EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XCV). DAVID MURARO-FERREIRA, O DRAGOSTE FERICITĂ

 ,, Pe de altă parte, era suficient să privesc această tehno-castă de descurcăreți bine pieptănați, bine bărbieriți, de măgarii mirosind de la o poștă a chewing și a locuri comune, la toți acești ogari ai Puterii, mâncând carnea de pe oasele unei țări, care aproape numai are oase, întreținând apoi cu voluptate campanii, corupte în gherile de cabinet, pentru ca să ghicesc imediat că niciodată n-a trecut, prin aceste căpățâni cu serioase carențe în ceea ce privește substanța cu care sunt umplute- ipoteza, străfulgerarea, nici măcar bănuiala, că doar Dragostea este centrul Lumii)
                                                                   ( Fernao, personajul principal din ,,O dragoste fericită”)

   Zilnic suntem ,,bombardați” cu știri care ne îngrijorează: război, recesiune, creșterea prețurilor, sinucideri, accidente de circulație

David Muraro-Ferreira, n. 1927, d. 1996

. Așa că m-am gândit  să recitesc, la întâmplare, o carte, pe care să v-o recomand și dumneavoastră, celor care v-ați luat o mică vacanță, între Crăciun și Bobotează.  ,, O dragoste fericită” este primul roman al criticului literar, eseist și poet portughez, David Muraro-Ferreira. Această carte am cumpărat-o în anul 1995, pe data de 27 aprilie, pe vremea când înfloriseră lăcrămioarele și liliacul , după cum am scris pe prima pagină, când eram în ,,febra documentării” pentru lucrarea de doctorat. De aceea, am citit-o mult mai târziu, după vreo douăzeci de ani, înainte de a pleca în Portugalia. Până atunci, citisem , în liceu, ca orice licean romantic, celebrele ,,Scrisori portugheze” ale călugăritei Mariana da Costa Alcoforado și ,,Lusiada” de Luis de Camoes,  în studenție, ca orice student pasionat. Mai aveam în bibliotecă și ,,Istoria Literaturii portugheeze”, cumpărată de la Mărășești și alte cărți ale unor scriitori portughezi, pe care le-am citit, de-a lungul anilor.
    David Muraro-Ferreira este fiul cunoscutului istoric portughez, David Ferreira, care a participat la mișcarea revoluționară din februarie 1927, împotriva dictaturii militare instaurate în anul 1926, fiind autorul lucrării ,, Istoria politică a Primei Republici Portugheze” și coautor  la ,,Dicționarul Istoriei Portugaliei”. David Muraro-Ferreira a fost membru al Academiei Portugheze, iar romanul pe care vi-l recomand a constituit subiectul unei teze de doctorat  la Universitatea din Toulouse, intitulată ,, Femeia în romanul ,,O dragoste fericită”; poetica seducției” și scenariu pentru un film de televiziune.

  Romanul ,,O dragoste fericită” este scris în stilul unui critic literar, cu multe detalii, al unui poet, cu multe metafore, și versuri intercalate în narațiune (  vă citez  două versuri care mi-au plăcut mult,  ,, Nu mă sperie culorile de prost gust/ cu care se-nveșmântă Viața”), al unui eseist, cu comentarii și analize ale atitudinilor și evenimentelor din Lisabona  anilor de după căderea regimului lui Salazar.

    De ce se numește romanul ,, O dragoste fericită ”, veți afla dumneavoastră, dacă veți citi acest roman, iar cei care l-au citit , cu siguranță, își vor aminti.

    Pe curând,

   Earnest

ÎNTÂLNIRI CARE AU SCHIMBAT LUMEA

                          ,, Diplomaţia este un joc de şah cu piese reale.”
                                                                                             (David Boia)

 

Întâlnirea de la Kiev , din 16.IV.2022

  Am crezut că va da rezultat întâlnirea de la Kiev, din data de 16 iunie 2022, între Emanuel Macron, Olaf Scoltz, Mario  Draghi și Volodimir Zelenchi la care a participat și Klaus Werner Iohannis, în scopul solidarității cu Ucraina,  în conextul conflictului cu Rusia. De fapt, nu știm ce s-a discutat la Kiev, noi am văzut doar imagini de voie bună din trenul care i-a transportat pe cei trei lideri din Polonia la Kiev și fotografia celebră cu cei patru oameni de stat îmbrăcați la patru ace, din respect pentru importanța momentului, și cu președintele-actor îmbrăcat în celebrul tricou kaki, pe care-l poartă în buncărul unde și-a stabilit reședința. După aproape jumătate de an de la această întâlnire, pentru că nu am văzut nicio schimbare, înclin să cred că mesajul scris pe Twitter de Dmitri Medvedev se adeverește, ,Fanii broaștelor, lebărului și pastelor se află la Kiev fără nicio utilitate”. Despre Președintele nostru nu face niciun comentariu și nu cred că din respect, ci pentru că nu l-a luat în seamă.

    Așadar, având în vedere cele scrise, mai sus, m-am hotărât să aleg și să vă relatez patru întâlniri care au schimbat Luma.

1. Întâlnirea din 15 iunie 1215 de la Runnymede, de pe malul Tamisei, între Regele  Ioan Fără Țară și  baronii englezi, când a fost semnată Magna Charta. În afara drepturilor acordate nobilimii, acest act a înscris un principiu, care va deveni, treptat, unul universal în legile din majoritatea țărilor, și anume că niciun om liber nu poate fi întemnițat, proscris, exilat sau deposedat de bunurile sale, ,,decât după ce era judecat de egalii săi sau de legea pământului.”  Acest principiu a schimbat Lumea prin faptul că a interzis abuzurile unora asupra altora, dând dreptul tuturor la judecată.

2. Întâlnirea din 8 noiembrie 1519 de la Tenochitlan dintre Împăratul aztec Montezuma și Hernad Cortes la care aventurierul spaniol l-a păcălit pe 

Întâlnirea de la Tenochtlan, din 8.XI. 1519

credulul împărat, spunându-i că el este zeul Quetzcoatl, care se reîntorsese, conform legendei.  Astfel, Montezuma și-a convins poporul să nu lupte împotriva spaniolilor, care i-au cucerit cu ușurință pe azteci, Această victorie a dus la distrugerea unei  mari civilizații, care  a fost  înlocuită cu cea spaniolă, deschizând drumul extiderii Europei în cele două continente americane.

Întâlnirea de la Vesailles, 
din ianuarie 1919

3. Întâlnirea din ianuarie 1919 de la Versailles între reprezentanții  celor patru țări învingătoare, Wilson, Clemenceau, Orlando și Lloyd George a dus la elaborarea celebrului Sistem Versailles, care a stat la baza încheierii păcii, după Primul Război Mondial. Acest așa-numit Sistem Versailles a înscris principiul dreptului autodeterminării popoarelor, deja aplicat la acea dată, care a stat la baza recunoașterii  independenței, dar, mai ales, a unirii și constituirii statelor unitare sau federale  ca România, Polonia, Iugoslavia, Cehoslovacia și  a statelor care s-au desprins din Imperiul Țarist și din Imperiul Otoman. De asemenea, au fost înscrise: principiul drepturilor minorităților, constituirea unei organizații internaționle, care să mențină pacea în Lume, Liga Națiunilor Unite. Însă, izolarea celor două țări Rusia și Germania, impunerea unor mari despăgubiri și  luarea unor drepturi Germaniei vor duce la apariția și dezvoltarea politicilor revizioniste și revanșardiste, la instaurarea unor regimuri de tip fascist, cât și la încheierea Pactului Ribbentrop- Molotov, determinând izbucnirea celui de  Al Doilea Război Mondial.

