EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVIII).SIMONA ANTONESCU, CHIAJNA DIN CASA MUȘATINILOR

 ,, Atunci când ieși din curtea plină de căpitani și de oaste purtând făclii aprinse în mâini, Chiajna simți că nu mai are margini. Trupul său nu se termina acolo unde simțea pe piele răcoarea nopții de octombrie, ci cuprindea și Curtea Domnească aflată în fierbere, cerul cu stelele, întinzându-se până în taberele unde o aștepta oastea. Mersul său scotea aceleași sunete ca mersul bărbaților. Teaca sabiei se lovea ușor de carâmbul cizmei, pintenii zornăiau, cămașa de zale ploua mărunt în fiecare mișcare a ei. O plăcere. O mare bucurie. O dreptate întârziată, tocmai din această pricină mai dulce.” ( Simona Antonescu,  Chiajna, în ,,Chiajna din Casa Mușatinilor”) 

Simona Antonescu (n. 1969, Galați)

 
   Simona Antonescu este absolventă a Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din București. În interviurile sale, ne relatează că a fost pasionată de literatură, că a scris poezii din copilărie, că era membră a  cenaclului  literar din școală, că a dorit dintotdeauna să fie scriitoare sau ziaristă. S-a hotărât să scrie , pentru public, după ce băiatul ei a terminat liceul. Astfel, în anul 2015 a debutat cu romanul ,,Fotograful Curții Regale”, câștigător al Premiului de Debut al Editurii Carta Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din  România și finalist la Festival du Premier Roman de Chambery. De atunci până în prezent, Simona Antonescu a publicat  cinci romane și, începând cu anul 2018, a publicat la Editura Nemira seria de cărți ,,Istoria povestită copiilor”( ,,Decebal”, ,,Litovoi”, ,,Menumorut”, ,,Mircea cel Bătrân”, ,,Vlad Țepeș”, ,,Iancu de Hunedoara”, ,,Regina Maria”, ,,Mihai I” )
    Romanul ,, Chiajna din Casa Mușatinilor” a apărut la Editura Polirom, în toamna acestui an.Este un roman istoric, scris în stilul lui Mihail Sadoveanu, cu multe descrieri de personaje  cu gândurile și cu frământările lor, descrieri de natură, de evenimente, reușind să ne aducă în atmosfera primei părți a secolului al XVI-lea din Suceava, București și Istanbul. Uneori, scriitoarea este alături de personaje, participând ca observator al timpurilor respective. 

Doamna Chiajna și Domnul Mircea Ciobanu
Tablou votiv, Biserica Domnească,
Curtea Veche, București

    Doamna Chiajna a Simonei Antonescu este diferită de Doamna Chiajna a lui Alexandru Odobescu. Scriitoarea o prezintă din copilărie, urmărind evoluția personalității ei ca fiică de domn și soție de domn, implicată în viața culturală și politică, înțeleaptă, curajoasă și instruită în tainele diplomației.

   De asemenea, pe lângă persoane reale, în roman ne apar personaje fictive, care demonstrează imaginația scriitoarei. Însă, eu consider că atunci, când descrii, ca scriitor, un eveniment istoric, trebuie să relatezi exact evenimentul respectiv, pentru că necunoscătorii cred că așa s-a întâmplat. De exemplu, Simona Antonescu ne descrie fuga Doamnei Elena și a copiilor în cetatea Ciceului, așa cum și-a imaginat-o, pentru că nu există documente, care descriu traseul fugarilor. Dar, există documente despre viața lor în cetate. Astfel, pârcălabul cetății nu era Manase, ci Simion Dracșin, care nu era deloc fidel lui Petru Rareș. El împreună cu Portarul Sucevei Mihu, cu boierul Trotușanu (personaje pe care scriitoarea le numește cu numele lor real) și cu Episcopul Atanasie de Vad- episcop moldovean pentru domeniile moldovene din Transilvania și care își datorau slujbele lui Petru Rareș, unelteau în taină, moartea domnului. Ciceul nu a fost atacat de Zapolya pe tot timpul iernii , locuitorii nu au suferit de foame, iar Petru Rareș nu a intrat în depresie. Zapolya le-a poruncit tezaurarului său , Gheorghe Martinuzzi, și Voievodului Transilvaniei, Emeric Balassa, să asedieze Ciceul. Aceștia și-au asezat tabara la câțiva kilometri de Ciceu, după care s-au îndreptat spre cetate. Petru Rareș, înțelept și diplomat cum era, a negociat cu ei, a dat Ciceul și Cetatea de Baltă lui Zapolya, și-a păstrat cetățile Bistrița și Rodna, el si familia sa rămânând la Ciceu, unde a găsit în beciurile cetății mulți bani ( documentele spun că ar fi cheltuit în Transilvania vreo 200.000 de florini, că locuitorii îi trimiteau în dar produse și că-l respectau. De asemenea, după ce-și recăpătă tronul, Petru Rareș nu reușește să-și aducă familia imediat de la Ciceu , după cum se spune în roman, ci după vreo trei luni, în urma unor negocieri, prin Regele Poloniei. Un lucru pe care mai vreau să-l precizez: în biserici, la slujbele religioase nu era permis ca domnul ,dregătorii sau orice altă  persoană să poarte arme. Mircea Ciobanu a intrat înarmat la propria nuntă ( exceptând câteva tablouri votive din bisericile din Țara Hațegului, unde cnezii sunt reprezentați cu sabia la brâu, în nicio biserică ortodoxă ctitorii nu sunt reprezentați, purtând arme). De asemenea, răpirea Marinei, după nuntă, a fost pusă la cale de însuși Doamna Chiajna, ea nu a fost răpită de Paleologul, care nici nu venise să o pețească, iar Petru cel Tânăr nu a murit în închisoare la Istanbul, ci a murit în urma unei boli.

  În rest, cartea, deși conține multe pagini (746 e pagini), este atractivă și merită citită.

  Lectură plăcută!

     Dragii mei cititori onești, vă doresc un An Nou îmbelșugat, care să vă aducă sănătate și bucurii. Să fie pace în Lume și între oameni bunăvoire!

     Pe curând,

     Earnest

E BINE DE ȘTIUT (VII). MOLDOVA ÎN VREMEA LUI PETRU RAREȘ

,,Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”
                                                                                                                  (Nicolae Densușianu)     

Petru Rareș
( 1527- 1538),(1541-1546) 

   Din nou, mă văd silit să dau niște răspunsuri unor istorici, care vor neapărat să ne arate că  strămoșii noștri (dacii și apoi românii)  au fost niște primitivi, care nu au creat nimic. Printre acești istorici, care sunt clienți ai televiziunilor, este și Andrei Pogăciaş. Printre multe alte minuni, ,,celebrul istoric” ne spune că dacii nu cunoșteau scrierea ( din păcate îl dezamăgesc cu informația că dacii aveau o scriere formată din litere și hieroglife, pe care au înlocuit-o cu alfabetul grecesc, apoi cu cel latin), că erau niște primitivi sălbatici, că nu a existat civilizația dacică ( dau doar un exemplu: Iordanes, citându-l pe Dio Chrysostomos, relata că  dacii erau superiori celorlalte popoare, egali aproape cu grecii și ,, niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-i vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul văzând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, soarele vrând sa atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală …” Nu mai trebuie să amintesc descoperirile arheologice, privind sistemul de fortificație, tezaurele de aur și de argint etc) Surprinzător este faptul că acest istoric are susținători, care îl roagă să mai vină pe la televiziuni, ca să-i învețe pe românași istoria adevărată. În ceea ce privește Epoca Medievală, el ne povestește cu multă siguranță că românii nu au avut arme și armuri ( ce să facă oștenii români cu armura, când ei se luptau cu turcii, care nu aveau armuri, care se mișcau repede și nu respectau ,,regula jocului”?) De asemenea, ne spune că în Evul Mediu, nu existau orașe în spațiul românesc, că românii nu aveau conștiință națională. Bineînțeles că nu aveau, căci niciun popor în Evul Mediu nu avea conștiință națională, ci conștiință de neam.

   Așadar, am ales câteva fragmente din doi istorici contemporani lui Petru Rareș, care-l contrazic pe ,,destoinicul” nostru istoric.

