duminică, 30 iunie 2019

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LIII). HOREA SIBIŞTEANU, FETIŞ

Horea Sibişteanu
n.6.I. 1987, Bacău
,, Există vreun om care să fie fericit, aşa, în general, sau fericirea e doar o clipă, care ne îmbunează viaţa din când în când?"
( Horea Sibişteanu, ,,Socoteala de acasă")

   Volumul de proză scurtă ,, Fetiş", aparţinând tânătului scriitor Horea Sibişteanu, a apărut în luna mai 2019, la Editura Nemira.
   Horea Sibişteanu este inginer constructor, cu două specializări: una obţinută la Universitatea Tehnică ,, Gheorghe Asachi" Iaşi în consolidări monumente şi alta obţinută la Universitatea Waseda din Tokio, în inginerie seismică. A urmat şi a absolvit cursuri de scriere, susţinute de profesori universitari sau de scriitori renumiţi. 
  A început să scrie din liceu, fiind încurajat de profesoara lui de limba şi literatura română, doamna Coca Alexandrescu, care împreună cu domnul profesor Isachi l-au ajutat să publice la Editura Psihelp, în anul 2004, o culegere de proză scurtă, intitulată ,, A şaptea viaţă". A publicat povestiri în revistele Ateneu , Iocan, Subcapitol şi în Revista de Povestiri. De asemenea, a publicat la Editura Trei, în volumul colectiv, ,, Povestiri din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români".
   Volumul de faţă cuprinde 21 de proze scurte. Sunt secvenţe din lumea reală, de la noi din ţară şi din alte ţări. Multe dintre personaje sunt, de asemenea, reale, autorul păstrându-le numele. Este lumea noastră, cu limbajul cotidian, în cele mai multe situaţii ,vulgar ( pentru că aşa se vorbeşte în firme, pe străzi, în parcuri, în mijloace de transport, în filme şi mai recent, în piese de teatru). Personajele au obsesiile lor, frustările,angoasele, nefericirile sau fericirile  și împlinirile lor. 
   Începe perioada estivală și între două plimbări, vă recomand să citiți câte o povestioară, care vă va aminti în ce lume trăim!
  Pe curând,
  Earnest

