marți, 12 iunie 2018

DESPRE ABUZ

,,Un orator opozant: Câteodată, autorităţile... prin abuz de putere, se întâmplă prea de multe ori să comită...
Un ministru: Mofturi!"
             (I.L.Caragiale, Replici din Moftul român)

    
  Ce este un abuz? O faptă ilicită, adică, încălcarea legalității.
   Cred că primul abuz a fost atunci când primul om liber a devenit sclav. Apoi acest fapt nu a mai fost abuz, pentru că a fost legalizat. Și așa, de-a lungul istoriei, s-au comis abuzuri, care au fost legalizate. Ce-i drept, unele dintre ele nu au fost legalizate, dar  au devenit cutume , cum ar fi, în Occidentul medieval  ,,primera nocte” a nobilului, față de mireasa unui țăran șerb, de pe domeniul său.
   Apoi a apărut un nou abuz: denunțătorul, care a devenit și martor. Inchiziția, apoi statele totalitare, indiferent de regimul lor: fascist, comunist sau islamic au folosit denunțătorii, fie pentru a pune mâna pe averile celor denunțați, fie pentru a-și înlătura rivalii. Chiar și în statele democratice se produc abuzuri și se practică în justiție denunțul. Acestea  privesc libertatea individului, orice fel de libertate: de conștiință, socială, economică, etnică, culturală, religioasă, sexuală. Unele au fost legalizate. De exemplu, în dreptul românesc, conform legii  procesual penale, cetățeanul cinstit are obligația morală și nu numai, de a denunța persoana, care a săvârșit o faptă penală. Mai mult, acuzatul, la rândul lui, poate denunța și pe complicii săi, chiar și în situația când aceștia nu există: ei trebuie să existe, peste noapte, dacă așa dorește procurorul. Sub pretextul că, acuzatul va beneficia de cauza de reducere a pedepsei la jumătate (art. 19 din OUG nr 43/2002, art 19 din Legea nr 682/2002), procurorul are puterea de a-l convinge să facă denunţul şi să-l audieze ca martor. Astfel, denunțătorul devine martor. Dar ce să vezi? După câțiva ani, CCR a decis că nu este constituțional că un denunțător să devină martor. S-a constatat  că în România au fost comise în justiție abuzuri, în baza unei legi neconstituționale.
  Toate abuzurile, mai ales cele din domeniul politicului și al justiției, au nemulțumit pe oameni, care au venit la București, cu sutele de mii ca să spună: STOP ABUZURILOR! S-au comportat civilizat, nu au răspuns provocărilor, nu au fost violenți, dar au fost jigniți, de membrii # Rezist, un fel de ,,Y " românesc, încărcați de ură. Au fost numiți ,, mizeria" societății românești,  de unii ziariști. Aceiași membrii # Rezist i-au stricat sărbătoarea Simonei Halep, hulind, când aceasta a fost onorată cu cea mai mare distincție a capitalei: cheia Bucuștiului. Dacă nu au reușit să hulească la mitingul din Piața Victoriei, s-au folosit de cel mai fericit moment din viața Simonei Halep. Rușine să le fie! Și acesta este un abuz!
Pe curând,
Earnest


joi, 31 mai 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XL).TOADER HRIB, CRONICA DE LA ARBORE

Toader Hrib (1897-1991),
alăturide vizitatorii Muzeului său
   ,,Pe atunci, la Arbore, oamenii țineau multe vite, că așa se judeca pe atuncea-cinstea și valoarea omului este după numărul de vite." 
( Toader Hrib, ,,Putna", în  Cronica de la Arbore)

