EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVI). RETROVERSIUNI-ANTOLOGIE DE PROZĂ SCRISĂ DE FEMEI

  ,,La o întrunire a academiei de coaching din toamnă, cineva ne spunea că asiaticii creează din nisip, cu migală, timp de mai multe zile, mandale sau forme geometrice complexe. După ce această creație este desăvârșită, ei își îndeplinesc cu mult curaj datoria să o șteargă  Este o lecție învățarea deprinderii de atașamente. Să dai drumul vieții să curgă prin tine, de câte ori ai ocazia, să nu reții, să nu te agăți, să lași, să permiți să trăiești și să fii trăit în toată splendoarea și spectacolul care ești. Corpul meu simte cum energia și căldura circulă prin el. Cum se desăvârșește prin interior o altfel de înțelegere.”( Ionela Cristea, ,,Ce mai face doamna Doctor?”) 

       Antologia ,,Retroversiuni” a fost coordonată de către Cristina Ispas, poetă și critic literar ( prezentă în această antologie cu povestirea ,,Unde fugim de-acasă”) și a apărut la Editura Paralela 45, Pitești, 2023. Ea cuprinde 23 de povestiri scrise de 23 de autoare din România și din Republica Moldova, multe dintre ele find premiate, iar multe dintre creațiile lor au fost traduse în limbile franceză, spaniolă, rusă, georgiană, maghiară, lituană, azeră, bulgară, suedeză, germană, neerlandeză, polonă, macedonneană, slovacă, catalană. De asemenea, antologia are o Postfață realizată de Victor Cobuz, intitulată ,,O antologie doar a lor?” și date biografice ale autoarelor. În Postfață, Victor Cobuz justifică de ce s-a realizat antologia, aceasta nefiind rezultatul autosegregării, ci a autoprezentării, oferindu-le femeilor spațiul în care ,,sunt libere să conceapă și să împărtășească mai departe viziunea lor despre ele însele și despre lumea în care trăiesc.” El  consideră necesar să precizeze și scopul înființării Premiilor  ;,Sofia Nădejde” ca un mijloc ,,de a aduce în atenția publicului larg producția generoasă și valoroasă a autoarelor din România”. De asemena, ne prezintă tematica abordată de cele 23 de autoare în povestirile lor, punctele comune și particularitățile acestora.
    În ceea ce mă privește, pe mine nu mă interesează dacă autorul unei creații literare este femeie sau bărbat, ci cu ce rămân din ceea ce citesc, dacă ma regăsesc cât de puțin în vreun personaj, sau în vreo întâmplare relatată sau dacă am trecut și eu prin frâmântările, bucuriile, emoțiile personajelor, dacă am reflectat asupra sensului vieții, a realitățile politice ori sociale din aceste vremuri pe care le traversăm cu seninătate sau cu implicare. În majoritatea povestirile din această antologie, personajul principal povestește o etapă din viața sa ( personajele sunt femei, exceptând ,, Stârcul auriu” de Elena Vlădăreanu unde povestitorul este un bărbat), majoritatea fiind intelectuale, care fie nu s-au putut împlini profesional, fie nu s-au împlinit în viața privată. Bineînțeles, în majoritatea situațiilor, ele nu au nicio vină, eșecurile lor sunt determinate de  societate  în care trăiesc sau bărbații din viața lor. Multă tristețe este în toate povestirile!

    Cu siguranță, nu voi uita câteva dintre cele 27 de povestiri, dintre care le menționez : ,,Vindem casele și fugim” de Mona Stănilă, ,,Etajul șapte de la etajul de nefamiliști” de Diana Iepure,  ,, Așteptare” de Ramona Gabor, ,, Povestea vieții mele”, de Raluca Nagy, ,,Sarcină depășită” de Ilinca Mănescu, ,,Omenește” de Suzănica Tănase , ,, Două femei” de Paula Erizanu, ,,Takotsubo” de Ruxandra Burcescu.

  Vă doresc lectură plăcută!