4.Întâlnirea din anul 1944 de la Moscova între Churchill și Stalin, când au împărțit zonele de influență  în Europa postbelică pe bază de procente. Conform acestui aranjament, Marea Britanie

Întâlnirea de la Yalta, din februarie 1945

obţinea 90% de procente influență în Grecia, URSS obținea în România 90% şi în Bulgaria 75%. Ungaria şi Iugoslavia erau împărţite în mod egal cu câte 50% . Aceste zone de influență au fost pecetluite la Conferința de la Yalta, din februarie 1945, când Stalin pe de o parte, Churchill și Roosvelt pe de altă parte, și-au ș împărțit zonele de influență în Lume. Bineînțeles, această împărțire nu a rămas fără consecințe, determinând conflicte  și războaie, care, din păcate, se desfășoară și astăzi. Unele războaie au determinat desființarea marilor imperii coloniale și independența statelor africane și asiatice, altele au determinat schimbarea regimurilor politice. De asemenea, să nu uităm nici Războiul Rece -  conflictul politic, ideologic, strategic şi militar de după 1945 dintre aliaţii occidentali, conduşi de Statele Unite, de o parte şi statele comuniste, conduse de Uniunea Sovietică, de cealaltă parte.

    Sunt o mulțime de teorii privind cauzele declanșării acestui conflict: Teoria Ameninţării Ruseşti  accentuează vinovăţia sovieticilor în ruptura dintre Est şi Vest,  Teoria Imperialismului American evidențiază dorința de supremație a S.U.A., Teoria Superputerilor  accentuează atât rolul SUA, cât şi rolul URSS-ului, Teoria Cursei Înarmărilor demonstrează că tensiunea îşi are sursa în forţă militară de care dispuneau cele două superputeri, vinovăţia aparţinând atât Vestului, cât şi Estului, Teoria Nord-Sud  consideră că  lupta între superputeri se dă pentru controlul spaţiului sudic al planetei, Teoria Vest-Vest consideră că Războiul Rece este doar un paravan pentru conflictul între SUA, Japonia şi Uniunea Europeană, Teoria Interstală  găseşte cauze în politica internă a statelor, Teoria Luptei de Clasă încearcă să interpreteze începuturile Războiului Rece în cheie marxistă. 

   Într-adevăr, istoria ne-a demonstrat că cele patru întâlniri pe care le-am menționat au schimbat Lumea fie prin impunerea unor principii, fie prin instaurarea unor noi ordini internaționale.    

      Pe curând,

       Earnest

ROMÂNII ȘI AUSTRIECII

 ,,Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie.”
                                                                                     ( Mihai Eminescu)

Mănăstirea Putna

Austriecii sunt un popor de origine germană, care au ocupat fostul teritoriu stăpânit în Antichitate de panoni, care a fost cucerit de triburile celtice ale tauriscilor, numiți și  norigi, adică cei din est, pe care i-au cucerit romanii, întemeind Provincia Noricum. Pentru că istoricii austrieci nu știau și nici nu știu cum se numeau strămoșii lor germani (  bineînțeles că ,,știau foarte bine” cum și unde s-a format poporul român), consideră că numele de austrieci vine de la țara lor, Austria, ( cred că este unicat în istorie ca un popor să-și ia numele de la țară și nu țara de la popor), fiind o traducere în limba germană a numelui Noricum, Ostarrîchi, iar latinizat a devinit Austria. Interesantă explicație, la fel ca aceea că dacii au  fost exterminați în timpul celor două războaie cu romanii și dacă nu au fost exterminați, urmașii lor, daco-romanii, și-au părăsit teritoriul odată cu retragerea aureliană, migrând la sud de Dunăre și după vreo 700 de ani și-au amintit, când au devenit români, că de fapt ei au trăit în nordul Dunării și s-au întors acasă. 

Având în vedere cele două teorii  și fiind obsedați de migrație, ca orice ce popor care, la începuturile istoriei sale, a fost migrator, politicienii actuali nu s-au lăsat mai prejos de istorici și au elaborat a treia teorie, și anume,  aceea a rutelor migrației contemporane a  musulmanilor, care nu putea trece decât prin România! Au făcut-o și pe asta,  aducând argumente false, ca și în teoria imigraționistă, dând un veto categoric intrării României în Spațiul Schengen.

Nu știu de ce jurnaliștii și oamenii de bună credință se revoltă. Eu nu mă revolt, pentru că m-am așteptat la o astfel de atitudine, având în vedere lăcomia acestui popor, politica lor dominatoare și ura pe care o au față de noi, pe care ne-au jecmănit și ne mai jecmănesc.

Țebea
Gorunul lui Horea și Gorunul lui Iancu

Prima mare relație politică a românilor  cu austriecii a fost aceea dintre Împăratul Rudolf II și Domnul Mihai Viteazul, prin alianța încheiată împotriva Imperiului Otoman parafată prin Tratatul de la Mănăstirea Dealu, din anul 1598. Mihai Viteazul nu știa că avea de a face cu un împărat bolnav psihic, despre care istoricii spun că ar fi suferit de depresie, de schizofrenie și de grandomanie, care, aflat într-o criză de depresie, nu ar fi știut de planurile lui Basta, privind asasinarea lui Mihai Viteazul.

Românii au dobândit  adevărata cunoaștere a  austriecilor în timpul  celor 175 de ani de stăpânire a Transilvaniei ( 1791-1866), a celor 144 de ani de stăpânire  a Bucovinei ( 1774-1918) și a celor 20 de ani  de stăpânire a  Olteniei și a Banatului (1718-1738).

