EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CIII). NICOLAI OSTROVSKI, NĂSCUȚI ÎN FURTUNĂ

 ,,Dar oare idealul fiecărui  șleahtic nu e Polonia Mare de la mare la mare?”
                                                  ( Zaremba, personaj din ,,Născuți în furtună”)

   

N.Ostrovski (1904- 1936)

   Astăzi, vă recomand un roman pe care l-am recitit în această lună, din mai multe motive:

1. Am vrut să văd cum judec și ce atitudine am făță de evenimentele din roman, acum, când trăiesc într-o altă societate și când am multe cunoștințe istorice;

2. Să văd care era atitudinea ucrainenilor față de sovietici, în acele vremuri, ale Războiliului Civil, având în vedere ura pe care o au , astăzi, față de ruși și de trecutul lor comun.

  Eu am citit acest roman (cred că în vacanța trecerii din clasa a VIII-a în clasa a IX-a), când generația mea era fascinată de romanele sovietice (menționez doar două dintre ele: ,,Tânăra gardă”de Alexandru Fadeev și ,,Pe Donul liniștit” de Mihail Șolohov -laurat al Premiului Nobel pentru Literatură-, ambele ecranizate de celebrul regizor Serghei Gherasimov).

   Nikolai Ostrovschi ( să nu-l confundăm cu dramaturgul Alexandr Ostrovski)  este un scriitor sovietic ( nu știu dacă este ucrainean sau rus) ,care s-a născut într-un sat din Volinia, la Villia, în ziua de 29 septembrie a anului 1904, fiind al cincilea copil al unei familii sărace din acea regiune. A luptat în Războiul Civil între anii 1919 și 1924 ( a fost rănit în luptele de la Liov, după care s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, ceea ce-i va provoca o paralizie progresivă), a fost comunist convins, a studiat la fără frecvență la Universitatea de partid ,,Sverdlov” din Moscova. A scris romanul ,,Așa s-acălit oțelul”, iar la romanul  ,,Născuți în furtună” a reușit să scrie doar un volum, dintre cele trei pe care și le planifcase, deoarece a murit pe 25 dcembrie 1936.

   Pentru scrierea acestui roman, a mers la Moscova și a consultat documentele din arhive, privind perioada respectivă, pentru a înțelege exact ce se întâmpla în acele vremuri și  care erau interesele Puterilor, față de evenimentele din Rusia. Romanul este istoric și politic, scriitorul prezentând unele elemente autobiografice în  personajele Andrei Ptaha și a fratelui său, Vasiliok. Acțiunea romanului se petrece la sfârșitul anului 1918 și la începutul anului 1919, în regiunea Volinia, care pe atunci se afla la Rusia (astăzi, aparține Ucrainei) Istoric, această regiune a aparținut Rusiei Kievene, iar după destrămarea acestui cnezat, în secolul al XIV-lea, a intrat în componența  statului polono-lituanian, până la cele patru împărțiri ale Poloniei ( 1772, 1793, 1795, 1815), când a intrat în componența Rusiei. În gubernia Volinskaia trăiau o mulțime de minorități, stabilite acolo atât de polonezi de dinainte de anul 1772, cât și de  ruși, după anul 1772: ruși, ucraineni, bieloruși , evrei ( în special, în orașe), germani, polonezi. Scriitorul  ne relatează lupta între aristocația poloneză susținută de negustorii , fabricanții evrei și  de Franța, care voia ca România și Polonia să devină un tampon sub protecția ei, între Rusia și Vest, și bolșevicii formați din pătura săracă a celorlalte minorități. Ostrovski ni-i prezintă pe naționaliștii polonezi, care voiau ca această regiune șă intre în componența Republicii Polonia, unde se instalase ca Președinte Pilsudski, ca fiind de orientare  fascistă. 

