joi, 20 decembrie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLVII).TONI MORRISON, JAZZ

     ,,Orice s-ar întâmpla, fie că te îmbogăţeşti sau devii sărac, dacă îţi distrugi sănătatea sau ajungi să trăieşti până la adânci bătrâneţi, ajungi întotdeauna de unde ai pornit: însetat după acel ceva, pe care toată lumea îl pierde:tinereţe iubitoare."(  Toni Morrison , ,,Jazz" , JoeTrace) 

Toni Morrison, 18.II.1931,
Lorain, Ohio, S.U.A.
     Toni Morrisson este o scriitoare americană, absolventă a Universităţii Howard, unde a fost într-o anumită perioadă şi profesoară, este laureată a numeroase premii acordate de National Book Critics Circle, a premiului Pulitzer pentru Ficţiune, este prima femeie de culoare laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1993, Doctor Honoris a trei universităţi: Sorbonne, Oxford şi Geneva.
     Despre romanul ,,Jazz", pe care vi-l recomand, ,,The Guardian" îl consideră ,, un roman străbătut de o intensitate pe care o regăsim, de regulă, în vechea poezie tragică, nu în ficţiunea de astăzi.",  iar  în ,, Cosmopolitan" se spune: ,,Shakeaspeare cântând blues: absolut fabulos."
      Romanul a apărut în S.U.A. în anul 1992, iar la noi a fost publicat în anul 2013, de Editura Art, în traducerea Oanei Zamfirache.
     Acţiunea romanului se desfăşoară în perioada cuprinsă după abolirea sclaviei, până în anii 1926-1927.
     Romanul începe în anul 1926, cu  reflecţiile Violetei ( Violent, cum o numeşte Alice), după încercarea ei de a mutila faţă defunctei Dorcas, tânăra amantă a soţului ei, Joe Trace în vârstă de 50 de ani, care , într-un moment de gelozie, şi-a împuşcat marea iubire. Am putea spune că Violet, Dorcas şi Joe sunt personajele principale ale acestui roman, fiecare cu drama vieţii sale, începută încă anii copilăriei, însă, în fiecare capitol, autoarea ne introduce alte personaje principale: bunica, mama, tatăl Violetei, părinţii adoptivi ai lui Joe, Alice, mătuşa care a crescut-o pe Dorcas şi multe altele,  cu relatările vieţilor lor trăite în perioada de după abolirea sclaviei, în perioada Primului Război Mondial şi cea interbelică. Eu consider că personajul principal al romanului este Oraşul personificat, care hotăreşte destinele oamenilor, care e stăpân pe aer, pe respiraţie, pe cer căruia îi dă la iveală lumina sau întunericul, făcându-i astfel pe oameni frumoşi sau urâţi  sau să se simtă ,, mai aproape de fiinţa lor interioară, mai aproape de persoana care şi-ar fi dorit să fie". Oraşul îi face pe oameni să se creadă liberi, incredibili, dar în acelaşi timp îi învârte,  oamenii făcându-i voia, iar el îi duce acolo unde îi îndeamnă străzile să se ducă; el este mirositor, bun şi aţâţător. Şi tot el  îi face pe oameni să se simtă singuri. Oraşul este prezent în special în reflecţiilei lui Joe şi ale Violetei: este stăpânul lor.  Ei l-au visat în copilărie, când munceau pe plantaţiile de trestie, l-au adorat, iar el i-a cucerit şi le-a hotărât destinul.
  Dincolo de prezentarea  vieţilor personajelor, autoarea strecoară problemele sociale şi politice ale perioadelor în care au  trăit acestea, cum ar fi : neîncrederea în poliţie şi neputinţa avocaţilor în faţa justiţiei, ştirea că în fiecare săptămână se semnala că un bărbat îşi omoară nevasta, execuţiile negrilor, prin spânzurătoare, care au durat 4 zile în Rocky Mount, consecinţele legilor Jim Crow ( sunt legile federale aplicate înte anii 1876 şi 1963, care proclamau segregarea rasială ), muncile grele pe care le prestau negrii, remuneraţi foarte prost, comparativ cu remuneraţiile albilor, Sunt amintite Radjuster Party, coaliţie politică, formată în Virginia în anul 1870 şi Asociația Universală pentru Îmbunătățirea Negrilor și Liga Comunităților Africane (UNIA-ACL)-  organizaţie naţionalistă a negrilor întemeiată de Marcus Garvey , în anul 1914, în Jamaica. 
  Mi-a plăcut acest roman, pentru cum a fost construit, pentru că este scris bine. Pentru cei care nu l-au citit, vi-l recomand cu încrederea că nu  veţi regreta şi nu veţi considera că v-aţi pierdut timpul, citindu-l!
   Lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest

    

miercuri, 19 decembrie 2018

COLINDĂ

    A venit iarna: avem zăpadă, ger, iar pe străzile oraşului se aud pocnituri de bici, clinchet de zurgălăi şi tobe ale cetelor celor ce au venit cu Capra sau cu Ursul, ca să ure prin instituţii sau pe la firme.  E aglomeraţie prin pieţe, prin magazine, iar în şcoli elevii şi-au împodobit clasele şi se străduiesc să colinde pe profesori. La sate, se taie porcii, care au scăpat de pesta porcină sau curcanii, găinile, gâştele ori raţele care au fost îndopate, pentru a fi sacrificate de Crăciun sau de Anul Nou. E atmosfera din preajma sărbătorilor. Unii au mai multe bucate şi căldură în casă, alţii au mai puţin sau deloc. Nu asta a dorit Dumnezeu, prin Naşterea Fiului Său. Nu aşa au văzut România strămoşii noştri, acum 100 de ani şi nici cei, care au răsturnat Epoca de Aur. 
  Priviţi-i pe aceşti frumoşi copii, cu tricolorul la brâu sau în piept, care simt colindul, care se bucură, cântând. Mă întreb: ce vor povesti ei, când nepoţii îi vor întreba, cum au trăit, cum au simţit strămoşii lor Anul Centenarului, cum s-a încheiat acel an?Sunt prea mici acum ca să înţeleagă de ce oamenii mari şi-au bătut joc de propria istorie şi de memoria strămoşilor. Nici eu, om matur, nu înţeleg de ce a fost necesară atâta învrăjbire, ură şi vulgaritate!
   Ştiu atât:  trăim ca într-o Lume Absurdă, în care tu vezi alb, iar celălalt îţi spune că este negru ceea ce tu vezi. Degeaba încerci să-l convingi că este alb, că el susţine că este negru şi degeaba încearcă el să te convingă că este negru, că tu spui că este alb. De un an de zile, ne învârtim în această Lume Absurdă, care  uneori a degenerat spre violenţă, vulgaritate, intoleranţă.
    În acest An Centenar, în Lumea Absurdă în care am trăit, a apărut o ideologie nouă: MUIE P.S.D., conceptele politice: timp rezonabil, dictatura majorităţii; Preşedintele vrea să fie şi Prim-Ministru, opoziţia vrea să răstoarne Guvernul incompetent, care ne va face de râs la Consiliul U.E. şi vor ei să preia preşedinţia acestuia dar cu temele făcute de incompetenţi ( spuneţi, dacă nu e absurd!Adică tu, competentule, pui în aplicare temele incompetentului?), românii votează împotriva României, opoziţia susţine creşterea roborului, prin respingerea ideii punerii unei taxe băncilor care cresc roborul nejustificat, vrea menţinerea abuzurilor în justiţie şi probabil şi menţinerea protocoalelor, înerpretează invers orice lege, dându-şi singură în cap, nu vrea creşterea salariilor şi a pensiilor dar spune că mulţi români trăiesc în sărăcie, nu respectă regulile şi puterile în stat, acuzând pe alţii de nerespectarea statului de drept. 
  Timpul nu stă în loc şi e ireversibil. Mergem înainte, aşteptând Sărbătorile. Să colindăm şi să ne bucurăm că mai existăm ca popor şi că mai avem o ţară! Să ne creştem copiii în dragoste şi armonie, să ne respectăm semenii şi să ne cinstim strămoşii!
  La mulţi ani, cititorii mei oneşti! Multă sănătate şi să aveţi spor în toate!
  Pe curând,
  Earnest
  https://www.youtube.com/watch?v=egduc4sA13c 
  Corala Armonia - „Mai e vreme de colinde” (Colindul colindelor)
  Versuri de Adrian Păunescu
  Recită Arhid. Bartolomeu Trofin








