joi, 25 mai 2017

MONUMENTE UITATE (XIII). BISERICA ,,SFÂNTUL NICOLAE " DIN DOZEŞTI, COMUNA FĂRTĂŢEŞTI

Biserica ,,Sfântul Nicolae" Dozeşti
   Comuna Fărtăţeşti din judeţul Vâlcea este una dintre puţinele comune din ţară care se poate lăuda cu 10 biserici declarate monumente, dintre care 2 biserici au pictură exterioară. Numai că edilii acestei comune ne invită doar într-un itinerar turistic pe raza comunei lor, înşiruindu-ne pe o listă cele 10 biserici, cu anul întemeierii lor, care nu corespund anilor de pe lista monumentelor din judeţul Vâlcea. La olteni, este posibil orice.
,,Înfricoşătoarea moarte"
 De fapt, despre biserica pe care mi-am propus să o prezint sunt informaţii contradictorii şi ,probabil, nu vi se va părea spectaculoasă dar eu am un anume motiv pentru care am ales-o: imaginea morţii reprezentată în pictura exterioară a monumentului
Această biserică este ctitoria preotului Stanciu şi a lui Barbu Zugravu, ridicată în anul 1760 ( documentele bisericii arată că pe la anul 1789 era preot Nicolae, fiul lui Barbu Zugravu). Arhitectura, pictura  şi tematica acesteia sunt specifice stilului brâncovenesc. Biserica a fost refăcută de diaconul Anghel, de preotul Radu şi de Ioan Şoavă, în anul 1830. Iniţial a fost pictată în 1842, apoi repictată. Surprinzătoare mi se pare informaţia că biserica a fost pictată abia în anul 1842, când unul dintre ctitori a fost un pictor de biserici, cunoscut în epocă, iar tema thanatos-ului este menţionată de specialişti ca fiind specifică secolului al XVIII-lea . Unii critici de artă atribuie scena ,,Înfricoşătoarea moarte" altui zugrav al epocii: Ilie Teişanu. 
 Umbra lui Thanatos îl însoţea pe om încă de la naştere ( în secolul al XVIII-lea, în spaţiul românesc, 40% dintre decedaţi erau copiii până la vârsta de 5 ani, iar media de viaţă era cuprinsă între 40 şi 50 de ani) . Grisellini scria că ,,românii ajung la o vârstă foarte înaintată" şi că ,,poţi întâlni familii în care trăiesc moşnegi de  peste o sută de ani", bineînţeles dacă nu avea loc vreo calamitate ( inundaţii, cutremure), dacă ciuma nu era epidemică  şi dacă nu era foamete ( acestea din urmă, datorându-se deselor războaie purtate pe teritoriul ţării între austrieci, turci şi ruşi) Insă, cu toate acestea, conform spuselor lui Petru Maior, în general, românii nu se temeau de moarte. Reprezentarea Morţii dovedeşte acest fapt, pentru că acesta nu are înfăţişare de schelet ca în iconografia medievală sau ca în gravurile lui Holbein. Ea este un tânăr cu părul vâlvoi (noi suntem obişnuiţi cu ideea că Moartea este o femeie cu coasă), pe care zugravii o zugrăvesc, după cum se relatează într-un manuscris din anul 1780, ,, nu cu arme ca pre alţi sfinţi , ci cu coasa trăgându-se după dânsa ca să se cosească pe cei de pre pământ, precum vedem că coasa taie rând"( se pare că Moartea era considerată un sfânt). 
Scena ,,Înfricoşătoarea moarte" prezintă Moartea printr-un tânăr călăreţ, cu părul vâlvoi, cu ochi sfredelitori aţintiţi către privitori, cu coasa în mână, care, în goana calului, lasă în urma lui cadavre. Deasupra coasei stă scris: ,,destul v-aţi veselit, aţi mâncat...". Acest ,,destul" , probabil îl face pe români să nu se teamă de moarte, pentru că fiecăruia îi este dat un destul, i se stabileşte încă de la naştere momentul când trebuie să plece. Şi atunci, de ce s-ar teme de ceea ce este inevitabil?. Important este ca omul să ştie cum să trăiască! Să fim un pic epicureici, ca să nu ne temem de moarte şi mai mult creştini, ca să ne pregătim locul de Dincolo!
Pe curând,
Earnest



