joi, 20 decembrie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLVII).TONI MORRISON, JAZZ

     ,,Orice s-ar întâmpla, fie că te îmbogăţeşti sau devii sărac, dacă îţi distrugi sănătatea sau ajungi să trăieşti până la adânci bătrâneţi, ajungi întotdeauna de unde ai pornit: însetat după acel ceva, pe care toată lumea îl pierde:tinereţe iubitoare."(  Toni Morrison , ,,Jazz" , JoeTrace) 

Toni Morrison, 18.II.1931,
Lorain, Ohio, S.U.A.
     Toni Morrisson este o scriitoare americană, absolventă a Universităţii Howard, unde a fost într-o anumită perioadă şi profesoară, este laureată a numeroase premii acordate de National Book Critics Circle, a premiului Pulitzer pentru Ficţiune, este prima femeie de culoare laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1993, Doctor Honoris a trei universităţi: Sorbonne, Oxford şi Geneva.
     Despre romanul ,,Jazz", pe care vi-l recomand, ,,The Guardian" îl consideră ,, un roman străbătut de o intensitate pe care o regăsim, de regulă, în vechea poezie tragică, nu în ficţiunea de astăzi.",  iar  în ,, Cosmopolitan" se spune: ,,Shakeaspeare cântând blues: absolut fabulos."
      Romanul a apărut în S.U.A. în anul 1992, iar la noi a fost publicat în anul 2013, de Editura Art, în traducerea Oanei Zamfirache.
     Acţiunea romanului se desfăşoară în perioada cuprinsă după abolirea sclaviei, până în anii 1926-1927.
     Romanul începe în anul 1926, cu  reflecţiile Violetei ( Violent, cum o numeşte Alice), după încercarea ei de a mutila faţă defunctei Dorcas, tânăra amantă a soţului ei, Joe Trace în vârstă de 50 de ani, care , într-un moment de gelozie, şi-a împuşcat marea iubire. Am putea spune că Violet, Dorcas şi Joe sunt personajele principale ale acestui roman, fiecare cu drama vieţii sale, începută încă anii copilăriei, însă, în fiecare capitol, autoarea ne introduce alte personaje principale: bunica, mama, tatăl Violetei, părinţii adoptivi ai lui Joe, Alice, mătuşa care a crescut-o pe Dorcas şi multe altele,  cu relatările vieţilor lor trăite în perioada de după abolirea sclaviei, în perioada Primului Război Mondial şi cea interbelică. Eu consider că personajul principal al romanului este Oraşul personificat, care hotăreşte destinele oamenilor, care e stăpân pe aer, pe respiraţie, pe cer căruia îi dă la iveală lumina sau întunericul, făcându-i astfel pe oameni frumoşi sau urâţi  sau să se simtă ,, mai aproape de fiinţa lor interioară, mai aproape de persoana care şi-ar fi dorit să fie". Oraşul îi face pe oameni să se creadă liberi, incredibili, dar în acelaşi timp îi învârte,  oamenii făcându-i voia, iar el îi duce acolo unde îi îndeamnă străzile să se ducă; el este mirositor, bun şi aţâţător. Şi tot el  îi face pe oameni să se simtă singuri. Oraşul este prezent în special în reflecţiilei lui Joe şi ale Violetei: este stăpânul lor.  Ei l-au visat în copilărie, când munceau pe plantaţiile de trestie, l-au adorat, iar el i-a cucerit şi le-a hotărât destinul.
  Dincolo de prezentarea  vieţilor personajelor, autoarea strecoară problemele sociale şi politice ale perioadelor în care au  trăit acestea, cum ar fi : neîncrederea în poliţie şi neputinţa avocaţilor în faţa justiţiei, ştirea că în fiecare săptămână se semnala că un bărbat îşi omoară nevasta, execuţiile negrilor, prin spânzurătoare, care au durat 4 zile în Rocky Mount, consecinţele legilor Jim Crow ( sunt legile federale aplicate înte anii 1876 şi 1963, care proclamau segregarea rasială ), muncile grele pe care le prestau negrii, remuneraţi foarte prost, comparativ cu remuneraţiile albilor, Sunt amintite Radjuster Party, coaliţie politică, formată în Virginia în anul 1870 şi Asociația Universală pentru Îmbunătățirea Negrilor și Liga Comunităților Africane (UNIA-ACL)-  organizaţie naţionalistă a negrilor întemeiată de Marcus Garvey , în anul 1914, în Jamaica. 
  Mi-a plăcut acest roman, pentru cum a fost construit, pentru că este scris bine. Pentru cei care nu l-au citit, vi-l recomand cu încrederea că nu  veţi regreta şi nu veţi considera că v-aţi pierdut timpul, citindu-l!
   Lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest

    

miercuri, 19 decembrie 2018

COLINDĂ

    A venit iarna: avem zăpadă, ger, iar pe străzile oraşului se aud pocnituri de bici, clinchet de zurgălăi şi tobe ale cetelor celor ce au venit cu Capra sau cu Ursul, ca să ure prin instituţii sau pe la firme.  E aglomeraţie prin pieţe, prin magazine, iar în şcoli elevii şi-au împodobit clasele şi se străduiesc să colinde pe profesori. La sate, se taie porcii, care au scăpat de pesta porcină sau curcanii, găinile, gâştele ori raţele care au fost îndopate, pentru a fi sacrificate de Crăciun sau de Anul Nou. E atmosfera din preajma sărbătorilor. Unii au mai multe bucate şi căldură în casă, alţii au mai puţin sau deloc. Nu asta a dorit Dumnezeu, prin Naşterea Fiului Său. Nu aşa au văzut România strămoşii noştri, acum 100 de ani şi nici cei, care au răsturnat Epoca de Aur. 
  Priviţi-i pe aceşti frumoşi copii, cu tricolorul la brâu sau în piept, care simt colindul, care se bucură, cântând. Mă întreb: ce vor povesti ei, când nepoţii îi vor întreba, cum au trăit, cum au simţit strămoşii lor Anul Centenarului, cum s-a încheiat acel an?Sunt prea mici acum ca să înţeleagă de ce oamenii mari şi-au bătut joc de propria istorie şi de memoria strămoşilor. Nici eu, om matur, nu înţeleg de ce a fost necesară atâta învrăjbire, ură şi vulgaritate!
   Ştiu atât:  trăim ca într-o Lume Absurdă, în care tu vezi alb, iar celălalt îţi spune că este negru ceea ce tu vezi. Degeaba încerci să-l convingi că este alb, că el susţine că este negru şi degeaba încearcă el să te convingă că este negru, că tu spui că este alb. De un an de zile, ne învârtim în această Lume Absurdă, care  uneori a degenerat spre violenţă, vulgaritate, intoleranţă.
    În acest An Centenar, în Lumea Absurdă în care am trăit, a apărut o ideologie nouă: MUIE P.S.D., conceptele politice: timp rezonabil, dictatura majorităţii; Preşedintele vrea să fie şi Prim-Ministru, opoziţia vrea să răstoarne Guvernul incompetent, care ne va face de râs la Consiliul U.E. şi vor ei să preia preşedinţia acestuia dar cu temele făcute de incompetenţi ( spuneţi, dacă nu e absurd!Adică tu, competentule, pui în aplicare temele incompetentului?), românii votează împotriva României, opoziţia susţine creşterea roborului, prin respingerea ideii punerii unei taxe băncilor care cresc roborul nejustificat, vrea menţinerea abuzurilor în justiţie şi probabil şi menţinerea protocoalelor, înerpretează invers orice lege, dându-şi singură în cap, nu vrea creşterea salariilor şi a pensiilor dar spune că mulţi români trăiesc în sărăcie, nu respectă regulile şi puterile în stat, acuzând pe alţii de nerespectarea statului de drept. 
  Timpul nu stă în loc şi e ireversibil. Mergem înainte, aşteptând Sărbătorile. Să colindăm şi să ne bucurăm că mai existăm ca popor şi că mai avem o ţară! Să ne creştem copiii în dragoste şi armonie, să ne respectăm semenii şi să ne cinstim strămoşii!
  La mulţi ani, cititorii mei oneşti! Multă sănătate şi să aveţi spor în toate!
  Pe curând,
  Earnest
  https://www.youtube.com/watch?v=egduc4sA13c 
  Corala Armonia - „Mai e vreme de colinde” (Colindul colindelor)
  Versuri de Adrian Păunescu
  Recită Arhid. Bartolomeu Trofin








marți, 11 decembrie 2018

ROMÂNCE CELEBRE (X). IOANA SABINA GRIGORESCU ( 1915-2006)

