luni, 8 februarie 2016

CE AȘTEPT ÎN ANUL MAIMUȚEI DE FOC ?

 Am intrat în Anul Maimuței de Foc! Maimuța este vioaie, se mișcă repede, este ironică, răutăcioasă, generoasă, amuzantă, uneori țâfnoasă, fidelă, nu suportă nedreptatea și foarte inteligentă, iar atunci când este de Foc, te arde! ( să ne amintem de ultimul An de Foc al Maimuței-1956- când au avut loc primele manifestări anticomuniste din lume în Ungaria, Polonia, România- mișcările studențești din Timișoara, Iași, București, Cluj, Târgu Mureș-, când a avut loc revolta de celular a deținuților politici din Penitenciarul Aiud).
Având în vedere cele scrise mai sus, eu aștept în acest an ca Maimuța de Foc să-i ardă pe toți cei care au făcut rău acestui popor și să mi se răspundă la următoarele nelămuriri:
1. Unde au fost investiți cei 25%  luat din salariul bugetarilor?
2. Unde s-a dus profitul din acele investiții?
3. Dacă a existat un profit, de ce nu se dă și acționarilor, adică bugetarilor, cotă parte din profit sau de ce nu li se dă înapoi " împrumutul" cu dobânda aferentă? Dacă investiția a fost păguboasă, cei responsabili, să plătească!
5.Cine joacă cărțile în România: SUA sau UE? Cine e mai puternic și cine va câștiga în lume? Oricum, UE a început să piardă de când și-a desemnat lider Germania, dar nici SUA nu va câștiga tot timpul! Se va ridica Orientul, iar România va fi de partea Orientului, atunci când va veni vremea, dacă va mai exista vreo Românie!
6.Cine este vinovatul real al accidentului de la Colectiv?
7.Cine este marile manipulator sofist al " tinerilor frumoși și liberi", lipsiți de cultură civică și istorică ( să nu îmi spuneți c-or fi fantomele lui C.Z.Codreanu sau H.Sima!)?
8. Cine este în spatele reducerii orelor de educație istorică? ( cu ce scop, știm: pentru a avea " tineri frumoși și liberi"!)
9.Pe cine deranjează BOR? Nici pe departe Bisericii Naționale nu i s-au retrocedat atâtea bunuri cât li s-au retrocedat celorlalte biserici. care i-au scos pe preșcolari și pe elevi din spațiile retrocedate! Atunci nimeni nu a făcut manifestații, nimeni nu a organizat dezbateri, privind  bogățiile instituților respective, prvind zicerile sau tăcerilede  cutărui prelat etc. Totul s-a făcut în liniște și în pace. Numai BOR, de -a lungul istoriei noastre, a avut un rol național, a contribuit la dezvoltarea și promovarea limbii române ca limbă literară și de aceea a deranjat și mai deranjează!
10. Cine dorește ca în România să existe o democrație falsă  a unei minorități din stradă? Deci, cine dorește anarhie?
12. Care este cauza obiectivă a destrămării USL? Ce i s-a propus lui Crinuț și patriotul din el a refuzat să facă un anume joc, preferând altul, prin care a devenit peste noapte, dintr-un om politic cu viitor, un actor al  momentului tragic-comic dinainte, din timpul și de după destrămarea USL. Alții apun că l-ar fi prins cu ceva și ar fi devenit șantajabil. Eu prefer să cred în varianta mea, pentru că mai cred în românismul din unii dintre compatrioții mei!
13. Cine vrea ca Romania sa nu acceseze fonduri europene, cine vrea ca Romnia sa nu se dezvolte, cine vrea ca Romania sa fie o semicolonie?
Pe curând,
Earnest
P.S. Oare Ana Pauker s-a dedublat, reîncardându-se în M.M. și A.G, fenomen unic în religiile brahmană, budistă și hinduistă?

2 comentarii:

Vocea Poporului spunea...

Earnest draga, la primele tale intrebari ti se va raspunde fie ca venitul a fost reinvestit fie ca din acele rezultate spectaculoase ale investitiilor, li s-au marit bugetarilor salariile. Raspunsurile la celelalte intrebari li se vor da urmasilor tai, im functie de obiectivitatea sau subiectivitatea cercetatorilor de atunci.

Anonim spunea...

Vad ca maimuta s-a pus pe pozne. Tragic accident in Germania, din neglijenta sau cine mai stie din ce motiv. Numai ca germanii nu au iesit in strada ca sa ceara demisia ministrului transportului si nici demisia canelarului, dupa cum nu au cerut-o nici dupa marele val de musulmani care au venit in Germania, ca la pomul laudat!