vineri, 16 februarie 2024

DESPRE ORIGINEA DOMNILOR NOȘTRI ȘI AI ALTORA

 

,,A da prea multă importanţă părerii altuia este o greşeală comună, care îşi are originea fie în natura umană, fie în relaţiile omului cu civilizaţia şi societatea din care face parte.” ( Arthur Schopenhauer)


Ștefan cel Mare și Sfânt
Tetraevanghelul de la Humor
    Când omul nu are ce face, intră pe diferite site-uri ca să se înfurie. Eu am început să mă înfurii cam de mult timp. Am constatat că acest an a început cu o campanie antiromânească și cu o mare satisfacție a unora care arată că noi, românii, nu am fost în stare să dăm țării un domn de origine română, că marii noștri scriitori și oameni de știință sunt, în general, străini, că dacii erau urmașii sciților, celților, germanilor ( nu s-au hotărât, care dintre ei ne sunt strămoși) și multe alte bazaconii. Marile lor ,,descoperiri”sunt salutate cu entuziasm de cititorii mai puțin informați. Ceea ce ei nu știu este că din Antichitate până în prezent s-au practicat alianțele matrimoniale.  Eu cred că domnii noștri erau mai mult români, comparându-i, de exemplu,  cu  regii englezi, care erau mai puțin englezi și mai mult de alte neamuri. De ce cred acest fapt? Pentru că la noi puteau fi domni și copiii nelegitimi și nu cred că domnii noștri, între două căsătorii sau înflăcărați  după o bătălie pe care au câștigat-o, au trecut granița țării și s-ar fi iubit cu vreo moșiereasă văduvă sau cu vreo hangiță ori cu o  negustoreasă, toate la fel de înflăcărate.
Regele Arpad al Ungariei
Cronica pictată de la Viena
  Pe mine mă surprinde faptul că englezii sunt îngrijorați de sănătatea Regelui Charles III, nu de sângele lui amestecat: englez ( mai puțin),grec, danez, german, scoțian, belgian și chiar românesc, dacă ne gândim că onorabilul rege și-a găsit printre strămoși pe urmașii lui Vlad Țepeș și pe ai lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Francezii se laudă cu cele două imperii franceze:  numai că primul a fost întemeiat de un german, francul Carol cel Mare, iar al doilea de un corsican de origine italiană, Napoleon Bonaparte. Mai mare îmi este mirarea că nici vecinii noștri maghiari nu sunt îngrijorați că întemeietorul statului lor, Arpad, nu era maghiar, după cum Ștefan cel Sfânt, care i-a creștinat nu era neaoș maghiar. Vă lămuresc eu: Arpad era khazar, de religie iudaică. Khazarii făceau parte din marea familie altaică, din gruparea turanică. Ei au întemeiat un mare imperiu în Asia Centrală, în secolul al IV-lea, care s-a întins spre Est, aproape de granițele locuite de daco-romani și apoi de români. Două împărătese bizantine au fost de origine khazară: Teodora, soția Împăratului Iustinian și Irina (numele khazar era Chichek) căsătorită  cu Împăratul Constantin V, tătăl lui Leon IV, supranumit Khazarul. Arpad a fost khaganul (șef religios) al celor trei triburi de khazari-cabari, care a condus cele șapte triburi de ugri albi (ungurii din Atelcuz - neamuri din marea familie uralică, gruparea fino-ungrică), în Panonia. Menționez că neamurile khazare erau fie de religie iudaică, fie de religie islamică. Arpad era de religie iudaică, însuși numele lui este semitic(a existat Regatul Arpad arameic; și astăzi este în Israel o localitate cu numele de Arpad).