În timpul stăpânirii lor asupra teritoriilor românești, austriecii au făcut totul pentru a-i deznaționaliza pe români, prin limbă și religie, dar fără prea mult succes. Au explotat zăcămintele subsolului, au promis românilor că le vor acorda drepturi, dacă vor trece la Biserica Unită, au promis scutiri de impozite și chiar eliberarea din șerbie, dacă se înscriu în regimentele de grăniceri. Bineînțeles că nu s-au ținut de cuvânt și mai mult,  Generalul Bucow a distrus în Transilvania peste 200 de mănăstiri, i-a măcelărit, în anul 1763,  pe grănicerii care nu au vrut să mai depună jurămintul de credință, pentru că nu li s-au acordat drepturile promise. Nici Brukenthal nu a fost mai blând cu revoluționarii conduși de Horea, Cloșca și Crișan. Au subordonat Episcopia Râmnicului Mitropoliei Serbiei, iar Bucovina a integrat-o între anii 1786 și 1849 Regatului Galiției și Lodomeriei și din  25 de aşezăminte monahale au fost desfiinţate 22, rămânând cu o activitate mult redusă Putna, Suceviţa şi Dragomirna. Au colonizat pe șvabi în Banat și în Bucovina, afirmând istoricii lor că aceștia i-au civilizat  și culturalizat pe românii din Bucovina. Cine? Acei nemți care au venit în cărucioare trase de câini și care-i scriau împăratului, următoarele: ,,împinşi de sărăcie şi de lipsuri, din lipsă de pământ, singura putinţă de trai pentru noi ţăranii, ne-am lăsat ţara noastră Boemia şi am ajuns cu copiii noştri chinuiţi de foame în Bucovina”? În Bucovina s-au apucat de tăiat pădurile pentru fabricarea potasei, a sticlei și a păcurii din  coajă de mesteacăn, distrugând  aproape în întregime pădurile de mesteacăn, iar Blocada Continentală impusă de Napoleon Austriei i-a determinat pe austrici să înfiinţeze la Horecea o fabrică de zahăr din scoarţă de arţar,  distrugând mii de hectare de pădure de arţar.  Dacă la începutul secolului al XIX-lea existau în Bucovina 23.000 de pogoane de pădure de fag, la mijlocul aceluiaşi secol, deci după aproximativ 50 de ani, suprafaţa pădurilor de fag era de doar 5.000 de pogoane. În ceea ce privește obligațiile în bani ale românilor din Transilvania, acestea au fost în valoare de 19. 687. 500 de florini  renani în aur (1florin renan de aur avea între 3,4g. și 3,8g.), iar pe timp de război suma se ridica la 400.000 de florini renani de aur. (  în perioada celor 149 de ani de stăpânire a Transilvaniei de către turci, românii au plătit 2.100.000 de florini -1 florin valora 11,7 g. de argint-, iar pe timp de război sașii plăteau 12.000 de florini. Cine ne-au jecmănit mai mult? Turcii sau austriecii?  Turcii nu ne-au turcizat și nici nu ne-au musulmanizat ). De la Fondul Religionar, constituit în Bucovina în anul 1786, austriecii au luat următoarele sume: 236.000 de florini pentru războaiele purtate cu Napoleon, câte 1.000.000 pentru războaiele purtate cu Italia și cu Prusia și au împrumutat în timpul Primului Război Mondial 160.000.000 de florini, pe care nu i-au rambursat nici până în zilele noastre. La toate acestea, se adaugă tezaurele descoperite pe teritoriul Transilvaniei, care se află în muzeele din Viena, cai, vite, porci, oi, cereale, cherestea ( de exemplu, în  anul 1898, producţia anuală de cherestea a Bucovinei, ajunsese la cca 500.000 de mc ). Să nu uităm nici jafurile pe care le făceau armatele austriece, în timpul războaielor austro-turco-ruse, pe teritoriile Moldovei și Munteniei, cât și profanarea mormântului de la Mănăstirea Mera al  lui Constantin Cantemir prin scoaterea osemintelor pe care le-au arucat în apa Milcovului. Mă întreb, ce fel de creștini au fost austriecii? Turcii nu ne-au scos domnii din morminte, ca să le arunce osemintele în vreo apă și nu erau creștini!

Având în vedere cele relatate mai sus, voi, cititorii mei onești, credeți că , în zilele noastre, dragii de austrieci se mulțumesc cu ce au obținut în România și nu vor mai mult?  Poate nu vor mai cere nimic, acceptând intrarea României în Spațiul Schengen, dacă  se vor dovedi că argumentele lor au fost minciuni și dacă li se vor relizia multe contracte pe care le-au încheiat în România, pentru că nu prea le respectă sau dacă se vor dovedi că au săvârșit numeroase acte de corupție.

Până atunci, dragi români cu bani duceți-vă în continuare să vă faceți cumpărăturile la Viena, petreceți-vă concediul la schi în Austria, pentru că ei au încă  păduri la munte și pârtii de schi, căci ei au nevoie de euro, pe care voi i-ați câștigat prin munca voastră și a angajaților, pe care îi plătiți, în general, cu salariu minim pe economie, pentru că noi avem prea mulți euro în bănci și trebuie să-i ajutăm, pentru  că așa este românul: generos și tolerant!

Voi, dragii noștri aleși, băgați-vă în cap cuvintele spuse de Mihai Eminescu și reveniți-vă odată!

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=1YPDrK86u_k

LOCURI SACRE(VIII). MĂNĂSTIEA POIANA MĂRULUI

 ,, Când vorbești în ascuns cu tine însuți, cuvintele tale sunt cercetate în Cer. De aceea și răspunsurile îți vin de acolo.” 
                                                                               (Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului)

   

Mănăstirea de la Poiana Mărului  aparține conform hărții administrative a județului Buzău comunei Bisoca, iar conform hărții administrative a județului Vrancei, comunei Jitia. Întotdeauna această mănăstire a aparținut ținutului Buzăului, prin așezarea sa geografică, la poalele Muntelui Ulmușoru, care nu face parte din Munții Vrancei.  Cert este că la această mănăstire se ajunge foarte greu și că ea face parte din zona sacră a Buzăului. Munții Buzăului sunt considerați de cercetătorii japonezi al treilea Pol Magnetic al Pământului, iar Enciclopedia Fenomenelor Paranormale de Brian Inglis ne menționează o serie de fenomene paranormale constatate aici: apariția unor obiecte zburătoare, dispariția unor oameni sau teleportarea lor dintr-un loc în altul, ceața albăstruie de 28.000 de grade Kelvin, azurul cerului de 23.000 de grade Kelvin, norii negrii sau norii gri, voalarea filmelor fotografice, defectarea aparatelor electronice, în anumite zone. Cine nu a auzit de vulcanii noroioși sau de focurile vii, ori de bogăția subsolului neexplotată suficient ( cândva, de aici s-au extras minereul de fier și chihlimbarul), despre bisericile rupestre de la Aluniș, Nucu, Ruginoasa ( care formează un triunghi al cărui vârf este pe aceeași direcție cu vârful Piramidei lui Keops) pe vechile unor sanctuare geto-dacice, despre izvoarele radioactive, despre apa vie, globonții sau formele ciudate ale stâncilor, însemnele din peșteri,  aparținând, probabil, unei civilizații de dinainte de Potop? Începând cu anul 1979, generalul Ilie Ceaușescu a început aici celebrul proiect Experimente militare, unde au fost antrenați numeroși oameni de știință români și ruși. Se spune că rapoartele ar fi fost furate de către ruși. Oare aici de deschid porțile energetice ale Pământului, având în vedere tunelul subteran cercetat, în mică parte? Nu știm nimic. Dumnezeu nu ne lasă să aflăm toate misterile creației Sale!

     Revenind la Mănăstirea Poiana Mărului aceasta are în componența sa două biserici, Biserica Mare cu hramul ,,Duminica Tuturor Sfinților”, Biserica Mică din cimitir cu hramul ,,Nașterea Domnului”, Paraclisul cu hramul ,,Sfântul Proroc Ilie”. Acestora se adaugă și hramul ,,Sfântul Cuvios Vasile”.

      Numele de Poiana Mărului, vine, conform tradiției, de la poiana unde se afla un măr în scorbura căruia a fost găsită icoana Maica Domnului tăiată pe frunte cu iataganul de turci, probabil din secolul al XII-lea  ( știm că încă din secolul al XI-lea, turcii înființaseră câteva beilicuri în Anatolia).

      Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1730, pe cheltuiala domnului Constantin Mavrocordat. Primul stareț a fost Sfântul Cuvios Vasile. El a făcut din aceasta mănăstire un important centru e copiere a munuscriselor patristice, a introdus aici  tradiția isihastă și a scris intoduceri la cărțile copiate, care sunt adevărate pagini de filocalie. Astăzi, se mai păstrază șapte manuscrise, din acea perioadă. La această mănăstire a viețuit și Sfântul Paisie de la Neamț, în prina sa perioadă de ședere în Țările Române.