luni, 24 iunie 2019

DESPRE OPIU.ÎNTRE BINE ŞI RĂU

,,Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea". (Omraam Mikhael Aivanhov)
Papaver Somniferum
( Macul Adormitor)
În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult de creşterea, şi în România, a consumatorilor de droguri.
 M-am hotărât să scriu astăzi despre opiu, despre începuturile consumului şi comercializării acestui drog.
Ştim că otrăvurile sunt şi leacuri. Acest fapt îl cunoşteau anticii şi de aceea, Esculap, zeul grec al medicinii, era reprezentat cu un ciomag, pentru a ucide şarpele.
Proprietatea opiului de a face bine şi rău se datorează alcaloizilor acestuia. Din opiu se scoate morfina, codeina şi alţi alcaloizi folosiţi în medicină.
Opiul se extrage din seminţele unui soi de mac, Papaver Somniferum, plantă care-şi are originile, conform descoperirilor arheologice, încă din perioada neolitică, în sudul Europei şi în Asia Mică.  Din seminţele acestui mac, locuitorii din Asia Mică extrăgeau uleiul şi opiul, pe care grecii îl foloseau pentru calmarea durerilor, transmiţându-l şi romanilor. Folosirea pe scară largă a opiului a început odată cu răspândirea musulmanismului, probabil, ca înlocuitor al consumului de vin, interzis de Mohamed. Introducerea opiului ca medicament , în Europa, se datorează lui Paracelsius ( sec. XV), el găsindu-se doar în farmacii, în stare crudă şi începând cu sec. XIX, ca morfină şi codeină. Însă, în Asia Mică, popoarele mâncau opiu, pentru orice durere şi  consumul de opiu a devenit un viciu, când au constatat că acesta le deschide în faţă o ţară a minunilor, în care cel din urmă sclav, infractor sau lepros se simţea ca un semizeu. Probabil şi în Europa se vindea şi ,,la liber", ca  în Ţările Române, de vreme ce Pravila lui Vasile Lupu reglementa traficul de  opiu.
Răspândirea opiului spre Orientul Îndepărtat, dincolo de lumea islamică, s-a datorat Companiilor Indiilor Orientale, prima societate pe acţiuni britanică, care aproviziona China, India şi alte ţări asiatice.. În sec. XVIII, în Bengal, monopolul asupra cultivării macului îl avea această companie. Budiştii foloseau opiu în meditaţiile lor, pentru a atinge Nirvana, iar, treptat, chinezii vor înlocui haşişul cu opiu, pentru a le da energie. În anul 1820, când chinezii şi-au dat seama de pericolul consumului în exces al acestui drog, au oprit importul de opiu dar compania a organizat contrabanda, ceea ce a dus la izbucnirea Războiului Opiului. După desfiinţarea Companiei Indiilor Orientale, în anul 1858,  monopolul comercializării opiului l-a preluat Guvernul englez! Englezii nu au fost dispuşi să-i ajute pe chinezi în lupta împotriva opiului: ,, Întâi vindecaţi-vă singuri şi după aceea vom înceta noi să vă otrăvim." Cât cinism! Nu ştiau că acest flagel îi va atinge şi pe ei! De fapt, încă de la începutul secolului XIX, ofiţerii francezi din Indochina ( Vietnam) deprinseseră obiceiul de a consuma opiu. Scriitorul englez Thomas Quincey, în anul 1822, publica cartea ,, Confesiunile unui opioman englez", unde ne relatează despre sine lucruri îngrozitoare. Mai târziu, poetul Baudelaire a scris o carte despre paradisurile artificiale, consumul în exces de opiu, cauzându-i decesul la vârsta de 46 de ani.
La începutul secolului XX, consumul de opiu devenise o problemă în Europa, de aceea la 23 ianuarie 1912, un numar de 12 state au semnat la Haga prima "Convenţie internaţională privind stupefiantele", care marchează începutul cooperării internaţionale în domeniul controlului drogurilor. După Primul Război Mondial,  în cadrul Ligii Natiunilor se constituie  "Comitetul consultativ pentru traficul opiului si altor droguri periculoase", iar  la Geneva, la 19 februarie 1925, s-a semnat "Convenţia internaţionalş asupra opiului." S.U.A a solicitat Marii Britanii, în cadrul comisiei, să respecte prevederile convenţiei ( un articol se referea la interzicerea exportului de opiu în ţările în care este interzis importul acestuia), însă lordul Cecil condiţionează acceptarea convenţiei, ceea ce va determina retragerea S.U.A din comisie. După al Doilea Război Mondial, în cadrul O.N.U, s-a constituit, în anul 1946, Comisia pentru stupefiante, iar la  23 iunie 1953 s-a semnat la New York "Protocolul asupra opiului", intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea şi limitarea culturilor de mac, precum şi producerea, utilizarea şi comerţul  en-gros ale opiului , autorizând doar 7 ţări să producă opiu pentru export. De atunci şi până în zilele noastre, au fost semnate numeroase convenţii şi protocoale, pe care şi România le-a semnat, însă traficul de opiu şi de alte droguri a crescut anual
Statisticile arată că, în prezent, sunt 15 milioane de consumatori de opiu şi anual mor, ca urmare a consumării acestui drog,  circa 100.000 de persoane , iar numărul anual al victimelor consumului de produse derivate din opiu în ţările membre NATO este 10.000 de morţi.
          92%   din opiul din lume se produce în Afganistan şi se exportă , în special, spre Occident. Talibanii sunt marii traficanţi ai opiumului, obţinând 65 de miliarde de dolari, cu care  finanţează insurgenţa şi grupările criminale, în special, în Asia Centrală, Rusia şi Balcani, potrivit unui raport publicat la Viena.
            Dacă acum 300 de ani o companie, iar mai târziu, Guvernul englez nu ar fi profitat de slăbiciunea oamenilor în faţa opiului doar pentru a obţine bani, astăzi, acest flagel n-ar fi fost atât de puternic şi de nestăvilit. Lăcomia lor s-a întors împotriva urmaşilor şi nu numai. Instituţiile statelor şi organizaţiile internaţionale se dovedesc a fi neputincioase. Nu este vorba doar de opiu, ci de  toate drogurile şi credem că în traficul de stupefiante sunt implicaţi mai Marii Lumii, indiferent de ţara din care provin şi de statusul lor social din ţara lor: oameni ai legii, politicieni, poliţişti, reprezentanţi ai serviciilor, industriaşi, bancheri etc.
Pe curând,
Earnest
        

miercuri, 12 iunie 2019

DESPRE SUPERSTIŢII (XVI). FLORILE (VI)