   Georg Reicherstorffer ( 1495-1554), umanist sas, diplomat la Curtea lui Ferdinand I, autor al cărții ,, Chorographia Moldovei”, trimis de acesta ca sol la Petru Rareș, scria printre altele , următoarele:

,,Moldova este plină de belșug, de toate bogățiile” , nu lipsea ,, nimic din cele ce ar putea fi de trebuință oamenilor:pământul câmpiilor este  foarte darnic în toate cele trebuitoare nevoilor zilnice și hranei, țara fiind cu mult  cea mai bogată în locuri de arătură, vii și vite precum și în lacuri și heleștee cu tot felul de pești aleși”; ,,munții înalți și frumoși, acoperiți cu păduri bogate și frumoase ascund mine de aur, argint și sare”. Apoi, el enumeră 16 ,,cetăți și orașe”, arătînd că mai sunt și altele unde se desfășoară o intensă viață economică, unde locuiesc alături de români și  sași, secui, maghiari, e vrei cu religii diferite, adăugând ,,fără ca din cauza deosebirilor de rituri și  dogme să se certe între ei” (tragem concluzia, din cele arătate, că românii cultivau pământul, creșteau animale,  construiau cetăți- căci nu s-or fi ridicat singure-, aveau orașe unde se desfășura o activitate economică intensă, că se ocupau cu mineritul, pentru că minele nu stăteau la suprafață sau în subteran, ca să le vadă sasul și orice călător, fără a fi exploatate.)

  Despre populația Moldovei , umanistul sas spune că sunt români , care  ,,sunt de o seminție italică, ce se trage, după cum zic ei, din vechii romani” ( deci aveau conștiință de neam).

   Cronicarul polonez Martin Bielski ( 1495-1675) scria despre armata lui Petru Rareș, următoarele:

,, Puștile lor sunt bune, care le putuse verifica bătaia la Obertyn, dar cam grele.”  Petru Rareș avea o artilerie ușoară alcătuită din tunuri mici, de fier ,,montate câte șase sau câte opt, la un loc, pe două roticele ușoare, încât nimic nu poate fi mai trebuincios pentru infanterie, pe care le duce după sine, oriunde merge, le întoarce precum vrea și, înconjurându-se cu ele în marș, nu se teme nici de un atac de cavalerie.” Artileria grea era formată din ,, tunuri de câmp - camprestrales- destul de rudimentare ca fabricație, dar eficiente, cărora li s-au adăugat , prin victoria de la Feldioara,  vreo 48-50 de tunuri mari de bronz, pentru asedii -murales-, care până atunci  lipsiseră armatei moldovene”.

   Așa că, eu îl sfătuiesc pe acest istoric să mai citească și să nu mai emită păreri, care  tulbură minților celor care nu  cunosc istorie și cred ceea ce li se spune.

  Pe curând,

  Earnest

MONUMENTE UITATE (XVIII).SINAGOGA DIN LEMN DIN PIATRA NEAMȚ

 ,,Simplitatea este cea mai mare sofistificare.”
                                    (Leonardo da Vinci)

Sinagoga de lemn din Piatra Neamț

  Sinagoga ,,Baal Sem Tov”din Piatra Neamț este singura sinagogă construită din lemn din Estul  Europei. Am trecut-o la postările ,,Monumente uitate” pentru că, deși a fost reabilitată, trecută pe lista monumentelor și în circuitul turistic, puțini știu despre existența ei, exceptând o parte dintre israeliții din România și dintre locuitorii din județul Neamț.
   Sinagoga ,,Baal Sem Tov” a fost ridicată pe locul unei alte sinagogi de piatră ( secolul al XVI-lea), în baza hrisovului din 19 aprilie 1766  semnat de domnul Grigore III Ghica, nefericitul domn,care a fost mazilit

Urna Sfântă unde se păstrează
Tora

și apoi decapitat, pentru că a protestat împotriva cedării Imperiului Habsburgic a Bucovinei de către Imperiul Otoman, încălcându-se capitulațiile care prevedeau, printre altele, că Imperiul Otoman nu vor înstrăina teritoriile românești ( menționăm că mazilirea lui a fost cerută de către Imperiul Habsburgic). Sinagoga poartă numele lui Baal Sem Tov, (,,cel cu nume bun”),cognomen al lui Israel ben Eliezer, întemeietorul hasidismului (acest curent a apărut în comunitatea israeliților din  Polonia, în urma pogromului înfăptuit de către hatmanul Bogdan Hmelnițki, prin  care se se îndemna ca israeliții să se unească în jurul unui lider spiritual învățat, numit țadic, care să-i învețe sensul lumii și să-i conducă spre scânteile divine), pentru că se spune că acesta ar fi trăit într-o perioada în  Munțiii Ceahlău și că în ziua de Sabath cobora ca să se roage în această sinagogă.

     Sinagoga are o înălțime de cinci metri, este construită pe o temelie înaltă de  piatră, din bârne groase de brad, învelită în interior și în exterior cu taban. Forma de navă a acesteia și tehnica de îmbinare a bârnelor ne arată că la ridicarea ei au contribuit meșterii care au construit bisericile din lemn de pe Valea Bistriței. Intrarea în sinagogă se face, coborând pe trepte , într-o galerie  cu două etaje, la nord, unde stăteau bărbații și cu un singur etaj, la vest, destinat femeilor, având, de asemenea,  o galerie mai mică, la sud, pentru copii.În fostul balcon al femeilor este amenajat un muzeu, unde sunt expuse, printre alte obiecte, următoarele vestigii de cult:  o perdea cu șapte triunghiuri și cu inscripţii cusute din anul 1767, Urna Sfântă -Aron ha Kodeș-sculptată în lemn masiv de Şaraga Iţchok ben Moische, dispusă în trei etaje, fiecare nivel, fiind aşezat pe coloane rotunde acoperite cu bronz şi argint, 

Bima cu pupitrul de unde se citește Tora

datând din anul 1835, suluri de Tora, ( în perioada interbelică existau paisprezece Tora), vase rituale, cărţi de rugăciune și alte obiecte ritualice. Altarul este suflat cu aur și are o vechime de 250 de ani.Tradiția spune că israeliții din Piatra Neamț l-ar fi ascuns în sinagogă pe Petru Rareș, care  era urmărit de turci.

   Menționăm că această sinagogă este situată foarte aproape de ctitoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica ,,Sfântul Ioan”, nerespectându-se distanța impusă de canoanele bisericești, aceea de 150 de stânjeni ( 300 m.), care trebuia să o despartă de o biserică creștină. 

   Închei această postare cu unul dintre  aforismele, aparținând lui Baal Sem Tov, afișate în muzeu: ,,Nu contează câte porunci îndeplinești, ci în ce spirit le îndeplinești”.

    Pe curând, 

    Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (VIII). OUL LUI BRÂMCUȘI DIN CRAIOVA

 ,,Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.”

                                                                           ( Constantin Brâncuși)

Craiova, Muzeul de Artă și
Oul lui Brâncuși/Prisma ,, Brâncuși”

      A început ,,Sezonul Târgului de Crăciun”. Marile orașe se întrec în organizarea unor târguri deosebite.

    Românii ,,cu stare” se grăbesc să meargă și în acest an la Viena, căci așa ,,dă bine”. Am văzut, și în acest an, că Olguța Vasilescu a organizat, din nou, un târg deosebit la Craiova și speră să urce în clasamentul târgurilor ( anul trecut a fost pe locul III). De aceea, mi-am propus să vă invit la acest târg, pentru că se ajunge mai repede ca la Viena, costă mai puțin, pentru a vă bucura că și în România se poate. În optimismul meu, m-am gândit că dacă tot ajungeți la Craiova ( care este un oraș foarte frumos; eu am fost de trei ori și vă spun că merită să-l vedeți), mergeți și la ,,Oul lui Brâncuși”, un muzeu dedicat marelui sculptor oltean.

   După cum v-am promis, când am început cu postările, privind recomandarea unui muzeu, vă prezint muzee unice fie prin tematică, fie prin ingeniozitatea realizării sau a construcției clădirii.