Autoportret
,, Niciodată creionul meu nu a stat."
(Ioana Sabina Grigorescu)

   După cel de Al Doilea Război Mondial, s-a reînfiinţat Direcţia Monumentelor Istorice, care între anii 1959 şi 1969 a restaurat peste 100 de monumente de arhitectură din Antichitate până în secolul al XIX-lea, iar până în anul 1977 a interprins lucrări de conservare şi consolidare la 131 de monumente. Printre arhitecţii restauratori ai acestei perioade este şi Ioana Sabina Grigorescu, în memoria căreia Uniunea Arhitecţiilor Români a numit anul 2017 ,,Anul Ioana Grigorescu", iar Alexandru Panaitescu a publicat, în acest an, cartea ,,Ioana Grigorescu -Calea sincerităţii."
      Ioana Sabina Grigorescu a fost născută la Bucureşti, la 4 martie 1915. Tatăl său a murit în Primul Război Mondial. După ce mama ei s-a recăsătorit, a fost crescută de nişte unchi locuind o vreme la ţară. A învăţat la  la Bucureşti la unul dintre cele mai severe şi renumite licee, Şcoala Centrală de Fete, după care a urmat Facultatea de Arhitectură. După terminarea facultăţii,  a lucrat  ca arhitect la Societatea de Radiodifuziune, iar apoi la Ministerul Artelor şi Informaţiilor. În lumea artistică a Bucureştiului, a intrat prin colegul său de facultate, Alexandru Steriade, fiul pictorilor Nora şi Jean Al. Steriadi. Prima sa expoziţie personală a fost cu lucrări de grafică, expuse în anul 1945, la Librăria Hassefer. Până în anii 50 ai secolului trecut, a avut o prezenţă publică constantă, cu lucrări de grafică şi artă decorativă ( mozaic, tapiserie). În anul 1954, după proiectele sale se amenajează standurile României în cadrul expoziţiilor de la Koln şi Leipzig.
    Pasiunea pentru restaurarea monumentelor istorice, i-a apărut, după mărturisirea sa, din anii studenţiei, când a început să adune un bogat material documentar ( fotografii, schiţe, desene), privind arhitectura veche românească bisericească şi populară. 
    Debutul în domeniul monumentelor l-a avut în anul 1955, odată cu colaborarea cu arhitectul Nicolae Diaconu ( bunul ei prieten, care i-a fost şi soţ, pe o perioadă scurtă, după care au rămas prieteni) la proiectul de reîntregire a complexului de chilii de la Mănăstirea Dealu ( cu Nicolae Diaconu a început şi lucrările de restaurare la Mănăstirea Galata din Iaşi, pe care i le va lăsa acestuia, dânsa îndreptându-şi atenţia spre mănăstirile din judeţele Suceava şi Neamţ, nu înainte de a restaura Casa Dosoftei din Iaşi).
Ioana Grigorescu şi maica stareţă Iulia Aramă,
Mănăstirea Dragomirna
    Lucrările de restaurare, în care a introdus şi elemente de modernism ( cum ar fi betonul armat aparent), au fost amănunţit lucrate, colaborând cu arheologii, folosind imaginile de pe stampe, descrierile călătorilor, căutând elementele originale ale primei ctitorii ( ştim că majoritatea bisericilor au avut mai mulţi ctitori, fiecare adăugând ceva la monumentul originar). 
Iată lista bisericilor restaurate de Ioana Grigorescu:
Mănăstirea Humor (1960-1971), biserica și turnul;
Biserica de la Voroneț (1960-1961), casa muzeu și a custodelui (astăzi parte a mănăstirii reînființate în 1991);
Ansamblul Mănăstirii Sucevița (1960-1970), inclusiv biserica satului și a cimitirului, împreună cu turnul clopotniță a acesteia; etc;
Ansamblul Mănăstirii Dragomirna (1961-1971), inclusiv biserica cimitirului;
Mănăstirea Putna (1966-1972), turnul tezaur, biserica și muzeul;
Mănăstirea Slatina (1960-1972), trei turnuri ale incintei.
În județul Neamț după proiectele Ioanei Grigorescu s-au executat lucrările de restaurare de la:
Mănăstirea Secu (1963-1972), biserica, incinta de vest incluzând turnul de intrare și turnul Mitrofanei, arhondaricul și circa o treime din chilii;
Mănăstirea Sihăstria Secului, (1966-1969), stăreția (inițial cu funcțiunea de muzeu desfășurat în jurul unui patio) și un grup de chilii.                                        
    Ioana Grigorescu considera că: ,,primejdia cea mare pentru păstrarea autenticităţii monumentelor istorice este graba şi nerăbdarea în a vedea terminate lucrările, iuţeala  care se manifestă în toate etapele de lucru, de la aceea a cercetării ( operaţie migăloasă, care trebuie făcută cu tihna necesară) până la fixarea folosinţei lui înainte de a se şti rezultatul final al acesteia. Lipsa de înţelegere a caracterului unei munci ştiinţifice duce la pripeli care pot cauza pierderi ireparabile centrelor istorice respective şi totodată restaurării lor." 
     E greu de înţeles de ce, după ieşirea la pensie, în anul 1972, experienţa sa de restaurator nu a fost fructificată. Însă în anul 2003, Muzeul Institutului de Arhitectură Japoneză din Tokio i- a dedicat o expoziţie , iar Nishimura Shoten Publishing a editat un volum, în limba japoneză, cu lucrările conferinţei desfăşurate cu această ocazie, în care un capitol a fost rezervat Ioanei Grigorescu. În anul 2004, la Cercul Militar Naţional a fost organizată o expoziţie care a ilustrat diversitatea activităţii şi operei sale.    
      După o bătrâneţe tristă, retrasă din mediul profesional, Ioana Sabina Grigorescu a încetat din viaţă la 13 noiembrie 2006, iar cu bunăvoinţa Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost înmormântată la Mănăstirea Dragomirna, considerată ca fiind realizarea sa cea mai importantă.  
    Pe curând,                                                                                                                          
    Earnest  

