EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CV).ALEX DRACE FRANCIS, ISTORIA MĂMĂLIGII

,,Comandantul Banatului Timișoarei, generalul Joseph Andreas von Hamilton nota abundența porumbului  și a altor culturi în provincie în ton depreciativ, susținând că atare abundență avea un efect negativ asupra hărniciei localnicilor.”( Alex Drace Francis, Istoria mămăligii”)

        Alex Drace Francis s-a născut în anul 1971, în Marea Britanie, find, după părinți, englez și irlandez. Este profesor de Istorie literară și culturală la Departamentul de Studii Europene la Universitatea Amsterdam. A învățat limba română între anii 1993 și 1994 ( la a doua sa vizită în țara noastră), când a lucrat ca administrator pe teren în proiectul umanitar ,,Scottish European Aid”, cu sediul la Botoșani. Doctoratul și l-a dat în Istoria României, în anul 2006, cu tema ,, Despre tipar, educație și dezvoltarea identității naționale în Principatele Române și Regatul României în secolele XVII-XIX”, teză dezvoltată în cartea ,, Geneza culturii românești”, tradusă în limba română și publicată la Editura Polirom, în anul 2013. Alex Drace Francis vine des în România, pentru că are prieteni din mediul academic la Iași, București și Cluj
    ,,Istoria mămăligii:povestea globală a unui preparat național” a fost editată  de Central European University Press, în anul 2022, în limba engleză și tradusă în limba română de Anca Bărbulescu, fiind publicată de Editura Humanitas, București, 2023. Pentru conceperea acestei lucrări, autorul a consultat documente românești, austriece, rusești, maghiare, turcești, numeroase studii și articole, tratate de istorie. În carte găsim diferite puncte de vedere, privind introducerea culturilor de porumb în Europa și în Țările Române, hărți cu zonele unde se cultiva porumbul în Țările Române, statistici cu grafice comparative legat de importul și exportul de porumb, rolul acestei cereale în economia, în politica țărilor și în viața socială, în perioadele de foamete și de războaie, calamități naturale, De asemenea, autorul ne prezintă rețete românești de mămăligă și de alte produse care folosesc făina de porumb, prezența porumbului în pictură, literatură în proverbe, în toponimie și în onomastică.

    Istoricul face și multe greșeli de ordin istoric, datorate , probabil, neînțelegerii unor noțiuni sau alegerii unei surse de informare incorecte.De exemplu, când arată că în secolul al XIV-lea ,,au apărut ” Principatele Române, folosește o sursă maghiară, deși, deseori, îl citează pe Andrei Oțetea cu ,,Istoria poporului român”. În primul rând, au fost constituite trei Țări Române, nu principate: două independente conduse de un domn cu triplă legitimitate: era de os domnesc, era ales de  adunare și era uns de Mitropolit,primind titulașul de ,,Ion”; era,  și voievod, conducătorul armatei, iar în Transilvania era doar voievod, pentru că această țară românească s-a constituit ca un voievodat autonom în cadrul Regatului Ungaria. O altă greșeală este aceea că spune că Țările Române erau provincii de frontieră ale Imperiului Otoman, ceea ce nu este adevărat.Statutul nostru, în raport cu Imperiul Otoman a fost de țară tributară, prin tribut se răscumpăra. anual. libertatea, după care am devenit țară vasală. Ce-i drept, au fost mici  teritorii românești  provincii otomane de tip raia, sangeac, pașalâc, dar Țările Române au rămas în Teritoriul Păcii al Imperiului Otoman. O altă greșeală este aceea în exemplele pe care le dă referitor la reformele Regelui Carol I, unde spune că a înființat universități (!), unde prezintă  situația țărănimii în acea perioadă, dând ca sursă Discursul lui Mihail Kogălniceanu, din anul 1861! De asemenea, se contrazice, de la un capitol la altul, privind caracterul economiei românești. Într-un capitol spune că Țările Române erau chelarul Imperiului Otoman, de unde acesta se aproviziona cu cereale, miere, oi, cherestea, fructe, legume, că în secolul al XVIII-lea românii întrețineau trupele austriece, rusești, otomane, care se luptau pe teritoriul nostru, uitând să mai plece, că exportau cereale, citând un călător străin, care se mira cum de mai supraviețuiesc românii, în aceste condiții. În alt capitol, spune că abia începând cu secolul al XIX-lea Țările Române au avut o cultură cerealieră, economia românilor fiind până atunci, silvică, pastorală ( cred că traducătorul a tradus așa termenul ,,pastoral production and economy” pentru că în limba română, deocamdată, această noțiune are alt sens), românii ocupându-se și cu apicultura, vânătoarea și pescuitul. De asemenea, autorul folosește frecvent noțiunea colonialism, semicolonialism, coloniști, fără să ne lămurească cine erau coloniștii, iar  Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu o numește revolta unor panduri neorganizați, care voiau să dețină comerțul cu porumb, de care era interesat și Ipsilanti.

   Am atras atenția doar asupra unor erori, pe care le consider mai grave, privind istoria noastră, Este important să ne cunoaștem istoria, pentru a ști ce este adevărat și ce nu este adevărat, atunci când citim unele studii, verificând sursele pe care autorul le-a consultat.

   I se iartă autorului totul, pentru că, referindu-se la perioada de după 1877, îl citează și este de acord cu ideile lui  Frank Uekötter din  ,,Europe ̓s Guinea Pigs”, rezumându-le în următoarea frază: ,,Locuitorii din România și din alte țări sud-est europene erau ,,cobaii” Europei. Cu alte cuvinte, departe de a fi izolați de curentul modernizării și a economiei globale, erau, mai mult decât orice alt grup, bombardați de experimente sociale și de schimbări economice și politice,” 

Oare, acum, nu este la fel?

 Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

 Fiind ultima zi din septembrie,vă invit să ascultați două cântece frumoase, care nu au legătură cu porumbul sau cu mămăliga. Singura legătură ar fi că în multe zone ale țării, în această lună, s-a recoltat porumbul și că oamenii se mai iubesc.

https://www.youtube.com/watch?v=E-9w0OMp3CI

https://www.youtube.com/watch?v=1pizEnsP6AI