EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CIV). FERNANDO NAMORA, MĂȘTILE

 ,,Îi consideram pe toți mânjiți, mă simțeam și eu încolțit și mânjit, aproape mulțumit de acea murdărie, tentat să mă afund în noroi încât nimeni să nu mă mai poată recunoaște după ce voi fi ieșit de acolo. Să am motive să-mi fie scârbă de mine de vreme ce scârba pentru alții mă îndemna la o ușurare definitivă, făcută din disperare, dar și din revoltă, al cărei preț înceta să mă mai intereseze. Era exact ceea ce așteptau. Asta le era tactica.”
                                          ( Vasco Rocha, personajul principal din ,,Măștile” de Fernando Namora)

Fernando Namora

  Vă recomand, din nou, un roman pe care l-am recitit în aceste zile fierbinți. Este ultima carte pe care am cumpărat-o și am citit-o la Mărășești. Scrisesem pe prima pagină: ,,Mărășești, 7 iunie 1985, Dincolo de a nu vrea , este, astăzi, un ,,a voi” mai puternic ca orice.”Obținusem restrângere de activitate și promisiunea că voi fi transferată la mine în județ. Voiam să vin acasă, dar în același timp îmi făcusem prieteni acolo și-mi venea greu să mă despart de ei, de elevii mei, care treceau în clasa a XII-a.

    Romanul ,,Măștile” de Fernando Namora a apărut la Editura Univers, în Colecția Globus, în anul 1985, fiind tradus de Odette Mărgăritescu, după ediția din anul 1981, în Portugalia, la Livraria Bertrand, Amadora.

   Fernando Namora (1919-1989) este un scriitor neo-realist portughez, care a studiat medicina la celebra Universitate din Coimbra. La vârsta de 18 ani, publica prima sa carte de poezii, iar după un an, primul roman. ,, Cele șapte meciuri ale lumii”.  După câțiva ani de practicare a profesiei de medic, renunță, dedicându-se activității de scriitor. Este unul dintre cei mai productivi scriitori portughezi, fiind tradus în toate țările de limbi romanice și în limbile: engleză, germană, cehă, rusă, bulgară.

   De-a lungul carierei sale, Fernando Namora a primit următoarele premii: Premiul Ricardo Malheiros al Academiei de Științe din Lisabona, pentru romanul ,,Minele de São Francisco” (1946); Premiul Vértice, pentru narațiunile ,,Mozaicul vieții unui medic” (seria 1, în 1949); Premiul José Lins do Rego pentru romanul ,,Duminică după-amiază 1961.

Interior din Casa Muzeu din orașul natal,
Condaixa, departamentul Coimbra

    Romanul pe care vi-l recomand a fost scris la Lisabona între anii 1963 și 1971, în timpul regimului fascist al lui Salazar. Personajele romanului sunt slujitori ai artelor. cineaști, scriitori,  pictori, sculptori, toți supravegheați de poliția regimului fascist. Personajul principal, sculptorul Vasco Rocha, a fost un militant antifascist, acuzat de comunism, care a fost anchetat, închis în fortărețele de la Angra, Aljube, Peniche. Despre anii petrecuți în acele închisori, personajul revine cu amintiri, din când în când, întrerupând firul narațiunii, povestindu-i unui tânăr, Alberto, dramele unor tovarași de celulă. Alberto era membru  în formațiunile secrete antifasciste și Vasco voia să-i arate riscurile activității sale de militant. Fernando Namora este un excelent povestitor, creator de metafore și de  de personificări ale animalelor, plantelor, astrelor, mării, obiectelor ( ,,... felinarele își căscau ochii mari, pregătite brusc pentru o noapte de insomnie și farurile din turnuri trimiteau o pală de foc peste pădurice, apoi peste dealurile nisipoase care, într-o clipă luau foc, măturau șoseaua de la un capăt la altul și, dacă era goală, se odihnea pe ea, pentru un moment îmblânzite.”). Nu lipsește din roman nici adulterul pe care  Vasco îl săvârșește cu  Jacinta, neștiind dacă o face din dragoste, din răzbunare  pe Maria Cristina, soția sa distantă, autoritară, ironică sau pentru a-și depăși timiditatea ori  pentru a căuta ceea ce vrea el să găsească într-o femeie.

 Mi-a plăcut să recitesc romanul și vă asigur că merită să-l citiți sau să-l recitiți. Nu știu dacă a fost reeditat. Oricum, mai mult ca sigur, nu este pe placul generației actuale.

 Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=v6P68KXeBy4

( Fado, Amália Rodrigues- Lisboa Antiga)

MONUMENTE UITATE (XVII). MĂNĂSTIREA CĂMĂRĂȘEASCA

 ,, Biserica este inima lumii, chiar dacă lumea nu-și cunoaște inima.” 

    (Mitropolitul Libanului  George Khodr)

Pridvorul Bisericii  Mănăstirii Cămărășeasca, 1780

   Ați fost vreodată în județul Gorj? Este unul dintre cele mai frumoase locuri din țară, prin peisaje și monumente. Dacă îi întrebăm pe cei din jurul nostru ce știu despre Gorj, cu siguranță, majoritatea ne va răspunde:mineri, Brâncuși, Parâng, Peștera Muierii, Valea Jiului, Transalpina, Tismana, Lainici, Polovragi, iar iubitorii de folclor le vor numi pe  Maria Lătărețu și pe Niculina Stoican. Unii ne vor spune și sărăcie. Sărăcia gorjenilor este nouă, fiind  cauzată de vechea politică de dezvoltare a orașelor pe structuri monoindustriale. Odată cu închiderea unor mine și termocentrale, populația orașelor minere a rămas fără locuri de muncă. Nu a existat o strategie economică de realizarea unor investiții și de recalificare în alte domenii economice, înainte de a se lua hotărârea distrugerii industriei minere. Gorjenii ar trăi foarte bine, dacă ar fi fost organizat turismul, având în vedere că există multe monumente naturale și arhitectonice, care pot fi valorificate. S-ar fi putut dezvolta meșteșugurile tradiționale, pentru că gorjenii au tradiții în cioplirea pietrei și a lemnului, în țesături,cusături, broderii, ceramică. Nu cred că oeirii din Novaci plimbă doar oile pe pășuni, fără a le valorifica laptele, lâna, carnea. Târgu Jiu este unul dintre cele mai frumoase orașe din țară. Mă întreb: câți turiști pe an înregistrează județul Gorj?

Tabloul votiv al ctitorilor- fragment
Mihail Colțescu, soția Catrina

   Traversând județul Gorj ne încântă privirea nu numai peisajele, ci și  satele cu case frumoase și biserici, care te cheamă să intri în ele, pentru o clipă de reculegere. În  Gorj, se păstrează cele mai multe cule ( unele dintre ele sunt la Muzeul Arhitecturii Gorjene- până când nu se știe, pentru că moștenitorii  unei părți din teren, plecați, din ,,dragoste” de țară, în Franța și l-au revendicat, cerând mutarea clădirilor de pe terenul lor), iar  bisericile de lemn , cam 132, și cele din zid, majoritatea în stil brâncovenesc, sunt mărturie a credinței oltenilor gorjeni.

    M-am gândit să vă invit, când veți ajunge în județul Gorj, să vă opriți la Mănăstirea Cămărășeasca de lângă Târgu Cărbunești, pentru că aceasta a fost închinată de ctitorul ei, Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar mâine, 29 august, B.O.R.  prăzmuiește această sărbătoare cu care se încheie anul bisericesc. Biserica mănăstirii a fost ridicată în anul 1780, pe malul drept al râului Gilort, de către  familia  polcovnicului ( corespunzător gradului de colonel) Colțescu, urmașii fiind boierii Cămărășescu, de la care locașului sfânt i se va da numele de astăzi. Urmașii lor au îngrijit biserica, renovând-o ori de câte ori a fost nevoie și înzestrând-o cu odoare bisericești și cu cărți, care astăzi nu mai sunt. În perioada stalinistă, mănăstirea  a fost transformată în grajd (de ce să nu facă și românii ce au făcut austriecii cu unele dintre bisericile din Bucovina, căci ei erau marii civilizatori ai românilor sălbatici și analfabeți), iar apoi în sediul CAP.-ului. 

Biserica de lemn ,,Sfinții Voievozi”, 1797

  Biserica este din cărămidă , are o singură turlă, având planul în formă de navă, cu pronaos ( de unde pornea un tunel de refugiu pe sub Gilort), naos și altar. Catapeteasma este zidită și împodobită cu icoane. Coloanele din pridvor sunt minuțios sculptate în stil brâncovenesc, cu arcade în formă de semicerc. Biserica era înconjurată de ziduri groase de 1 m. din bolovani de râu, cu creneluri pentru arme, cu cămăruțe pentru provizii și o cameră cu vatră. Biserica a fost pictată în anul 1831 în frescă de zugravii din zonă, Matei și Ghorghe Zugravu, în negru și cărămiziu. 

În anul 2009, în curtea  mănăstirii a fost adusă  o biserică din lemn din satul Pojogeni, construită în anul 1797, care se afla în stare de degradare. Prin Proiectul ,,60 de biserici de lemn” a fost reabilitată și prin aducerea ei la Mănăstirea Cămărășeasca este asigurată îngrijirea acesteia de către măicuțe. Menționez că și această biserică mai păstrează pictura interioară, realizată direct pe lemn.  

   Nu uitați că avem o țară minunată și să ne educăm copiii și nepoții s-o prețuiască și să nu se lepede de credința noastră strămoșească.

!https://www.youtube.com/watch?v=E7ZK4aNmMm4

(Maria Lătărețu, ,,Hăulita de la Gorj”)

Pe curând,

Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (VII). MUZEUL NAȚIONAL AL POLIȚIEI ROMÂNE DIN TÂRGOVIȘTE

 ,,Când li se iau amprentele, hoții invocă Legea Copyrightului și le cer polițiștilor drept de proprietate asupra tuturor mânăriilor lor.” (Victor Martin)

     

Casa Coconilor

  Orașul Târgoviște nu este doar un oraș al personalităților, ci și un oraș al muzeelor. Un muzeu unicat în țara noastră este cel al Poliției Române. În această lună, se împlinesc 20 de ani de când, împreună cu copiii mei, am văzutt acest muzeu, care s-a înființat în anul 2000, din inițiativa Asociației Internaționale a Polițiștilor. O delegație a membrilor acestei asociații, în anul 1998, a fost în vizită în Ungaria unde au văzut un astfel de muzeu. Impresionați de exponatele din muzeu, polițiștilor dâmbovițeni le-a venit ideea înființării unei astfel de instituție și în urbea lor.
      Muzeul se află într-o clădire monument, în Casa a Coconilor,

ridicată de domnul Constantin Brâncoveanu, pentruu fiii lui, în anul 1701. Din vechea clădire s-a păstrat doar beciul, actuala clădire  fiind refăcută în stil neoclasic, între anii 1867 și 1893. Beciul are, ca și clădirea, o formă pătrată și este împărțit în patru compartimente boltite cu calote sferice, pe pandantivi dispuse în jurul unui stâlp central din piatra, cu secțiunea circulară, pe care se descarcă patru arce dublouri. Lumina zilei pătrunde prin patru ferestre mici dispuse pe laturile de nord si est.

    Când am vizitat acest muzeu, am fost impresionată atât de clădire, cât și de exponate.  Căutând imagini din muzeu, am găsit un articol pe internet în care se spune că,  astăzi, clădirea arată deplorabil în exterior și că în interior sunt urme de infiltrații. Având în vedere că acesta este un muzeu unic, aflat în custodia Asociației Internaționale a Poliției, ar trebui să se găsească fonduri pentru renovare.

   Muzeul este organizat la etajul clădirii, având 6 încăperi și un hol lung, unde se organizează expoziții. La capătul holului se află statuia lui Alexandru Ioan Cuza, executată, în anul 1970, de  sculptorul Octav Iliescu. În muzeu, se află exponate, începând cu organizarea instituției  agiei în vremea lui Matei Basarab, a reorganizării ei prin Regulamentele Organice și apoi prin Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza  și alte legi, până în zilele noastre. Veți vedea uniforme, documente, arme, drapele ale agiei și ale poliției, medalii, obiecte primite de polițiștii români în vizitele făcute la poliții din  alte țări, o motocicletă, tipuri de buletine de identitate, bancnote false, obiecte cu care se spărg locuințele, obiecte unde se ascund drogurile ș.a.