,,Una zice: ,,ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste!"
Alta zice: ,,ia-mă pe mine, că sunt pentru cinste!" dar alta că-i de noroc.
Alta spune: ,,ia-mă pe mine, că bani mulţi vei avea!" Şi de boale, de leacuri, de toate spun şi se îmbie.Numai trebuie să pricepi limba lor."
                                                                                                                      ( E.N.Voronca, ,,Datinile")

Floare de tei
Lămâiţă
   Superstiţiile sau credinţele spun că în flori, ierburi şi pomi se pot cuibări fie spirite bune, fie spirete rele. De aceea, aceste plante se comportă ca nişte făpturi vii: bolesc, tânjesc, suferă, vorbesc între ele. La marele sărbători de peste an, când ,, se deschide cerul" ( de Anul Nou, de Paşti, de Rusalii etc), plantele vorbesc între ele, iar oamenii pot înţelege limbajul lor. De fapt, cercetătorii japonezi au demonstrat că florile vorbesc, înregistrând un liliac, care a scos anumite sunete, atunci când a trecut pe lângă el un om care, cu o zi în urmă, i-a rupt o creangă.
      Pe vremuri, florile cultivate în grădini, în curtea caselor, pe morminte sau în glastre şi expuse pe pervazul ferestrelor aveau şi evidente proprietăţi apotropaice, deşi aspectele estetice au estompat astăzi rosturile magice ale acestora.
    În luna iunie, înfloresc ultimii copaci cu flori frumos mirositoare: iasomia, socul, salcâmul, teiul. Despre aceşti copaci, voi relata altă dată, acum voi spune câteva superstiţii sau credinţe despre florile lor.
   De exemplu, floarea de iasomie ( lămâiţa sau serincaşul) este floarea cinstei şi doar miresele- fecioare au dreptul să poarte coroniţe de lămâiţe, ca să fie cinstite până la moarte, de familia lor şi de comunitate. Dacă îşi pun coroniţă, atunci când nu merită această cinste, nu vor fi fericite în căsnicie.
În Cehia, fetele ies noaptea şi scutură o floare de soc, spunând: ,,Eu scutur socul, iar tu, câinele de dincolo, latră ca să ştiu unde se găseşte ursitul meu!".De Rusalii ( Duminica Teiului) , crengile de tei cu flori se pun la porţi, uşi, adăposturile animalelor, după ce sunt sfinţite, alături de crengile de soc, plop, mur sau ştejar. Ele sunt considerate ,, limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli în această zi" şi apăra  curtea, casa de spiritele rele, fiind folosite şi ca leacuri ( de fapt se cunosc beneficiul ceaiurilor din aceste plante). Florile de tei sunt, de asemenea, protectoare ale îndrăgostiţilor.
Căldăruşă
În luna iunie înfloresc, de asemenea, trandafirii, macii, garofiţele, margaretele ( despre acestea , am scris deja) cât şi căldăruşa, sânziana şi altele despre care nu ştim că ar exista o credinţă sau superstiţie.
Căldărușa sau columbina este o domnișoară a grădinilor de vară, numită şi floarea castelelor sau a conacelor, pentru că, pe vremuri, era o plantă rară şi nu se găsea decât în gradinile celor înstăriţi. Ea este o floare sacră, de aceea se consideră că trebuie să pui în casă şapte fire de căldăruşă, care reprezintă cele sapte daruri ale Sfântului Duh sau cele şapte suferinţe ale Maicii Domnului. De asemenea, trei fire de căldăruşă reprezintă Sfânta Treime.
Sânziene galbene
Sânziana, floarea soarelui, este cea mai veche plantă sacră în mitologia românească, credinţele şi superstiţiile ei find rezultatul sincretismului religios dintre religiile precreştine din spaţiul românesc şi cele creştine. Ele sunt florile Zânelor, Ielelor şi ale Drăgaicelor. Coroniţele de sânziene se duc la biserică în ziua de Sfântul Ion, ele având multe semnificaţii. Unele sunt păstrate în biserică, altele sunt luate de fete şi aruncate peste casă, ca să afle din ce parte va fi ursitul ei ( dacă rămân agăţate de horn - simbol axial masculin, înseamnă că nu se vor căsători prea devreme), după care se împodobesc cu ele coarnele animalelor, pentru ca acestea să fie fertile. Înainte de Sărbătoarea Sânzienelor, nu sunt invocate făpturile pe care acestea le reprezintă, ci florile însăşi. În ajunul acestei sărbători, fetele şi băieţii, care vor să se căsătorească, se adună seara. Băieţii fac ruguri, aprind făclii şi le învârtesc de la răsărit la apus, strigând: ,,Du-te Soare, vino Lună, / Sânzienele îmbună, / Să le crească floarea floare, / Galbenă mirositoare, /Fetele să o adune, / Să le prindă în cunune, / Să le pună la pălărie, / Struţuri pentru cununie, /Boabele să le răstească, / Până-n toamnă să nuntească."
Pe curând,
Earnest

