luni, 17 iulie 2017

3 CUVINTE FOLOSITE GREŞIT DE JURNALIŞTI

    Nu mă voi referi la faptul că mulţi jurnalişti, fascinaţi ce cum sună limba engleză, ,,englezesc" substantivele proprii din limbilele franceză sau greacă, ci la 3 cuvinte folosite greşit,  în special, în utima săptămână.
 BALASTRU în loc de BALAST. S-a scris atît în presa scrisă cât şi pe burtieră, s-a vorbit despre ,,BALASTRUL"livrat de Eduard Kovesi, fostul soţ al L.C.K., la construirea autostrăzii Sibiu-Orăştie. Stimaţi jurnalişti, care îi luaţi pe toţi în ,,colimator", se spune BALAST.
 În România, sunt 72, 5 % creştini ortodocşi. 7, 9% greco-catoloci, 6,6%  romano-catoloci, restul populaţiei fiind reformaţi, mozaici, musulmani sau alte religii şi 0,04 liberi cugetători, conform ultimului recensământ Chiar şi cei ce sunt liber cugetători ar trebui să cunoască terminologia demnitarilor bisericii creştine, mai ales dacă sunt jurnalişti.
Astfel, pentru demnitarii din Biserica Catolică se foloseşte termenul de PRELAT, iar pentru demnitarii din Biserica Ortodoxă se foloseşte termenul de IETRARH. Chiar dacă dicţionarul limbii române defineşte ambii termeni ca demnitar al bisericii, fără a face distincţia, dicţionarul religios face distincţia între cei doi termenii şi reprezentanţii  celor două Bisericii folosesc corect termenii. Pentru că tot am amintit de biserică, specific faptul că  Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate, că  Sinodul Permanent este organismul central deliberativ care funcţionează în timpul dintre şedinţele Sfântului Sinod, când importanţa unor probleme impune examinarea lor fără întârziere ( ambele prezidate de Patriarh), iar  Sinodul Mitropolitan, prezidat de Mitropolit, coordonează activităţile comune ale eparhiilor din Mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane, precum şi în normele statutare şi regulamentare în vigoare. Aşadar, la Iaşi a fost convocat Sinodul Mitropolitan (acesta este termenul corect), privind faptele săvârşite de Episcopul Huşilor.
D.G. a făcut o pasiune pentru cuvântul DEVĂLMĂŞIE, folosindu-l cu diferite înţelesuri. Devălmăşia înseamnă folosirea în comun a unei suprafeţe de pământ Vălmăşit înseamnă dezordine, neorânduială, de-a valma înseamnă a da buzna. Eu nu înţeleg la ce se referă distinsa doamna DG când foloseşte frecvent cuvântul devălmăşie, dar oricum nu cu înşelesul de a lucra sau a stăpâni în comun o suprafaţă de pământ.
Pe curând,
Earnest

marți, 11 iulie 2017

PLIMBĂRI DE VACANŢĂ PRIN JUDEŢ (I). BACĂU-MOINEŞTI

 Adesea m-am întrebat, dacă ne cunoaştem judeţul, dacă ne facem puţin timp liber ca  într-un weekend să ne suim copiii în maşină şi să facem o plimbare prin judeţ, ca să-i învăţăm puţină geografie, istorie, ca să le transmitem nişte valori culturale ale judeţului nostru. 
Luncani, Biserica din lemn, 1777
  Astăzi vă propun un traseu uşor: Bacău-Moineşti, pe DN 2G, 48 km., fără abateri, pe care îl parcurgem în mod normal în 50 de minute. De data aceasta îl putem parcurge în 6-7 ore la dus şi doar 50  de minute la întors. Vă voi propune să vă opriţi la cele mai interesante monumente de pe traseu şi să vă îndemnaţi copiii să privească în dreapta şi în stânga, pentru a admira peisajul. Trecem prin Subcarpaţii Moldovei, având în partea dreapta Culmea Pietricica Bacăului ( 740 m. altitudine), traversând valea Trebeşului ( Trebeşul îzvoreşte din Dealul Grigorenilor, iar de la confluenţa cu pârâul Limpedea îşi schimbă denumirea în Bârnat şi se varsă în Bistriţa, la Bacău). Cel mai important afluent al său este pârâul Negel, care izvoreşte de la Valea Budului şi se varsă în Trebeş la Mărgineni. În zona Mărginenilor sunt nişte rezervaţii naturale paleontologice de tip Pietrosu , punctul forestier Cârligata. Urcăm apoi serpentinele Dealului Grigorenilor şi întrăm în comuna Scorţeni, pe valea Tazlăului Mare.  Acesta izvoreşte din Munţii Tazlăului ( Kogaionul dacic) şi se uneşte cu Tazlăul Sărat  (care izvoreşte de sub vârful Geamăna) la Tescani, formând râul Tazlău, care se varsă în Trotuş, la Oneşti ( pe acest râu a fost construit barajul Belci, distrus de o viitură în anul 1991) şi ne îndreptăm spre Moineşti, având în faţă Munţii Tarcăului.
  Însă până la Moineşti, ne putem opri pe traseu să culegem sânziene sau să cumpărăm ciuperci, dar mai ales să vizităm câteva monumente sau muzee. 
  Primul popas vi-l propun la Biserica din lemn  ,,Vovidenia" din Luncani, monument istoric, ridicat în anul 1777. Temelia bisericii este din piatră de râu, fară liant, pentru a permite ventilaţia. Pe temelie este aşezată o talpă de lemn de ştejar, peste care s-au pus bârnele îmbinate cu cepuri de lemn. Prelungirile bârnelor de ştejar de lungimi diferite au rămas neretezate. Acoperişul înalt este din draniţă în “solzi de peşte”, în trei ape. Pictura în stil bizantin a fost realizată  de Gheorghe Zugravul (se păstrează pictura originală a catapetesmei din lemn de tei, bogat decorată, care datează de la 1884). Ventilaţia din timpul slujbelor este una originală şi se face prin scoaterea cepurilor din lemn ce străbat bârnele din loc în loc. 
Scorţeni,  bolţile biserica de lemn, 1774
   Al doilea popas vi-l propun la Scorţeni la Complexul bisericesc ,,Sfinţii Voievozi". Aici se află biserica din lemn a fostului Schit Merişor, întemeiat de Ştefan cel Mare, construit într-o poiană de meri sălbatici Biserica actuală datează din anul 1774 şi a fost construită  din ştejarii aflaţi în vatra bisericii şi din materialul vechiului schit de călugări.  Unicitatea ei constă în închierea perfectă a  bârnelor în forma  poliedrică, care acoperă Altarul, Naosul si Pronaosul. Interesante sunt bolţile  în formă de trunchi de piramidă cu retrageri în trepte ale grinzilor care se sprijină pe baze dreptunghiulare în pronaos şi altar, şi pe o bază octogonală în naos.În exterior, biserica este încinsă de un brâu. Biserica de cărămidă, ridicată între anii  1907 şi 1912, în stil bizantin, după planurile lui  I.D. Trainescu ( cunoscut arhitect de biserici), iar  lucrările de zidărie au fost executate de italianul  Valetin Sello, fiind  pictată de Nicolae Tonitza  şi  Constantin Bacalu, iar pridvorul de Ştefan Dumitrescu. În exterior, sunt 70 de ocnite de jur imprejur unde sunt pictati Sfinţii   Mucenici.
  Al treilea popas îl puteţi face la Tescani, abătându-vă de la drumul naţional 2 km., pentru a vizita :"Centrul de cultură Rosetti-Tescanu". aflat în conacul familiei Rosetti- Tescanu, construit în anul 1880. Aici, George Enescu şi-a definivat opera ,,Oedip",
Prăjeşti, Muzeul Răzeşilor Găzari, 2014
Zemeş, Mănăstirea dintr sonde, Strigoi
  Ne întoarcem pe şoseaua naţională,  şi vom vedea un indicator spre Solonţ, unde în anul 1837 a fost înfiinţată o distilărie de petrol cu caracter industrial, iar în anul 1858 aici s-a fundat Rafinăria Inochentie Marchidan, dar despre toate acestea le vom afla la Muzeul Răzeşilor Găzari, din Prăjeşti, comuna Măgireşti, care ar fi al patrulea popas. Ajungem la Prăjeşti, abătându-ne pe partea dreaptă, 4 km, de la intrarea în Moineşti. Acest muzeu a fost inaugurat în anul 2014, într-o clădire modernă, construită după planurile  realizate de Irina Bliuc,  Călin Corduban, Vasile Balţătescu, pe terenul donat de profesorul universar, Constantin Parascan.
Moineşti, Parcul Băi
 Vă mai propun un popas, la Zemeş. Aici pe lângă bisericile monument pe care le-aţi putea vizita (  o biserică, fost schit, datând din anul 1496 și rezidită în anul 1852 și o biserică ridicată de Elena Sturdza în anul 1848), vă invit să vedeţi Muzeul sculpturii în lemn al inginerului Vasile Catană Poiană. Şi nu numai atât. Sunteţi pe valea Tazlăului Sărat şi puteţi urca  pe dealul Modârzău, la lacul artificial Boiereasca, până la Bolătău ca să vedeţi cele două   formaţiuni stâncoase ale Stogului de Piatră, "Stânca cu ceaun" (înălțime de aproximativ 15 m) și "Stânca cu trei brazi" sau la Mănăstirea Strigoi situată la o altitudine de 1264 m., pe Platoul Chiliilor al Munţilor Tarcăului. La Zemeş, puteţi lua masa la Motel Zemeş. Se mănâncă bine şi la preţuri avantajoase. După ce aţi luat masa, este bine venită o plimbare prin Rezervaţia de pini de la Moineşti, cunoscută cu numele de Parcul cu pini şi în Parcul Băi.
La ieşirea din Moineşti, pe partea stângă, vedeţi  Monumentul DADA , carea fost ridicat  în cinstea lui Tristan Tzara şi a curentului artistic generat de acesta, la celebrarea a 100 de ani de la naşterea artistului. Monumentul a fost realizat de sculptorul german de origine română, Ingo Glass.
 V-am sugerat câteva popasuri de-a lungul celor 48 km., dar vă asigur că sunt mult mai multe locuri minunate pe acest traseu. 
  Vă doresc o plimbare plăcută!
 Pe curând, Earnest.