   Trebuie să recunoaștem că Ostrovski este un bun narator și creator de personaje tipice, prezentate în antiteză: bolșevici curajoși -tineri bărbați și femei- chiar și  copii, bărbați maturi cu experiență de viață, pani polonezi disprețuitori față de țărani, ofițeri carieriști, lipsiți de omenie, personaje neutre, care nu știu ce să facă,de partea cui să se situeze. Un personaj deosebit este contesa Ludwika, o femeie cultă, cu un suflet ales, care dezaprobă ororile săvârșite de soțul ei și al celor din jurul lui,în numele idealului polonez, dar care nu poate să-și depășească condiția și să treacă în tabara revoluționarilor, pe care-i apără, atât cât poate. Romanul merită citit, pentru că este lupta , pe de o parte, a polonezilor, care voiau nu numai să-și refacă statul, ci să includă și alte teritorii în componența Poloniei ( istoria ne atrată că polonezii conduși de Pilsudski, devenit mareșal, a cucerit Kievul în mai 1920, dar au bătut în retragere în fața unităților |Armatei Roșii, mulțumindu-se cu teritoriile estice din anul 1772), iar, pe de altă parte, lupta bolșevicilor, care voiau să trăiască într-o societate, unde celor mulți li se acordau drepturi, unde nu va exista dispreț făță de ei, instaurându-seo societate a libertății și  egalității sociale.

Lectură plăcută!

Pe curând, 

Earnest

   

PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ (VI).DRUMUL DE LA BACĂU LA ONEȘTI (IV). RUTA 2 (III)

                             ,, Călătorind te lasă fără cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor.” 
                                                                                                           Ibn Battuta (1304-1369)

       Cred că ar trebui să dăm crezare zicerilor lui Battuta, cel mai mare călător, din toate timpurilor, care ne-a lăsat o carte de călătorii ,,Ribala lui Ibn Battuta”, în care ne povestește despre călătoriile sale în întreaga lume islamică, pe trei continente, dându-ne multe informații ale lumii a celor vremuri. Așadar, călătoriți pentru a vă relaxa, bucura și pentru a povesti celorlalți despre ceea ce ați văzut.

    Am ajuns la ultima rută din Bacău spre Onești, și anume, aceea prin Sascut, care este cea mai lungă , în jur de 90 km. Nu o să poposesc în Sascut, pentru, vă voi povesti despre această comună altădată, dar vă propun să vă abateți din traseul propus, la Valea Seacă. 

  Astfel, pe la km.39 de la Bacău pe E85, pe partea dreaptă, intrați  pe DJ119D spre comuna Valea Seacă situată pe un platou al Subcarpaților Orientali, pe o prelungire a Dealului Pietricica și a Piemontului Orbenilor. Este, din punct de vedere geografic, o așezare frumoasă cu păduri de stejari ,mesteceni și de salcâmi ( aceasta, în special, la Cucova). Comuna este formată din două sate: Vala Seacă (numită de la Râul Seaca) și Cucova ( denumirea, conform legendei, ar veni de la unul dintre fiii Vrâncioaiei,Cucu; pe care Ștefan cel Mare l-ar fi împroprietărit în acel loc) De asemenea, în comună mai sunt două cătune, Mândrușca ( denumire dată de alt fiu al Vrâncioaiei, Mândru) și Pălămida locuit, în mare parte, de rromi.

Cucova
 Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului

  Ce puteți vedea aici, în afară de păduri ( nu ratați o vizită pe vremea salcâmilor în floare; mulți localnici sunt apicultori), de a cumpăra miere de albine din flori de salcâm? Bineînțeles, veți vedea câteva case tradiționale,  niște biserici frumoase, unde vă puteți reculege și ruga. Vă recomand să poposiți la Biserica ,,Sfântul Nicolae”din Valea Seacă, construită în anul 1785 ( pe temelie de piatră și zidită cu cărămidă arsă) pe locul unei biserici de lemn și care nu a suferit nicio modificare de-a lungul anilor, privind arhitectura. În biserică, se păstrează catapeteasma, executată, în anul 1858, din lemn de tei pictată în stil bizantin ( nu se cunoaște numele pictorului), la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Cucova ( aceasta a fost ridicată înre anii 1999 și 2011 și a fost pictată de cunoscutul pictor de biserici, Constantin Zafiu) și la Mănăstirea pe stil vechi ,, Sfânta Treime” tot din Cucova. V-am recomandat două biserici construite în epoci diferite , secolul 18 și secolul 21, tocmai pentru a vă arăta cât de importantă este credința, care nu moare niciodată. Îndulciți de miere, încărcați cu  credință și încântați de frumusețea peisajului, ieșiți pe E 85, și vedeți, tot pe partea dreapta, Dealul Țitelca din cătunul Mândrușca, unde, cândva, în Epoca Neolitică, erau trei așezări Precucuteni și Cucuteni, iar în Epoca Bronzului, exista o puternică așezare fortificată, aparținând Culturii Monteoru.

  Ajungeți la Sacut și o luați pe DN 11A. De aici, până la Onești veți trece prin trei comune: Urechești, Coțofănești, Ștefan cel Mare ( pe aceasta din urmă am s-o vă prezint, când voi scrie despre împrejurimile Municipiului Onești.

Urechești
Pavaje din piatră naturală de munte

    Comuna Urechești, unde s-a născut regretatul istoric medievalits, Ioan Todirașcu, este situată pe Valea Trotușului, având în componență cinci sate: Urechești, Lunca Dochiei, Cornățel, Satu Nou, Slobozia. Prima atestare documentară datează din anul 1472. Urechești este modelul de comună, care s-a modernizt și dezvoltat, după anul 1989, când majoritatea comunelor au decăzut demografic și economic. La Urechești, puteți comanda: căzi de baie pe bază de acril, cu robot industrial, după ultima tehnologie. mobilier (vândut și în lanțurile de magazine din țară), conducte de gaz metan, pavele și confecții. Prin anul 2000, se înregistrase și marca de telemea Urechești, care a fost falimentată de sistemul  birocrațic, dar firma de prelucrare a laptelui există, pentru că în comună sunt multe mici ferme de bovine și ovine, terenul comunei este favorabil creșterii animalelor, având islazuri întinse. Menționez că toate cele cinci sate ale comunei au biserici vechi și noi, ridicate pe locul bisericilor de lemn, care s-au deteriorat de-a lungul anilor. V-am recomandat această comună, pentru a vedea case mari, frumoase, firme productive. Pentru peisaje deosebite, vă veți opri în următoarea comună.

  Comuna Coțofănești este situată de a lungul Luncii Trotușului. De asemenea, se află în apropire

Coțofenești
Biserica ,,Sfântul Gheorghe”

 și  Lunca Parâului Bâlca Suprafața comunei este acoperită cu 60% păduri de  mesteacăn, brad, arin negru, arțar, jugastru, și de arbuști: ienupăr, alun, soc, mur. În cele două lunci puteți culege fel și fel de plante medicinale. Menționez că pădurile comunei nu sunt exploatate industrial, ci doar, pentru nevoile locale. De aceea, opriți-vă, pentru  o oră măcar, la amarginea pădurilor, pentru a lua ,,o gură  de ozon.” Lângă Biserica ,,Sfântul Gheorghe” s-a ridicat ”A

Podul de Piatră al lui Ștfan cel Mare

şezămâtul Social Filantropic cu Hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”, unde puteți și dumneavoastră contribui cu cât vă lasă inima. Din Coțofănești, vă îndreptați spre comuna Ștefan cel Mare și ,cu mare grijă, priviți spre partea dreaptă, ca să nu pierdeși din vedere Podul de Piatră al lui Ștefan cel Mare.

  Podul de Piatră ridicat de Ștefan cel Mare peste pârâul Gârbovanul are lungimea de 14 m, lățimea de 8 m, înalțimea luata de la picior de 11 m, deschiderea bolții de 5, 80 m. Podul este construit  din piatră brută, cu mortar de var gras, obținut prin arderea pietrei de var adusă din pădurile din amonte, de apele pluviale care se deversau în pârâul Gârbovanul.

 De aici, mergeți spre Onești, iar locurile prin care veți trece, după cum am scris, mai sus, vi le voi prezenta în postarea Împrejurimile Oneștiului.

  Călătorie plăcută!

  Pe curând,

  Earnest

LOCURI SACRE (X) MĂNĂSTIREA DIMITRIE CANTEMIR

Dimitrie Cantemir (1673-1723)

   Anul acesta este declarat ,,Anul Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”.Pe aceste două mari personalități, îi sărbătorim, dar și-i comemorăm.

  Dimtrie Cantemir s-a născut de Sfântul Dumitru, în anul 1673, la Silișteni, județul Vaslui, unde a fost născut și tatăl său, Domnul Constantin Cantemir ( numai fratele său, Domnul Antioh Cantemir a fost născut la Bârlad). Județul Vaslui a dat țării patru domni (Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad), toți domni patrioți, făuritori de țară. În județul Vaslui, s-au născut numeroși oameni de seamă ai țării noastre, care și-au adus contribuția la  dezvoltarea culturală, dar și la viața politică, din vremurile în care au trăit. Nu mă pot abține ca să nu-i amintesc măcar pe Spătarul Milescu, Theodor Rosetti, Manolche Costache Epureanu, Vasile Sturdza, Alexandru Philippide, Alexandru Vlahuță, Victor Ion Popa, Nicolae Tonița, Elena Farago, Nicolae Malaxa, Constantin Tănase, Dimitrie Bagdasar, Ștefan Procopiu. Acest fapt m-a determinat, acum câțiva ani, să-mi iau copiii și să colindăm județul Vaslui, ca să le arăt că vasluienii nu sunt proștii țării, așa cum încearcă mass- media să-i prezinte.

Mănăstirea ,,Dimitrie Cantemir”

Biserica Veche

    Așadar, în luna august am pornit-o spre Vaslui și în câteva zile, am reușit să vizităm cam tot ce mi-am propus. Am vrut să stau cinci zile pe meleagurile județului, dar am apucat un august tropical și după trei zile a trebuit să ne întoarcem, acasă Printre obiectivele pe care am dorit să le vizităm a fost și comuna Dimitrie Cantemir, unde voiam să vedem celebrul Ștejar Tolontan, Muzeul Satului și Mănăstirea . Am reușit să ne fotografiem la celebrul ștejar ,care are vârsta de 400 de ani, o înălțime de 30 m. și un diametru al coroanei de peste 35 m. Muzeul era închis, iar la Mănăstire se făceau câteva reparații la Biserica Veche, ctitoria lui Dimitrie Cantemir și era în construcție Biserica Nouă. |Așa că am văzut Muzeul Mănăstirii și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, care era agățată de ramurile unui copac, din mijlocul curții. Am stat de vorbă cu preotul mănăstirii , care ne-a povestit despre minunile pe care le-a făcut icoana, vindecătoare de boli. Icoana a fost adusă de la Muntele Athos, probabil în secolul al XVII-lea și este pictată pe lemn de chiparos.

Icoana Maicii Domnului

    În ceea ce privește Biserica Veche cu hramul ,, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fost ctitorită, în anul 1692 de Dimitrie Cantemir la Silișteni și a fost strămutată pe locul altei biserici de lemn  ( Schitul Grumezoaia) ridicată de  Stan Posatnicu, oștean de a lui Ștefan cel Mare. În Biserica Veche se păstrează piciorul de ștejar la Sfânta Masă din Altar din prima biserică, catapeteasma pictată pe piele, icoane vechi, moaștele a numeroși sfinți (Sfantul Gheorghe, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ecatanna, Părinții uciși în Sinai, Sfanții Prunci uciși de Irod, Sfântul Mucenic din Hozeva, Cuviosul Arsenie, sfinti de la Lavra Pecerska Kiev),și acolo este locul icoanei, care era agățată în copac.  Planul bisericii este de navă și este îmbrăcată cu șindrilă în solzi de pește. Am aflat că se picta de echipa pictorului rădăuțean  Constantin Buraciuc, care pictau și Biserica Nouă ( acesta, alături de alți pictori, a pictat și Biserica  ,,Izvorul Tămăduirii” de la Mănăstirea Sihăstria Putnei).