În ceea ce-l privește pe Ștefan cel Sfânt al Ungariei ( numele lui înainte de botez era Wajk- nume turcic), era nepotul voievodului român, Iuliu ( în maghiară Gyula), pentru că mama sa era Saraolt, fiica lui Iuliu), El a fost botezat de două ori: întâi în rit ortodox, apoi în rit catolic. Nu este singurul rege,care a avut și sânge românesc, ci și  despoții sârbi și regii Bulgariei au avut sânge românesc. De asemenea, și domnițe  cu origini românești au fost împărătese bizantine, iar Sultanul  Baiazid era fiul Karei-Tamara, fiica lui Ivan Alexandru ( ultimul rege român din Dinastia Asăneștilor, din Bulgaria) și a Sfintei Teofana Basaraba, fiica lui Basarab I. Să reținem un lucru: Basarab nu era cuman, după cum nu erau cumani nici Balica și Dobrotici. Ne-o demonstrează Ștefan Gorovei și Sergiu Iosipescu, folosind multe dovezi istorice, iar la Balica și dovezi lingvistice.
  Mă bucură faptul că marii căutători ai originilor domnilor noștri îl consideră pe Ștefan cel Mare și Sfânt un român neaoș. Atunci, și tatăl său și bunicul său, gospodarul Alexandru cel Bun, erau români adevărați. Au uitat că și Petru  Rareș era un român neaoș,  domn care i-a îngrijorat mult pe polonezi, maghiari, sași, chiar și pe Magnificul Soliman, pentru  că ar fi vrut  să unească cele trei Țări Românești. Român a fost și Iancu de Hunedoara numit ,,Lumina Lumii”, iar fiul său, Regele Matei Corvin al Ungarie ( jumătate sânge maghiar) se mândrea cu originea sa romanică. Ceea ce mă amuză este faptul că noi nu ni-l asumăm pe Matei Corvin și nici pe toți despoții sârbi, regi ai Bulgariei ca fiind și români, însă spunem că Ioan Vodă cel Cumplit ( Viteaz) era armean, pentru că Grigore Ureche ne relatează că i se zicea și Armeanul. S-o fi iubit Ștefăniță ( numit Viforul de către Delavrancea) cu vreo armeancă, numai că Azarie, cronicar contemporan cu domnul, se abține să spună acest fapt, el confirmând doar că era strănepotul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Armenii nu și-l revendică, dar unii cronicari polonezi îl vor să fie al lor. Noi îl vrem neapărat să fie armean. Cert este că Mihai Viteazul era neaoș grec, după mamă și după tată. Dar sunt nulți istorici, care consideră că era jumătare român, ca ar fi fost totuși fiul nelegitim al lui Pătrașcu cel Bun, care, fiind bun s-ar fi iubit cu o negustoreasă grecoaică din Târgul de Floci. Oare un grec adevărat nu ar fi scris măcar un rând în limba greacă și noi nu avem știre de acest fapt? El este domnul celor trei Țări Române, care a introdus în cancelaria domnească limba română. Nu contează originea sa, ci faptul că a fost un român adevărat, după cum, astăzi, mulți neaoși români nu se vor deloc români.
   Mă opresc aici cu exemplele, pentru că știu că postările lungi nu sunt citite. Ceea ce vreau să vă spun este că în trecut oamenii se iubeau fără să aibă prejudecăți etnice. Înțeleptul Solomon, dincolo de faptul că a fost poligam ( din prima căsătorie cu egipteana Naama Amonita s-a născut Roboam, primul rege al Iudeii), s-a iubit cu regina din Saba, avându-l pe Menelik I, care a fost rege al Etiopiei.  Dar cine era Sulamita? O iubită imaginară a Înțeleptului Solomon, precum Dulcineea a lui Don Quijote, deși sunt atât de diferite ca simboluri ?!
 Așadar, dragii mei cititori onești, nu vă mai chinuiți să aflați originea domnilor noștri sau a regilor, împăraților, pentru că nu originea lor este importantă, ci ceea ce au făcut pentru țara pe care au condus-o. Nu vă înfuriați ca mine, ci țineți  cont de sfatul filosofului Schopenhauer.
  Pe curând, 
  Earnest
https://www.youtube.com/watch?v=eoZL3hHvJ2g
,,Iscălitură de lumină”, Formația Savoy: versuri: Ion Lotreanu, muzica: Marian Nistor
   



