joi, 28 februarie 2019

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLIX). RALUCA NAGY, UN CAL ÎNTR-O MARE DE LEBEDE



,,... viața e diferită când o trăiești față de când o decojești." 
( Raluca Nagy, Un cal într-o mare de lebede)


   Raluca Nagy este laureată a primei ediții a Premiilor „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, din decembrie 2018 ( această manifestare culturală a fost organizată din inițiativa poetei și jurnalistei  Elena Vlădăreanu, prin Asociația Art No More). Raluca Nagy a fost premiată la secțiunea debut-proză, pentru cartea pe care v-o recomand astăzi.
 Cine este Raluca Nagy?
 Raluca Nagy este cercetător asociat la ,,Asia Centre" de la Universitatea din Sussex. Este din Cluj, provine dintr-o familie de intelectuali și a ales să studieze economia la A.S.E. București, deși tatăl ei este profesor universitar în Cluj, după care a obținut o Diplomă de Studii Universitare Generale, la Universitatea ,,Jamiat Mohammed" din Rabat (prin această diplomă, absovenții  dobândesc aptitudini și cunoștințe pentru înțelegerea lumii contemporane, printr-o  educație și orientare generală universitară multidisciplinară, print studiul și utilizarea conceptelor și a metodelor științifice). Între anii 2001și 2004 urmează cursurile de antropologie socială la Școala Naționala de Științe Politice și Administrative din București, unde a obținut titlul de doctor în sociologie, iar la Universitatea Liberă din Bruxelles, a obținut titlul de doctor în antropologie. A predat cursuri de antropologie la Universitatea din București și la Universitatea Wasseda din Tokio. A urmat, de asemenea, cursurile de scriere creativă a atelierului organizat de ,,Revista de Povestiri."
   A debutat în literatură, în anul 2005, la  ,,Revista 22", publicând , până în prezent, la ,,Cuvântul", ,,Scena 9", ,,Iocan" , ,,Arhiforum", ,,Revista de Povestiri." A contribuit cu o povestire în volumul colectiv ,, Povestiri din Cipangu", carte pe care, de asemenea, v-am recomandat-o pe acest blog.
    ,, Un cal într-o mare de lebede" a apărut în anul 2018,  la Editura Nemira.  Titlul romanului îl descifrăm în capitolul ,, Rozariul" .,,Iar orașul cu treizeci de milioane de locuitori ( este vorba de Tokio n.n.) nu era doar un lac. Era un cal într-o mare de lebede." Rosalyn, numele personajului, provine din germanicul hros-cal și linde-blând. Este de fapt numele pe care  și-l însușește uneori personajul în locul numelui real, Ro-za-ri-n. 
  Raluca Nagy, în Nota autoarei, ne precizează că romanul ei aparține genului shishosetsu, predominant în literatura japoneză, unde autorul și personajul principal ,, sunt în strânsă legătură, nu există intrigă în sensul occidental, iar povestea este presărată cu pasaje eseistice, adesea de natură foarte subiectivă". 
   Acțiunea romanului se desfășoară în mare parte în Japonia, dar și în Maroc și în Anglia, autoare insistând, în special, pe prezentarea unor cutume specifice japonezilor, care sunt total diferite de cele ale europenilor.Tatsuru, Geoffry, Inu sunt personajele alături de care descoperă și încearcă să înțeleagă comportamentul japonezilor. În relatările autoarei, descoperim sociologul și antropologul Raluca Nagy. Nu este un roman plictisitor, după cum spune cineva într-o recenzie, pentru că nu este un studiu adresat specialiștilor, ci o povestire a unei tinere care studiază în Japonia și care încearcă să se adapteze într-o civilizație total diferită de aceea din care provine. Rosalyn sau Ro-za-ri-n, englezoica ( de fapt însiși englezii sunt în mare parte conservatori) ajunge într-o țară mai conservatoare decât a ei, cu reguli stricte și plină de contradicții: o țară cu o tehnologie foarte dezvoltată dar cu tradiții, pe care japonezii le păstrează cu strictețe, pentru că acestea îi identifică ca nație. Întoarsă la Londra, aceasta i se pare un cătun, în comparație cu Tokio. Se întorsese în lumea reală, Alice din Țara Minunilor? Rosalyn sau Ro-za-ri-n suferă de Kokoro no Kaze, un fel de guturai al inimii, cum numesc japonezii depresia? Vom afla toate acestea, în al doilea volum, la care lucrează, în prezent, Raluca Nagy. 
   Succes, Raluca, iar vouă, cititorilor mei onești, vă urez lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest
https://www.youtube.com/watch?v=rbXn7bYwMu8
Atenție la versurile cântecului lui David Bowie, Rosalyn
  