joi, 6 iulie 2017

DESPRE FRICĂ


 Frica sau lipsa de curaj, teama sau înfricoşarea este definită de psihologi ca fiind un mecanism de supraviețuire ce apare ca răspunsul unui om la o ameninţare concretă, de obicei negativă. O frică persistentă este fobia, iar una dintre fobii este sociofobia, adică frica de comunicare. Astăzi,  românii suferă de sociofobie mai mult decât sufereau în perioada stalinismului. George Geafir, cunoscutul prozator craiovean, spune ,, De frica fricii, ne evităm şi pe noi înşine". Mi se pare foarte dureros ceea ce constată Geafir dar mă înficoşez la gândul că el are dreptate.
Dacă în perioada de dinainte de decembrie 1989, românului îi era frică să spună ceva împotriva politicii din acele vremuri, pentru că la tot pasul se aflau turnători ( unii dintre ei erau poate cei mai buni prieteni sau colegi respectabili), astăzi românaşului nu-i mai este frică să strige în gura mare Jos Guvernul, Jos Parlamentul etc, în schimb are alte frici. Îi este frică, în primul rând, să aibă păreri morale, cum ar fi familia pereche tradiţională, susţinerea respectării poruncilor creştine, susţinerea respectării ordinei sociale sau a celei publice, pentru că cei care susţin oficierea căsătoriilor gay te pot acuza de discriminare, pentru că cei care sfidează morală creştină te consideră învechit şi prost, pentru că cei care nu respectă ordinea socială şi publică te fac comunist. Românaşului îi este frică să vorbească la telefon despre una, despre alta, alegându-şi cuvintele, ca să nu fie socotite cifruri în mintea îmbârligată a celui care te monitorizează. Românaşului îi este frică să alunge câinii vagabonzi, urşii de pe la marginea oraşelor sau să împuşte vreun mistreţ care le strică recoltele, pentru că vin cei de la Protecţia animalelor şi-l acuză, vin televiziunile care fac o ştire fabuloasă, care te incriminează de nu îţi mai vine să ieşi din casă sau din curte. Da, trebuie să accepţi să-ţi sfâşie câinii copiii ( ţine-i pe copii în casă!, ai grijă de ei!, lasă-i în faţa calculatorului!, ce sunt alea jocuri afară de-a ,,hoţii şi vardişiti?-ce, suntem o ţară de hoţi?-, ce este şotronul?, ce vântură copiii mingea prin vânt?, vor să spargă geamurile oamenilor?,  ce este  aia plimbare prin parc?, nu ai ce face acasă?). Da, trebuie să accepţi că seara nu trebuie să ieşi pe stradă, dacă locuieşti într-un cartier mărginaş, dintr-un oraş de munte, nici să te duci cu gunoiul la pubelă, pentru că şi urşii trebuie să mânânce! Da, trebuie să laşi mistreţii să-ţi distrugă recolta! Ce îţi este lene să cumperi de la aprozar legume sau te opui importului ?A, eşti împotriva UE, împotriva multinaţionalelor, eşti un naţionalist comunist! De ce nu am voie să vin cu pantalonii flenduriţi la şcoală şi cu cercel în nas?  De ce îmi faci observaţie că  scuip pe stradă, că înjur? Îmi încalci libertăţile! Comuniştilor! Ce, nu am voie să intru în mănăstire cu pantaloni scurţi, cu fustă scurtă? Nu vă mai ajung bogăţiile, popilor! Ce căutaţi pe la moaşte şi vă închinaţi  lor ,primitivilor! Măi babelor şi moşnegilor, mai staţi pe acasă, că vă caută moartea, nu vedeţi că încurcaţi lumea pe stradă?Ce nu îţi convine, asta e realitatea? Ce te bagi, mă, vrei un cap în gură! Şi astfel, asişti neputincios la mârlănia unora, de frică! Nu îţi mai dai cu părerea, deci nu mai comunici, tot de frică! Nu mai emiţi o judecată de valoare, tot de frică, să nu fii jignit de ignorant, pentru că ignoranţa e la putere! Şi colac peste pupăză, mai îţi trimite cîte unul câte vreun mesaj: ,,Vezi că te dau pe mâna DNA!" Şi te întrebi ca prostul, de ce? Doar nu sunt funcţionar public, nu sunt demnitar, nu sunt corupt. Pe cine oi fi deranjat?
Pe curând,
 Earnest

joi, 29 iunie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XVIII). DOR


 ,,Dacă Amy ar fi acceptat să meargă la dezalcoolizare, probabil nu am fi auzit niciodată Back to Black, însă mă întreb, ce am fi primit în schimb. Mi-ar fi plăcut să-i aud cântecele de după vindecare. ,,Avea un talent desăvârşit," a spus Tony Bennett despre ea. ,, Dacă ar fi trăit i-aş fi spus aşa: Viaţa te învăţă cum să trăieşti, dacă trăieşti suficient de mult."
 ( Leslie Jamison, Confesiunile unui fan lipsit de căinţă)