Oul lui Brâncuși, Sală de expoziție

 ,,Oul lui Brâncuși” sau Pavilionul /Prisma ,,Brâncuși” este amplasat în curtea Muzeului de Artă ( Palatul ,,Jean Mihail”). este o construcție unică în lume. Proiectul acestei construcții aparține arhitectului Dorin Ștefan pe care l-a prezentat Consiliului Județean Dolj, în anul 2014, iar construcția acestuia a început în anul 2015 și  s-a finalizat în anul 2022. Construcția a costat 250.000 de lei din fonduri europene.

  Arhitectul Dorin Ștefan, ne relatează într-un interviu că ideea acestei construcții i-a venit chiar de la Brâncuși. Prin anii 30 ai secolului trecut, Maharajahul Yeshwant Rao Holkar II a fost în atelierul lui Brâncuși din Paris și a cumpărat “Pasărea în văzduh”, propunându-i sculptorului să-i ridice în India un templu, în amintirea soției sale, realizat din marmură și având forma unui cub. Brâncuși ar fi dorit ca acesta să fie Oul Ancestral. El a făcut împreună cu inginerul Georgescu schițe ( care se păstrează),  reprezentând un ovoid uriaș. Arhitectul Dorin Ștefan  a dorit să realizeze, în memoria sculptorului, acest ovoid uriaș, care să reprezinte ,,ascensiunea omului spre Univers”. 

   Clădirea este formată din două părți: una de suprafață, care reprezintă o performanță tehnică și una subterană, care este muzeul propriu-zis. Partea de suprafață are o înălțime de 12,6 m., este realizată din bucăți de sticlă prinse cu un silicon special ( gros=5 cm, L=12 m., l=3m.), pe o structură tot din sticlă, așezată pe arcuri speciale, pentru a face față unui eventual cutremur, mișcându-se fără a cădea, indiferent de magnitudine. Subsolul se întinde pe o suprafață de 1200 m.p., este din beton și are ateliere de discurs și de creație, săli de spectacole, de conferințe, de proiecție și de expoziție. În clădire se intră prin subsol și de acolo cu un lift de sticlă de o persoană ( ieși din întuneric în lumină și poate te gândești la ascensiune, ne propune arhitectul) se urcă în clădirea de sticlă în interiorul căreia se vede reprodusă  la scară mare  celebra operă „Măiastra“ și , de asemenea, întreaga panoramă a orașului.

  Poate v-am convins, cu această sumară descriere, să vizitați acest muzeu, când sunteți în trecere prin Craiova, dacă nu vă duceți la Târgul de Crăciun.

  Pe curând,

  Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=cEgXa6_slY4

   

   

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVII). DE FAPT, DOUĂ

 ,,Cunoașterea e într-adevăr un cuțit cu două tăișuri, dar un cuțit fără mîner pentru cel care-l folosește...” 
                                                                  ( Marget, în ,,Acum, în noiembrie” de Josephine Johnson)

,, Ne naștem cu ursite diferite.Nu toți au norocul să se nască dobitoci.”

                                                                               ( Fedora, în ,,Mireasa ascunsă” de Giovani Arpino)

Josephine Johnson ( 1910-1990)

    Este ultima zi de noiembrie, când îl prăzmuim pe Sfântul Apostol Andrei, primul misionar al creștinismului din spațiul locuit de daci. Am scris pe acest blog despre Sfântul Andrei, despre dovezile  activității sale misionare pe teritoriul Daciei, despre obiceiurile pe care le mai practicăm în ajunul sau în această zi.

    Așadar, astăzi, am să vă recomand două cărți pe care le-am recitit în această lună, în care autorii ne vorbesc despre viață și despre credința care ne ajută să supraviețuim. Ceea ce deosebește cele două cărți este epoca desfășurării acțiunii și atitudinea personajelor față de realitate.

 ,,Acum, în noiembrie” este primul roman al scriitoarei americane Josephine Johnson ( 1910-1990), pentru care a câștigat, în anul 1935, Premiul Pulitzer pentru ficțiune ( este, până în prezent,  cea mai tânără câștigătoare a acestui premiu).Cartea am primit-o cadou, în anii studenției, pe 28 XI 1976, de la verișoara mea, care venise la Iași ca să mă viziteze. Romanul apăruse în același an, la Editura Univers-Colecția Globus, în traducerea lui Sorin Titel și Teodor Hinek Nu știu dacă s-a mai reeditat. Când am citit acest roman, mi-am amintit de ,,Fructele mâniei” de John Steinbeck, pentru că acțiunea celor două romane se aseamănă. În romanul pe care vi-l recomand, autoarea ne prezintă o familie din S.U.A., din perioada interbelică, care s-a ridicat din clasa de jos în clasa mijlocie, care s-a trezit falimentară și a fost nevoită să se întoarcă la rădăcini, la ferma pe care o moștenise de la părinți, dar pe care o ipotecase. Timp de zece ani au muncit din greu, pentru a-și plăti ipoteca, impozitele, luptându-se cu seceta, cu incendiul, dar nereușind să nu mai fie datori la bănci. Însă, niciodată nu și-au pierdut speranța, pentru că întotdeauna au crezut că la anul va fi  unul  mai bun, că Dumnezeu nu-i va părăsi niciodată.

Giovani Arpino (1927-1987)

  ,,Mireasa ascunsă” de Giovani Arpino a fost publicat tot de Editura Univers -Colecția Globus, în anul 1987, tradus de Smaranda Bratu Stati. Acest roman l-am cumpărat de la Librăria ,,Vasile Alecsandri”, împreună cu Dan. Noi citiserăm alt roman al celebrului scriitor italian, și anume, ,, La umbra colinelor” pentru care primise Premiul Strega. Mult mai târziu, am aflat că două dintre romanele sale au fost ecranizate, realizându-se cunoscutele filme celebre: ,, Divorț italian” după romanul ,, O crimă de onoare” și ,,Parfum cu miros de femeie” după romanul ,, Întunericul și mierea.”  În romanul pe care vi-l recomand, scriitorul creează situații comice, dar și situații tragice în acțiunile pe care le intreprinde Paola, pentru a găsi o mireasă pentru fiul ei, Mario, prins în ,,febra” pasiunii pentru munca sa de creator de muzică pentru filme documentare și pentru jocurile pe calculator. În paralel cu aventurile Paolei, autorul ne prezintă Italia anilor 70 ai secolului trecut, când generația tânără, începuse să ,, se strice”, să nu mai muncească, să consume droguri,să migreze, în timp ce în Italia veneau tot mai mulți migranți ca să muncească, (asemănătoare realității zilelor noastre din România), generație descrisă de prietena Paolei, învățătoarea Giulia, astfel: ,,Cine-i mai cunoaște pe copiii de astăzi? Rătăcesc printre idei ca puricii prin părul câinilor.” Am râs cu lacrimi la multe situații comice create  de autor, de aceea vă recomand să recitiți sau sa citiți această carte, care este una optimistă. Dacă prima carte pe care v-am recomandat-o ne îndeamnă la reflecție ca să găsim soluții, dacă ne prezintă frământările Margetei, a doua carte  ne lămurește simplu, că puterea dragostei salvează oamenii. Trebuie să vă spun că autorul ne informează că toate relatările din romanul său sunt întâmplări adevărate. 

Lectură plăcută”

Pe curând,

Earnest

 Să ne amintim cel mai frumos moment din filmul ,,  Parfum cu miros de femeie”.

https://www.youtube.com/watch?v=F2zTd_YwTvo

CINE A ÎNTEMEIAT ORAȘUL KIEV?

 ,,De-a lungul malurilor Niprului, toată perioada anului are farmecul ei : primăvara, Kievul se împodobește cu flori albe de castan, vara copacii verzi ne oferă umbra lor pe străzi și prin piețe, toamna dă aură parcurilor prin  tonuri aurite,  și iarna țese peste oraș dantele de țurțuri.”

                                                                                                                  ( H. Leviski, Kiev- Petit guide)

Lavra Pecerska,
1051

        În septembrie 1981, am vizitat Kievul. Era un oraș frumos și curat. Era numit orașul castanilor și al parcurilor. Pe vremea aceea, erau 66 de parcuri și 170 de piețe. Se spunea că în Kiev sunt 20 m.p. de verdeață pentru fiecare locuitor. De exemplu, Parcul Central de Cultură și Odihnă se întinde pe o suprafață de 260 de hectare.