miercuri, 7 februarie 2024

TĂMĂDUITORI FĂRĂ DE ARGINȚI (I). SFÂNTUL SFINȚIT HARALAMBIE, EPISCOPUL MAGNEZIEI

 ,, Cel ce va ține ziua mea și va posti-o, de acela să nu se apropie nicio boală.”
( Sfântul Haralambie)

 
Biserica ,,Sfântul Haralambie”, Ploiești
Icoana Sfântul Haralambie cu imagini din viața sa

Patriarhia României a decretat ca 2024 să fie Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. De aceea, m-am hotărât, ca pe parcursul acestui an, să vă prezint în postările mele câteva informații despre sfinții tămăduitori fără de arginți.Unii dintre ei au fost medici, alții au fost înzestrați  de Dumnezeu cu harul tămăduirii sufletești și trupești.
  În ultima zi din luna ianuarie, au fost prăzmuit Sfinții doctori fără de arginți, Chir și Ion, iar în luna februarie sunt prăzmuiți opt sfinți tămăduitori fără de arginți, dintre care doar Sfântul Iulian din Emesa a fost de profesie medic.  
1 februarie: Sfântul Mucenic Trifon ( vindecator și alungător de demoni este și protectorul agricultorilor și a ajutător împotriva invaziilor insectelor) și Sfântul Petru din Galatia -Turcia ( ajutător în  bolile de ochi); 
5 februarie: Sfânta Muceniță Agata (ajutătoarea femeilor bolnave de cancer de sân);
6 februarie: Sfântul Iulian din Emesa - Siria ( ajutător al bolnavilor de trup și de suflet);
7 februarie: Sfântul Partenie, Episcop al  Lampsacului - Asia Mică ( ajutător al celor bolnavi de cancer);
10 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Episcop al Magneziei-Turcia ( apărător de ciumă);
11 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, Episcop al Sevastiei- Turcia (ajutător în bolile de gât);
20 februarie: Sfântul Cuvios Visarion ( ajutător al celor posedați de demoni și al slăbănogilor).
  În postarea de astăzi, vă voi relata despre Sfântul Haralambie, cel mai longeviv tămăduitor, care a trăit 113 ani. Haralambie, în limba greacă, înseamnă ,,strălucire a harului” ( haris=har și lampos=lumină, strălucire). El s-a născut în anul 89 și a murit în anul 202. A suferit persecuțiile din vremea Împăratului Alexandru Severus. A fost preot și apoi episcop în Magnezia din Asia Mică, astăzi, Manisa din Turcia. Despre viața lui și despre patimile pe care le-a suferit puteți afla  pe Google. El este unul dintre sfinții prețuiți foarte mult de români, care i-au creat multe legende. De exemplu, o  legendă spune că Sfântul ținea ciuma legată în lanț, alta spune că o ținea ascunsă într-o nucă pe care o purta cu el  la sân. Uneori, Sfântul îi dădea drumul pentru a mânca rădăcini, ghindă sau pădure tânără, iar când vedea că răutatea din lume se întindea, îi mai dădea drumul și printre oameni. Ciuma era, în viziunea românilor, o babă slabă și mică, care încăpea într-o nucă. La sârbi, din contra, era o babă lungă și slabă, cu sâni lungi și negri, cu picioare de vacă, cal sau de țap și se hrănea cu inima bolnavilor. Dar Sfântul Haralambie a și salvat oamenii de ciumă, de aceea ziua lui din 10 februarie, în calendarul popular, este și Ziua Ciumei. În această zi, se organizau ospețe în drum, ca Baba Ciumă să mănânce pe săturate, să i se facă greață și să plece peste nouă țări și nouă mări. De asemenea, se trasa o brazdă în jurul localității de către fete sau femei dezbrăcate, plugul trebuind să fie tras de doi boi negri fătați de aceeași vacă. Însă aceste obiceiuri au fost înlocuite cu rugăciuni către Sfântul Haralambie în care i se cere protecția. Sunt recunoscute efectul acestor rugăciuni și ajutorul dat de Sfântul Haralambie și în alte situații, ca aceea a locuitorilor din orașul Filiatra, din Grecia. În anul 1943, Guvernatorul german Kondau a primit ordin de la comandamentul militar german din Trípoli să organizeze incendierea localității Filiatrá. Oameni importanți din oraș urmau să fie uciși, iar 1500 de localnici – arestați, iar orașul trebiua ras de pe fața pământului. Intervenția Arhimandritului Theodoros Kotsákis de la Mitropolia din Trípoli, originar din Filiatrá, nu l-a înduplecat pe Kondau. Patronul spiritual al orașului era Sfântul Haralambie. Arhimandritul le-a cerut locuitorilor din Tripolie și Filatra să se roage Sfântului Haralambie. În noaptea de dinaintea îndeplinirii ordinului, Kondau și comandantul militar care trebuia să execute ordinul au fost vizitați, în somn, de Sfântul Haralambie,sub înfățișarea unui bătrân. care le-a spus să nu execute ordinul, arătându-le  blestemele femeilor și ale  copiilor celor care urmau să fie executați, Acest vis, care a fost un adevărat coșmar, l-a determinat pe Kondau să revoce ordinul. A doua zi, Kondau însoțit de un grup de subalterni și de doi preoți ortodocși au cercetat toate bisericile din Filiatrá, căutându-l pe bătrân. Într-una dintre ele, a găsit o icoană cu Sfântul care i se arătase în somn, a căzut în genunchi, a izbucnit în plâns și s-a rugat îndelung. După terminarea războiului, în fiecare an, cât timp a trăit, Kondau revenea pe 10 februarie în Grecia ca să-l cinstească pe salvator, care, l-a urma urmei, nu a fost doar salvatorul locuitorilor din  Filiatrá, ci și salvatorul său, împiedicându-l de a deveni un criminal de război.
  Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea Sfântul Ştefan din Meteora. În România, fragmente de moaştele sale se păstrează în biserica Mănăstirii Miclăuşeni din Iaşi, la Mănăstirea Râşca, la Catedrala Episcopală din Galaţi, la bisericile ,,Sfântul Dumitru”– Poştă, ,,Sfinţii Arhangheli”– Oţelari, ,,Sfântul Stelian”– Lucaci din Bucureşti.
   Așadar, deși ciuma a dispărut de pe meleagurile noastre, nu ne împiedică nimeni să ne rugăm Sfântului Haralambie,  ca să ne aperi de alte boli. Tot suntem în plină epidemie de gripă. 
   Pe curând,
   Earnest

luni, 29 ianuarie 2024

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CIX). ION FERCU, MARIUS MANTA, CUVÂNTUL ȘI CARELE DE FOC

 ,Mă întreb și eu dacă ( acest Ubermensch?!) Cyberborgul va prinde viață, în carnea și oasele lui tehnologice, și va declara război părintelui său, omul. Dacă acest pericol există, va insista ființa umană în truda sa de zămislire/perfecționare a propriului gâde?” ( Ion Fercu)

   