  Pentru mulţi dintre dumneavoastra a venit vacanţa sau vă programaţi concediul, de aceea vă recomand o revistă, pentru această perioadă, şi anume, nr. 24 DOR, adică ,,Decât o Revistă".
  Pe pagina lor de prezentare, se consemnează: ,,Este o revistă trimestrială generalistă care publică poveşti despre cum trăim azi şi explorează familiarul realităţii româneşti, experienţele şi trăirile care ne sunt comune. Aprofundează o varietate de subiecte pe care le discutăm acasă, la muncă sau la bere: schimbări sociale, trenduri culturale, decizii personale".
 Despre acest număr eu spun că este o revistă de atitudine ( Ioana Burtea, Procuror, întrerupt, Ani Sandu, Găinăriile electorale, Diana Meseşan, Locuinţele nimănui ) , de opinii, (Irina Tacu, En marche, Cristian Lupşa, Poveşti (mai) pe scurt), de educaţie ( Georgiana Ilie, Oraşul vulnerabil), fragmente şi poveşti de viaţă reală ( Patricia Iftene, Casa în care nu se închid uşileDaniela Groza, Cei care pleacă, cei care rămân, Leslie Jamison, Confesiunile unui fan lipsit de căinţă ).
   Vă doresc o lectură plăcută şi vă asigur că nu o să vă pară rău, dacă veţi citi acest număr al revistei DOR.
Pe curând,
Earnest

marți, 20 iunie 2017

LOCURI SACRE (V). SFÂNTA MĂNĂSTIRE HODOŞ-BODROG

Complexul monahal Hodoş-Bodrog
Mănăstirea Hodoş-Bodrog, se află în judeţul Arad, la 12 km. de la Arad spre Periam, pe malul drept al cursului inferior al Mureşului. Este considerată cea mai veche mănăstire din România, care nu şi-a întrerupt niciodată activitatea, indiferent de vremuri: invazia tătară din anul 1241, stăpânirile străine: maghiară, otomană, austriacă. 
Legenda spune că biserica mănăstirii a fost ridicată pe locul unde un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele, dintr-o movilă de pământ, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul ( datată de specialişti în secolele VI-VII). Coarnele taurului, cât şi icoana se află în biserica veche a mănăstirii. Etimologia numelui mănăstirii se găseşte în cuvintele de origine slavă: hudus care înseamnă maiestos (Hodoş era numele taurului)  şi  bodrog care înseamnă printre ape, referindu-e la aşezarea geografică a mănăstirii.
  Documentele vorbesc despre existenţa acestei mănăstiri din vremea  voievodului Ahtum (sec. XI), unde locuiau  călugări greci de rit răsăritean, iar într-un document din anul 1216, aceasta este consemnată cu numele de Ciala, după pădurea în apropierea căreia se afla şi aparţinea sistemului monahic teodosian, cu centrul la Ierusalim. Cu numele actual, Hodoş-Bodrog, apare într-un document din anul 1551. Biserica a fost arsă în timpul invaziei tătare, dar viaţa monahală a continuat, fiind menţionată într-un document din anul 1278.
 Complexul monahal actual este alcătuit din biserica veche, turnul -clopotniţă, paraclisul (1935), biserica nouă (1997), muzeul, biblioteca,chiliile  ( mănăstirea are 25 de vieţuitori), atelierele.
Icoana făcătoare de minuni, sec. VI-VII
Biserica veche a fost ridicată în anul 1370, în stil triconic bizantin, din cărămidă romană, însemnată cu sigiliul Legiunii V Macedonica. Turnul-clopotniţă se păstrează din aceeaşi perioadă, pe el găsindu-se o emblemă executată mai târziu (probabil când au fost modificate acoperişurile celor două construcţii, în secolul al XVII-lea, în stil baroc), reprezentând doi oastaşi , având capete de turci, în vârful săbiilor.
Biserica a fost pictată încă din secolul al XIV-lea, din acea perioadă păstrându-se fresca ,,Maica Domnului cu Pruncul Iisus pe tron", o minunată realizare artistică, specifică şcolilor de pictură din epocă, realizată în  nuanţe de culori pornind de la auriu spre cărămiziu. Restul picturilor, păstrate din anul 1680, aparţin lui  Nicodim Diaconul, format la Şcoala de pictură de la Hurezi. Pictura a fost refăcută în anii 2009-2010 de Adriana şi Marius Oprea.
  Mănăstirea Hodoş_Bodrog a fost de două ori reşedinţă episcopală , şi anume, în anul 1651 în vremea Episcopului Sofronie de Lipova şi Gyula şi în anul 1695, în timpul Epicopului Isaia Diacovici de  Timişoara şi Ienopolei.
  Începând cu  perioada medievală, la mănăstire a existat o şcoală pentru copiii de ţărani din împrejurimi, şcoală de instruire şi practică teologică a preoţilor, începând cu secolul al XVIII-lea, iar între anii 1939 şi 1948 a existat o şcoală-orfelinat, înfiinţată de mănăstire. La mănăstire, existau copişti care desfăşurau o bogată activitate. În anul 1788, aici şi-a desfăşurat activitatea călugărul cărturar Naum Râmniceanu. Tot aici, au fost călugăriţi mitropoliţi ai Ardealului, printre care Nicolae Bălan, Patriarhul Miron Cristea şi foarte mulţi episcopi. 
Maica Domnului cu Pruncul Iisus pe tron,, sec. XIV
Muzeul mănăstirii păstrează obiecte de cult valoroase , iar biblioteca are o colecţie de cărţi rare, printre care Psaltirea de la Veneţia, 1520,  Explicarea credinţei ortodoxe a Sfântului Ioan Damaschin, Bazel, 1548, , Biblia, Ostrog, 1581, Biblia de la Blaj, 1795 şi multe altele.cărţi.
   Sacralitatea acestei mănăstiri este dată de rezistenţa ei în faţa persecuţiilor străine, ceea ce ne dovedeşte, că nu întâmplător a fost descoperită icoana de către taur, care a protejat mănăstirea, pentru ca această să rămână un bastion de rezistenţă creştină ortodoxă a românilor din Banat.
Pe curând,
Earnest


joi, 15 iunie 2017

FRÂNTURI DIN ISTORIA CONTEMPORANĂ (III). GRINDEANU-DRAGNEA

   Întotdeauna am comparat ţara mea, indiferent de epocă, cu pânza Penelopei, iar pe români cu insectele prinse într-o pânză de păianjen, unde, într-un colţ, îi aşteaptă un uriaş păianjen, pentru a le devora.
    În ceea ce-i priveşte pe cei doi lideri, eu, ca un cetăţean onest, care de la vârsta de 18 ani am votat întotdeauna (deci, am dat dovadă de conştiinţă civică), îmi pun două întrebări :
1. Cine este manipulat: Dragnea sau Grindeanu?
2. Cei doi sunt victime ale sistemului securisto-johannist şi au căzut în plasa acestuia?. Sau sunt doar doi bărbaţi suspicioşi, un oltean şi un bănăţean, unul mai mândru decât celălalt, care pun orgoliul personal, înaintea demnităţii ţării şi a credibilităţii instituţiilor statale?
 Eu nu empatizez cu niciunul. Nu mi-au plăcut niciodată, deşi sunt votant al partidului pe care cei doi îl reprezintă.
I-am ascultat în seara aceasta pe amândoi; unul plin de regrete, numai că nu plângea, şovăielnic, celălalt, jucând rolul unui om degajat, pe care nu-l afectează nimic.  L-am ascultat şi pe Tăriceanu , care a fost categoric şi s-a purtat ca un om politic. Grindeanu a dovedit că nu are inteligenţă politică, chiar dacă este de peste 20 de ani în politică. Dau doar două exemple: 
1. Demisionează numai când Preşedintele nominalizează tot un Premier din PSD. Cum să nominalizeze Preşedintele un Premier, când există un Premier în funcţie?  
2. U.E ar sancţiona România , dacă ar lărgi relaţiile economice cu Federaţia Rusă. Premierul ţării ar trebui să apere suveranitatea statutulu, nu să accepte indicaţii de la UE, privind relaţiile noastre economice cu alte ţări. Au existat două perioade în istoria acestei ţări, când ni s-au interzis să întreţinem relaţii comerciale cu alte state, şi anume, în vremea Epocii Fanariote şi în Perioada Stalinistă.
 Nici unul, nici celălalt nu s-au gândit la consecinţele acestui act politic şi nu şi-au pus întrebarea, dacă toată această agitaţie, care durează de vreo patru săptămâni, nu a fost un scenariu, în care ei au fost actorii principali, fără să-şi dea seama de deznodământ, când nu vor mai putea face nimic, chiar dacă nu se va trage cortina, făcându-se de râs în faţa unui public nedumerit.
Pe curând,
Earnest

sâmbătă, 10 iunie 2017

FRÂNTURI DIN ISTORIA ACTUALĂ (II). TRUMP ŞI IOHANNIS

  Ziariştii şi comentatorii politici sunt în delir: Iohannis a făcut o vizită oficială în SUA, a fost primit de Trump în Salonul Oval, Iohannis vorbeşte bine engleza, Trump apreciază România, o sprijină şi nu cere nimic în schimb.
E al meu!
  Să vedem lucrurile mai realist. Trump l-a întâmpinat pe Iohannis cu o strângere de mână şi cu două bătăi pe umăr ( ,, Băiete, te iau sub protecţie!"), iar mai târziu i-a atins uşor braţul ( ,, E al meu, băieţi ! Mai uşurel!"). Erau necesare aceste gesturi, pentru că o lume întreagă a preluat imaginile!
  Subit, Unchiul Sam şi-a amintit de România! Şi-au amintit şi Nixon, Ford , Carter, uitând că au crucificat România la Yalta! Mai mult, l-au lăudat pe Ceauşescu, au acordat României, în anul 1975, clauza naţiunii cele mai favorizate, ignorând  sfidarea de către România a ajutorului american prin planul Marshall.  România trebuia folosită în Războiul Rece, împotriva URSS. Ceauşescu şi ziariştii, alături de toţi românii, s-au entuziasmat! Mai târziu, Ceauşescu a fost sacrificat şi şi-au amintit americanii că era un dictator!
  Trump a lăudat România şi a recunoscut locul 4 a României în lupta împotriva terorismului şi jertfa celor 29 de militari, (pentru o cauză, care nu ne aparţine). Îmi amintesc că acelaşi loc 4 ni s-a recunoscut şi pentru înfrângerea fascismului dar au uitat să ne considere ţară cobeligerantă, ni s-au luat nişte teritorii, ni s-au impus imense despăgubiri de război etc. Şi Ştefan cel Mare primea scrisori de încurajare şi de felicitare de la păpă, iar românaşii luptau în numele creştinismului împotriva păgânismului! Astăzi luptăm în numele democraţiei împotriva terorismului!
  Trump nu ne-a cerut nimic, în schimb ne-a promis ajutor. Trebuia să ne ceară, ceva? Trebuia doar să se vadă! Teroriştii văd că România este a patra forţă militară în lupta antiteroristă şi, pe deasupra, mai stă de gardă la porţile de intrare în Europa ( în Evul Mediu eram scut uman, acum suntem scut antirachetă şi probabil carne de tun)! Uniunea Europeană,  cu Frau Merkel în frunte,  vede şi ea că Iohannis este sub protecţie americană! Din nou este folosită România? Meditaţi, dragii mei cetăţeni oneşti sau entuziasmati-vă! Oricum, eu sunt sceptic, nu stoic!
Pe curând,
Earnest

miercuri, 31 mai 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXVII).RABI R. MAHARAJ, MOARTEA UNUI GURU


,, Studiind Biblia în amănunţime în cursul acelor ani, înţelegând cât  de adevărat este fiecare cuvânt din ea  şi văzând minunile pe care le face Dumnezeu în vieţele oamenilor din lumea întreagă, sunt mai convins ca oricând că Hristos este exact ceea ce pretinde a fi: Calea, Adevărul şi Viaţa".
(R.R. Maharaj, ,,Moartea unui guru")

  Rabi R. Maharaj a fost născul pe 8 august 1947, într-o familie de brahmani şi guru din Trinibat, fiind descendent al unei lungi generaţii de brahmani din oraşul sfânt, Varanasi.
   Tatăl său a devenit, la câteva luni după căsătorie, yoghin, fiind considerat  de credincioşi avatar al lui Vishnu, iar după moartea timpurie a acestuia, preoţii specializaţi în citirea stelelor i-au prezis  copilului Rabi că că va urma calea tătălui. Acest fapt, îl va detemina să urmeze, încă din copilărie, cursurile de yoga, la cele mai renumite temple din Trinidad, numai că experienţele de acolo, legăturile cu colegii creştini din liceu i-au zdruncinat credinţa hindusă, apropiindu-l de creştinism, ca, în cele din urmă, să se convertească la această religie, încă din perioada când se afla în Trinidat, în anul 1962. A urmat cursurile pre-medicale la Londra şi a făcut studii teologice la Şcoala Teologică din Londra. A lucrat împreună cu Billy Graham, predicând în biserici în 120 de ţări, în peste 1000 de oraşe, în 800 de universităţi şi colegii, inclusiv la Havard, Colombia, Paris, Londra, dar şi în cele din Orient. A lucrat, de asemenea, la reabilitarea dependenţilor de droguri. A scris peste 30 de cărţi, dintre care ,,Moartea unui guru" este cea mai cunoscută.
,Moartea unui guru" a fost scrisă în anul 1977, la Zurich şi a fost tradusă în 72 de limbi. În România, cartea a fost publicată în anul 1994, de Editura Lumina Lumii.
  În carte, autorul ne relatează frământările şi îndoiele sale, credinţa politeistă hindusă şi diferite ritualuri, durerea sa că tatăl său nu a vorbit niciodată cu dânsul. Şi-a dat seamă că de fapt, tatăl său nu a fost avatar, ci un bărbat leneş, care a devenit yoghin, stând ani de zile în poziţia de lotus , într-o muţenie totală, lăsându-se spălat, hrănit de sora şi de soţia sa, acceptând ofrande în fructe şi în bani ,cât şi venerarea lui  de către  credincioşii care-l considerau un zeu. De aceeaşi veneraţie s-a bucurat şi Rabi, până la convertirea sa la creştinism. Ce l-a determinat să devină creştin? Faptul că a descoperit că brahmanii din temple nu erau deloc asceţi, că multor yoghini li se dirija, din laboratoarele din temple, prin telepatie, meditaţia trancendentală, prin care aceştia credeau că reuşesc  să-şi detaşeze eul de lumea materială şi de cea a ideilor, prin eliberarea minţii de orice gândire voluntară sau raţională. A descoperit, de asemenea, că religia creştină este singura religie a iubirii şi a iertării. Întrebat mereu de occidentali, în timpul predicilor sale, de ce occidentalii se îndreaptă spre religiile orientale, el le dă acelaşi răspuns:,, Din puntul meu de vedere, occidentalii care se întorc spre Orient nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos în mod personal".
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest

joi, 25 mai 2017

MONUMENTE UITATE (XIII). BISERICA ,,SFÂNTUL NICOLAE " DIN DOZEŞTI, COMUNA FĂRTĂŢEŞTI

Biserica ,,Sfântul Nicolae" Dozeşti
   Comuna Fărtăţeşti din judeţul Vâlcea este una dintre puţinele comune din ţară care se poate lăuda cu 10 biserici declarate monumente, dintre care 2 biserici au pictură exterioară. Numai că edilii acestei comune ne invită doar într-un itinerar turistic pe raza comunei lor, înşiruindu-ne pe o listă cele 10 biserici, cu anul întemeierii lor, care nu corespund anilor de pe lista monumentelor din judeţul Vâlcea. La olteni, este posibil orice.
,,Înfricoşătoarea moarte"
 De fapt, despre biserica pe care mi-am propus să o prezint sunt informaţii contradictorii şi ,probabil, nu vi se va părea spectaculoasă dar eu am un anume motiv pentru care am ales-o: imaginea morţii reprezentată în pictura exterioară a monumentului
Această biserică este ctitoria preotului Stanciu şi a lui Barbu Zugravu, ridicată în anul 1760 ( documentele bisericii arată că pe la anul 1789 era preot Nicolae, fiul lui Barbu Zugravu). Arhitectura, pictura  şi tematica acesteia sunt specifice stilului brâncovenesc. Biserica a fost refăcută de diaconul Anghel, de preotul Radu şi de Ioan Şoavă, în anul 1830. Iniţial a fost pictată în 1842, apoi repictată. Surprinzătoare mi se pare informaţia că biserica a fost pictată abia în anul 1842, când unul dintre ctitori a fost un pictor de biserici, cunoscut în epocă, iar tema thanatos-ului este menţionată de specialişti ca fiind specifică secolului al XVIII-lea . Unii critici de artă atribuie scena ,,Înfricoşătoarea moarte" altui zugrav al epocii: Ilie Teişanu. 
 Umbra lui Thanatos îl însoţea pe om încă de la naştere ( în secolul al XVIII-lea, în spaţiul românesc, 40% dintre decedaţi erau copiii până la vârsta de 5 ani, iar media de viaţă era cuprinsă între 40 şi 50 de ani) . Grisellini scria că ,,românii ajung la o vârstă foarte înaintată" şi că ,,poţi întâlni familii în care trăiesc moşnegi de  peste o sută de ani", bineînţeles dacă nu avea loc vreo calamitate ( inundaţii, cutremure), dacă ciuma nu era epidemică  şi dacă nu era foamete ( acestea din urmă, datorându-se deselor războaie purtate pe teritoriul ţării între austrieci, turci şi ruşi) Insă, cu toate acestea, conform spuselor lui Petru Maior, în general, românii nu se temeau de moarte. Reprezentarea Morţii dovedeşte acest fapt, pentru că acesta nu are înfăţişare de schelet ca în iconografia medievală sau ca în gravurile lui Holbein. Ea este un tânăr cu părul vâlvoi (noi suntem obişnuiţi cu ideea că Moartea este o femeie cu coasă), pe care zugravii o zugrăvesc, după cum se relatează într-un manuscris din anul 1780, ,, nu cu arme ca pre alţi sfinţi , ci cu coasa trăgându-se după dânsa ca să se cosească pe cei de pre pământ, precum vedem că coasa taie rând"( se pare că Moartea era considerată un sfânt). 
Scena ,,Înfricoşătoarea moarte" prezintă Moartea printr-un tânăr călăreţ, cu părul vâlvoi, cu ochi sfredelitori aţintiţi către privitori, cu coasa în mână, care, în goana calului, lasă în urma lui cadavre. Deasupra coasei stă scris: ,,destul v-aţi veselit, aţi mâncat...". Acest ,,destul" , probabil îl face pe români să nu se teamă de moarte, pentru că fiecăruia îi este dat un destul, i se stabileşte încă de la naştere momentul când trebuie să plece. Şi atunci, de ce s-ar teme de ceea ce este inevitabil?. Important este ca omul să ştie cum să trăiască! Să fim un pic epicureici, ca să nu ne temem de moarte şi mai mult creştini, ca să ne pregătim locul de Dincolo!
Pe curând,
Earnest



duminică, 14 mai 2017

DESPRE COSTUME NAŢIONALE

Clop din Maramureş
Legea 102/2015, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015, prevede ca  a doua duminică din luna mai  să fie ziua naţională a costumului naţional. În această zi, trebuie să se organizeze evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să "se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone". De asemenea, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei școlare pentru clasele IV-XII, la disciplina educație civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradițional al zonei sau al minorităților naționale, evidențiind semnificația acestora în păstrarea identității naționale.
Clop din Bistriţa-Năsăud
UNESCO a recunoscut pentru fiecare ţară costume naţionale specifice sau elemente din costume naţionale ca fiind simboluri naţionale Sunt binecunoscute ca fiind spefice traje de flamenco pentru Spania, Kimono pentru Japonia, tunica pentru bărbaţii din Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, sari pentru femeile din India, iar pentru bărbaţii din India, China celebrul gho, iar pentru femeile din China kira, lederhosen ( pantalonii cu bretele) pentru Germania şi Austria, coiful din dantelă pentru femeile din Franţa şi originalul kilts al bărbaţilor scoţieni.  Pentru românii din Republica Moldova , ia a fost declarată ca find simbolul naţional al costumului tradiţional, iar pentru românii din România este considerat ca fiind simbol, clopul. Eu aş fi preferat căciula românească, moştenită de la daci, având aceeaşi formă ca pe Columna lui Traian , care este unică în lume şi care nu a fost niciodată în ,,trend" în moda universală, după cum au fost, periodic, căciula rusească sau pălăriile specifice unor ţări ca sombrero mexican, pălăria texană, pălăria argentiniană,  cholos-ul bolivian pe care îl poartă deopotrivă femeile şi bărbaţii.
 Clopul, pălăria românească, este confecţionat din fetru negru ( cel mai frumos este cel cu pană de păun, mândria bărbaţilor din Bistriţa -Năsăud) ori cel verde( specifică vânătorilor din Bucovina) sau din paie cu mărgele ca cel din Maramureş, cu tricolor, cu ciucuri sau simplu. În Sălaj, meşteşugul confecţionării acestor pălării se numeşte clopărit. Materialul de fabricație este fie talajul (obținut printr-o tehnică specială din lemn de plop) fie paiele de grâu împletite manual (mai exact, o specie aparte de grâu mai înaltă și mai puțin productivă dar pe care țăranii o semănă în scopul precis de a obține paie pentru clopuri). Paiele sunt tăiate între noduri, strânse în legături și înmuiate în apă pentru a-și păstra elasticitatea, după care sunt împletite în 3, 4 sau 5 fire obținându-se astfel fâșii lungi (prime, cum le spun sălăjenii). Forma clopului se realizează prin presare pe un calapod de aluminiu sau la presă (mecanism activat hidraulic printr-un boiler pe lemne ce încălzește apa, iar prin manevrare manuală clopul din paie este presat într-o formă de cauciuc).  Cu decorarea clopurilor se ocupă atât bărbaţii cât şi femeile.
Pe curând,
Earnest

joi, 11 mai 2017

FRÂNTURI DIN ISTORIA ACTUALĂ (I)




ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN FRANŢA

Din anul 2004, alegerile în Europa se desfăşoară după acelaşi scenariu: nu câştigă cei ce vântură steagul naţional ( în timp ce în SUA tocmai naţionalul câştigă) , se adună oamenii în pieţe înainte de a se da rezultatul, fie pentru a răsturna rezultatele dacă nu a ieşit persoana care trebuia, fie pentru a se bucura: oricum ei sunt mobilizaţi şi vor reacţiona conform contextului. Francezii nu se mai lasă impresionaţi de lozinca VIVE LA FRANCE !, care a dus la triumful Revoluţiei din anul 1789; îi impresionează mai mult Alege Europa decât Alege Franţa. Interesant este faptul că în Europa emancipată, nu a câştigat nici o femeie candidată la Preşedinţie şi cu Iulia Timoşenko a fost deschisă calea arestărilor prim-miniştrilor: Ivo Samader, Silvio Berlusconi, Janez Jansa, Adrian Năstase , care aveau ca punct comun naţionalul.
Macron a fost ales de un electorat asemănător cu electoratul lui Johannis, plin de iluzii, care văd in Frau Merkel întruchiparea mitului german, uitând că tocmai acel mit i-a ţinut sub ocupaţie în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.



FRANŢA ŞI GERMANIA
  


IMAGINE ISTORICĂ,  care contrazice sintagma:  

„Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii”. 
Mă uitam acum la Antena 3 la emisiunea Sandrei Stoicescu şi râdeam de unul singur la imaginea dintre Prezident şi Premier. Prezidentul, cu mâinele în buzunare, privea, în sus, către Premier, precum ,,marinerul" spre catarg. Premierul privea de sus pe Prezident, şi ca să fie discuţia de la egal la egal, şi-a pus mâinele în buzunare, dar ce să vezi ? Tot nu erau egali. Unul a rămas mic, iar celălalt nu a devenit aşa cum a dorit ălă micu, chiar dacă în perioada lui de glorie l-a imitat pe Carol II, iar acum se crede  Alexandru Lăpuşneanu şi ne ameninţă cu revenirea! Prezidente, nu uita soarta celor doi !

Pe curând, 
Earnest

vineri, 28 aprilie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXVI).SAVATIE BAŞTOVOI, IEPURII NU MOR

Ştefan Baştovoi, 4 august 1976,
Chişinău
 ,,Este imperiul văzut cu ochii unui copil. De-a lungul cărţii, ca o ţesătură de paianjen, revine o discuţie absurdă  dintre Lenin si  Felix  Edmundovici  în care  răsuna frânturi  de lozinci, care în mintea copilului se transforma în fantasme de eroism sau de teamă. La un moment dat, faptul că iepurii nu  mor  devine la  fel  de evident  ca şi  dăinuirea  Uniunii Sovietice. Există oameni care încă mai cred că iepurii nu mor". (Savatie Baştovoi despre ,,Iepurii nu mor")

Ştefan Baştovoi a fost născut la Chişinău, în anul 1976, într-o familie de intelectuali: tătăl său este profesor universitar de logică ( ateu convins), mama sa este regizor. A studiat la Iaşi ( Liceul de Artă ,,Octav Băncilă"), la Universitatea de Vest din Timişoara ( Facultatea de Filosofie). A făcut studii teologice la Chişinău. În clasa a XII-a, a fost internat la Socola, unde a scris  ciclul ,,Un diazepam pentru Dumnezeu".  O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat in rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, profesor de iconografie la Seminarul Teologic din Chişinău. Este fondatorul revistei „Ekklezia”, una din primele publicaţii creştine serioase din Republica Moldova şi al editurii „Cathisma din Bucureşti. În anul 2000, a fost hirotonit ierodiacon,luând numele de Savatie, iar în anul 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea ,Noul Neamț”, Patriarhia Rusă, din satul Chițcani, situat în  între Tiraspol și Bender, în Transnistria.
 Romanul ,, Iepurii nu mor” a fost scris în timpul studenţiei la Timişoara. Personajul principal este băieţelul Sasha, elev în ciclul primar, lipsit de ambiţie dar care îşi propune de fiecare dată să fie un elev silitor, luându-l ca model pe copilul Vladimir Ilici şi care îşi pune întrebări existenţialiste despre Dumnezeu, eroi, război,  la care, după cum este firesc, nu găseşte niciodată vreun răspuns care să-l satisfacă. Viaţa lui este monotonă: zilnic se duce cu autobuzul la şcoală, întârziind mereu, este certat că nu reuşeşte niciodată să-şi înveţe poeziile sau că este murdar. Învăţătoarea Nadejdea Petrovna este total lipsită de tact pedagogic: la şcoală se simte marginalizat, cu contribuţia  învăţătoarei. Orele de curs nu sunt cu nimic atractive, obiectivul principal fiind educaţia comunistă şi dezvoltarea sentimentelor de ură faţă de corbul negru (capitalismul hrăpăreţ, al cărui simbol şi forţă este SUA). Întors acasă mănâncă, dă mâncare la scroafă, după care pleacă la pădure să adune brebenei pentru scroafă. Singura bucurie a lui Sasha şi a elevilor sunt baloanele pe care copiii trebuie să le poarte de 1 Mai şi de 7 Noiembrie şi pe care aceştia le sparg spre disperarea Nadejdei Petrovna. Lozincele strigate la cele două manifestaţii, revin ca leitmotiv ca şi prezenţa copilului Vladimir Ilici.
   Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit această carte dar v-o recomand, pentru a compara şcoala şi educaţia sovietică din Republica Moldova cu şcoala şi educaţia românească.
Pe curând,
Earnest

duminică, 23 aprilie 2017

DESPRE SIMBOLURI (VI).CRUCEA (IV). CELE MAI RENUMITE CRUCI DIN ROMÂNIA (II)

Pe teritoriul Romîniei, au fost ridicate numeroase cruci închinate în memoria eroilor neamului Dintre toate acestea, cele mai renumite sunt Crucea de pa Caraiman şi Crucea Albă de pe Mehedinţi.
Crucea de pe Caraiman
Crucea de pe Caraiman sau Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926 şi 1928, din iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, în cinstea eroilor ceferişti căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu de beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. Crucea propriu-zisă are o înălţime de 28 m. şi 2 braţe de câte 7 m. fiecare, aflându-se la o altitudine de 2291 de m., de aceea a fost desemnată de către Guinnes World Records ca fiind ca cea mai înaltă cruce din lume, amplasată pe un vârf montan.
Crucea Albă
Crucea Albă se află în Rezervaţia Domogled, pe traseul turistic Băile Herculane-Crucea Albă- Izvorul Jelerău, la o altitudine de 530 m.Constriurea acestei cruci este învăluită în mister:cine şi în memoria cui a fost ridicată sunt întrebări cu răspunsuri diferite. Acum vreo 35 de ani, când am urcat prima oară la această cruce, ghidul ne-a spus că a fost ridicată în cinstea unui aviator care s-a prăbuşit cu avionul, în acel loc, în timpul Primului Război Mondial. Am aflat din monografia oraşului Băile Herculane o altă variantă:  această cruce din piatră albă a fost ridicată în memoria unui ofiţer care a luptat sub conducerea generalului Dragalina. Însă o legendă, care impresionează pe turişti, ne relatează  că  a fost dedicată de o tânără în memoria iubitului ei, care s-a întrecut cu dânsa pentru a ajunge la muntele Domogled. Calul s-a speriat la strigătul de triumf şi a sărit în gol, prăbuşindu-se în prăpastie cu îndrăzneţul tânăr.
    În afara acestor cruci fixe, sunt crucile de pe lămpi, de pe ferecăturile cărţilor sacre, crucile care se poartă pe piept, crucile procesionale, crucile de mână, adevărate opere de artă executate din metal preţios sau nepreţios, din lemn sau din fildeş.
   Pe teritoriul României au fost descoperite cruci valoroase prin vechimea lor dar şi prin modul lor de realizare.
Lampă de bronz cu cruce greacă,,
Luciu, sec VI
 Crucea greacă de pe lampa de bronz de la Luciu, judeţul Ialomiţa, secolul VI. Vasile Pârvan consideră că această ar fi provenit din castrul roman Carsium ( Hârşova), stăpânit în acea perioadă de bizantini şi îi face următoarea descriere: "Lampă de bronz cu o cruce mare deasupra toartei; toarta perfect rotundă continuată în sus de o cruce veche bizantină. Capacul lămpii este stilizat în formă de stridie. Fundul lămpii are în interior o adâncitură prelungită ca un cui, pentru a servi la fixarea lămpii pe un candelabru ascuţit. Dimensiunile piesei: diametrele orizontale de 0.170 pe 0.70 şi înălţimea de 0.105 la cruce şi 0.055 la capac".
Dintre crucile pectorale vechi, cele mai renumite, descoperite pe teritoriul ţăriii noastre sunt:  crucea de aur din secolul al VI-lea, de la Histria, și mai ales cunoscutul engolpion relicviar din secolul al XI-lea, descoperit tot în Dobrogea, la Dinogeţia (Garvăn), ambele păstrate la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Engolpion relicviar de la Dinogeţia, sec. IX.  În accepțiune largă, engolpionul este un obiect căruia îi sunt atribuite puteri apotropaice, fiind purtat la gât și suspendat în dreptul pieptului. În epoca bizantină, acesta are forma unui medalion sau a unei cruci în interior cu relicve sfinte, fiind purtat de înalți demnitari laici dar mai ales de clerici. 
Engolpion relicvar,
Dinogeţia, sec. IX
Engolpion relicviar de la Dinogeţia are  forma de cruce latină, cu brațele ușor evazate și rotunjite spre extremități, fiind  compusă din două jumătăți articulate longitudinal prin intermediul a două balamale. Partea din față, puțin mai mică, este cuprinsă de cea din spate și îmbinate formează împreună o casetă. În interiorul acesteia se păstrează o bucățică de pânză fină de mătase, în care e înfășurată o mică relicvă. Cele două jumătăți sunt lucrate din foaie de aur, cea din spate este simplă, neornamentată. Fața superioară este mărginită de un fir perlat și în mijloc este aplicată o statuetă miniaturală cu Iisus răstignit. A fost executat prin turnare, ciocănire şi filigramare. Este ornamentat cu pietre semipreţiooase, calcedoniu bleu. În partea superioară este sudată o perlă bitronconică prin care este petrecut un lanț cu 174 de zale dreptunghiulare realizate dintr-o bandă îngustă de aur., lung de 70 cm.Crucea are o lungime de 10,2 cm, o lățime de 6,30 cm și o greutate împreună cu lanțul de 77,27 g.
Despre alte cruci renumite de pe teritoriul României am să vă relatez altă dată.
Pe curând,
Earnest

duminică, 9 aprilie 2017

DESPRE SIMBOLURI (V).CRUCEA (III). CELE MAI RENUMITE CRUCI DIN ROMÂNIA (I)

Crucea cu raze de la Tărtăria, mil V î.e.n.
 (rândul 2, semnul 3)
Crucea, cel mai important simbol creştin, a fost implicată în toate domeniile artei, de la arhitectură la artele aplicate, construindu-se şi ridicându-se în spaţiul românesc cruci de piatră, marmură, lemn, pe biserici,în biserici,  pe morminte, la hotare, troiţe sau sculptându-se pe pietrele funerarare sau confecţionându-se cruci din metal, lemn, piatră semipreţioasă, cu diferite destinaţii.
Icoană de sticlă: Sfinţii
Împăraţi Constantin şi
Elena, între Sfânta
Cruce cu Raze
 După cum am arătat în celelalte articole, crucile, ca simbol religios, au existat înainte de creştinism, astfel de reprezentări fiind identificate pe ceramică, încă din epoca neolitică.
Crucea de tip Malta
sec XIV, Rădvani
Transilvania,
Cruce celtică, sec,XVII, cimtir
 CRUCEA CU RAZE  în centrul ei este semnul Învierii, este crucea dădătoare de viaţă, este  frecvent reprezentată pe icoanele de sticlă ale meşterilor populari şi ca troiţe. Însă cele mai vechi cruci cu raze din lume au fost identificate pe tăbliţele de lut de la Tărtăria, aparţinând culturii neolitice Vinca, mileniul V î.e.n. După 1000 de ani, depărtare în timp de  cultura Vinca, întâlnim această cruce ca simbol al zeului sumerian Anu şi unul dintre simbolurile zeului egiptean Ra. Crucea cu raze apare şi  pe ceramica dacică din Munţii Orăştiei până în Munţii Buzăului.
CRUCEA CELTICĂ este frecvent întâlnită în cimitirele din Transilvania din sec. XVII-XIX şi ca troiţe, în întreg spaţiul românesc din trecut şi din zilele noastre.
CRUCEA DE TIP MALTA   este reprezentată frecvent pe piatră între secolele IX şi XIV, dintre care menţionăm pe cele de pe elementele de arhitectură ( Complexul Basarabi, sec.IX-XI,  zidul de piatră al cetăţii Dăbâca, sec.XI-XIII), pe lespedea de la Reghiu ( Vrancea), sec.XII-XIII, pe stela antropomorfă de la Conop (  Alba), din aceeaşi perioadă sau pe piatra funerară de la Rădvani ( Bihor), sec. XIV.
CRUCI TĂMĂDUITOARE 
Mănăstirea Dervent, Crucea din Paraclis
Crucile tămăduitoare de la Dervent (judeţul Constanţa) sunt cele mai bine cunoscute de creştinii români. (Dervent în limba turcă înseamnă ,, loc de trecere lângă o apă"). Despre Dervent, ca loc sacru, voi scrie altă dată. Cele 4 cruci au crescut din pământ, pe locul unde au fost martirizaţi un preot şi trei fecioare creştine, în vremea lui Diocleţian, în sec. al III-lea. Acestea au devenit făcătoare de minuni şi loc de pelerinaj, ceea i-au determinat pe turci să încerce să le distrugă. Astfel, din cele 4 cruci, au rămas 2, iar în anul 1936 s-a ridicat acolo o biserică, devenită astăzi mănăstire, important loc de pelerinaj şi de vindecare a celor care cred în minunile Domnului.
Cele 40 de cruci de pe Dealul Amaradiei   
Biserica din Crucile, sec. XVIII
  În judeţul Dolj, în satul Crucile, mai există 2 case şi  o biserică aflată în ruină, complet izolată între dealuri şi văi. Oamenii s-au mutat în vale, aproape de şosea, pentru a avea curent electric, lăsând în urma lor o biserică, care le-a făcut satul lor faimos, loc de pelerinaj, loc de vindecare a multor bolnavi.  Cronicele spun şi pisania din biserică confirmă, că în sec. al XVIII-lea, unui cioban, pe nume Radu, i s-a spus în vis să ridice acolo o biserică. El a început să facă, mai întâi, 40 de cruci, cioplindu-le direct în copacii din pădurea boierului Andrei Bălăcescu. Boierul, aflând că o slugă a intrat în pădurea sa şi a început să cioplească copacii, a dat poruncă să taie crucile, însă îndată a orbit. După 40 de zile de plânsete şi rugăciuni, boierului i-a revenit vederea şi a hotărât să înceapă, în anul 1753, construirea bisericii. Crucile rămase, după tăiere, au devenit parte integrantă a bisericii: 2 cruci au fost zidite în catapeteasmă, , 2 în zidul din pronaos, iar în faţa catapetesmei, în mijlocul bisericii se află o altă cruce de 5 m. înălţime. Din partea dreaptă a Sfântului Altar izvorea un izvor tămăduitor, care astăzi a secat. Biserica nu mai are nici uşi, nici ferestre, este susţinută de multe bârne masive şi de un brâu din metal, la exterior. Mă întreb, dacă localnicii, cei care şi-au părăsit biserica, îşi amintesc întâmplarea boierului Bălăcescu şi dacă nu le trec fiori de teamă. În loc să aducă civilizaţia la ei în sat, aceştia au plecat după civilizaţie, fără să facă nici un efort.
Crucea de la Stoina (Gorj),1783
CRUCI ÎNTRE HOTARE
Oamenii au ridicat, în general, cruci din piatră între hotarele dintre localităţi, care delimitau spaţiul sacru al comunităţii lor de spaţiul profan. Aici, la hotar, aveau loc judecarea celor care încălcau regulile laice sau religioase, până aici se petreceau cei care plecau la oaste, aici se săruta pământul sau de aici se lua un pumn de pământ şi purtat în raniţă, pentru a-i aminti celui plecat de origine, pentru a-i alina dorul. Pe aceste cruci, se scriau nu numai numele celor din grija cărora au fost ridicate, ci numele tuturor membrilor comunităţii. Ele eru socotite ctitorii la fel de importante ca  bisericile. În judeţul Gorj, s-au păstrat 11 cruci de hotare, din sec. al XVIII-lea, scrise în chirilică.
Pe curând,
Earnest