    

duminică, 17 februarie 2019

DESPRE SUPERSTIȚII (XIII). FLORILE (III)


    Astăzi este Sfântul Toader. În calendarul tradițiilor, în această zi ar trebui să aibă loc Încuratul cailor, când se desfășoară parada și întrecerea ( gonitul, încuratul) cailor crescătorilor de cai, prevestindu-se venirea anotimpului cald și pregătirea muncilor agricole. De fapt, pe 1 februarie a început anul agricol. În această lună, numită tradițional Făurar, gospodarii încep curățirea pomilor, pădurilor și pregătirea ogoarelor, a grădinilor pentru însămânțat.
      Anul acesta, după temperatura de afară, se pare că primăvara își face anunțată venirea și oamenii ar putea să înceapă pregătirile, Unii vor respecta tradițiile, vor săvârși ritualuri, unele din perioada precreștină, altele creștine. Alții le vor considera superstiții și le vor ignora, lăsând la o parte zestrea spirituală păstrată și transmisă cu sfințenie de strămoșii noștri. E greu să deosebim  o credință și un ritual de o superstiție, dar e bine să le înfăptuim și  să le transmitem, mai departe, pe cele care ne-ar aduce sănătate și prosperitate.
Legăturile de vreascuri. După curățirea pomilor, oamenii fac legături de vreascuri: pe unele le ard  pe loc, pe altele le păstrează ca surcele, pentru aprinderea focului în vatră. Este practic și economic. Însă arderea legăturii de vreascuri în curte are cu totul o altă semnificație, pe care unii o consideră o superstiție, crezând că dacă nu o respectă, s-ar putea ca dăunătorii, bolile se le atace roadele. De aceea, este necesară purificarea cu fum, care are și o explicație științifică. Cât privește folosirea celorlalte vreascuri, pentru aprinderea și întreținerea focului, înseamnă întreținerea vieții în gospodărie. Această credință și practică există aproape la toate popoarele. De exemplu, înțelepții chinezi spuneau că ,, focul este pentru legătura de vreascuri, ceea ce spiritul este pentru trup".
  Crengile. În tradiția creștină, un morman de crengi sau ramuri agitate simbolizează omagiul adus Triunfătorului-Iisus Hristos. Obiceiul este mai vechi: înaintea apariției creștinismului se aducea un omagiu triunfului învingătorului în război sau în întrecerile sportive ( să ne amintim de crengile de măslin, care semnificau deopotrivă triumful și pacea). Ceremonia creștină de Florii, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor ( în general, ale mâțișorilor de salcie) subliniază acest triumf. După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia. De asemenea, pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. Pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi. Însă, odată cu practicile benefice, unii mai făceau, pe lângă descânte și vrăji cu acești mâțișori.
    În general, crengile verzi semnifică venirea primăverii, învierea naturii dar și a castității. De aceea, flăcăii o puneau la pălărie. Atunci când o tânără sau un tânăr se îndrăgoastește și iubirea nu este reciprocă, se arde o creangă verde, pentru a se menține perenitatea iubirii. Eșecul unei iubiri nu trebuie să însemne pierderea acestui sentiment!
   Frunzele verzi. Odată cu venirea primăverii, copacii înfrunzesc și nu trebuie să ignorăm acest fapt. Așa cum toamna avem obiceiul de a ne înfrumusețea  casa cu ornamente florale frumos colorate, primăvara este bine să punem în casă un buchet de frunze verzi, ca toți membrii casei să fie într-un singur gând, uniți în fapte, pentru a domni în casă fericirea și prosperitatea. Observăm, că în ultimul timp, ornamentele florale sunt îmbogățite cu frunze, în special  cu ferigă. Florarii noștri au luat acest lucru de la creatorii de ikebană, neștiind care este semnificația fiecărei ramuri sau frunze din buchetul respectiv. Unele frunze sunt folosite pentru protecția trupului ca acelea de stânjenel. Acestea, folosite în băi, ne protejează împotriva bolilelor și a spiretelor perverse. E bine de pus frunze de stânjenel pe casă, ca protecție împotriva incendiilor. 
  Ghiocelul. Au apărut și primii ghiocei și e bine de știut pentru bărbați un lucru important: dacă vreți să-i arătați iubitei voastre cât sunteți de curajoși răbdători și fideli, oferițe-i un buchet de ghiocei. Important este ca și ea să știe semnificația acestui gest, dar mai ales, important este să nu o păcăliți!
   Vă doresc o primăvară frumoasă, un an prosper în spiritualitate și în resurse materiale!
   Pe curând,
   Eaenest








marți, 12 februarie 2019

MONUMENTE UITATE (XIV).BISERICA DIN LEMN DIN CIZER


Biserica din lemn din Cizer, Sălaj, 1773
 ,,Adevărate tezaure de artă și de istorie, bisericile de lemn din județele Sălaj, Bihor, Satu-Mare sunt popasuri necesare în calea celui care dorește să înțeleagă originalitatea și forța spirituală a poporului român, capacitatea sa de a crea întru frumos, chiar și în condițiile grele ale unor lungi secole de asuprire."
( Vasile Drăguț)

