miercuri, 17 octombrie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (XIII). PERSONALITĂŢILE UNIRII

,,Bucăţirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbar, unirea tuturor Românilor într-un singur Stat, este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiunei
( Vasile Goldiş, Cuvândarea de la Marea Adunare de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918)


    M-a întrebat o colegă, care sunt personalităţile Marii Uniri, care ar merita menţionate într-o alocuţiune dedicate Zilei Naţionale, în afară de  Vasile Lucaciu, Ioan Pop de Băseşti,  Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga. I-am spus că adesea sunt pomenite personalităţi din Regat şi din Transilvania şi mai  rar cele din Basarabia şi Bucovina. De aceea, m-am gândit să mă opresc la trei personalităţi, care ar trebui menţionate în orice discurs dedicat Marii Uniri: Pantelimon Halippa, Iancu Flondor şi Vasile Goldiş.
    După Răboiul de Independenţă,  unirea cu România a teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străină  a devenit politică de stat pentru Guvernul de la Bucureşti, dar unirea nu s-ar fi realizat fără voinţa românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania, unde personalităţile culturale au avut un rol important. De la Revoluţia din 1848 şi până în anul 1918, generaţii de intelectuali ( unii nu au mai apucat Marea Unire) nu au stins flacăra  idealului paşoptist. Să ne amintim de Marea Sărbătoare de la Putna din anul 1871 ,,de suflet românesc, importantă prin idei”, organizată de studenţimea română de la Viena, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la ridicarea mănăstirii, la care au participat români din întreg spaţiu românesc, printre care: Slavici, Kogălniceanu, Xenopol, Alecsandri, Eminescu, Porumbescu, Tocilescu. Mihai Eminescu a afirmat că această serbare a trezit simţul naţional al românilor, care era adormit şi că studenţii participanţi ,, conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag”. În anul 1904, la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pelerinajul la mormântul marelui domnitor a constituit încă un prilej de manifestare a naţionalului. Gala Galaction , prorocea: ,,Monarhia austro-ungară se va sfărâma ca mâine. Germania va uni pe cei germani; ungurii vor rămânea numai cât se întinde ungurimea; ceilalţi vor face ce vor putea; iar argintul viu se va împreuna cu argintul viu. Bucovina, Timişoara, Transilvania... vor fi provinciile viitoarei Românii. 
Pantelimon Halippa
(1883 Cubolta- 1979 Bucureşti)
   Pantelimon Halippa a fost cea mai importantă personalitate a luptei naţionale din Basarabia şi cel care a suferit cele mai multe persecuţii politice.  Absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia), de unde a fost exmatriculat un an mai târziu, pentru implicarea în mişcarea naţionalistă. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „Revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar „Deşteaptă-te, române”, fapt pentru care a fost arestat de autorităţile ţariste în 1906 şi depus la o închisoare de lângă Moscova. După eliberare, Halippa s-a refugiat la Iaşi,  şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă, a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”. Revenit la Chişinău în 1913, editează împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În anul  1917, a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc. Anul 1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept care a fost ales vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării,  care a votat  la 27 martie 1918  Unirea Basarbiei cu România. A participat la unirea Bucovinei cu România şi la marea Adunare de la Alba Iulia. După  anul 1918, a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru  Basarabia(1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei. A protestat energic, prin memorii trimise Corpurilor Legiuitoare, împotriva notelor ultimative din 26 si 27 iunie 1940, transmise de guvernul sovietic, prin care România a fost nevoită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei . În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, a fost arestat