marți, 11 decembrie 2018

ROMÂNCE CELEBRE (X). IOANA SABINA GRIGORESCU ( 1915-2006)

Autoportret
,, Niciodată creionul meu nu a stat."
(Ioana Sabina Grigorescu)

   După cel de Al Doilea Război Mondial, s-a reînfiinţat Direcţia Monumentelor Istorice, care între anii 1959 şi 1969 a restaurat peste 100 de monumente de arhitectură din Antichitate până în secolul al XIX-lea, iar până în anul 1977 a interprins lucrări de conservare şi consolidare la 131 de monumente. Printre arhitecţii restauratori ai acestei perioade este şi Ioana Sabina Grigorescu, în memoria căreia Uniunea Arhitecţiilor Români a numit anul 2017 ,,Anul Ioana Grigorescu", iar Alexandru Panaitescu a publicat, în acest an, cartea ,,Ioana Grigorescu -Calea sincerităţii."
      Ioana Sabina Grigorescu a fost născută la Bucureşti, la 4 martie 1915. Tatăl său a murit în Primul Război Mondial. După ce mama ei s-a recăsătorit, a fost crescută de nişte unchi locuind o vreme la ţară. A învăţat la  la Bucureşti la unul dintre cele mai severe şi renumite licee, Şcoala Centrală de Fete, după care a urmat Facultatea de Arhitectură. După terminarea facultăţii,  a lucrat  ca arhitect la Societatea de Radiodifuziune, iar apoi la Ministerul Artelor şi Informaţiilor. În lumea artistică a Bucureştiului, a intrat prin colegul său de facultate, Alexandru Steriade, fiul pictorilor Nora şi Jean Al. Steriadi. Prima sa expoziţie personală a fost cu lucrări de grafică, expuse în anul 1945, la Librăria Hassefer. Până în anii 50 ai secolului trecut, a avut o prezenţă publică constantă, cu lucrări de grafică şi artă decorativă ( mozaic, tapiserie). În anul 1954, după proiectele sale se amenajează standurile României în cadrul expoziţiilor de la Koln şi Leipzig.
    Pasiunea pentru restaurarea monumentelor istorice, i-a apărut, după mărturisirea sa, din anii studenţiei, când a început să adune un bogat material documentar ( fotografii, schiţe, desene), privind arhitectura veche românească bisericească şi populară. 
    Debutul în domeniul monumentelor l-a avut în anul 1955, odată cu colaborarea cu arhitectul Nicolae Diaconu ( bunul ei prieten, care i-a fost şi soţ, pe o perioadă scurtă, după care au rămas prieteni) la proiectul de reîntregire a complexului de chilii de la Mănăstirea Dealu ( cu Nicolae Diaconu a început şi lucrările de restaurare la Mănăstirea Galata din Iaşi, pe care i le va lăsa acestuia, dânsa îndreptându-şi atenţia spre mănăstirile din judeţele Suceava şi Neamţ, nu înainte de a restaura Casa Dosoftei din Iaşi).
Ioana Grigorescu şi maica stareţă Iulia Aramă,
Mănăstirea Dragomirna
    Lucrările de restaurare, în care a introdus şi elemente de modernism ( cum ar fi betonul armat aparent), au fost amănunţit lucrate, colaborând cu arheologii, folosind imaginile de pe stampe, descrierile călătorilor, căutând elementele originale ale primei ctitorii ( ştim că majoritatea bisericilor au avut mai mulţi ctitori, fiecare adăugând ceva la monumentul originar). 
Iată lista bisericilor restaurate de Ioana Grigorescu:
Mănăstirea Humor (1960-1971), biserica și turnul;
Biserica de la Voroneț (1960-1961), casa muzeu și a custodelui (astăzi parte a mănăstirii reînființate în 1991);
Ansamblul Mănăstirii Sucevița (1960-1970), inclusiv biserica satului și a cimitirului, împreună cu turnul clopotniță a acesteia; etc;
Ansamblul Mănăstirii Dragomirna (1961-1971), inclusiv biserica cimitirului;
Mănăstirea Putna (1966-1972), turnul tezaur, biserica și muzeul;
Mănăstirea Slatina (1960-1972), trei turnuri ale incintei.
În județul Neamț după proiectele Ioanei Grigorescu s-au executat lucrările de restaurare de la:
Mănăstirea Secu (1963-1972), biserica, incinta de vest incluzând turnul de intrare și turnul Mitrofanei, arhondaricul și circa o treime din chilii;
Mănăstirea Sihăstria Secului, (1966-1969), stăreția (inițial cu funcțiunea de muzeu desfășurat în jurul unui patio) și un grup de chilii.                                        
    Ioana Grigorescu considera că: ,,primejdia cea mare pentru păstrarea autenticităţii monumentelor istorice este graba şi nerăbdarea în a vedea terminate lucrările, iuţeala  care se manifestă în toate etapele de lucru, de la aceea a cercetării ( operaţie migăloasă, care trebuie făcută cu tihna necesară) până la fixarea folosinţei lui înainte de a se şti rezultatul final al acesteia. Lipsa de înţelegere a caracterului unei munci ştiinţifice duce la pripeli care pot cauza pierderi ireparabile centrelor istorice respective şi totodată restaurării lor." 
     E greu de înţeles de ce, după ieşirea la pensie, în anul 1972, experienţa sa de restaurator nu a fost fructificată. Însă în anul 2003, Muzeul Institutului de Arhitectură Japoneză din Tokio i- a dedicat o expoziţie , iar Nishimura Shoten Publishing a editat un volum, în limba japoneză, cu lucrările conferinţei desfăşurate cu această ocazie, în care un capitol a fost rezervat Ioanei Grigorescu. În anul 2004, la Cercul Militar Naţional a fost organizată o expoziţie care a ilustrat diversitatea activităţii şi operei sale.    
      După o bătrâneţe tristă, retrasă din mediul profesional, Ioana Sabina Grigorescu a încetat din viaţă la 13 noiembrie 2006, iar cu bunăvoinţa Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost înmormântată la Mănăstirea Dragomirna, considerată ca fiind realizarea sa cea mai importantă.  
    Pe curând,                                                                                                                          
    Earnest  

miercuri, 5 decembrie 2018

DESPRE NAŢIONAL, NAŢIONALISM, ŞOVINISM

,,Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor."
( Nicolae Titulescu)
     Europa se află în mari frământări. Se confruntă naţionalul cu naţionalismul şi şovinismul. În Marea Britanie, este un puternic curent naţional, care a cerut ieşirea din U.E. Acelaşi curent a respins moneda euro şi menţinerea lirei engleze ca simbol naţional. Catalonii, bascii, valonii, galezii, irlandezii luptă pentru drepturi  naţionale, ajungând până la despărţirea de ţara unde sunt integraţi. Polonezii şi grecii arată U.E. că sunt demni şi nu acceptă rigorile impuse de aceasta. Între timp, în Ungaria, Germania, Franţa, naţionalismul tinde spre extremism. În Polonia, Germania s-au format grupări de tip neonazist. 
  În politicile lor, intenţionat se confundă noţiunile de naţional, naţionalism şi şovinism.
     Naţionalul ţine de naţiune: este limbă naţională, conştiinţă şi identitate naţională,  sentimente şi simboluri  naţionale, cultură naţională, armaţă naţională şi luptă naţională pentru  independenţă şi unitate. Naţionalul dă identitate fiecărei naţiuni. Au fost constituite partide naţionale, care să apere drepturile naţionale ale naţiunilor, care să elaboreze programe naţionale economice, sociale, politice şi culturale, care să coordoneze lupta de eliberare naţională. 
    Naţionalismul este o doctrină politică, care uneori exagerează naţionalul, impingându-l spre extremism, xenofobism şi rasism.
      Şovinismul este un naţionalism extremist, care nu numai că urăşte alte naţiuni, rase, dar militează pentru extreminarea acestora. 
    Când o naţiune devine naţionalistă sau şovină? Atunci când a fost izolată (cum a fost Germania după Primul Război Mondial), când a crezut că a fost nedreptăţită, prin tratele de pace ( cum s-au considerat Italia, Ungaria, prin Tratatele de pace de la Paris), când i s-a dat prea multă putere ( cum se întâmplă astăzi cu Germania),  când a fost exploatată, când li s-au jefuit resursele, când li s-a luat în râs religia, când li s-au impus alte valori, care nu ţineau de tradiţiile lor ( cum s-au întâmplat în statele arabe, care au ajuns să creeze ,, virtualul" stat islamic Isis). Naţionalismul şi şovinismul lor au ca politică terorismul, provoacă instabilitate în ţările lor, dar şi în afara frontierelor.
   Curios este faptul, că în timp ce în majoritatea statelor europene asistăm la aceste forme de manifestare naţională, în România asistăm la manifestări antinaţionale, care, unele, tind spre anarhism. Şi toate acestea se petrec în An Centenar, când românii ar fi trebuit să fie mai uniţi ca niciodată. Însă interesele de partid, grup sau personale, generos răsplătite de nu ştim cine, i-au făcut pe unii, care s-au cocoţat în vârful luptei anticorupţie, anti ciumei roşii, să devină lideri de opinii, să manipuleze persoane care sunt nemulţumite sau care nu înţeleg unde poate duce această înverşunare . În niciun caz, nu servesc românilor! Mă miră faptul, că oameni cu o oarecare pregătire intelectuală se lasă convinşi de o oarecare Angie sau de Dide, Bădiţă ori de  alţi consumatori de marijuana. Cum nu se întreabă, de unde au bani ca să se plimbe prin Europa, să deţină  maşini scumpe, să facă benere, să achiziţioneze materiale imflamabile, aparatură diversă, când aceşti indivizi nu au un loc de muncă.  Intelectualii susţinători nu-şi permit să aibă un lider al lor, care să-i reprezinte, care să-şi asume oerganizarea unor proteste, ci se lăsă conduşi sau manipulaţi de indivizi vulgari, violenţi, care sunt plătiţi pentru a face rău propriei ţări?
   Mi-a fost ruşine de românii, care au votat împotriva ţării lor în Parlamentul U.E., motivând că au votat împotriva Guvernului, ca şi cum Guvernul nu ar fi fost al României, rezultat la alegerilor, ci un Guvern extraterestru, venit din Eter. Culmea, că acest Guvern, atât de mult blamat, a fost apreciat, astăzi, la Bruxelles, spre marea dezamăgire a opozanţilor. Ce fel de oameni sunt acei care nu se bucură, că Guvernul ţării lor a făcut faţă criteriilor, indeplinându-şi temele pentru preluarea preşedinţiei Consiliului U.E.?
   Pe curând,
   Earnest