    Așadar, având în vedere că luna august este pentru multe persoane luna concediilor, dacă treceți prin Târgoviște, nu ratați să vizitați și acest muzeu, unul dintre multele așezăminte de cultură și de istorie din vechea capitală a Tării Românești a Munteniei.

Pe curând,

Earnest

ȘTIAȚI CĂ...(XX). DESPRE PLANTE

                                  ,,Plantele sunt înzestrate cu suflet, dar nu și cu senzații.”                                                                                                         (Aristotel)

        Îmi amintesc, că pe la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut, am văzut la Telenciclopedia un film documentar realizat de japonezi. Printre multe informații,  ni se demonstra că plantele au limbajul lor, ca și animalele. Se filmase  într-un parc, unde era o alee de lilieci. Un bărbat trecea pe alee,  s-a oprit în fața unui liliac, a rupt o creangă, iar liliacul a scos un zgomot. A doua zi, același individ a trecut pe lângă liliac, fără să mai rupă vreo creangă, dar liliacul a scos același zgomot, preluat și de ceilalți lilieci. De câte ori trecea persoana respectivă pe lângă el, acesta scotea un zgomot. Concluzia cercetătorilor era următoarea: primul zgomot al liliacului a fost de durere, iar celelalte zgomote au fost de recunoaștere, de înștiințare/alertă  către  ceilalți lilieci. Mi-am amintit, atunci, cum strămoșii noștri, când mergeau la pădure șă taie un copac, întâi ei își cereau iertare de la el copac, după care îl tăiau. De fapt, toți iubitorii de plante știu că dacă vorbesc cu ele când le îngrijesc, acestea cresc mai repede și că lor nu le plac zgomotele.

 Vă scriu, mai jos, câteva concluzii ale unor botaniștii, care au urmărit zeci de ani comportamentul plantelor.

1. Beckester: ,, Plantele văd poate mai bine fără ochi decât văd oamenii cu ochi”

2. ,,Peter Tomskins și Cristopher Bird: ,,Plantele ne pot citi, iar aura reprezentanților lumii vegetale interferă cu a omului.”

3.Raoul France a emis ipoteza că plantele se mișcă la fel ca animalele: rădăcinele plantelor se înfing în sol, explorându-l, iar mugurii și ramurile descriu cercuri precise. Ele ,, se  află într-un permanent proces de observație și înregistrare a unor evenimente de care oamenii nu au habar, fiind prizonieri ai viziunii lor asupra lumii, pe care o cunosc în mod subiectiv așa cum le-o relevă cele cinci simțuri ale lor”. Legat de această concluzie, un înțelept spunea că dacă oamenii ar înțelege glasul plantelor, care aud, văd și își transmit informații, multe rele plănuite în taină ar putea fi înlăturate. El spunea că păsările sunt cele mai bune vestitoare, iar copacii preiau informațiile pe care le transmit mai departe. Eu cred, că atunci când oamenii vor putea înțelege glasul copacilor, n-au să mai fie copaci, pentru că  planeta va fi pustiită de lăcomia unora dintre ei.

4.Tot Raoul France spune că plantele pot distinge sunete pe care urechea umană nu le percepe; pot sesiza unde luminoase invizibile pentru om ( Raze IR și UV), sunt sensibile la Raze X și la frecvența înaltă, folosită în  transmisiunile televizate; ele supervizează tot ce este în interiorul și exteriorul planetei. El trage concluzia îndrăzneață că este vorba de o entitate conștientă. El înaintează ideea că s-ar putea crea detectorul de minciuni cu ajutorul plantelor, pentru că ele ne recunosc, cunosc  starea noastră, chiar și intenția de a face bine sau rău, fiind dornice să comunice cu noi.

https://www.youtube.com/watch?v=8uHr99OwHSE

Pe curând,

Earnest