miercuri, 5 decembrie 2018

DESPRE NAŢIONAL, NAŢIONALISM, ŞOVINISM

,,Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor."
( Nicolae Titulescu)
     Europa se află în mari frământări. Se confruntă naţionalul cu naţionalismul şi şovinismul. În Marea Britanie, este un puternic curent naţional, care a cerut ieşirea din U.E. Acelaşi curent a respins moneda euro şi menţinerea lirei engleze ca simbol naţional. Catalonii, bascii, valonii, galezii, irlandezii luptă pentru drepturi  naţionale, ajungând până la despărţirea de ţara unde sunt integraţi. Polonezii şi grecii arată U.E. că sunt demni şi nu acceptă rigorile impuse de aceasta. Între timp, în Ungaria, Germania, Franţa, naţionalismul tinde spre extremism. În Polonia, Germania s-au format grupări de tip neonazist. 
  În politicile lor, intenţionat se confundă noţiunile de naţional, naţionalism şi şovinism.
     Naţionalul ţine de naţiune: este limbă naţională, conştiinţă şi identitate naţională,  sentimente şi simboluri  naţionale, cultură naţională, armaţă naţională şi luptă naţională pentru  independenţă şi unitate. Naţionalul dă identitate fiecărei naţiuni. Au fost constituite partide naţionale, care să apere drepturile naţionale ale naţiunilor, care să elaboreze programe naţionale economice, sociale, politice şi culturale, care să coordoneze lupta de eliberare naţională. 
    Naţionalismul este o doctrină politică, care uneori exagerează naţionalul, impingându-l spre extremism, xenofobism şi rasism.
      Şovinismul este un naţionalism extremist, care nu numai că urăşte alte naţiuni, rase, dar militează pentru extreminarea acestora. 
    Când o naţiune devine naţionalistă sau şovină? Atunci când a fost izolată (cum a fost Germania după Primul Război Mondial), când a crezut că a fost nedreptăţită, prin tratele de pace ( cum s-au considerat Italia, Ungaria, prin Tratatele de pace de la Paris), când i s-a dat prea multă putere ( cum se întâmplă astăzi cu Germania),  când a fost exploatată, când li s-au jefuit resursele, când li s-a luat în râs religia, când li s-au impus alte valori, care nu ţineau de tradiţiile lor ( cum s-au întâmplat în statele arabe, care au ajuns să creeze ,, virtualul" stat islamic Isis). Naţionalismul şi şovinismul lor au ca politică terorismul, provoacă instabilitate în ţările lor, dar şi în afara frontierelor.
   Curios este faptul, că în timp ce în majoritatea statelor europene asistăm la aceste forme de manifestare naţională, în România asistăm la manifestări antinaţionale, care, unele, tind spre anarhism. Şi toate acestea se petrec în An Centenar, când românii ar fi trebuit să fie mai uniţi ca niciodată. Însă interesele de partid, grup sau personale, generos răsplătite de nu ştim cine, i-au făcut pe unii, care s-au cocoţat în vârful luptei anticorupţie, anti ciumei roşii, să devină lideri de opinii, să manipuleze persoane care sunt nemulţumite sau care nu înţeleg unde poate duce această înverşunare . În niciun caz, nu servesc românilor! Mă miră faptul, că oameni cu o oarecare pregătire intelectuală se lasă convinşi de o oarecare Angie sau de Dide, Bădiţă ori de  alţi consumatori de marijuana. Cum nu se întreabă, de unde au bani ca să se plimbe prin Europa, să deţină  maşini scumpe, să facă benere, să achiziţioneze materiale imflamabile, aparatură diversă, când aceşti indivizi nu au un loc de muncă.  Intelectualii susţinători nu-şi permit să aibă un lider al lor, care să-i reprezinte, care să-şi asume oerganizarea unor proteste, ci se lăsă conduşi sau manipulaţi de indivizi vulgari, violenţi, care sunt plătiţi pentru a face rău propriei ţări?
   Mi-a fost ruşine de românii, care au votat împotriva ţării lor în Parlamentul U.E., motivând că au votat împotriva Guvernului, ca şi cum Guvernul nu ar fi fost al României, rezultat la alegerilor, ci un Guvern extraterestru, venit din Eter. Culmea, că acest Guvern, atât de mult blamat, a fost apreciat, astăzi, la Bruxelles, spre marea dezamăgire a opozanţilor. Ce fel de oameni sunt acei care nu se bucură, că Guvernul ţării lor a făcut faţă criteriilor, indeplinându-şi temele pentru preluarea preşedinţiei Consiliului U.E.?
   Pe curând,
   Earnest


  

joi, 29 noiembrie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (XIV)

  ,,Nu trăi clipa, trăieşte istoria!"
 ( Codrin Ştefan Ţapu)

  Peste două zile, românii de pretutindeni,  vor  trăi istorie, sărbătorind Centenarul Marii Uniri şi comemorând eroii neamului, înfăptuitori ai Unirii, cu puterea cuvântului , cu arma în mână sau prin votul pe care l-au dat pentru împlinirea marelui ideal naţional.
1 ianuarie 2018, Putna, Dealul Crucii
    Fiecare va sărbători cum va putea, cum inima şi conştiinţa îl va îndemna: în familie în faţa televizorului, alături de bunici, părinţi, copii, pe strada, apludând demonstraţiile armatei române sau mitingind împotriva Guvernului. Unii vor avea lacrimi în ochi, impresionaţi de măreţia evenimentului, alţii vor înjura şi mulţi, foarte mulţi se vor bucura că trăiesc în pace, că au o ţară frumoasă, că au de ce să fie mândri că sunt români! Strămoşii lor nu s-au luptat că să ia teritoriile vecinilor, ci au luptat ca să apere teritoriul lăsat moştenire de cei de dinaintea lor, că au creat opere de artă, că au făcut descoperiri în domeniul ştiinţelor, că au reprezentat ţara cu cinste la întrecerile sportive, că ne-au lăsat o ţară liberă, cu multe frumuseţi create de ei. Cât despre cei, care ne-au vândut şi ne vând în continuare, care se vând pe ei înşişi, pentru cei care murdăresc numele de român, pentru cei care nu sunt mândri că sunt români, nu am ce să spun. Vor da socoteală, când le va fi lumea mai dragă. 
  Anul Centenarului Marii Uniri a fost deschis la 1 ianuarie, de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români. Aceştia, pe Dealul Crucii de la Putna, au aprins făclii cu care au format cifra 100, după care s-au îndreptat cu torţele aprinse spre Mănăstirea Putna, unde odihnesc osemintele lui  Ştefan cel Mare şi Sfânt, simbolul luptei pentru apărarea creştinismului şi a independenţei.
  Anul Centenarului se va închide  cu ceremoniile de la Alba Iulia.
  Ce vom lăsa moştenire urmaşilor noştri, că am înfăptuit în acest an? În niciun caz învrăjbirea şi ura, pe care unii au sădit-o cu multă sârguinţă, în stradă sau pe facebook, disputele politice sau ruşinea pe care au simţit-o mulţi românii, când au văzut că o parte dintre aleşii lor au votat împotriva României!. Vor rămâne peste sute de ani: Catedrala Mântuirii Neamului ( aşa cum au dăinut sute de ani  Biserica Densuş, Mănăstirea Putna sau Curtea de Argeş ) şi Parcul Memoriei Naţionale de la Mărăşeşti, cu cei 335.000 de ştejari plantaţi în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.
  La mulţi ani, Ţara mea cu ochi frumoşi! La mulţi ani, români de aici şi de pretutindeni!
  Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi eroii acestui neam, din toate vremurile!
  Pe curând,
  Earnest
Clopotele reîntregirii
Versuri: Adrian Păunescu
Muzică: Ştefan Hruşcă
https://www.youtube.com/watch?v=ecro5AHbxUI&t=2s

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLVI). ZIARELE ROMÂNIEI MARI

  De-a lungul a trei ani, v-am recomandat romane, proză scurtă, cărţi de istorie, filosofie, de cultură generală sau de politică, reviste de cultură, dar niciodată nu v-am recomandat ziare.
   Ne desparte o zi de la Sărbătoarea Centenarului.  Deşi se face multă publicitate pentru colecţia ,, Ziarele României Mari", îndrăznesc şi eu să vă recomand să cumpăraţi, măcar una dintre colecţii, pentru a trăi cu emoţie evenimentele de acum 100 de ani. Sunt redate actele Unirii ( îmi veţi spune că le găsiţi şi în unele manuale de istorie sau pe Google), descrierile, comentariile, impresiile corespondenţilor de  presă la evenimentele de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, analize ale comentatorilor politici din acele vremuri, manifeste.  Aceste colecţii ne duc în vremurile pe care noi nu le-am trăit şi ne fac să ne simţim contemporani cu strămoşii noştri. 
   Oare putem privi spre viitor, fără trecut?
  Pe curând,
  Earnest
Pentru ea
Versuri de Grigore Vieru
Muzica: Ion si Doina Aldea Teodorovici 
https://www.youtube.com/watch?v=FnyCXGTUK-E

miercuri, 21 noiembrie 2018

DESPRE SOLIDARITATE, REZOLUŢIE, M.C.V.