     

 Biserica Mare are, de asemenea, și valoare de monument de artă. Ea a luat foc, de-a lungul anilor, de patru ori,  Biserica Mare de astăzi este aceea ridicată între anii 1810 și 1812, din  bârne de ștejar îmbinate cu scândură, în formă de cruce, având cinci turle: câte una pe altar, naos și pronaos și două mai mici deasupra fiecarei  strane. Biserica este acoperită cu șindrilă, iar turlele cu tablă în formă de solzi. Pictura bisericii atât în interior, cât și în exterior este realizată în ulei direct pe lemn. În Biserica Mică se păstrează portretul Sfântului Cuvios Vasile realizat în secolul al XVIII-lea, după descrierile  unui călugăr care l-a cunoscut și  tabloul, din aceeași perioadă ,,Roata Lumii”. Tema ,,Roata Lumii” este frecventă în Evul Mediu în bisericile catolice și mai rară în cele ortodoxe. Eu am văzut realizată această temă în Paraclisul Bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului și în Biserica de la Rășinari. În judedețul Buzău mai este una la biserica Mănăstirii Glăvanele, pe care am văzut-o doar în fotografii. Am constatat că reprezentările acestei teme sunt executate diferit. Tabloul de la Poiana Mărului este varianta cu trei personaje, având pictat și ,,Momento Mori”, cu craniul cu oase încrucișate și cu sicriul semideschis.

 Vă doresc să ajungeți cu bine în acest loc sacru, pe care eu l-am văzut acum vreo 40 de ani . Poate,între timp, s-au făcut căi de acces accesibile.

   Pe curând,

   Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XCIV)). LUIGI PIRANDELLO, EXCLUSA

Luigi Pirandello,
(n.1867, Agrigento, d.1936)

 ,,Nu simțim oare fiecare din noi cum ne apar în minte gânduri confuze, de nemărtirisit, izbucnind parcă dintr-un suflet  străin față de cel pe care ni-l recunoaștem în mod obișnuit? Apoi acele fulgerări se sting și revine umbra sâcâitoare și întunecată sau calma lumină dintotdeauna.” 
             ( Marta, personajul principal din ,,Exclusa” de Luigi Pirandello)

    Această carte este una dintre cărțile pe care le- am început să le recitesc. După cum am scris pe prima pagină, am cumpărat-o într-o zi de joi, pe  17 martie 1994, în ediția din anul 1993 a Editurii Niculescu din București, fiind tradusă de Adriana Lăzărescu. 

     Până atunci, nu am știut că Pirandello a scris și romane. Știam că  este un dramaturg italian ( câteva dintre piesele sale de teatru au fost  transmise și de televiziunea română fie ditrect, fie filmate în studiourule televiziunii. De asemenea, Pirandello este un cunoscut poet, eseist, traducător din limba germană în limba italiană ( el a urmat studii universitare la Palermo, Roma și Bonn), fiind laureat al Premiului Nobel, în anul 1934. Se spune că Premiul Nobel i s-a acordat ca urmare a succesului filmului  ,,Așa cum mă vrei tu”, realizat după o opera a sa, în care rolul principal a fost interpretat de Greta Garbo.

   ,, Exclusa” este primul roman scris de Pirandello, terminat în anul 1893, la Monte Cave, în apropierea Romei. ,,Exclusa” este un roman al mentalității sicilienilor, cu multe influențe din mentalitatea musulmană, deși Sicilia a stat doar 100 de  ani sub ocupația Califatului Fatimid. Probabil, atitudinea Bisericii Catolice față   condiția femeii s-a potrivit cu cea musulmană și s-au păstrat anumite tradiții cum sunt : puterea cuvântului bărbatului, lipsa dreptului femeii de a se apăra și supunerea ei ultragiului, calomniilor, condamnării publice nedrepte, fără a fi vinovată și excluderea ei totală din societate, neavând niciun drept. De asemenea, sicilienii au păstrat în ritualurile lor, obiceiuri romane. De exemplu, la ceremoniile organizate  sfinților protectori ai orașului ( este vorba de de Sfinții Medici fără de Argint Cosma și Damian), am identificat în procesiunea de pe străzi obiceiuri romane, când organizau ceremonii pentru zeii protectori ai orașelor, pe care ni le-au transmis istoricii și scriitorii acelor vremuri. 

   Menționez că Pirandello este bun un creator de portrete și ,,tablouri” cu comportamente ciudate ale personajelor, care îți stârnesc deopotrivă râsul și plânsul.

   Lectură plăcută!

   Pe curând,

   Earnest

      

BIBLIA (VIII). POTOPUL

 ,,Răspundere colectivă, atâtă lume bună a nimicit Potopul, pentru a pedepsi câțiva borfași.” 
                                                                                                             ( Valeriu Butulescu) 

Thomas Franz Canton, Potopul ( sec. XVIII)

      Potopul este o temă pe care o abordează majoritatea religiilor și mitologiilor. Până în prezent, au fost descoperite 86 de relatări despre Potop. Multe dintre acestea sunt asemănătoare, deși se găsesc în spații diferite îndepărtate unele de altele. În majoritatea relatărilor, au fost salvate două persoane, fie soț și soție, fie o soră și un frate, ca în mitul vietnamiez și bineînțeles diferite animale. De asemenea, toate relatările explică Potopul ca pedeapsă divină dată oamenilor pentru fărădelegile pe care aceștia le-au săvârșit. 

   Mulți savanți, din domenii diferite, istorici, arheologi, geologi s-au străduit să găsească dovezi ale existenței Potopului Biblic. Părerile sunt împărțite: unii consideră că a existat un potop planetar, alții susțin că au existat mai multe potoape, în timpuri și spații diferite, după cum arată unele descoperiri:orașe sau ruine ale unor așezări subacvatice, depuneri de fosile marine pe  Everest, depuneri în formă de pană pe terenuri ( acestea sunt specifice fundului mării), care atestă existența unor mari inundații, cum sunt cele descoperite în Madascar, iar în anul 2010, un grup de exploratori creștini susțineau că au găsit pe Muntele Ararat noi dovezi ( urme de lemn datat acum 5.000 î. e.n.) care ar atesta că arca lui Noe s-ar afla îngropată în munte. Însă cercetarea lor a fost respinsă de experți, care au afirmat că dovezile respective nu erau suficiente, nici concludente. Oare de ce?

    Găsim informații  despre existența unor continente dispărute, locuite de oameni și conduse de dinastii puternice în ,,Rig-Vega”,,, Ramayana”, ,,Cartea lui Dzyan”, care ne relatează despre continentul Rudas ( cunoscut și cu numele Kuman Kandam sau Lenmuria) condus de Dinastia Pandyar, iar Herodot și Platon în ,,Timaios” și ,,Critas” vorbesc despre Atlantida condusă de Dinastia Mu ( despre existența unui astfel de continent se povestește și în ,,PopoVuh” a mayașilor).

   În ceea ce privește Potopul Biblic din spațiul unde au trăit evreii,  acesta este demonstrat prin descoperirile arheologice. Marele arheolog englez, Leonard Woolley, care a descoperit orașul Ur, a săpat un puț la o adâncime de 14 m. unde a descoperit mormintele regilor sumerieni. Sub aceste morminte a constatat un val de nămol lipsit de urme de viață umană. Acest fapt l-a determinat să continue săpăturile și după 3 m. de nămol au apărut noi urme de așezări: cărămizi, cenușă, gunoaie, ceramică. Acestea demonstrau existența unei alte culturi arheologice diferită de cea sumeriană. Concluzia la care au ajuns oamenii de știință din diferite domenii este următoarea: o inundație mare a distrus  așezarea a unei populție necunosută nouă și cu o vechime nedescifrată, iar când apele s-au retras au venit alți oameni ( Biblia ne spune că urmașii lui Noe au format trei neamuri : Sam-semiții, Ham-hamiții, Iafet- neamurile nordice), sumerienii,( care sunt semiți) creatorii uneia dintre cele mai vechi civilizații. Pentru a se putea depune 3 m.de mâl, apa a trebuit să stea în aceste locuri o perioadă îndelungată și să aibă o înălțime de peste 8 m. S-a calculat că la un asemenea nivel al apelor toată Mesopotamia a fost inundată, fiind vorba de un cataclism rar întâlnit în istorie. De aceea, acest Potop nu este relatat doar în Biblie, ci și în ,,Epopeea lui Gilgameș”, ,,Epopeea lui Atra - Hasis”, în listele regilor mesopotamieni.