   Pe curând,

  Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=P09ygd-K5Ak

MONUMENTE DIN PATRIMONIUL UNESCO(VI). MORILE DE APĂ DIN CHEILE RUDĂRIEI

                                                ,, Nu vine moara la sac, ci sacul la moară” 

Cheile Rudăriei-primăvara

 Întrebarea pe care ne-o punem este: Morile de Apă din Cheile Rudăriei sunt sau nu sunt în Patrimoniul UNESCO? După unii, da, după alții, nu. Situația se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu aceea a cetății Histria. Cetatea Histria intră în zona Deltei Dunării și pentru că aceasta este în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost inclusă și Histria.
      În anul 2003, s-a instituit Patrimoniul Tehnic UNESCO. În anul 2014, ASTRA, cu Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului a intrat în Patrimoniul Tehnic UNESCO. ASTRA are câteva colecții unice în Lume sau  obiecte considerate ca fiind cele mai vechi, aparținând Epocii Neolitice. Printre aceste colecții ne atrage atenția Colecția Mulinologică, care conține

Cheile Rudăriei-iarna

 33 de mori de cereale, prezentând toate tipurile energetice de mori cunoscute în spațiul Euro-Asiei, cu excepția "morilor mareice". Ce legătură are Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului cu Morile de Apă din Cheile Rudăriei? ASTRA a hotărât ca să patroneze aceste mori, sprijinind recondiționarea unora dintre acestea. În acest context, entuziaștii au considerat că patronajul ASTREI asupra lor, atrage și patronajul UNESCO. De asemenea, Cheile Rudăriei fac parte din ariile protejate ale Pădurilor seculare și virgine de fagi din Carpați și din alte regiuni ale Europei, care au fost înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, în anul 2007. Așadar, din aceste două motive am întitulat  postarea ,,Monumente din Patrimoniul Mondial UNESCO (VI). Morile de Apă din Cheile Rudăriei”. Fundația Comunitară Banatul Montan ar trebui să insiste asupra Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ca și aceste monumente, ca bunuri materiale rurale să facă parte din Patrimoniul Mondial, dezvoltând cele două argumente scrise, mai sus.

Moara ,,Îndărătnica Nouă”

     Indiferent dacă ele sunt sau nu în Patrimoniul Mondial UNESCO, eu vă invit să le vedeți, mai ales că se află în Cheile Rudăriei. Denumirea Rudărie vine de la râul care a săpat aceste chei și de la  fosta comună Rudăria (din limba slavă: rudă – minereu, reka – râu), denumită, astăzi, comuna Eftimie Murgu ( județul Caraș-Severin), pentru că aici s-a născut pașoptistul  profesor de filosofie, avocat și revoluționar. Aceste chei sunt unele dintre marile minuni ale naturii din spațiul românesc. Imaginați-vă cum arată, străjuite de păduri de fagi și de liliac, cascade, stânci, acum, în luna octombrie. Șoseaua, bine întreținută, străbate cheile, șerpuind de-a lungul râului printre case, livezi și printre celebrele mori. Sunt 22 de mori ( dintre cele 40 câte au existat), construite între începutul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care se întind pe o distanță de 3 km., constituind cel mai întins parc mulinologic din Sudul Europei.  Având în vedere faptul că râul Rudărie nu are o capacitate energetică mare, constructorii au găsit soluții  prin străpungeri de tunele în stânca dură, prin acumulări în spatele unor baraje din trunchiuri de arbori, prin instalarea morilor pe ambele maluri şi realizarea admisiei pe ambele părţi ale axului hidraulic vertical al roţilor de apă (pe partea dreaptă, tradiţională, obişnuită, ca şi pe partea stângă, netradiţională şi chiar nerituală, ceea ce le-a dat numele de “mori îndărătnice”). Legat de morile îndărătnice este „Legenda dăinuirilor”  ( care mai de grabă este o ,,filosofie țărănească”) care ne spune că dacă îți potrivești ceasul după porunca naturii și vei petrece o noapte într-una dintre cele două mori Îndărătnică, în timp ce moara merge în gol, dimineață te trezești întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndărăt. Morile din Cheile Rudăriei nu au avut doar o funcție economică, ci și una comunitară. Aici, se adunau oamenii, discutau problemele comunității și făceau diferite înțelegeri. Fiecare moară are povestea ei (majoritatea acestor povești le găsiți pe GOOGLE). Actualmente ele sunt funcționale, reușind să macine în 24 de ore 130-140 kg de cereale.Ele sunt deținute, ca în trecut, în devălmășie, de către 15-25 de rândaşi (rândaş – familie ce are dreptul de a folosi moara la un interval de timp – „rând” – ce este cuprins între 12 și 24 de ore).