şi întemniţat la închisoarea din Sighet, după care, la 26 martie 1952, a fost  predat organelor sovietice, învinuit fiind că în anul 1944 a încercat să ajute nişte personalităţi culturale basarabene să plece în străinătate. După ce a stat aproape 4 ani în 11 lagăre din URSS, în decembrie 1955, a revenit în ţară, dar în loc să fie dus acasă, a fost  închis la Gherla, unde a stat pânâ în anul 1957. În octombrie 1965, Pan Halippa şi-a redobândit locuinţa care îi fusese luată de comunişti , cu concursul Institutului de Istorie si Studii Social-Politice de pe lângă Comitetul Central al PCR, care a căutat să-i creeze condiţii corespunzătoare de lucru, pentru activitatea de documentare, privind problema Basarabiei. A scris peste 300 de poezii şi cărţi de istorie, printre care : ,,Basarabia sub împăratul Alexandru I (Chișinău, 1914), ,,Basarabia înainte de lipirea ei la Rusia. Studiu istoric (Chișinău, 1914), ,,Calvarul românilor basarabeni și bucovineni. Documente (București, 1974). A luat poziţii împotriva falsificării istoriei românilor, afirmând, printre altele: ,,Nu moldovenii sau valahii – cum spun ei – sunt slavi romanizati, ci slavii au ocupat Basarabia si prin toate mijloacele de care dispun stăruie să rusifice elementul băştinaş daco-roman ce formează majoritatea populaţiei din această provincie. Acesta este adevărul etnic şi istoric!
Iancu Flondor
(1865 Storojineţ-1924 Cernăuţi
  Iancu Flondor ,, cavalerul  Unirii Bucovinei cu România”, urmaş al unor mari familii de boieri moldoveni înnobilaţi de austrieci, este considerat ca fiind personalitatea cea mai importantă a luptei naţionale din Bucovina. A absolvit Facultatea de Drept de la Cernăuţi, după care a luat doctoratul în drept la Universitatea din Viena. A fost membru al Societăţii naţional-politice Concordia,  al Partidului Naţional Român, de unde demisionează,  fondând alături de alţi militanţi, în anul 1900,  Partidului Poporal Naţional Român sau Partidul Naţional Radical Român. Neînţelegerile dintre membrii partidului l-a determină să demisioneze şi din acest partid, fiind ales în anul 1909, preşedintele al Partidului Român, unde a aplicat programul său de antrenarea ţărănimii române din Bucovina în lupta politică. În aprilie 1909, Iancu Flondor a pornit în fruntea a 600 ţărani din satele Mahala, Ostriţa şi Buda, pentru a cere baronului Regner-Bleyleben, guvernatorul Bucovinei, anularea contractului de arendă încheiat de Fondul Religionar Ortodox cu Stammler, pentru moşiile din Mahala.
 După izbucnirea Primului Război Mondial, deși era amenințat cu represalii din partea autorităților austriec, care îl acuzaseră  de înaltă trădare, Iancu Flondor a refuzat să se refugieze în România. „Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. Nu pot face ce ar fi interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții și la viitor”
  Din inițiativa sa și a lui Sextil Pușcariu, s-a organizat la Cernăuţi, pe 27 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, care hotărăşte „unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”.  S-a creat şi un Consiliu Naţional, compus din 50 de membri, cu reprezentanți din toate județele Bucovinei, instituindu-se şi un guvern provizoriu alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor, iar noul guvern a cerut ajutorul Armatei române. La 28 noiembrie 1918, în Sala de marmură a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, la Congresul General al Bucovinei, prezidat de Iancu Flondor, acesta a dat citire Declaraţiei de Unire, care preciza, printre altele; ,,că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României.