   Așadar, aceste dovezi ne demonstrează încă o dată că Biblia nu este doar o carte sfântă, ci un adevărat izvor istoric.

Pe curând,

Earnest

 Sursa principală: Leonard Woolley, Ur: The First Phases, King Penguin Books, London,1946

MARTIRII NEAMULUI (II). SFÂNTUL MĂRTURISITOR ATANASIE TODORAN ( 1657-1763)

                                                       «Nu vă daţi feciori cătane

                                                                Că-ţi purta păduci cu coarne

Asta v-o spune de un an

Moşul vostru Todoran

  În pământ de m-or băga

Nu mă las de legea mea

Asta-i legea lui Hristos

 Sloboziţi puştile jos…»

     Astăzi, 14 noiembrie, în  calendrul ortodox român sunt înscriși Sfinții Mărturisitori Năsăudeni : Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, care în această zi a anului 1763 au fost martirizați de către stăpânirea austriacă, pentru că nu au vrut să recunoască Biserica Unită și pentru că au declanșat o revoltă, îndemnându-i pe ostașii grăniceri  să nu depună jurământul.

  Astăzi,  am să scriu despre Sfântul Mărturisitor Atanasie Todoran din Bichigiu. 

 Sfântul Mărturisitor Atanasie Tudoran s-a născut în anul 1657, în satul Bichigiu, din comunaTelciu, localitate așazată  în partea nord-vestică a județului Bistrița-Năsăud, de-a lungul râului Bighigiu,  la sud de Munții Țibleș. Izvoarele istorice spun că aici, pe Valea Mănăstirii, cnezii români din Valea Rodnei împreună cu trei călugări au ridicat în anul 1523 o mănăstire, care a fost distrusă în anul 1761 de generalul austriac Bukow, rămas în istorie ca distrugătorul a circa 200 de mănăstiri ortodoxe din Transilvania. Sfântul Mărturisitor Atanasie provenea dintr-o familie de țărani liberi, înrudită cu familia de preoți  Coșbuc.din Hordou, strămoșii poetului George Coșbuc.  Era știutor de carte și a ocupat funcția de jude, apoi de colector de taxe, oștaș într-un regiment austriac de lângă Viena, de unde a dezertat, pentru că  i se amâna liberarea din armată. A stat mulți ani fugar în Munții Țibleșului, în Maramureș, în Țara Chioarului, apoi în Moldova unde timp de 13 ani a slujit în rang de căpitan. Domnitorul Mihai Racoviță l-a liberat din oaste și l-a ridicat la rang de răzeș. Dorul de casă l-a determină să se întoarcă în Transilvania, unde a fost prins și câțiva ani a fost închis, pentru vechea dezertare, în Turnul Dogarilor din Bistrița.

   După săvârșirea pedepsei,  a început să lupte pentru drepturile românilor. În Transilvania, fusese numit conducător militar și guvernator generalul Bukow, care avea  misiunea de a-i determina pe români și pe secui să treacă la Biserica Unită și să organizeze al doilea regiment de grăniceri la Năsăud. .  Sântul  Mărturisitor Atanasie a făcut parte din delegația plecată la Viena, pentru a  trata condițiile în care românii vor intra în aceste regimente, reușind să încheie pactul cu Guvernul. Li s-au promis  românilor care vor intra în regimentul de grănicieri  păstrarea religiei ortodoxă și eliberarea din iobăgiei a celor care se înrolau. Însă Bukow avea alte gânduri,  Aflăm de la Episcopul catolic Bajtay că generalul Bukow a declarat că va extermina pe toţi românii din ţinutul Bistriţei, fiindcă nu voiau să primească uniaţia; ,,M-am cutremurat la propunerea Excelenţei sale, a domnuluilui baron de Bukow, care voia să detaşeze un corp de 2000 de soldaţi regulaţi, contra districtului amintit, pentru a-i masacra pe toţi, fără a-i distinge pe cei vinovaţi de cei nevinovaţi.”

  La  10 mai 1763, generalul Bukow, considerând încheiată organizarea celui de al doilea regiment de grăniceri și militarizarea a 21 de comune,  a hotărât să aibă loc ceremonia de jurământ al grănicerilor năsăudeni, odată cu sfințirea steagului acestora. La această ceremonie, care s-a desfășurat lângă satul Salva, a venit călare și Sfântul Mărturisitor Atanasie ( avea atunci vârsta de 104 ani), care a rostit următoarea cuvântare: ,,

Mănăstirea ,, Sfânta Treime”
din Bichigiu

De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine”. Cuvântarea sa a declanșat răscoala grănicerilor, care au depus armele și au refuzat depunerea jurământului. Generalul Bukow a organizat o comisie de cercetatre, care și-a desfășurat activitatea timp de șase luni, iar pe data de 12 noiembrie a fost dată următoarea sentință: ,,Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnați la moarte prin spânzurătoare și trupurile neînmormântate, pentru aceeași vină.” Alți 15 conducători ai revoltei,  au fost „grațiați” de la spânzurătoare, în schimbul a 6000 de lovituri de vergi date de soldați, ceea ce au dus tot la moarte.

   Poporul, Biserica Ortodoxă Română nu i-au uitat pe acești martiri. Astfel, poporul  i-a jelit în doine, a contribuit la ridicarea a două mănăstiri, una în Bichigiu, alta în Slava, ambele având al doilea Hram Sfântul Mărturisitor Atanasie Todoran, iar Sinodul B.O.R din octombrie 2017 a hotărât canonizarea Sfinților Mărturisitori Năsăudeni : Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu și trecerea lor în rândul sfinților cu zi de pomenire 14 noiembrie.

Pe curând,

Earnest

PERSONALITĂȚI NEȘTIUTE SAU UITATE (XVIII). LEON SACHELARIE, PRIMARUL BACĂULUI

,,Bacăul, un târgușor așezat pe un ostrov din râul Bistrița, vestit pentru belșugul său în mere și alte poame. Au și un episcop al bisericii papistășești numit Episcop al Bacăului”

                                                                                         ( Dimitrie Cantemir, ,,Descrierea Moldovei”)

Curtea Domnească

    Bacăul, ca orice așezare medievală, a trecut prin perioade de înflorire ( secolele XV-XVI, când a existat o curte domnească, fiind capitala Moldovei de Jos, în vreamea lui Ștefan cel Mare și Sfânt), dar și perioade de decădere, cea mai mare fiind între secolele XVII și XVIII. Desele cutremure, incendii și inundațiile provocate de pâraiele Bârnat ( în partea de nord a urbei), Negel ( care traversa urbea) și a râului Bistrița care trecea prin răsărit, anii de secetă, epidemiile, foametea, desele atacuri otomane și tătare i-au determinat pe localnici să părăsească așezarea, mulți dintre ei îndreptându-se spre Târgu Trotuș. Documentele ne arată că , în acea perioadă, prețul unei case în Bacău era același cu prețul unei țigănci roabe. Totuși,  existau în Bacău 5 mănăstiri ortodoxe, 1 mănăstire catolică, iar Episcopia Catolică își deschisese biblioteca publicului. Începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, Bacăul începe treptat să se dezvolte, trecând de la locul 7 din Moldova, la locul 3, după Iași și Galați.  Statistica din anul 1832 ne arată că  în Bacău existau 12 fabrici, dintre care 10 pentru prelucrarea pieilor, 1 pentru confecționarea pălăriilor și 1 producătoare de lumânări. Mai existau 3 mori, 8 ateliere de fierărie, 1 velniță. În anul 1881 s-a înființat prima societate pentru fabricarea  hârtiei din România, numită ,,Letea”, pe care, actualii capitaliști au reușit să o,,radă”, iar în anul 1892 a fost înființată Fabrica de Spirt Mărgineni. Băcăuanii erau emancipați pentru acele perioade: și-au înființat  în anul 1850 un teatru de diletanți, frecventau cele 26 de cafenele existente până la sfârșitul secolului al XIX-lea, se plimbau în grădinile publice, și-au înființat ziare ( primul a fost ,, Santinela de Bacău”, tipărit în anul 1859, la Iași, printre primele din țară). Au scos și ziare umoristice ,, Rusaliile ” și ,, Coșnița”. dar și primul ziar din țară, pentru femei intitulat ,,Femeia”, iar în anul 1893, Societatea ,, Cultura” deschidea o bibliotecă publică  în Primăria orașului.

