joi, 28 decembrie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXXIV). LYDIA DAVIS, DEFALCARE. APROAPE NICIO AMINTIR

Lydia Davis
 n. 15 iulie, 1947, Northampton, Massachutts
,, Într-o bucătărie ordonată, e o provocare pentru ei (şoarecii n.n.) să găsească destulă mâncare noapte după noapte ca să supravieţuiască până la primăvară. Vânează cu răbdare şi ronţăie ore în şir până sunt sătui. În bucătăriile noastre (unde este dezordine şi multă mâncare, n.n.) ... , priveliştile şi mirosurile copleşitoare îi gonesc înapoi în găurile lor, stânjeniţi că nu pot prăda aşa cum ar trebui". 
(Lydia Davis, Şoarecii)


  În anul 2016, Editura Vellant a publicat vol. I din Integrala prozei scurte a Lydiei Davis, organizat în două părţi: ,,Defalcare" şi ,,Aproape nicio amintire", tradusă din limba engleză de Luana Schidu.
   Lydia Davis este o cunoscută scriitoare americană, care  scrie atât poezie cât şi proză, fiind deopotrivă eseistă şi traducătoare, în special  din  literatura franceză clasică. De-a lungul carierei sale, a primit 14 premii, dintre care menţionăm :  Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres for fiction and translation (1999) şi Man Booker International Prize ( 2013).
   Integrala cuprinde povestiri pe gustul tuturor. Sunt relatate întâmplări  din viaţa cotidiană, unele dintre ele absurde sau fantastice, altele descriptive, dar majoritatea reprezentând gânduri răzleţe, ca nişte flash-uri ieşite dintr-un aparat de fotografiat, prin care artistul vrea să imortalizeze secvenţe pe care trecătorii, grăbiţi prin viaţă, nu le observă sau nu le dau atenţie. Prin aceste ,,flash fiction", prezentate pe câteva pagini, altele în câteva rânduri,  autoare ne invită la reflecţie.
   Cunoscutul scriitor şi critic literar, irlandezul Colm Tóibín ( cunoscut la noi datorită Editurii Polirom, care a publicat romanele ,,Maestrul" şi ,,Povestea nopţii")  spune că Lydia Davis ,, este o preoteasă a uimitorului şi a detaliului".  Rămâne ca dumneavoastră să constataţi dacă Tóibín are sau nu dreptate.
  Lectură plăcută!
  Pe curând,
  Earnest

duminică, 17 decembrie 2017

ROMÂNII ÎNTRE DOUĂ EXTREME

Demonstrție în București, după proclamarea Republicii
„Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.”Regele României Mihai-I)


  Mereu mă  întreb, de ce România nu a reușit deloc în istoria sa? Am ajuns la trista concluzie, că noi, românii, un popor care am luptat pentru acest teritoriu, care am luptat pentru apărarea creștinismului, a identității naționale, am fost mereu la interesele Marilor Puteri. Am ajuns la tristul adevăr, că totul se datorează nouă, cei care nu am știut niciodată să alegem calea de mijloc, ci am oscilat între extreme. De exemplu, i-am provocat pe turci, când aceștia nu aveau de gând să ne cucerească, după care le-am cerut ajutorul pentru a lupta român, împotriva românului, din interese meschine, pentru putere. 
  Aceeași atitudine o avem și față de republică vs monarhie. Am criticat cât am putut monarhia, iar acum, în zilele care au urmat de la moartea Regelui Mihai, până la înmormântare, am căzut în cealaltă extremă. Însuși Regele Mihai ne îndemna la morală și la memorie și mai ales la credință, referându-se nu la loialitate , ci la credința religioasă.
   Zilele aceste am văzut mulți monarhiști, fie istorici, fie politicieni, analiști politici, reporteri, dintre care mulți au fost penibili în atașamentul lor monarhic. Voi sintetiza mai jos doar cîteva dintre aceste penibilități:
- în prezentarea programului accesului publicului pentru a-și lua rămas bun de la  Rege , au fost folosite expresii ca: ,, pelerinaj la catafalctul Regelui" ,, să se roage la catafalc" (în loc de să se roage pentru...), să se închine la catafalc" ( în loc de a aduce un omagiu... ).Am și văzut persoane care se închinau în fața fotografiei Regelui sau făcând mătănii în fața catafalcului. Tocmai acei reporteri care criticau atitudinea românilor de a se închina la Sfintele Moaște, acum erau într-un extaz total față de mulțimea oamenilor care,, se închinau" sau care ,,se rugau" la catafalc. Oare nu avem o măsură?.
- unii, mai îndrăzneți au cerut canonizarea Regelui, iar unii reporteri, total neinstruiți , au confundat dreptul Regelui uns de Patriarh de a-l înlocui pe acesta la anumite evenimente, cu dreptul de a face slujbe religioase;
- am auzit expresia că abolirea monarhiei și instaurarea republicii  ,, au schimbat genetica românilor". - românii nu au fost consultați dacă vor sau nu abolirea monarhiei, ca și cum ar fi luat cineva în seamă ce vor românii, în decembrie 1947, când deja Puterile hotărâseră soarta României. Cine a mai văzut stat socialist monarhic?. Mai mult, unii mai spuneau că o puteam face singuri, dar am fost lași, ne-am trădat Regele. Românii ieșiseră dintr-un război greu, erau epuizați și cei mai mulți vedeau în noul regim bunăstarea lor. Și așa a fost, pentru cei mulți, care s-au văzut cu școli gratuite, cu asistență medicală gratuită, cu locuințe gratuite, cu locuri de muncă etc.
- românii nu au fost consultați, după 1989, printr-un referndum, dacă vor sau nu republică sau monarhie. Eu îmi amintesc foarte bine acele timpuri și spre deosebire de mulți alții, am o bună memorie. Au fost făcute sondaje de opinii, care arătau că doar 10 % dintre români vor monarhie și nu cred că astăzi a crescut foarte mult acest procentaj, mai ales când sunt informați cât de mult costă statul român întreținerea unei  Case Regale. Trebuie să le amintesc analiștilor politici că actul de abdicare a Regelui a fost recunoscut pe plan internaţional, deoarece guvernele următoare au fost recunoscute de ţările occidentale. A avut nişte efecte recunoscute de toată lumea. După anul  1989, România a stabilit relaţii diplomatice cu numeroase state. Nimeni n-a condiţionat vreodată aceste acte de restaurarea monarhiei. Nu s-a pus problema invalidării acelui act de abdicare. Nici nu o puteau face, atâta timp cât au recunoscut acest act. Niciodată Puterile nu își vor recunoaște greșelile.
- Bogdan Chiriac a scos și el o perlă: reînstaurarea monarhiei în anii 90 ai secolului trecut ar fi schimbat soarta României, pentru că aveam blazon. Domnule Chiriac, blazon am avut și la Tratatul de Pace de la Paris, dar pentru Puteri au fost mai importante tancurile sovietice,  secera și ciocanul sovietic! Nu mai pot Puterile de blazonul României, când pentru ele căderea lui Ceaușescu a fost mană cerească pentru a pune mâna pe România! Să fim serioși!.
-în laudele binefacerii monarhiei, se renunță la rolul românilor, la rolul partidelor istorice. Totul a fost făcut din voința regilor: Independența, Marea Unire, dezvoltarea economică, uitându-se multe dintre erorile regilor, începând chiar cu Carol I. Nu are rost să le reamintesc, când deja le-am scris pe acest blog;
- reporterii erau revoltați că tinerii află abia acum despre Regele Mihai. Dacă tinerii nu știau nimic despre Regele Mihai, ei sunt de vină. Sunt sigură că cei care nu știu de Rege, nu știu nici de Bogdan I sau de Basarab, ori despre Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu etc.Pe face-boock, nu se discută despre ei;
- românii au uitat un lucru esențial: înmormântările, în tradița creștină, nu sunt mitinguri. În liniște se petrece defunctul spre cele veșnice, nu în aplauze! Să strigi la o înmormântare ,, Trăiască Regele", când acesta e mort și când țara nu este monarhie, ca să-i urmeze vreun urmaș, așa cum se făceau în alte timpuri, în alte spații: ,, A murit Regele, trăiască Regele!" este de-a dreptul ridicul!
   Am sintetizat câteva din penibilitățile auzite . Sunt foarte multe, care au contribuit la știrbirea importanței unui moment istoric, unic, până în prezent, în lume: susținerea financiară a funerariilor unui Rege, care a abdicat, de un Guvern republican. Prin acest gest, nu am reparat un act pe care românii l-au făcut, ci am arătat Puterilor, că acest popor are morală și că are putere de a repara greșelile pe care ele le-au făcut! Am arătat lumii întregi că suntem un popor fără prejudecăți. Acest lucru, cred că l-au văzut și l-au recunoscut și capetele încoronate sau urmașii lor, care au participat la funeralii!
Pe curând,
Earnest