Ștejarul Tolontan

    Biserica Nouă cu hramul  ,,Sfantul Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir” afost ridicată între anii 1997 și 2001,are formă de cruce, cu un naos prelungit. Absidele laterale sunt poligonale, iar absida altarului este semicirculară. Bineînțeles, că nici în Biserica Nouă nu am putut intra, dar am văzut în muzeu  icoanele pictate pe lemn, pe pânză și pe piele ( din secolele XV-XVII), broderii cu fir de aur, pe care se află brodată și stema Moldovei, veșminte vechi. Multe dintre aceste obiecte, ni s-a spus că au aparținut Cantemireștilor, pe care Dimitrie Cantemir le-a dat mănăstirii, când s-a refugiat  în Rusia.

   Chiar dacă nu am putut vedea interioarele celor două biserici, nu ne-a părut rău că am venit la mănăstire, pentru că  am străbătut un  drum frumos, traversând Dealul Fălciului și Depresiunea Elan-Sărata, acoperite cu pășuni și viță-de-vie.  Ceea ce am remarcat în acest județ, sunt indicatoarele și panourile de la intersecții de drumuri, care prezintă monumentele pe care le poți vizita, pe drumul respectiv, ceea ce nu am văzut nicăieri în țară și nici în afara țării.

    Așadar,  este vremea vacanțelor și  poate vă faceți timp și pentru o plimbare pe la Grumezoaia, pentru a vă  încânta privirea și bucura sufletul, pentru că întotdeauna, un loc sacru, vă vindeă durerile sufletești și vă aduc lineștea de care avem cu toții  nevoie, în aceste vremuri vitrege, pe care le trăim.

Pe curând,

Earnest

SFINȚI IERARHI ROMÂNI ERUDIȚI (IX). SFÂNTUL IERAH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI

 ,,Cu nevoinţe duhovniceşti toată viaţa ţi-ai petrecut-o şi, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.” ( Troparul, Glasul 8)

   
 

Racla  cu moaștele Sfinților Leonte și Teodosie

Cea mai veche știre despre Sfântul Leontie de la Rădăuți o avem de la un teolog ucrainean, Zaharia  Kopistenski, ieromonah din Kiev, care în cartea sa ,,Palinodia”, scrisă  între  anii 1621 și 1622, ne relatează printre sfinții din Moldova, că la Rădăuți ,,în episcopie, Sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg.” Această informație confirmă faptul că la acea vreme, Leontie, primul Episcop al Rădăuților, era canonizat. De fapt, în ,,Istoria orașului Rădăuți” se spune că strada care ducea spre Mănăstirea Bogdana, prima mare necropolă domnească ( aici, sunt îngropați primii domni ai Moldovei și unii membrii ai dinastiei Bogdăneștilor, fiind 10 morminte),se numea Strada Sfântului, pentru că era drumul pe care veneau pelerinii, pentru a se închina la racla Sfântului Leontie.
  Conform tradiției, Sfântul Leontie s-a născut la Rădăuți, la sfârșitul secolului al XIV-lea și a învățat la Mănăstirea ,, Sfântul Nicolae” ( Mănăstirea Bogdana), ctitoria lui Bogdan I. Aici, el a  intrat în viața călugărească, fiind tuns în monahism cu numele de Lavrentie.  Mai târziu, primește binecuvântarea de a se retrage în sihăstrie în codrii Rădăuților, pe valea Putnei, unde se nevoiau mulți călugări, care l-au povățuit pe Lavrentie spre înaintarea în viața duhovnicească. Pentru că în jurul chiliei sale veneau mulți credincioși, care-i cereau ajutorul și sfatul, el a întemeiat un schit cu numele de Laura ( Lavra, care este considerată, deocamdată, prima sihăstrie din Moldova),în jurul căruia s-a  întemeiat o așezare, numită Laura, care aparține, astăzi,  orașului Vicovul de Sus. Aici, l-a avut învățăcel pe Daniil Sihastrul.