 Cu toată emanciparea orășenilor, care își trimiteau copiii la școli, inclusv pe fete, infrastructura orașului arăta dezastruos. Începând cu deceniul 8 al secolului al XIX-lea, unii edili ai orașului au început sistematizarea și modernizarea urbei. Printre aceștia a fost și Leon Sachelarie

   Leon Sachelarie (Sakellary) s-a născut pe 22 martie 1852, la Fălticeni, într-o  familie veche de boieri moldoveni. A studiat la Iași, Berlin, Bruxelles, unde a obținut titlul de doctor în drept, în anul 1873. A fost, pe rând, procuror la Covurlui, Iași și Bacău, iar în martie 1875, la vârsta de 23 de ani, este numit Președintele Tribunalului din Bacău. De asemenea, a fost un excelent avocat și un important lider liberal, fiind ales de trei ori deputat, de șase ori senator, iar între anii 1897 și 1899 a fost numit prefect de Bacău. A fost primar al Bacăului  de șase ori: 1886-1887; 1890-1891; 1896-1897;1901-1904; 1907-1910; 1922-1926.

   Menționez că el a continuat unele proiecte începute de primarii dinaintea sa, după cum și ceilalți care i-au urmat i-au continuat proiectele. Dintre cele mai importante realizări ale sale, menționez: 

 -transformarea sahanauei în abator, cu scursuri pentru murdării, unde tăierea vitelor se făcea de haham sub supravegherea unui medic veterinar, care cerceta și carnea. Când  carnea era infectată,  se azvârlea în Bistrița;

-  a inițiat construirea halei de carne de pește, de zarzavat cu un număr de 40 de compartimente. Prin anii 70 ai secolului trecut, aceasta a fost dărâmată și s-a construit actuala Piața Centrală;

- a mărit clădirea Primăriei și a continuat amenajarea grădinilor publice, unde a pus pe piedestale de piatră cioplită, cu inscripții pe toate laturile pietrei, busturile lui Vasile Alecsandri ( sculptor Wladimir Hegel) în Piața Publică ( astăzi, se află în curtea C.N. ,,Vasile Alecsandri”) și al lui Mihail Kogălniceanu la colțul Primăriei ( sculptor  Carol Stork), bust dispărut, în perioada tovarășilor și , de asemenea, dispărută replica realizată de Ovidiu Marciuc, în decembrie 2011. Tot atunci, a fost și inaugurarea lor, printr-o serbare, participând la eveniment  Ministrul Domeniilor Publice, Anastasie Stolojan;

- a început cercetările pentru aducerea unei ape mai bune în oraș, pentru a evita înbolnăvirea populației de holeră și a început construcțiile pentru canalizare și a nouă puțuri filtrante , aflate în primul strat subteran al râului Bistrița, de la Gherăiești;

- a transformat Externatul Secundar de Fete în Școală Profesională de Fete;

Palatul Administrativ ( 1886-1891)
Arhitect Filip Xenopol

- a început pavarea străzilor cu piatră de granit ( pe strada școlii unde eu am învățat, acesta a fost scoasă, prin anul 1996 și înlocuită cu asfalt);

- a inițiat construirea Podului de Fier pe Bistrița, pe o lungime de 319 m. prevăzut cu trotuare de lemn, care înlocuia cele trei poduri de lemn

- a introdus iluminatul electric, în anul 1902. Până atunci, curentul era furnizat de două mașini cu aburi de 50 H.P. și de două dinamuri de curent continuu, ce erau instalate în curtea Primăriei și care alimentau rețeaua orașului sub 220 volți tensiuneși 90 amp. fiecare;

- a inițiat construirea Palatului  Administrativ, al cărui arhitect a fost Filip Xenopol, fratele istoricului A.D. Xenopol. De numele acestui arhitect sunt legate construcții aflate pe lista monumentelor ca Palatul Administrativ din Râmnicu Sărat, Pasajul Villacrosse din București, Palatul Culturii din Iași ( el a făcut parte din echipa arhitecțiilor lui Berindei, principalul arhitect al acestuia) ș.a.

- a înființat primul azil din Bacău.

  Publicistul și ziaristul Grigore Grigorovici (1882-1944), în monografia ,,Bacăul din trecut și de azi” (1933) scria : ,,Leon Sachellary a fost figura cea mai proeminentă a Bacăului, înzestrat cu noblețe de caracter , inteligență superioară, talent, energie rară și cinste fără prihană.”

Pe curând,

Earnest

 

Surse: Alexandru Artimon,  Eugen Șendrea, Lucian Șerban

 Să ne amintim cântecul ,,În Bacău, în Bacău, într-o mahala”

https://www.youtube.com/watch?v=CGLwcNZGwAQ

Nu știu câți dintre dumneavoastră au văzut sau au citit piesa de teatru ,,În Bacău, într-o mahala” de Sorin Petrescu, piesă care surprinde imoralitate și vulgaritatea actuală din societatea contemporană, care, după părerea mea, nu este specifică doar mahalalelor.

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XCIII).JACQUES MAZEAU, INFERNUL TANDREȚEI

 ,, Mă mulțumeam pur și simplu să îi observ pe furiș și mă amuzam ghicind pe chipurile lor semnele angoasei. Căci fiecăruia dintre ei îi era frică. Degeaba erau vânători, tot ei erau animalele hăituite. 

    Uniți prin interese și combinații, amante și puterea pe care o împărțeau.”

                                        ( Louise, personajul principal din ,,Infernul tandreței” de Jaques Mazeau)

Jacques Mazeau (n. 19 decembrie 1949, Paris)

Romanul pe care vi-l recomand astăzi face parte dintre cărțile de sub pat, care așteptau să fie citite. Titlul original este ,, La rumeur du soir.” Îmi cer scuze traducătorului, colegului de cancelarie câțiva ani buni, Jean Isarii, pentru că abia după 19 ani am reușit  să citesc acest roman, pe care mi l-a dăruit cu o dedicație frumoasă, jumătate scrisă în limba română, iar cealaltă jumătate în limba franceză.

   Jacques Mazeau este un binecunoscut jurnalist și scriitor francez ( a scris peste 40 de romane, 3 romane pentru tineret , multe cărți documentare, scenarii pentru benzi desenate). De asemenea, a fost consilier al unor miniștri și purtător de cuvânt al Poliției Naționale. Din anul 1992, este consultant în comunicare internă și resurse umane la diverse companii, în special: VEOLIA, WFS (Worldwide Flight Services), JACADI, CNAMTS, STMicroelectronics, Foster Wheeler, Union Minière, Harry's, SAS (Société de Sécurité) , mașini de raliuri la AIO, Honoris Causa Communication, Via Blue, Capelli, Proveho, Défi-Mode etc.