luni, 11 decembrie 2017

DRAGOSTE LA ZERO GRADE



Florentina Mosara și Iurie Darie
   Sâmbăta seara, pe postul TV Antena Stars, am revăzut un film  românesc din copilăria mea  ,, Dragoste la zero grade", în regia lui Geo Saizescu,și Cezar Grigoriu, după un scenariu scris de H. Nicolaide și  Cezar Grigoriu. I-am revăzut pe Iurie Darie, Florentina Mosora, Dem Rădulescu, Coca Andronescu, Dumitru Rucăreanu, Mihai Popescu, Nae Roman, Nucu Păunescu, Ovid Teodorescu, Gioni Dimitriu, Sebastian Papaiani , tineri și frumoși. Muzica filmului a fost compusă de George Grigoriu și vocile erau ale Ilincăi Cerbacev, Aurelian Andreescu, Ovid Teodorescu, Cristian Popescu. Printre balerini, am recunoscut-o pe Elena Dacian. Filmul este o comedie muzicală frumoasă, realizat în anul 1964. Am simțit nevoia să scriu despre acest film, pentru a face comparație cu comediile din zilele noastre, care scot în evidență vulgaritatea. urâtul din noi, încât îți vine să plângi, în loc să râzi. Actorii  din acest film sunt frumoși, îmbracați cu haine  colorate, de bun gust . Personajele, când sunt nervoase, nu înjură, nu urlă, scenele de dragoste sunt duioase, nu sălbatice, pline de vulgaritate și gâfâieli. Acțiunea filmului se desfășoară, iarna, într-un peisaj mirific din Poiana Soarelui. Vedem frumusețea munților Carpați, interioare curate. 
Coca Andronescu și Dem. Rădulescu

Ce vedem astăzi în comediile noastre, dincolo de vulgaritate?. Personaje îmbrăcate cu haine cernirte sau de prost gust, actori bărboși, pletoși, care par nespălați, interioare murdare, dezordonate sau interioare ale bogătașilor parveniți, Acțiunea se petrece, în general, în București, pe străzi murdare, în baruri mizerabile, cluburi gălăgioase, vedem scandaluri, proxeneți, analfabeți, curve, drogați, bețivi  politicieni corupți și idioți, polițiști tâmpiți și creduli etc. Aparatul de filmat insistă asupra ungherelor întunecoase. Nu s-ar plimba personajele prin zonele frumoase ale capitalei, nu ar intra inr-un muzeu sau biserică, nu și-ar petrece un sfârșit de săptămâna la munte , la mare, în deltă sau prin Bucovina, Maramureș, Hațeg. Multe din aceste filme rulează și în străinătate și ar putea fi o reclamă indirectă asupra frumuseții acestei țări, nu a urâtului. Văd filme din multe țări, indiferent de gen și subiect, dar în toate acestea sunt imagini tip reclamă. Nu este film american cu acțiunea în Chicago unde să nu apară BP Bridge, film turcesc fără imaginea Podului Bosfor sau cu imaginele vreunei moschei-monument, film indian unde să nu vezi vreun templu, film franțuzesc cu acțiune la Paris. care să nu prezinte Turnul Eifel sau Notre Dame, ori filme italiene cu plimbări cu gondola la Veneția sau prin diferite piețe ale orașelor italiene, din Siracuza până în Torino filme sud -americane unde să nu apară vreun monument reprezentiv din localitatea unde se desfășoară acțiunea.Văzând filmele lor, dorești să vizitezi țara lor. Cine ar dori să viziteze România, când într-un film artistic văd imagini ,,horror" sau de film documentar despre urățenia unei țari și a oamenilor din aceea țară, despre prostul gust și vulgaritate.
   Acestea au fost motivele pentru care am dorit să scriu despre filmul ,,Dragoste la zero grade". O comedie muzicală, ușoară dar curată și frumoasă. Pentru nostalgici sau pentru tinerii care nu au auzit despre acest film, le spun că îl pot vedea pe youtube. Cei tineri pot afla că  prin anii 64 ai secolului trecut, existau echipe de hockey , că  artiștii proaspăt ieșiți din perioada proletcultistă erau mari artiști, mai buni decât cei din democrația actuală,că dincolo de apelativul ,,tovarășe" se arunca câte o șopârliță, ca de exemplu, studierea moaralei socialiste, prin arta fotografică, că tinerii munceau, învățau, făceau sport, se distrau, că România avea păduri , fabrici și era curată, iar femeile și bărbații știau să se îmbrace și să se distreze frumos.
Pe curând,
Earnest

miercuri, 6 decembrie 2017

A MURIT REGELE MIHAI


  O zicere spune: ,,Dă-i Cezarului ce este a Cezarului", dar să nu-i dai mai mult.

     A murit Regele Mihai. 
    Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar noi, românii, să-i purtăm respectul cuvenit. Însă, moartea regelui a constituit încă un prilej de dispută între monarhişti şi republicani, şi, ca de obicei, minoritarii, adică monarhiştii, sunt cei mai activi. Eu am scris pe acest blog depre românii între republică şi monarhie şi mi-am spus părerea, de aceea nu vreau să revin la acest subiect. Doresc însă să respect adevărul istoric. Întotdeauna istoria a fost pusă în slujba politicului, dar nu trebuie să exagerăm.
   Regele Mihai a fost un rege frumos, aşa cum apar regii în unele basme, plăcut naţiunii române, poate cel mai iubit rege de către români, din cei patru pe care i-a avut România. A fost un soţ bun şi un tată iubitor. Probabil a fost şi un bunic iubitor. A fost , în copilărie, sub influenţa mamei sale, care l-a crescut în ură faţă de tatăl său, Regele Carol II ( să ne amintim că a refuzat să participe la reînhumarea lui Carol II, ceea ce înseamnă că ura nu i-a trecut şi nu a ştiut să ierte). Ca rege, a fost sub aripa lui Antonescu, care a vrut să-l ţină departe de intrigile politicienilor dar a fost condus de liberali. Ca soţ, a fost protejat de soţia sa, Ana, iar ca tată, a fost manipulat de fiica sa, Margareta. 
  Ca şef de stat, a făcut ceea ce putea să facă în acele condiţii vitrege pentru România: a fost de acord cu intrarea României în război alături de Germania, a fost de acord cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei, fapt pe care l-au hotărât de comun acord toate partidele politice dar şi Puterile Aliate, a acceptat să fie decorat de Stalin şi a acceptat să abdice. A fost trădat, aşa cum a fost trădată România la Yalta. Nu avea ce face, pentru că aşa hotărâseră Puterile. În anii 90 ai secolului trecut, a fost diplomatul României, fără portofoliu, pe la Curţile Europei, unde a făcut lobby pentru ţara sa. A fost discret, modest, şi-a respectat poporul.  Pe scurt, acesta a fost Regele Mihai.
   Ieri şi astăzi m-au deranjat atitudinile, cuvintele rostite de unii formatori de opinii de orientare monarhistă. 
   De exemplu, ieri se spunea, că în şcoală s-a învăţat că Regele Mihai a fost un trădător. Mare minciună!. Dacă Prezidentul a afirmat acest lucru, aceasta nu înseamnă că aşa a învăţat el la istorie, ci era doar punctul lui de vedere. Cum era să se spună, pe vremea socialistă, că Regele a trădat, când a abdicat în favoarea Republicii? Din contra, se arăta că Regele a înţeles că misiunea lui s-a încheiat, că Monarhia nu mai corespondea cu noua situaţie politică. Cum putea, ca o ţară, în căre se desfiinţase capitalismul, să rămână un stat monarhic?.  Cum puteau istoricii acelor vremuri să spună că Regele a fost un trădător, când a fost de acord cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei?. Probabil, monarhiştii considerau acest lucru, dar nu socialiştii!.
   Astăzi, am fost informaţi că funerariile vor fi organizate, după un protocol european, iar noi, sălbaticii de români, să dăm dovadă de comportament civilizat! Funerariile se vor desfăşura, după protocolul specific oricărei Case Regale şi cu câteva restricţii specifice Casei Regale româneşti. Mi se pare că nu este corectă restricţia ca să nu se filmeze slujba de înmormântare, atâta timp cât cheltuielele sunt suportate de statul român şi că românii au dreptul să vadă această înmormântare, la  la care participa doar familia. ( oare îl vor primi pe Principele Nicolae?).
    Ceea ce mi se pare scandalos este faptul că tocmai cei care cereau ca activitatea Parlamentului să înceteze, în această perioadă, să înceteze protestele, astăzi, ei au făcut circ în Parlament, iar în seara aceasta protestează în Piaţa Victoriei. Totul este o mare ipocrizie.
   Eu, Earnest, care sunt un republican convins, îi aduc un pios omagiu, ultimului Rege al României şi-i voi purta respectul cuvenit!
Pe curând,
Earnest

marți, 28 noiembrie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXXIII). REVISTA CULTURAL-INFORMATIVĂ , NR.5