duminică, 9 iunie 2019

LISTA CELOR 7 MONUMENTE PERICLITATE DIN PATRIMONIUL EUROPEAN

,, Lista celor mai periclitate monumente cuprinde comori rare ale patrimoniului cultural european, în pericol de a fi pierdute. Comunităţile locale, profund angajate în păstrarea acestor importante exemple ale patrimoniului nostru comun, au nevoie de sprijin european. Fac apel către toate părţile interesate, publice şi private, la nivel local, regional, naţional şi european să-şi unească forţele pentru a asigura un viitor al acestor monumente."  
                                                                                                                ( Placido Domingo, Preşedintele ,,Europa Nostra")

Mănăstirea ,, Sfântul David"
 Gareji, Georgia
     În anul 2018 (Anul Patrimoniului Cultural), ,,Europa Nostra "(federație paneuropeană, înfiinţată în anul 1964, cu sediul la Haga,  reprezentând organizațiile cetățenești care lucrează la   protejarea patrimoniului cultural și natural)  a declarat 7 monumente din patrimoniul european în pericol de a dispărea, datorită gradului mare de degradare. Aceste monumente au fost publicate în nr.1/2018, în Buletinul Informaţional al Uniunii Arhitecţilor din România.
1. Schitul şi Mănăstirea ,, Sfântul David" fac parte din Complexul  monastic din Gareji, Georgia, alcătuit din 22 de mănăstiri şi 5000 de chilii, datate în secolul al VI-lea, la care se adaugă şi situri paleontologice. Acestea au funcţionat neîntrerupt, până în zilele noastre, împotriva vitregiilor vremurilor. Complexul monumentelor este construit din piatră şi cărămidă şi suferă o degradare structurală, fiind ameninţată şi pictura, deosebit de valoroasă. ( sunt portretele Sfântului David, primul ctitor al bisericii şi ale regelui Dimitrie, care a locuit aici, după ce a abdicat). O problemă importantă o constituie şi dezintegrarea rocilor.
Pictură dintr-o biserică
 din Voskopoja, Albania
2. Bisericuţele post-bizantine din Voskopoja, Albania. Voskopoja este numele albanez al oraşului medieval al aromânilor, Moskopole (despre acest oraş, am scris pe acest blog.) Bisericuţele din Moskopole sunt cele mai reprezentative monumente ecleziatice post-bizantine din Balcani, din secolele XVII-XVIII ( faptul că în  ţările sud-dunărene, care erau provincii otomane era interzisă ridicarea de biserici, exceptând localităţile locuite de românii sud-dunăreni,  este o dovadă că Înalta Poartă le acorda privilegii acestora, considerându-i de acelaşi neam cu românii nord-dunăreni). Aceste monumente au fost abandonate ( în perioada comunistă, Albania a fost singurul stat care s-a declarat ateu), iar autorităţile actuale sunt indiferente faţă de aceste monumente, pe care le consideră că au aparţinut aromânilor. De asemenea, datorită faptului că localitatea a fost depopulată, datorită persecuţiilor etnice, la care se adaugă dezastrele naturale, aceste monumente se află într-o mare stare de degradare, ele fiind permanent vandalizate.
Centrul Istoric al Vienei, Cartierul muzeelor