  Întotdeauna, când citesc o carte, indiferent cărui gen îi aparține,  vreau să găsesc, prin gândurile, ideile transmise de autor, dezlegarea semnificației titlului. 
   Așadar, mi-am zis: Cuvântul scris sau vorbit, prin viu grai sau prin gest, este cel mai important mijloc prin care comunicăm. Simplu: cei doi autori, vor să comunice cu cititorii,prin întrebări și răspunsuri. Profesorul de limba și literatura română și de limba și literatura engleză, Marius Manta, pune  30 de întrebări  profesorului de filosofie și de toate științele sociale, Ion Fercu. Îndrăznesc să cred că cei doi autori, pe care îi cunosc foarte bine, îmi pun și mie aceste întrebări sau altui cititor îndrăzneț, care s-ar încumeta să citească această carte. Știu prea bine cât de ,,răutăcios sau sadic” poate fi domnul Fercu când vrea să ne chinuie mintea și spiritul în descifrarea propriei noastre neputințe  pentru a ne înțelege sau a înțelegerii ceea ce  ne transmit cei mai profunzi sau  mai deștepți ca noi și cât de profund și iscoditor poate fi domnul Manta, în timiditatea sa. În același timp, m-am întrebat: de ce și la ce care de foc, dumnealor se referă?Carele cu care se plimbau pe cer, ziua, Ra, iar noaptea, Horus sau carele Sfântului Ilie, cel pe care însuși Dumnezeu l-a primit cu foc. în două situații, conform zicerilor din Biblie ( 1 Împ.18.58 și 2 Împ.1:10,12)? Oricum, nu are importanță, pentru că în orice situație focul ceresc sau cel terestru are aceeași simbolistică: lumina și iluminarea spiritului, a minții, gloria lui Dumnezeu, prezența Lui protectoare, judecata Lui cea dreaptă sau mânia Lui împotriva păcatului.
   Ca urmare a curiozității mele, după Sărbători, m-am hotărât să citesc cartea. Recunosc că mi-au trebuit cam patru săptămâni ca s-o citesc.  Nu este o carte pentru toți, dar este una pentru cei care au un dram de cultură și pentru cei ce vor să învețe ca să cunoască, trezându-le curiozitatea să citească, măcar, o carte a unuia dintre cei la care autorii fac referire.
  Deci, cartea este un sincretism de idei ale unor filosofi, sociologi, psihanaliști, scriitori, muzicieni, teologi, artiști plastici și este foarte bine structurată. Citind-o, intri în labirintul cunoașterii, începând cu cunoașterea propriilor noastre arhetipuri, întrebându-ne: oare unde voi ajunge, căutând ieșirea? Eu am intrat în labirint și  m-am împotmolit, m-am rătăcit de multe ori, am meditat, m-am certat cu mine și cu unii dintre toți cei citați de către cei doi autori.  În momentele mele de răgaz, am stat la o cafea cu dragii mei Kierkegaard, Eminescu, Slavici, Blaga, Eliade, Culianu, l-am sfidat pe Nietzsche ( nu pot să-mi explic starea mea psihică față de acest filosof, care îmi provoacă alergie: mă mănâncă pielea ori de câte ori încerc să-l citesc), m-am certat cu Cioran, chiar și cu Dostoievski și Steinbeck, care-mi sunt dragi. Uneori- când eram pierdut în toate provocările, privind existența, libertatea, viitorul, fericirea, suferința, minciuna, adevărul, imaginarul, miturile și religiile, care toate au aceeași temă: existența noastră și menirea pe care o avem în această viață,  exilul pe care conștient sau inconștient ni-l provocăm, binele și răul din noi, morala, imensitatea Universului- mă uitam, din labirintul meu, spre Cer ca să văd carele de foc, care,  poate, se vor îndura de mine și mă vor duce spre ieșire Am reușit, în cele din urmă, să ajung la ieșire, acolo unde carele de foc trebuiau să mă ducă: la urcușul către lumină.
   În concluzie, domnii Fercu și Manta, prin provocările domniilor lor, mi-au deslușit titlul cărții, pentru care le mulțumesc. M-au determinat să-mi amintesc multe idei pe care, demult, le învățasem și pe care le-am lăsat adormite în subconștient, să-mi amintesc de unele personaje din romanele pe care le-am citit, m-au provocat  ca să caut și să citesc ceea ce n-am citit, cum ar fi ,,Fabula existențială”de Ștefan Afloarei, ,, Despre demnitatea omului” de Piccolo Mirandola, ,,Enciclopedia sufletului” de Viktor Erofeev, ,,Eichmann la Ierusalim . Raport asupra banalității răului.” de Hanah Arendt. Le mulțumesc, pentru că în aceste vremuri pe care le trăim, când suntem mereu ,,amenințați”cu războaie, foamete, sărăcie, schimbări climatice, crime, violuri, răsturnarea valorilor morale, m-au determinat ca să mă detașez și să reflectez la marile probleme, la care va trebui să răspund la Judecata de Apoi!

  Vă recomand, cititorii mei onești, să citiți cu răbdare această carte, care a apărut la Editura Eikon, București, 2023, finalizată de cei doi autori în ziua de Înălțarea Domnului- Ziua Eroilor, 25 mai 2023. Cred că nu întâmplător, domnii Fercu și Manta au ținut să menționeze acest fapt.

Pe curând,
Earnest
 
Vă pun link-ul ,, Vasiliscul și Aspida” inspirat de poezia lui Șerban Foarța și Andrei Ujică, din volumul ,,Cantafabule”- Phoenix. 
 Am ales acest cântec din ,,Cantafabule” ( album pe care domnul Manta îi place să-l asculte), pentru că întotdeauna mi-a fost frică de Vasilisc. Se spune că la Sfântul Gheorghe, șerpii ies din pământ la șuieratul Vasiliscului. În acea zi, eu nu voiam să ies din casă de frică  că mă voi întâlni cu de Vasiliscul.


https://www.youtube.com/watch?v=65Yf_1GYxw0

duminică, 21 ianuarie 2024

MONUMENTE UITATE (XIX). BUSTUL LUI ALEXANDRU IOAN CUZA DE LA MĂRĂȘEȘTI

,, A percepe este mai important decât a şti.” ( Alexandru Ioan Cuza)