,,Ciucurelul"
Nu știu cum se întâmpla, ca în ultimul timp să fiu tentat să vă recomand reviste în loc de cărți. De data aceasta, este vorba de o revistă locală a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina-Organizația Bacău, apărută la Editura Docucenter Bacău. Este doar o revistă cultural-informativă, care nu-și propune altceva decât să ne reamintescă că nu trebuie să ne pierdem tradițiile, să ne respectăm valorile culturale naționale, istoria, care toate la un loc, ne definesc ca națiune. În acest număr, Adrian Horodnic ne evocă tragicul an 1777, când Bucovina a intrat în componența Imperiului Habsburgic, Ioan Dănilă ne îndeamnă să oprim genocidul limbii române, Nicolai Coca ne prezintă activitatea preotului și cărturarului bucovinean Dimitrie Dan, cât și tradiții din Straja, Elena Bostan Delavicov ne-a  selectat câteva poezii din creația poetului bucovinean Ion Roșca. Revista apare sub îngrijirea familiei Aurica și Ciprian-Pavel Iftimiu, cu contribuția materială a membrilor societății.
  Revista a fost lansată astăzi, 28 noiembrie, cu ocazia Zilei Naționale a Bucovinei. Gazdă a sărbătorii celor 99 de ani de la unirea Bucovinei cu România a fost Colegiul Național ,, Vasile Alecsandri". Au cuvântat , președinta societății, Elena Bostan, Adrian Horodnic, protopopul Costică Busuioc, Cătălin -Leon Boambă, Dumitru Brăneanu, Ilie Bârzu, Victor Munteanu, Ioan Dănilă, ne-au încântat auzul și privirea corul Colegiului Național ,, Vasile Alecsandri", coordonat de Gabriel Lungu, și Ansamblul de dansuri ,, Ciucurelul" al colegiului, coordonat de Mitică Pricopie, cât și cântărețul de muzică populară, Anton Achiței.
 După socializare şi schimbul de impresii, s-a ţinut la Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" de către preotul Constantin Abageru o rugăciune pentru apărarea limbii române în tot ţinutul istoric.
Pe curând,
Earnest

joi, 23 noiembrie 2017

LOCURI SACRE (VI). SCHITUL IEZERUL VÂLCEI

Biserica "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului", 1714
       Schitul Iezerul Vâlcei este unul dintre cele mai izolate locuri sacre, aflându-se într-un cadru natural de pădure, din munții Cheia, pe malul drept al râului Iezer. Este situat la 4-5 km. de comuna Cheia, dincolo de stațiunea Olănești.
         Primii ctitori ai schitului au fost domnitorii Radu I (1377-1383) și fiul său, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Mircea Ciobanul și Doamna Chiajna au refăcut schitul, între anii 1552 și 1553 înzestrându-l cu domenii. Se spune că domnitorul ar fi zidit în pereții bisericii o baniță cu bani, care să fie folosiți la refacerea acesteia, când se va ,,strica".  Aflând despre comoară, ginerele domnitorului , ,, ungur, mare păgân", a dărâmat biserica, pentru a găsi banii și i-a omorât pe cei 300 de călugări ai schitului, prin tăierea capului ( istoricii cred că evenimentul ar fi avut loc, într-o zi de sărbătoare, când la schit se aflau credincioși, astfel explicându-se numărul mare de 300 persoane omorâte). Localnicii, găsind trupurile celor uciși, le-au îngropat într-o groapă comună, locul numindu-se de atunci ,, Crucile Moșilor", iar astăzi, pe locul respectiv, măicuțele schitului au ridicat o troiță.
Iisus Pentacrator, pictor Ieromonahul Nicolae, 1720
   Biserica schitului a fost reclădită de  Episcopul Râmnicului,  Ilarion, cu ajutorul material al localnicilor din Cheia și de Cuviosul Antonie, care și-a donat economiile sale, lucrând el însuși la zidirea bisericii și a chiliilor dinspre apus. Biserica schitului, păstrată până în zilele noastre, este ridicată în stil brâncovenesc, decorată în exterior cu un brâu  și cu nișe cu icoane pictate care împodobesc doar fațada pronaosului. Biserica are  formă de navă , fără turlă,  cu proscomidie, naos cu două ferestre, cu o ușă laterală la nord și altar. Catapeteasma  este din zid, iar naosul este despărțit de pronaos printr-un perete, care are o deschidere pe mijloc, cât o ușă. Biserica a fost pictată în anul 1720 , în vremea Epicopuliui Damaschin , de Ieromonahul Nicolae din Teiuș. Pictura a fost refăcută în secolul al XIX-lea de Zugravul Moise.
Bisericuța Cuviosului Antonie
   Schitul din Iezer poartă numele Cuviosului Antonie, care este prăzmuit în calendarul BOR, din anul 1992, pe data de 23 noiembrie, ziua morții sale. Șfântul Cuvios Antonie era român din Țara Pindului, care s-a stabilit în Țara Românească, ca negustor, în anul 1648. Se spune că era un negustor cinstit , cuvios și la vârsta de 64 de ani s-a hotărât să se retragă la mănăstire. La câțiva kilometri de schit, timp de 3 ani, și-a săpat singur, în stâncă, o bisericuță unde a trăit în rugăciuni și în post între anii 1690 și 1714. Aici a primit de la Dumnezeu darul mai înainte- vederii și vindecării suferințelor omenești, astfel, putându-i ajuta pe cei care-i cereau sprijinul. O parte din trupul său au fost descoperite la intrarea în biserica din stâncă și au fost depuse în Schitul Iezer.
   Schitul Iezer este un loc sacru, sacralitatea acestuia fiind dată și de minunile Cuviosului Antonie dar și de călugării omorâți de ginerele domnitorului Mircea Ciobanul. Anual, au loc accidente pe drumul ce duce spre schit, mașinile probușindu-se în prăpăstii dar toți conducătorii auto și  pasagerii din mașini ies teferi. Se spune că acest lucru se datorează călugărilor omorâți, care-i salvează de la moarte pe cei care produc accidente.
   La vară, dacă vă veți hotărî să mergeți pe Valea Oltului, abăteți-vă de la drum pe Valea Iezerului., spre schit. Chiar dacă drumul e greu până acolo, vă asigur că nimic nu este imposibil dacă vrei să ajungi neapărat la un loc sacru, cu credință și cu inimă curată!
 Pe curând,
 Earnest.




,

duminică, 19 noiembrie 2017

PARCUL MEMORIEI NAȚIONALE vs SĂRBĂTOAREA OCUPĂRII NORDULUI TRANSILVANIEI DE CĂTRE MAGHIARI

Mărășești, 18 noiembrie 2017, Parcul Memorie Naționale ,
plantarea ștejarilor 
   Mijlocul lunii noiembrie a fost marcat de două evenimente. Primul eveniment a aparținut ungurilor care, îmbrăcați în costumele lor naționale, pe jos, sau călare ori în căruțe ( demonstrându-ne încă o dată originea lor de popor migrator), cu steagurile Ungariei în mână, au sărbătorit, pe 15 noiembrie , 77 de ani de la ocuparea de către Ungaria a unei părți din Transilvania, conform Dictatului de la Viena, din 30 august 1940. Voiau să arboreze steagul țării -mame pe unele instituții din municipiul Sfântu Gheorghe (  județul Covasna e populat de secui, nu de maghiari și mă întreb, de când secuii sunt maghiari? Parcă se făleau, deunăzi, cu steagul secuiesc. Nici ei nu mai știu ce vor, cu atâtea manipulări din diferite părți.) Oare ungurii știu că 77 este simbolul lui Nemrod și Babel, cele două alegorii ale despotului unic?.
    Al doilea eveniment a fost al românilor, pe 18 noiembrie, când au fost plantați în Parcul Memoriei Naționale, 55.000 de ștejari, de către 8.000 de voluntari, de toate vârstele și din toate părțile țării (despre această inițiativă a postului TV Antena 3 am mai scris pe acest blog). Ștejarul este copacul național al românilor și  este un copac solar, puternic, rezistent ( este cunoscută specia de ștejar moldovenesc, exportat in Evul Mediu, pentru construirea de corăbii), în limba latină, folosindu-se acelasi cuvânt "rabur" pentru ștejar si pentru forță ( cuvântul stejar este de origine traco-getică, conform lingviștilor), el simbolizând atât forța fizică, cât si cea morală si spirituală.
  În concluzie, facem diferența între două evenimente: românii își comemorează eroii, care s-au jertfit pentru apărarea patriei, pe când ungurii sărbătoresc ocuparea unui teritoriu, care n-a fost fost cel de origine, ci cel pe care l-au stăpânit vremelnic, în Evul Mediu,  folosind diferite metode: militare, matrimoniale,  religioase, administrative, etnice, colonizându-i aici pe sași și pe secui.
  Mă întreb: dintre cele două popoare, care este supeior, din punct de vedere moral: cel care își comemorează eroii sau cel care sărbătorește atrocitățile pe care le-a săvârșit în teritoriile ocupate?  Să nu uităm niciodată ce a însemnat pentru români și evrei ocuparea horthistă din Transilvania, tot așa cum să nu uităm niciodată sacrificiul românilor pentru apărarea acestui teritoriu de-a lungul istoriei lor, să nu ne pierdem demnitatea națională și spiritul patriotic!
Pe curând,
Earnest

miercuri, 1 noiembrie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXXII). VIAȚA ROMÂNEASCĂ. OLOS

Mihai Olos, Ecvestră
Reporter:-,,Care e diferența dintre lemn și piatră?
Mihai Olos:-Lemnul poate fi civilizat, piatra nu poate fi. Apropo de piatră, Sahara reprezintă nisipul ruinei  piramidei."