     
,,S-a împotmolit căruţa naţională, de când e trasă de oameni liberi" 
(Valer Butulescu)

      Solidaritatea este unitatea etico-politică a unui grup sau a unei clase sociale, care se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. În Parlamentul U.E. , România şi-a trimis reprezentanţii aleşi de popor, care au profesii diferite, aparţin unor partide politice cu ideologii diferite, dar care, acolo, constituie grupul parlamentar al României, unde, dincolo de faptul că sunt afiliaţi la grupuri parlamentare politice diferite, ei au ca obiectiv fundamental apărarea intereselor României.
   Însă, în Anul Centenar, interesele personale sau cele politice ale grupurilor unde s-au afiliat liberalii români şi useriştii ( care de cele mai multe ori nu corespund cu interesele României), aceşti românaşi au uitat că aparţin, în primul rând, grupului parlamentar al Românieişi, votând Rezoluţia şi nemuritorul M.C.V., fără remuşcări, motivându-şi gestul ca fiind împotriva Guvernului, nu împotriva României. Nu au dat dovadă de solidaritate naţională. Probabil, această noţiune şi sentimentul pe care-l exprimă le sunt străine.
    Oameni oneşti, indiferent de convigerile dumneavoastră politice, credeţi că este normal, ca în anul în care România sărbătoreşte un secol de la desăvârşirea unităţii sale naţionale, când se pregăteşte să ia preşedinţia Consiliului U.E., nişte parlamentari români la U.E. să voteze împotriva propriei ţări?. Ce imagine arătăm noi Lumii: a unei ţări unite în interese sau a unei ţări dezbinate, după un veac de unitate? Niciodată naţionalul nu poate fi înlocuit de alte doctrine politice, pentru că atunci, eşti pierdut ca naţiune. Acest lucru l-au înţeles întemeietorii partidelor politice româneşti, care şi-au numit partidele lor şi naţionale. Este specific României ca Partidul Liberal să fie şi Naţional, ca Partidul Ţărănesc să fi fost şi Naţional, în urma unirii cu Partidul Naţional Român din Transilvania, pentru că România a fost singurul stat creştin european, căruia alţi creştini europeni au vrut să-i distrugă identitatea naţională, adică să-i distrugă românismul!.
     Acum, noi ce facem?. Ne dezbinăm, susţinând pe unii sau pe alţii, ne luptăm în orgolii, uitând interesul major al acestei ţări. De  ce m-ar interesa pe mine, cetăţean al acestei ţări, luptele politice dintre partidele din Germania, Olanda etc?. Pe mine mă interesează ca ţara mea să prospere, să fie o ţară suverană, să-şi gestioneze singură resursele, să păstreze portul Constanţa cu sau fără flotă, oamenii să trăiască în pace, făra ca ţara mea  să se implice în războiul  declanşat de interesele economice şi politice ale altora,  iar noi să nu fim ,,carne de tun" sau  marionetele cuiva.
       Înfăptuitorii Marii Uniri, oameni politici, oameni de cultură, eroi anonimi şi oameni aparţinând diferitor clase şi categorii sociale ne privesc, de Dincolo şi îşi zic: Oare acest lucru am vrut noi pentru această ţară? Aşa visam noi să arate România, după o sută de ani de la voinţa noastră de a avea o singură ŢĂRĂ?. Urmaşii noştri ne-au uitat cu desăvârşire şi au uitat  idealul nostru!
      Ei au făurit o ŢARĂ, iar noi făurim DUŞMĂNIE şi URĂ!
      Pe curând,
      Earnest
   

marți, 6 noiembrie 2018

CE ÎI LIPSEŞTE ROMÂNIEI?

  Antena 3 a lansat concursul pentru telespectatorii acestui post de televiziune ,, Ce îi lipseşte României?"
Nu ar trebui să spui multe, ci doar un singur cuvânt: DEMNITATEA!
  În rest, România are de toate:  bine şi rău, bogăţie şi sărăcie, frumuseţe şi urâţenie, curăţenie şi mizerie, cinste şi hoţie, altruism şi egoism, credinţă şi necredinţă, încredere şi neîncredere, adevăr şi minciună, geniu şi tembelism, unitate şi pluritate, iubire şi ură, civilizaţie şi sălbăticie, cultură şi incultură, integritate şi escrocherie, valoare şi nonvaloare, smerenie şi făţărnicie, blândeţe şi cruzime, patriotism şi trădare, curaj şi laşitate, tradiţie şi aculturaţie, democraţie şi anarhism, activism şi pasivism, respect şi dispreţ şi lista o puteţi continua şi dumneavoastră.
Pe curând,
Earnest

miercuri, 31 octombrie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLV).GHEORGHE IORGA, RAINER MARIA RILKE

  ,,Cine cântă respiră ( respiraţia e forma primară a schimbului dintre ,,înăuntru" şi ,,afară"); dar el respiră în Dumnezeu, răsuflare pentru nimic, ca vântul, în afara oricărei intuiţii, în uitarea însăşi a cântecului". 
( Gheorghe Iorga, despre Sonetul III din Partea întâi)

  La mijlocul acestei luni, a avut loc a XXIII-a ediţie a Simpozionului Naţional de Estetică. Cu această ocazie, au fost lansate două cărţi a două personalităţi culturale băcăuane, eminenţii profesori, Ion Fercu şi Gheorghe Iorga. Despre lansarea cărţii domnului Fercu, ,,Prin subteranele dostoievskiene", am aflat la lansarea cărţii domnului Iorga, de aceea nu am avut posibilitatea să o cumpăr şi s-o citesc, ca să pot, astăzi, să v-o recomand.
 ,, Rainer Maria Rilke: Epifanii dintr-o biografie interioară" este un eseu despre viaţa şi opera lui Rilke, în opinia mea,  prezentate înţelept, în maniera în care  Rilke înţelegea ce se ascunde în ţesătura şalurilor de caşmir persane din Muzeul de Istorie de la Berna:, ,,cutare ori cutare faţă mai ascunsă a existenţei să rămână în spaţiul unui poem, întoarsă către noi".
    Gheorghe Iorga, studiind poezia, corespondenţa, jurnalele lui Rilke, criticile literare, a ajuns la concluzia că Rilke, în călătoriile sale, în relaţiile cu cei din jur, în iubirile pe care le-a experimentat, în singurătatea sa,  prin  lecturile şi scriiturile sale ,, s-a făcut pe sine însuşi, într-un amestec spontan de activitate şi pasivitate (...), s-a lăsat făcut, s-a lăsat format de ceea ce convenea firii sale, refuzând cu obstinaţie ceea ce l-ar fi deformat".  Autorul consideră că poetul vede în poezie o epifanie, că el  caută poezia, pe care o confundă cu rugăciunea şi că  ,, tot ce seamănă cu Dumnezeul său este arta". Probabil această constatare l-a determinat pe autor să adauge la titlul cărţii sintagma ,, Epifanii dintr-o biografie interioară". De fapt ce este o Epifanie, în afara sărbătoarei religioase? Este o revelaţie a lumii nevăzute. 
   Eseul domnului Iorga este tocmai o epifanie a ceea ce noi nu am văzut în viaţa şi opera lui Rilke , pe care ne-o relatează cu înţelepciunea şi bucuria   celui care a descoperit-o.
   Lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest



duminică, 28 octombrie 2018

TACHE IONESCU. 160 DE ANI DE LA NAŞTERE

Tache Ionescu
( n. 13 oct.1858, Ploieşti -m.22 iunie 1922, Roma)
     Pe 13 octombrie, s-au împlinit 160 de ani de la naşterea omului politic, juristului Tache Ionescu
   Tache Ionescu a fost o personalitate controversată, criticat de contemporani, pentru inconsecvenţa ideologică şi politică, trecând de la liberali la conservatori, după care a  devenit conservator-democrat.  A creat un model de program electoral, atunci când a candidat ca independent, în anul 1888, pe care contemporanii l-au numit ,, tachism”, devenit obiectiv pentru toţi grandomanii politici ( îndrăznesc să-l numesc un fel de  ,, sofism dâmboviţean”).  Nici în viaţa personală nu a fost prea discret. La bătrâneţe, s-a îndrăgostit de o doamnă măritată, cu 27 de ani mai tânără decât el. Este vorba de Adina Cordescu , care se  refugiase  la Odessa, cu familia, în timpul Primului Război Mondial. La începutul anului 1917, Take Ionescu deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi a  cerut învoire de la Ionel Brătianu pentru a merge la Odessa, pretextând  o întâlnire cu conducătorii ruşi. În realitate, se grăbea  să treacă graniţa pentru a-şi vedea iubita. Mai mult, s-a opus la adoptarea unei decizii care viza o intervenţie militară în zona Odessa, pentru stoparea bandelor bolşevice care făceau ravagii în Moldova, pentru a nu-i pune  în pericol viaţa Adinei.
   Însă, trebuie să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului! Trebuie să recunoaştem că a anticipat consecinţele Primului Râzboi Mondial: creşterea puterii S.U.A. în politica mondială ( renunţarea la Doctrina Monroe), creşterea influenţei în Europa, dar mai ales rolul pe care l-a avut la Conferinţa de Pace de la Paris, în recunoaşterea de către Puteri a  hotărârii românilor de a se uni într-un stat unitar.
   Dincolo de inconsecvenţa sa, de ambiţiile sale politice sau de greşelile pe care le-a făcut ca ministru la culte sau la finanţe, el a fost un român patriot, ceea ce astăzi e greu să mai găsim în rândul politicienilor, un  patriot adevărat.
   Multă trădare şi teamă există astăzi în spiritul politicienilor.  Trădează cei vânduţi sau cei care ţin de putere ori care vor să obţină putere, făcând promisiuni, trădându-şi poporul.  Se tem cei care nu au curaj şi demnitate naţională, fiindu-le frică de zicerele Europei ( adică de ale U.E.) şi de ale americanilor. Am pierdut ocazia de a ,,pune piciorul în prag”. Trei-patru românaşi trimişi de popor să ne reprezinte şi să apere interesele României sunt mai vocali şi mai puternici decât toţi ceilalţi şi şi-au creat în afară şi în ţară o reţea de propagandă mai puternică decât a celor care guvernează. Sunt manipulatori, corupţi şi credibili!. Ce face majoritatea, ce fac  românaşii, în general? Nimic. Stau acasă, se uită la televizor, bârfesc la cârciumă, la o cafea, petrec în cluburi, într-un cuvânt, nu le pasă. Nu se duc la vot, cârcotesc şi-şi înjură Ţara!
  Pe curând, 
  Earnest

miercuri, 17 octombrie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (XIII). PERSONALITĂŢILE UNIRII

,,Bucăţirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbar, unirea tuturor Românilor într-un singur Stat, este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiunei
( Vasile Goldiş, Cuvândarea de la Marea Adunare de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918)


