,, Oriunde te duci, du-te cu toată inima.” ( Confucius)
![]() |
Hemeiuș,Castelul Roșu ( 1864-1866) |
Primul popas, vi-l propun la Hemeiuș, deși cred că ați fost de multe ori în această comună, probabil, la locul de muncă sau la restaurante, pensiuni și, mai ales, la Centrul de Echitație ,,Decebal”, care are și două școli: una de echitație și alta de dresaj. Mai mult ca sigur, nu ați văzut tot ce se putea vedea aici: un relief variat de deal, șes, luncă, case noi și vechi ( unele cu arhitectură deosebită), cu grădini și livezi, lacuri de acumulare, biserici și zone naturale protejate: Parcul Dendrologic și Lacul Lilieci.
Parcul Dendrologic a fost realizat într-o perioadă lungă de timp, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea odată cu căsătoria Lucicăi Cantacuzino cu Prințul Shomburg-Waldemburg. În prezent, parcul se întinde pe o suprafață de 49 ha și are 130 de specii de arbori și arbuști și cea mai mare colecție de trandafiri din România ( 280 de soiuri), dintre care un soi a fost creat, aici: este vorba de trandafirul care-și schimbă culoarea de la galben ( bobocul), la roșu ( floarea). În parc, se află Castelul Roșu ( aici au fost filmate câteva secvențe din filmul ,,Dumbrava minunată”), cunoscut cu numele de Conacul Cantacuzino - Pascanu, care a fost construit din cărămidă roșie, între anii 1864 și 1866, de către familiile de boieri Grigore Cantacuzino și Costache Pascanu, în stilul eclectic al Europei Occidentale din acele vremuri.
![]() |
Casa-Muzeu ,,Grigore Tăbăcaru” ( 1851) |
Lacul Lilieci este o altă zonă naturală protejată, care se întinde pe o lungime de 5 Km, fiind un habitat natural pentru cele 159 de specii de păsări, printre care și rața cu moț roșu care nu trăiește în România decît în această zonă. Probabil, copiii sau nepoții dumneavoastră au văzut aceste zone naturale protejate, pentru că în Săptămâna ,,Școala altfel”, învățătorii,profesorii de geografie și de biologie organizează, aici, excursii.
Nu puteți părăsi comuna fără a vă închina măcar la una dintre bisericile comunei: la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ridicată în anul 1851, Biserica ,,Sfinții Voievozi”, ridicată în anul 1756, în curtea căreia se află ruinele fostei biserici din ,,Livada Curții”, datată între secolele al XV-lea și al XVI-lea și, bineînșeles, trebuie să vizitați Casa Memorială ,,Grigore Tăbăcaru”. Grigore Tăbăcaru era fiul preotului din comună și, după cum știm, a fost un mare pedagog și om de cultură, a fost membru fondator al revistei ,,Ateneu” , care anul acesta și-a sărbătorit centenarul.
![]() |
Gârleni, Moara de apă (1881) |
Următoarea comună prin care treceți spre Buhuși este Gârleni cu o comunitate mare de ortodocși și de catolici, ceea ce este foarte bine pentru copii și credincioși , pentru că ele se întrec în activități culturale, educative și caritabile. Alegeți dumneavoastră la care dintre bisericile acestor două comunități vă veți închina (în funcție de cultul dumneavoastră), dar eu vă sfătuiesc să vă opriți și la Moara de Apă construită în anul 1881, care funcționa, când am revăzut-o, înainte de celebra pandemie și la vechea Biserică de Lemn de la Lespezi. De asemenea, mai sunt câteva clădiri vechi, monumente de interes local : dispensarul care este într-un conac de la sfârșitul secolului al XIX-lea și cele două școli: una în satul Lespezi construită în anul 1906 și alta în Gârleni, construită în anul 1908, ambele în stilul Spiru Haret, ușor modificat, prin reabilitări.
Ultimul popas pe care vi-l propun în prima zi de plimbare la Buhuși este Racova.
Dacă Gârleniul este o așezare veche care, conform cercetărilor arheologice, a fost locuită încă din neolitic, iar din documentelor istorice aflăm că locuitorii comunei au fost alături de Ștefan cel Mare în bătăliile de la Orbic ( 1457), Vaslui (1475) și Războieni ( 1476), despre Racova documentele ne informează că, aici, s-au stabilit românii din Transilvania, participanți la Revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan ( 1784), ca să scape de urgia declanșată de puterea austriacă. Urmașii lor au ridicat între anii 1820 și 1829 Biserica de Lemn ,,Sfântul Ioan.” La Racova, neapărat, trebuie să vizitați Casa Memorială ,, Ion Borcea”,
![]() |
Racova, Casa Memorială ,,Ion Borcea” |
![]() |
Hălmăcioaia, Biserica ,,Adormirea Sfintei Ana”, interior |
Nu puteți părăsi comuna, fără a face o deviere de la drum, îndreptându-vă spre Hălmăcioaia unde veți poposi la Biserica ,,Adormirea Sfintei Ana”, construită în stil bizantin, între anii 1920 și 1923, după proiectul arhitectului Siovani Petru cu o frumoasă catapeteasmă din brad pictată de Bizante Petru.
Cred că este destul pentru o zi de plimbare, relaxare și bucurie spirituală. Mai trebuie făcut un popas la Blăgești și apoi ajungeți la Buhuși.
Pe curând,
Earnest
Un comentariu:
🎩🎩🎩🎩💕☘
Trimiteți un comentariu