   Romanul pe care vi-l recomand este tipic celor scrise de mulți scriitori francezi, de după Primul Război Mondial, descoperind în personaje toate viciile din societatea  franceză din acele vremuri: răzbunare, corupție, denunțuri, iubiri pasionale, adulter, sex, îmbogățire de pe urma Rezistenței, motivată ca atitudine patriotică, pentru ca  bunurile materiale, indiferent cum au fost dobândite (legal sau ilegal), să nu fie confiscate de  hitleriști.  Acțiunea romanului ne este povestită de Louise, soția primarului Lucien Nogaret, din Saint Germain, care singură se caracterizează ca fiind o persoană rea, care găsea ,,o satisfacție mereu reînnoită în a fi rea.”Interesant este deznodământul acțiunii, de aceea merită citit! Este la urma urmei, o lecție de viață!

    Pe curând,

    Earnest

  

PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ (V). DRUMUL DE LA BACĂU LA ONEȘTI (III). RUTA 2 (II )

 ,,Culorile curg și se varsă în sufletul nostru.”
(Enrico Sirello)

         

Frunze de jugastru

    Avem parte de o toamnă frumoasă. Pădurea s-a colorat , iar culorile, după cum ne spune pictorul italian Enrico Sirello  care pictează doar culori, ,,se varsă în sufletul nostru”. De aceea, vă propun un traseu spre Onești , prin comuna Parava, lung de 60 km. 

     După Răcăciuni, intrați pe DJ206B , care leagă Parava de Gura Văii. Sunteți pe malul stâng al Siretului, în Dealurile Moldovei, care continuă Subcarpații Moldovei ( aceștia au o altitudine de 610 m. ca  Dealurile Osoi, Drăgușani, Bobeica), pe văile pâraielor Parava și Drăgușani. Dealurile sunt  încă împăduriți cu plopi tremurători, sălcii, la poalele lor, și cu carpeni, tei, meri pădureți, cireși sălbatici, gârnețe, jugaștri, arțari, ștejari, pe măsură ce urcați dinspre Lunca Siretului spre zona subcarpatică. Pe drumuri, la marginile pădurilor, vă îmbie arbuștii cu fructe gustoase, cu multe vitamine: alunii, murii, porumbarii, măcieșii, cornii, dar și brebeneii de toamnă. Toamna, toți acești arbori și arbuști își colorează frunzele în mod diferit, de la galben la grena, trecând prin toate nuanțele de ruginiu, maro și roșu. O feerie!

Schitul,,Sfântul Alexie”

                        Documentele și tradiția locală ne spun că cele două sate mari ale comunei, Parava și Drăgușani, au fost întemeiate din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Acesta, fiind obosit, după ce a înfrânt o oaste turcească, care-și făcea de treabă prin aceste locuri, fără să știe ce o așteaptă,  a poposit în Răcăciuni pentru a se odihni. Impresionat de frumusețea locului și de rodnicia pământului, Domnul Ștefan i-a împroprietărit în aceste locuri pe doi dintre slujitorii săi: pe Pârvu, de unde vine denumirea satului Parava și pe Drăgoș, de unde vine denumirea satului Drăgușani. Însă descoperirile arheologice ne arată că aceste locuri au fost populate de purtătorii Culturii Neolitice Cucuteni, de cei ai culturii  Monteoru a Epocii Bronzului și de geto-daci. Pe Dealul Cetățuia, a fost descoperită o cetate dacică din lemn și pământ.

   De asemenea, în comuna Parava puteți vedea  și să vă reculegeți la câteva biserici , dacă le veți găsi deschise. Cea mai veche biserică, care se păstrează ( celelalte au fost ridicate, după anul 1907, pentru că cele din lemn erau deteriorate)  este acea din cătunul Schit, care aparține satului Drăgușani, ridicată între anii1876 și1884. Denumirea cătunului vine de la un schit al călugărilor greci, întemeiat în anul 1635, pe care l-au părăsit în urma secularizării averilor mănăstirești, prin legea dată de Alexandru I. Cuza, în anul 1863. Biserica actuală a fost ridicată după planurile unui arhitect italian și pictată de  Gheorghe Grama din Tîrgu Ocna, cunoscut pictor în această perioadă ( el a pictat catapeteasma bisericii din lemn din Cașin, a repictat catapeteasma din biserica din Răcăuți și alături de frații Unghian a pictat Biserica ,,Precista” din Târgu Ocna).  Pardoseala din piatră a bisericii schitului se află în cimitirul fostului schit. Dacă biserica nu este deschisă, puteți să vă reculegeți la actualul schit din Poiana Lui Dumnezeu, ridicat între anii 2016 și 2017. Aici, se află racla cu un fragment din moaștele Sfântului Alexie, un papuc al Sfântului Gherasim din Kefalonia și o raclă cu moaștele a 33 de sfinți ai Bisericii Ortodoxe. În comuna Parava sunt două biserici din secolul al XX-lea ridicate după planurile arhitecutului Gh. .Spiru zis Muscaliuc, din Cernăuți și pictate de  cunoscutul pictor și fotograf  aromân Teodor Zarma din Turnu Severin.  Este vorba despre Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Teiuș ( aceasta păstrează icoanele de pe catapeteasma vechiului schit) și Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Drăgușani.

 Ca să ajungeți la  Onești, trebuie să treceți prin Rădoaia cel mai nou sat al comunei, întemeiat  în secolul al XIX-lea, un sat de rromi. El a fost întemeiat de țiganii ursari, veniți din satul Copăcești din Vrancea, ca să lucreze pe moșia boierilor Alexandrini, după care au cumpărat de acești boieri pământul unde și-au construit  casele. Satul Rădoaia are specificul său: acoperișurile caselor sunt placate cu bucățele de oglinzi ( m-am întrebat întotdeauna cum de nu se aprind),  Primarul din Parava îmi spunea că interioarele caselor sunt foarte curate. În vârful dealului din dreapta satului Rădoaia, se află o frumoasă poiană  cu trei izvoare, loc care așteaptă de mulți ani, pentru a fi amenajat aici, un popas turistic. Din Parava, intrați în comuna Gura Văii, despre care am scris  în postarea anterioară că vă voi scrie în   ,,Orașul Onești și împrejurimile”.

     Clălalt traseu, prin Sascut spre Onești, am să vi-l recomand la primăvară, când înfloresc salcâmii.

    Pe curând,

    Earnest

     

PERSONALITĂȚI NEȘTIUTE SAU UITATE (XVII). ALEXANDRU N. LAHOVARI (1840-1897)

   ,,Când guvernul complice nu ne ascultă, și când magistratura e slugă fără-de -lege iar nu a legei, atunci suntem siliți să uzăm de dreptul strămoșesc și constituțional (...)”

                                                                                               (Alexandru N. Lahovari, 1896)

      Alexandru N. Lahovari  este unul dintre importanții oamni politici ai secolului al XIX-lea, despre care, din păcate, istoria l-a uitat. 

      Rădăcinile sale, pe linie paternă se trag din Fanar, iar pe linie maternă din vechi familii boierești din Oltenia, care au ocupat dregătorii sub diverși principi fanarioți, iar unul dintre ei, Grigore, a fost  Episcop de Vâlcea, apoi Mitropolitul Țării Romănești.