  
    De ce afirm că Biserica din lemn din Cizer, județul Sălaj, strămutată din anul 1968 la Muzeeul Etnografic ,,Romulus Vuia" de pe Dealul Boia din Cluj, reabilitată în anul 2016 , pe un proiect norvegian, este un monument uitat?. Pentru că puțini știu că unul din meșterii acestei biserici a fost și Nicola Ursu, intrat în istorie cu numele de Horea conducătorul revoluției din anul 1784, alături de Cloșca și Crișan, cel care îndrăznea să ceară nobililor să părăsească pământul și să trăiască din munca lor, împăratului să le acorde românilor libertate națională, iar românii să se organizeze într-o republică populară. Oare câți dintre spectatorii Festivalului ,,Undold", românași emancipați, majoritatea tineri, vizitează acest muzeu și se opresc o clipă în fața monumentului, pentru a păstra un moment de reculegere, pentru cel strivit cu roata, pentru că a avut curajul să ceară libertatea românilor? Probabil ar face-o, dacă ar ști că la Cluj ar putea avea această ocazie! Tot aici, ar putea vedea și cea mai veche și mare casă sălăjeană, unde s-au ținut slujbele religioase, până la terminarea bisericii ( este vorba de Casa Lupuț, reabilitată prin fonduri europene, în anul 2018 și mutată în acest muzeu).
Cele trei reprezentări ale brâului și coada de vioară



   Revenind la monumentul uitat, menționez că Vasile Drăguț îl considera ca fiind ,, desăvârșit prin compoziția volumelor și noblețea decorațiilor cioplte (...), un adevărat simbol al artei populare românești". Planul bisericii este dreptunghiular, cu absidă decroșată poligonală, având pronaosul tot poligonal și ne impresionează prin armonia proporțiilor, prin frumusețea acoperișului de șită, ce coboară lin spre răsărit, a turnului-clopotniță, care mai degrabă este un foișor larg cu arcade cioplite, prin îndrăzneala fleșei lansate spre cer și nu în ultimul rând, prin prispa prezentă pe laturile de sud, vest și nord și decorațiunile prezente pe ușă, ancadramente, stâlpi. Decorul principal este brâul, motiv prezent în tot spațiul românesc, atât în construcțiile de lemn cât și în cele din piatră. Brâul, care marchează mijlocul peretelui, este construit din trei chenare: în frânghie, din linii frânte și altul meandric. De asemenea, nu lipsesc spiralele, rozetele, liniile în zig-zag, vrejurile cu flori și, unicatul motiv al  cozii de hedyadă ( de vioară). Biserica este frumos pictată. Dacă se cunosc numele meșterilor: Horea și Nicula Ioan al Neamțului, numele celor doi zugravi, care au împodobit biserica cu picturi valoroase, nu se cunosc. Pictura cea mai veche, în care domină galbenul auriu, se află în tindă, precum și în partea de jos a pereților naosului, pictura mai nouă, în care domină albastrul și griurile, se întinde pe boltă, în partea de sus a pereților din naos și în altar.
  Biserica din lemn din Cizec este înscrisă în patrimoniul național și reprezintă încă un motiv, pentru care să ne aplecăm cu respect în fața strămoșilor noștri, care ne-au lăsat aceste frumuseți, mărețe, nu prin volum, ci prin simbolistică și prin modul de realizare. 
   Așadar, în drumul dumneavoastră prin țară, oricât de grăbiți ați fi, opriți-vă o clipă în fața lor și nu le comparați cu grandioasele monumente occidentale! Descoperiși-le frumusețea, prin originalitatea lor!
   Pe curând,
   Earnest