duminică, 14 mai 2017

DESPRE COSTUME NAŢIONALE

Clop din Maramureş
Legea 102/2015, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015, prevede ca  a doua duminică din luna mai  să fie ziua naţională a costumului naţional. În această zi, trebuie să se organizeze evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să "se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone". De asemenea, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei școlare pentru clasele IV-XII, la disciplina educație civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradițional al zonei sau al minorităților naționale, evidențiind semnificația acestora în păstrarea identității naționale.
Clop din Bistriţa-Năsăud
UNESCO a recunoscut pentru fiecare ţară costume naţionale specifice sau elemente din costume naţionale ca fiind simboluri naţionale Sunt binecunoscute ca fiind spefice traje de flamenco pentru Spania, Kimono pentru Japonia, tunica pentru bărbaţii din Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, sari pentru femeile din India, iar pentru bărbaţii din India, China celebrul gho, iar pentru femeile din China kira, lederhosen ( pantalonii cu bretele) pentru Germania şi Austria, coiful din dantelă pentru femeile din Franţa şi originalul kilts al bărbaţilor scoţieni.  Pentru românii din Republica Moldova , ia a fost declarată ca find simbolul naţional al costumului tradiţional, iar pentru românii din România este considerat ca fiind simbol, clopul. Eu aş fi preferat căciula românească, moştenită de la daci, având aceeaşi formă ca pe Columna lui Traian , care este unică în lume şi care nu a fost niciodată în ,,trend" în moda universală, după cum au fost, periodic, căciula rusească sau pălăriile specifice unor ţări ca sombrero mexican, pălăria texană, pălăria argentiniană,  cholos-ul bolivian pe care îl poartă deopotrivă femeile şi bărbaţii.
 Clopul, pălăria românească, este confecţionat din fetru negru ( cel mai frumos este cel cu pană de păun, mândria bărbaţilor din Bistriţa -Năsăud) ori cel verde( specifică vânătorilor din Bucovina) sau din paie cu mărgele ca cel din Maramureş, cu tricolor, cu ciucuri sau simplu. În Sălaj, meşteşugul confecţionării acestor pălării se numeşte clopărit. Materialul de fabricație este fie talajul (obținut printr-o tehnică specială din lemn de plop) fie paiele de grâu împletite manual (mai exact, o specie aparte de grâu mai înaltă și mai puțin productivă dar pe care țăranii o semănă în scopul precis de a obține paie pentru clopuri). Paiele sunt tăiate între noduri, strânse în legături și înmuiate în apă pentru a-și păstra elasticitatea, după care sunt împletite în 3, 4 sau 5 fire obținându-se astfel fâșii lungi (prime, cum le spun sălăjenii). Forma clopului se realizează prin presare pe un calapod de aluminiu sau la presă (mecanism activat hidraulic printr-un boiler pe lemne ce încălzește apa, iar prin manevrare manuală clopul din paie este presat într-o formă de cauciuc).  Cu decorarea clopurilor se ocupă atât bărbaţii cât şi femeile.
Pe curând,
Earnest

joi, 11 mai 2017

FRÂNTURI DIN ISTORIA ACTUALĂ (I)




ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN FRANŢA

Din anul 2004, alegerile în Europa se desfăşoară după acelaşi scenariu: nu câştigă cei ce vântură steagul naţional ( în timp ce în SUA tocmai naţionalul câştigă) , se adună oamenii în pieţe înainte de a se da rezultatul, fie pentru a răsturna rezultatele dacă nu a ieşit persoana care trebuia, fie pentru a se bucura: oricum ei sunt mobilizaţi şi vor reacţiona conform contextului. Francezii nu se mai lasă impresionaţi de lozinca VIVE LA FRANCE !, care a dus la triumful Revoluţiei din anul 1789; îi impresionează mai mult Alege Europa decât Alege Franţa. Interesant este faptul că în Europa emancipată, nu a câştigat nici o femeie candidată la Preşedinţie şi cu Iulia Timoşenko a fost deschisă calea arestărilor prim-miniştrilor: Ivo Samader, Silvio Berlusconi, Janez Jansa, Adrian Năstase , care aveau ca punct comun naţionalul.
Macron a fost ales de un electorat asemănător cu electoratul lui Johannis, plin de iluzii, care văd in Frau Merkel întruchiparea mitului german, uitând că tocmai acel mit i-a ţinut sub ocupaţie în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.