   
Mărășești,
Alexandru Ioan Cuza (1908), sculptor T. Vidale
Anul acesta, pe 24 ianuarie, se împlinesc 165 de ani, de când, la București, a fost ales domn al Țării Românești, domnul ales în Moldova, Alexandru Ioan Cuza. Prin acest act, românii au pus Puterile în fața faptului împlinit, realizând Unirea celor două Țări Românești. Domnul Alexandru Ioan Cuza, prin reformele sale, care au avut un caracter atotcuprinzător, a consolidat Unirea și a deschis calea spre modernizarea societății românești. Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre cei mai iubiți conducători, mai ales de țărani, pe care i-a eliberat din șerbie și pe care i-a împroprietărit. 
    Din dragoste și respect pentru domnul care i-a emancipat, 40 de țărani , printre care și Vasile Măgdălinoiu, împreună cu primarul Niță Vasiliu, au hotărât, în ședința Comitetului Comunal, din 15 mai 1903, să ridice. la Mărășești. o statuie-bust lui Alexandru Ioan Cuza, al doilea monument  din țară în cinstea acestuia ( primul este bustul pe care Doamna Elena Cuza l-a comandat la Paris și pe care l-a donat, în anul 1882, unei școli primare din orașul Galați).
    Ce legătură a existat între țăranii din Mărășești și Alexandru Ioan Cuza?  Se știe că drumul de la Iași la București trecea prin Mărășești, pe actuala stradă, Alexandru Ioan Cuza. Pe 5 februarie 1859, diligența cu Alexandru Ioan Cuza, în prima lui călătorie ca domn de la Iași la București,  a poposit 5 zile la moșia boierului ( culmea! antiunionist) Costin Catargi, unde a locuit în palatul său ( urme ale acestuia și ale acareturilor se pot vedea în parcul orașului, pe care îl va deține, mai târziu, Negropontes, un adevărat Mecena al zonei). Cu această ocazie, țăranii i-au organizat sărbători obștești, cu caracter patriotic, unde Domnul le-a promis împroprietărirea. Probabil, legat de acest eveniment au hotărât cei 40 de țărani să-i ridice un monument. Primarul cu comitetul au ținut neapărat să o înștiințeze  pe Doamna Elena Cuza că au luat această hotărâre. Aceasta, le-a răspuns, într-o scrisoare din  data de 20 ianuarie 1905, printre care le spunea: ,,"Domnule Preşedinte, La primirea scrisorii dumneavoastră şi a procesului verbal făcut de dumneavoastră şi locuitorii din comuna Mărăşeşti, sufletul meu a fost cuprins de o adîncă mângâiere, văzînd că poporul român nu dă uitării pe binefăcătorul lor. Primiţi, Domnule Preşedinte, atît dumneavoastră, cât şi toţi locuitorii iscăliţi în acest proces verbal, simţirile mele de recunoştinţă" Scrisoarea se încheia cu rugămintea, ca aceasta să nu se facă publică, cât timp ea este  în viață, ceea ce ne face să credem, că distinsa și discreta Doamnă se temea încă de atitudinea nefavorabilă a autorităților față de cum a rămas domnul în  memoria porului român. Monumentul a fost realizat cu banii dați de cei 40 de țărani și din subscripție, reușindu-se să se strângă 3000 de lei, însă toate cheltuielile se ridicau la 5000 de lei: 3,750 a costat bustul de bronz, realizat de cunoscutul sculptor de monumente funerare, Temistocle Vidale ( el a realizat, în anul 1923, Monumentul Eroilor de la Măneciu), cu pedestalul de marmură de Grecia, iar restul banilor au fost pentru inscripţie, facerea unui grilaj în jurul bustului şi alte cheltuieli. Cei 2000 de lei au fost dați de comună ( 600 de lei) și de județ (1400 de lei). Pe frontispiciul monumentului este următoarea inscripţie: "Lui Vodă-Cuza. Primul Domn al românilor şi părintele poporului. Ţărănimea din judeţul Putna. Recunoştinţă eternă." Pe partea stângă a soclului: ,,Unirea Principatelor. Secularizarea averilor mănăstireşti. împroprietărirea clăcaşilor. Chemarea poporului la viaţă publică". De asemenea, sunt inscripționate  câteva versuri de Vasile Alecsandri: ,,Sunt nume destinate/Ca numele tău mare/stea neclintite/Pe-a timpului hotare/Şi veşnic să răspândă/O Jalnică lumină/Pe seculii ce-n umbră/Trecând li se închina".
   Pe data de 29 septembrie 1908, monumentul a fost inaugurat. La inaugurare  au participat delegații din  Panciu, Adjud, Odobești, Tecuci și din Bacău. 
  Fără a consulta autoritățile, cei 40 de țărani au invitat-o pe Doamna Elena Cuza. Răspunsul acesteia a fost, următorul;"Am primit scrisoarea dumneavoastră şi cetind-o am plâns cu lacrimi de recunoştinţă pentru. frumoasa  Dumneavoastră dovadă de recunoştinţă, adusă memoriei scumpului meu soţ şi bunului DOMN ROMÂN - .care şi-a iubit ţara şi poporul român mai presus de orice pe lume ... dori ca  întreaga Românie se pilduiască de măreaţa dumneavoastră faptă. Eu aş fi fost fericită să mă găsesc în mijlocul dumneavoastră la această frumoasă şi patriotică serbare, însă vârsta mea înaintată · şi slăbită de povara anilor nu-mi mai permit să-mi pot procura această mare fericire."
  Monumentul nu este uitat de locuitorii orașului sau de cei din județ.  Însă el nu este cunoscut de cetățenii românii,care vin să viziteze Mausoleul și să le aducă un omagiu de recunoștință eroilor înmormântați acolo. De aceea ,măcar din curiozitate, intrați în Mărășești și opriți-vă o clipă la statuia-bust a Domnului Alexandru Ioan Cuza. În oraș, mai puteți vedea alte două monumente,la care se adaugă și Monumentul ,,Pe aici nu se trece” de pe drumul E85 
Surse:
Gh.Popa, Unul din primele monumente ridicate lui Cuza la Mărășești ,în Hierasus, Botoșani, V,1983-8 (1), p. 479-486;
Monografia orașului Mărășești, ,,Carea de Aur”, 2004.
Pe curând,
Earnest
https://www.youtube.com/watch?v=vXLE2dGxiOA
    

   

marți, 16 ianuarie 2024

ROMÂNCE CELEBRE (XIII) ECATERINA TEODOROIU ( 1894-1917)