duminică, 10 februarie 2019

PERSONALITĂŢI NEŞTIUTE SAU UITATE (XIII). DAVID ZUGRAVU DIN CURTEA DE ARGEŞ

Biserica Brădet, Bibor
David Zugravu, Sfântul Ioan Teologul, 1750
   David Zugravu, pictor de biserici din secolul al XVIII-lea, este unul dinte mulţii pictori de biserici formați la Şcoala de Zugrăvie din Piteşti, care s-au remarcat peste Carpaţi, demonstrând, prin creaţia lor, vitalitatea artei plastice religioase din Ţara Românească, care a atins culmile perfecţiunii în epoca brâncovenească. Prezenţa pictorilor din Ţara Românească în Transilvania este foarte veche, intensificându-se în secolul al XVIII-lea odată cu lupta de emancipare naţională a românilor din acest spaţiu românesc, când păstrarea Biserici Ortodoxe era importantă în menţinerea românismului. Aceştia au răspândit stilul brâncovenesc în pictura religioasă, întemeind şcoli de pictură în Transilvania.
Biserica Stăncești
David Zugravu, Ușile Împărătești, 1756
      Despre viaţa lui David Zugravu nu se ştie prea multe. Din documentele vremii, aflăm ca a venit în Transilvania, prin anul 1740, fiind chemat să picteze Biserica Domnească de la Tinăud, astăzi aparţinând de oraşul Aleșd ( această biserică a fost construită în anul 1658, prin dania domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Basarab Cârnul, nepotul lui Neagoe Basarab). După terminarea lucrărilor la această biserică, a rămas în Ţara Crişurilor, unde , probabil, şi-a întemeiat o familie ( pe pomelnicul de la Sebiş, el scrie: ,,Pomeneşte-ne Doamne, până când vom veni în împărăţia Ta: David, Tatiana", după care urmează pomenirea celor morţi. Credem că Tatiana este numele soţiei sale. Tot aici, se află inscripţia:David Zugravu de la Curtea de Argeș, locuitor în Sichitealec”, localitate unde s-ar fi stabilit.) Numele lui apare pe icoanele sau pe picturile murale din bisericile din lemn din Ţara Crișurilor, înscriind şi data executării picturilor: Brădet (1750),Valea Neagră - de-Jos (1751), Rieni  și Sebiș (1755), Stăncești (1756), Goila (1764), Delureni- Beznea (1777),  Sudrigiu ( 1778) Mierag (1783) și altele. În jurul său s-a format o adevărată școală de meșteri români bihoreni printre care: Nichita, Ioan de la Săcălăsău,  Bilea Ilie de la Vârciorog și renumitul Ion Lăpăușan. Prin această școală, el  s-a dovedit a fi un demn mesager al unității de gândire și spiritualitate românească de o parte și de alta a Carpaților.
  Stilul lui David Zugravu este brâncovenesc rusticizat. El picta direct pe lemn sau pe pânză de in. Aceasta era lipită fie pe iconostas fie pe intersecțiile bârnelor. Pânza era acoperită cu un strat subțire de var, grund suport pentru pictura in tempera. În general, picturile lui David Zugravu se păstreză prost, iar localnicii au  obiceiul de a împodobi iconostasul cu prosoape, pe care le prind cu cuie, bătute pe picturi, contribuind astfel la distrugerea puținului care s-a mai păstrat. Destul de bine se păstrează picturile direct  pe lemn și de pe pânză din Biserica ,,Sfântul Teodor Tiron" din Rieni. Aici, bolta naosului este dominată de Dumnezeu-Tatăl, însoțit de motivele cosmice: Sorele și Luna antropomorfizate. Se remarcă portretele, care prin îmbrăcăminte, cromatică se încadrează în stilul bizantin târziu, care se regăsește în stilul brâncovenesc, însă chipurile sunt reale, luate din lumea satului, cum este acel al lui Sfântului Ioan Zlataust. Personajele sunt încadrate într-un decor cu motive fitomorfe și cu motivele de pe ștergare, așa-zisele ,, coarnele berbecului".
   Din inscripțiile din biserici aflăm cu cât era plătit pentru lucrările sale și am constatat că nu era deloc ,,lacom". Pe inscripția de la Sebiș se consemnează: ,, Popa Filimon a dat un galbăn, popa Vasile un galbăn, popa Lupu un galbăn, iar poporenii cât au putut", iar de  pe aceea de la Stâncești aflăm că a cerut 10 florini, dar oamenii au dat 6 florini ,, cine cum s-au îndurat", iar ceilalți 4 florini le-a lăsat ,, să fie pomană pentru oamenii din Broaște, cât și dverele amândouă". Se pare că oamenii din Broaștele erau mai săraci și nu au putut contribui cu partea lor de plată, iar David i-a scutit.
    Dumnezeu ne-a lăsat o țară frumoasă, iar strămoșii noștri au înfrumusețat-o cu opere de artă. Noi distrugem zilnic frumusețile acestei țări, prin lăcomie și neglijență. Cât privește moștenirea culturală, o ignorăm în totalitate. N-o cunoaște sau nu vrem să o cunoaștem.
  Pe curând,
  Earnest