   La data de 18 decembrie 1918, Iancu Flondor este numit în funcţia de ministru secretar de stat, fără portofoliu, însărcinat cu administrarea Bucovinei în Guvernul Ion I.C. Brătianu . În această calitate, el a pus bazele noii administraţii româneşti în Bucovina: a introdus limba română în învăţământ (fiind înfiinţate şcoli româneşti la Cernăuţi, Româneşti,Siret, Călineşti), în administraţie, justiţie etc.; a angajat funcţionari din rândul autohtonilor; a militat pentru recuperarea depozitelor din băncile austriece; a sprijinit presa românească; a promovat democratizarea vieţii publice şi a pledat în favoarea intereselor ţăranilor în cadrul elaborării proiectului de reformă agrară ş.a. Iancu Flondor s-a retras din toate funcţiile politice deţinute la 15 aprilie 1919, dezamăgit de moravurile politice ce se instaurau. În locul său, este desemnat istoricul Ion Nistor.Retras la Storojineţ, el a urmărit îndeaproape evenimentele politice din România, menţinând relaţii strânse cu reprezentanţii partidelor aflate în opoziţie faţă de PNL. Era dezamăgit de scandalurile politice, abuzurile guvernanţilor şi luptele politice.                         
Vasile Goldiş
(1862 Mocirla- 1934 Arad)
Vasile Goldiş  se trage dintr-o familie de preoţi ortodocşi din Banat, care l-au învăţat dragostea pentru limba română şi pentru istorie. A absolvit Liceul Teoretic din Arad ca şef de promoţie, după care s-a înscris și a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a universităţilor din Budapesta şi Viena, cu bursă din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad. În anii studenției, la Budapesta şi  Viena  activează în cadrul societăților studenților români ,, Petru Maior” şi ,, România Jună”. Întors în ţară, a fost profesor atât în şcoli teologice , pedagogice, cât şi teoretice, din Arad, Caransebeş, Sibiu, Braşov. La Braşov, a fost membru şi secretar la clubul politic-naţional Casina Română,  întemeiat în anul 1835. Tot la Braşov, a publicat manuale de latină, istorie și constituție pentru elevii din liceu, programe și abecedare pentru școlile primare. În anul 1892, a participat, alături de o delegaţie de români din Braşov, la procesul memorandiştilor de la Cluj, iar în anul 1893 a devenit membru al Partidului Naţional Român, colaborând la ziarul Tribuna. În cadrul partidului, alături de Vasile Lucaciu, este susţinătorii tacticii activiste, opunându-se susţinătorilor pasivismului. Între anii 1906 şi 1910 este deputat în Parlamentul maghiar al circumscripţiei Radna. În anul 1911, a fost numit şeful ziarului naţional Românul şi în această calitate refuză semnarea declarației de fidelitate față de guvernul contelui Tisza în condițiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act a fost calificat de către autoritățile maghiare drept atitudine duplicitată și lipsită de patriotism și a determinat suspendarea ziarului, în martie 1916. Datorită activităţii sale militante pentru unire şi pentru că Vasile Lucaciu era plecat prin Europa, pentru a face cunoscute revendicările românilor, i se încredinţează lui Vasile Goldiş de a ţine discursul la deschiderea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.  În discursul său, spunea :,,Teritoriile locuite de Romani de la descălecarea lui Traian şi până astăzi au fost teritorii româneşti. Nu există putere de a suci logica până acolo, ca invadările elementelor străine dirijate pe aceste teritorii în chip artificial şi prin abuzul de putere al Statului cu scopul desfiinţării noastre naţionale, să poată clătina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii. Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a civilizaţiunii, care principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate.
    După înfăptuirea Unirii, Vasile Goldiş a fost numit  ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, apoi ministru fără portofoliu în Guvernul de la București, îndeplinind apoi,  între anii 1919 ţi 1926, diferite funcţii. În anul 1919 este numit membru de onoare al Academiei Române. Se opune, în anul 1926, unirii Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc al lui Mihalache . Dezamăgit de nedreptățile sociale, de corupția și de ambițiile oamenilor politici se retrage, la scurt timp, din viața politică și se dedică activităților culturale, fiind , până în anul 1932 preşedintele societăţii ASTRA.
   Din cele relatate, cititorii mei oneşti, aţi constatat că cele trei mari personalităşii ale înfăptuirii Marii Uniri au ca trăsătură comună marea dezamăgire faţă de intrigile, interesele meschine, corupţia politicienilor Guvernului de la Bucureşti. Din păcate, aceste năravuri  au rămas neschimbate în cei 100 de ani de la măreţul act al Unirii.
Pe curând,
Earnest