  Vă recomand,  din nou, o revistă, și anume, numărul 9 al revistei Viața Românească. Acest număr este dedicat pictorului, sculptorului, poetului maramureșean, Mihai Olos (n.24.II. 1940 la Ariniș- d. 22. II. 2015 la Endingen, în Germania). Mihai Olos este printre primii artiști care au realizat happening-uri în România ( happening-ul este o mișcare artistică în care produsul artistic este caracterizat printr-o improvizație în contact direct cu publicul, bazată pe mai multe forme de artă: fotografie, teatru, plastică, muzică etc), care erau ,,veritabile spectacole ritualice", printre care amintim:,,Pământul-Cuhea", ,,Aur-Grâu".
     În acest număr, putem să citim, printre altele, rubricile: ,,Scriitori români în jurnale", ,,Jurământul masonic al junimiștilor", ,, Destine paralele" ( Prințul și yankeul: Vladimir Ghica-Robert Merton),  ,, Breviar editorial" ( ni se recomndă ultimele apariții editoriale, printre care: ,,Trustul patriotismul și alte grotești" al scriitorului olandez Paul van Ostaigen, apărută la Editura Paralela 45, 2016; ,, Icre negre proaspete" de M.B. Ionescu Lupeanu, apărută la Editura Junimea, 2017), ,, Cronica filmului" ( Călin Stănculescu ne prezintă filmul ,, Love story la abator", premiat anul acesta la Berlin, cu distincția ,,Ursul de Aur", ca fiind un film minunat despre trup și suflet).  La rubrica ,, Meridian", Rodica Grigore ne-a tradus câteva poeme de dragoste ale poetului columbian , Mario Benedetti (1920-2016).
    Viața românească, înființată din anul 1906 din inițiativă unor personalități culturale, printre care Constantin Stere, Garabet Ibrăileanu, apare din anul 1949 ca revistă lunară de literatură a Uniunii Scriitorilor din România. Un abonament anual al acestei reviste costă 36 de  lei, preț în care este inclus și transportul.
     Vă recomand această revistă, pentru că ne pune la curent cu întreaga viață culturală din România și din afară, astăzi, când mass media este preocupată doar de intrigile politicii interne sau de can-canuri.
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest

joi, 26 octombrie 2017

SĂRBĂTORI ȘI CREDINȚE (XI). SĂRBĂTORILE LUNII NOIEMBRIE

Șărbătorile din luna noiembrie-Brumar în calendarul popopular- sunt, ca majoritatea sărbătorile din ortodoxia română, o simbioză de credințe și tradiții precreștine cu cele creștine. De asemenea, în afara sărbătorilor creștine, românii mai țin și în această lună, sărbători precreștine.
Icoana Sfântului Mina -făcătoare de minuni
din Biserica ,,Sfântul Mina"
din București
1 noiembrie este, în calendarul ortodox, Sărbătoarea Sfinților doctori fără arginți Cosma și Damian din Asia ( în calendarul catolic, pe 26 septembrie este sărbătoarea Sfinților doctori fără arginți Cosma și Damian din Arabia). Cei doi frați, Cosma și Damian, au trăit în vremea lui Dioclețian ( sec. III) și îngrijeau oamenii bolnavi fără bani și nu aduceau jertfe zeilor romani. Ei au fost victemele persecuțiilor religioase ordonate de Dioclețian, fiind omorâți, prin tăierea capului. Cultul lor s-a răspândit în toată lumea creștină, după ce s-a constatat vindecarea celor bolnavi, care se rugau celor doi frați, pentru însănătoșire.
8 noiembrie Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este pregătită de sâmbăta de dinaintea acestei zile, când românii sărbătoresc Moșii de Toamnă. Despre credințele și tradițiile acestei mari sărbători, care este exemplul cel mai relevant al simbiozei dintre ritualurile precreștine care pun accent pe ideea de nou pentru om și casa sa și cele creștine, care pun aceent pe izbăvire și mântuire, voi scrie altă dată.
11 noiembrie Sărbătoarea Sfântului Mina, numită în tradiția populară Sărbătoarea Hoților/Tâlharilor, este sărbătoarea celor păgubiți dar și a hoților și tâlharilor, care cred că rugăciunile lor către acest sfânt îi va feri de justiție sau de răzbunarea celor păgubiți de ei.  Sfântul Mina este ocrotitorul Jandarmeriei Române.
   Se spune că în această zi, nu trebuie să speli sau să calci rufe, pentru a feri casa de incendiu, în schimb trebuie să faci rugăciuni adresate Sfântului Mina, pentru a-i descoperi pe răufăcători, în special pe hoți și pe ucigași. Îndeosebi femeile se duc la bisericile cu Hramul Sfântului și lipesc lumânările pe sfeșnic cu capul cu care se aprind, sperând că astfel se vor întoarce de la casele lor inimile făcătorilor de rău. La fel procedează și fetele dornice de măritiș, crezând că lumânările vor face inimile flăcăilor dragi lor să se întoarcă spre ele.
14 noiembrie Lăsatul Secului de Crăciun este un prilej ca familia și prietenii apropiați să se întâlnească și să petreacă, mâncând, bând și jucând. Pe vremuri, când nu era slabul ca model de frumusețe și sănătate, în această zi, fiecare trebuia să mănânce un ou, pentru a fi gras și rotunjel ca oul. Dacă un copil strănuta, oamenii din preajma lui trebuiau să-i dea o vită, pentru a avea parte și noroc la vite. După festin, oalele se spală și se pun cu gura în jos ca duhurile rele să nu se furișeze în ele. A doua zi, se Spolocane, restul mâncării se aruncă afară, spre răsărit, femeile rugându-se ca păsările cerului să nu le strice recoltele, după care  spălă (  sau mai corect este  spalau) mesele cu leșie ca vasele să nu fie înfruptate în timpul postului, după care pleacă  la crâșma pentru că aici se spală gura și stomacul, pentru ca să fie curate de-a lungul postului, Această ,,spălare" durează toată ziua. Obiceiul acesta se păstrează în mediul rural.
14- 15 noiembrie Sărbătoarea Filipilor de toamnă, stăpâni peste fiarele sălbatice, , în special ai lupilor, ocrotitori ai vitelor dar păgubitori, dacă sărbătoarea lor nu este ținută. Și despre Filipi, voi scrie altă dată.
21 noiembrie Ovidenia sau Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului  în biserică este Sărbătoarea Luminilor. În această sărbătoare creștină, oamenii mai sărbătoreau una populară, Filip Șchiopul când se făceau rugăciuni pentru însănătoșirea șchiopilor. În ziua de Ovidenii, femeile ungeau gura cuptorului, ca să nu mai fie vorbite de rău. În această zi, ,, s-ar fi vedit lumea pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoviștenie, sărbătoare ținându-se, pentru vederi". Tot pentru vederi, se păstra în această zi o crenguță cu 7 prune și câteva alune și se sfințea un fior de cânepă, care se folosea pentru ștergerea ochilor, în timpul anului.  Se spune că în această  zi  se deschide cerul ( ca și la Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Paști, Sfântul Gheorghe) și atunci se văd de cei buni cerul și frumusețile lui și se priveghează. În Bucovina, se mai țin Moșii de Ovidenii, când se dau de pomană lumânări, apă și colaci, în special pentru cei care au murit în întuneric sau pentru cei înecați. De asemenea, se dau lumânări pentru cei morți la biserică sau se aprind la morminte. Se spune că lumânarea care se dă pomană la Ovidenii nu se stinge niciodată. Se dă de pomană lumânare și pentru sine, aceasta fiind ,,lumina de veci". În Bucovina, se aprindeau focurile rituale.  și se bea o bătură rituală covașa, făcută prin fermentarea făinei de porumb și de grâu.Se pare că această Sărbătoare a Luminii a fost una precreștină, peste care s-a suprapus Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică.
  În această zi, se interpretează fenomenele meteorologice: dacă ninge, va fi o iarnă grea, dacă cerul e senin și cu soare, va fi o vară secetoasă, dacă va fi o zi înnourată, fără ploaie, va urma un an cu boli multe,iar dacă plouă, va fi un an bun, îmbelșugat.
25 noiembrie  Sărbătoarea Sfântei Ecaterina te ferește de boli. În această zi, se postește, pentru a te feri de boli, în special de nebunie (în tradiția populară, se crede că Sfânta Muceniță Ecaterina a fost nebună).
26 noiembrie Sărbătoarea Sfântului Stelian când femeile fac rugăciuni pentru a fi ferite de Samcă Samca este cea mai primejdioasă ființă, dintre duhurile necurate, care chinuie femeile când  nasc, după care le chinuie pruncii.
30 noiembrie Sărbătoarea Sfântului Andrei, despre care am scris în Credințe și tradiții (VIII). Obiceiuri de Sfântul Andrei.
  Că este bine sau că nu este bine să ținem și obiceiurile mai puțin creștine în sărbătorile creștine, nu știu dar știu că este mai corect să păstrăm obiceiurile decât să sărbătorim Halloween, pe 31 octombrie. Măcar aceste obiceiuri ne arată vechimea și continuitatea noastră în acest spațiu. Până unde este permisă aculturația și cine va câștiga în procesul de globalizare, tradiționalismul sau aculturația, depinde doar de noi cum vom ști să filtrăm elementele de cultură și de civilizații venite din afară.
Pe curând,
Earnest