   Au trecut de atunci 31 de ani și acum mărețul oraș se află nu numai în război cu Moscova, ci și într-unul cu Biserica Ortodoxă, cu minoritățile, cu istoria. Istoria a constituit dintotdeauna în politică un mijloc de manipulare, uneori pozitivă, alteori negativă. Am aflat de curând că se rescrie Istoria Ucrainei, că Rusia Kieveană a fost de fapt Ucraina Kieveană, că românii le-au furat teritorii, printre care și Moldova. De aceea, m-am hotărât să scriu cine a întemeiat Kievul, conform informațiilor din cronici, cercetărilor lingviștilor și din rezultatele săpăturilor arheologice ( apropo de săpăturile arheologice: prin anii  primei decade a acestui secol, s-a realizat o colaborare între istoricii români și cei ucraineni, privind efectuarea unor săpături arheologice în siturile arheologice neolitice ale Culturii Ariușd-Cucuteni-Tripolie și surpriză!: au fost descoperite, până la stratul neolitic, așezări dacice!).

Bogdan Hmelnițki

1. Ucrainenii și rușii sunt popoare slave (indo-europeni, ramura satem), din grupul slavilor orientali alături de bieloruși. Celelalte neamuri slave sunt grupate astfel: grupul occidental ( polonii, slovacii, cehii, sorabii din Germania de Est, cașubii din Nordul Poloniei) și grupul slavilor meridionali ( bulgarii, sârbo-croații, slovenii, macedonienii). Slavii ( slav înseamnă ,,glorios”) au venit din partea nordică a Euroasiei, așezându-se în secolul I în teritoriul cuprins între Carpați. Nipru, Marea Neagră. În această perioadă, latinii îi numeau venedi/veneti ( nume preluat de germani), iar în secolul al VI-lea apăreau în istoriile bizantine cu numele de veneti,sclaveni, sclavi) Deci, nu întâlnim numele popoarelor amintite , mai sus, pentru că în abia în  secolul al IX-lea a început diferențierea acestora în cadrul slavilor, punctul culminant al procesului de formare definitivă a popoarelor și a limbilor naționale a fost secolul al XIV-lea. Din slava veche s-a format limba slavonă ca limbă de cultură religioasă și administrativă.

2. Cronica lui Nestor numește toate triburile slave, până la formarea popoarelor de origine slavă, răspândirea lor și satele,orașele pe care le-au întemeiat.

3. Începând cu Epoca Modernă, se constată interesul istoricilor, privind întemeierea orașului Kiev, elaborându-se două teorii: 

a. teoria normandă, conform căreia Kievul este un oraș întemeiat de normanzi pe drumul comercial de la varegi la greci, că denumirea de rus vine de la routsi , varegii care au negociat cu bizantinii, și că numele primilor cnezi sunt de origine scandinavă: Oleg=Helgi, Igor-Ingvar;

b. teoria antinormandă, conform căreia Kievul a fost întemeiat de localnici, că denumirea de rus vine de la râul Ros,  că orașul Kiev a fost întemeiat în secolul al VI-lea înainte de venirea varegilor, fapt constatat și arheologic, că varegii constituiau o minoritate militară așazată la marginea orașelor în tabere militare, care a fost asimilată de slavi. Este clară elaborarea teoriei mormande, din motive politice, știind faptul că Suedia a urmărit cucerirea nu numai a Poloniei, ci și a Rusiei.

4. Atât istoricii ruși, cât și cei ucraineni sunt adepții teoriei antinormande, dar fiecare susține că poporul lor a întemeiat Kievul, dezbaterile devenind mai incisive, după desprinderea Ucrainei din URSS.

5.Cel mai important izvor istoric este Cronica lui Nestor, numai că istoricii ucraineni spun că aceasta a fost modificată la Moscova de cnezii ruși, în secolele XIV-XV . Nestor  numește următoarele triburi din Regiunea  Niprului: krivicii, polianii, drevlenii, arătând că polianii au întemeiat Kievul , care ,,sunt numiți acum ruși.” Drevlenii sunt ucrainenii, care erau supuși rușilor în vremea lui Igor, care îi achitau un tribut. Ucrainenii spun că polianii sunt de fapt, ucrainenii. Cronica ne relatează că Igor a fost omorât cu cruzime de către drevleni, după care  aceștia au vrut să încheie o alianță matrimonială cu văduva Olga, trimițând la Kiev cei ,,mai aleși bărbați”, pentru a o peți pe fiica sa.  Olga le-a dat pețitorilor foc în baie, apoi s-a hotărât să se ducă la drevleni cu tot alaiul, ca să organizeze un ospăț funerar. La ospăț și în timpul serbării dată în memoria lui Igor, Olga i-a îmbătat cu mied fiert pe drevleni, iar drujina sa ( detașamentul militar care a însoțit-o) a omorât 5000 de drevleni beți, răzbunând astfel moartea lui Igor.

6. Kievul a fost întemeiat în secolul al VI-lea, conform unei legende menționată în Cronica lui Nestor, de către  trei frați: Kii, Ștșek și Khoriv care si-au stabilit reședințele, fiecare pe câte o colină, pe care le-au unit într-un oraș, numindu-l Kiyv, de la fratele cel mare Kii. Rezultatele săpăturilor arheologice confirmă acest fapt, iar studiul unor scrieri bizantine arată că în anul 530, Kii a fost la Constantinopol, la Împăratul Iustinian.

7. Nestor ne relatează că în anul 862, Kievul era condus de doi frați, Askold și Dir, care au atacat Constantinopolul. Ei  au fost omorâți de către Oleg, cneazul de la Novgorod. Acesta a unit  cele două orașe, constituind Rusia unică, Rusia Kieveană. El a numit orașul Kiev ,,mama orașelor rusești, centrul ținuturilor rusești”. Din nou se pune întrebarea: cine erau rușii? Varegii , rușii actuali sau ucrainenii? Numai că,suntem în secolul al IX-lea, când  începuse procesul de formare a popoarelor de origine slavă, iar lingviștii spun că la Kiev se scriau documentele în dialectul rușilor, nu în cel ucrainean, 

8. Statul  Rusia Kieveană era organizat în cnezate, conduse de un cneaz. Cneazul cel Mare era cel de la Kiev. În timpul luptelor cu mongolii și cu germanii, puterea Kievului a scăzut, instaurându-se stăpânirea mongolă între anii 1240 și 1480. În această perioadă, alte orașe au devenit puternice, Cneazul cel Mare fiind cel din Vladimir, apoi cel din Moscova. Datorită așezării sale favorabile, departe de atacurile vecinilor, Moscova a devenit un loc de atracție pentru ruși, care s-au deplasat spre ținuturile stăpânite de aceasta. Moscova a fost întemeiată în anul 1135 de către Iuri Dolgoruki, fiul lui Vladimir Monomahul cneazul de Kiev, care a întemeiat orașul Vladimir.  Cnezatul lui Dolgoruki era independent și își avea reședința la Suzdal.

9. Unirea cnezatelor în jurul Moscovei a început în timpul lui  Dmitri Donskoi și s-a finalizat în vremea cneazului Vasili III, care a domnit la Moscova între anii 1505 și 1533, iar fiul său, Ivan IV, numit cel Groaznic , în anul 1546, și-a luat titlul de țar ( cezar).

10. Ucrainenii- cei de la frontieră, cazacii-oamenii liberi nu aveau un stat. Ei locuiau în regiunea Zaporojie, având reședința la  Siciul Zaporojean care era amplasat pe o insulă în mijlocul  Niprului. Ei, ca și Kievul, se aflau sub stăpânirea Uniunii Statale Polono- Lituniană. Bogdan Hmelnițki i-a răsculat pe cazaci împotriva acestei uniuni, obținând o victorie la Korsun, după care a intrat triumfător în Kiev, în anul 1648, unde a fost salutat ca „Moise, salvatorul, mântuitorul și eliberatorul poporului din captivitatea poloneză ... ilustrul cârmuitor al rușinilor”. Însă, neputând face față unui eventual alt război cu polonezii și lituanienii, Bogdan Hmelnițki a încheiat cu Țarul Alexei I al Rusiei ,Tratatul de la Pereiaslav, în anul 1654, prin care se unea cu Rusia.