luni, 8 octombrie 2018

DESPRE REFERENDUM

   ,,Osânda de a se învăţa carte a fost abolită, fapt care consfinţeşte că umanitatea a făcut un pas uriaş în direcţia aplicării drepturilor omului. "
(Gheorghe Mihail)

   Niciodată nu am fost atât de dezamăgit de poporul meu, ca acum: nici măcar atunci când a fost Prezidentul ales a doua oară sau când nu a fost validat Referendumul pentru demiterea Prezidentului. Ţinea de opţiunea politică a majorităţii acestui popor. Acum m-am mâhnit, pentru că semenii mei nu şi-au exercitat un drept, acela de a vota, pentru care generaţiile trecute au militat şi au crezut în acest drept. Am auzit nişte deştepţi, afirmând că este un drept de a nu vota. Eu îi sfătuiesc să caute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în drepturile înscrise în toate constituţiile lumii şi nu-l va găsi, pentru că nu este un drept, ci o atitudine, prin care  unii nu-şi asumă nicio responsabilitate.
Mă întreb, de ce nu a ieşit lumea la vot? Mi-au trecut prin minte nişte cauze:
1. Nu le pasă.
2. Le pasă dar nu au vrut, ,, de-al Naibii".
3. Nu au înţeles despre ce este vorba, pentru că a fost făcută o campanie greşită, care a creat confuzii.
4. Pentru că s-au temut.
5. S-au lăsat manipulaţi, pentru că au o cultură minimă şi , deşi sunt inteligenţi, mulţi semeni de ai mei nu sunt capabili să aibă opinii proprii, pe care să le susţină, şi dau like-uri la opiniile postacilor manipulatori. O fac de ani de zile şi o vor face şi de acum înainte!
     Ce se va întâmpla, după acest Referendum?
    Vor avea loc multe discuţii, jurnaliştii vor avea un subiect de comentat, iar partidele se vor învinui reciproc şi acelaşi lucrul îl vor face şi membrii din rândul aceluiaşi partid. Ei nu au înţeles cel mai imporatant lucru, şi anume, că au greşit felul în care au promovat această campanie. Au pedalat pe familie, nu pe căsătorie şi au stârnit temeri, pentru cei care au crezut că familiile lor monoparentale sau acelea constituite prin concubinaj nu vor mai fi considerate familii şi îşi vor pierde drepturile. Au vorbit de familia tradiţională, de morala religioasă etc. dar nu au arătat ce înseamnă căsătoria, că aceasta este doar o uniune legal constituită, între două persoane de sex opus (conform legilor româneşti), nu e o instituţie, o formă de organizare socială realizată prin căsătorie sau concubinaj ori prin legături de sânge, cum este familia. De asemenea, trebuia explicat faptul că prevederea constituţională este greşit formulată, pentru că soţii sunt rezultatul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, nu că se realizează căsătoria între doi soţi. Părerea mea este că doar o parte din cei care nu au ieşit la vot au avut temeri şi nu au înţeles diferenţa dintre familie şi căsătorie, pe când ceilalţi nu au votat, pentru că nu au vrut, nu le pasă şi pentru că nu se respectă, deoarece nu-şi exercită un drept. 
   Până la urmă, au găsit şi marele vinovat al rezultatelor Referendumului: Preafericitul Patriarh Daniel, căruia ţărănistul  Pavelescu i-a cerut demisia, ca şi cum Papa şi-a dat demisia, când în Franţa şi în Germania s-a aprobat căsătoria între persoane de acelaşi sex (  64% din populaţie acestor ţări s-a declarat catolică).
  Trăim veremuri agitate, în care, din păcate, valorile s-au răsturnat şi întoarcerea la practici din comuna primitivă au devenit practici moderne şi progresiste!. Nimeni nu te mai osândeşte la respectatarea valorilor  morale şi nici măcar la învăţătură!.
   Pe curând,
   Earnest
P.S. ,, Neam boicotat, nu o dată, de-a lungul istoriei, am ajuns performanța teribilă de a ne boicota de noi înșine, de propria natură și naturalețe. Crucile din cimitire vor spune, cândva, arheologilor viitorului că și în acest Neam au trăit familii. Dacă nu ne-om boicota cimitirele, transformându-le grabnic în autostrăzi", scrie părintele Constantin Necula, în Tribuna
     