   De asemenea, vă propun să vedeți și Muzeul Sătesc, unde se păstrează obiecte meșteșugărești realizate de localnici, unde aflați informații despre istoria și tradițiile acestora. Bazele muzeului au fost puse în perioada interbelică de  către învăţătorii Alexandru Dinu şi Vasile Nemiş.

      Nu ratați să străbateți aceste chei, când veți ajunge în județul Caraș-Severin. De la Reșița la Eftmie Murgu sunt vreo 80 km, de la Oravița la Eftimie Murgu sunt vreo 60 km, de la Turnu Severin la Eftimie Murgu sunt vreo 100 km, la fel și de la Caransebeș, de la Brașov la Eftimie Murgu sunt 450 km, , la fel și de la București , iar dacă sunteți la Timișoara , ca să ajungeți pe Cheile Rudăriei vă trebuie vreo 3 ore, pentru că sunt cam 220 km. Toate traseele propuse vă oferă peisaje minunate. Este prea frumoasă țara noastră ca să ratați să o vedeți, s-o cunoașteți, în scurta noastră viață trăită în acest spațiu.

Pe curând

Earnest, care vă trimite și două cântece adecvate temei și lunii octombrie:

https://www.youtube.com/watch?v=Pe06GXTPReA ( Mirabela Dauer , versuri populare pe  muzica lui Stroie și Vasilache)

https://www.youtube.com/watch?v=RnwkGTi44MI ( Tudor Gheorghe, versuri GeorgeTopârceanu)

   

ISTORIE CORECTĂ: ISRAELIȚI ȘI PALESTINIENI

 ,,El ( Statul Israel n.n.) va garanta libertatea de cult religios, de conștiință, de limbă, de educație și de cultură. El va asigura protecția locurilor sfinte ale tuturor religiilor și va fi fidel principiilor Cartei Națiunilor Unite” ( din ,,Proclamația de Independență” citită de Președintele Ben Gurion în data de 14 mai 1948, la ora 16, în fața miniștrilor reuniți la Tel-Aviv)

       Luna octombrie din acest an este una nefastă. Întreaga Planetă este bulversată de evenimentele din Israel. Nu m-aș fi apucat să scriu despre cine sunt israeliții și cine sunt palestinienii, dacă nu aș fi citit că palestinienii se consideră filistenii antici care s-au musulmanizat și care au fost primii locuitori ai teritoriului Israel, pentru  că Herodot a numit în Istoriile sale acest teritoriu Palestina. De asmenea, am mai auzit o isterică afectată, care striga să plece evreii din Palestina, pentru că nu este țara lor. Nu voi scrie în această postare despre  reconstituirea Israelului ca stat în secolul al XX-lea, ci despre cine sunt  israeliții. filistenii și palestinienii.

     Informațiile concrete și sumare pe care le voi scrie aici au ca surse Biblia, documente egiptene, asiriene , sumeriene, grecești, latine și descoperirile arheologice.

    Denumirea de israeliți vine de la Israel (,,Dumnezeu luptă”) dat lui Iacov după lupta sa de o noapte la Peniel ,, Numele tău este Iacov, dar nu te vei mai numi Iacov, ci Israel”, i-a spus Dumnezeu, când i s-a arătat lui Israel ( Gen.35:10). Națiunea israelită descinde din cei 12 fii ai lui Iacov, care au ocupat teritoriul de sud al Canaanului ( o parte din actualul Israel), conform promisiunii pe care i-a făcut-o Dumnezeu, prin legământ lui Avraam, urmaș al lui Sem, unul dintre cei trei fii ai  lui Noe. ( Avraam s-a născut în Ur și este considerat strămoșul națiunii israelite, fiind de neam semit). Israeliții mai sunt numiți în Biblie și în  izvoarele istorice iudei, de la Iuda, cel de al patrulea fiu al lui Israel, care a avut o poziție de conducere, victorie și stabilitate tribală, între cele 12 seminții ( triburi) ale celor 12 fii ai lui Iacov.  În documentele grecești apar cu numele de joudaios, iar în  cele latine judaeus, de unde provine numele de evreu. După alți lingviști, numele de evreu își are originea în cuvântul ibrî, folosit în narațiunea despre fiii lui Israel în Egipt ( Gen.39;Exod 10), în legislație, în relatările despre ciocnirile dintre ei și filisteni în vremea lui Samuel și Saul. Denumirea de ibrî, poate fi derivat de la un strămoș de al lor, Eber ( Gen, 10:21 și urm.). Deplasarea lor în teritoriul actual a început în mileniul II î.e.n., ei stabilindu-se în jurul Hebronului, după care, cele 12 seminții au împărțit întreg teritoriu între ei. Acest teritoriu a fost râvnit de vecini datorită faptului că pe aici treceau două mari drumuri comerciale, care legau Mesopotamia, Siria de Egipt, încă de pe vremea lui Avraam ( Epoca Bronzului): Drumul Mare și Drumul Împărătesc. De asemenea, era important și Drumul Cumpăna Apelor, care făcea legătura între diferite izvoare. În urma unei mari secete, care a declanșat  o foamete cumplită, israeliții s-au deplasat spre Egipt, unde au stat în robie 400 de ani, întorcându-se în Canaan pe la 1200 î.e.n, conform calculelor realizate de istorici, corelate cu descoperirile arheologice. Descoperirile arheologice arată că nu toți israeliții au plecat în Egipt. Documentele ne descriu pe ei ca pe un popor care se ocupa cu creșterea animalelor și cu comerțul, dar se ferea de mare, preferând comerțul terestru și așezările deluroase pentru creșterea animalelor. Așadar, o parte dintre ei au rămas pe loc, supraveghind drumurile comerciale. Întorși din Egipt, au găsit partea de vest a  fostei regiuni stăpânită de Iuda ( Iudeea ) ocupată de filisteni. Și în situația în care nu am crede în migrația lor în Egipt, tot nu ne-ar mira faptul că filistenii au ocupat zona țărmului, având în vedere  că israeliții nu iubeau marea și nu-i interesau comerțul pe mare.

Filistenii apar în Biblie cu numele de p(e)lîstîm ( invadatorii), în documentele grecești allophylos-oi ,,străin-i, iar în cele egiptene prst ( menționăm că pentru numele străine, egiptenii foloseau r în scrierea hieroglifică pentru sunetul l ), iar în inscripțiile cuneiforme sumeriene apar sub numele de palastu. Cine erau  acești filisteni și de unde au venit? Biblia spune că erau urmașii  altui fiu al lui Noe, Ham, din care se trag hamiții și că au venit din insula Caftor ( Amos:9,7). Istoricii au identificat această insulă cu Creta și i-au integrat pe filisteni în popoarele mării sau egeene. Între anii 2000 și 1000 a avut loc marea migrație a  indo-europenilor, respectiv , în sudul Peninsulei Balcanice, a triburilor helene ( grecii), care au trecut prin foc și sabie pe băștinași (pelasgi și cretani). O parte dintre aceștia au pornit pe mare, năvălind, la rândul lor, în Hititia, Israel, Egipt ( probabil fiind aici hicșoșii), după cum ne arată documentele epocii și descoperirile arheologice. Nu se cunoaște limba pe care o vorbeau filistenii, pentru că nu s-a păstrat niciun document sau inscripție în limba lor,  dar descoperirile arheologice au arătat că ceramica și alte obiecte, ritul de înmormântare se aseamănau cu cele egeene. Ținutul ocupat de ei s-a numit Filistia sau Gaza de la orașul Gaza. În spațiul ocupat au stăpânit  5 cetăți: Gaza ( cea mai importantă cetate, unde a fost prins Samson; se sugerează de către unii istorici că descrierea lui Samson, jucând în fața unei clădiri cu stâlpi, având spectatori pe acoperiș, amintește de un obicei cretan, acest fapt, constituind încă o dovadă a originii lor), Ascalon ( această cetate este pre-filisteană, când a fost cucerită de egipteni, conform Stelei Merenptah; acolo s-a născut Irod cel Mare, care a înfrumusețat-o; astăzi este orașul modern Asqalon, situat între Gaza  și Iaffa), Asdod ( astăzi un sat; a avut un port important Ashod-Yam și un templu al zeului lor suprem, Dagon; a devenit o provincie babiloniană; lângă acest sat, evreii au ridicat, în secolul al XX-lea orașul Asdod), Ecron  ( situat între Iuda și Dan, identificată cu Khirbet al-Muqanna ; aici au adus filistenii chivotul pe care l-au luat de la Gat) și Gat ( cetatea unde s-a născut Goliat; aici au adus filistenii chivotul, după ce a adus nenorocire la Asdod, dar și la Gat a adus ciuma; locul acestei cetăți nu a fost încă identificat). Menționez că celelalte cetăți ocupate de filisteni au fost așezări neolitice, părăsite și ocupate, mai târziu, de filisteni, după cum indică materialul arheologic și straturile de cultură. Între israeliți și filisteni au fost numeroase lupte, pentru stăpânirea drumurilor comerciale și pentru fier (,,monopolul” asupra fierului îl dețineau filistenii),  filistenii fiind înfrânți de către Saul, David și Solomon. Sunt consemnate și perioade de victorii ale filistenilor  asupra israeliților . În cele din urmă, filistenii au fost asimilați de către israeliți și asirieni.

   Herodot a numit Palestina doar teritoriul Filistia, pentru că, venind pe mare, a intrat în contact cu filistenii, care ocupau țărmurile de la Marea Mediterană. Mai târziu, numele Palestina a fost dat aproape întregului teritoriu al Canaanului: sudul Feniciei, Siriei și Israel. De menționat că romanii au numit provincia Israelului nu Palestina, ci Iudeea, pentru că știau că acolo locuiau evreii, nu filistenii (palestinienii.) Împăratul Hadrian a numit din nou provincia Palestina, după reprimarea răscoalei condusă de Bar-Kokha. Odată cu cucerirea arabă a prevalat denumirea de Falestin, pe cele două maluri ale Iordaniei, iar la Nord: Carmel, Galileea, Golan erau numite Djud- Urdun ( Districtul Urdun). Urdun este numele arab al Iordaniei și ale râului Iordan. Numele de Palestina va ieși din uzul arab, apărând , din nou, în perioada medievală, prima oară, în documentele bizantine. Aceasta nu înseamnă că era locuită de filisteni. Putem compara această situație cu numele de Scyția Mică dat Dobrogiei,  teritoriul ocupat de daci, daco-romani. Această denumirea a fost până în secolul al VII-lea, deși sciții fuseseră demult asimilați de către băștinași sau de către populațiile migratoare, cum ar fi sarmații.

  Palestinienii actuali sunt arabi, tot neamuri semite, ca israeliții. În Antichitate, israeliții au avut relații comerciale, politice cu triburile arabe.Uneori s-au războit cu aceștia. În Biblie sunt consemnate numele triburilor arabe din Peninsula Arabia. Arab înseamnă ,,locuitorii pustiului” și  acest nume apare o singură dată în Biblie, în Ios.18:18. Cel mai cunoscut moment al relațiilor israeliților cu arabii este din vremea lui Solomon. Este vorba de vizita Reginei din Saba la Solomon, la Ierusalim Acest eveniment este amintit nu numai în Biblie, ci și în Coran și în Legendele Etiopei, însă arabii au cucerit Israelul și Ierusalimul, abia în anul 637, iar cei stabiliți acolo și-au luat numele de palestinieni. Niciodată arabii sau alte stăpâniri asupra Israelului nu au reușit să-i asimileze pe israeliți.

   De asemenea, palestinienii mai susțin că orașul Ierusalim este doar al lor. De aceea, vă notez , mai jos, perioadele de dominație străină asupra Ierusalimului, din era noastră:

 70-324 - romanii

 324-614-bizantinii

 614-637- perșii

 637- 1099- arabii

 1099-1187-cruciații

1187-1517- aiubizii ( arabii din Egipt din timpul dinastiei Aiubizi), mamelucii

1517-1917- turcii

1917-1948- englezii

1948-1967  (numai partea de est) - iordanienii.

Despre mișcarea sionistă și recunoașterea Israelului ca stat, vă voi relata altădată. Și așa am scris prea mult și vă pot plictisi atâtea date.

   În concluzie: palestinienii de astăzi nu sunt filistenii din Antichitate musulmanizați.Un popor se identifică, în primul rând, prin limbă, nu prin religie. Palestinienii vorbesc limba arabă. Nu există limba palestină/palestiniană. Sunt  popoare musulmane care nu au fost asimilate de arabi, care și-au păstrat identitatea prin limbă: turcii, iranienii, afganii, kurzii, pakistanezii, tătarii etc și popoare care au dispărut, fiind asimilate de arabi, sunt musulmane și care nu pretind că sunt vechile popoare antice ,ca:  irakienii nu se consideră sumerieni, babilonieni, egiptenii actuali nu sunt egiptenii din Antichitate, marocanii, algerienii nu sunt numidienii antici. Ei au fost asimilați și sunt arabi. Filistenii au fost asimilați de către israeliți și asirieni, nici măcar nu au fost asimilați de către arabi, pentru că în secolul al VI-lea dispăruseră din istorie. Actualii palestinieni sunt arabi, care și-au luat numele de la teritoriul cucerit, renumit de bizantin Palestina, după cum arabii din Egipt și-au luat numele de egipteni, cei din Liban și-au luat numele de libanezi ( teritoriu numit în Antichitate Canaan, Fenicia sau Liban).

  Rog pe cititorii acestei postări, chiar dacă știau ceea ce eu am relatat, s-o trimită mai departe, pentru a nu lăsa pe neștiutori să fie manipulați de ideile trăsnite ale teroriștilor Hamas. Menționez că nu toți așa-numiții palestienieni sunt Hamas, dar vor deveni toți Hamas, pentru că de mici sunt îndoctrinați în doctrina teroristă.

   Manipulările i-au făcut și pe românii din Ucraina sau din  Moldova să se creadă moldoveni, nu români.

 Pe curând,

 Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=y3n3JGB-ADg

Și originalul https://www.youtube.com/watch?v=He9DgY3Jj58

 

IN MEMORIAM CONSTANTINA VOICU ( 23 IULIE 1936- 5 SEPTEMBRIE 2023)

 ,, Am învățat că oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” ( Maya Angelou)

        Natura umană este complexă. Este greu să pătrunzi în mintea unui om, dar este și mai greu să pătrunzi în sufletul lui  și aproape este imposibil să simți că sufletul tău se atinge cu acela al persoanei pe care o respecți sau o iubești.  Atunci când persoana, care a fost mereu alături de tine te părăsește, plecând Dincolo, îți vin în minte cuvintele frumoase sau urâte pe care deopotrivă le-ați rostit sau momentele plăcute sau mai puțin plăcute pe care le-ați petrecut împreună; îți amintești sfaturile pe care vi le-ați dat și pe care uneori le-ați urmat sau le-ați ignorat. Îți amintești, de asemenea, că nu ați fost întotdeauna sinceri și regreți că nu ai putut să-și dezvălui sufletul, pentru că nu ai avut deplină încredere că vei fi înțeles sau iertat pentru gândurile și ideilele tale sau pentru că nu ai avut răbdare s-o asculți și să-i înțelegi durerile și temerile.