FRANŢA ŞI GERMANIA
  


IMAGINE ISTORICĂ,  care contrazice sintagma:  

„Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii”. 
Mă uitam acum la Antena 3 la emisiunea Sandrei Stoicescu şi râdeam de unul singur la imaginea dintre Prezident şi Premier. Prezidentul, cu mâinele în buzunare, privea, în sus, către Premier, precum ,,marinerul" spre catarg. Premierul privea de sus pe Prezident, şi ca să fie discuţia de la egal la egal, şi-a pus mâinele în buzunare, dar ce să vezi ? Tot nu erau egali. Unul a rămas mic, iar celălalt nu a devenit aşa cum a dorit ălă micu, chiar dacă în perioada lui de glorie l-a imitat pe Carol II, iar acum se crede  Alexandru Lăpuşneanu şi ne ameninţă cu revenirea! Prezidente, nu uita soarta celor doi !

Pe curând, 
Earnest

vineri, 28 aprilie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXVI).SAVATIE BAŞTOVOI, IEPURII NU MOR

Ştefan Baştovoi, 4 august 1976,
Chişinău
 ,,Este imperiul văzut cu ochii unui copil. De-a lungul cărţii, ca o ţesătură de paianjen, revine o discuţie absurdă  dintre Lenin si  Felix  Edmundovici  în care  răsuna frânturi  de lozinci, care în mintea copilului se transforma în fantasme de eroism sau de teamă. La un moment dat, faptul că iepurii nu  mor  devine la  fel  de evident  ca şi  dăinuirea  Uniunii Sovietice. Există oameni care încă mai cred că iepurii nu mor". (Savatie Baştovoi despre ,,Iepurii nu mor")

Ştefan Baştovoi a fost născut la Chişinău, în anul 1976, într-o familie de intelectuali: tătăl său este profesor universitar de logică ( ateu convins), mama sa este regizor. A studiat la Iaşi ( Liceul de Artă ,,Octav Băncilă"), la Universitatea de Vest din Timişoara ( Facultatea de Filosofie). A făcut studii teologice la Chişinău. În clasa a XII-a, a fost internat la Socola, unde a scris  ciclul ,,Un diazepam pentru Dumnezeu".  O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat in rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, profesor de iconografie la Seminarul Teologic din Chişinău. Este fondatorul revistei „Ekklezia”, una din primele publicaţii creştine serioase din Republica Moldova şi al editurii „Cathisma din Bucureşti. În anul 2000, a fost hirotonit ierodiacon,luând numele de Savatie, iar în anul 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea ,Noul Neamț”, Patriarhia Rusă, din satul Chițcani, situat în  între Tiraspol și Bender, în Transnistria.
 Romanul ,, Iepurii nu mor” a fost scris în timpul studenţiei la Timişoara. Personajul principal este băieţelul Sasha, elev în ciclul primar, lipsit de ambiţie dar care îşi propune de fiecare dată să fie un elev silitor, luându-l ca model pe copilul Vladimir Ilici şi care îşi pune întrebări existenţialiste despre Dumnezeu, eroi, război,  la care, după cum este firesc, nu găseşte niciodată vreun răspuns care să-l satisfacă. Viaţa lui este monotonă: zilnic se duce cu autobuzul la şcoală, întârziind mereu, este certat că nu reuşeşte niciodată să-şi înveţe poeziile sau că este murdar. Învăţătoarea Nadejdea Petrovna este total lipsită de tact pedagogic: la şcoală se simte marginalizat, cu contribuţia  învăţătoarei. Orele de curs nu sunt cu nimic atractive, obiectivul principal fiind educaţia comunistă şi dezvoltarea sentimentelor de ură faţă de corbul negru (capitalismul hrăpăreţ, al cărui simbol şi forţă este SUA). Întors acasă mănâncă, dă mâncare la scroafă, după care pleacă la pădure să adune brebenei pentru scroafă. Singura bucurie a lui Sasha şi a elevilor sunt baloanele pe care copiii trebuie să le poarte de 1 Mai şi de 7 Noiembrie şi pe care aceştia le sparg spre disperarea Nadejdei Petrovna. Lozincele strigate la cele două manifestaţii, revin ca leitmotiv ca şi prezenţa copilului Vladimir Ilici.
   Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit această carte dar v-o recomand, pentru a compara şcoala şi educaţia sovietică din Republica Moldova cu şcoala şi educaţia românească.
Pe curând,
Earnest