   ,,

Ecaterina Teodoroiu
la 17 ani
...Tatăl meu era prizonier, iar doi din cei trei fraţi ai mei morţi în luptă. N-am plâns, dar am simţit în suflet atâta ură şi-atâta dor să fac ceva de seamă; o sete de sânge, de moarte, că m-am speriat singură de schimbarea ce s-a făcut în mine... Nu mai eram copilă, vream să lupt, să pot urma, să fiu alături de ostaşi..., şi să răzbun pe ai mei şi ţara. […] Am întâlnit, retrăgându-se cu trupele, pe ultimul meu frate; ne-am îmbrăţişat fără să ne spunem un cuvânt, doar o lacrimă îmi umezea ochii, pe care n-am şters-o, căci îmi era ruşine să mă vadă plângând. El a plecat în jos, eu înspre casa unei prietene, spre a o lua să mergem împreună. La podul Jiului însă, văd patrule germane observând poziţiile alor noştri; n-aveam nicio armă să trag în ei, dar am fugit înapoi strigând după ajutor; ei au tras o salvă după mine fără să mă atingă. Se-ncinge o luptă între gardiştii oraşului şi ei – eu căram muniţii – , sosind şi un grup de soldaţi, patrulele inamice au fost respinse peste munte, iar noaptea a fost linişte. A doua zi […], moare şi ultimul meu frate”. (fragment din ,,Memoriile de război” de Ecaterina Teodoroiu  pe care le-a început să le  scrie la redacția revistei ,,Viitorul țării” și care au fost publicate în  ,,Istoria presei militare” de Dan Gîju, Editura Biblioteca, 2012) 

     Ecaterina Teodoroiu, pe numele ei adevărat, Cătălina Vasile Toderoiu,
Târgu Jiu,
Casa Memorială

s-a născut pe 15 ianuarie 1894 ( ieri s-au împlinit 130 de ani de la nașterea sa),în satul Vădeni ( astăzi este în componența municipiului Târgu Jiu) și a murit pe 22 august 1917, în luptele de pe Dealul Secului, din sectorul pârâului Zăbrăuți,conducând un pluton al Regimentului 43/39 al Companiei a VII-a. Ecaterina Teodoroiu este a treia româncă, care a condus o oaste, după Doamna Chiajna și Panaghia Roșu, despre care am scris pe acest blog, pe postările Românce celebre ( În prima postare am scris despre Doamna Chiajna,iar în postarea șapte, intutulată Revoluționarele pașoptiste, am scris despre Palaghia Roșu). Palaghia și Cătălina erau învățătoare și s-au dovedit femei curajoase ,luptând pentru apărarea patriei. Cătălina a fost cercetaș, asistentă sanitară, soldat, fiind în cele din urmă comandanta unui pluton. Despre dânsa s-a scris mult, i s-au ridicat monumente, i s-a făcut un film artistic în anul 1979, în regia lui Dinu Cocea, unde artista 
Stela Furcovici a interpretat rolul Cătălinei, filme documentare (primul a fost realizat în anul 1930), pe care le puteți urmări pe YouTube, piese de teatru ( una scrisă de Nicolae Tăutu, alta de Vasile Chiriță),iar poeții Anișoara Iordache, Silviu Bacuiani, Nicolae Petrescu Redi, Radu Dan Alexandru i-au scris poezii. Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere, Cercetașii României îi poartă numele.
    Din anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept Casă Memorială „Ecaterina Teodoroiu.”
 
Târgu Jiu
Mausoleul ,Ecaterina Teodoroiu

 Dintre monumentele dedicate Ecaterinei Teodoroiu, cele mai impresionante sunt Mausoleul din Târgu Jiu și Monumentul ,,Biruinței” de la Tișița, pe care localnicii îl numesc ,,Pe aici, nu se trece!”
   Mausoleul Ecaterina Teodoroiu a fost ridicat în 1936, din inițiativa Ligii Femeilor din Gorj, fiind opera sculptoriței Milița Pătrașcu, ucenica lui Constantin Brâncuși Are o înălțime de 2,10 m., are forma de sarcofag, este realizat din travertin italian și este așezat pe un postament cu trei trepte. Exteriorul este decorat cu basoreliefuri, care înfățișează evenimente din viața eroinei. Aici, au fost depuse în anul 1936, osemintele Ecaterinei Teodoroiu, care fusese înmormântată la Fitionești, județul Vrancea.
  Monumentul ,,Biruinței”, a fost ridicat în anul 1934, din inițiativa și cu banii ziaristului Sextil Pușcariu, la Tișița, județul Vrancea. Monumentul este realizat din bronz, are o înălțime de 2,50 m.și o reprezintă pa Ecaterina Todoroiu cu sabia în mână, ridicată  deasupra capului.
Tișița
Pe aici, nu se trece!



Autorul acestui monument este cunoscutul sculptor Oscar Han, Monumentul se vede în toată splendoarea lui pe E85, la intersecția cu șoselele care vin dinspre Galați, la Est,  cu aceea dinspre Panciu, la Vest. În anul 1994, a fost ridicat, pe Aleea Personalităților din fața Mausoleului de la Mărășești bustul Ecaterinei Teodoroiu, realizat din bronz de sculptorul Florin Musta.
   Menționez că majoritatea monumentelor ridicate în cinstea Ecaterinei Teodoroiu au fost realizate în perioada interbelică. Așa știau strămoșii noștri să-și cinstească eroii!
  Din 1 decembrie 2021, a fost pusă în circulație bancnota de 20 de lei cu chipul ei. Din păcate, această bancnotă nu prea este în circulație. Unde o fi dispărut?
  Pe curând,
  Earnest
 

duminică, 14 ianuarie 2024

VAI DE CULTURA ROMÂNĂ !