 În concluzie, susținem că orașul Kiev a  fost întemeiat de ruși, luând ca argumente cinci relatări din această expunere:

- Nestor ne informează  că  întemeietorii Kievului se numeau  poliani, nu ruși, deci nu puteau fi varegii, pentru că , după teoria normandă, aceștia se numeau routsi și nici ucraineni, pentru că Nestor ne spune că în vremea lui (secolul  al -XII-lea) polianii se numeau ruși;

 - dialectul documentelor din aceea perioadă este apropiat de cel rusesc;

- Oleg numește Kievul ,,mama orașelor rusești, centrul ținuturilor rusești”.

- kievenii l-au numit pe hatmanul ucrainean Bogdan Hmelnițki ,,cârmuitor al rușilor”, adică al  locuitorilor din Kiev.

- Kievul a avut pentru prima oară un conducător ucrainean, abia în anul 1648.

   Nu pot să închei această lungă expunere, fără să nu vă relatez un fragment din descrierea imensei statui a lui Bogdan Hmelnițki din Kiev, ridicată în anul 1888, după un proiect al sculptorului M. Mikeșin și al arhitectului V, Nikolaiev; ,,Bogdan Hmelnițki cu bastonul său de hatman indică nordul, coasta Moscovei. ,,Acest gest energic simbolizează dorința statului ucrainean de a se alia  în vecii vecilor cu poporul rus în cadrul unui Stat unic”. Curat murdar, coane Zelenski!

 Pe curând, 

 Earnest

 Surse:

Antoneta Olteanu, Civilizația rusă- Perioada Veche și Modernă, Editura Paideia, București, 1998

Tamara Kondratieva, Vechea Rusie, Editura Corint, București, 2000

H. Leviski, Kiev- Petit guide, Editions Mistetstvo, Kiev, 1980

ISTORIE CORECTĂ: ISRAELIȚII ȘI ARABII

 ,,Îi voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulși din  țara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău.” (Ieremia 32.41)

,, Acest popor s-o trecut. A primit ce și-a agonisit și voi veți primi ce vă veți agonisi.;însă voi nu veți fi întrebați de ceea ce au făcut ei.” (Coranul, Sura II, versetele 128 și 135)

  Principalele izvoare istorice pentru cele două popoare sunt Biblia și Coranul, care ne relatează originea evreilor și a arabilor. Însă există multe alte izvoare istorice, care au ca subiect momente din istoria lor ca ,,Scrisorile de la Amarna” ( secolul XIV î.e.n),  ,,Analele lui Salmanasar III” ( secolul  IX î.e.n.), ,,Istoria Egiptului” de Manethon ( secolul III î.e.n.), inscripțiile asiriene, egiptene, sumeriene etc, istorii grecești, bizantine, la care se adaugă și cercetările arheologice și lingvistice.

   Ambele popoare fac parte din neamul semit  al afro-asiaticilor ( urmașii fiilor lui Noe), iar cărțile lor sfinte îl revendică ca strămoș pe Avraam: israeliții sunt urmașii celor douăsprezece seminții ale lui Israel numele dat de Dumnezeu lui Iacov, nepotul lui Avraam ( el era fiul lui Isaac, fiul cel mic al lui Avraam cu soția sa Sara), iar arabii sunt urmașii lui Ismael ( fiul cel mare al lui Avraam zămislit cu roaba egipteană a Sarei, Agar, cu consimțământul Sarei, care descoperise că era stearpă). Conform celor două cărți, cele două popoare au venit din nord, din Ur, orașul lui Avraam. În Biblie se spune că Dumnezeu a hotărât ca urmașii lui Isaac să stăpânească ,,Țara promisă”și înmulțirea urmașilor lui Avraam, pe ramura lui Isaac În Biblie, sunt relatate mai multe legăminte între Dumnezeu și poporul ales: Legământul cu Noe, Legământul patriarhal cu Avraam, Legământul cu Moise de la Sinai, Legământul cu David, Legământul din Noul Testament. Legămintele nu conțin doar promisiunile lui Dumnezeu, ci și interdicțile pentru poporul ales. În baza Legământului cu Avraam , căruia i s-a promis teritoriul care se întinde de la Eufrat spre sud-est ( Canaan),  acesta, după moartea tătălui său,  s-a mutat la Mamre, lângă Hebron. El a trăit în bună pace cu canaaniții și amoriții ( urmașii lui Canaan, fiul lui Ham și nepotul lui Noe), cu egiptenii, a încheiat relații comerciale cu hitiții ( Geneza 11-23). Cele douăsprezece seminții ale lui Israel au ocupat teritoriul de o parte și alta al Iordanului, exceptând Filistenia, denumită actual Fâșia Gaza. Coranul spune că Avraam a fost trimis la Mekka, unde împreună cu Ismael a ridicat locul de închinăciune, Kaaba, unde , în interiorul ei numit Makam Ibrahim, se păstrează urma piciorului lui Avraam ( Sura II,versetele 118-121). Ambele popoare, israeliții și arabii, au folosit la început, în scrierile lor, limba și scrierea aramaică.

   Până la Mohammed, cele două popoare nu s-au urât. Triburile arabe ocupau Peninsula Arabia: unele erau nomade, altele erau sedentare. În Biblie sunt pomenite în nordul peninsulei urmașii lui Avraam, triburile Chetura și Agar ( Geneza 25). Din inscripțiile asiriene rezultă că ei făceau comerț cu popoarele din Mesopotamia. În sudul peninsulei s-au stabilit urmașii lui Cuș -urmași ai lui Ham,  Ioctan - urmași ai lui Sem ( Geneza 10). Aici, au format două state Yemen și Saba. care au cunoscut o mare înflorire economică, determinată de  comerțul cu mirodenii pe care-l făceau cu Egiptul și cu  Etiopia În secolul IV î.e.n., la sud și est de Iordan, s-a întemeiat Regatul Nabateenilor (ei erau urmași ai lui Nabaiot, fiul lui Ismael), cu capitala la Petra. Aceștia și-au însușit limba aramaică. Orașul Petra a fost prosper până la instaurarea stăpânirii romane. Un alt trib arab, care și-a însușit limba aramaică, declarând-o oficială, s-a stabilit în secolul I î.e.n., în Palmyra. După cum am arătat, mai sus, israeliții au avut relații pașnice cu arabii. Pe vremea lui Ezechia, unele triburi din nordul Arabiei  au luptat ca mercenari pentru a apăra Ierusalimul împotriva lui Șenașerib. Mulți israeliți, de-a lungul secolelor, s-au stabilit în Arabia. Mohammed  i-a găsit la Iathrid ( Medina), alături de semințiile arabe Aus și Charadj, pe care, în mare parte, israeliții îi convinseseră să adopte iudaismul.

Numele lui Allah înscris
 în semiluna în creștere

   În Coran, sunt multe versete în care se îndeamnă la ură și la nimicirea creștinilor și ,,jidovilor”, cum sunt numiți israeliții. Ura este determinată de faptul că aceștia nu au vrut să treacă la islamism.  Mai mult, israeliții din Medina s-au dovedit a fi trădători. După ce s-au aliat cu Mohammed în fuga de la Mekka și i-au promis neutralitatea, și după ce l-au recunoscut ca profet după victoria de la Bedr, după înfrângerea de la Ohod s-au aliat cu Abu -Sofian. În anul 5 al Hegjrei, Mohammed a pornit împotriva lor, le-a cucerit fortăreața de lângă Medina și i-a alungat de acolo. A început prima pribegie din Arabia spre Siria, Chaibar și Hira ( Sura LIX, toate versetele) A doua pribegie a fost în vremea  califului Omar, care i-a alungat din Chaibar și din toată Arabia. Mai mult, Mohamed le-au interzis israeliților și creștinilor, în anul 9 de la Hegjra să intre în Mekka și această interdicție este și acum în vigoare (Sura IX, versetul 28).