duminică, 23 aprilie 2017

DESPRE SIMBOLURI (VI).CRUCEA (IV). CELE MAI RENUMITE CRUCI DIN ROMÂNIA (II)

Pe teritoriul Romîniei, au fost ridicate numeroase cruci închinate în memoria eroilor neamului Dintre toate acestea, cele mai renumite sunt Crucea de pa Caraiman şi Crucea Albă de pe Mehedinţi.
Crucea de pe Caraiman
Crucea de pe Caraiman sau Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926 şi 1928, din iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, în cinstea eroilor ceferişti căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu de beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. Crucea propriu-zisă are o înălţime de 28 m. şi 2 braţe de câte 7 m. fiecare, aflându-se la o altitudine de 2291 de m., de aceea a fost desemnată de către Guinnes World Records ca fiind ca cea mai înaltă cruce din lume, amplasată pe un vârf montan.
Crucea Albă
Crucea Albă se află în Rezervaţia Domogled, pe traseul turistic Băile Herculane-Crucea Albă- Izvorul Jelerău, la o altitudine de 530 m.Constriurea acestei cruci este învăluită în mister:cine şi în memoria cui a fost ridicată sunt întrebări cu răspunsuri diferite. Acum vreo 35 de ani, când am urcat prima oară la această cruce, ghidul ne-a spus că a fost ridicată în cinstea unui aviator care s-a prăbuşit cu avionul, în acel loc, în timpul Primului Război Mondial. Am aflat din monografia oraşului Băile Herculane o altă variantă:  această cruce din piatră albă a fost ridicată în memoria unui ofiţer care a luptat sub conducerea generalului Dragalina. Însă o legendă, care impresionează pe turişti, ne relatează  că  a fost dedicată de o tânără în memoria iubitului ei, care s-a întrecut cu dânsa pentru a ajunge la muntele Domogled. Calul s-a speriat la strigătul de triumf şi a sărit în gol, prăbuşindu-se în prăpastie cu îndrăzneţul tânăr.
    În afara acestor cruci fixe, sunt crucile de pe lămpi, de pe ferecăturile cărţilor sacre, crucile care se poartă pe piept, crucile procesionale, crucile de mână, adevărate opere de artă executate din metal preţios sau nepreţios, din lemn sau din fildeş.
   Pe teritoriul României au fost descoperite cruci valoroase prin vechimea lor dar şi prin modul lor de realizare.
Lampă de bronz cu cruce greacă,,
Luciu, sec VI
 Crucea greacă de pe lampa de bronz de la Luciu, judeţul Ialomiţa, secolul VI. Vasile Pârvan consideră că această ar fi provenit din castrul roman Carsium ( Hârşova), stăpânit în acea perioadă de bizantini şi îi face următoarea descriere: "Lampă de bronz cu o cruce mare deasupra toartei; toarta perfect rotundă continuată în sus de o cruce veche bizantină. Capacul lămpii este stilizat în formă de stridie. Fundul lămpii are în interior o adâncitură prelungită ca un cui, pentru a servi la fixarea lămpii pe un candelabru ascuţit. Dimensiunile piesei: diametrele orizontale de 0.170 pe 0.70 şi înălţimea de 0.105 la cruce şi 0.055 la capac".
Dintre crucile pectorale vechi, cele mai renumite, descoperite pe teritoriul ţăriii noastre sunt:  crucea de aur din secolul al VI-lea, de la Histria, și mai ales cunoscutul engolpion relicviar din secolul al XI-lea, descoperit tot în Dobrogea, la Dinogeţia (Garvăn), ambele păstrate la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Engolpion relicviar de la Dinogeţia, sec. IX.  În accepțiune largă, engolpionul este un obiect căruia îi sunt atribuite puteri apotropaice, fiind purtat la gât și suspendat în dreptul pieptului. În epoca bizantină, acesta are forma unui medalion sau a unei cruci în interior cu relicve sfinte, fiind purtat de înalți demnitari laici dar mai ales de clerici. 
Engolpion relicvar,
Dinogeţia, sec. IX
Engolpion relicviar de la Dinogeţia are  forma de cruce latină, cu brațele ușor evazate și rotunjite spre extremități, fiind  compusă din două jumătăți articulate longitudinal prin intermediul a două balamale. Partea din față, puțin mai mică, este cuprinsă de cea din spate și îmbinate formează împreună o casetă. În interiorul acesteia se păstrează o bucățică de pânză fină de mătase, în care e înfășurată o mică relicvă. Cele două jumătăți sunt lucrate din foaie de aur, cea din spate este simplă, neornamentată. Fața superioară este mărginită de un fir perlat și în mijloc este aplicată o statuetă miniaturală cu Iisus răstignit. A fost executat prin turnare, ciocănire şi filigramare. Este ornamentat cu pietre semipreţiooase, calcedoniu bleu. În partea superioară este sudată o perlă bitronconică prin care este petrecut un lanț cu 174 de zale dreptunghiulare realizate dintr-o bandă îngustă de aur., lung de 70 cm.Crucea are o lungime de 10,2 cm, o lățime de 6,30 cm și o greutate împreună cu lanțul de 77,27 g.
Despre alte cruci renumite de pe teritoriul României am să vă relatez altă dată.
Pe curând,
Earnest