duminică, 30 septembrie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (XII) 1918 vs.2018

    Mai avem două luni până la Marea Sărbătoare a Centenarului Marii Uniri şi m-am gândit să vă prezint două aspecte de atunci, comparându-le cu cele de astăzi.
     1918  Intelectualitatea şi oamenii politici de acum  o sută de ani se străduiau să atragă de partea României, Marile Puteri pentru susţinerea problemei naţionale româneşti. La Paris, vreo 70 de personalităţi îşi desfăşurau activitatea, printre care matematicianul Traian Lalescu, inventatorul Traian Vuia, marile chirurg Toma Ionescu, mulţi profesori universitari, poeta Elena Văcărescu, înfiinţând ziarul  ,,La Roumanie", prin care se informa publicul francez despre justeţea pretenţiilor româneşti de unire a tuturor teritoriilor locuite de români, într-un stat democratic. Cu un an înainte, îi fusese redat României steagul lui Ştefan cel Mare, găsit într-o mănăstire de la Muntele Athos, iar ofiţerii români distinşi în luptele din anii 1916-1917 fuseră decoraţi de statul francez. De asemenea, în Italia, starea de spirit a opiniei publice era favorabilă cauzei româneşti datorită activităţii lui Vasile Lucaciu, Vladimir Ghica, Mihai Sturza şi a altor patrioţi români. Presa de toate orientările, personalităţi de prestigiu al vieţii politice şi cultural-ştiinţifice urmăreau cu mare interes şi încurajau eforturile românilor de a-şi realiza idealul naţional. La Londra, încă din anul 1917, funcţiona ,, Societatea Anglo-Română", unde alături de români, Primarul Londrei, Arhiepiscopul de Canterbury, episcopii de Londra, Oxford, Winster militau pentru legitimele revendicări româneşti. Misiunea română în S.U.A, formată din Vasile Lucaciu, Ion Moţa, P.Negulescu , Vasile Stoica au informat naţiunea americană cu problemele româneşti, organizând la Cleveland, Chicago, Detroit, Trenton, Indianopolis, conferinţe  urmate de demonstraţii de susţinere a unirii Transilvaniei cu România. Bineînţeles, un rol important în aceste acţiuni  l-au avut românii americani din aceste oraşe. ,, Nici o naţiune n-a pornit vreodată vreun război din motive mai ideale, mai morale şi mai umanitare decât în România", spuneau cei ce doreau să organizeze o ,, Legiune a românilor subjugaţi".
2018 O parte a intelectualităţii române este indiferentă faţă de manifestările legate de Centenarul Marii Uniri, iar o mică parte, care se vrea cosmopolită şi progresistă, împreună cu unii aleşi ai neamului la Uniunea Europeană îşi critică ţara, cer sancţiuni pentru România, mint cu neruşinare, prin dezinformare, iar în ţară, manipulează şi ridică la rang de ideologie sintagma ,, MUIE P.S.D." Mie îmi este ruşine cu astfel de compatrioţi!
1918. Pe data de 13 septembrie 1918, la Bucureşti, a avut loc o mare manifestare socialistă a muncitorilor, care solicitau, pe drept cuvânt, creşterea salariilor şi ziua de lucru de 8 ore. Numai că această mare manifestare a fost organizată de agentul bolşevic Cristian Racovski, degenerând cu lozinci antiguvernamentale şi antiregale, lozincile, fiind, ce-i drept, decente: ,, Jos Guvernul!", ,, Jos Armata!",  ,, Jos Regele!", fără cătuşe, înjurături sau cu caricaturi etc. Să nu uităm faptul că această manifestarea se desfăşura după ce România trecuse printr-un Război Mondial şi se afla în plină criză economică de subproducţie, dar, probabil, bucureştenilor, care au cunoscut regimul de ocupaţie a trupelor germane, le ajunseseră ,, cuţitul la os". Manifestaţia trebuia să se desfăşoare în Piaţa Teatrului Naţional. În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de Munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție, generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu. Forțele de ordine se grupaseră pe strada Ion Câmpineanu, în Pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu a telefonat Prim- Ministrului Ion I.C. Brătianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților. Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național, rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți.
2018 Pe 10 august 2018, în Bucureşti a avut loc o mare manifestaţie, pe care nu şi-a asumat-o niciun sindicat, niciun partid , dar anunţată cu o mult timp înainte ca ar fi a diasporei româneşti îngrijorată de ceea ce se petrece în România. Probabil, românii plecaţi la muncă în străinătate erau supăraţi că părinţilor lor, rudelor rămase în ţară li s-au mărit pensiliile, salariile, ca agricultorii şi întreprinzătorii români sunt încurajaţi, dândudu-li-se subvenţii, respectiv diferite stimulente sau că au fost scoase la iveală celebrele protocoale. Se cerea sânge şi o nouă revoluţie. Unii au zis că de fapt, nici măcar în gând nu s-a vrut o manifestare violentă, doar ni s-a părut că a fost distrus mobilierul stradal, ca s-a încercat intrarea în Guvern, ca s-a dărâmat  gardul Muzeului ,,Antipa", că s-au aruncat  borduri sau  Coktail Molotov în jandarmi, că de fapt, neexistând toate acestea, jandarmii au intervenit abuziv. Nu am aflat, până în prezent, cine au fost adevăraţii organizatori ai acestei manifestaţii, care au manipulat mase de oameni să iasă în stradă, fără să aibă vreo revendicare precisă, decât lozinci ameninţătoare. Istoria antedecembristă vorbea despre demonstaţia din 13 decembrie 1918 aşa cum se vorbeşte astăzi, de unii politicieni, ziarişti, despre demonstaţia din 10 august 2018. Istoricilor le-au trebuit peste 70 de ani să descopere cine a stat în spatele manifestanţilor de acum 100 de ani. Oare toţi atâţia ani ne va trebui să aflăm cine stă în spatele tuturor manifestaţiilor din ultimii doi ani? Până atunci, vorbim despre securişti şi de soroşişti, fără să avem un nume! Astăzi, Ion I.C. Brătianu este un erou, marele înfăptuitor al Marii Uniri, nicidecum Premierul care a dat ordin să se tragă în nişte manifestanţi, care nici nu apucaseră să ajungă la locul de manifestare a acţiunii lor , unde nici nu ştim cum s-ar fi comportat!
Pe curând,
Earnest

