luni, 30 iulie 2012

SUNT UN ZOMBI, CARE AM FOST LA VOT

Desi sunt crestin si nu voodoo, desi sunt roman si nu african sau haitian, m-am transformat in zombi, pentru ca asa a fost dorinta lui Sebastian Lazaroiu, si m-am dus la vot.
Insa, nu au fost destui de multi zombi, pentru ca acestia sunt Mici îngeri pazitori, alcatuind fiecare una dintre cele două părți ale sufletului.Ei sunt acele mici particule ale forței vieții, care se detașeaza la nastere din energia universala pentru a intra în corpul persoanelor, pentru ca apoi, la moartea lor, sa revina la divinitatea suprema. Asa, cum in credinta noastra, nu toti oamenii au ingeri pazitori, pentru ca nu-i merita, tot asa nu toti aoamenii au un zombi ai lor. Asadar, eu m-am numarat printre cei alesi a fi zombi si am fost la vot.
De ce m fost la vot? Pentru ca am vrut ca toti stramosii mei si urmasii mei sa fie mandri de mine!
M-am nascut in epoca in care elevii cantau la inceputul orelor imnul URSS, dupa care le era ingaduit sa-l cante si pe cel al Romaniei, "Republica, mareata vatra" si vreau ca urmasii mei sa cante "Desteapta-te, romane" si sa inteleaga indemnul imnului. Am copilarit in perioada in care vecinii mei veneau de la scoala, strigand in gura mare: "Stalin si poporul rus libertate ne-a adus" si vreau ca urmasii mei sa nu strige,"Merkel, Macovei si Basescu libertatea ne-au adus" . Am vazut cum bunica mea o invata pe matusa mea, pe ascuns, poezii din Eminescu, Cosbuc, pentru ca la scoala nu invata decat "Imparat si proletar" si "Noi vrem pamant", cum ai mei au fost obligati sa-si arda biblioteca intr-o noapte si doresc ca urmasii mei sa citeasca orice carte doresc, sa-si respecte valorile nationale. Imi era interzis sa pronunt pe strada culoarea verde si doresc ca urmasii mei sa vorbeasca liber la telefon si sa scrie, fara teama pe internet, ceea ce cred. Am fost aplaudat ca sunt roman, dupa ce Ceausescu a luat atitudine impotriva invadarii Cehoslovaciei si vreau sa ma intorc la acel moment de demnitate, nu la momentelea acelea in care suntem facuti hoti, criminali, puturosi! Am trait cativa ani cand stateam la cozi pentru cafea si alimente, dupa care a urmat perioada cand am trait rational, cumparand pe cartele, ca sa putem plati datoriile statului, care a investit in locuinte, scoli, pe care le mai folosim si astazi, in hidrocentrale, care mai produc si astazi si in multe fabrici si uzine in care au muncit parintii nostri, ca sa ne tina la scoli. Nu doresc ca urmasii mei sa plateasca pentru nimic, pentru ca totul a fost consumat Udrea, Blejner, Basescu si de toti ai lor. Si mai ales, am votat, pentru ca nu vreau ca, atunci cand voi iesi la pensie, sa mi sa spuna ca sunt un asistat social, sa mi sa spuna ca nu este loc, pentru mine in spital, pentru ca pe cale naturala, zombi din mine va avea cale libera, inainte de a-i cere Creatorul, sa se intoarca la el, eliberandu-ma pe mine de suferintele batranetii.
Imi pare foarte rau, ca nu toti romanii au fost inzestrati cu zombi, care sa le dea o parte din forta energiei universale, care sa-i indemne sa iasa la vot.
Pe curand,
Earnest

11 comentarii:

Profesorul spunea...

Si eu am fost un zombi. Am votat ca sa nu il mai vad pe Patapievici in fruntea CCR, jignind poporul roman, ironizand si denigrand valorile romanesti si mai ales razand de istoria acestui neam, caruia nu-i apartine.
Am votat pentru ca nu mai vreau sa-l vad pe Presedintele tarii mele sfidat la intrunirile internationale, pentru ca nu mai vreau sa vad o doamna procuror comunista, vorbind de reforma justitiei, pentru ca nu mai vreau sa ma intorc la epoca conducatorului iubit!

Anonim spunea...

Pesemne acel domn Lazaroiu a vrut sa-i jigneasca pe romanii care merg la vot, numindu-i zombi. Va multumesc, domnule Earnest, ca ati lamurit pentru mine ce este un zombi, in sensul lui originar, nu in acela dat de creatile artistice, dovedind astfel ca un alt consilier al Presedintelui profita de nestiinta oamenilor,numindu-i zombi, iar acestia, nevrand sa fie zombi in sensul stiut de ei, sa se revolte si sa nu mearga la vot.Asa au procedat intotdeauna basistii: au manipulat mase intregi de oameni, folosindu-se de mass media si de cozi de topor ale elitei intelectuale,profitand ca acestea nu sunt informate. Un popor neinstruit si neinformat este usor de manipulat. Instruirea nu se face nici in cluburi si nici, in colt, la carciuma din sat, ascltand muzica house sau manele.
Eu am fost un zombi, care am fost la vot ca sa imi exprim dreptul democratic de a vota. Am inteles un lucru: romanii nu stiu ce este democratia, pentru ca din anul 1938 pana in anul 1989 au trait sub dictatura, iar democratia fragila, care a inceput sa se construiasca dupa anii 89, a fost treptat distrusa in ultimii 8 ani, de aceea sunt multi care inca il admira pe cel care a distrus tot ce mai avea bun in el, romanul.