    M-a întrebat o colegă, care sunt personalităţile Marii Uniri, care ar merita menţionate într-o alocuţiune dedicate Zilei Naţionale, în afară de  Vasile Lucaciu, Ioan Pop de Băseşti,  Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga. I-am spus că adesea sunt pomenite personalităţi din Regat şi din Transilvania şi mai  rar cele din Basarabia şi Bucovina. De aceea, m-am gândit să mă opresc la trei personalităţi, care ar trebui menţionate în orice discurs dedicat Marii Uniri: Pantelimon Halippa, Iancu Flondor şi Vasile Goldiş.
    După Răboiul de Independenţă,  unirea cu România a teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străină  a devenit politică de stat pentru Guvernul de la Bucureşti, dar unirea nu s-ar fi realizat fără voinţa românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania, unde personalităţile culturale au avut un rol important. De la Revoluţia din 1848 şi până în anul 1918, generaţii de intelectuali ( unii nu au mai apucat Marea Unire) nu au stins flacăra  idealului paşoptist. Să ne amintim de Marea Sărbătoare de la Putna din anul 1871 ,,de suflet românesc, importantă prin idei”, organizată de studenţimea română de la Viena, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la ridicarea mănăstirii, la care au participat români din întreg spaţiu românesc, printre care: Slavici, Kogălniceanu, Xenopol, Alecsandri, Eminescu, Porumbescu, Tocilescu. Mihai Eminescu a afirmat că această serbare a trezit simţul naţional al românilor, care era adormit şi că studenţii participanţi ,, conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag”. În anul 1904, la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pelerinajul la mormântul marelui domnitor a constituit încă un prilej de manifestare a naţionalului. Gala Galaction , prorocea: ,,Monarhia austro-ungară se va sfărâma ca mâine. Germania va uni pe cei germani; ungurii vor rămânea numai cât se întinde ungurimea; ceilalţi vor face ce vor putea; iar argintul viu se va împreuna cu argintul viu. Bucovina, Timişoara, Transilvania... vor fi provinciile viitoarei Românii. 
Pantelimon Halippa
(1883 Cubolta- 1979 Bucureşti)
   Pantelimon Halippa a fost cea mai importantă personalitate a luptei naţionale din Basarabia şi cel care a suferit cele mai multe persecuţii politice.  Absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia), de unde a fost exmatriculat un an mai târziu, pentru implicarea în mişcarea naţionalistă. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „Revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar „Deşteaptă-te, române”, fapt pentru care a fost arestat de autorităţile ţariste în 1906 şi depus la o închisoare de lângă Moscova. După eliberare, Halippa s-a refugiat la Iaşi,  şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă, a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”. Revenit la Chişinău în 1913, editează împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În anul  1917, a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc. Anul 1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept care a fost ales vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării,  care a votat  la 27 martie 1918  Unirea Basarbiei cu România. A participat la unirea Bucovinei cu România şi la marea Adunare de la Alba Iulia. După  anul 1918, a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru  Basarabia(1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei. A protestat energic, prin memorii trimise Corpurilor Legiuitoare, împotriva notelor ultimative din 26 si 27 iunie 1940, transmise de guvernul sovietic, prin care România a fost nevoită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei . În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, a fost arestat şi întemniţat la închisoarea din Sighet, după care, la 26 martie 1952, a fost  predat organelor sovietice, învinuit fiind că în anul 1944 a încercat să ajute nişte personalităţi culturale basarabene să plece în străinătate. După ce a stat aproape 4 ani în 11 lagăre din URSS, în decembrie 1955, a revenit în ţară, dar în loc să fie dus acasă, a fost  închis la Gherla, unde a stat pânâ în anul 1957. În octombrie 1965, Pan Halippa şi-a redobândit locuinţa care îi fusese luată de comunişti , cu concursul Institutului de Istorie si Studii Social-Politice de pe lângă Comitetul Central al PCR, care a căutat să-i creeze condiţii corespunzătoare de lucru, pentru activitatea de documentare, privind problema Basarabiei. A scris peste 300 de poezii şi cărţi de istorie, printre care : ,,Basarabia sub împăratul Alexandru I (Chișinău, 1914), ,,Basarabia înainte de lipirea ei la Rusia. Studiu istoric (Chișinău, 1914), ,,Calvarul românilor basarabeni și bucovineni. Documente (București, 1974). A luat poziţii împotriva falsificării istoriei românilor, afirmând, printre altele: ,,Nu moldovenii sau valahii – cum spun ei – sunt slavi romanizati, ci slavii au ocupat Basarabia si prin toate mijloacele de care dispun stăruie să rusifice elementul băştinaş daco-roman ce formează majoritatea populaţiei din această provincie. Acesta este adevărul etnic şi istoric!
Iancu Flondor
(1865 Storojineţ-1924 Cernăuţi
  Iancu Flondor ,, cavalerul  Unirii Bucovinei cu România”, urmaş al unor mari familii de boieri moldoveni înnobilaţi de austrieci, este considerat ca fiind personalitatea cea mai importantă a luptei naţionale din Bucovina. A absolvit Facultatea de Drept de la Cernăuţi, după care a luat doctoratul în drept la Universitatea din Viena. A fost membru al Societăţii naţional-politice Concordia,  al Partidului Naţional Român, de unde demisionează,  fondând alături de alţi militanţi, în anul 1900,  Partidului Poporal Naţional Român sau Partidul Naţional Radical Român. Neînţelegerile dintre membrii partidului l-a determină să demisioneze şi din acest partid, fiind ales în anul 1909, preşedintele al Partidului Român, unde a aplicat programul său de antrenarea ţărănimii române din Bucovina în lupta politică. În aprilie 1909, Iancu Flondor a pornit în fruntea a 600 ţărani din satele Mahala, Ostriţa şi Buda, pentru a cere baronului Regner-Bleyleben, guvernatorul Bucovinei, anularea contractului de arendă încheiat de Fondul Religionar Ortodox cu Stammler, pentru moşiile din Mahala.
 După izbucnirea Primului Război Mondial, deși era amenințat cu represalii din partea autorităților austriec, care îl acuzaseră  de înaltă trădare, Iancu Flondor a refuzat să se refugieze în România. „Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. Nu pot face ce ar fi interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții și la viitor”
  Din inițiativa sa și a lui Sextil Pușcariu, s-a organizat la Cernăuţi, pe 27 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, care hotărăşte „unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”.  S-a creat şi un Consiliu Naţional, compus din 50 de membri, cu reprezentanți din toate județele Bucovinei, instituindu-se şi un guvern provizoriu alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor, iar noul guvern a cerut ajutorul Armatei române. La 28 noiembrie 1918, în Sala de marmură a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, la Congresul General al Bucovinei, prezidat de Iancu Flondor, acesta a dat citire Declaraţiei de Unire, care preciza, printre altele; ,,că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României.
   La data de 18 decembrie 1918, Iancu Flondor este numit în funcţia de ministru secretar de stat, fără portofoliu, însărcinat cu administrarea Bucovinei în Guvernul Ion I.C. Brătianu . În această calitate, el a pus bazele noii administraţii româneşti în Bucovina: a introdus limba română în învăţământ (fiind înfiinţate şcoli româneşti la Cernăuţi, Româneşti,Siret, Călineşti), în administraţie, justiţie etc.; a angajat funcţionari din rândul autohtonilor; a militat pentru recuperarea depozitelor din băncile austriece; a sprijinit presa românească; a promovat democratizarea vieţii publice şi a pledat în favoarea intereselor ţăranilor în cadrul elaborării proiectului de reformă agrară ş.a. Iancu Flondor s-a retras din toate funcţiile politice deţinute la 15 aprilie 1919, dezamăgit de moravurile politice ce se instaurau. În locul său, este desemnat istoricul Ion Nistor.Retras la Storojineţ, el a urmărit îndeaproape evenimentele politice din România, menţinând relaţii strânse cu reprezentanţii partidelor aflate în opoziţie faţă de PNL. Era dezamăgit de scandalurile politice, abuzurile guvernanţilor şi luptele politice.                         
Vasile Goldiş
(1862 Mocirla- 1934 Arad)
Vasile Goldiş  se trage dintr-o familie de preoţi ortodocşi din Banat, care l-au învăţat dragostea pentru limba română şi pentru istorie. A absolvit Liceul Teoretic din Arad ca şef de promoţie, după care s-a înscris și a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a universităţilor din Budapesta şi Viena, cu bursă din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad. În anii studenției, la Budapesta şi  Viena  activează în cadrul societăților studenților români ,, Petru Maior” şi ,, România Jună”. Întors în ţară, a fost profesor atât în şcoli teologice , pedagogice, cât şi teoretice, din Arad, Caransebeş, Sibiu, Braşov. La Braşov, a fost membru şi secretar la clubul politic-naţional Casina Română,  întemeiat în anul 1835. Tot la Braşov, a publicat manuale de latină, istorie și constituție pentru elevii din liceu, programe și abecedare pentru școlile primare. În anul 1892, a participat, alături de o delegaţie de români din Braşov, la procesul memorandiştilor de la Cluj, iar în anul 1893 a devenit membru al Partidului Naţional Român, colaborând la ziarul Tribuna. În cadrul partidului, alături de Vasile Lucaciu, este susţinătorii tacticii activiste, opunându-se susţinătorilor pasivismului. Între anii 1906 şi 1910 este deputat în Parlamentul maghiar al circumscripţiei Radna. În anul 1911, a fost numit şeful ziarului naţional Românul şi în această calitate refuză semnarea declarației de fidelitate față de guvernul contelui Tisza în condițiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act a fost calificat de către autoritățile maghiare drept atitudine duplicitată și lipsită de patriotism și a determinat suspendarea ziarului, în martie 1916. Datorită activităţii sale militante pentru unire şi pentru că Vasile Lucaciu era plecat prin Europa, pentru a face cunoscute revendicările românilor, i se încredinţează lui Vasile Goldiş de a ţine discursul la deschiderea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.  În discursul său, spunea :,,Teritoriile locuite de Romani de la descălecarea lui Traian şi până astăzi au fost teritorii româneşti. Nu există putere de a suci logica până acolo, ca invadările elementelor străine dirijate pe aceste teritorii în chip artificial şi prin abuzul de putere al Statului cu scopul desfiinţării noastre naţionale, să poată clătina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii. Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a civilizaţiunii, care principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate.
    După înfăptuirea Unirii, Vasile Goldiş a fost numit  ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, apoi ministru fără portofoliu în Guvernul de la București, îndeplinind apoi,  între anii 1919 ţi 1926, diferite funcţii. În anul 1919 este numit membru de onoare al Academiei Române. Se opune, în anul 1926, unirii Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc al lui Mihalache . Dezamăgit de nedreptățile sociale, de corupția și de ambițiile oamenilor politici se retrage, la scurt timp, din viața politică și se dedică activităților culturale, fiind , până în anul 1932 preşedintele societăţii ASTRA.
   Din cele relatate, cititorii mei oneşti, aţi constatat că cele trei mari personalităşii ale înfăptuirii Marii Uniri au ca trăsătură comună marea dezamăgire faţă de intrigile, interesele meschine, corupţia politicienilor Guvernului de la Bucureşti. Din păcate, aceste năravuri  au rămas neschimbate în cei 100 de ani de la măreţul act al Unirii.
Pe curând,
Earnest

luni, 8 octombrie 2018

DESPRE REFERENDUM

   ,,Osânda de a se învăţa carte a fost abolită, fapt care consfinţeşte că umanitatea a făcut un pas uriaş în direcţia aplicării drepturilor omului. "
(Gheorghe Mihail)