duminică, 9 aprilie 2017

DESPRE SIMBOLURI (V).CRUCEA (III). CELE MAI RENUMITE CRUCI DIN ROMÂNIA (I)

Crucea cu raze de la Tărtăria, mil V î.e.n.
 (rândul 2, semnul 3)
Crucea, cel mai important simbol creştin, a fost implicată în toate domeniile artei, de la arhitectură la artele aplicate, construindu-se şi ridicându-se în spaţiul românesc cruci de piatră, marmură, lemn, pe biserici,în biserici,  pe morminte, la hotare, troiţe sau sculptându-se pe pietrele funerarare sau confecţionându-se cruci din metal, lemn, piatră semipreţioasă, cu diferite destinaţii.
Icoană de sticlă: Sfinţii
Împăraţi Constantin şi
Elena, între Sfânta
Cruce cu Raze
 După cum am arătat în celelalte articole, crucile, ca simbol religios, au existat înainte de creştinism, astfel de reprezentări fiind identificate pe ceramică, încă din epoca neolitică.
Crucea de tip Malta
sec XIV, Rădvani
Transilvania,
Cruce celtică, sec,XVII, cimtir
 CRUCEA CU RAZE  în centrul ei este semnul Învierii, este crucea dădătoare de viaţă, este  frecvent reprezentată pe icoanele de sticlă ale meşterilor populari şi ca troiţe. Însă cele mai vechi cruci cu raze din lume au fost identificate pe tăbliţele de lut de la Tărtăria, aparţinând culturii neolitice Vinca, mileniul V î.e.n. După 1000 de ani, depărtare în timp de  cultura Vinca, întâlnim această cruce ca simbol al zeului sumerian Anu şi unul dintre simbolurile zeului egiptean Ra. Crucea cu raze apare şi  pe ceramica dacică din Munţii Orăştiei până în Munţii Buzăului.
CRUCEA CELTICĂ este frecvent întâlnită în cimitirele din Transilvania din sec. XVII-XIX şi ca troiţe, în întreg spaţiul românesc din trecut şi din zilele noastre.
CRUCEA DE TIP MALTA   este reprezentată frecvent pe piatră între secolele IX şi XIV, dintre care menţionăm pe cele de pe elementele de arhitectură ( Complexul Basarabi, sec.IX-XI,  zidul de piatră al cetăţii Dăbâca, sec.XI-XIII), pe lespedea de la Reghiu ( Vrancea), sec.XII-XIII, pe stela antropomorfă de la Conop (  Alba), din aceeaşi perioadă sau pe piatra funerară de la Rădvani ( Bihor), sec. XIV.
CRUCI TĂMĂDUITOARE 
Mănăstirea Dervent, Crucea din Paraclis
Crucile tămăduitoare de la Dervent (judeţul Constanţa) sunt cele mai bine cunoscute de creştinii români. (Dervent în limba turcă înseamnă ,, loc de trecere lângă o apă"). Despre Dervent, ca loc sacru, voi scrie altă dată. Cele 4 cruci au crescut din pământ, pe locul unde au fost martirizaţi un preot şi trei fecioare creştine, în vremea lui Diocleţian, în sec. al III-lea. Acestea au devenit făcătoare de minuni şi loc de pelerinaj, ceea i-au determinat pe turci să încerce să le distrugă. Astfel, din cele 4 cruci, au rămas 2, iar în anul 1936 s-a ridicat acolo o biserică, devenită astăzi mănăstire, important loc de pelerinaj şi de vindecare a celor care cred în minunile Domnului.