,,Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră.”  ( Mihai Eminescu)


Onești, Mihai Eminescu 
Sculptor: Eremia Grigorescu

    Legea 238/2010 a declarat 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale, dată aleasă legat de ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu, care spunea : ,Fiecare literatură naţională formează focarul spiritual naţional, unde concurg toate razele din toate direcţiunile vieţii spirituale, ea arată nivelul vieţii publice spirituale.”
 e
    Nu putem să nu legăm cultura română de limba română. Tot Mihai Eminescu spunea, refrindu-se la Grecia Antică, ceea ce este valabil pentru orice cultură, deci și pentru cultura română, că aceasta: ,,n-ar fi ajuns nicicând la dezvoltarea ei cea mare, dacă limba ei nu s-ar fi dezvoltat cu toate nuanţele dictate de natură şi împrejurări şi dacă această dezvoltare a limbii nu era paralelă cu dezvoltarea chiar a spiritului latin.”
  Cred că am început acest mileniu și acest secol prost, privind limba și cultura română. Tot mai mulți politicieni, ziariști pocesc limba română, începând cu punerea greșită a accentului pe numele persoanelor, pe localități și pe substantive comune, încât îmi trebuie câteva secunde ca șă înțeleg la ce localitate se referă sau  ce cuvânt este acela pe care l-au rostit din vârful limbii. Cât despre istoria țării, despre acea universală, despre așezarea unei localități nici nu mai îndrăznesc să vorbesc, pentru că este mare jale. Dau doar un exemplu: o reporteriță transmitea de la Oravița și spunea că este în județul Mehedinți, pe burtieră scria județul Hunedoara, numai că orașul se află în județul Caraș-Severin. La următoarea transmisie, a revenit, spunând că se află în județul Caransebeș, care este un oraș din județul cu pricina, nu județ.
    Cele mai frumoase expresii sunt cele care se vor ,,mijloace de stil”, ca : ,, temparatura s-a prăbușit”, ,,vine publicitatea peste noi”, iar uneori suntem îndemnați să ascultăm/vedem știrea următoare cu interjecția ,,haide să” sau ,,hai să”. Am scris de multe ori că Președintele nostru are un fix cu folosirea termenului televizor în loc de televiziune, dar nu este singurul. Un fost Ministru al Justiției ne spunea că el  a ,,ieșit de multe ori pe televizor și am arătat pericolul acestor prevederi”. Dar despre logica primului om în stat din propozițiile  următoare, ce părere aveți? ,,În privința intrării României în Spațiul Schengen s-au făcut mici progrese. Austria nu va vota intrarea României în Spațiul Schengen.” Zâna de la Justitie ne anunța foarte grav  că un anumit infractor ,,a fost adus de avion, după șaisprezece ani de fugit.”. O știristă ne dădea această informație: ,,Au fost descoperite treptele unde Iisus Hristos a vindecat orbul în Noul Testament,” iar alta relata:, Un șofer băut a adormit în mașina răsturnată după accident.”Eu nu am înțeles știrea: șoferul a adormit pentru că era beat și mașina s-a răsturnat sau că a adormit, liniștit, după ce mașina s-a răsturnat. Nu are importanță. Important este că șoferul băut  a crezut că are tot dreptul să-și conducă mașina,ca să ajungă acasă. ,,Un tânăr a refuzat să oprească la semnalul polițistului. Poliția a pornit în urmărirea acesteia” Cine era vinovat, tânărul sau mașina? Nu contează. Poliția și-a făcut treaba și de data aceasta. 
  Cele mai mari greșeli sunt făcute de reporteri, moderatori, privind  verbele a cheltui , a trebui, pe care nu știu să le conjuge la indicativ prezent și la toate verbele, pe care nu știu cum se conjugă la timpul conjuctiv prezent sau la diateza reflexivă. Unii nu știu să acorde adjectivele demonstrative acesta, aceasta cu substantivul: ,,acest garduri”, ,, acest primă fază”, ,,acestă precizare”, ,,acestea măsură”  sunt cele mai frecvente, la care se adaugă și folosirea incorectă a verbului a corobora și a adverbului decât și faimoasele aibe și țigare.
    De asemenea, sunt aduși la televiziuni pseudoistorici, care spun gogomănii, privind creștinismul, denigrează faptele istorice ale înaintașilor noștri, fiind lipsiți de respect față de toți cei care au făcut ceva pentru menținerea ființei naționale a poporului nostru. Personalitățile culturale valoroase sunt ignorate și sunt promovați impostorii. Interpreții de muzică populară nou creată poartă costume naționale, adevărate kitsch-uri, multe cu influențe ucrainene. Există foarte multă ură și dispreț pentru tot ce este valoros în cultura română.
   Eu sper în revenirea la normal, la programe școlare coerente și la profesori cu dragoste de profesia lor și cu dorința de a le arăta elevilor cum să deosebească o valoare de nonvaloare.
    Șă trăiască și să înflorească cultura română, iar limba română să rămână așa cum o carecteriza Mihai Eminescu :,,Limba românească este din acele cu dreaptă măsură; ea n-are consoane prea moi, nici prea aspre, nici vocale prea lungi sau prea scurte: mai toate sunetele sunt medii şi curate.”
 