  Mă gândeam, zilele acestea, ce carte să vă recomand care să vă meargă la suflet în  zilele libere de  la sfârșitul săptămânii. Uitându-mă prin bibliotecă, am dat de cartea lui Toader Hrib intitulată ,, Cronica de la Arbore, pe care am citit-o în liceu și mi-a plăcut foarte mult. Pentru iubitorii de etnografie, pentru cei care vor să afle date despre vreme și vremuri, pe o perioadă de 60 de ani, le recomand cu căldură această carte!
Toader Hrib a fost un țăran autodidact, născut în comuna Arbore, unde portarul Sucevei din vremea lui Ștefan cel Mare, Luca Arbore ,  a ctitorit  în anul 1502 Biserica cu Hramul ,, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", pictată de Dragoș Coman ( despre acest mare zugrav am scris pe acest blog), în 33 de nuanțe de verde, monument intrat în patrimoniul UNESCO. Toader Hrib a fost fiu de țăran mijlocaș, a învățat 7 clase dar a citit foarte mult și a strâns o colecție de obiecte din epoci diferite. El a întemeiat un muzeu etnografic în propria casă, pe care l-a lăsat moștenire rudelor sale. În cartea ,, Cronica de la Arbore" a introdus testamentul său, în care scrie următoare:
 ,, Muzeul se va conduce, după moartea noastră, de un comitet format din 5 persoane, bărbați și femei din familia Hrib, ramura lui Gavriluță.
  Muzeul va fi controlat de către stat, unde se va păstra copie de inventar.
  Piesele de muzeu se vor păstra din generație în generație până la stingerea lor, nimeni nu are voie a vinde, a schimba sau a muta lucrurile în altă parte de sat sau la alte muzeie, muzeul va cinsti familia, ulița, comuna Arbore și Neamul Românesc.
   Cei care vor cerca să schimbe cele de mai sus să nu aibă parte de mormânt, să-i mănânce casa pustia și neamul nimernicia". Testamentul mai conține date despre venituri, despre îndatoririle comitetului. Se pare că blestemul lui Toader Hrib nu i-a înspăimântat pe urmași, pentru că aceștia au vândut multe din obiectele rare, din cărțile acestuia, au înstrăinat manuscrise etc. Astăzi, casa care adăpostea muzeul se află în ruină.
  Pe curând,
  Earnest

luni, 28 mai 2018

DESPRE SUPERSTIȚII (XI). FLORILE (I)

Flori de câmp
     Florile de câmp au părut întotdeauna misterioase și magice, fiind folosite ca talismane și amulete. Ele erau asociate cu spiridușii, zânele și vrăjitoria. Unele erau folosite pentru a ține răul deoparte, altele erau considerate afrodisiatice, cum ar fi păduceii, primulele, trandafirii, violetele, salviile sau erau folosite ca talismane în dragoste ca orhideele, gălbenelele, tranfafirii. Despre florile galbene se crede că aduc noroc în casă, iar cele purpurii aduc oportunități financiare. Grecii credeau că bujorii protejau oamenii de furtuni și intemperii, iar actorii și actrițele credeau că florile vii pe scenă poartă ghinion.
    Se spune că poartă ghinion să oferi flori albe bolnavilor aflați în spital, pentru că acestea sunt simbolul morții ( această superstiție se găsește în obiceiul romanilor, care puneau flori albe,pe morminte). De aceea, este bine să duci flori roșii, pentru că roșul simbolizează viața sau portocalii, pentru că simbolizează vitalitatea.
   Scoaterea florilor din cameră în timpul nopții este un obicei care își are originea tot într-o superstiție, nu în explicația științifică, că acestea inspiră oxigenul din cameră. Se credea că spiritele zânelor se ascund în flori și atacă pe cei din cameră, odată cu lăsarea întunericului.
   Se spune că este important ca bărbații să nu distrugă crinii, pentru că aceștia simbolizează virginitatea și prin distrugerea lor, ei pun în pericol reputația și puritatea femeilor din familia lor.
    În Evul Mediu, Codul Cavalerilor a acordat o atenție deosebită semnificației și simbolismului florilor, folosind limbajul florilor pentru a transmite sentimente sau intenții. De exemplu: trandafirul alb:dragostea castă sau inocentă; trandafirul roșu:dragostea pasională; trandafirul galben:gelozia; laleaua roșie: dragostea constantă; violetele albastre: credința; nu-mă-uita: iubirea adevărată; panseluța: mă gândesc numai la tine; ghiocelul: speranța; gălbenelele: disperarea; lavanda: neîncrederea și lista continuă. Cavalerii din ziua de astăzi, cei care mai sunt, ar trebui să fie atenți când oferă flori prietenelor, iubitelor sau soțiilor, pentru că s-ar putea ca acestea să cunoască limbajul florilor și să înțeleagă greșit gestul lor.
   Pe curând,
   Earnest

luni, 14 mai 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (VIII). ZIUA EROILOR

