sâmbătă, 26 februarie 2011

DE DRAGOBETE



In sfarsit am inceput sa ne mai luminam! M-am saturat ca toate televiziunile, revistele, anunturile publicitare sa faca propaganda doar la Valentine's Day. Anul aceata, s-au gandit si la sarbatoarea noastra romaneasca, Dragobete. Studentii au organizat in campusuri seri dedicate Dragobetelui, iar in Bacau chiar si MALL-ul a organizat sarbatorirea Dragobetului.
Dar oare cat stim despre aceasta sarbatoare?
Se spune ca numele ar veni de la "drag" si "bete" (vrabete, adica vrabioiul cel mare), ceea ce inseamna dragostea vrabioiului, pentru ca in aceasta perioada incepe imperecherea vrabiilor. Cum omul, in vechime, traia in armonie cu natura, o observa si o imita, au dedicat aceasta zi dragostei, a dragostei si devotamentului dintre cei ce urmau sa se casatoreasca, a dragostei fratesti. Multi stiu ca in aceasta zi, fetele se spalau cu apa rezultata din topirea zapezii, ca sa aiba tot anul tenul frumos, ca fetele si baietii plecau in padure sa culeaga ghiocei si viorele ( de aceea daruiti in aceasta perioada aceste flori, lasati trandafirii, garoafele, frezile pentru alte ocazii), dupa care fetele invitau baietii acasa, ca sa le arate cat de vrednice au fost in timpul iernei (o vorba romaneasca spune ca femeia este cheia casei, pentru ca ea rostuieste treburile casei, adica rostuieste mancarea, isi imbraca familia si casa, pentru ca ea tese panza si covoarele, ea coase hainele, fetele de masa si prosoapele de la icoane). Insa putin stiu ca in aceasta zi se legau fratiile si suroriile de sange. Ritualul se savarsea la un copac, de regula un mar sau un brad, unde se lasa un colac nanului, adica copacului. Aceasta legatura spirituala era mai puternica decat aceea de sange, pentru ca membrii familiilor celor infratiti nu se puteau casatori, pana la al saptelea grad, pentru ca se considera incest. De asemenea, sareau in ajutorul fratelui sau surorii de sange toti membrii familiei celui cu care s-a infratit. Fratia de dezlega pe patul de moarte, ca fratele plecat sa nu-l ia pe celalalt cu el, Dincolo.
Dragobetele se sarbatoreste la sfarsitul lunii februarie (incepand cu data de 24), pana la inceputul lunii martie, in functie de zona geografica, mai devreme in sudul tarii si in campie, mai tarziu in nordul tarii si la munte).
Intelegere, dragoste si armonie va doresc!
Pe curand,
Earnest

duminică, 6 februarie 2011

IASUL STUDENTIEI MELE(IV). IASUL SI MINORITATILE NATIONALE

Sinagoga Mare-interior



Biserica Lipoveneasca Mormantul lui Barbu Lautaru
Biserica Armeana


De-a lungul secolelor, iesenii au trait in buna armonie cu minoritatile. Toleranta romanilor este binecunoscuta, dar din toti romanii, moldovenii sunt cei mai toleranti ( constatati cat suntem de pasivi la ironiile vedetelor mass mediei la adresa noastra, dar mai ales la accentul moldovenesc! Nu stiu cu ce este mai de admirat accentul ardelenesc cu influente maghiare sau cel muntenesc cu influente tiganesti, decat cel moldovenesc cu influente rusesti, pentru ca eu nu am cunostinta ca limbile si culturile maghiara si tiganeasca sa fie superioare limbii si culturii rusesti).Dar sa revin la minoritatile nationale care au convietuit cu iesenii, carora iesenii le-au respectat religia, traditia, cultura, domnitorii si apoi comuna urbana, acordandu-le asezaminte pentru a-si ridica biserici, cimitire, locasuri de cultura.
Prima minoritate care s-a asazat in Iasi a fost o colonie de armeni. Lor li s-a acordat loc unde si-au ridicat case si biserica, pe actuala Strada Armeana. Prima biserica armeana dateaza din anul 1385, dupa cum scrie pe pisania Bisericii Armene "Sfanta Maria". Pe la anii 1500, existau in Iasi 200 de case armenesti. Armenii aveau preoti intelepti si bogatii mari, ceea ce le-au permis sa mai ridice in anul 1605 Biserica "Sfantul Grigore Luminatorul" care, din pacate nu mai exista. O alta biserica a fost ridicata pe la 1876 in Cimitirul armenesc, pe Strada Spital Cantacuzino Pascanu, dupa planurile arhitectului Luca Sarmacash. La inceputul secolului al 19-lea, era celebra in Iasi scoala armeana "Pensionatul Karakash", unde invata aproape intreaga elita armeana din Moldova.
Urmatoarea minoritate stabilita in Iasi a fost cea evreiasca. In Iasi, pe la 1939, existau 112 de sinagogi. Cea mai veche sinagoga pastrata in Romania este Sinagoga Mare, ridicata intre anii 1657 si 1682, pe un loc al Manastirii Aron Voda ( vedeti cat de antisemiti suntem!), care urmeaza sinagogii din anul 1580, dupa cum ne lamureste o inscriptie. Renovata in anul 1914, cladirea nu impresioneaza in exterior, dar interiorul este foarte frumos, realizat in stil baroc, cu un altar din lemn sculptat si aurit. Actualul Cimitir evreiesc se afla pe Soseaua Pacurari, unde a fost stramutat din Tatarasi, la sfarsitul secolului al 19-lea. Cea mai veche piatra funerara este datata in anul 1467. In acest cimitir, sunt inmormantati doi publicisti, prieteni ai lui Ion Luca Caragiale: Renetti Roman si Rodina (maior medic, pe numele sau Avram Streuertman). In anul 1928, sotia bancherului Michel Daniel pune la dispozitie o frumoasa cladire pe Strada Doamnei nr. 49, pentru Spitalul evreiesc, care se infiintase in anul 1728 si care, in timpul Primului Razboi Mondial, devenise spital militar. Tot in Iasi a fost infiintat in anul 1876 Teatrul Evreiesc "Pomul Verde", de catre Avram Goldfaden, primul teatru evreiesc din lume. Cladirea se afla pe in actuala Esplanada a Teatrului National.
Minoritatea lipoveana a venit in Iasi in secolul al 18-lea. Prima lor biserica a fost ridicata din barne, in anul 1780, pe locul actualei Biserici Lipoveneasca, de pe Bulevardul Profesor Dumitru Mangeron, ridicata in anul 1830, restaurata si extinsa intre anii 1872 si 1882, dupa planurile arhitectului roman Stefan Emilian, prin subscriptie publica.
Si tiganilor, deveniti intre timp rromi, li s-a acordat asezamantul cunoscut sub numele Tigania Domneasca, iar starostele breslei lautarilor, Barbu Lautaru, a fost ingropat cu mare cinste in ctitoria lui Stefan Tomsa si Duca Voda, Biserica Zlataust.
Pe curand,
Earnest