   Niciodată nu am fost atât de dezamăgit de poporul meu, ca acum: nici măcar atunci când a fost Prezidentul ales a doua oară sau când nu a fost validat Referendumul pentru demiterea Prezidentului. Ţinea de opţiunea politică a majorităţii acestui popor. Acum m-am mâhnit, pentru că semenii mei nu şi-au exercitat un drept, acela de a vota, pentru care generaţiile trecute au militat şi au crezut în acest drept. Am auzit nişte deştepţi, afirmând că este un drept de a nu vota. Eu îi sfătuiesc să caute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în drepturile înscrise în toate constituţiile lumii şi nu-l va găsi, pentru că nu este un drept, ci o atitudine, prin care  unii nu-şi asumă nicio responsabilitate.
Mă întreb, de ce nu a ieşit lumea la vot? Mi-au trecut prin minte nişte cauze:
1. Nu le pasă.
2. Le pasă dar nu au vrut, ,, de-al Naibii".
3. Nu au înţeles despre ce este vorba, pentru că a fost făcută o campanie greşită, care a creat confuzii.
4. Pentru că s-au temut.
5. S-au lăsat manipulaţi, pentru că au o cultură minimă şi , deşi sunt inteligenţi, mulţi semeni de ai mei nu sunt capabili să aibă opinii proprii, pe care să le susţină, şi dau like-uri la opiniile postacilor manipulatori. O fac de ani de zile şi o vor face şi de acum înainte!
     Ce se va întâmpla, după acest Referendum?
    Vor avea loc multe discuţii, jurnaliştii vor avea un subiect de comentat, iar partidele se vor învinui reciproc şi acelaşi lucrul îl vor face şi membrii din rândul aceluiaşi partid. Ei nu au înţeles cel mai imporatant lucru, şi anume, că au greşit felul în care au promovat această campanie. Au pedalat pe familie, nu pe căsătorie şi au stârnit temeri, pentru cei care au crezut că familiile lor monoparentale sau acelea constituite prin concubinaj nu vor mai fi considerate familii şi îşi vor pierde drepturile. Au vorbit de familia tradiţională, de morala religioasă etc. dar nu au arătat ce înseamnă căsătoria, că aceasta este doar o uniune legal constituită, între două persoane de sex opus (conform legilor româneşti), nu e o instituţie, o formă de organizare socială realizată prin căsătorie sau concubinaj ori prin legături de sânge, cum este familia. De asemenea, trebuia explicat faptul că prevederea constituţională este greşit formulată, pentru că soţii sunt rezultatul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, nu că se realizează căsătoria între doi soţi. Părerea mea este că doar o parte din cei care nu au ieşit la vot au avut temeri şi nu au înţeles diferenţa dintre familie şi căsătorie, pe când ceilalţi nu au votat, pentru că nu au vrut, nu le pasă şi pentru că nu se respectă, deoarece nu-şi exercită un drept. 
   Până la urmă, au găsit şi marele vinovat al rezultatelor Referendumului: Preafericitul Patriarh Daniel, căruia ţărănistul  Pavelescu i-a cerut demisia, ca şi cum Papa şi-a dat demisia, când în Franţa şi în Germania s-a aprobat căsătoria între persoane de acelaşi sex (  64% din populaţie acestor ţări s-a declarat catolică).
  Trăim veremuri agitate, în care, din păcate, valorile s-au răsturnat şi întoarcerea la practici din comuna primitivă au devenit practici moderne şi progresiste!. Nimeni nu te mai osândeşte la respectatarea valorilor  morale şi nici măcar la învăţătură!.
   Pe curând,
   Earnest
P.S. ,, Neam boicotat, nu o dată, de-a lungul istoriei, am ajuns performanța teribilă de a ne boicota de noi înșine, de propria natură și naturalețe. Crucile din cimitire vor spune, cândva, arheologilor viitorului că și în acest Neam au trăit familii. Dacă nu ne-om boicota cimitirele, transformându-le grabnic în autostrăzi", scrie părintele Constantin Necula, în Tribuna
     

duminică, 30 septembrie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (XII) 1918 vs.2018

    Mai avem două luni până la Marea Sărbătoare a Centenarului Marii Uniri şi m-am gândit să vă prezint două aspecte de atunci, comparându-le cu cele de astăzi.
     1918  Intelectualitatea şi oamenii politici de acum  o sută de ani se străduiau să atragă de partea României, Marile Puteri pentru susţinerea problemei naţionale româneşti. La Paris, vreo 70 de personalităţi îşi desfăşurau activitatea, printre care matematicianul Traian Lalescu, inventatorul Traian Vuia, marile chirurg Toma Ionescu, mulţi profesori universitari, poeta Elena Văcărescu, înfiinţând ziarul  ,,La Roumanie", prin care se informa publicul francez despre justeţea pretenţiilor româneşti de unire a tuturor teritoriilor locuite de români, într-un stat democratic. Cu un an înainte, îi fusese redat României steagul lui Ştefan cel Mare, găsit într-o mănăstire de la Muntele Athos, iar ofiţerii români distinşi în luptele din anii 1916-1917 fuseră decoraţi de statul francez. De asemenea, în Italia, starea de spirit a opiniei publice era favorabilă cauzei româneşti datorită activităţii lui Vasile Lucaciu, Vladimir Ghica, Mihai Sturza şi a altor patrioţi români. Presa de toate orientările, personalităţi de prestigiu al vieţii politice şi cultural-ştiinţifice urmăreau cu mare interes şi încurajau eforturile românilor de a-şi realiza idealul naţional. La Londra, încă din anul 1917, funcţiona ,, Societatea Anglo-Română", unde alături de români, Primarul Londrei, Arhiepiscopul de Canterbury, episcopii de Londra, Oxford, Winster militau pentru legitimele revendicări româneşti. Misiunea română în S.U.A, formată din Vasile Lucaciu, Ion Moţa, P.Negulescu , Vasile Stoica au informat naţiunea americană cu problemele româneşti, organizând la Cleveland, Chicago, Detroit, Trenton, Indianopolis, conferinţe  urmate de demonstraţii de susţinere a unirii Transilvaniei cu România. Bineînţeles, un rol important în aceste acţiuni  l-au avut românii americani din aceste oraşe. ,, Nici o naţiune n-a pornit vreodată vreun război din motive mai ideale, mai morale şi mai umanitare decât în România", spuneau cei ce doreau să organizeze o ,, Legiune a românilor subjugaţi".
2018 O parte a intelectualităţii române este indiferentă faţă de manifestările legate de Centenarul Marii Uniri, iar o mică parte, care se vrea cosmopolită şi progresistă, împreună cu unii aleşi ai neamului la Uniunea Europeană îşi critică ţara, cer sancţiuni pentru România, mint cu neruşinare, prin dezinformare, iar în ţară, manipulează şi ridică la rang de ideologie sintagma ,, MUIE P.S.D." Mie îmi este ruşine cu astfel de compatrioţi!
1918. Pe data de 13 septembrie 1918, la Bucureşti, a avut loc o mare manifestare socialistă a muncitorilor, care solicitau, pe drept cuvânt, creşterea salariilor şi ziua de lucru de 8 ore. Numai că această mare manifestare a fost organizată de agentul bolşevic Cristian Racovski, degenerând cu lozinci antiguvernamentale şi antiregale, lozincile, fiind, ce-i drept, decente: ,, Jos Guvernul!", ,, Jos Armata!",  ,, Jos Regele!", fără cătuşe, înjurături sau cu caricaturi etc. Să nu uităm faptul că această manifestarea se desfăşura după ce România trecuse printr-un Război Mondial şi se afla în plină criză economică de subproducţie, dar, probabil, bucureştenilor, care au cunoscut regimul de ocupaţie a trupelor germane, le ajunseseră ,, cuţitul la os". Manifestaţia trebuia să se desfăşoare în Piaţa Teatrului Naţional. În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de Munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție, generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu. Forțele de ordine se grupaseră pe strada Ion Câmpineanu, în Pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu a telefonat Prim- Ministrului Ion I.C. Brătianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților. Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național, rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți.
2018 Pe 10 august 2018, în Bucureşti a avut loc o mare manifestaţie, pe care nu şi-a asumat-o niciun sindicat, niciun partid , dar anunţată cu o mult timp înainte ca ar fi a diasporei româneşti îngrijorată de ceea ce se petrece în România. Probabil, românii plecaţi la muncă în străinătate erau supăraţi că părinţilor lor, rudelor rămase în ţară li s-au mărit pensiliile, salariile, ca agricultorii şi întreprinzătorii români sunt încurajaţi, dândudu-li-se subvenţii, respectiv diferite stimulente sau că au fost scoase la iveală celebrele protocoale. Se cerea sânge şi o nouă revoluţie. Unii au zis că de fapt, nici măcar în gând nu s-a vrut o manifestare violentă, doar ni s-a părut că a fost distrus mobilierul stradal, ca s-a încercat intrarea în Guvern, ca s-a dărâmat  gardul Muzeului ,,Antipa", că s-au aruncat  borduri sau  Coktail Molotov în jandarmi, că de fapt, neexistând toate acestea, jandarmii au intervenit abuziv. Nu am aflat, până în prezent, cine au fost adevăraţii organizatori ai acestei manifestaţii, care au manipulat mase de oameni să iasă în stradă, fără să aibă vreo revendicare precisă, decât lozinci ameninţătoare. Istoria antedecembristă vorbea despre demonstaţia din 13 decembrie 1918 aşa cum se vorbeşte astăzi, de unii politicieni, ziarişti, despre demonstaţia din 10 august 2018. Istoricilor le-au trebuit peste 70 de ani să descopere cine a stat în spatele manifestanţilor de acum 100 de ani. Oare toţi atâţia ani ne va trebui să aflăm cine stă în spatele tuturor manifestaţiilor din ultimii doi ani? Până atunci, vorbim despre securişti şi de soroşişti, fără să avem un nume! Astăzi, Ion I.C. Brătianu este un erou, marele înfăptuitor al Marii Uniri, nicidecum Premierul care a dat ordin să se tragă în nişte manifestanţi, care nici nu apucaseră să ajungă la locul de manifestare a acţiunii lor , unde nici nu ştim cum s-ar fi comportat!
Pe curând,
Earnest