Vlad spunea...

Imi pare rau pemtru mine si pentru toti cei care sunt ca mine si au inteles cat de important este sa scapam de presedintele suspendat. Imi pare rau, pentru ce va fi: o accentuare a nationalimului din romanii patrioti.
Imi pare rau pentru transilvanenii, care si-au pierdut identitatea si au devenit peste noapte, ardeleni.

Tepii Ariciului spunea...

Credeti ca Suspendatul va dormi pana pe 12 septembrie? Va inselati! El nu isi da seama ca este mai urat decat a fost Ceausescu si vrea sa ramana pe pozitie, fiind inconjurat, ca si Ceausescu, de lingai, care il imbata si la propriu si la figurat, iar in euforia betiei se vede cel mai adulat conducator, singurul salvator al Romaniei.

Un cetatean spunea...

Ultima diversiune a domnului Basescu: primarii vor lua dreptul constitutional la vot, prin refacerea listelor electorale, a persoanelor care care nu au acte de identitate. Bine domnule Basescu sa analizam corect: ca sa pot vota, eu trebuie sa am o identitate si cetatenie romana pe care sa o probez printr-un act: pasaport, buletin de identitate sau carte de identitate. Atata timp cat nu pot proba acest lucru, nu pot vota, deci nu am ce cauta pe listele electorale. Dar cum pe vremea cat ati dirijat Romania, existau pe listele electorale si cei trecuti in lumea celor drepti, care, culmea!, au votat, asa in mintea dumneavoastra, frecvent aburita, pot vota si cei care nu pot proba ca sunt cetateni romani si ca au o identitate. Ati guvernat si nu ati facut niciodata ordine, ati redus numarul functionarilor din politie si administratie si mai ales ati comasat toate sectiile de eliberare a actelor de identitati intr-una singura, aceea de la judet.Stiti cate zile trebuie sa piarda un cetatean din alte localitati ca sa poata beneficia de un act de identitate? Aceasta este reforma pe care ati facut-o. Stiti cati minori cuprinsi intre 14 si 18 nu nu au carte de identitate? Inainte se faceau prin scoli si macar se tinea evidenta. Ati distrus tot ce era bun in Roamania si acum latrati ca un caine turbat, pretinzand sa mai fiti si crezut!

Oana spunea...

Ati observat ca Basescu se crede Colombo? Ii copiaza gesturile, o citeaza mereu pe sotia sa. Vrea sa ne induca ideea ca verdictul lui va fi cel corect.

Anonim spunea...

In ce tara traim? Cum vine aceasta fapta: se face plangere penala impotriva celor care au instigat la vot, adica acelora care le-au amintit oamenilor ca trebuie sa-si exercite un drept constitutional, nu acelora care au boicotat referendumul, cerand oamenilor sa nu isi exercite un drept. Sunt anchetate niste modele, pentru ca au votat, intrebandu-le de ce au fost la vot. Eu cred ca ar trebui arestati toti politistii si procurorii, care fac abuzuri si care favorizeaza dictatura lui Baseacu.

Anonim spunea...

PRESEDINTELE SUSPENDAT JUCATOR SE JOACA CU NERVII CETATENILOR. NU E BINE, DOMNULE PRESEDINTE, CHIAR DACA SUNTETI SUSTINUT DE AMERICANI, POPORUL CARE V-A ALES VA POATE FACE CEEA CE I-A FACUT TOVARASULUI.

earnest spunea...

Zombi din mine se revolta si zice: voi, romani prosti, ati asteptat atatia ani pe americani si iata ca au venit! Dupa ce a ras in hohote, zombi al meu a plecat si m-a lasat in voia celor care l-au ales pe Satana. Aceasta merita poporul roman, care la sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului a permis ca in fata Manastirii Nicula sa se petreaca cu manele, care a incurajat in Piata Constitutiei desfasurarea unui concert al unei talentate cantarete care poarta crucea in zona pubiana, care a permis sa-i fie calcate in picioarele valorile si care nu a reactionat la nicio etapa de incalcare a principiilor democratice.

Ana spunea...

Cati suntem in Piata Universitatii?
Mult mai putini decat eram impotiva lui Iliesu, care a pus bazele democratiei.

Anonim spunea...

In Bacau, nu a iesit nimeni in Piata Drapelului. M-am dus ca fraierul si nu era nimeni.A inceput furtuna si mi-am zis ca natura se revolta. Unde este domnul Hrabenciuc, revolutionarul din 89? Ii place ce a ajuns aceasta tara? Asa au vazut ei, toti cei care erau in 89 in fata Prefecturii, Romania de azi? Eu ma nasteam in acea zi si nu am cunoscut o alta societate decat aceea in care am crescut si nu imi place. Ce faceti, voi toti cei care ati crezut ca noi, urmasii vostri, vom trai mai bine, in libertate? Care libertate? De ce domnule Earnest, nu ai curajul sa spui ca existi? Iti spun eu, din acelasi motiv, pentru care eu semnez Anonim.