Se spune că Mohammed nu cunoștea Scriptura. El auzise ,,ceva” despre  Vechiul și Noul Testament de israeliți și de la creștini. Acuzat se mekkani că  a inventat Coranul, el spune adesea în versete că acestea i-au fost transmise : ,, Și Coranul acesta nu poate fi născocit fără de Dumnezeu, ci este o adeverire a celor premergătoare și o tâlcuire a Scripturii-nu este îndoială în el- din partea Domnului veacurilor”( Sura X, versetul 28) De exemplu, eu mă îndoiesc că ,,S-a apropiat ora și s-a despicat luna” ( Sura LV, verset1), când la  cererea necredincioșilor Mohammed a făcut o minune, despicând luna, lăsând să treacă jumătate prin mâneca sa! Asta da, gogomănie! Și este semiluna simbolul islamului! Într-adevăr, semiluna crește, devine rotudă, întreagă, dar apoi Luna  descrește, ca puterea musulmanilor și a credinței lor. Interesant este că unii traducători susțin că verbul ,,a apropia” din versetul citat este la viitor, adică ,,se va apropia ora” . Putem interpreta în orice fel: fie că islamismul  va pierde din influență, fie că va crește prin întregirea Lunei, prin ieșirea celeilalte părți din mâneca lui Mohamed. Numai că nicăieri nu scrie că acea jumătate a întregit Luna despicată. Aici, se vede clar că au existat modificări în versete. Cine putea crede că un pământean poate despica un satelit și că jumătate din el va trece prin mâneca sa? Copiștii și-au bătut joc de un simbol, dându-i puteri supranaturale lui Mohammed!

  Mohammed îi face  necredincioși pe creștini, pentru că ei zic că ,, Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei! ” ( Sura V, versetul 12), iar evreii sunt necredincioși pentru că nu au respectat legământul și pentru că nu-l recunosc pe Mohammed ca trimis al lui Dumnezeu, ca să-i aducă în dreapta credință. În multe sure se revine cu această justificare a legitimității lui Mohammed, în special în surele unde se vorbește despre viața de apoi, despre judecată, despre întâlnirea cu toți profeții, unde, bineînțeles, cel mai cinstit dintre toți profeții este Mohammed.

 În concluzie, necredincioșii trebuie pedepsiți.  Sunt versete care nu relatează doar  pedeapsa divină la Judecată, ci și pedeapsa pământească : ,, Omorâți-i, unde-i găsiți și goniți-i de acolo...”, ,, Și luptați împotriva lor, până nu va fi ispită, iar dacă vor înceta, nu țineți dușmănie, ci numai față de cei nelegiuiți”( Sura II, versetele 87, 88). Ceea ce musulmanii nu au respectat din versetele acestei sure sunt sfaturile : ,, nu luptați împotriva lor lângă templu sfânt” ( nu nu mai că nu au luptat, dar  au și omorât în unul dintre templele sfinte; să ne amintim de uciderea lui Abdullah, căci este cea mai cunoscută crimă) sau îndemnul: ,, Luptați-vă pentru calea lui Dumnezeu împotriva celor ce voiesc să se lupte cu voi, însă nu începeți cu nedreptul, pentru că Dumnezeu nu-i iubește pe cei nedrepți!”( Versetul 186). 

    Mă întreb, dacă adepții Hamas cunosc acest verset.  

    Ceea ce pe mine mă intrigă este faptul că se poate crede că Dumnezeu, după ce l-a trimis pe fiul său Iisus ca să ne mântuiască, îndemnânu-ne la iubirea aproapelui indiferent de neam și credință, după 600 de ani se răzgândește și-i transmite unui pământean să îndemne la ură și să ucidă pe cei care nu cred în vorbele lui și nu-l recunosc ca mesagerul Său. Adică, Dumnezeu avea nevoie de un călău pământean, pentru a-i pedepsi pe necredincioși? Aici, cred că au intervenit foarte mult urmașii lui Mohammed în modificarea Coranului, în scrierile Sunna bazată pe Hadith, pentru a-și justifica războaiele. 

Pe curând,

Earnest

n 

ISTORIE CORECTĂ: IERUSALIM

 ,,Și poporul lui Moise este un neam care cârmuiește cu dreptate și face ceea ce este de cuviință.”

                                                                          (Coranul, Sura VII-Sura Zidurilor-, versetul 159)    

   

Muntele Templului

M-am gândit să scriu despre Ierusalim, deși găsiți pe GOOGLE informații suficiente. Eu vreau să dau un răspuns în această postare celor care spun că este dreptul palestinienilor să ,,stăpânească” acest oraș, pentru că le aparține, luând în considerare argumentele ideologiei HAMAS:

1. Este locul unde Avraam (Abraham/ Ibrahim) a vrut să-l sacrifice, la cerința lui Dumnezeu, pe fiul său mai mare, Ismaael (Ismail). În Biblie, se spune că Dumnezeu i-a cerut să-l ucidă pe fiul cel mai mic, pe Isaac;

2. Este locul unde în anul 615, ziua de 27 a lunii radjad, Al  Buraq (animal fantastic) l-a dus pe Mohammed ( Muhammad), la porunca Arhanghelui Gabriel ( Îngerul Jibril), la Moscheea cea mai Îndepărtată, adică la moscheea de pe Muntele Templului, din Ierusalim, de unde  Profetul a urcat în mai multe ceruri pentru a-i întâlni mai întâi pe profeții anteriori și apoi pe Dumnezeu (Allah);

   De acea, zilele acestea,  am recitit Coranul, ca să găsesc sura și versetele care ne relatează argumentele palestinienilor.

 Trebuie să menționez, că  Ierusalimul este orașul sacru a trei mari religii monoteiste:iudaismul, creștinismul și islamismul, fapt garantat de Declarația de Independență a Țării lui Israel din 14 mai 1948: ,,El va asigura protecția tuturor locurilor sfinte ale tuturor religiilor”. În anul 1981, Ierusalimul a fost proclamat  de Knesset (Parlament) capitala oficială a Israelului, unde se află sediile Președintelui, Parlamentului și Guvernului. Populația Ierusalimului este de 801.000  de locuitori ( statistica din anul 2012), dintre care 497.000 sunt  evrei, 281.000 sunt musulmani ( unii sunt arabi cu cetățenie israeliană, alții sunt arabi cu cetățenie iordaniană) și 14.000 sunt creștini (ei reprezintă vreo treizeci de confesiuni, printre dânșii se găsesc atât arabi, cât și evrei). "Cetatea Veche" (sau „Orașul Vechi”) este împărțită după o tradiție seculară, în patru zone: „iudaică”, „creștină”, „armeană” (deși armenii sunt și ei creștini) și musulmană.

  Cine a întemeiat Ierusalimul și vechimea orașului?

      Ierusalimul apare menționat prima dată în Textele egiptene , în mileniul II î. e.n. cu numele de Rushalimum și reapare în Scrisorile de la el Amarna în secolul al XIV-lea, când era condus de Regele Abd  Khiba ( atunci era sub suzeranitatea Egiptului). Pe vremea lui Avraam era condus de Melhisedec, care era Preot al Dumnezeului Prea Înalt ( Ps.76:2) , fiind menționat cu numele de Salem. Când israeliții au intrat în Canaan au găsit Ierusalimul în mâinile unui trib semitic, iebusiții, conduși de Regele Adoni Țedec. A rămas în mâinile iebusiților și s-a numit Iebus. Atât Iuda, cât și Benianim au făcut pace cu iebusiții. În vremea lui David, care își avea reședința la Hebron, cetatea a fost cucerită de israeliți ( apare cu numele de Sion), iar David și-a ridicat aici un palat, a adus chivotul și a început construirea Templului, pe care l-a terminat Solomon, conform informațiilor din Biblie. Descoperirile arheologice arată că această așezare exista din Epoca Neolitică, fiind locuită și în Epoca Bronzului, Epoca Fierului, fără întrerupere, până în prezent. Deocamdată, nu au fost descoperite ruinele Templului lui Solomon, care a fost distrus de către Nabucodonosor, în anul 587 î.e.n. Zorobabel a reconstruit acest templu, care a fost distrus de armata caldeilor: ,,Radeți-l, radeși-l din temelii! ( Ps.137:7). Irod cel Mare , voind să fie recunoscut ca Rege de către poporul lui Israel, a îndepărtat ruinele celui de al doilea templu și a construit un nou templu. Ridicarea acestuia a durat patruzeci și șase de ani ,conform lui Ioan (2:20) El a fost distrus de către   generalul Titus, în anul 70, omorând totodată mii de israeliți din Ierusalim.

