EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XCIV)). LUIGI PIRANDELLO, EXCLUSA

Luigi Pirandello,
(n.1867, Agrigento, d.1936)

 ,,Nu simțim oare fiecare din noi cum ne apar în minte gânduri confuze, de nemărtirisit, izbucnind parcă dintr-un suflet  străin față de cel pe care ni-l recunoaștem în mod obișnuit? Apoi acele fulgerări se sting și revine umbra sâcâitoare și întunecată sau calma lumină dintotdeauna.” 
             ( Marta, personajul principal din ,,Exclusa” de Luigi Pirandello)

    Această carte este una dintre cărțile pe care le- am început să le recitesc. După cum am scris pe prima pagină, am cumpărat-o într-o zi de joi, pe  17 martie 1994, în ediția din anul 1993 a Editurii Niculescu din București, fiind tradusă de Adriana Lăzărescu. 

     Până atunci, nu am știut că Pirandello a scris și romane. Știam că  este un dramaturg italian ( câteva dintre piesele sale de teatru au fost  transmise și de televiziunea română fie ditrect, fie filmate în studiourule televiziunii. De asemenea, Pirandello este un cunoscut poet, eseist, traducător din limba germană în limba italiană ( el a urmat studii universitare la Palermo, Roma și Bonn), fiind laureat al Premiului Nobel, în anul 1934. Se spune că Premiul Nobel i s-a acordat ca urmare a succesului filmului  ,,Așa cum mă vrei tu”, realizat după o opera a sa, în care rolul principal a fost interpretat de Greta Garbo.

   ,, Exclusa” este primul roman scris de Pirandello, terminat în anul 1893, la Monte Cave, în apropierea Romei. ,,Exclusa” este un roman al mentalității sicilienilor, cu multe influențe din mentalitatea musulmană, deși Sicilia a stat doar 100 de  ani sub ocupația Califatului Fatimid. Probabil, atitudinea Bisericii Catolice față   condiția femeii s-a potrivit cu cea musulmană și s-au păstrat anumite tradiții cum sunt : puterea cuvântului bărbatului, lipsa dreptului femeii de a se apăra și supunerea ei ultragiului, calomniilor, condamnării publice nedrepte, fără a fi vinovată și excluderea ei totală din societate, neavând niciun drept. De asemenea, sicilienii au păstrat în ritualurile lor, obiceiuri romane. De exemplu, la ceremoniile organizate  sfinților protectori ai orașului ( este vorba de de Sfinții Medici fără de Argint Cosma și Damian), am identificat în procesiunea de pe străzi obiceiuri romane, când organizau ceremonii pentru zeii protectori ai orașelor, pe care ni le-au transmis istoricii și scriitorii acelor vremuri. 

   Menționez că Pirandello este bun un creator de portrete și ,,tablouri” cu comportamente ciudate ale personajelor, care îți stârnesc deopotrivă râsul și plânsul.

   Lectură plăcută!

   Pe curând,

   Earnest

      

BIBLIA (VIII). POTOPUL

 ,,Răspundere colectivă, atâtă lume bună a nimicit Potopul, pentru a pedepsi câțiva borfași.” 
                                                                                                             ( Valeriu Butulescu) 

Thomas Franz Canton, Potopul ( sec. XVIII)

      Potopul este o temă pe care o abordează majoritatea religiilor și mitologiilor. Până în prezent, au fost descoperite 86 de relatări despre Potop. Multe dintre acestea sunt asemănătoare, deși se găsesc în spații diferite îndepărtate unele de altele. În majoritatea relatărilor, au fost salvate două persoane, fie soț și soție, fie o soră și un frate, ca în mitul vietnamiez și bineînțeles diferite animale. De asemenea, toate relatările explică Potopul ca pedeapsă divină dată oamenilor pentru fărădelegile pe care aceștia le-au săvârșit. 

   Mulți savanți, din domenii diferite, istorici, arheologi, geologi s-au străduit să găsească dovezi ale existenței Potopului Biblic. Părerile sunt împărțite: unii consideră că a existat un potop planetar, alții susțin că au existat mai multe potoape, în timpuri și spații diferite, după cum arată unele descoperiri:orașe sau ruine ale unor așezări subacvatice, depuneri de fosile marine pe  Everest, depuneri în formă de pană pe terenuri ( acestea sunt specifice fundului mării), care atestă existența unor mari inundații, cum sunt cele descoperite în Madascar, iar în anul 2010, un grup de exploratori creștini susțineau că au găsit pe Muntele Ararat noi dovezi ( urme de lemn datat acum 5.000 î. e.n.) care ar atesta că arca lui Noe s-ar afla îngropată în munte. Însă cercetarea lor a fost respinsă de experți, care au afirmat că dovezile respective nu erau suficiente, nici concludente. Oare de ce?

    Găsim informații  despre existența unor continente dispărute, locuite de oameni și conduse de dinastii puternice în ,,Rig-Vega”,,, Ramayana”, ,,Cartea lui Dzyan”, care ne relatează despre continentul Rudas ( cunoscut și cu numele Kuman Kandam sau Lenmuria) condus de Dinastia Pandyar, iar Herodot și Platon în ,,Timaios” și ,,Critas” vorbesc despre Atlantida condusă de Dinastia Mu ( despre existența unui astfel de continent se povestește și în ,,PopoVuh” a mayașilor).

   În ceea ce privește Potopul Biblic din spațiul unde au trăit evreii,  acesta este demonstrat prin descoperirile arheologice. Marele arheolog englez, Leonard Woolley, care a descoperit orașul Ur, a săpat un puț la o adâncime de 14 m. unde a descoperit mormintele regilor sumerieni. Sub aceste morminte a constatat un val de nămol lipsit de urme de viață umană. Acest fapt l-a determinat să continue săpăturile și după 3 m. de nămol au apărut noi urme de așezări: cărămizi, cenușă, gunoaie, ceramică. Acestea demonstrau existența unei alte culturi arheologice diferită de cea sumeriană. Concluzia la care au ajuns oamenii de știință din diferite domenii este următoarea: o inundație mare a distrus  așezarea a unei populție necunosută nouă și cu o vechime nedescifrată, iar când apele s-au retras au venit alți oameni ( Biblia ne spune că urmașii lui Noe au format trei neamuri : Sam-semiții, Ham-hamiții, Iafet- neamurile nordice), sumerienii,( care sunt semiți) creatorii uneia dintre cele mai vechi civilizații. Pentru a se putea depune 3 m.de mâl, apa a trebuit să stea în aceste locuri o perioadă îndelungată și să aibă o înălțime de peste 8 m. S-a calculat că la un asemenea nivel al apelor toată Mesopotamia a fost inundată, fiind vorba de un cataclism rar întâlnit în istorie. De aceea, acest Potop nu este relatat doar în Biblie, ci și în ,,Epopeea lui Gilgameș”, ,,Epopeea lui Atra - Hasis”, în listele regilor mesopotamieni.

   Așadar, aceste dovezi ne demonstrează încă o dată că Biblia nu este doar o carte sfântă, ci un adevărat izvor istoric.

Pe curând,

Earnest

 Sursa principală: Leonard Woolley, Ur: The First Phases, King Penguin Books, London,1946

MARTIRII NEAMULUI (II). SFÂNTUL MĂRTURISITOR ATANASIE TODORAN ( 1657-1763)

                                                       «Nu vă daţi feciori cătane

                                                                Că-ţi purta păduci cu coarne

Asta v-o spune de un an

Moşul vostru Todoran

  În pământ de m-or băga

Nu mă las de legea mea

Asta-i legea lui Hristos

 Sloboziţi puştile jos…»

     Astăzi, 14 noiembrie, în  calendrul ortodox român sunt înscriși Sfinții Mărturisitori Năsăudeni : Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, care în această zi a anului 1763 au fost martirizați de către stăpânirea austriacă, pentru că nu au vrut să recunoască Biserica Unită și pentru că au declanșat o revoltă, îndemnându-i pe ostașii grăniceri  să nu depună jurământul.

  Astăzi,  am să scriu despre Sfântul Mărturisitor Atanasie Todoran din Bichigiu. 

 Sfântul Mărturisitor Atanasie Tudoran s-a născut în anul 1657, în satul Bichigiu, din comunaTelciu, localitate așazată  în partea nord-vestică a județului Bistrița-Năsăud, de-a lungul râului Bighigiu,  la sud de Munții Țibleș. Izvoarele istorice spun că aici, pe Valea Mănăstirii, cnezii români din Valea Rodnei împreună cu trei călugări au ridicat în anul 1523 o mănăstire, care a fost distrusă în anul 1761 de generalul austriac Bukow, rămas în istorie ca distrugătorul a circa 200 de mănăstiri ortodoxe din Transilvania. Sfântul Mărturisitor Atanasie provenea dintr-o familie de țărani liberi, înrudită cu familia de preoți  Coșbuc.din Hordou, strămoșii poetului George Coșbuc.  Era știutor de carte și a ocupat funcția de jude, apoi de colector de taxe, oștaș într-un regiment austriac de lângă Viena, de unde a dezertat, pentru că  i se amâna liberarea din armată. A stat mulți ani fugar în Munții Țibleșului, în Maramureș, în Țara Chioarului, apoi în Moldova unde timp de 13 ani a slujit în rang de căpitan. Domnitorul Mihai Racoviță l-a liberat din oaste și l-a ridicat la rang de răzeș. Dorul de casă l-a determină să se întoarcă în Transilvania, unde a fost prins și câțiva ani a fost închis, pentru vechea dezertare, în Turnul Dogarilor din Bistrița.

   După săvârșirea pedepsei,  a început să lupte pentru drepturile românilor. În Transilvania, fusese numit conducător militar și guvernator generalul Bukow, care avea  misiunea de a-i determina pe români și pe secui să treacă la Biserica Unită și să organizeze al doilea regiment de grăniceri la Năsăud. .  Sântul  Mărturisitor Atanasie a făcut parte din delegația plecată la Viena, pentru a  trata condițiile în care românii vor intra în aceste regimente, reușind să încheie pactul cu Guvernul. Li s-au promis  românilor care vor intra în regimentul de grănicieri  păstrarea religiei ortodoxă și eliberarea din iobăgiei a celor care se înrolau. Însă Bukow avea alte gânduri,  Aflăm de la Episcopul catolic Bajtay că generalul Bukow a declarat că va extermina pe toţi românii din ţinutul Bistriţei, fiindcă nu voiau să primească uniaţia; ,,M-am cutremurat la propunerea Excelenţei sale, a domnuluilui baron de Bukow, care voia să detaşeze un corp de 2000 de soldaţi regulaţi, contra districtului amintit, pentru a-i masacra pe toţi, fără a-i distinge pe cei vinovaţi de cei nevinovaţi.”

  La  10 mai 1763, generalul Bukow, considerând încheiată organizarea celui de al doilea regiment de grăniceri și militarizarea a 21 de comune,  a hotărât să aibă loc ceremonia de jurământ al grănicerilor năsăudeni, odată cu sfințirea steagului acestora. La această ceremonie, care s-a desfășurat lângă satul Salva, a venit călare și Sfântul Mărturisitor Atanasie ( avea atunci vârsta de 104 ani), care a rostit următoarea cuvântare: ,,

Mănăstirea ,, Sfânta Treime”
din Bichigiu

De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, și carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine”. Cuvântarea sa a declanșat răscoala grănicerilor, care au depus armele și au refuzat depunerea jurământului. Generalul Bukow a organizat o comisie de cercetatre, care și-a desfășurat activitatea timp de șase luni, iar pe data de 12 noiembrie a fost dată următoarea sentință: ,,Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnați la moarte prin spânzurătoare și trupurile neînmormântate, pentru aceeași vină.” Alți 15 conducători ai revoltei,  au fost „grațiați” de la spânzurătoare, în schimbul a 6000 de lovituri de vergi date de soldați, ceea ce au dus tot la moarte.

   Poporul, Biserica Ortodoxă Română nu i-au uitat pe acești martiri. Astfel, poporul  i-a jelit în doine, a contribuit la ridicarea a două mănăstiri, una în Bichigiu, alta în Slava, ambele având al doilea Hram Sfântul Mărturisitor Atanasie Todoran, iar Sinodul B.O.R din octombrie 2017 a hotărât canonizarea Sfinților Mărturisitori Năsăudeni : Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu și trecerea lor în rândul sfinților cu zi de pomenire 14 noiembrie.

Pe curând,

Earnest

PERSONALITĂȚI NEȘTIUTE SAU UITATE (XVIII). LEON SACHELARIE, PRIMARUL BACĂULUI

,,Bacăul, un târgușor așezat pe un ostrov din râul Bistrița, vestit pentru belșugul său în mere și alte poame. Au și un episcop al bisericii papistășești numit Episcop al Bacăului”

                                                                                         ( Dimitrie Cantemir, ,,Descrierea Moldovei”)

Curtea Domnească

    Bacăul, ca orice așezare medievală, a trecut prin perioade de înflorire ( secolele XV-XVI, când a existat o curte domnească, fiind capitala Moldovei de Jos, în vreamea lui Ștefan cel Mare și Sfânt), dar și perioade de decădere, cea mai mare fiind între secolele XVII și XVIII. Desele cutremure, incendii și inundațiile provocate de pâraiele Bârnat ( în partea de nord a urbei), Negel ( care traversa urbea) și a râului Bistrița care trecea prin răsărit, anii de secetă, epidemiile, foametea, desele atacuri otomane și tătare i-au determinat pe localnici să părăsească așezarea, mulți dintre ei îndreptându-se spre Târgu Trotuș. Documentele ne arată că , în acea perioadă, prețul unei case în Bacău era același cu prețul unei țigănci roabe. Totuși,  existau în Bacău 5 mănăstiri ortodoxe, 1 mănăstire catolică, iar Episcopia Catolică își deschisese biblioteca publicului. Începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, Bacăul începe treptat să se dezvolte, trecând de la locul 7 din Moldova, la locul 3, după Iași și Galați.  Statistica din anul 1832 ne arată că  în Bacău existau 12 fabrici, dintre care 10 pentru prelucrarea pieilor, 1 pentru confecționarea pălăriilor și 1 producătoare de lumânări. Mai existau 3 mori, 8 ateliere de fierărie, 1 velniță. În anul 1881 s-a înființat prima societate pentru fabricarea  hârtiei din România, numită ,,Letea”, pe care, actualii capitaliști au reușit să o,,radă”, iar în anul 1892 a fost înființată Fabrica de Spirt Mărgineni. Băcăuanii erau emancipați pentru acele perioade: și-au înființat  în anul 1850 un teatru de diletanți, frecventau cele 26 de cafenele existente până la sfârșitul secolului al XIX-lea, se plimbau în grădinile publice, și-au înființat ziare ( primul a fost ,, Santinela de Bacău”, tipărit în anul 1859, la Iași, printre primele din țară). Au scos și ziare umoristice ,, Rusaliile ” și ,, Coșnița”. dar și primul ziar din țară, pentru femei intitulat ,,Femeia”, iar în anul 1893, Societatea ,, Cultura” deschidea o bibliotecă publică  în Primăria orașului.

 Cu toată emanciparea orășenilor, care își trimiteau copiii la școli, inclusv pe fete, infrastructura orașului arăta dezastruos. Începând cu deceniul 8 al secolului al XIX-lea, unii edili ai orașului au început sistematizarea și modernizarea urbei. Printre aceștia a fost și Leon Sachelarie

   Leon Sachelarie (Sakellary) s-a născut pe 22 martie 1852, la Fălticeni, într-o  familie veche de boieri moldoveni. A studiat la Iași, Berlin, Bruxelles, unde a obținut titlul de doctor în drept, în anul 1873. A fost, pe rând, procuror la Covurlui, Iași și Bacău, iar în martie 1875, la vârsta de 23 de ani, este numit Președintele Tribunalului din Bacău. De asemenea, a fost un excelent avocat și un important lider liberal, fiind ales de trei ori deputat, de șase ori senator, iar între anii 1897 și 1899 a fost numit prefect de Bacău. A fost primar al Bacăului  de șase ori: 1886-1887; 1890-1891; 1896-1897;1901-1904; 1907-1910; 1922-1926.

   Menționez că el a continuat unele proiecte începute de primarii dinaintea sa, după cum și ceilalți care i-au urmat i-au continuat proiectele. Dintre cele mai importante realizări ale sale, menționez: 

 -transformarea sahanauei în abator, cu scursuri pentru murdării, unde tăierea vitelor se făcea de haham sub supravegherea unui medic veterinar, care cerceta și carnea. Când  carnea era infectată,  se azvârlea în Bistrița;

-  a inițiat construirea halei de carne de pește, de zarzavat cu un număr de 40 de compartimente. Prin anii 70 ai secolului trecut, aceasta a fost dărâmată și s-a construit actuala Piața Centrală;

- a mărit clădirea Primăriei și a continuat amenajarea grădinilor publice, unde a pus pe piedestale de piatră cioplită, cu inscripții pe toate laturile pietrei, busturile lui Vasile Alecsandri ( sculptor Wladimir Hegel) în Piața Publică ( astăzi, se află în curtea C.N. ,,Vasile Alecsandri”) și al lui Mihail Kogălniceanu la colțul Primăriei ( sculptor  Carol Stork), bust dispărut, în perioada tovarășilor și , de asemenea, dispărută replica realizată de Ovidiu Marciuc, în decembrie 2011. Tot atunci, a fost și inaugurarea lor, printr-o serbare, participând la eveniment  Ministrul Domeniilor Publice, Anastasie Stolojan;

- a început cercetările pentru aducerea unei ape mai bune în oraș, pentru a evita înbolnăvirea populației de holeră și a început construcțiile pentru canalizare și a nouă puțuri filtrante , aflate în primul strat subteran al râului Bistrița, de la Gherăiești;

- a transformat Externatul Secundar de Fete în Școală Profesională de Fete;

Palatul Administrativ ( 1886-1891)
Arhitect Filip Xenopol

- a început pavarea străzilor cu piatră de granit ( pe strada școlii unde eu am învățat, acesta a fost scoasă, prin anul 1996 și înlocuită cu asfalt);

- a inițiat construirea Podului de Fier pe Bistrița, pe o lungime de 319 m. prevăzut cu trotuare de lemn, care înlocuia cele trei poduri de lemn

- a introdus iluminatul electric, în anul 1902. Până atunci, curentul era furnizat de două mașini cu aburi de 50 H.P. și de două dinamuri de curent continuu, ce erau instalate în curtea Primăriei și care alimentau rețeaua orașului sub 220 volți tensiuneși 90 amp. fiecare;

- a inițiat construirea Palatului  Administrativ, al cărui arhitect a fost Filip Xenopol, fratele istoricului A.D. Xenopol. De numele acestui arhitect sunt legate construcții aflate pe lista monumentelor ca Palatul Administrativ din Râmnicu Sărat, Pasajul Villacrosse din București, Palatul Culturii din Iași ( el a făcut parte din echipa arhitecțiilor lui Berindei, principalul arhitect al acestuia) ș.a.

- a înființat primul azil din Bacău.

  Publicistul și ziaristul Grigore Grigorovici (1882-1944), în monografia ,,Bacăul din trecut și de azi” (1933) scria : ,,Leon Sachellary a fost figura cea mai proeminentă a Bacăului, înzestrat cu noblețe de caracter , inteligență superioară, talent, energie rară și cinste fără prihană.”

Pe curând,

Earnest

 

Surse: Alexandru Artimon,  Eugen Șendrea, Lucian Șerban

 Să ne amintim cântecul ,,În Bacău, în Bacău, într-o mahala”

https://www.youtube.com/watch?v=CGLwcNZGwAQ

Nu știu câți dintre dumneavoastră au văzut sau au citit piesa de teatru ,,În Bacău, într-o mahala” de Sorin Petrescu, piesă care surprinde imoralitate și vulgaritatea actuală din societatea contemporană, care, după părerea mea, nu este specifică doar mahalalelor.