duminică, 10 ianuarie 2010

TEZAURE TRANSILVANENE LA VIENA (I).TEZAURUL DE LA CIOARA

Îi răspundeam unui domn Anonim, supărat pe faptul ca mă numesc Earnest/Oscar Wilde şi nu Onest Popescu, că am început să scriu pe acest blog din revoltă şi tot din revoltă continui să scriu. De exemplu, acum o oră, la Antena 3, un reporter, bine intenţionat, ne amintea că astăzi ar trebui omagiat Ion Budai Deleanu, prezentându-ne casa din Cigmau, în care a fost născut eruditul transilvanean, unde a funcţionat şcoala din localitate, clădire care este astăzi în paragină. Reporterul a încercat să ne informeze despre activitatea naţionalistă a Şcolii Ardelene, din care facea parte si Ioan Budai Deleanu, de lupta împotriva stăpânirii maghiare.
Cum să nu te revolţi, când constaţi, două greşeli, într-un reportaj, care se voia să fie informativ si educativ: 1.Şcoala Ardeleană a militat pentru emancipare naţională, care nu are nimic de a face cu naţionalismul; 2.În perioadă aceea, Transilvania era sub stăpânirea habsburgică, de altfel ca şi Ungaria, nu sub stăpânire maghiara.
Mi-a venit ideea să încep un nou ciclu, dedicat obiectelor de patrimoniu românesc, care se află în străinătate. Unele dintre ele se află în Colecţiile Muzeului de Istoria Artaei din Viena. De ce încep cu acelea aflate la Viena? Pentru că atât de mult ne-au jăgmănit austriecii, în timpul celor aproape 200 de ani de stăpânire, pentru că vorbim numai de tezaurul "însuşit" de ruşi şi nu spunem nimic despre tezaurul Moldovei însuşit de Solimanul Magnificul sau de tezaurele transilvănene însuşite de austrieci.
Din colectiile muzeului sus-amintit, fac parte diferite opere de artă descoperite în teritoriul românesc, aparţinând diferitelor epoci istorice. Multe dintre acestea provin din Transilvania. Din epoca dacică, provin 9 tezaure din argint. Unul dintre aceste tezaure este cel descoperit la Cioara, astăzi satul Siliştea, din comuna Baiţa (renumita pentru minele de aur si argint), din judeţul Hunedoara. Tezaurul este în întregime din argint şi este alcătuit din: o placă( fragment), patru brăţări, cinci fibule, două torquesuri, un lanţ-colier împletit, trei fragmente dintr-o spirală, unsprezece piese diferite. O valoare deosebită o are fragmentul de placă (g=149,5 g.), executată prin ciocănire, reprezentând două figuri. Valoarea piesei este documentară, daâdu-ne informatii importante privind portul, pieptanătura, armele şi bijuteriile pe care le purtau dacii. Acest tezaur a fost descoperit de un locuitor, pe nume Matei, fiul lui Ştefan Molodet. Descoperirea a fost anunţată Administraţiei, care a raportat-o la Viena, iar apoi a trimis întreaga descoperire acolo. Şi acolo a rămas.
O săptamână bună să aveţi!
Pe curând,
Earnest

Un comentariu:

Zori-de-Ziuă spunea...

Interesant si prea putin stiut la noi. Dar e Salistea, nu Silistea. Si Alba, nu Hunedoara.