marți, 25 septembrie 2018

ŞTIAŢI CĂ (XVI)... DIN ISTORIE ADUNATE

Ramses cel Mare-războinic
... Ramses II , faraon al Egiptului între anii 1279 şi 1213 î.e.n, a fost tatăl al 100 de copii făcuţi cu reginele sale şi cu femeile din Haremul său numeros?
... anticii hinduşi au fost primii care au folosit inelele de logodnă şi că această tradiţie a fost ,,importată" de greci şi de romani, fiind semnul ,, proprietăţii vândute", până în secolul al IX-lea, când Biserica Creştină l-a adoptat ca simbol al fidelităţii?
... Henric I, regele Angliei între anii 1100 şi 1135, a stabilit unitatea de măsură ,, picior", după o treime din lungimea braţului său ( 31 inci/cm.)?
... naufragiul coloniştilor în Bermude în anul 1609 pare să fi fost sursa de inspiraţie pentru piesa ,,Furtuna" de Shakespeare?
... Armata Noului Model creată în anul 1644 de Oliver Cromwell în timpul Războiului Civil din Anglia a fost prima armată care a purtat uniforme regulamentare? Erau de culoare roşie, ceea ce înlesnea diferenţierea prietenului de duşman şi ascundea petele de sânge provenite din răni, prevenind astfel scăderea moralului.
... Leopold I, rege al Ungariei din anul 1655, al Boemiei din anul 1656 şi împărat al Imperiului Roman de Neam German din anul 1658, a fost un compozitor talentat şi un patron al teatrului, compunând muzică pentru reprezentările teatrale pe care le patrona la Curtea Imperială?
... japonezii şi-au pregătit invazia din anul 1942 în Malaya şi Singapore timp de 10 ani, infiltrându-se în regiune deghizaţi ca fotografi, negustori sau proprietari de bordeluri, fotografiind şi cartografiind peisajul în scopuri strategice?
... Wiston Churchil a statornicit folosirea termenului ,,quisling" de la Vidkun Quisling, liderul fascist norvegian, care a înlesnit invadareaNorvegiei de către Germania, pentru a-i denumi pe trădători? 
...Biserica Zanda a Adevăraţilor Apostoli ai lui Dumnezeu din Zambia cu cei 37 de membrii ai ei este cea mai mică biserică dintre cele 22.189 de secte creştine şi culte?
... U.R.S.S. ocupa 1/6 din teritoriul Globului şi cuprindea 102 de minorităţi, vorbindu-se, în afara limbii ruse, peste 100 de limbi?
Pe curând,
Earnest

duminică, 9 septembrie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLIV). GEO BOGZA, BASARABIA ŢARĂ DE PĂMÂNT

Geo Bogza (1908-1993)
,, Ce ar fi Basarabia fără Nistru? Fără fluviul acesta răsăritean ale cărui ape numai ele ştiu de câte ori au fost înroşite de sânge, numai ele ştiu câte sute, câte mii de cadavre au purtat în atâtea rânduri spre marea în care totul se pierde şi se uită."
(Geo Bogza, Viaţa pe Nistru, în ,,Basarabia ţară de pământ")



   M-am gândit să vă recomand, în acest An Centenar, cărticica lui Geo Bogza, întitulată ,,Basarabia ţară de pământ". Am numit-o ,,cărticică", pentru că exemplarul pe care eu îl am ( a apărut în anul 1991 la Editura Ara, Bucureşti) este o parte din volumul ,, Ţară de piatră, de foc şi de pământ" publicat de Editura  Fundaţia pentru Literatură şi Artă  ,,Regele Carol II", în anul 1939.
    ,,Basarabia ţară de pământ" este rezultatul unor anchete personale, pe care le-a făcut Geo Bogza, în anul 1934, în Basarabia, cuprinzând 12 reportaje. Realitatea locurilor şi a oamenilor este înfiorătoare. Basarabia acelor vremuri era un teritoriu sărăcit de resurse, cu oameni săraci, cu comunităţi rămase cu mentalităţi antice ( cum este descrisă comunitatea evreiască din nord-estul Basarabiei) sau medievale ( ca mulţi locuitori din murdarul Bălţi sau  din luminatul Chişinău, care conlocuiau alături de cei care trăiau în prezentul modern). De la Marea Unire din anul 1918 şi  până în anul 1934, nimic nu se tranformase în bine în Basarabia subjugată de regimul ţarist. Oficialităţile din Chişinău l-au întâmpinat cu mare deschidere pe autor, sperând că reportajele lui, ajunse la Bucureşti, le vor schimba soarta în bine, că Guvernul, opinia publică va fi sensibilizată şi vor face ceva şi pentru ei. Însă ei nu ştiau că Geo Bogza făcea o anchetă personală şi că nu era trimisul Guvernului. Reportajele au fost publicate abia în anul 1939, după cinci ani ( autorul spune că poate s-au schimbat lucrurile în cei cinci ani, dar ceea ce el a constatat atunci rămâne un document al acelor vremuri), iar în anul 1940, prin ultimatumul de la Moscova, Basarabia revine  la U.R.S.S.
   Citind aceste reportaje şi vizitând Basarabia, imediat după anul 1989, când arăta curată şi prosperă, mă întreb, de ce ar mai dori basarabenii unirea cu România, când în perioada revenirii la Ţara Mamă, guvernele  române nu au făcut nimic pentru ei, decât aplicând reformele : agrară,  învăţământului şi aadministraţiei publice?
  Pe curând,
  Earnest

sâmbătă, 8 septembrie 2018

SFINȚI ROMÂNI (IV). SFÂNTUL DIONISIE EXIGUUL ( 470-545)


,,În el era multă simplitate îm­preună cu înțelepciune, sme­renie, împreună cu învățătură, moderație impreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic sau unul dintre cei din urmă slujitori, deși era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor". ( Cassiodor)



   Pe data de 1 septembrie, a început anul bisericesc. În această zi, din  anul 2008, Biserica Ortodoxă Română îl prăzmuiește pe Sfântul Dionisie Exiguul ( cel Mic), numit Smeritul, ca urmarea hotărârii Sinodului mitropolitan al Mi­tro­poliei Munteniei si Do­bro­gei, care, la propunerea Prea­fe­ri­ci­tu­lui Parinte Patriarh Daniel, a initiat demersurile canonice si statutare în vederea ca­no­ni­za­­rii Sfantului Cuvios Di­o­ni­sie Exiguul (Smeritul). 
 Dionisie Exiguul este cel ce a organizat calendarul actual, împărțindu-l în  două era: înainte și după Hristos și din acest motiv B.O.R. a ales ca la data începerii anului bisericesc să fie prăzmuit Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul ( Smeritul), în timp ce Biserica Catolică îl prăzmuiește pe data de 4 octombrie.
Ruinele Mănăstirii Vivarium, ctitoria lui Cassiodor
  Dionisie Exiguul a luat pentru prima oară ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, Nașterea Mântuitorului, „începutul nădejdii noastre”, fixând-o în raport cu  anul 754 sau 753 de la Întemeierea Romei,  renunţând la calcularea tradiţională a anilor, care avea punct de plecare întemeierea Romei (754 a.Hr.) ori împăraţi romani, motivând: "Eu nu am voit să pun la bază calculelor mele amintirea acelui om fără de lege şi persecutor (Diocleţian), ci mai degrabă am ales să socotesc anii de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că, astfel, să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre şi pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mantuitorului nostru".
 Cine este acest Dionisie Exiguul? Este  daco-roman, din Scythia Minor ( Dobrogea), după cum el însuși spune, descriind acest spațiu și locuitorii de aici: "Poate este un lucru nou celor neştiutori, că Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig şi în acelaşi timp prin barbari, a crescut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea moravurilor. Că lucrul stă aşa, eu îl ştiu nu numai printr-o cunoaştere din naştere, ci mi l-a arătat şi experienţa. Se ştie că acolo , într-o comunitate pământească deschisă (exposita terrena congregatione) am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului şi am fost învrednicit să văd viaţa cerească în trup fragil a preafericiţilor Părinţi (călugări), cu care acea regiune se mândreşte ca de o rodire duhovnicească deosebită". A rămas orfan de mic, a învățat în cunoscutele școli mănăstirești din Dobrogea, unde a studiat și Sfântul Ioan Cassian, avându-l printre îndrumători şi pe Petra, devenit, către sfârşitul secolului V, episcop al Tomisului. A plecat la Constantinopol, dar nemulțumit de influența monofizismului (teză aparținând călugărului Eutihie, care susține că Iisus Hristos nu are decât o singură fire („monophysis”), cea divină, întrucât trupul omenesc l-a luat in mod aparent, în timp ce doctrina ortodoxă susține că sunt două la număr, divină şi umană - „diefizitism”, unite într-o singură persoană divino-umană), părăsește orașul, călătorind până în anul 496, când  Papa Ghelasie îl cheamă la Roma, ca traducător pentru că Dionisie cunoștea foarte bine limbile latină și greacă. În Italia, și-a desfășurat activitatea sub păstorirea a 10 papi. A organizat arhiva Cancelariei Pontificale, a predat la Academia din Vivarium ( Calabria), întemeiată de Cassiodor, a tradus din latină în greacă și din greacă în latină numeroase lucrări cu caracter dogmatic, de drept canonic și de alte caractere ( scrisori, biografii etc). Opera sa de calendarolog este Cartea despre Pasti, Ar­gu­men­te Pascale. De asemenea, s-au păstrat 10 scrisori de ale sale.
   Probabil vă întrebaţi de ce astăzi şi nu pe 1 septembrie scriu despre Sfântul Dionisie Exiguul. Am ales această zi, pentru că este ultimul sfârşit de săptămână de vacanţă şi vreau să vă spun că acest om deosebit a scris o scrisoare de mulţumire profesorului său din Dobrogea, Episcopului Tomisului, Petra, din care citez câteva rânduri: "Mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile părinte şi podoaba aleasă a învăţătorilor lui Hristos şi am mereu înaintea ochilor minţii râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiaţi cu mine când eram copil, râvna pe care nici spaţiul nici timpul nu o pot uita; vă rog să primiţi o mulţumire pe care ştiu că nu pot să v-o dau la înălţimea cuvenită".
   Luni, 10 septembrie, începe un nou an şcolar şi mă întreb, dacă generaţia actuală consideră că educatorii, învăţătorii, profesorii lor sunt cei care s-au străduit să-i formeze, dacă au vreo recunoştiinţă, pe parcursul vieţii, nu numai aceea exprimată la cursurile festive.
   Pe curând,
   Earnest

luni, 27 august 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLIII). ALEXANDRU ȘTEFANOPOL, MĂRIA-SA BURDUJA-VODĂ


    ,,An socotit că zidirea acestei lumi este rău pornită de la temelie. Unde este mai mare huzur este și mai aprig amarul ostenitorilor. Pravila părtinește doar pe cel avut. Munca e dăruită celui lipsit. Unii istovesc bucate și ulcele, alții agonisesc sudoare. S-ar cuveni, doar oleacă de cumpănire între unii și alții"
 (Modrigan, personaj principal în ,,Măria-Sa Burdaja- Vodă")

   Pe vremea când eram licean, citeam romane istorice din literatura clasică universală și românească, dar și din literatura contemporană. Se scriau romane despre daci și romani, despre voievozii români, despre pașoptiști. Se realizau filme istorice atât artistice cât și documentare. Era o cale de a face cunoscută istoria patriei și te îndemna  să te documentezi, ca să-ți îmbogățești cultura istorică  și sentimentele patriotice.
    Unul dintre romanele citite în acea perioadă, pe care vi-l recomand, este ,, Măria-sa Burduja-Vodă" de Alexandru Ștefanopol,  publicat de Editura Eminesacu, în anul 1970.
   Alexandru Ștefanopol ( n. 21 dec. 1891 la Roșiorii de Vede-  d.29 oct.1974 la București) a fost de meserie inginer silvic dar un renumit jurnalist în perioada interbelică și scriitor de proză scurtă și de romane, mai ales, în ultima parte a vieții sale. Cele mai cunoscute și apreciate scrieri ale sale sunt romanele : ,, Hangița Tudora", ,, Măria-sa Burduja-Vodă", ,, În Mahalaua Grant".
Gheorghe Ștefan (Burduja-Vodă)
 ,, Măria-sa Burduja-Vodă" este evocarea vieții domnitorului moldovean Gheorghe Ștefan (1653-1658), poreclit Burduja, datorită fizicului rotofei, începând cu copilăria și continuând cu tinerețea și  maturitatea acestuia. Romanul este o frescă a Moldovei epocii cuprinse între anii 1620 și 1658. Scriitorul este un bun cunoscător al geografiei și istoriei acelei perioade ( cea de a treia sa soție a fost profesoară de geografie și istorie), descriind plastic zonele ținuturilor Neamțului, Bacăului dar și fastul curții domnești din vremea lui Vasile Lupu. Principalele personaje ale romanului sunt Burduja, Modrigan și Vasile Lupu, cărora li se adugă numeroși dregători mici și mari, Petru Movilă, tatăl lui Burduja, logofătul Dumitrașcu, Safta, soția lui Burduja, boieri, curteni, Pincipele Rackoczi, trimișii lui Matei Basarab, hangii, negustori, preoți, egumeni dar și personaje indirecte despre care se povestește, ca nevestele și fetele lui Vasile Lupu, sultana Kosem,Timuș  Hmelnițki, Varlaam etc. Scriitorul surprinde epoca zbuciumată de dinainte de venirea lui Vasile Lupu în tronul Moldovei, când se schimbau des domniile, tronul fiind ocupat de mai multe ori de domnitorii Alexandru Ilieș,  Ștefan Tomșa, Miron Barnovschi, Moise-Vodă, când domniile se cumpărau, când partidele boierști se întăreau în detrimentul puterii domnești, când grecii pătrunseseră în armata și dregătoriile țării, când cuvântul evzonilor (infanteriști greci, îmbrăcați cu fustă), negustorilor, boierilor și dregătorilor de origine greacă avea o greutate mai mare decât cuvântul  boierilor români. De asemenea, autorul ne relatează viață imorală a lui Vasile Lupu,  lăcomia, dorința acestuia de a ocupa și tronul Țării Românești, despre nemulțumirile boierilor și ale norodului dar mai puțin despre realizările culturale din acea perioadă și foarte puțin despre domnia lui Burduja_-Vodă. 
   Alexandru Ștefanopol este un bun povestitor, creând atmosfera epocii nu numai prin descriere, dialog dar și prin folosirea unor arhaisme : zuliar (pătimaș, gelos), firisit (lipsit), parapon (supărare, necaz), buznit ( năvălit), agarenți (păgâni), țafandachi ( tânăr gătit și ridicul), surete ( scrisori secrete), nălbar (potcovar), palicar ( voinic, viteaz), haraiman ( tămbălău), bujeniță (pastramă), rateș ( han și hangiu)etc.
   Lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest