miercuri, 31 mai 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXVII).RABI R. MAHARAJ, MOARTEA UNUI GURU


,, Studiind Biblia în amănunţime în cursul acelor ani, înţelegând cât  de adevărat este fiecare cuvânt din ea  şi văzând minunile pe care le face Dumnezeu în vieţele oamenilor din lumea întreagă, sunt mai convins ca oricând că Hristos este exact ceea ce pretinde a fi: Calea, Adevărul şi Viaţa".
(R.R. Maharaj, ,,Moartea unui guru")

  Rabi R. Maharaj a fost născul pe 8 august 1947, într-o familie de brahmani şi guru din Trinibat, fiind descendent al unei lungi generaţii de brahmani din oraşul sfânt, Varanasi.
   Tatăl său a devenit, la câteva luni după căsătorie, yoghin, fiind considerat  de credincioşi avatar al lui Vishnu, iar după moartea timpurie a acestuia, preoţii specializaţi în citirea stelelor i-au prezis  copilului Rabi că că va urma calea tătălui. Acest fapt, îl va detemina să urmeze, încă din copilărie, cursurile de yoga, la cele mai renumite temple din Trinidad, numai că experienţele de acolo, legăturile cu colegii creştini din liceu i-au zdruncinat credinţa hindusă, apropiindu-l de creştinism, ca, în cele din urmă, să se convertească la această religie, încă din perioada când se afla în Trinidat, în anul 1962. A urmat cursurile pre-medicale la Londra şi a făcut studii teologice la Şcoala Teologică din Londra. A lucrat împreună cu Billy Graham, predicând în biserici în 120 de ţări, în peste 1000 de oraşe, în 800 de universităţi şi colegii, inclusiv la Havard, Colombia, Paris, Londra, dar şi în cele din Orient. A lucrat, de asemenea, la reabilitarea dependenţilor de droguri. A scris peste 30 de cărţi, dintre care ,,Moartea unui guru" este cea mai cunoscută.
,Moartea unui guru" a fost scrisă în anul 1977, la Zurich şi a fost tradusă în 72 de limbi. În România, cartea a fost publicată în anul 1994, de Editura Lumina Lumii.
  În carte, autorul ne relatează frământările şi îndoiele sale, credinţa politeistă hindusă şi diferite ritualuri, durerea sa că tatăl său nu a vorbit niciodată cu dânsul. Şi-a dat seamă că de fapt, tatăl său nu a fost avatar, ci un bărbat leneş, care a devenit yoghin, stând ani de zile în poziţia de lotus , într-o muţenie totală, lăsându-se spălat, hrănit de sora şi de soţia sa, acceptând ofrande în fructe şi în bani ,cât şi venerarea lui  de către  credincioşii care-l considerau un zeu. De aceeaşi veneraţie s-a bucurat şi Rabi, până la convertirea sa la creştinism. Ce l-a determinat să devină creştin? Faptul că a descoperit că brahmanii din temple nu erau deloc asceţi, că multor yoghini li se dirija, din laboratoarele din temple, prin telepatie, meditaţia trancendentală, prin care aceştia credeau că reuşesc  să-şi detaşeze eul de lumea materială şi de cea a ideilor, prin eliberarea minţii de orice gândire voluntară sau raţională. A descoperit, de asemenea, că religia creştină este singura religie a iubirii şi a iertării. Întrebat mereu de occidentali, în timpul predicilor sale, de ce occidentalii se îndreaptă spre religiile orientale, el le dă acelaşi răspuns:,, Din puntul meu de vedere, occidentalii care se întorc spre Orient nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos în mod personal".
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest

joi, 25 mai 2017

MONUMENTE UITATE (XIII). BISERICA ,,SFÂNTUL NICOLAE " DIN DOZEŞTI, COMUNA FĂRTĂŢEŞTI

Biserica ,,Sfântul Nicolae" Dozeşti
   Comuna Fărtăţeşti din judeţul Vâlcea este una dintre puţinele comune din ţară care se poate lăuda cu 10 biserici declarate monumente, dintre care 2 biserici au pictură exterioară. Numai că edilii acestei comune ne invită doar într-un itinerar turistic pe raza comunei lor, înşiruindu-ne pe o listă cele 10 biserici, cu anul întemeierii lor, care nu corespund anilor de pe lista monumentelor din judeţul Vâlcea. La olteni, este posibil orice.
,,Înfricoşătoarea moarte"
 De fapt, despre biserica pe care mi-am propus să o prezint sunt informaţii contradictorii şi ,probabil, nu vi se va părea spectaculoasă dar eu am un anume motiv pentru care am ales-o: imaginea morţii reprezentată în pictura exterioară a monumentului
Această biserică este ctitoria preotului Stanciu şi a lui Barbu Zugravu, ridicată în anul 1760 ( documentele bisericii arată că pe la anul 1789 era preot Nicolae, fiul lui Barbu Zugravu). Arhitectura, pictura  şi tematica acesteia sunt specifice stilului brâncovenesc. Biserica a fost refăcută de diaconul Anghel, de preotul Radu şi de Ioan Şoavă, în anul 1830. Iniţial a fost pictată în 1842, apoi repictată. Surprinzătoare mi se pare informaţia că biserica a fost pictată abia în anul 1842, când unul dintre ctitori a fost un pictor de biserici, cunoscut în epocă, iar tema thanatos-ului este menţionată de specialişti ca fiind specifică secolului al XVIII-lea . Unii critici de artă atribuie scena ,,Înfricoşătoarea moarte" altui zugrav al epocii: Ilie Teişanu. 
 Umbra lui Thanatos îl însoţea pe om încă de la naştere ( în secolul al XVIII-lea, în spaţiul românesc, 40% dintre decedaţi erau copiii până la vârsta de 5 ani, iar media de viaţă era cuprinsă între 40 şi 50 de ani) . Grisellini scria că ,,românii ajung la o vârstă foarte înaintată" şi că ,,poţi întâlni familii în care trăiesc moşnegi de  peste o sută de ani", bineînţeles dacă nu avea loc vreo calamitate ( inundaţii, cutremure), dacă ciuma nu era epidemică  şi dacă nu era foamete ( acestea din urmă, datorându-se deselor războaie purtate pe teritoriul ţării între austrieci, turci şi ruşi) Insă, cu toate acestea, conform spuselor lui Petru Maior, în general, românii nu se temeau de moarte. Reprezentarea Morţii dovedeşte acest fapt, pentru că acesta nu are înfăţişare de schelet ca în iconografia medievală sau ca în gravurile lui Holbein. Ea este un tânăr cu părul vâlvoi (noi suntem obişnuiţi cu ideea că Moartea este o femeie cu coasă), pe care zugravii o zugrăvesc, după cum se relatează într-un manuscris din anul 1780, ,, nu cu arme ca pre alţi sfinţi , ci cu coasa trăgându-se după dânsa ca să se cosească pe cei de pre pământ, precum vedem că coasa taie rând"( se pare că Moartea era considerată un sfânt). 
Scena ,,Înfricoşătoarea moarte" prezintă Moartea printr-un tânăr călăreţ, cu părul vâlvoi, cu ochi sfredelitori aţintiţi către privitori, cu coasa în mână, care, în goana calului, lasă în urma lui cadavre. Deasupra coasei stă scris: ,,destul v-aţi veselit, aţi mâncat...". Acest ,,destul" , probabil îl face pe români să nu se teamă de moarte, pentru că fiecăruia îi este dat un destul, i se stabileşte încă de la naştere momentul când trebuie să plece. Şi atunci, de ce s-ar teme de ceea ce este inevitabil?. Important este ca omul să ştie cum să trăiască! Să fim un pic epicureici, ca să nu ne temem de moarte şi mai mult creştini, ca să ne pregătim locul de Dincolo!
Pe curând,
Earnest



duminică, 14 mai 2017

DESPRE COSTUME NAŢIONALE

Clop din Maramureş
Legea 102/2015, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015, prevede ca  a doua duminică din luna mai  să fie ziua naţională a costumului naţional. În această zi, trebuie să se organizeze evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să "se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone". De asemenea, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei școlare pentru clasele IV-XII, la disciplina educație civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradițional al zonei sau al minorităților naționale, evidențiind semnificația acestora în păstrarea identității naționale.
Clop din Bistriţa-Năsăud
UNESCO a recunoscut pentru fiecare ţară costume naţionale specifice sau elemente din costume naţionale ca fiind simboluri naţionale Sunt binecunoscute ca fiind spefice traje de flamenco pentru Spania, Kimono pentru Japonia, tunica pentru bărbaţii din Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, sari pentru femeile din India, iar pentru bărbaţii din India, China celebrul gho, iar pentru femeile din China kira, lederhosen ( pantalonii cu bretele) pentru Germania şi Austria, coiful din dantelă pentru femeile din Franţa şi originalul kilts al bărbaţilor scoţieni.  Pentru românii din Republica Moldova , ia a fost declarată ca find simbolul naţional al costumului tradiţional, iar pentru românii din România este considerat ca fiind simbol, clopul. Eu aş fi preferat căciula românească, moştenită de la daci, având aceeaşi formă ca pe Columna lui Traian , care este unică în lume şi care nu a fost niciodată în ,,trend" în moda universală, după cum au fost, periodic, căciula rusească sau pălăriile specifice unor ţări ca sombrero mexican, pălăria texană, pălăria argentiniană,  cholos-ul bolivian pe care îl poartă deopotrivă femeile şi bărbaţii.
 Clopul, pălăria românească, este confecţionat din fetru negru ( cel mai frumos este cel cu pană de păun, mândria bărbaţilor din Bistriţa -Năsăud) ori cel verde( specifică vânătorilor din Bucovina) sau din paie cu mărgele ca cel din Maramureş, cu tricolor, cu ciucuri sau simplu. În Sălaj, meşteşugul confecţionării acestor pălării se numeşte clopărit. Materialul de fabricație este fie talajul (obținut printr-o tehnică specială din lemn de plop) fie paiele de grâu împletite manual (mai exact, o specie aparte de grâu mai înaltă și mai puțin productivă dar pe care țăranii o semănă în scopul precis de a obține paie pentru clopuri). Paiele sunt tăiate între noduri, strânse în legături și înmuiate în apă pentru a-și păstra elasticitatea, după care sunt împletite în 3, 4 sau 5 fire obținându-se astfel fâșii lungi (prime, cum le spun sălăjenii). Forma clopului se realizează prin presare pe un calapod de aluminiu sau la presă (mecanism activat hidraulic printr-un boiler pe lemne ce încălzește apa, iar prin manevrare manuală clopul din paie este presat într-o formă de cauciuc).  Cu decorarea clopurilor se ocupă atât bărbaţii cât şi femeile.
Pe curând,
Earnest

joi, 11 mai 2017

FRÂNTURI DIN ISTORIA ACTUALĂ (I)




ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN FRANŢA

Din anul 2004, alegerile în Europa se desfăşoară după acelaşi scenariu: nu câştigă cei ce vântură steagul naţional ( în timp ce în SUA tocmai naţionalul câştigă) , se adună oamenii în pieţe înainte de a se da rezultatul, fie pentru a răsturna rezultatele dacă nu a ieşit persoana care trebuia, fie pentru a se bucura: oricum ei sunt mobilizaţi şi vor reacţiona conform contextului. Francezii nu se mai lasă impresionaţi de lozinca VIVE LA FRANCE !, care a dus la triumful Revoluţiei din anul 1789; îi impresionează mai mult Alege Europa decât Alege Franţa. Interesant este faptul că în Europa emancipată, nu a câştigat nici o femeie candidată la Preşedinţie şi cu Iulia Timoşenko a fost deschisă calea arestărilor prim-miniştrilor: Ivo Samader, Silvio Berlusconi, Janez Jansa, Adrian Năstase , care aveau ca punct comun naţionalul.
Macron a fost ales de un electorat asemănător cu electoratul lui Johannis, plin de iluzii, care văd in Frau Merkel întruchiparea mitului german, uitând că tocmai acel mit i-a ţinut sub ocupaţie în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.



FRANŢA ŞI GERMANIA
  


IMAGINE ISTORICĂ,  care contrazice sintagma:  

„Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii”. 
Mă uitam acum la Antena 3 la emisiunea Sandrei Stoicescu şi râdeam de unul singur la imaginea dintre Prezident şi Premier. Prezidentul, cu mâinele în buzunare, privea, în sus, către Premier, precum ,,marinerul" spre catarg. Premierul privea de sus pe Prezident, şi ca să fie discuţia de la egal la egal, şi-a pus mâinele în buzunare, dar ce să vezi ? Tot nu erau egali. Unul a rămas mic, iar celălalt nu a devenit aşa cum a dorit ălă micu, chiar dacă în perioada lui de glorie l-a imitat pe Carol II, iar acum se crede  Alexandru Lăpuşneanu şi ne ameninţă cu revenirea! Prezidente, nu uita soarta celor doi !

Pe curând, 
Earnest