3. Centrul Istoric al Vienei. În anul 2001, Centrul Istoric al Vienei a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial U.N.E.S.C.O., acesta reprezentând o imensă semnificaţie pentru cultura şi arhitectura europenă. Este emblema Vienei şi a reprezentat şi reprezintă un model de amenajare a multor centre istorice din capitalele şi oraşele vechi din Europa. În anul 2014, Comitetul Patrimoniului Mondial a proclamat această zonă ,, în pericol" în contextul aprobării Planului de Urbanism al Vienei, care, prin extinderea şi refacerea Hotelului Intercontinental, afectează frumoasa vedere asupra oraşului, din Palatul Belvedere.
Orfelinatul grec
 Insula Prinţilor, Turcia
4. Orfelinatul grec de pe Insula Prinţilor (din Marea Marmara, aparţinând Istanbulului) este cea mai mare construcţie din lemn din Europa. A fost construită în anul 1899, pe baza proiectului arhitectului francez Alexandre Vallaury. Orfelinatul a funcţionat până în anul 1964 şi de atunci clădirea a fost abandonată,  deteriorându-se treptat, mai ales, după incendiul din anul 1980, fiind în pericol stâlpii sculptaţi  şi plafoanele cu ornamente preţioase.
5. Fabrica de Gheaţă din Grimsby (Yorkshire) este cea mai veche fabrică de gheaţă din Anglia, ridicată pentru fabricarea gheţei pentru  păstrarea peştilor ( oraşul Grimsby este un oraş al pescarilor şi al industriei de prelucrarea  peştelui). Construcţia a fost concepută conform planurilor inginerului W.F.Cott, în anul 1900 şi este pe lista monumentelor industriale din cărămidă aparentă. Fabrica se află în stare de declin de la închiderea ei, din anul 1990. Au fost furate multe elemente structurale ca şi instalaţia electrică ( se fură şi în Anglia, nu numai la noi). Învelitoarea este grav afectată şi permite ploii să inunde clădirea.
Cazinoul din Constanţa, aşa cum arată astăzi
6. Cazinoul din Constanţa a fost inaugurat în anul 1910, după proiectul arhitectului româno-elveţian Daniel Renard ( autor al multor clădiri în Constanţa, dar şi din ţară, printre care Hotelul Athenee Palace din Bucureşti, Catedrala din Hârşova, Prefectura din Focşani şi multe alte clădiri în stilul Art Nouveau). Renard a ales stilul Art Nouveau pentru a conferi construcţiei monumentalitatea şi eleganţa super-cunoscute. Cazinoul este nefolosit şi neîntreţinut de la începutul anilor 2000, ceea ce a determinat degradarea lui.
Mozaicul de pe cupola Monumentului Buzludza
 9. Monumentul Buzludzha , Bulgaria se află situat aproape dcentrul orașului Stara Planina, pe vârful Buzludzha. A fost ridicat în anul 1981, cu ocazia sărbătoririi a 1300 de ani de la întemeierea Primului Imperiu Bulgar şi a 90 de la înfiinţarea Partidului Socialist, ca sediu al Partidului Comunist Bulgar. Edificiul are forma unui dom de dimensiuni impresionante cu două săli circulare. Pereţii sunt decoraţi cu mozaic, pe o suprafaţă de peste 243 de metri pătrați. Cupola este înaltă de 15 metri, iar pe bolta acesteia, pe lângă simbolul comunismului, secera și ciocanul, se află inscripționat: "Proletari din toate țările, uniți-vă!". În spate, se află un pilon de 70 de metri înălțime și care simbolizează steagul comunist. După căderea comunismului, clădirea a fost abandonată, fiind ţinta jafurilor, furturilor şi vandalizării. Indiferent de destinaţia pe care a avut-o, această clădire este reprezentativă pentru curentele arhitecturale contemporane, de la sfârşitul secolului trecut.
Pe curând,
Earnest