 Mormântul Eroului Necunoscut, 1923,
sculptor Wihelm Becker
    ,,Când creștinii trec la cele veșnice, trupul lor este înmormântat la piciorul Crucii, iar când eroii trec la cele veșnice, trupul lor se înveșmântează, mai intâi, în steagul românesc. Creștini sunt aceia care țin în mână toată viața Sfânta Cruce, precum eroi sunt doar aceia care nu se tem a-și da viața pentru apărarea pământului ăi a credinței strămoșești". ( Teodor Danalache)

      Prin Decretul-lege nr.1693/3 mai 1920 s-a hotărât ca odată cu sărbătorirea Înălțării Domnului să se comemoreze Ziua Eroilor. Menționăm că România a fost prima țară din lume, care i-a comemorat în aceeași zi pe eroii străini cu eroii naționali. Ca țara semnatară a Tratatului de Pace de la Versailles, România s-a angajat, și a respectat aceast angajament, să întrețină mormintele ostașilor îngropați pe teritoriul ei, cât și monumentele comemorative ( în anul 1948, Ziua Eroilor a fost mutată pe 9 mai, dar s-a revenit la Ziua de Înălțare a Domnului).  Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din data de 4 mai 1920, a hotărât ca sărbătoarea Înălțarea Domnului să fie numită, în același timp, "Ziua Eroilor", adică sărbătoare națională bisericească. Aceeași hotărâre a fost actualizată în anii 1999 și 2001.În această zi, sunt pomeniți, în toate bisericile românești, după Sfânta Liturghie, eroii, ostașii din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pentru patrie și pentru credință.
   Odată cu stabilirea Zilei Eroilor a fost constituit Așezământul Național al Reginei Maria pentru Cultul Eroilor. Continuatorul de drept al acestuia este astăzi Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, organ specific al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale, care are printre atribuții și elaborarea programului Zilei Eroilor. Sediul acestei instituții se află din anul 2004 în Castelul Vlad Țepeș din București. Castelui Vlad Țepeș a fost construit din inițiativa Regelui Carol I ( inaugurat în anul 1906), după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş şi V. Ştephănescu , reproducând, la o scară mai mică, Cetatea Poenari. Aici a funcționat în perioada interbelică cazarma militară care era destinată Corpului de Gardă a Mormântului Eroului Necunoscut, aflat în fața Palatului Artelor ( clădirea a fost  avariată în timpul cutremurului din anul1940, demolată, iar pe acel loc a fost ridicat Mausoleul, numit astăzi Memorialul Eroilor Neamului). Mormântul Eroului Necunoscut a fost terminat în anul 1923, sculpturile fiind realizate de sculptorul Casei Regale, Emil Wilhem August von Becker ( 1881-1952), creator, printre altele,  și al sculpturilor din Mausoleul de la Mărășești și al celor 4 statui de pe fațada Universității București care reprezintă: Justiția, Filosofia, Știința și Arta. Mormântul Eroului Necunoscut a fost mutat în anul 1958 la Mausoleul din Mărășești, iar în anul 1991 a fost readus în Parcul Carol I, fiind amplasat actualmente, pe vechiul loc, adică pe esplanada actualui Memorial al Eroilor Neamului.
  Imnul Eroilor este ,, Presărați pe al lor morminte",  versuri de Iuliu Roșca Dormidont, muzica de Ionel G. Brătianu.
   Am simțit nevoia să fac aceste precizări, pentru că m-a surprins faptul că mulți tineri, și nu numai ei, nu știu când este Ziua Eroilor, sperând că măcar, în acest an centenar, să afle acest lucru. Dar mă înteb: oare îi interesează?
Aici găsiți Imnul Eroilor:
https://www.youtube.com/watch?v=G6PK10vXHUg
Pe curând,
Earnest

