"Ţine minte ce-ţi spun eu: dacă poporul ăsta va fi cândva şters de pe hartă nu va fi fiindcă l-ar ocupa ruşii, turcii, americanii, indienii, chinezii, ci din indolenţa, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare şi din complicitaţi interne oferite oricărui inamic"
(Ileana Vulpescu)
Pe zi ce trece, văd cum tânăra generaţie ( cam în procent de 75) este din ce în ce mai pasivă la tot ce se întâmplă în jur. Această pasivitate este consecinţa lipsei unei educaţie civice, patriotice, religioase, culturale, politice. Deşi programele şcolare sunt foarte încărcate şi curriculum cuprinde toate disciplinele, ele nu sunt receptate de toţi educabilii. Aceştia sunt spectatori pasivi la orele de curs: butonează pe mobil, dorm cu capul pe bancă, pentru că noaptea au stat fie pe facebook, fie printr-un club sau în faţa blocului la taclale sau la fumat ori la băut cu gaşca. Chiar şi cei din mediul universitar nu mai sunt activi ca generaţiile trecute.Ajunşi la locul de muncă, o parte dintre ei nu ştiu meserie, alţii doresc salarii mai mari decât poate patronul sau statul să le ofere, alţii acceptă să lucreze cu jumătate de salariu pe statele de plată şi cu cealaltă jumătate luată în mână şi sunt astfel pasivi la evaziunea fiscală. O parte din cei care sunt bine pregătiţi, ori pleacă în străinătate ori nu-şi găsesc loc de muncă, pentru că nu sunt destul de şmecheraşi, tupeişti sau nu au relaţii sus-puse.Şi aceştia sunt tot spectatori pasivi la nedreptatea societăţii care a investit în ei şi care îi lasă de izbelişte. Dacă sunt pasivi faţă de propria lor situaţie, ce să mai aşteptăm de la ei ?
Enumăr căteva situaţii de pasivitate la care au participat majoritatea generaţiilor, nu numai generaţia tânără:
- arderea manechinului care-l întruchipa pe Avram Iancu ( oare câţi din generaţia tânără ştiu cine este Avram Iancu? Ştiţi că manualele de istorie din clasa a XII-a nu-l menţionează?);
-atitudinea şovină a microbiştilor maghiari pe Arena Naţională din Bucureşti sau la alte manifestări sportive din alte ţări;
-defrişarea masivă a pădurilor;
-numirea lui MRU ca director al Serviciului de Informații Externe al României. Câţi din generaţia tânără, care vorbesc de erorile comunismului, perioadă pe care ei nu au trăit-o, ştiu că personajul respectiv a fost un admirator al lui Ceauşescu şi că a fost beneficiarul epocii respective? Câţi ştiu că el a renunţat, în calitatea sa de ministru de externe, la Tezaurul României şi la averea lui Godju în favoarea Ungariei, pe care marele patriot o lăsase : "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă", pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților". .Păi votanţii lui MRU ştiau acest lucru, dar şi ei sunt aleşii generaţiei pasive, fără cultură civică, politică, patriotică etc;
- evaziunea fiscală practicată de maneliştii care ne flutură banii "fără număr", a celor care îşi clădesc palate sau au pus mâna pe cele mai frumoase clădiri din Timişoara, care se plimbă prin oraş cu maşini de lux, care fac nunţi zgomotoase la care asistă pasiv un oraş întreg;
- declaraţia ambasadorului Ungariei referitoare la autonomia secuilor şi alte declaraţii şi plimbări prin Transilvania a Prim-Ministrului Ungariei.
Lista ar putea continua, dar sunt sigură că tocmai cei care sunt pasivi, nu au răbdare s-o citească.Pe curând,
Earnest
2 comentarii:
Ai văzut zilele acestea vreun băcăuan, purtând în piept cocarda albă? Cu ocazia acestui festival, când pieţele publice au fost pline de spectatori, doar eu eram cu cocarda în piept. S-au pozat şi-au pus fotografiile pe facebook, dar le-a fost fie teamă, fie ruşine să le poarte. Au pus o fotografie şi şi-au făcut datoria! Ei,copiii, nepoţii lor pot oricând victemele vreunui psihopat violator sau pedofil.
Numai ca generatia spectatorului pasiv nu a mai fost pasiva la tragedia din Colectiv.Insa ce a urmat, demonstreaza tocmai ceea ce spuneai Earnest: lipsa de educatie civica. Aceasta i-a facut sa se lase manipulati, pe un fond emotional puternic, si au dus tara in colaps si ne vom intoarce la epoca Basescu-Boc, cu alti actori politici
Trimiteți un comentariu