marți, 25 septembrie 2018

ŞTIAŢI CĂ (XVI)... DIN ISTORIE ADUNATE

Ramses cel Mare-războinic
... Ramses II , faraon al Egiptului între anii 1279 şi 1213 î.e.n, a fost tatăl al 100 de copii făcuţi cu reginele sale şi cu femeile din Haremul său numeros?
... anticii hinduşi au fost primii care au folosit inelele de logodnă şi că această tradiţie a fost ,,importată" de greci şi de romani, fiind semnul ,, proprietăţii vândute", până în secolul al IX-lea, când Biserica Creştină l-a adoptat ca simbol al fidelităţii?
... Henric I, regele Angliei între anii 1100 şi 1135, a stabilit unitatea de măsură ,, picior", după o treime din lungimea braţului său ( 31 inci/cm.)?
... naufragiul coloniştilor în Bermude în anul 1609 pare să fi fost sursa de inspiraţie pentru piesa ,,Furtuna" de Shakespeare?
... Armata Noului Model creată în anul 1644 de Oliver Cromwell în timpul Războiului Civil din Anglia a fost prima armată care a purtat uniforme regulamentare? Erau de culoare roşie, ceea ce înlesnea diferenţierea prietenului de duşman şi ascundea petele de sânge provenite din răni, prevenind astfel scăderea moralului.
... Leopold I, rege al Ungariei din anul 1655, al Boemiei din anul 1656 şi împărat al Imperiului Roman de Neam German din anul 1658, a fost un compozitor talentat şi un patron al teatrului, compunând muzică pentru reprezentările teatrale pe care le patrona la Curtea Imperială?
... japonezii şi-au pregătit invazia din anul 1942 în Malaya şi Singapore timp de 10 ani, infiltrându-se în regiune deghizaţi ca fotografi, negustori sau proprietari de bordeluri, fotografiind şi cartografiind peisajul în scopuri strategice?
... Wiston Churchil a statornicit folosirea termenului ,,quisling" de la Vidkun Quisling, liderul fascist norvegian, care a înlesnit invadareaNorvegiei de către Germania, pentru a-i denumi pe trădători? 
...Biserica Zanda a Adevăraţilor Apostoli ai lui Dumnezeu din Zambia cu cei 37 de membrii ai ei este cea mai mică biserică dintre cele 22.189 de secte creştine şi culte?
... U.R.S.S. ocupa 1/6 din teritoriul Globului şi cuprindea 102 de minorităţi, vorbindu-se, în afara limbii ruse, peste 100 de limbi?
Pe curând,
Earnest

duminică, 9 septembrie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLIV). GEO BOGZA, BASARABIA ŢARĂ DE PĂMÂNT

Geo Bogza (1908-1993)
,, Ce ar fi Basarabia fără Nistru? Fără fluviul acesta răsăritean ale cărui ape numai ele ştiu de câte ori au fost înroşite de sânge, numai ele ştiu câte sute, câte mii de cadavre au purtat în atâtea rânduri spre marea în care totul se pierde şi se uită."
(Geo Bogza, Viaţa pe Nistru, în ,,Basarabia ţară de pământ")



   M-am gândit să vă recomand, în acest An Centenar, cărticica lui Geo Bogza, întitulată ,,Basarabia ţară de pământ". Am numit-o ,,cărticică", pentru că exemplarul pe care eu îl am ( a apărut în anul 1991 la Editura Ara, Bucureşti) este o parte din volumul ,, Ţară de piatră, de foc şi de pământ" publicat de Editura  Fundaţia pentru Literatură şi Artă  ,,Regele Carol II", în anul 1939.
    ,,Basarabia ţară de pământ" este rezultatul unor anchete personale, pe care le-a făcut Geo Bogza, în anul 1934, în Basarabia, cuprinzând 12 reportaje. Realitatea locurilor şi a oamenilor este înfiorătoare. Basarabia acelor vremuri era un teritoriu sărăcit de resurse, cu oameni săraci, cu comunităţi rămase cu mentalităţi antice ( cum este descrisă comunitatea evreiască din nord-estul Basarabiei) sau medievale ( ca mulţi locuitori din murdarul Bălţi sau  din luminatul Chişinău, care conlocuiau alături de cei care trăiau în prezentul modern). De la Marea Unire din anul 1918 şi  până în anul 1934, nimic nu se tranformase în bine în Basarabia subjugată de regimul ţarist. Oficialităţile din Chişinău l-au întâmpinat cu mare deschidere pe autor, sperând că reportajele lui, ajunse la Bucureşti, le vor schimba soarta în bine, că Guvernul, opinia publică va fi sensibilizată şi vor face ceva şi pentru ei. Însă ei nu ştiau că Geo Bogza făcea o anchetă personală şi că nu era trimisul Guvernului. Reportajele au fost publicate abia în anul 1939, după cinci ani ( autorul spune că poate s-au schimbat lucrurile în cei cinci ani, dar ceea ce el a constatat atunci rămâne un document al acelor vremuri), iar în anul 1940, prin ultimatumul de la Moscova, Basarabia revine  la U.R.S.S.
   Citind aceste reportaje şi vizitând Basarabia, imediat după anul 1989, când arăta curată şi prosperă, mă întreb, de ce ar mai dori basarabenii unirea cu România, când în perioada revenirii la Ţara Mamă, guvernele  române nu au făcut nimic pentru ei, decât aplicând reformele : agrară,  învăţământului şi aadministraţiei publice?
  Pe curând,
  Earnest