marți, 8 mai 2018

DESPRE ALFABETUL OCULT ȘI SACRU

Cartea lui Enoch ( manuscris din sec.III î.e.n.)
   Există un alfabet ocult și sacru pe care evreii îl atribuiau lui Enoch ( Enoch este al șaptelea patriarh și străbunicul lui Noe; Cartea lui Enoch este considerată una dintre cele mai vechi cărți biblice care a fost scoasă din Biblia canonică, fiind considerată  de teologi o scriere apocrifă. A fost descoperită în spațiul ortodoxismului est-european o variantă în slavonă, numită Cartea tainelor lui Enoh.), egiptenii îl atribuiau lui Toth  ( scriitorul zeilor, inventatorul alfabetului, deținător al artei magiei și al tainelor științelor, judecător al morților) sau lui Hermes Trismegistul ( numit și Mercur Trismegistul,  alchimist legendar din Alexandria, asimilat cu zeul Thot, fiind   considerat inventatorul scrisului și al limbajului, al magiei, astronomiei și al alchimiei), iar grecii îl atribuiau lui Cadmus ( rege legendar, considerat întemeietorul Tebei, de origine feniciană, fiind fratele Europei răpită de Zeus, este inventatorul primului alfabet grec).
   Acest alfabet, cunoscut de pitagoreici, este alcătuit din idei absolute legate  de semne și de numere, realizând prin combinații matematica gândirii. Solomon reprezentase acest alfabet prin 72 de numere scrise pe 36 de talismane, pe care inițiații Orientului le mai numesc și acum cheițele sau claviculele lui Solomon. Aceste chei sunt descrise și întrebuințarea lor  explicată într-o carte a cărei dogmă tradițională urcă în timp până la patriarhul Abraham și se numește Sepher-Jesirah. Prin înțelegerea lor se pătrunde sensul ascuns al Zoharului, marea carte dogmatică a Kabalei evreilor. Cheile lui Solomon, uitate cu timpul și crezute pierdute, au fost regăsite. Au fost traduse și în limba română, numai că învățăturile magiei lui Solomon sunt folosite în magia neagră de către masoni ( primii care le-au folosit în acest scop  au fost templierii ) sau de către sataniști. Astfel, vedem cum tainele ascunse ale cunoașterii pot fi folosite, prin invocarea demonilor, cu scopuri negative, împotriva umanității și a binelui, ceea ce ne dovedește încă o dată că omul nu înțelege răul ca o lipsă a binelui. Binele este sădit în noi, pentru că Dumnezeu l-a pus acolo odată cu crearea noastră, numai că noi nu vrem să-l descoperim în propria noastră ființă, făcând loc pătrunderii răului.
Pe curând,
 Earnest

luni, 30 aprilie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXXIX) SADEGH HEDAYAT, HADJI AGHA

n. 17.II.1903, Theran-m.4.IV.1951, Paris
   
,, Constituţie... libertate... ca să escrochezi cu uşurinţă. (...) Justiţie... , poliţie... , totu-i furt, oprimare fiscală, perfidie." (Hadji Agha)

   Sadegh Hedayat este considerat unul dintre cei mai mari prozatori iranieni ai secolului trecut. A studiat, în Franţa şi în Belgia, stomatologia şi ingineria dar după ce a intrat în contact cu cercurile literare franceze, şi-a abandonat studiile şi s-a dedicat literaturii. La Teheran, a făcut parte din grupul celor Patru, care erau antimonarhici şi antimusulmani. A studiat istoria persană, limba medievală persană şi la Bombay a trăit în comunitatea zorastriană parsi, pentru a cunoaşte şi a susţine religia veche a persanilor.
,,Hadji Agha", povestirea pe care v-o recomand astăzi, a apărut la Editura Limes, Cluj, 2018, în traducerea lui Gheorghe Iorga, care a mai tradus din Sadegh Hedayat  romanul ,,Bufniţa oarbă"  şi alte povestiri publicate  în volumul de proză ,,Îngropat de viu".
 ,,Hadji Agha" a fost publicată în anul 1945, la 4 ani după ce armatele ruse şi engleze au intrat în Iran, obligându-l pe Reza Şah să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza Pahlavi. Acţiunea povestirii se desfăşoară înainte şi după acest eveniment, în cea mai mare parte,  în vestibulul casei lui Hadji Agha, unde acesta îşi primeşte zilnic oaspeţii, de la cele mai mari personalităţi până la cele mai mici, de la preşedintele Consiliului de Miniştri, la conducătorul religios al cartierului , până la băcanul din colţ, pe care îi provoacă la discuţii despre problemele societăţii iraniene ale acelor timpuri, expunându-şi propriile păreri şi atitudini. Hadji Agha este personajul care întruneşte toate defectele umane, el fiind un ipocrit şi un impostor. Este un ipocrit, pentru că se arată societăţii ca fiind un om bun, cinstit, caritabil, moral, religios, modest, sfătos, democratic, în realitate fiind un om rău, escroc ( după răsturnarea lui Reza Şah, cumpără certificate de identitate ale defuncţiilor- îmi aminteşte de Pliuşkin, personajul lui Gogol din ,,Suflete moarte" care îşi vindea ţăranii şerbi decedaţi-, fabrică tichete de zahăr false etc), făce trafic de influenţă contra unor sume mari de bani, este un avar absolut, lacom, în special de bani, un mare egoist, imoral sub toate aspectele imoralităţii ,chiar şi în viaţa privată unde pozează ca un familist care îşi ţine casa în frâu ( îi  alunecă ochii - şi nu numai atât-după alte femei, după nevestele altora, când bilanţul vieţii sale matrimoniale arată astfel: şase neveste repudiate, şapte neveste înmormântate şi alte şapte în viaţă), nu dă doi bani pe preceptele musulmane, este un mare lăudăros şi antidemocratic. Este un impostor, pentru că îşi fabrică o origine nobilă, el fiind de fapt fiul unui negustor care s-a îmbogăţit, făcând comerţ cu tutun, pe vremea când acesta era ilicit, pentru că se dă un mare erudit, el neavând prea multă educaţie decât o memorie bună, reţinând părerile unora, pe care le expune ca fiind ale sale, este membru onorific al Academiei şi în diferite societăţi culturale.  Este antirus şi filogerman, arătându-şi dispreţul faţă de arabi, ceea ce este firesc pentru un iranian veritabil ( iranienii întotdeauna s-au considerat superiori faţă de celelalte popoare, probabil, de aceea, Hadji Agha este filogerman). Toată lumea îi respectă opiniile şi-l venerează, singurul care îi aruncă adevărul în faţă, demascându-i caracterul şi falsa origine, este poetul Herald-de-Adevăr, care-i spune, printre altele : ,,viaţa mârşavă pe care o duci ai vrea s-o extinzi la scara universului." Însă din gura lui Hadji Agha ies adevăruri universal valabile, unele potrivindu-se şi României: ,, Ţara asta e, la drept vorbind, anesteziată! Ai fi putut crede că, că după venirea la putere a democraţiei, toate ziarele ar fi denunţat actele criminale ale corupţiei şi ale dictaturii, ar fi îndemnat poporul să restaureze pacea socială şi credinţele religioase. Ţi-ai găsit! Îşi umplu coloanele toate cu apeluri la dezordine, la comploturi, la adularea străinului. (...). Azi însă ultimul mocofan, cel mai mărunt ucenic bucătar, vrea să ajungă deputat, pentru a putea asupri şi mai mult poporul, pentru ca apoi să o şteargă şi să ducă o viaţă de lux în străinătate."
  De fapt, Hadji Agha şi partenerii săi de conversaţie reprezintă societatea iranienă, iar subiectele discuţiilor pe care le poartă sunt problemele lumii, în general. Sadegh Hedayat a anticipat că Liga arabă va defeni Liga islamică şi va constitui un pericol, nu numai pentru societate iraniană, ci pentru întreaga lume, pentru că religia musulmană va fi pusă în slujba politicului. ;; ...noi vrem, în numele religiei, să restaurăm tradiţiile, obiceiurile vechi. Avem cu adevărat mai multă nevoie de fanatici creduli care îşi flagelează pieptul şi-l venerează pe  imanul Hoseyn decât de musulmani cu capul pe umeri. (...).Numai şi numai răspândind superstiţia şi semănând neliniştea în numele religiei vom pune beţe-n roate noilor mişcări...."
   Am citit această povestire pe nerăsuflate, într-o după-amiază. De aceea, v-o recomand, pentru că se citeşte cu uşurinţă, spre deosebire de celelalte scrieri ale lui Sadegh Hedayat, pe care le-am menţionat mai sus, pentru că regăsim în paginile ei întreaga omenire.
 Pe curând,
 Earnest