Cele 40 de cruci de pe Dealul Amaradiei   
Biserica din Crucile, sec. XVIII
  În judeţul Dolj, în satul Crucile, mai există 2 case şi  o biserică aflată în ruină, complet izolată între dealuri şi văi. Oamenii s-au mutat în vale, aproape de şosea, pentru a avea curent electric, lăsând în urma lor o biserică, care le-a făcut satul lor faimos, loc de pelerinaj, loc de vindecare a multor bolnavi.  Cronicele spun şi pisania din biserică confirmă, că în sec. al XVIII-lea, unui cioban, pe nume Radu, i s-a spus în vis să ridice acolo o biserică. El a început să facă, mai întâi, 40 de cruci, cioplindu-le direct în copacii din pădurea boierului Andrei Bălăcescu. Boierul, aflând că o slugă a intrat în pădurea sa şi a început să cioplească copacii, a dat poruncă să taie crucile, însă îndată a orbit. După 40 de zile de plânsete şi rugăciuni, boierului i-a revenit vederea şi a hotărât să înceapă, în anul 1753, construirea bisericii. Crucile rămase, după tăiere, au devenit parte integrantă a bisericii: 2 cruci au fost zidite în catapeteasmă, , 2 în zidul din pronaos, iar în faţa catapetesmei, în mijlocul bisericii se află o altă cruce de 5 m. înălţime. Din partea dreaptă a Sfântului Altar izvorea un izvor tămăduitor, care astăzi a secat. Biserica nu mai are nici uşi, nici ferestre, este susţinută de multe bârne masive şi de un brâu din metal, la exterior. Mă întreb, dacă localnicii, cei care şi-au părăsit biserica, îşi amintesc întâmplarea boierului Bălăcescu şi dacă nu le trec fiori de teamă. În loc să aducă civilizaţia la ei în sat, aceştia au plecat după civilizaţie, fără să facă nici un efort.
Crucea de la Stoina (Gorj),1783
CRUCI ÎNTRE HOTARE
Oamenii au ridicat, în general, cruci din piatră între hotarele dintre localităţi, care delimitau spaţiul sacru al comunităţii lor de spaţiul profan. Aici, la hotar, aveau loc judecarea celor care încălcau regulile laice sau religioase, până aici se petreceau cei care plecau la oaste, aici se săruta pământul sau de aici se lua un pumn de pământ şi purtat în raniţă, pentru a-i aminti celui plecat de origine, pentru a-i alina dorul. Pe aceste cruci, se scriau nu numai numele celor din grija cărora au fost ridicate, ci numele tuturor membrilor comunităţii. Ele eru socotite ctitorii la fel de importante ca  bisericile. În judeţul Gorj, s-au păstrat 11 cruci de hotare, din sec. al XVIII-lea, scrise în chirilică.
Pe curând,
Earnest