 

     Întreaga mea familia a cunoscut-o pe Constantina Voicu, acum 51 de ani, în cabinetul medical, fiind pacienții ei, stabilindu-se între noi, treptat, o  relație de prietenie. Am stat ore întregi, în cabinetul ei, observând-o cum se comportă cu pacienții. Avea multă răbdare și respect față de orice pacient, indiferent de vârstă sau starea socială, tratându-i pe toți cu mult profesionalism. Dădea sfaturi și se oferea să-i ajute, fără ca să i se ceară ajutorul. Uneori, îi însoțea în policlinică la medicul specialist pe care-l recomanda, asigurându-se că persoana respectivă va fi consultată, diagnosticată și tratată. Se bucura întotdeauna că a putut face un bine.

Cu Violeta la Madrid

  Ea a fost  alături de familia noastră la toate evenimentele: aniversări, căsătorii, botezuri, înmormântări, comemorări, iar noi îi cunoșteam originile, traseul profesional și cel artistic, iubirile, decepțiile, durerile și împlinirile. S-a născut la Vâlcele, județul Buzău, într-o familie de oameni gospodari: mama, Marița, era casnică, iar tatăl, Paraschiv, era cojocar. Cei doi părinți și-au crescut cei șapte copii cu dragoste, educându-i în spiritul valorilor morale, pe care le considerau că stau la baza trăiniciei familiei și a neamului. Întotdeauna îi plăcea să povestească despre cum petreceau sărbătorile religioase, când se adunau cu toții la părinți, pentru că aceștia au știut să țină familia unită.

Explicând unui pacient
 metoda Osipov-Sinești

I se înmâna prima diplomă
 și medalie de aur pentru pictură

    Deseori o însoțeam la bunicii mei. Stătea ore întregi de vorbă cu bunicul meu, preot erudit și cu mare har duhovnicesc, care-i dădea povețe, pe care uneori le-a urmat, alteori nu le-a urmat, care a sfătuit-o să înfieze un copil, spunându-i că nu întotdeauna un bărbat împlinește o femeie, ci un copil, pentru că acesta face din femeie, mamă. A ținut cont de acest sfat și a înfiat-o pe nepoata sa, Violeta, care i-a urmat cariera, fiind și ea un foarte bun  medic stomatolog, după spusele Constantinei. Vorbea cu multă dragoste despre ginerele ei și despre cele două nepoate, Sofia și Ilinca, lăudându-le talentul și inteligența.

 Constantina Voicu a fost un cunoscut medic stomatolog, specialistă în parodontoză, pe metoda Osipov- Sinești, fiind printre puținii studenți pe care celebrul profesor universitar și savant Grigore Osipov-Sinești i-a selectat, pentru a-i specializa în folosirea metodei sale în chirurgia maxilo-facială.

   După moartea mamei, eveniment pe care l-a suportat foarte greu, s-a apucat de pictură. A urmat Școala Populară de Artă, a participat în la Taberele de Pictură, unde a fost sfătuită să continue să picteze. Astfel, după câțiva ani de muncă, a  devenit cunoscută nu numai în țară, ci și în străinătate ca pictoriță de Artă Naivă, fiind răsplătită cu numeroase premii  și medalii internaționale și naționale. Tablourile ei se află în muzeele din țară, din Belgia,Franța, Polonia, Serbia și în alte țări.

     În cei 87 de ani pe care i-a trăit a învățat, a muncit, a călătorit, a făcut acte de caritate, s-a implicat în viața politică a urbei, a fost făcută Cetățean de Onoare la Vâlcele, a  lăsat urmașilor o colecție de tablouri valoroase, o bibliotecă cu multe cărți de cultură românească și universală și de specialitate și, mai ales, multe amintiri celor care au apreciat-o și au respectat-o.

     Să-ți fie țarina ușoară, Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, draga mea Tănțel sau draga mea domnișoara Voicu, așa cum îmi plăcea să-ți spun, în funcție de împrejurări!

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=eH_QDyBgS3s