miercuri, 25 aprilie 2018

CETĂȚEANUL GHIȚĂ CONTRA


    Realitatea românească ne arată diferite tipologii de cetățeni: Turmentat, Mitică, Costică, Cațavencu, Crai de Curte Veche, Rică etc.. Însă cei mai numeroși sunt Ghiță Contra.  Ei sunt veșnic nehotărâți, guralivi, nemulțumiți. Îi întâlnești peste tot: în piață, în magazin, la urgențe, la școală, în restaurant, la concerte, la conferințe, la TV, pe stradă etc. Sunt de toate vârstele și din toate categoriile sociale.
   De exemplu, Ghiță Contra e nemulțumit de cum arată șoselele, că nu avem autostrăzi ( aici au dreptate să se revolte), că din această cauză sunt accidente auto ( să fie vorba între noi, accidentele se datorează, în mare parte, pentru că nu se respectă regulile de circulație) și se revoltă când se fac reparații pe șosele, că se circulă doar pe o bandă, că stau mult la semafoare. Hotărăște-te Ghiță: ori vrei să circuli pe șosele fără gropi, ori nu vrei să se astupe gropile!
  Același Ghiță Contra e nemulțumit că are salariu mic, iar când i se mărește salariu e tot nemulțumit , pentru că economia reală nu face față acestei măsuri. El spune că nu i s-a mărit salariu dar în același timp spune că mărirea salariilor a determinat creșterea inflației. Mai vine și Ghiță Contra din privat, care spune că bugetarul e neproductiv și el Ghiță Contra Privatul îl susține financiar pe bugetar, omițând faptul că el n-ar fi putut fi ceea ce este, dacă nu l-ar fi învățat carte niște bugetari, dacă alții nu ar fi avut grijă de sănătatea lui, dacă alții nu i-ar asigura liniștea etc, și dacă toți bugetarii nu ar consuma ceea ce el produce sau comercializează ceea ce altul a produs. Însă lui Ghiță Contra Privatul îi este teamă că lucrătorul lui îi va cere creșterea salariului, iar el nu va mai avea la dispoziție bani mulți pentru  cazinourile din Monte Carlo, pentru hotelurile de lux din vacanțele petrecute în diferite locuri exotice, din banii câștigați și prin munca lucrătorilor săi, din comercializarea produselor cumpărate și de neproductivul bugetar.
Cel mai sonor Ghiță Contra e politicianul aflat în opoziție, indiferent de coloratura lui politică. Nu contează dacă măsurile luate de cei de la guvernare sunt bune sau nu, dacă legile reglementeză disfuncțiile din societate sau le accentuează, ei au hotărât să spună un NU categoric, căci sunt Ghiță Contra din opoziție.
 Cititori onești, vă întâlniți peste tot cu ei, îi vedeți cât sunt de nemulțumiți că nu ninge sau că nu plouă sau când ninge și când plouă, sunt nemulțumiți de  țara lor dar nu fac nimic pentru ea, sunt contra acestui popor, în favoarea străinilor. Dumneavoastră îi vedeți, îi auziți și probabil vă nemulțumesc la fel de mult ca și pe mine.
Pe curând, 
Earnest