 |
| Simona Popescu, 10 martie 1965, Codlea |
,,Am citit o grămadă de cărți ca să înțeleg ce-i cu mine. Cărțile nu m-au ajutat niciodată până la capăt. Le-am pus deoparte pe cele care mi s-au deschis (...), cărțile care la mari depărtări mă descopăr cu și cum mi-aș trimite mesaje dintr-o altă viață, dintr-o altă ceață."( Simona Popescu, ,,Exuvii")
În această lună, eseista, poeta , prozatoarea și conferențiara universitară de la Facultatea de Litere de la Universitatea București a împlinit 53 de ani. Îi doresc ,,La mulți ani" și inspirație creativă!
Romanul pe care vi-l recomand a fost publicat în anul 1997 și, până în prezent, a cunoscut 6 ediții la editurile Paralela 45 și Polirom, fiind tradus în limbile poloneză, maghiară și franceză. Este primul roman al autoarei și deocamdată singurul, pentru că al doilea roman, ,,Rubik" , este colectiv cu 29 de autori, la care Simona Popescu este coordonatoare.
Romanul cuprinde un Prolog, 17 capitole, un Epilog, Cuvântul autoarei și un Dosar critic, cu punctele de vedere ale unor critici, referitoare la întreaga operă a autoarei și la romanul ,,Exuvii" . Unii o compară cu Cărturescu, însă eu nu văd nicio asemănare cu acesta, pentru că Simona Popescu este mult mai profundă și analitică ( mai degrabă o asemăn cu Ileana Vulpescu).
În această carte, fiecare cititor se poate regăsi, măcar într-un fragment, pentru că exuviile Simonei Popescu ( exuviile sunt pieile lepădate, carcasele subțiri lăsate în urmă de fluturi când ies din pupe) sunt exuviile noastre, ale tuturor, pe care le lăsăm în urmă, pe parcursul vieții, de la copilărie la adolescență, maturitate și devenire.
În adolescență, pesonajul descoperă și înțelege poezia, care înseamnă experiență, după cum avea să învețe de la un personaj al lui Rilke, ajunge să devină o ,, lighioană culturală" datorită dependenței de lectură, care o izolase de întreaga lume, uitând de prieteni, neștiind ce este dragostea. ,, Cartea de bucate" o face să constate că ,,Dumnezeu făcuse lumea ca să intre în burta omului, cazanul diavolesc din care toate ieșeau spurcate." De asemenea, în adolescență îl descoperă pe Dumnezeul ei, nu pe Dumnezeul tuturor, află că nu-i este frică de Dracul, ci de Nevăzutul-Necunoscut ,, care vine asupra ta când ești cumplit de singur, părăsit de tine însuți." Urmează apoi o perioadă de inițiere în cunoaștere, prin retragere în văgăuni, unele de singurătate, boală, tăcere, experiențe, dragoste... de redescoperire a dulapului școlar cu rafturi cu caietele de curat, de vocabular, de expresii frumoase, cu caietele negre cu încercări de scriere, compuneri, jurnal etc.
Despre celelalte exuvii, le aflați sunguri, citind romanul, dar se pare că acestea nu au fost lepădate în totalitate, de vreme ce ultima frază a cărții este următoarea: ,,Când eram foarte mică, noaptea, pe întuneric, vedeam acolo, lângă dulapul maro, un lup gri, înspăimântător. Mă uit în trecut și el e tot acolo, gata să mă sfâșie. Un singur lucru l-ar putea speria pe el mai mult decât mă sperie pe mine: încep să râd."
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest
P.S. Un fragment din acest roman a fost inclus în manualele școlare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu