duminică, 9 aprilie 2017

DESPRE SIMBOLURI (V).CRUCEA (III). CELE MAI RENUMITE CRUCI DIN ROMÂNIA (I)

Crucea cu raze de la Tărtăria, mil V î.e.n.
 (rândul 2, semnul 3)
Crucea, cel mai important simbol creştin, a fost implicată în toate domeniile artei, de la arhitectură la artele aplicate, construindu-se şi ridicându-se în spaţiul românesc cruci de piatră, marmură, lemn, pe biserici,în biserici,  pe morminte, la hotare, troiţe sau sculptându-se pe pietrele funerarare sau confecţionându-se cruci din metal, lemn, piatră semipreţioasă, cu diferite destinaţii.
Icoană de sticlă: Sfinţii
Împăraţi Constantin şi
Elena, între Sfânta
Cruce cu Raze
 După cum am arătat în celelalte articole, crucile, ca simbol religios, au existat înainte de creştinism, astfel de reprezentări fiind identificate pe ceramică, încă din epoca neolitică.
Crucea de tip Malta
sec XIV, Rădvani
Transilvania,
Cruce celtică, sec,XVII, cimtir
 CRUCEA CU RAZE  în centrul ei este semnul Învierii, este crucea dădătoare de viaţă, este  frecvent reprezentată pe icoanele de sticlă ale meşterilor populari şi ca troiţe. Însă cele mai vechi cruci cu raze din lume au fost identificate pe tăbliţele de lut de la Tărtăria, aparţinând culturii neolitice Vinca, mileniul V î.e.n. După 1000 de ani, depărtare în timp de  cultura Vinca, întâlnim această cruce ca simbol al zeului sumerian Anu şi unul dintre simbolurile zeului egiptean Ra. Crucea cu raze apare şi  pe ceramica dacică din Munţii Orăştiei până în Munţii Buzăului.
CRUCEA CELTICĂ este frecvent întâlnită în cimitirele din Transilvania din sec. XVII-XIX şi ca troiţe, în întreg spaţiul românesc din trecut şi din zilele noastre.
CRUCEA DE TIP MALTA   este reprezentată frecvent pe piatră între secolele IX şi XIV, dintre care menţionăm pe cele de pe elementele de arhitectură ( Complexul Basarabi, sec.IX-XI,  zidul de piatră al cetăţii Dăbâca, sec.XI-XIII), pe lespedea de la Reghiu ( Vrancea), sec.XII-XIII, pe stela antropomorfă de la Conop (  Alba), din aceeaşi perioadă sau pe piatra funerară de la Rădvani ( Bihor), sec. XIV.
CRUCI TĂMĂDUITOARE 
Mănăstirea Dervent, Crucea din Paraclis
Crucile tămăduitoare de la Dervent (judeţul Constanţa) sunt cele mai bine cunoscute de creştinii români. (Dervent în limba turcă înseamnă ,, loc de trecere lângă o apă"). Despre Dervent, ca loc sacru, voi scrie altă dată. Cele 4 cruci au crescut din pământ, pe locul unde au fost martirizaţi un preot şi trei fecioare creştine, în vremea lui Diocleţian, în sec. al III-lea. Acestea au devenit făcătoare de minuni şi loc de pelerinaj, ceea i-au determinat pe turci să încerce să le distrugă. Astfel, din cele 4 cruci, au rămas 2, iar în anul 1936 s-a ridicat acolo o biserică, devenită astăzi mănăstire, important loc de pelerinaj şi de vindecare a celor care cred în minunile Domnului.
Cele 40 de cruci de pe Dealul Amaradiei   
Biserica din Crucile, sec. XVIII
  În judeţul Dolj, în satul Crucile, mai există 2 case şi  o biserică aflată în ruină, complet izolată între dealuri şi văi. Oamenii s-au mutat în vale, aproape de şosea, pentru a avea curent electric, lăsând în urma lor o biserică, care le-a făcut satul lor faimos, loc de pelerinaj, loc de vindecare a multor bolnavi.  Cronicele spun şi pisania din biserică confirmă, că în sec. al XVIII-lea, unui cioban, pe nume Radu, i s-a spus în vis să ridice acolo o biserică. El a început să facă, mai întâi, 40 de cruci, cioplindu-le direct în copacii din pădurea boierului Andrei Bălăcescu. Boierul, aflând că o slugă a intrat în pădurea sa şi a început să cioplească copacii, a dat poruncă să taie crucile, însă îndată a orbit. După 40 de zile de plânsete şi rugăciuni, boierului i-a revenit vederea şi a hotărât să înceapă, în anul 1753, construirea bisericii. Crucile rămase, după tăiere, au devenit parte integrantă a bisericii: 2 cruci au fost zidite în catapeteasmă, , 2 în zidul din pronaos, iar în faţa catapetesmei, în mijlocul bisericii se află o altă cruce de 5 m. înălţime. Din partea dreaptă a Sfântului Altar izvorea un izvor tămăduitor, care astăzi a secat. Biserica nu mai are nici uşi, nici ferestre, este susţinută de multe bârne masive şi de un brâu din metal, la exterior. Mă întreb, dacă localnicii, cei care şi-au părăsit biserica, îşi amintesc întâmplarea boierului Bălăcescu şi dacă nu le trec fiori de teamă. În loc să aducă civilizaţia la ei în sat, aceştia au plecat după civilizaţie, fără să facă nici un efort.
Crucea de la Stoina (Gorj),1783
CRUCI ÎNTRE HOTARE
Oamenii au ridicat, în general, cruci din piatră între hotarele dintre localităţi, care delimitau spaţiul sacru al comunităţii lor de spaţiul profan. Aici, la hotar, aveau loc judecarea celor care încălcau regulile laice sau religioase, până aici se petreceau cei care plecau la oaste, aici se săruta pământul sau de aici se lua un pumn de pământ şi purtat în raniţă, pentru a-i aminti celui plecat de origine, pentru a-i alina dorul. Pe aceste cruci, se scriau nu numai numele celor din grija cărora au fost ridicate, ci numele tuturor membrilor comunităţii. Ele eru socotite ctitorii la fel de importante ca  bisericile. În judeţul Gorj, s-au păstrat 11 cruci de hotare, din sec. al XVIII-lea, scrise în chirilică.
Pe curând,
Earnest

luni, 3 aprilie 2017

COMUNICAT

Casa Corpului Didactic ,,Grigore Tabacaru” Bacău împreună  cu Societatea de Ştiinţe Istorice-Filiala Bacău se alătură Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” la activitatea   ,, In Honorem Magistri Octogenarii” organizată, marţi, 4 aprilie 2017, cu ocazia aniversării profesorului doctor Ioan Mitrea, la vârsta de 80 de ani.
     Domnul profesor doctor Ioan MitreA a fost născut pe 4 aprilie, în anul 1937,  în comuna Căciuleşti (astăzi Girov), judeţul Neamţ, într-o familie în care valorile morale şi patriotice erau cultivate copiilor, din primii ani de viaţă. A început studiile în comuna natală, continuându-le la Piatra Neamţ unde a absolvit prestigiosul Colegiu Naţional „Petru Rareş”. În anul 1963, a absolvit ca şef de promoţie, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie-Filosofie, specialitatea  Istoria Românilor, fiind repartizat direct în învăţământul superior. A fost asistent şi lector universitar la institutele pedagogice din Iaşi şi din Bacău, iar la Institutul Pedagogic din Bacău, a fost între anii 1971 şi 1975 decan al Facultăţii de Istorie-Geografie. După desfiinţarea institutului, a fost muzeograf principal şi director între anii 1976 şi 1982 al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Bacău ( astăzi Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”). Activitatea profesională şi-a încheiat-o la catedră, ca profesor titular la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău, de unde a ieşit la pensie.
   Împreună cu regretaţii profesori universitari băcăuani, Traian Cantemir şi D. Alistar, între anii 1972 şi 1974, a scos  câteva numere de Studii şi Cercetări Ştiinţifice (Seria Istorie-Filologie), iar în anul 1974, ca preşedinte al Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Istorice, împreună cu preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice-Filiala Bacău,  profesorul universitar doctor Traian Cantemir, a scos în volumul Comunicări de Istorie şi Filologie. De asemenea, alături de  alţi intelectuali de marcă ai urbei, a întemeiat Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”, iar din anul, iar în anul 2001 este fondatorul Revistei de Istorie Zargidava, aflată la al XVI-lea număr, premiată cu distincţia „Gh. I. Brătianu.

      Întreaga sa activitate de cercetare ştiinţifică se concretizează în cele peste 350 de studii şi articole publicate în revistele de istorie din ţară şi din străinătate, în cele peste 270 de comunicări ştiinţifice prezentate atât în ţară cât şi în străinătate şi în cele 21 de cărţi al căror autor, coautor este. A organizat numeroase expoziţii judeţene, interjudeţene şi naţionale, iar între lunile decembrie 1979 şi ianuarie 1980 a participat împreună cu regretatul istoric Hadrian Daicoviciu la organizarea la Roma a expoziţiei  Dacii. Mostra della civilità daco-getica în epoca classica.
         În ultimii ani, meritele sale ştiinţifice au fost recunoscute, acordându-i-se următoarele distincţii: Ordinul Naţional pentru Merit  în grad de Cavaler (2000), Premiul „Eudoxiu Hurmuzachi” al Academiei Române (2001), Premiul „A.D. Xenopol” (2000 şi 2008). De asemenea, a fost numit Membru de Onoare al Institutului de  Arheologie „A.D.Xenopol” al Academiei Române (2007), Membru de Onoare al Consiliului profesoral al Colegiului Naţional „Ferdinand I” (2007), Membru al Diviziei de Istoria Ştiinţe a Academiei Române (2009), Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţe din România (2011) şi a fost făcut Cetăţean de Onoare al comunei natale, Girov, în anul 2006, iar în anul 2008 al Municipiului Bacău, ca recunoştinţă a comunităţii locale pentru contribuţia pe care şi-a adus-o la dezvoltarea şi la creşterea prestigiului învăţământului preuniversitar şi universitar băcăuan.Este, de asemenea, membru de onoare a Societăţii de Ştiinţe Istorice-Filiala Bacău.
     Domnul profesor doctor Ioan Mitrea reprezintă un exemplu pentru toţi profesorii activi dar şi pentru profesorii pensionari. Ne demonstrează la toate sesiunile ştiinţifice, că pasiunea pentru ştiinţa pe care s-a angajat să o slujească în anii tinereţii, nu încetează odată cu ieşirea la pensie. A fost şi rămâne un militant al apărării valorilor naţionale, crede cu înverşunare că naţiunea română nu şi-a încetat misiunea –aceea de slujitor al istoriei- şi face tot posibilul, prin intervenţiile sale, să ţină trează conştiinţa naţională a românilor. 
  La mulţi ani, domnule profesor!
                                                                                                    Transmite Livia Liliana Sibişteanu

vineri, 31 martie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXV). C.G BALAN, ESCROC SRL


       ,, Întotdeauna am urât băncile, asigurările şi cazinourile. Dispreţuiesc la fel de tare sistemul capitalist ca şi cel socialist. Amândouă sunt sortite eşecului. În general, clasa bogată  va deveni mai bogată, iar cea săracă mai săracă. (...)  Nesimţiţii vor da întotdeauna din coate mai tare decât modeştii. Impertinenţii vor ajunge mereu în faţă, în ambele sisteme. Proştii vor vota întotdeauna după chipul şi asemănarea lor: un politician destul de pervers încât să se coboare la nivelul promisiunilor animalice. Foame, frică, nesomn-asta-i sperie" ( C.G Balan, Escroc SRL, Marcel Zisu, personajul principal )

   Romanul ,,Escroc SRL" de C.G. Balan a fost publicat de Editura Humanitas, în anul 2013.
  C.G. Balan este scriitor român al diasporei româneşti din Canada. A fost născut la Bucureşti, în anul 1972, este absolvent al Universităţii de Construcţii Bucureşti. După terminarea facultăţii, pleacă în Canada, unde a absolvit un master în inginerie mecanică la Ottawa University, în anul 2004, când îşi începe şi cariera literară cu editoriale satirice, în ziarele comunităţii româneşti.
  ,,Escroc SRL"   este primul său roman, câştigător al celei de a VI-a ediţii a Concursului de Debut Literar UniCredit, 2013.  Romanul este povestea lui Marcel Zisu, un tânăr care a plect legal din România, în Suedia, la invitaţia unui coleg de şcoală dar a rămas în Occident ilegal, migrând timp de 20 de ani, dintr-o ţară în alta, aranjându-şi o situaţie prosperă, săvârşind diferite escrocherii, fraudând cazinouri şi spărgând bănci. Romanul începe cu filosofia sa de viaţă, relatată cu nonşalanţă, credibilă, lăsându-ne să descoperim pe parcursul romanului, printre rânduri, că el este victima mediului în care a trăit: a rămas de mic orfan de ambii părinţi ( aceştia au decedat într-un accident de motocicletă, în drum spre Constanţa), a fost crescut de bunici, apoi de o mătuşă, într-o famile care îşi justifica hoţiile, pentru întreţinerea copiilor. Este  un escroc sincer, pe care nu-l poţi judeca, tocmai pentru că este sincer, nostalgic, pentru că povesteşte cu dragoste şi umor despre bunicii lui, despre prietenii şi colegii pe care i-a lăsat în ţară. Este un analist al societăţii contemporane şi tot ce face i se pare normal, pentru că societatea merită toate acestea pentru că are nevoie, pentru a se trezi, de escroci ca el, ca cei doi asociaţi ai săi, Mario şi Adi, care îşi pun şi ei probleme de filosofie a vieţii.
 Care este sfârşitul romanului? Îl veţi afla singuri. 
 În anul 2015, scriitorul ne relata: ,, În principal, începutul unei cărţi are rolul de a capta atenţia cititorului (...). Din punctul de vedere al cititorului, un roman poate să înceapă mai puţin bine- bizar sau întortocheat-, dar e obligatoriu să se încheie surprinzător, elegant, să dezvăluie  ceva nou, să te facă să depui cartea deoparte cu regretul că ,,aventura" s-a terminat".
Pe curând,
Earnest

miercuri, 22 martie 2017

ORAŞE-MUZEU UITATE (VI). CÂMPULUNG MUSCEL

Castrul roman Jidava (193-245)
 Municipiul Câmpulung Muscel este unul dintre cele mai vechi aşezări urbane din România, uitat de traseele turistice şi puţin exploatat din acest punct de vedere de edilii oraşului. Aceştia ar trebui să facă urbei lor o activă promovare turistică, să-l cureţe ( pentru că , de câte ori am poposit pe acolo, m-au deranjat gunoaiele şi praful de pe străzi- îmi cer scuze , dacă, între timp, situaţia   s-a îndreptat).
Oraşul este situat în partea de N-E a judeţului Argeş, de o parte şi alta a Râului Târgului, în depresiunea Câmpulung, având în partea de nord masivul Iezerului şi în sud dealurile înalte ale Subcarpaţilor  numite de locuitori muscele, acoperite cu păşuni, fâneţe şi pomi fructiferi. Condiţiile geografice au fost favorabile locuirii neîntrerupte  a acestei aşezări din epoca bronzului până în prezent. Aici este consemnată cetatea dacică Jidava ( cetate întărită) transformată în timpul stăpânirii romane într-un important castru. Dintre cele 13 castre identificate în judeţul Argeş, acesta este cel mai bine conservat, unde a fost parţial refăcut hipocaustum-ul ( sistem de încălzire centrală pentru încălzire, bazat pe circulaţia aerului cald prin pardoseaua şi pereţii dubli).
Cupola Mănăstirii Negru Vodă, pictor Gh.Tătărescu
 Câmpulung este cel mai vechi oraş din Ţara Românească, fiind atestat documentar în anul 1215,  a fost prima capitală a statului medieval independent, pentru că aici şi-a stabilit reşedinţa, în anul 1330, Basarab I, primul domnitor al statului. El este ctitorul mănăstirii care îi poartă numele. Pe pisania Mănăstirii Negru Vodă  se consemnează: ,, a fost zidit dintr-un început de Radu Negru la 1215, de Basarab I cel Mare, fiul lui Negru Vodă şi terminată de Nicolae Alexandru Basarab, înmormântat aici. La 1635 Matei Basarab o zideste din nou cu aceleasi materiale de piatră cioplită, întocmind obştea monahală cu primul stareţ Melchisedec. Piatra de mormânt a lui Nicolae Alexandru este cel mai vechi document epigrafic funerar în limba slavonă de pe teritoriul ţării noastre. Biserica păstrează  în pridvor urme de pictură din epoca lui Matei Basarab. Biserica a fost  repictată în secolul al XIX-lea de cunoscutul pictor de biserici Gh. Tătărescu.  Oraşul medieval Câmpulung a fost un înfloritor centru meşteşugăresc dar şi cultural. Oraşul are 14 biserici, majoritatea fiind ridicate între secolele XIV-XVI. În oraş, s-a stabilit o comunitate săsească, încă din secolul al XIII-lea, aceştia zidind  un Cloaşter (din germană Kloster, mânăstire). Legenda spune că biserica fusese dăruită Apusenilor de către „Doamna lui Negru-Vodă”, pe la 1220. Singura piatră de mormânt din Cloaster (1300 este anul înscris pe piatră, fiind considerată cea mai veche înscripţie funerară în limba latină din România medievală) este a judeţului Laurentiu di Longocampo şi se află astăzi, înaintea altarului Sfântului Iacob, în Biserica Bărăţia. Breslaşii , cum era tradiţia medievală, şi-au ridicat propriile biserici, păstrându-se cele ale: şubarilor ( Biserica ,,Sfântul Spiridon, construită între anii 1551 şi 1553, refăcută în stil brâncovenesc în anul 1771, pictată în exterior şi interior), olarilor (Biserica ,,Sfântul Gheorghe, secolul al XVI-lea), pietrarilor ( Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului, care mai păstrază picura executată de Pârvu Mutu). Doamna Chiajna a înfiinţat aici în anul 1552 una din cele mai vechi şcoli din Ţara Românească, iar în  anul 1567 a ridicat Biserica Domnească, pe lângă care domnitorul Antonie Vodă a înfiinţat, în anul 1667, prima şcoală în limba română. Pe lângă Mănăstirea Sfânta Marina, începând cu secolul al XVII-lea, a fiinţat o şcoală de zugravi ( numeroşi zugravi formaţi aici au funcţionat în Ţara Bârsei; tot la această şcoală a luat primele lecţii pictorul Ioan Negulici).
Bulevardul Pardon
  Tot la Câmpulung, domnitorul Matei Basarab a instalat tiparniţa trimisă de Mitropolitul Kievului, Petru Movilă, ( la Mănăstirea Negru Vodă) şi înfiinţează, în anul 1643, prima fabrică de hârtie din ţară.
 Să nu uităm că în anul 1521, Neacșu Lupu emite din cancelaria orașului, o scrisoare redactată în limba română către Hans Brukner, județul Brașovului.
 Câmpulung Muscel nu oferă turistului doar biserici, ci şi unul dintre cele mai vechi muzee de istorie din ţară, înfiinţat în anul 1889, care funcţionează astăzi în clădirea fostei Prefecturi ( clădire ridicată după planurile arhitectului D.I. Berechet, care între anii 1930 şi 1963 a fost arhitectul şef al Patriarhiei Române), Muzeul de Etnografie şi Artă Medievală, cu sediul în cea mai veche clădire păstrată în oraş, ridicată în stil muscelean, în anul 1735. În bătrânul oraş, vă puteţi plimba pe Bulevardul ,,Pardon( veţi recunoaşte clădirile, dacă aţi văzut filmul ,,Titanic vals, realizat în anul 1965, după piesa lui Tudor Muşatescu), printre puţinele Străzi Mari păstrate în ţară, construit în jurul anului 1800, pe fosta albie a unui iaz, care a fost deviat în Râul Târgului, în care se integrează organic Grădina Publică ,,Merci, întemeiată în anul 1885 şi refăcută după planurile lui Berechet ( menţionăm că în oraş se află 80 de clădiri monument realizate după planurile celebrului arhitect, printre care Ateneul Popular, Liceul de Fete, Primăria). De asemenea, în faţa Bibliotecii, într-un mic  mic scuar, este plasat Bustul legendarului Negru Vodă, operă a sculptorului Dimitrie D. Mirea, ridicat în 1910.
  În  Câmnpulung este sediul uneia dintre lojile masonice din România ( se spune că aici Masoneria ar fi funcţionat încă din secolul al XVII-lea) şi că Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, ridicată în anul 1860, ar fi o ctitorie a masonilor, după arhitectură şi după unele simboluri reprezentate în interiorul ei.
 Poate v-am trezit interesul pentru a vizita frumosul oraş. Merită de văzut, pentru că veţi simţi atmosfera vremurilor trecute, rătăcită în prezentul atât de haotic şi zbuciumat în care trăim.
Pe curând,
Earnest

joi, 16 martie 2017

DESPRE SIMBOLURI(IV). CRUCEA (II).

Conform The Imperial Bible Dictionary  etimologia cuvântului cruce se găseşte în latinescul crux-ucis,( în limba greacă stauros), ambele cuvinte însemnând numai stâlpul vertical de lemn, pe care multi condamnati la moarte erau răstigniţi. Romanii au preluat metoda execuţiei pe cruce de la cartaginezi. Se cunosc peste 400 de forme de cruci, din care v-am prezentat 5, urmând ca în articolul de faţă să vă prezint alte 5 forme.

Crucea Fitchy sau crucea Sfântului Iacob cel Bătrân este folosită în heraldică. Această cruce se termină printr-un vârj ascuţit numit fitchy în cruce. Ea simbolizează credinţa neclintită a celui care o poartă. Combinaţia crucii cu sabia este simbolul hotărârii de a lupta cu păgânii, pentru apărarea valorilor, principiilor şi a credinţei creştine. Această cruce este numită şi crucea Sfântului Iacob cel Bătrân în amintirea acestuia, care a fost ucis prin decapitare, la Ierusalim, în anul 44 d.C, din ordinul regelui Herodes-Aggripa. Sfântul Iacob cel Bătrân a fost unul din Apostolii lui Iisus  şi împreună cu Apostolii Petru şi Ioan ( tradiţia spune că acesta era fratele mai mic al lui Iacob) a condus comunitatea iudeo-creștină din Ierusalim. 



Ankh, crucea egipteană sau crucea coptă este  una dintre cele mai vechi reprezentări ale crucii. După unii teoreticieni, aceasta îmbină simbolulul masculin al lui Osiris ( crucea în T) cu simbolul femin al lui Isis (ovalul) şi semnifică unirea Cerului cu Pământul. Simbolizează viaţa şi moartea, Universul, Aerul şi Apa. Forma de cheie încurajează credinţa că ar putea deschide porţile morţii. Această cruce o purta şi Marele Preot, Rege şi Înţelept Deceneus. Creştinii copţi au adoptat-o, ca simbol al vieţii de după moarte. Mult folosită în magie, azi simbolizează pacea şi adevărul.


Crucea celtică ( Iona, locul sacru al Sfântului Patrick sau Inelul) este deopotrivă simbolul figurii mitice a celților - Manannan Mac Lir ( zeul mărilor), cât al Sfântului Patrick, cel ce a propovăduit creştinismul în rândul celţilor). La celţi, era un simbol al fertilităţii şi vieţii, crucea simbolizând potenţa masculină, iar cercul puterea feminină). La creştinii irlandezi, ea simbolizează unirea dintre Rai şi Pământ. Această cruce a fost preluată de mişcarea rasistă KKK , iar în anul 1962 şi de către mişcarea de dreapta, Jeune Europe, care pe fundamentul doctrinei Căii A Treia, îşi propune organizarea unei „revoluţii naţionale” pe întregul continent european. De atunci, toate mişcările extremiste de dreapta folosesc acest simbol.




Svatica ( în sanscrită svastika înseamnă sănătate) este formată ca o cruce cu laturi egale, cu extensie în unghi drept adăugată fiecărui braţ, indicând adesea mişcarea în sensul acelor de ceasornic. O întâlnim pe ceramica cucuteniană, pe aplicele din metal preţios pe care le purtau bazileii daci, fiind un simbol solar, al Zeului Suprem. La hinduşi este asociată cu Vishnu. În China, Japonia ea apare ca imagini care îl reprezintă pe Budha. Chinezii o asociază cu Lao Tze şi cu filosofia sa, daoismul, devenită religie. O au ca simbol, de asemenea, jainişti dar şi maiaşii, navajo şi unele triburi africane.. În Scandinavia, ea reprezintă ciocanul lui Thor. Hitler a preluat acest simbol pentru nazism, dar extensiile sunt în sens invers acelor de ceasornic, ca simbol al luptei antisemite. Astfel, dintr-un simbol pozitiv a devenit un                        simbol negativ. 

Crucea Templierilor este o cruce greacă a cărui capăt al fiecărui braţ se termină în forma literei V . Această, de culoare roşie, era pe tunicile Cavalerilor Templieri. Ordinul Cavalerilor Templieri a fost întemeiat în anul  1119 la Ierusalim de către Hugues de Payens cu scop de apărare a Țării Sfinte și a fost recunoscut oficial de biserică în anul1129.


Pe curând, 
Earnest

miercuri, 8 martie 2017

DESPRE SIMBOLURI (III). CRUCEA (I)

   Crucea este cel mai vechi simbol atestat încă din epoca pietrei, reprezentată pe pereţii peşterilor, pe vasele ceramice, pe obiectele metalice, fiind un simbol solar, al divinităţii supreme sau a celor 4 elemente primordiale:Foc, Pământ, Aer, Apă sau al celor 4 direcţii. În secolul 3 î.e.n., Plaut îi dă un sens moral: un chin moral sau călăul. Odată cu răstignirea lui Iisus Hristos, crucea a devenit cel mai important simbol creştin, cu mare încărcătură spirituală: în Noul Testament, în Evanghelia după Marcu VIII:34 sunt redate cuvintele lui Iisus «Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să mă urmeze».    
Crucea latină Are braţele de sus egale, iar partea de jos este mai lungă, reprezintând crucea pe care a fost răstignit Iisus şi în consecinţă, sacrificiul Său şi mântuirea omenirii care a rezultat din aceasta. Crucea latină a apărut pe obiectele romane în secolul IV, după ce creştinismul a devenit o religie liberă, fiind apoi planul multor biserici. După Consiliul de la Constantinopol, din anul 692, pe această cruce a fost reprezentat Iisus crucificat, purtând o coroană de spini. Pe această cruce ( crucifex), este adăugat titulus-ul sau inscripţia, fixată din ordinul lui Pilat din Pont deasupra lui Iisus răstignit: I.N.R.I. ( Iisus Hhristos, Regele Iudeilor). Crucea cu 2 braţe, braţul de sus mai mic este numită Crucea din Lorraine, fiind asociată cu patriarhii, cu episcopii celor 5 episcopii medievale, iar crucea triplă , cu cea de-a treia orizontală, cea mai mică, aşezată sub orizontala principală este asociată cu papalitatea. Cupolele bisericilor ortodoxe ruseşti au adesea în vârf asemenea cruci, dar cu cea de a treia orizontală, cea mică, aşezată sub orizontala centrală şi uneori înclinată.
                                              
     Crucea grecească
Are cele patru braţe egale şi formează planul bisericilor ridicate în stil bizantin. În Orientul Mijlociu, în epoca precreştină era simbolul zeilor asociaţi cu cerul, ca zeul mesopotamian Shamash sau ca zeul Anu. La azteci, această cruce aparţinea zeului comerţului, Yacatecutl ( Stăpânul Nas), iar în ritualul budist este numită visra vajra şi reprezintă puterea doctrinei lui Buddha



Crucea Sfântului Petru
Are braţele de jos egale, iar partea de sus este mai lungă. Sfântul Petru i-a rugat pe răstignitorii  Săi să-l răstignească cu capul în jos şi nu drept, spunând: Nu sunt vrednic ca să fiu răstignit precum Hristos al meu; căci El a fost răstignit astfel pentru a privi spre pământ, unde avea să coboare în Iad pentru a elibera sufletele închise acolo. Răstigniţi-mă cu capul în jos ca să privesc către ceruri, acolo unde mă voi duce”. Cererea i-a fost îndeplinită. Astfel, marele Apostol al Domnului, Petru, şi-a sfârşit viaţa, plecându-şi capul la picioarele lui Hristos. Purtând crunta durere a lanţurilor în mâinile şi picioarele sale, şi-a dat sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu.



Crucea Sfântului Andrei
Este o cruce grecească în formă de X pe care a cerut să fie răstignit Sfântul Andrei, pentru că şi el se considera nevrednic de a fi răstignit ca Iisus. Această cruce este folosită ca semn de circulaţie, ca simbol al morţii, dacă nu respecţi regulile de circulaţie, la trecerea pe o cale ferată. De asemene, este reprezentată pe steagurile Scoţiei şi Insulei Jersey

Crucea malteză sau Crucea Sfântului Ioan
Numită şi Crucea cu opt colţuri, crucea malteză era semnul Cavalerilor Ospitalieri sau al Cavalerilor Sf. Ioan din Ierusalim, care protejau la început peregrinii, apoi a devenit un remarcabil ordin militar al Cruciatelor. Stabilindu-şi cartierul general în Malta, au devenit cunoscuţi sub numele de Cavalerii de Malta. Cele opt capete reprezintă beatitudinea (binecuvântarea) şi sunt alcătuite din patru vârfuri de săgeată. Această formă de cruce era cunoscută în  Asiria Antică, unde cele opt capete îi simbolizau pe zeii Ra, Anu, Belus şi Hea. Crucea Malteză este un simbol al protecţiei, un semn de onoare.


Pe curând,

Earnest

marți, 28 februarie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXIV).REINHART KOSELLECK, CONCEPTELE ŞI ISTORIILE LOR

Reinhart Koselleck (1923-2006)
 ,, În orice caz, termenul patriot te fereşte astăzi să fii catologat imediat ca naţionalist sau chiar ca şovinist. Din experienţă ştim că nu mai ai voie să fii naţionalist, dar să fii patriot încă e acceptabil" 
(Reinhart Kosellek, Patriotismul.  Motivaţia şi limitele unui concept modern)

  Reinhart Koselleck este unul dintre cei mai mari istorici germani din secolul XX, specialist în noţiuni şi limbaj istoric, în antropologie istorică, culturală, socială şi în istorie administrativă. A studiat istoria, filosofia, sociologia, dreptul constituţional la Universităţile Heidelberg şi Bristol ( la aceste universităţi a fost el însuşi profesor), avându-i profesori pe Martin Heidegger şi Carl Schimitt ( acesta din urmă l-a influenţat mult în scrierele sale). Şi-a susţinut doctoratul cu lucrarea  Critică şi Criză. O critică la patogeneza lumii burgheze, tradusă în limba română în anul 2013 şi publicată de Editura Tact din Cluj-Napoca. Pentru opera sa valoroasă a primit numeroase distincţii acordate de universităţile europene şi a fost doctor onorific al Universităţilor din Amsterdam, Paris şi Timişoara. Universităţii de Vest din Timişoara, familia istoricului i-a donat, în anul 2014, biblioteca personală.
   Conceptele şi istoriile lor. Semantica şi paradigma limbajului social-politic a fost tradusă de Gabriel Horaţiu Decuble şi Mariana  Oruz şi a fost publicată de Editura Art, Bucureşti, în anul 2009. De ce m-am hotărât să vă recomand această carte abia acum?. Din revoltă. Dintotdeauna am avut un fixism pentru folosirea corectă a noţiunilor, pentru că acestea stau la baza înţelegerii şi apoi a judecării evenimentelor din viaţa cotidiană, fie ele sociale , politice sau culturale. Mă revoltă ignoranţa a unor formatori de opinii, a facebook-iştilor, a celor care se pricep la toate şi nu ştiu nimic. Această carte nu este una de istorie, ci o lucrare transdisciplinară, unde conceptele sunt tratate din punct de vedere lingvistic, filosofic , în perceperea şi în înţelegerea lor de-a lungul istoriei. ,,A înţelege sau a conceptualiza ceva înseamnă că omul este, într-un mod cu totul particular, o fiinţă cu darul limbajului de care se foloseşte frecvent. Or, omul se foloseşte de limbaj când se mişcă, când vede sau aude ceva, când rememorează ceva sau stă în expectativă, altfel spus când acţionează şi, concomitent se gândeşte la acţiunile sale." Sunt explicate şi analizate noţiunile : patriotism, duşman, constituţie, stat, criză, emancipare, cultură, progres, limbă şi vorbire, oralitate şi scripturalitate, stat naţional, revoluţie, utopie şi multe altele. De asemenea, abordează subiecte ca spirit şi cultură, semantica diacronică a conceptului de emancipare, criza ca provocare a tradiţiei creştine, dreptul la vot, între stări şi stat, intersectarea intereselor particulare cu interesul general etc.
  Nu este o carte pentru specialişti, ci o carte pentru oricine vrea să înţeleagă conceptele , evoluţia lor ori istoria conceptuală a culturii. Este uşor de citit, iar pe alocuri simţim un anumit dramatism dar şi umor.
,,Istoria supravieţuitorilor merge mai departe, în contacte şi conflicte, compromisuri sau consensuri, reîntorcându-se la acele premise minimale ale oricărei stări de pace. Din punct de vedere antropologic, este vorba aşadar, de nişte constante care sunt constitutive oricărei istorii". 
Pe curând,
Earnest