   Pe curând,
   Earnest
https://www.youtube.com/watch?v=cx6nJq_GhlE

duminică, 31 decembrie 2023

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVIII).SIMONA ANTONESCU, CHIAJNA DIN CASA MUȘATINILOR

 ,, Atunci când ieși din curtea plină de căpitani și de oaste purtând făclii aprinse în mâini, Chiajna simți că nu mai are margini. Trupul său nu se termina acolo unde simțea pe piele răcoarea nopții de octombrie, ci cuprindea și Curtea Domnească aflată în fierbere, cerul cu stelele, întinzându-se până în taberele unde o aștepta oastea. Mersul său scotea aceleași sunete ca mersul bărbaților. Teaca sabiei se lovea ușor de carâmbul cizmei, pintenii zornăiau, cămașa de zale ploua mărunt în fiecare mișcare a ei. O plăcere. O mare bucurie. O dreptate întârziată, tocmai din această pricină mai dulce.” ( Simona Antonescu,  Chiajna, în ,,Chiajna din Casa Mușatinilor”) 


Simona Antonescu (n. 1969, Galați)
 
   
Simona Antonescu este absolventă a Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din București. În interviurile sale, ne relatează că a fost pasionată de literatură, că a scris poezii din copilărie, că era membră a  cenaclului  literar din școală, că a dorit dintotdeauna să fie scriitoare sau ziaristă. S-a hotărât să scrie , pentru public, după ce băiatul ei a terminat liceul. Astfel, în anul 2015 a debutat cu romanul ,,Fotograful Curții Regale”, câștigător al Premiului de Debut al Editurii Carta Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din  România și finalist la Festival du Premier Roman de Chambery. De atunci până în prezent, Simona Antonescu a publicat  cinci romane și, începând cu anul 2018, a publicat la Editura Nemira seria de cărți ,,Istoria povestită copiilor”( ,,Decebal”, ,,Litovoi”, ,,Menumorut”, ,,Mircea cel Bătrân”, ,,Vlad Țepeș”, ,,Iancu de Hunedoara”, ,,Regina Maria”, ,,Mihai I” )
    Romanul ,, Chiajna din Casa Mușatinilor” a apărut la Editura Polirom, în toamna acestui an.Este un roman istoric, scris în stilul lui Mihail Sadoveanu, cu multe descrieri de personaje  cu gândurile și cu frământările lor, descrieri de natură, de evenimente, reușind să ne aducă în atmosfera primei părți a secolului al XVI-lea din Suceava, București și Istanbul. Uneori, scriitoarea este alături de personaje, participând ca observator al timpurilor respective. 
Doamna Chiajna și Domnul Mircea Ciobanu
Tablou votiv, Biserica Domnească,
Curtea Veche, București
    Doamna Chiajna a Simonei Antonescu este diferită de Doamna Chiajna a lui Alexandru Odobescu. Scriitoarea o prezintă din copilărie, urmărind evoluția personalității ei ca fiică de domn și soție de domn, implicată în viața culturală și politică, înțeleaptă, curajoasă și instruită în tainele diplomației.
   De asemenea, pe lângă persoane reale, în roman ne apar personaje fictive, care demonstrează imaginația scriitoarei. Însă, eu consider că atunci, când descrii, ca scriitor, un eveniment istoric, trebuie să relatezi exact evenimentul respectiv, pentru că necunoscătorii cred că așa s-a întâmplat. De exemplu, Simona Antonescu ne descrie fuga Doamnei Elena și a copiilor în cetatea Ciceului, așa cum și-a imaginat-o, pentru că nu există documente, care descriu traseul fugarilor. Dar, există documente despre viața lor în cetate. Astfel, pârcălabul cetății nu era Manase, ci Simion Dracșin, care nu era deloc fidel lui Petru Rareș. El împreună cu Portarul Sucevei Mihu, cu boierul Trotușanu (personaje pe care scriitoarea le numește cu numele lor real) și cu Episcopul Atanasie de Vad- episcop moldovean pentru domeniile moldovene din Transilvania și care își datorau slujbele lui Petru Rareș, unelteau în taină, moartea domnului. Ciceul nu a fost atacat de Zapolya pe tot timpul iernii , locuitorii nu au suferit de foame, iar Petru Rareș nu a intrat în depresie. Zapolya le-a poruncit tezaurarului său , Gheorghe Martinuzzi, și Voievodului Transilvaniei, Emeric Balassa, să asedieze Ciceul. Aceștia și-au asezat tabara la câțiva kilometri de Ciceu, după care s-au îndreptat spre cetate. Petru Rareș, înțelept și diplomat cum era, a negociat cu ei, a dat Ciceul și Cetatea de Baltă lui Zapolya, și-a păstrat cetățile Bistrița și Rodna, el si familia sa rămânând la Ciceu, unde a găsit în beciurile cetății mulți bani ( documentele spun că ar fi cheltuit în Transilvania vreo 200.000 de florini, că locuitorii îi trimiteau în dar produse și că-l respectau. De asemenea, după ce-și recăpătă tronul, Petru Rareș nu reușește să-și aducă familia imediat de la Ciceu , după cum se spune în roman, ci după vreo trei luni, în urma unor negocieri, prin Regele Poloniei. Un lucru pe care mai vreau să-l precizez: în biserici, la slujbele religioase nu era permis ca domnul ,dregătorii sau orice altă  persoană să poarte arme. Mircea Ciobanu a intrat înarmat la propria nuntă ( exceptând câteva tablouri votive din bisericile din Țara Hațegului, unde cnezii sunt reprezentați cu sabia la brâu, în nicio biserică ortodoxă ctitorii nu sunt reprezentați, purtând arme). De asemenea, răpirea Marinei, după nuntă, a fost pusă la cale de însuși Doamna Chiajna, ea nu a fost răpită de Paleologul, care nici nu venise să o pețească, iar Petru cel Tânăr nu a murit în închisoare la Istanbul, ci a murit în urma unei boli.
  În rest, cartea, deși conține multe pagini (746 e pagini), este atractivă și merită citită.
  Lectură plăcută!

     Dragii mei cititori onești, vă doresc un An Nou îmbelșugat, care să vă aducă sănătate și bucurii. Să fie pace în Lume și între oameni bunăvoire!

     Pe curând,
     Earnest