vineri, 20 octombrie 2017

SOCRATES ȘI CONTEMPORANII

 
Socrates (469-399 î.e.n)
   Întotdeauna am fost fascinat de filosofii greci, iar Socrates este filosoful meu preferat. Am constatat că , în afară de filosofii creștini, chinezi ori indieni, ceilalți filosofi, care au urmat în toate timpurile și spațiile, au preluat ideile grecilor, dezvoltându-le sau ,,răsucindu-le", dându-le o altă ,,formă" dar care au aceelași fond. În ceea ce privește  cunoașterea societății, a pulsului ei, filosofii greci au dat dovadă de realist și, cu regret, constat că nimic nu s-a schimbat în societate și în om. Acest lucru l-am surprins pe acest blog, în ,,Lucian din Samosata și contemporanii". 
 Știm că marele gânditor a fost judecat și condamnat la moarte, în urma acuzațiilor făcute de Meletos-poet obcur, Anytos-retor și Lycon- tăbăcar bogat. Actul de acuzare era astfel întocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrates, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrates se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea".
   În fapt, Socrates i-a deranjat pe atenienii ,,#rezist",pentru că el făcea distincția între  în­tre ceea ce este aparență, fenomen și strălucire trecătoare și între esență, ființarea nesupusă vicisitudinilor și capriciilor de moment, în epoca în care Atena decăzuse moral și economic, ca urmare a războaielor persane și a războiului peloponeziac.  Contemporanii săi spun că la Ate­na, în semn de doliu național, teatrele și palestrele s-au închis, măsuri  excepționale pentru acele timpuri. 
   Însă,  în anul 2012, după 2500 de ani de la moartea sa, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia,  din inițiativa Fundației Onassis, Socrates a fost achitat, fiind reprezentat de zece avocați și apărători ai drepturilor omului
  Datorită lui Platon și Xenofon, cunoaștem filosofia lui Socrates, pentru că marele filosof nu a lăsat nimic scris. 
   În gura lui Socrates sunt puse următoarele ziceri: ,, Copiii din ziua de astăzi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc autoritatea și dovedesc lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când bătrânii intră în încăpere. Își contrazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior și sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de astăzi nu se gândesc decât la ei înșiși. Nu au pic de respect pentru părinți sau pentru persoane în vârstă. Vorbesc ca și cum ei înșiși ar ști totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit de revelanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie și nefeminine în limbaj, comportament, îmbrăcăminte".
  Cred că recunoașteți în zicerile lui Socrates o mare parte a generației actuale. Socrates ca și Lucian din Samosata este atât de contemporan cu noi, încât nu ne vine să credem că au trecut peste 2000 de ani de la zicerile lor!
Pe curând,
Earnest

joi, 19 octombrie 2017

DESPRE DANSURI NAȚIONALE

Călușarii
  Pe 6 octombrie 2017, la Muzeul Țăranului Român din București a avut loc premiera filmului documentar ,,Dansul Soarelui" , în regia lui Corneliu Gheorghiță.,,Dansul Soarelui"   este un documentar despre Căluș, mai cu seamă despre desacralizarea unui dans străvechi. Acest dans este pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității al UNESCO, fiind recunoscut ca dans național specific doar românilor. Călușul sau Călușarii se juca și se joacă în săptămâna de dinaintea  Rusaliilor, având un scop tămăduitor. Unele documente istorice,  atestă practicarea dansului și cu alte ocazii, de exemplu, dansul executat de soldații lui Mihai Viteazul, "călușerii", ce se aflau sub conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigsmund Bathory ,în anul 1599, la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia.
Hora de la Năsăud
  Al doilea dans național românesc este Hora. În luna mai 2017, România a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare horă din lume, care s-a jucat la Năsăud, de Ziua Costumului Național. S-au prins în Horă, îmbrăcați în costum național, 10.000 de persoane.
    Etnologii spun că dansul înseamnă celebrare și reprezintă un limbaj de exprimare în ritualurile religioase, o eliberare în extaz în unele dansuri sacre, o ,, explozie" a instinctului Vieții, în dansurile profane. Dansul este un limbaj, dincolo de cuvânt ( dansul nupțial al păsărilor ne arată acest lucru).
  Cele mai simbolice dansuri au rămas în istorie: Dansul lui David în fața Chivotului Legii, Dansul care-l răpea și-l purta într-o rotire fără sfârșit  pe Rumi ( fondatorul Confreriei Dervișilor, cel mai mare poet liric din toate timpurile) ori Dansul Cosmic al lui Shiva.
   Din lista mare a dansurilor, se desprind dansurile populare, care au la originea lor, fie un ritual religios din vremuri îndepărtate, fie nevoia oamenilor de a se elibera de ceva, de a se bucura, de a fi alături cu semenii săi. Unele dintre dansurile populare au fost declarate dansuri naționale.
    De regulă, în dansul național, dansatorii poartă costume tradiționale sau un costum specific dansului, cum ar fi pentru Can-Can ( Franța), Tango ( Argentina), Samba (Brazilia). Sunt țări care au mai multe dansuri națioanale ( de exemplu, Îndia are cele mai multe dansuri naționale, specifice fiecărei regiuni), în timp ce SUA nu are un dans național ( este firesc acest fapt, de vreme ce națiunea americană s-a format din mai multe etnii). Însă, SUA este locul de origine al multor dansuri moderne: Hip-Hop și a deviatului său Rock and Roll, iar  Square Dance ( atestat documentar în secolul al XVI-lea în Anglia) a fost declarat în 23 de state americane ca dans de stat oficial. De asemenea, în SUA există Muzeul Național de Dans și Ziua Națională a Dansului, în ultima sâmbătă din luna iulie.
    Sunt dansuri naționale, care se dansează în multe țări ca Tangoul, Samba, Polka ( Polonia), Tarantella (Italia), Syrtaki (Grecia) sau sunt cunoscute și jucate în țările vecine lor ca Ceardașul ( Ungaria), Kalinka, Cazacioc (Rusia), Flamenco (Spania).
  În anul 1982, Consiliul Internațional al Dansului, un ONG partener UNESCO, a introdus Ziua Internațională a Dansului în dată de 29 aprilie, cu scopul de a atrage atenția publicului larg asupra artei dansului, ca parte integrantă a culturii umane.
 Poftiți la dans, doamnelor și domnilor!
Pe curând,
Earnest



 . 

sâmbătă, 30 septembrie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXXI): DIACON SORIN MIHALACHE, EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI


  ,, Așadar lumea, într-o măsură considerabilă, ni se prezintă nu cum este ea însăși, ci cum suntem noi. Noi nu vedem în lume ceea ce ni se oferă, ci mai ales ceea ce căutăm noi, ceea ce punem în ea prin intențiile noastre. Așteptările mele, la fel ca și prejudecățile pe care le am, îmi influențează atenția și îmi organizează decisiv percepția asupra lumii. În felul acesta, lumea este tot mai mult un loc al căderii, pentru cel pătimaș, și tot mai evident o scară către cer, pentru cel despătimit, obișnuit să vadă cele duhovnicești în ea".( A.S. Mihalache)
    În această vară, băcăuanii s-au bucurat, din nou de , de prezența diaconului Adrian  Sorin Mihalache, de data aceasta la Biserica ,,Lazaret", unde a fost lansată cartea ,,Ești ceea ce trăiești – Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei", apărută  la Editura Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2017 Volumul este alcătuit din texte publicate în ,,Ziarul Lumina" în perioada 2011-2016. Conform notei editoriale, această lucrare este inedită în spațiul cultural românesc, întrucât în paginile ei este pentru prima dată creionată o paralelă între cercetările din domeniul neuroștiințelor( numite metaforic ,, avocatul vieții spirituale") și învățăturile părinților filocalici. Cartea cuprinde o Notă editorială și o Introducere a autorului, șase capitole (Viața spirituală și provocările societății de consum;Valoarea afecțiunii materne;Viața spirituală în societatea contemporană;Viața lăuntrică și înnoirea vieții;Starea de bine. Considerații teologice și explorări neuroștiințifice;Taina persoanei. Provocări de ultimă oră pentru neuroștiințele vieții spirituale și posibile răspunsuri filocalice cu valențe terapeutice) și o Postfață, aparținând prof. univ dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru de la Universitatea de Medicină și Farmacie  ,, Carol Davila" din București.        Lucrarea este o pledoarie pentru conștietizarea efectelor asupra individului a tot ceea ce societatea de consum ne oferă și a necesității individului de a se detașa de influența acestora, de a nu deveni dependent de provocările ei. Ne demonstrează că  viața religioasă ne protejează sănătatea,  că judecata morală eșuează în absența sentimentelor, că meditația zilnică ne dezvoltă atenția, că ceea ce facem în fiecare zi ne zidește, că fără spiritualitate, împlinirea vieții este imposibilă, că omul râmâne încă cel mai mare mister al Universului, că persoana unește în sine diversele aspecte ale lumii și multe altele. Toate aceste sunt tratate printr-un dialog rațional între filosofie, știință religie, relația dintre ele fiind după tiparul. filosofie -știință care te îndeamnă la reflecție filosofică, pe când știință-religie te îndeamnă la experiență spirituală. La cele nouă inteligențe multiple ale lui Gardner, el o adaugă  pe a zecea, inteligență spirituală, dezvoltată prin rugăciune meditație, contemplare, care pot modifica dispozițiile interioare, obișnuințele minții și determină tipare cognitive noi.

  Vă doresc o lectură profundă și plăcută, pentru că această carte te îndeamnă la reflecție dar într-un stil accesibil, după cum ne-a obișnuit autorul, în celelalte cărți ale sale.
 Pe curând,
Earnest

luni, 25 septembrie 2017

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (III) DOBROGEA SUB REGIM DE OCUPAȚIE (1916-1918)

Prizonieri români în Dobrogea
 În luna august, au început în țară comemorările pentru cei ce și-au jertfit viața pentru întregirea națională, în paralel cu aniversările victoriilor de la Mărăști, Mărășești, Oituz, sesiuni științifice, expoziții, maratoane etc.Ne pregătim pentru Marea Unire ( am auzit un reporter TV, spunându-i unui polonez, în vârstă de 90 de ani, care a învățat singur limba română și care i-a recitat din ,,Pe al nostru steag e scris Unire", că el nu a auzit  de acest cântec; eu zic: atunci, nu am făcut nimic pentru întâmpinarea Marii Uniri! Pentru acei care nu cunosc acest cântec patriotic, îi informez că versurile aparțin lui Andrei Bârseanu, iar muzica lui Ciprian Porumbescu.).
M-am gândit, că ar trebui să reflectăm și la românii care au luptat, fără a fi victorioși și la cei care au suferit un regim nemilos de ocupație. De aceea, astăzi, îmi voi îndrepta gândurile spre Dobrogea, regiune, care a stat sub ocupația germană și bulgară, între anii 1916 și 1918. Înfrângerea românilor de pe frontul dobrogean s-a datorat ,,defecțiunilor" în mecanismul strategic al Antantei. Armata română a fost înfrântă, iar Dobrogea a intrat sub un regim de ocupație germană ( Constanța) și bulgară (Tulcea), care a însemnat exploatarea românilor și distrugerea de bunuri materiale și culturale.  Înteleg că un regim de ocupație presupune un sistem de rechiziții și de raționalizarea produselor, printr-un sever regim de cartelizare, dar nu am să înțeleg niciodată de ce se distrug bunuri materiale și culturale. Astfel, civilizații și educații germani au doborât statuia lui Ovidius , au distrus monumentul lui Mircea cel Bătrân și bustul lui Ioan Nenițescu, au distrus și au ars Arhivele, au devastat Muzeul Școlii din Hârșova, unde se acumulaseră timp de 30 de ani valoroase exponate din istoria Dobrogei, au închis școlile, iar mobilierul l-au folosit drept combustibil. Ceea ce au realizat românii, timp de 40 de ani de la Independență, au distrus germanii și bulgarii în 2 ani și ceva de ocupație. Localurile publice au fost transformate în cazărmi și grajduri, instalațiile portuare au fost avariate sau subtilizate ( au fost constatate stricăciuni și lipsuri în valoare de 25.000.000 de lei și dacă mai adăugăm  faptul că portul Constanța fusese modernizat de Anghel Saligny, făcându-l al doilea port din Europa, pagubele cresc). Calea ferată Constanța-Cernavoda a fost demontată pe dublura sa, iar remorcherele, motoarele, depozitele, utilajul silozurilor, rezervoarele de combustibil, locomotivele au fost distruse. De asemenea, germanii și bulgarii au introdus munca forțată pentru toți locuitorii. La Tulceea, femeile și copiii care nu realizau norma impusă erau bătuți cu patul puștii. Preoții și profesorii români care s-au împotrivit au fost alungați, iar funcționarii comunali au fost concediați și înlocuiți cu colaboratorii.
  Lista fărădelegilor comise de ocupanți este mult mai mare. E suficient să știm. că acest popor a fost și este în continuare jefuit, chiar dacă nu suntem sub regim de ocupație sau în război. Acum avem mai puțin decât aveam la încheierea păcii: diferența este că acum, le-am dat noi pe toate, de bună voie.
 Singura noastră datorie este să le aducem strămoșilor un pios omagiu și să păstrăm ceea ce ne-au lăsat: un teritoriu întregit, măcar atât cât a mai rămas din el!
Pe curând, 
Earnest

marți, 19 septembrie 2017

FENOMENUL FLACARA

Andrei Păunescu, n. 3 mai 1969
Sâmbătă, 16 septembrie, la Sala Ateneu, a avut loc spectacolul susținut de  Cenaclul ,,Flacara", coordonat acum de Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, fondatorul cenaclului în  martie 1973 ( cenaclul a fost interzis în anul 1985, ultimul spectacol,1615, s-a ținut pe Stadionul ,,Petrolul" din Ploiești). Cenaclul ,,Flacara" a fost un fenomen cultural de poezie și muzică, începând de la melodii populare, până la muzică clasică, folk și rock. Pentru membrii cenaclului, scena era ,,școală și stil de viață". pentru public, cenaclul a fost o școală de educație patriotică, lecții de dragoste și toleranță. Deviza spectacolelor era ,,Lumină, Luptă, Libertate", soliștii făcând cu mâna dreaptă simbolul L de trei ori. ( ,, luăm libertatea ca atare: o transformăm în cultură")
   Spectacolul a fost susținut de o parte din veteranii Cenaclului ,,Flacara" , printre care Vali Moldovan, Arpad Domokos, Vasile Moraru, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Mădălina Amon Nagy ( vă mai amintiți de ,,Te salut, generație în blugi?"). A fost un spectacol de excepție cu muzică bună, romantică și patriotică, pe versurile lui Adrian Păunescu ( spectacolul a foat realizat în memoria poetului, anul acesta împlinindu-se 7 ani de la trecerea acestuia în eternitate ), Ion Minulescu, George Coșbuc și  pe versuri din poezia populară, care a reușit să ridice publicul în picioare, care a cântat împreună cu soliștii. Spectatorii au fost de toate vârstele: de la  pensionari de 80 de ani  până la elevi de liceu. 
  Felicit pe inițiatoarea acestui spectacol, care a rămas anonimă, și pe sponsori! Le urez membrilor cenaclului să aibă putere să susțină spectacole, prin care să reușească să schimbe gustul consumatorilor de muzică vulgară.
Pe curând,
Earnest

miercuri, 6 septembrie 2017

RĂUTATE SAU IGNORANȚĂ LA MARIA COMAN ȘI BOGDAN CHIRIEAC?