   În ceea ce privește înțelesul numelui de Ierusalim (Yerusalaim în Vechiul Testament),se crede că prima parte Yeru, vine din sumeriană și înseamnă a înființa, a pune piatră de temelie, iar a doua parte, Salaim este numele zeității canaanită, Șalem ( Zeul Amurgului), asociat în gândirea israeliților cu șalom=pace. Așadar, s-ar traduce ,,Întemeiat de/ sau pentru Șalem” sau ,,Temelia lui Șalem”, transformat în ,,Temelia Păcii.”

 Așadar, niciun document, nicio descoperire arheologică nu ne arată că în acele vremuri ar fi fost , aici, arabii . Ei vin în Israel  și ocupă Ierusalimul în anul 637, după cinci ani de la moartea Profetului Mohammed ( 570-632).  Este firească întrebarea noastră: ce moschee era în Ierusalim, în anul 615, ziua de 27 a lunii radjad ( luna a șaptea, lună sacră), când nu era aici ,,picior de musulman”?

Coranul reprezintă viziunile lui Mohammed ( în general în timpul nopții), pe care acesta le rostea în versuri, inspirat fiind de ,,Duhul Sfânt”, care era un înger, după părerea sa, care este numit în surele mediene Gibrail/Jibril, ( Gabriel) Se pare că Mohammed ar fi suferit în tinerețe de ,,friguri rele”,un fel de epilepsie, care se manifesta printr-o stare de leșin adânc, după ce stătea pe gânduri,el spunând că atunci intra în corpul său Duhul Sfânt. De asemenea, se știe că el priveghea și postea mult și este demonstrat științific că prin post  dispoziția la viziuni sporește mult. După moartea sa, surile scrise la Mekka și Medina de cei care-l ascultau în timpul delirului său, când Duhul Sfânt intra în el, au fost adunate de către Zeid Ibn Amr și date lui Omar, omul de încredere a lui Abu Bekr, ele având doar un circuit închis: adică erau citite doar de familia acestuia și de persoanele apropiate. Acestea au alcătuit primul Coran despre care se spune că a fost ars și refăcut mai târziu. De aici, au pornit și punctele de vedere diferite, privind conținutul lui, între șiiți și sunniți.

 Ce ne spune Coranul referitor la cele două argumente ale palestinienilor, privind dreptul lor asupra Ierusalimului?

1. Nu am găsit în Coran că Avraam ar fi venit la Ierusalim, pentru a-și sacrifica fiul lui Allah. În Sura II-Sura Vacii, începând cu versetul 118, ni se spune despre ceea ce a făcut Avraam la Mekka împreună cu Ismail, la porunca lui Allah ( construirea Kabei, unde i s-a făcut și mormântul pentru el și Ismail, respectarea legii etc)

2. Despre  Ridicarea la cer al lui Mohamed pâna la treapta șapte nu se spune în Coran că ar fi fost adus la Ierusalim de către Al Buraq, celebrul cal cu chip de femeie, unul dintre simbolurile islamului.  În Sura XVII- Sura Drumului Nopții-, versetul 1, se spune: ,, Mărire celui ce a dus servului său noaptea de la templul cel sfânt la templul cel mai îndepărtat, a cărei împrejurime am binecuvântat-o, ca să-i arătăm semnele Noastre. El este cel ce aude , vede”.   Constatăm că nu  apare  Al Buraq și nu sunt menționate  numele templului și Ierusalimul. Mai mult, în versetul 62 se spune:  ,,Și Noi am orânduit vedenia, ce am lăsat-o ca s-o vezi, numai ca ispită pentru oameni și pomul cel blestemat” Este deci vorba despre o vedenie a Profetului, nu de o călătorie reală  la Ierusalim și înapoi. Pomul blestemat este Zakkîm, pomul Iadului, și roadele sale care sunt hrana celor osândiți la muncile Iadului ( Sura XXXVII- Sura celor ce înșiră-,versetul 60). În Sura LIII-Sura Stelei, versetele 13 și următoarele spun că Mohammed a văzut altădată ,, la lotusul hotarului, lângă grădina locuinței” pe profeții de dinaintea lui, îngerii,pe Allah etc. Nici în această sură nu se spune că această viziune s-a întâmplat la Ierusalim șau că de aici, de pe Muntele Templului,  s-ar fi urcat la lotusul hotarului, care este cerul al șaptelea,  la dreapta tronului lui Allah. Nu l-a văzut pe Allah , nici în viziunile sale, pentru că Aișa, una dintre soțiile lui, i-a numit nelegiuiți pe cei care susțineau că Mohammed l-a văzut pe Dumnezeu.

  În concluzie, argumentele palestinienilor nu se găsesc în Coran, ele țin de tradiție, de celelalte scrieri. Probabil ei au fost fascinați de ridicarea la cer  a Proorocului Ilie, pe un car de foc tras de cai înaripați. 

 În ceea ce privește cele două locuri sacre de pe Muntele Templului, Cupola Stâncii și Moscheea Al Aqsa menționăm, următoarele: Cupola Stâncii a fost construită între anii   687 și 691 de către  califul Abd al Malik, iar Moscheea cea mai Îndepărtată, Al Aqsa, a fost construită, ca un mic locaș de cult, de către Omar, pe locul Templului lui Irod cel Mare. A fost reconstruită de către Califul Omeiad,  Abd-Malek, zidirea ei, finalizându-se în anul 705. Deci, această moschee nu poate fi Moscheea cea mai Îndepărtată, pentru că nu exista pe vremea lui Mohammed! Actuala moschee a fost reclădită în anul 1035. 

   Să nu uităm că în anul 1951, în Moscheea Al Aqsa a fost asasinat Regele Iordaniei, Abdulah, de către un terorist arab palestinian. Așadar, să nu ne mire atitudinea Regelui și a Reginei Iordaniei față de acest război, pentru că  ei știu că pot fi oricând ținta teroriștilor Hamas.

 

Pe curând,

 Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVI). RETROVERSIUNI-ANTOLOGIE DE PROZĂ SCRISĂ DE FEMEI

  ,,La o întrunire a academiei de coaching din toamnă, cineva ne spunea că asiaticii creează din nisip, cu migală, timp de mai multe zile, mandale sau forme geometrice complexe. După ce această creație este desăvârșită, ei își îndeplinesc cu mult curaj datoria să o șteargă  Este o lecție învățarea deprinderii de atașamente. Să dai drumul vieții să curgă prin tine, de câte ori ai ocazia, să nu reții, să nu te agăți, să lași, să permiți să trăiești și să fii trăit în toată splendoarea și spectacolul care ești. Corpul meu simte cum energia și căldura circulă prin el. Cum se desăvârșește prin interior o altfel de înțelegere.”( Ionela Cristea, ,,Ce mai face doamna Doctor?”) 