    Educat la școlile franceze, a absolvit dreptul la Paris, unde și-a susținut, de asemenea, doctoratul în drept,  ni se prezintă ca o persoană cu o vastă cultură , ca un recunoscut orator, totdeauna clar în exprimare, cu o memorie ieșită din comun, un mare patriot și fruntaș al Partidului Conservator, al cărui membru fondator a fost , alături de Tache Ionescu, făcând parte din gruparea de centru a ,,conservatorilor puri.” A fost deputat în mai multe rânduri, Ministru de Justiție,  Ministru Domenilor, Ministru de Externe, remarcându-se cu deosebire în activitatea sa de șef al diplomației române, căruia i-a sporit prestigiul prin acțiunile sale inteligente ți în folosul țării.

    Bineînțeles, nu întotdeauna acțiunile sale au fost acceptate de popor, dar mai ales de liberali, pe care i-a criticat și când aveau dreptate cu ar fi schimbarea Constituției, după Războiul de Independență sau Legea vânzării pământului din Domeniul Public în loturi mici, către țărani. În prima speță, nu a acceptat revendicările Alianței Izraelite, pe care le acceptase Guvernul Liberal, fiind de acord, în cele din urmă, că pot  să se stabilească într-o localitate fără acceptul autorităților locale numai evreii care au luptat în Războiul de Independență, iar în a doua, considera că pot cumpăra pământ din Domeniul Statului și alte categorii sociale. Deși tatăl său a fost un susținător al lui Alexandru Ioan Cuza, el a făcut parte din  ,,monstruoasa coaliție”, dar în același timp, i-a convins pe moldoveni să nu se separe de Muntnia, după abdicarea lui Cuza. L-a convins pe Carol I să nu abdice, ca urmare a mișcării republicane condusă Candiano Popescu, de la Ploiești din anul 1870. A  negociat și a semnat tratatul privitor la căsătoria principelui Ferdinand cu Principesa de Edinburg, care reglementa problemele referitoare la locul unde urma să se oficieze căsătoria, precum și la aranjamentele financiare rezultate din actul căsătoriei și la chestiunea renunțării din partea principesei la drepturile eventuale de succesiune la tronul Angliei și la orice parte din acest stat.

    A avut un rol important în rezolvarea afacerii Stroussberg și terminarea, lucrărilor  denunțând dedesubturile afacerii oneroase pentru statul român, și a propus soluții de ieșire din impas.

     De asemenea, în Problema Dunării, de a cărei rezolvare depindea viitorul țării, Alexandru Lahovari și-a adus  o mare contributie. Guvernul liberal, în  baza unui articol din Tratatul de la Berlin, făcuse promisiuni  Austro-Ungariei de a  inființa pentru partea Dunării la care nu era riverană, o comisie prezidată de reprezentanții ei, cu aceleași atribuții și puteri pe care le avea și Comisia Dunării de la gurile acesteia. Acest proiect știrbea din suveranitatea statului român. De exemplu, inspectorul de navigație și căpitanul portului Sulina nu mai puteau fi numiți de către autoritatea teritorială românească, ci direct de către Comisia Europeană a Dunării. Datorită cuvântărilor sale, în Camera Deputaților, proiectul Austro-Ungariei nu a fost acceptat.

     A fost un susținător al drepturilor românilor în Macedonia, înființând școli românești  și criticând Guvernul Liberal, care nu le-a mai susținut, arătând în ultimul său discurs ,,Azi profesorii acestor școale rătăcesc , fără domiciliu, pe drumurile Macedoniei sau cerșesc  prin București.”

     El era adeptul acordării funcțiilor în instituții, pe criteriul probității, nu pe criterii politice, ceea ce a și făcut în calitatea sa de Ministrul Justiției, în numirea președinților de tribunal.

    În calitatea sa de Ministru de Externe, pe lângă acțiunile scrise , mai sus, menționăm următoarele convenții și tratate pe care le-a încheiat :  Convenția mărcilor de fabrică și Tratatul de comerț cu Franța, Tratatul de Extrădare și de Comerț cu Anglia, Convenția Comercială cu Austria, prin care se incheie războiul vamal și aceea cu Germania, Tratatul de Comerț și de Extrădare cu Belgia, Tratatul de Comerț cu Serbia, Convenția Comercială cu Italia, cu Elveția etc. 

   În Guvernul Lascar Catargiu, în anul 1889, a fost pentru câteva luni  ministru ad-interim la Lucrările Publice, unde a reluat proiectul podului peste Dunăre și a început lucrările pentru șosele mari de legătura între România și Austro-Ungaria. 

   A fost criticat pentru faptul că a semnat, alături de Goluchowski, a doua alianță cu Austro -Ungaria, la Sinaia, în anul 1891, care deschidea drumul unei alianțe cu Puterile Centrale, deși se declarase de multe ori că este pentru neutralitatea României.

     Ultimul său discurs l-a ținut  la Sala Dacia din București, în ziua de 17 octombrie 1896, cu ocazia procesului Mitropolitului Ghenadie. Nu întâmplător am ales să scriu, acum, despre Alexandru N.Lahovari, când, în curând, se vor împlini 131 de ani de la discursul său, în apărarea Mitropolitului- Perimat Ghenadie. Acesta fusese dus sub pază la Mănăstirea Căldărușani, în urma mărturii calomnioase, dar crezute, a ocnașului Mărgăritescu.  Mitropolitului i s-au adus 32 de acuzații, unele de competența Sinodului ( cum sunt învinuirile legat de faptul că a ordonat revenirea la tradiții în unele ritualuri: rostirea tare a unei rugăciuni către Sfânta Treime, nu mistic în altar, la slujbele  la care participă Mitropolitul, episcopii să  slujească fără mitră pe cap și fără cârjă), iar altele de competența Curții de Casație ( cum este scrisoarea plastografiată de ocnașul Mărgăritescu). În discursul său, Lahovari arată că nu a fost respectată nicio procedură nici de Sinod, nici de Curtea de Casație. De exemplu, într-o singură zi  a fost suspendat, i s-au făcut trei chemări, a fost judecat, osândit fără apărare și trimis cu jandarmii, însoțit de prefect, la Căldărușani. El acuza pe judecătorii aserviți politic, Guvernul Liberal, care voia să subordoneze politic  Biserica. El considera că adevărata victimă  a acestui complot nu este Mitropolitul Ghenadie, ci Biserica Română Națională, care a fost pângărită : ,, Dânsa  a fost de la început și de-a lungul istoriei una cu națiunea română, dânsa a purtat în luptă steagurile biruitoare ale Mihailor și ale Ștefanilor, pentru dânsa au murit Basarabii ( Brâncovenii) în Constantinopole. Ea este amestecată cu pământul și cu țărâna acestei țări, ea este dospită în inimile și cugetele noastre. Nimic nu o va zdruncina.”

    Pe curând,

    Earnest

  

 Le recomand celor interesați de discursurile din secolul al XIX-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea, cartea ,,Oratori și elocință românească”, antologie realizată de Vistian Goia, publicată în anul 1985 de  Editura Dacia Cluj-Napoca. Eu am cumpărat această carte pe 1 iunie 1985, de la Adjud, unde m-am dus ca să vizionez filnul sovietic,,„Amintirea unei mari iubiri” de Pyotr Todorovsky realizat în anul 1984, având în rolurile principale pe Nikolai Burlyayev pe care, probabil, l-ați văzut în rolul lui Ivan din „Copilăria lui Ivan” în regia lui Andrei Tarkovski și cu frumoasa Natalya Andreychenko, cunoscută din filmele „Stepa” de Sergei Bondarchuk și în „Siberiada” de Andrei Mihalkov-Konchalovsky. Acest film a fost nominalizat la Premiul Oscar în anul 1985 pentru cel mai bun film străin și la Ursul de Aur de la Berlin, în anul 1984, pentru regie.