Deunăzi, am urmărit o emisiune  cu cei doi protagoniști și cu alți invitați ai Marie Coman , unde au fost dezbătute două probleme arzătoare la ordinea zilei: construirea unui cămin cultural într-o comunitate rurală de 300 de locuitori și punerea în vânzare de către Paltin Sturdza a Palatului Ghica-Comănești, din orașul Comănești, din județul Bacău. Au urmat discuții, au fost spuse păreri, care mai de care mai revoltătoare, pentru mine un cetățean onest. Cei doi jurnaliști, care s-au plimbat prin lume, cred că nu-și cunosc țară și consideră că nimic nu există în România, în afara Bucureștiului și a Văii Prahovei.
1. La prima problemă: construirea unui cămin cultural într-o localitate cu 300 de locuitori, îi răspund doamnei Coman că se merită  o astfel de investiție. În perioada interbelică, moșierimea românească a inființat cercuri culturale în mediul rural, care în vremea socialismului au fost transformate în activități în cămine culturale, cu biblioteci, cu echipe de teatru de amatori, cu formații de dansuri populare sau de coruri, care, în epoca actuală de reală democrație, s-au transformat în discoteci, cârciumi, iar bibliotecile au dispărut ca și formațiile de dansuri populare și cele de teatru de amatori. Pe scenele vechilor cămine culturale rurale, au jucat mari actori români, aflați în turnee de culturalizare a maselor, cântăreți valoroși de muzică populară sau ușoară. Ar trebui să reînviem atmosfera vechilor obiceiuri și poate caminele culturale vor fi focare de menținere a tradițiilor românești.
2. Un interlocutor spunea că, odată cu vânzarea acestui palat, se va putea dezvolta, în această zonă turismul. Îl informez că în palat funcționează un muzeu de etnografie și artă, care deține o impresionantă colecție de artă contemporană, printre care se numără câteva tablouri de ale lui Sabin Bălașa. Domnul Chirieac spunea că nu ai ce vizita în zonă și se ajunge greu acolo. De aceea, mă văd obligată să-i propun un traseu eruditului ziarist, de meserie chimist.
a. De la București o luați pe E85, una dintre cele mai bine întreținute șosele din țară, iar la ieșirea din Adjud (dacă nu vreți să mergeți prin Bacău) , la sensul giratoriu, faceți stânga, pe DN11A, pe minunata vale a Trotușului, numită cu mândrie de localnici, Valea Loarei a României, datorită numeroaselor palate și castele, ce-i drept, o parte dintre ele, după ce au fost retrocedate, au rămas în ruină. Dacă dumneavoastră le veți vizita și vă veți revolta, veți trage un semnal de alarmă și cine știe (?), poate le vor veni mintea înapoi la cap celor care s-au luptat în tribunale, ca să le obțină.
b. La Căiuți, puteți vedea conacul Răducau-Rosetti, unde s-a pus la cale alegerea lui Cuza, care se renovează de vreo 15 ani.
c. La ieșirea din Căiuți, la km. 24, pe partea dreaptă, dincolo de calea ferată, veți vedea și veți admira, podul de piatră al lui Ștefan cel Mare.
d. Înainte de a intra în Onești, pe partea stângă, o cotiți spre Mănăstirea Bogdana, ctitorită în anul 1660, care a fost transformată, pe vremea socialismului, când în tabără pionerească, când în depozit de carte sau muzeu. Astăzi, este din nou mănăstire și este o Putnă mai mică. 
d. Revenind pe șosea trebuie să vă opriți la Biserica din Borzești, ctitoria lui Ștefan cel Mare. Vi se pare că nu se merită?
e. Și la Onești aveți ce vizita, chiar dacă este un oraș nou, dar cum veți trece prin față Monumentului Eroilor ,,Regina Maria", opriți-vă o clipă pentru un moment de reculegere, pentru că tot s-au împlinit 100 de ani de la eroicele lupte. Veți trece, de asemenea, prin fața Monumentului Mihai Eminescu,  lucrare realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu, situată pe locul 8, în topul celor mai creative statui din lume ( nu noi am realizar acest top, ci străinii).
f. De la Onești vă puteți abate la Mănăstirea Cașin, unde veți vedea ctitoria lui Gheorghe Ștefan, ridicată în anul 1655 (am scris pe acest blog despre acest splendid monument) sau spre Oituz. Mai este cazul să spun ce au făcut acum 100 de ani strămoșii noștri , la Oituz și ce puteți vedea acolo?
g. La ieșire din Onești, o faceți la stânga  pe DN12A și vă îndreptați spre Târgu Ocna, trecând prin Târgu Trotuș, unde este un ansamblu medieval ( ruine din secolul 14 și biserica din 1730),
h. Ajungeți la Tîrgu-Ocna unde, în afară de Salină (care deține cea mai mare bază de tratament din țară) , puteți vedea o mulțime de monumente, printre care Biserica cu Tunuri sau Biserica Răducanu, cu mormântul lui Costache Negri. De asemenea, pe Măgura veți vedea mausoleul și Mănăstirea Măgura Ocnei( 1653), a doua mănăstire închisă în vremea socialismului și transformată în bază sportivă și de creație artistică).
i. De aici, o cotiți spre stânga, pe minunata vale a Slănicului, ajungând în Slănic Moldova, care nu este deloc o ruină, domnule Chirieac!. Are hoteluri și restaurante curate, cu mâncare bună, orașul este curat, nu murdar ca Sinaia, iarna are și pârtie de schi. Cât despre Munții Nenirei, aceștia sunt o splendoare!
j. La Dofteana, pe partea stângă a șoselei, se află Castelul de vânătoare al lui Nicolae Ghica . Chiar dacă acesta se află în reabilitare, merită să fie vizitat, mai ales pentru minunatul parc. Propietarul actual a construit în preajmă, opensiune. Vă odihniți, la un pahar cu suc și porniți mai departe, cu entuziasm , pentru că în curând veți ajunge la destinație.
k.  În Dărmănești,  în vârful dealului ,se află un castel, care a aparținut familiei Știrbei, care, după ani, a intrat în reabilitare.Și despre acesta am scris pe acest blog. Din păcate, nu vă pot recomanda să o luați, în amonte, pe vale Uzului, pentru că drumul este dezastruos. Este singurul drum prost din județ.
k. Ajungeți la Comănești, în cele din urmă, și vedeți Palatul Ghica-Comănești cu frumosul parc, dar vă recomand să vedeți și Gara, ca să credeți că, pentru o clipă, vă aflați la Lausanne.
  Domnule Chirieac, v-am propus doar câteva popasuri de la Adjud la Comănești. Să știți, că pe acest traseu, potențialul turistic al județului este mult mai bogat! Și dacă nu v-a ajuns, ce ați văzut, luați-o pe Valea Muntelui , adică a Trotușului, în amonte, și veți avea ce vedea, apoi coborâți și urcați, pe cea Tazlăului, spre Bacău și iar veți avea ce vedea. Și să știți, că turism, nu înseamnă doar autostrăzi și locuri de distracție, ci înseamnă , de asemenea, monumente, drumeții, locuri de tihnă și meditație. Slavă Domnului, avem destule în zona pe care v-am făcut traseul! E suficient să admirați doar peisajul și veți scăpa de stresul bucureștean, care vă face atât de acru, când este vorba de Moldova. De aceea, îmi pun, fireasca întrebare: este vorba de răutate sau de ignoranță?
Pe curând,
Earnest


joi, 31 august 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE(XXX).RODICA OJOG-BRAŞOVEANU, COŞMAR

Rodica Ojog-Braşoveanu (1939-2002)
,, O locuinţă unde nu se află nici o singură carte e cumplit de tristă. Prin grozăviile pe care le sugerează. Te întoarce în epoca primitivă, în peşteri cu frigider şi televizor..."
      (Laura, personajul principal din romanul Coşmar"

   Îmi plac filmele poliţiste şi recunosc că nu am prea citit romane poliţiste. Îmi amintesc că primul roman poliţist pe care l-am citit a fost ,, Arcaşul verde" de Edgar Wallace, când eram în clasa a VII-a. Am citit apoi romanele Agathei Cristie şi ale lui Haramlamb Zincă dar niciodată vreun roman de al Rodicăi Ojog-Braşoveanu, numită ,,Agatha Cristie a literaturii române". 
   Acum, la sfârşit de sezon estival, m-am gândit să vă recomand acest roman, pe care l-am găsit printre cărţile părinţilor mei şi pe care m-am hotărât să-l citesc pentru a-mi încheia perioada de ,,relaxare intelectuală".
Romanul ,,Coşmar", apărut în anul 2001, este printre ultimele scrieri ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu şi vă spun cu toată sinceritatea că mi-a plăcut. Am găsit atmosfera Bucureştiului din perioada interbelică, postbelică şi contemporană, cu personaje care au aparţinut celor trei perioade: unele dintre ele purtând nostalgia vremurilor trecute, iar  altele adaptate la contemporaneitate, intelectuali rasaţi şi intelectuali contemporani, parveniţi şi aristocraţi care îşi poartă cu demnitate sărăcia, tineri şi vârstnici.  Sunt prezentate frânturi din vieţile personajelor, fiecare cu propria tragedie, personaje pe care le găsim alături de noi. Important este să le vedem.
  Acţiunea romanului este diferită: Laura Florescu, o renumită creatoare de modă, descoperă într-un anticariat o fotografie a unei alte Laure, care-i seamănă perfect. Asemănarea cu Laura Voinea, care a trăit în perioada interbelică, o obsedează şi o îndeamnă să descopere cine a fost persoana respectivă. Descoperă o mulţime de similitudini între ea şi cealaltă Laură. 
 Care este deznodământul acestei aventuri, le veţi află singuri, citind acest roman.
 Pe curând,
 Earnest

