AMIN !

„Daca ar fi cineva în stare să-i facă pe credincioşi să se roage, sub puterea lui Dumnezeu, ar deschide uşa celei mai mari treziri spirituale pe care a văzut-o vreodată acest pământ.” – Leonard Ravenhill

   

      Deunăzi, l-am urmărit cu mult interes pe Președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, într-un interviu realizat de Flerentina Fântânaru. Îl apreciez, nu numai pentru faptul că este unul dintre cei mai mari istorici medievali în viață din România, ci și pentru faptul că este un mare patriot și pentru că abordează toate subiectele, pe care le tratează, de pe poziții naționale, menționând întotdeauna rolul religiei în formarea profilului moral al oamenilor și rolul pe care l-a avut B.O.R., în menținerea românismului.

    M-a surprins afirmația referitoare la folosirea sintagmei ,, Amin ”, spunând că aceasta a fost preluată de ortodocșii români de la catolici. Eu știam că ,,Amin!” este un cuvânt din limba ebraică și l-am auzit pronunțat deopotrivă la ruși și la greci. Ca să mă conving, am consultat Dicționarul de religie și Dicționarul biblic. M-am gândit să realizez o sinteză a celor găsite în  dicționarele respective și s-o transmit, prin acest blog, spre cunoaștere.

   Amin, în limba ebraică ,,amen” înseamnă ,,cu siguranță”, ,,cu adevărat”.

  În Vechiul Testament este folosit  de 13 ori, ca o formulă liturgică, în care adunarea sau persoanele individuale acceptă valabilitatea a unui jurământ sau a unui blestem, cât și consecințele. A fost, de asemenea, răspunsul la o benedicție ( vedenie, revelație, prorocire, meditație) și este inclus în doxologiile cu care se încheie cele patru cărți de Psalmi. Este folosit și în răspunsul ironic al lui Ieremia la profeția lui Anania că exilul va fi de scurtă durată și în răspunsul lui Benaia ( comandantul gărzii personale a lui David) de a-l încorona pe Solomon, ca rege. În ambele cazuri, termenul constituie introducerea la o rugăciune, ca Dumnezeu să binecuvânteze afirmația.

   În afară Vechiului Testament, termenul ,,Amin” se găsește într-un document din sec. 7 î.e.n. ca o introducere la un jurământ, în care se declara nevinovăția. ,,Amin, eu sunt nevinovat !”

   În Noul Testament, Amin este folosit de 119 ori, cu regularitate, la sfârșitul rugăciunilor și a doxologiilor și este un răspuns așteptat de la cei care participă la rugăciunea publică. Numai Iisus îl folosește la început : ,,Amin, amin  vă spun...”, conferindu-i spuselor Lui o autoritate mesianică distinctă.

       Eu nu știu de unde istoricul Ioan-Aurel Pop are informația că ortodocșii români au preluat ,,Amin” de la catolici și nu îl contrazic. Am vrut doar să vă transmit că folosirea acestui cuvânt este menționată înaintea apariției creștinismului, folosit, de asemenea, de către  Iisus și de către apostolii săi, iar noi știm că pe meleagurile noastre au fost misionari doi apostoli: Andrei și Filip, de la care, primii creștini, preoții și episcopii din Dobrogea l-au folosit, mai mult ca sigur, la sfârșitul rugăciunilor.

      Pe curând,

      Earnest