luni, 3 aprilie 2017

COMUNICAT

Casa Corpului Didactic ,,Grigore Tabacaru” Bacău împreună  cu Societatea de Ştiinţe Istorice-Filiala Bacău se alătură Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” la activitatea   ,, In Honorem Magistri Octogenarii” organizată, marţi, 4 aprilie 2017, cu ocazia aniversării profesorului doctor Ioan Mitrea, la vârsta de 80 de ani.
     Domnul profesor doctor Ioan MitreA a fost născut pe 4 aprilie, în anul 1937,  în comuna Căciuleşti (astăzi Girov), judeţul Neamţ, într-o familie în care valorile morale şi patriotice erau cultivate copiilor, din primii ani de viaţă. A început studiile în comuna natală, continuându-le la Piatra Neamţ unde a absolvit prestigiosul Colegiu Naţional „Petru Rareş”. În anul 1963, a absolvit ca şef de promoţie, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie-Filosofie, specialitatea  Istoria Românilor, fiind repartizat direct în învăţământul superior. A fost asistent şi lector universitar la institutele pedagogice din Iaşi şi din Bacău, iar la Institutul Pedagogic din Bacău, a fost între anii 1971 şi 1975 decan al Facultăţii de Istorie-Geografie. După desfiinţarea institutului, a fost muzeograf principal şi director între anii 1976 şi 1982 al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Bacău ( astăzi Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”). Activitatea profesională şi-a încheiat-o la catedră, ca profesor titular la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău, de unde a ieşit la pensie.
   Împreună cu regretaţii profesori universitari băcăuani, Traian Cantemir şi D. Alistar, între anii 1972 şi 1974, a scos  câteva numere de Studii şi Cercetări Ştiinţifice (Seria Istorie-Filologie), iar în anul 1974, ca preşedinte al Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Istorice, împreună cu preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice-Filiala Bacău,  profesorul universitar doctor Traian Cantemir, a scos în volumul Comunicări de Istorie şi Filologie. De asemenea, alături de  alţi intelectuali de marcă ai urbei, a întemeiat Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”, iar din anul, iar în anul 2001 este fondatorul Revistei de Istorie Zargidava, aflată la al XVI-lea număr, premiată cu distincţia „Gh. I. Brătianu.

      Întreaga sa activitate de cercetare ştiinţifică se concretizează în cele peste 350 de studii şi articole publicate în revistele de istorie din ţară şi din străinătate, în cele peste 270 de comunicări ştiinţifice prezentate atât în ţară cât şi în străinătate şi în cele 21 de cărţi al căror autor, coautor este. A organizat numeroase expoziţii judeţene, interjudeţene şi naţionale, iar între lunile decembrie 1979 şi ianuarie 1980 a participat împreună cu regretatul istoric Hadrian Daicoviciu la organizarea la Roma a expoziţiei  Dacii. Mostra della civilità daco-getica în epoca classica.
         În ultimii ani, meritele sale ştiinţifice au fost recunoscute, acordându-i-se următoarele distincţii: Ordinul Naţional pentru Merit  în grad de Cavaler (2000), Premiul „Eudoxiu Hurmuzachi” al Academiei Române (2001), Premiul „A.D. Xenopol” (2000 şi 2008). De asemenea, a fost numit Membru de Onoare al Institutului de  Arheologie „A.D.Xenopol” al Academiei Române (2007), Membru de Onoare al Consiliului profesoral al Colegiului Naţional „Ferdinand I” (2007), Membru al Diviziei de Istoria Ştiinţe a Academiei Române (2009), Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţe din România (2011) şi a fost făcut Cetăţean de Onoare al comunei natale, Girov, în anul 2006, iar în anul 2008 al Municipiului Bacău, ca recunoştinţă a comunităţii locale pentru contribuţia pe care şi-a adus-o la dezvoltarea şi la creşterea prestigiului învăţământului preuniversitar şi universitar băcăuan.Este, de asemenea, membru de onoare a Societăţii de Ştiinţe Istorice-Filiala Bacău.
     Domnul profesor doctor Ioan Mitrea reprezintă un exemplu pentru toţi profesorii activi dar şi pentru profesorii pensionari. Ne demonstrează la toate sesiunile ştiinţifice, că pasiunea pentru ştiinţa pe care s-a angajat să o slujească în anii tinereţii, nu încetează odată cu ieşirea la pensie. A fost şi rămâne un militant al apărării valorilor naţionale, crede cu înverşunare că naţiunea română nu şi-a încetat misiunea –aceea de slujitor al istoriei- şi face tot posibilul, prin intervenţiile sale, să ţină trează conştiinţa naţională a românilor. 
  La mulţi ani, domnule profesor!
                                                                                                    Transmite Livia Liliana Sibişteanu