luni, 21 august 2017

PLIMBĂRI DE VACANŢĂ PRIN JUDEŢ (II). PE URMELE EROILOR CĂZUŢI ÎN LUPTELE DIN 1916 -1917

  Augustul ( în limba latină augustus, augusta, augustum înseamnă maiestos, măreţ, impunător, venerabil) este pentru români luna celor mai mari victorii din timpul Primului Război Mondial. În judeţele Vrancea şi Bacău, românii au oprit trupele germane, austriece,  maghiare, turceşti să treacă Carpaţii şi să ocupe Moldova.
  De aceea, vă propun un traseu în cinstea celor căzuţi la datorie. Avem o datorie morală faţă de aceşti bravi eroi, şi anume, de a le face cunoscut eroismul lor generaţiei tinere, care , în majoritate, este indiferentă sau ignorantă, care nu îşi găseşte timp să se oprească la o troiţă, la un monument , ca să păstreze un moment de reculegere în memoria celor care au crezut într-un destin curat şi prosper al acestei ţări.
  Pe acest traseu, veţi parcurge în jur de 230 de km. şi vă va costa în jur de 85 de lei, dacă veţi merge cu maşina personală. Veţi admira peisaje minunate ale văilor Tazului, Oituzului, Trotuşului, veţi parcuge depresiunile Tazlău-Caşin şi Comăneşti- Dărmăneşti şi veţi admira culmea Pietricica şi culmile  munţilor Berzunţi, Nemirei, , Vrancei, Tarcăului şi Ciucului, bucurându-vă de pădurile care au mai rămas, căci nu se ştie dacă la următoarea călătorie vor mai exista, poposind la câteva monumente ridicate eroilor căzuţi în Războiul de Întregire al Neamului (cum ne place să numim Primul Război Mondial).
  Primul popas îl veţi face la Oneşti, oraşul unde se varsă în Trotuş, râurile Tazlău, Oituz, Uz, unde veţi vedea două monumente:numente:
Oneşti
Monumentul Eroilor Regina Maria
  Monumentul Eroilor Regina Maria, ridicat  în perioada  1940-1941 de Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, devenit ulterior Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, se prezintă, sub forma unei prisme dreptunghiulare având lungimea de 16 m, înălţimea de 4,5 m şi este realizat din beton placat cu gresie de Slănic şi marmură de Moneasa, după planurile arhitectului Giuseppe de Monte. Aici au fost aduse  osemintele din  satul   Curiţă    comuna   Caşin.   Monumentul este amplasat în apropierea Primăriei Oneşti.
Oneşti,Monumentul Eroilor
 Monumentul  eroilor din Onești - construit în anul 1925 este simplu, fără inscripții, pe toate laturile se găsesc ornamente florale. Este executat din piatră și are o înălțime de 3 m. Până în 1989 a avut un obelisc din bronz ce a fost spart și înlocuit după cu o simplă cruce. Este amplasat într-un sens giratoriu de pe Calea Mărășești, la intrarea în oraș.
Oituz, Monumentul Eroilor Cavalerişti
 Din Oneşti, vă îndreptaţi spre Oituz unde veţi opri  prima dată la Poiana Sărată, la Monumentul Eroilor închinat eroilor care au eliberat prima aşezare din Moldova aflată în stăpânirea Austro-Ungariei, aflat în Cimitirul Internaţional al Eroilor,  unde au fost înmormântaţi 1609 de luptători, ai armatelor austro-ungare, germane, ruse si turce, alături de soldaţii români , iar apoi la Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial,  din pasul Oituz, de pe  Dealul Coşna Acest monument a fost realizat în anul 1925, de sculptorul Vasile Ionescu-Varo, din iniţiativa  generalului Mihail Schina, comandant al Diviziei 1 Cavalerie. Monumentul este un obelisc  înalt de 5 m. realizat din piatră, este așezat pe un postament din ciment și piatră. La baza obeliscului se află un cavalerist în poziție de atac, un cal și un scut heraldic  cu stema României din bronz , material din care este făcut și vulturul aflat în partea superioară.
 Dacă vi s-a făcut foame, puteţi să mâncaţi la Popasul Oituz, unde se spune că se prepară cei mai buni mici.
Targu-Ocna
Monumentul Eroilor de pe Măgura.
 Vă întoarceţi în Oneşti şi vă îndreptaţi spre Târgu-Ocna, unde veţi vizita Biserica ,,Sfântul Nicolae" cu Ansamblul Memorial 1916-1918 cunoscută şi cu denumirea de ,,Biserica cu tunuri" ( despre această biserică am scris pe acest bloc: este una dintre cele mai frumoase biserici din judeţ), şi Monumentul Eroilor de pe Măgura. Lucrările pentru ridicarea acestui impunător edificiu au fost fãcute de către soldatii veterani, rămaşi în viaţă după  luptele de la Oituz-Coşna-Cireşoaia, după planurile arhitectului Constantin CiogoleaA fost construit între 1925 şi 1928 în memoria celor peste 14.000 de ostaşi români căzuţi în aceste bătălii. Fondurile necesare pentru această constructie au fost adunate prin subscriptie publicã de Mihai Teodoru, iniţiatorul acestui proiect. Monumentul Eroilor cuprinde un parter si două etaje, legate printr-o scară interioarã circulară, are o înălţime de 22 m si este în întregime ridicat din piatră cioplită si formă de obuz. La parter, există o placă comemorativă depusă pe mormântul eroului necunoscut, descoperit în tranşeele de la Coşna. Pe frontispiciul monumentului este scris: ,,Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria”.  Monumentul este  la 2 km. de şoseaua Târgu Ocna – Slănic Moldova, după un drum care urcă spectaculos pe coasta muntelui, la o altitudine de 520 m., pe Dealul Măgura. Tot aici se află şi Mănăstirea Măgura Ocnei ( primul ctitor al acestei mănăstiri a fost Alexandru cel Bun). În timpul luptelor, a fost transformată în post de prim ajutor, unde sute si mii de răniţi ai regimentelor ce luptau în zonă au primit primul ajutor in chiliile si curtea mănăstirii.
Palanca
Mormântul Emil Rebreanu
  Ultimul popas îl veţi face la Palanca. Pe locul  numit ,, Pădurea Spânzuraţilor",  situată în imediata apropiere a Pasului Ghimeş-Palanca, se află Mormântul eroului Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, ridicat în anul 1922. Tot aici, s-a realizat în anul 2012  Monumentul Emil Rebreanu.  Sublocotenentul Emil Rebreanu a refuzat să lupte împotriva românilor în armata austro-ungară, dezertând şi împreună cu alţi  soldaţi români dezertori din Transilvania au fost condamnaţi la moarte, prin spânzurare..Monumentul a fost realizat din piatră şi bronz de către artistul plastic Marcel Aciocoiţei. În centrul ansamblului monumental de peste 4 m., se afla efigia eroului Emil Rebreanu, iar pe latura opusă a obeliscului se află o compozitie reprezentându-l pe Sf Gheorghe.

Palanca
Monumentul Liviu Rebreanu
În Palanca, mai puteţi vedea  Monumentul eroilor, amplasat în centrul comunei, care reprezintă  un omagiu adus memoriei celor 132 eroi locali din cel două războaiea mondiale.
  De la Palanca vă întoarceţi la Bacău, prin Moineşti, Scorţeni, Mărgineni. Pe tot traseul parcurs, puteţi vedea numeroase troiţe. Eu v-am propus doar câteva monumente dar nimic nu vă împiedică să vă opriţi şi la altele, cum ar fi cele ridicate în cinstea eroilor din Războiul de independenţă sau din cel de Al Doilea Război Mondial. De exemplu, vă puteţi abate de pe  traseul parcurs la Mănăstirea Caşin, unde puteţi vedea Cimitirul şi Monumentul Eroilor sau renumita ctitorie a lui Gheorghe Ştefan ( despre care am scris pe acest blog) sau la Slănic Moldova, la Cimitirul Internaţional al Eroilor, odihnindu-vă în parcul oraşului, în susurul apei Slănicului, luând ,, o gură de aer curat" şi uitând, astfel, de aerul poluat al oraşului, de fumul incendiului de la groapa de gunoi.
 Pe curând,
 Earnest