GÂSCA-PREȚIOASA DIN OGRADA GOSPODARULUI

  

                 " În a vieții portofoliu

Se înscrie c-un rateu

A salvat un Capitoliu

   Ca s-ajungă un pateu"

                                                                   (Laurențiu Ghiță)

   Cea mai veche și mai folositoare dintre păsările de curte este gâsca. Imaculată de albă, uneori cenușie, gălăgioasă, o bună, înotătoare, domină curtea și bălțile de la marginea satelor. Nu suportă ciubotele roșii și te aleargă pe ulită, dacă îndrăznești să treci pe lângă ea cu astfel de încălțări.

Mausoleul Ceciliei Metella

  Se presupune că la  început a fost domesticită în Babilon și de acolo creșterea gâștelor a urmat obișnuita cale spre Europa, prin Grecia și Roma. Aici a făcut o adevărată carieră, fiind consacrată zeiței Iunona și gâștele sacre de la templul zeiței au salvat Capitoliul, în anul 390 î.e.n., de atacul galilor conduși de Brennos, găgăind și punând gărzile pe poziție de apărare. "In memoriam" acestui eveniment, anual, romanii organizau o impresionantă procesiune, când una dintre gâștele sacre era transportată pe Capitoliu, într-o litieră luxoasă, în timp ce, de-a lungul traseului parcurs, erau crucuficați câini pe stâlpi din soc, plătind astfel pentru neglijență lor de a nu fi lătrat la atacul galilor. În semn de " recunoștiință", romanii au introdus obișnuință, ca la aniversarea acelei zile, să mînânce o gâscă friptă. Tot la Roma, în perioada dintre consulatul lui Sulla și Caesar, a fost descoperit pateul de ficat de gâscă, ca apogeu al artei culinare din acea epocă. Se presupune că descoperitorul acestui deliciu culinar ar fi fost soțul celebrei Cecila Metella, o frumusețe a Romei acelor vremuri și o tovarășă de conversație plină de spirit. Pe Via Apia, toți care au vizitat acest loc la Roma i-au putut admira solemnul și bogatul monument funerar. De la germani, soldații romani din castrele de pe Rin au învățat cum să-i valorifice mațele și cum să o jumulească, pentru a-i folosi puful la umplerea pernelor și a plăpumilor.

    Mai târziu, gâsca a dat o contribuție extraordinară la dezvoltarea culturii: ne-a dat pana de scris. Prima mențiune documentară a acestui obiect, ne-a venit din secolul al VII-lea, din Spania. În Evul Mediu, fabricarea penelor de gâscă ca instrumente de scris ajunsese un adevărat meșteșug și o bună afacere, care s-a menținut până în secolul al XIX-lea, când a fost descoperită penița din metal de John Mitchel din Birmingham.

  Ce soartă! - ne spune Semionow: " slujești o mie de ani cu credință filosofi și savanți și ești și rămâi, până la urmă o gîscă", iar eu, Earnest, ca un adevărat cetățean onest, adaug: mai ești  și " gratulată"   cu sintagma " proastă ca o gâscă".

  Pe curând,

  Earnest