luni, 3 aprilie 2017

COMUNICAT

Casa Corpului Didactic ,,Grigore Tabacaru” Bacău împreună  cu Societatea de Ştiinţe Istorice-Filiala Bacău se alătură Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” la activitatea   ,, In Honorem Magistri Octogenarii” organizată, marţi, 4 aprilie 2017, cu ocazia aniversării profesorului doctor Ioan Mitrea, la vârsta de 80 de ani.
     Domnul profesor doctor Ioan MitreA a fost născut pe 4 aprilie, în anul 1937,  în comuna Căciuleşti (astăzi Girov), judeţul Neamţ, într-o familie în care valorile morale şi patriotice erau cultivate copiilor, din primii ani de viaţă. A început studiile în comuna natală, continuându-le la Piatra Neamţ unde a absolvit prestigiosul Colegiu Naţional „Petru Rareş”. În anul 1963, a absolvit ca şef de promoţie, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie-Filosofie, specialitatea  Istoria Românilor, fiind repartizat direct în învăţământul superior. A fost asistent şi lector universitar la institutele pedagogice din Iaşi şi din Bacău, iar la Institutul Pedagogic din Bacău, a fost între anii 1971 şi 1975 decan al Facultăţii de Istorie-Geografie. După desfiinţarea institutului, a fost muzeograf principal şi director între anii 1976 şi 1982 al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Bacău ( astăzi Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”). Activitatea profesională şi-a încheiat-o la catedră, ca profesor titular la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău, de unde a ieşit la pensie.
   Împreună cu regretaţii profesori universitari băcăuani, Traian Cantemir şi D. Alistar, între anii 1972 şi 1974, a scos  câteva numere de Studii şi Cercetări Ştiinţifice (Seria Istorie-Filologie), iar în anul 1974, ca preşedinte al Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Istorice, împreună cu preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice-Filiala Bacău,  profesorul universitar doctor Traian Cantemir, a scos în volumul Comunicări de Istorie şi Filologie. De asemenea, alături de  alţi intelectuali de marcă ai urbei, a întemeiat Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”, iar din anul, iar în anul 2001 este fondatorul Revistei de Istorie Zargidava, aflată la al XVI-lea număr, premiată cu distincţia „Gh. I. Brătianu.

      Întreaga sa activitate de cercetare ştiinţifică se concretizează în cele peste 350 de studii şi articole publicate în revistele de istorie din ţară şi din străinătate, în cele peste 270 de comunicări ştiinţifice prezentate atât în ţară cât şi în străinătate şi în cele 21 de cărţi al căror autor, coautor este. A organizat numeroase expoziţii judeţene, interjudeţene şi naţionale, iar între lunile decembrie 1979 şi ianuarie 1980 a participat împreună cu regretatul istoric Hadrian Daicoviciu la organizarea la Roma a expoziţiei  Dacii. Mostra della civilità daco-getica în epoca classica.
         În ultimii ani, meritele sale ştiinţifice au fost recunoscute, acordându-i-se următoarele distincţii: Ordinul Naţional pentru Merit  în grad de Cavaler (2000), Premiul „Eudoxiu Hurmuzachi” al Academiei Române (2001), Premiul „A.D. Xenopol” (2000 şi 2008). De asemenea, a fost numit Membru de Onoare al Institutului de  Arheologie „A.D.Xenopol” al Academiei Române (2007), Membru de Onoare al Consiliului profesoral al Colegiului Naţional „Ferdinand I” (2007), Membru al Diviziei de Istoria Ştiinţe a Academiei Române (2009), Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţe din România (2011) şi a fost făcut Cetăţean de Onoare al comunei natale, Girov, în anul 2006, iar în anul 2008 al Municipiului Bacău, ca recunoştinţă a comunităţii locale pentru contribuţia pe care şi-a adus-o la dezvoltarea şi la creşterea prestigiului învăţământului preuniversitar şi universitar băcăuan.Este, de asemenea, membru de onoare a Societăţii de Ştiinţe Istorice-Filiala Bacău.
     Domnul profesor doctor Ioan Mitrea reprezintă un exemplu pentru toţi profesorii activi dar şi pentru profesorii pensionari. Ne demonstrează la toate sesiunile ştiinţifice, că pasiunea pentru ştiinţa pe care s-a angajat să o slujească în anii tinereţii, nu încetează odată cu ieşirea la pensie. A fost şi rămâne un militant al apărării valorilor naţionale, crede cu înverşunare că naţiunea română nu şi-a încetat misiunea –aceea de slujitor al istoriei- şi face tot posibilul, prin intervenţiile sale, să ţină trează conştiinţa naţională a românilor. 
  La mulţi ani, domnule profesor!
                                                                                                    Transmite Livia Liliana Sibişteanu

vineri, 31 martie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXV). C.G BALAN, ESCROC SRL


       ,, Întotdeauna am urât băncile, asigurările şi cazinourile. Dispreţuiesc la fel de tare sistemul capitalist ca şi cel socialist. Amândouă sunt sortite eşecului. În general, clasa bogată  va deveni mai bogată, iar cea săracă mai săracă. (...)  Nesimţiţii vor da întotdeauna din coate mai tare decât modeştii. Impertinenţii vor ajunge mereu în faţă, în ambele sisteme. Proştii vor vota întotdeauna după chipul şi asemănarea lor: un politician destul de pervers încât să se coboare la nivelul promisiunilor animalice. Foame, frică, nesomn-asta-i sperie" ( C.G Balan, Escroc SRL, Marcel Zisu, personajul principal )

   Romanul ,,Escroc SRL" de C.G. Balan a fost publicat de Editura Humanitas, în anul 2013.
  C.G. Balan este scriitor român al diasporei româneşti din Canada. A fost născut la Bucureşti, în anul 1972, este absolvent al Universităţii de Construcţii Bucureşti. După terminarea facultăţii, pleacă în Canada, unde a absolvit un master în inginerie mecanică la Ottawa University, în anul 2004, când îşi începe şi cariera literară cu editoriale satirice, în ziarele comunităţii româneşti.
  ,,Escroc SRL"   este primul său roman, câştigător al celei de a VI-a ediţii a Concursului de Debut Literar UniCredit, 2013.  Romanul este povestea lui Marcel Zisu, un tânăr care a plect legal din România, în Suedia, la invitaţia unui coleg de şcoală dar a rămas în Occident ilegal, migrând timp de 20 de ani, dintr-o ţară în alta, aranjându-şi o situaţie prosperă, săvârşind diferite escrocherii, fraudând cazinouri şi spărgând bănci. Romanul începe cu filosofia sa de viaţă, relatată cu nonşalanţă, credibilă, lăsându-ne să descoperim pe parcursul romanului, printre rânduri, că el este victima mediului în care a trăit: a rămas de mic orfan de ambii părinţi ( aceştia au decedat într-un accident de motocicletă, în drum spre Constanţa), a fost crescut de bunici, apoi de o mătuşă, într-o famile care îşi justifica hoţiile, pentru întreţinerea copiilor. Este  un escroc sincer, pe care nu-l poţi judeca, tocmai pentru că este sincer, nostalgic, pentru că povesteşte cu dragoste şi umor despre bunicii lui, despre prietenii şi colegii pe care i-a lăsat în ţară. Este un analist al societăţii contemporane şi tot ce face i se pare normal, pentru că societatea merită toate acestea pentru că are nevoie, pentru a se trezi, de escroci ca el, ca cei doi asociaţi ai săi, Mario şi Adi, care îşi pun şi ei probleme de filosofie a vieţii.
 Care este sfârşitul romanului? Îl veţi afla singuri. 
 În anul 2015, scriitorul ne relata: ,, În principal, începutul unei cărţi are rolul de a capta atenţia cititorului (...). Din punctul de vedere al cititorului, un roman poate să înceapă mai puţin bine- bizar sau întortocheat-, dar e obligatoriu să se încheie surprinzător, elegant, să dezvăluie  ceva nou, să te facă să depui cartea deoparte cu regretul că ,,aventura" s-a terminat".
Pe curând,
Earnest