Rădăuți, Bogdana

   În anul 1402, Alexndru cel Bun a  împărțit teritoriul Mitropoliei Moldovei, în trei eparhii: Rădăuți, Suceava și Roman.  A ales Rădăuțiul ca centru episcopal, comasând în jurul acestuia toate parohiile și mănăstirile din Nordul Moldovei. De ce a ales Mănăstrirea Bogdana ca sediul Episcopiei? Probabil, pentru că aici au  fost îngropați strămoșii săi și pentru că, pe vremuri, Rădăuțiul a fost reședința ocolului ( organizație prestatală ) a voievodului Radomir.

    Însă, Alexandru cel Bun avea nevoie de un episcop și l-a ales pe egumenul de la Schitul Laura. Credem că l-a ales pe acesta nu doar pentru evlavia și credința lui, ci și pentru faptul că Lavrentie era un erudit, căci nu cred că domnul Alexandru cel Bun, întemeietor de școli (Școala de Miniatură de la Mănăstirea Bistrița, Scoala de Teologie și de Drept de la Suceava) ar fi numit episcop un analfabet,ci un teolog cu știre întemeiată de carte. Lavrentie a venit la Rădăuți, lăsându-l egumen la schitul său, pe Daniill Sihastrul.

  Ca Episcop al Rădăuților, Lavrentie a rămas un om al rugăciunii și al dragostei față de oameni, fiind căutat pentru rugăciunile sale făcătoare de minuni și pentru sfaturile pe care le dădea tuturor.  Când, ajuns la bătrânețe, n-a mai putut face față îndatoririlor episcopale, s-a retras din scaun, la schitul pe care îl întemeiase, nevoindu-se mai departe în pustnicie, ducând viață  isihastă, de liniștire, primind „schima mare”, treapta ultimă a făgăduințelor vieții călugărești. Ca schimonah, a primit numele de Leontie. Înainte de a muri, și-a chemat obștea, de la care și-a luat rămas bun..  A fost îngropat la Schitul Laura, dar pentru că la mormântul său veneau mulți credincioși, pentru vindecare,  s-a hotrât mutarea trupului său, pe care l-au găsit neputrezit, la Episcopia Rădăuților. Probabil, atunci, a avut loc prima sa canonizre, pe 1 iulie. Documentele vremii ne relatează că pe 1 iulie, se făce mare praznic și se dădea de mâncare oamenilor necăjiți, la Mănăstirea Bogdana.

   În anul 1639, când ucrainenii au prădat Rădăuțiul ( se știe că aceștia s-au răzbunat pe domnul Vasile Lupu, care nu a vrut să o dea de nevasta pe fiica, sa Ruxandra, lui Timuș, fiul cel mare al lui Bogdan Hmelnițki, care era cam needucat), dând foc mai multor așezări din Moldova. Probabil, după  ce acesta s-a retras, pentru că Vasile Lupu  s-a răzgândit, au mai rămas cete de hoți și de bandiți ucraineni, care au provocat mari stricăciuni. Atunci, de teamă ca bandiții să nu  profaneze corpul sfântului, călugării l-au ascuns într-o groapă făcută chiar sub mormântul său.  În urma săpăturilor arheologice dintre anii 1974 și 1977  au fost găsite moaștele Sfântului Leontie, ele fiind așezate într-o raclă în anul  1991, pentru a fi venerate de credincioși. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința de lucru din 20 iunie 1992, canonizarea oficială ( a doua canonizare) a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și includerea sa în calendarul creștin ortodox, cu data de prăznuire 1 iulie.

   Așadar, la Mănăstirea Bogdana, pe lângă mormintele din pronaos și naos ale  membrilor Dinastiei Bogdăneștilor, vă veți putea ruga și la racla Sfântului Ietah Leontie, care se află în partea dreaptă a naosului.

Pecurând,

Earnest