       Antologia ,,Retroversiuni” a fost coordonată de către Cristina Ispas, poetă și critic literar ( prezentă în această antologie cu povestirea ,,Unde fugim de-acasă”) și a apărut la Editura Paralela 45, Pitești, 2023. Ea cuprinde 23 de povestiri scrise de 23 de autoare din România și din Republica Moldova, multe dintre ele find premiate, iar multe dintre creațiile lor au fost traduse în limbile franceză, spaniolă, rusă, georgiană, maghiară, lituană, azeră, bulgară, suedeză, germană, neerlandeză, polonă, macedonneană, slovacă, catalană. De asemenea, antologia are o Postfață realizată de Victor Cobuz, intitulată ,,O antologie doar a lor?” și date biografice ale autoarelor. În Postfață, Victor Cobuz justifică de ce s-a realizat antologia, aceasta nefiind rezultatul autosegregării, ci a autoprezentării, oferindu-le femeilor spațiul în care ,,sunt libere să conceapă și să împărtășească mai departe viziunea lor despre ele însele și despre lumea în care trăiesc.” El  consideră necesar să precizeze și scopul înființării Premiilor  ;,Sofia Nădejde” ca un mijloc ,,de a aduce în atenția publicului larg producția generoasă și valoroasă a autoarelor din România”. De asemena, ne prezintă tematica abordată de cele 23 de autoare în povestirile lor, punctele comune și particularitățile acestora.
    În ceea ce mă privește, pe mine nu mă interesează dacă autorul unei creații literare este femeie sau bărbat, ci cu ce rămân din ceea ce citesc, dacă ma regăsesc cât de puțin în vreun personaj, sau în vreo întâmplare relatată sau dacă am trecut și eu prin frâmântările, bucuriile, emoțiile personajelor, dacă am reflectat asupra sensului vieții, a realitățile politice ori sociale din aceste vremuri pe care le traversăm cu seninătate sau cu implicare. În majoritatea povestirile din această antologie, personajul principal povestește o etapă din viața sa ( personajele sunt femei, exceptând ,, Stârcul auriu” de Elena Vlădăreanu unde povestitorul este un bărbat), majoritatea fiind intelectuale, care fie nu s-au putut împlini profesional, fie nu s-au împlinit în viața privată. Bineînțeles, în majoritatea situațiilor, ele nu au nicio vină, eșecurile lor sunt determinate de  societate  în care trăiesc sau bărbații din viața lor. Multă tristețe este în toate povestirile!

    Cu siguranță, nu voi uita câteva dintre cele 27 de povestiri, dintre care le menționez : ,,Vindem casele și fugim” de Mona Stănilă, ,,Etajul șapte de la etajul de nefamiliști” de Diana Iepure,  ,, Așteptare” de Ramona Gabor, ,, Povestea vieții mele”, de Raluca Nagy, ,,Sarcină depășită” de Ilinca Mănescu, ,,Omenește” de Suzănica Tănase , ,, Două femei” de Paula Erizanu, ,,Takotsubo” de Ruxandra Burcescu.

  Vă doresc lectură plăcută!

   Pe curând,

  Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=P09ygd-K5Ak

MONUMENTE DIN PATRIMONIUL UNESCO(VI). MORILE DE APĂ DIN CHEILE RUDĂRIEI

                                                ,, Nu vine moara la sac, ci sacul la moară” 

Cheile Rudăriei-primăvara

 Întrebarea pe care ne-o punem este: Morile de Apă din Cheile Rudăriei sunt sau nu sunt în Patrimoniul UNESCO? După unii, da, după alții, nu. Situația se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu aceea a cetății Histria. Cetatea Histria intră în zona Deltei Dunării și pentru că aceasta este în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost inclusă și Histria.
      În anul 2003, s-a instituit Patrimoniul Tehnic UNESCO. În anul 2014, ASTRA, cu Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului a intrat în Patrimoniul Tehnic UNESCO. ASTRA are câteva colecții unice în Lume sau  obiecte considerate ca fiind cele mai vechi, aparținând Epocii Neolitice. Printre aceste colecții ne atrage atenția Colecția Mulinologică, care conține

Cheile Rudăriei-iarna

 33 de mori de cereale, prezentând toate tipurile energetice de mori cunoscute în spațiul Euro-Asiei, cu excepția "morilor mareice". Ce legătură are Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului cu Morile de Apă din Cheile Rudăriei? ASTRA a hotărât ca să patroneze aceste mori, sprijinind recondiționarea unora dintre acestea. În acest context, entuziaștii au considerat că patronajul ASTREI asupra lor, atrage și patronajul UNESCO. De asemenea, Cheile Rudăriei fac parte din ariile protejate ale Pădurilor seculare și virgine de fagi din Carpați și din alte regiuni ale Europei, care au fost înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, în anul 2007. Așadar, din aceste două motive am întitulat  postarea ,,Monumente din Patrimoniul Mondial UNESCO (VI). Morile de Apă din Cheile Rudăriei”. Fundația Comunitară Banatul Montan ar trebui să insiste asupra Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ca și aceste monumente, ca bunuri materiale rurale să facă parte din Patrimoniul Mondial, dezvoltând cele două argumente scrise, mai sus.

Moara ,,Îndărătnica Nouă”

     Indiferent dacă ele sunt sau nu în Patrimoniul Mondial UNESCO, eu vă invit să le vedeți, mai ales că se află în Cheile Rudăriei. Denumirea Rudărie vine de la râul care a săpat aceste chei și de la  fosta comună Rudăria (din limba slavă: rudă – minereu, reka – râu), denumită, astăzi, comuna Eftimie Murgu ( județul Caraș-Severin), pentru că aici s-a născut pașoptistul  profesor de filosofie, avocat și revoluționar. Aceste chei sunt unele dintre marile minuni ale naturii din spațiul românesc. Imaginați-vă cum arată, străjuite de păduri de fagi și de liliac, cascade, stânci, acum, în luna octombrie. Șoseaua, bine întreținută, străbate cheile, șerpuind de-a lungul râului printre case, livezi și printre celebrele mori. Sunt 22 de mori ( dintre cele 40 câte au existat), construite între începutul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care se întind pe o distanță de 3 km., constituind cel mai întins parc mulinologic din Sudul Europei.  Având în vedere faptul că râul Rudărie nu are o capacitate energetică mare, constructorii au găsit soluții  prin străpungeri de tunele în stânca dură, prin acumulări în spatele unor baraje din trunchiuri de arbori, prin instalarea morilor pe ambele maluri şi realizarea admisiei pe ambele părţi ale axului hidraulic vertical al roţilor de apă (pe partea dreaptă, tradiţională, obişnuită, ca şi pe partea stângă, netradiţională şi chiar nerituală, ceea ce le-a dat numele de “mori îndărătnice”). Legat de morile îndărătnice este „Legenda dăinuirilor”  ( care mai de grabă este o ,,filosofie țărănească”) care ne spune că dacă îți potrivești ceasul după porunca naturii și vei petrece o noapte într-una dintre cele două mori Îndărătnică, în timp ce moara merge în gol, dimineață te trezești întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndărăt. Morile din Cheile Rudăriei nu au avut doar o funcție economică, ci și una comunitară. Aici, se adunau oamenii, discutau problemele comunității și făceau diferite înțelegeri. Fiecare moară are povestea ei (majoritatea acestor povești le găsiți pe GOOGLE). Actualmente ele sunt funcționale, reușind să macine în 24 de ore 130-140 kg de cereale.Ele sunt deținute, ca în trecut, în devălmășie, de către 15-25 de rândaşi (rândaş – familie ce are dreptul de a folosi moara la un interval de timp – „rând” – ce este cuprins între 12 și 24 de ore).

   De asemenea, vă propun să vedeți și Muzeul Sătesc, unde se păstrează obiecte meșteșugărești realizate de localnici, unde aflați informații despre istoria și tradițiile acestora. Bazele muzeului au fost puse în perioada interbelică de  către învăţătorii Alexandru Dinu şi Vasile Nemiş.

      Nu ratați să străbateți aceste chei, când veți ajunge în județul Caraș-Severin. De la Reșița la Eftmie Murgu sunt vreo 80 km, de la Oravița la Eftimie Murgu sunt vreo 60 km, de la Turnu Severin la Eftimie Murgu sunt vreo 100 km, la fel și de la Caransebeș, de la Brașov la Eftimie Murgu sunt 450 km, , la fel și de la București , iar dacă sunteți la Timișoara , ca să ajungeți pe Cheile Rudăriei vă trebuie vreo 3 ore, pentru că sunt cam 220 km. Toate traseele propuse vă oferă peisaje minunate. Este prea frumoasă țara noastră ca să ratați să o vedeți, s-o cunoașteți, în scurta noastră viață trăită în acest spațiu.

Pe curând

Earnest, care vă trimite și două cântece adecvate temei și lunii octombrie:

https://www.youtube.com/watch?v=Pe06GXTPReA ( Mirabela Dauer , versuri populare pe  muzica lui Stroie și Vasilache)

https://www.youtube.com/watch?v=RnwkGTi44MI ( Tudor Gheorghe, versuri GeorgeTopârceanu)