UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ ( 5 )

 ,,Istoria este o luptă împotriva timpului, deoarece cheamă faptele și eroii timpului la o nouă viață.” 

( Camelia Oprița)

Charles de Gaulle și Nicolae Ceaușescu

   Mai este luna cu cele mai multe evenimente și tradiții din istoria noastră, care ar trebui să nu fie uitate, începând cu Armindenul, Ziua Tineretului, Marea Adunare de la Blaj când s-a citit Petițiunea- Proclamație, Plebiscitul prin care s-a aprobat Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris,  Declararea  Independenței, Memorandum-ul, Instaurarea Monarhiei, Încheierea Păcii de la București ( Pacea Marghiloman), Transformarea Partidului Socialist din România în Partidul Comunist Român și afilierea lui la Internaționala III, Capitularea Germaniei și Ieșirea României din al Doilea Război Mondial, după 260 de zile de participare la înfrângerea fascismului, Intrarea României în Tratatul  de la Varșovia, la care mai adăugăm că în această lună s-au născut Ion Popescu-Gopo, Nicolae Grigorescu și au trecut Dincolo, George Enescu, Marin Preda, Camil Petrescu, Vida Gheza,  Lucian Blaga, Octavian Goga, Octavian Paler, Samuil Micu, George Bacovia și mulți alți oameni de cultură. De asemenea, în această lună a apărut Revista ,,Gândirea”, s-a întemeiat Universitatea din Cluj, a fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a României, s-a inaugurat și Opera Națională din Cluj etc. După cum ați observat, am făcut o înșiruire haotică, fără a preciza ziua și anul evenimentelor, pentru ca dumneavoastră să faceți  un exercițiu de memorie.

    Atunci, când ai multe evenimente din care trebuie să alegi, te gândești că cel mai bine ar fi să scrii despre acelea la care oamenii se gândesc cel mai puțin, deși le cunosc.
 Bobul de  istorie
 Vizita lui Charles de Gaulle în România
   Între 14 și 18 mai 1968, Președintele Franței Charles de Gaulle ( 1959-1969) a venit în  România, într-o vizită oficială, fiind prima vizită a unui președinte occidental în țara noastră. Trebuie să menționăm contextul în care acest eveniment a avut loc. În primul rând, România a fost prima țară socialistă care a recunoscut R.F.Germană, restabilind cu aceasta relațiile diplomatice în anul 1967 și în același an, Nicolae Ceaușescu l-a primit oficial pe Vicecancelarul și Ministru de Externe Willy Brandt. În anul 1966, România primise licență de la Franța pentru producerea automobilului Dacia. Charles de Gaulle fusese în vizite oficiale în URSS și China, Franța, fiind primul stat occidental care a recunoscut Republica Populară Chineză. De asemenea, a ieșit din NATO, a semnat independența Algeriei, a dus o politică antiamericană și antisovietică și voia încetarea conflictelor Războiului Rece, de orice natură: economică, politică, militară, să facă din Franța un stat puternic și cu mare influență în Europa. Cu toate acestea, în Franța, Charles de Gaulle își pierduse popularitatea.În ceea ce privește atitudinea lui față de România, acesta avea în vedere două aspecte: stabilirea unor relații economice și, ținând cont de politica de detașare a României față de URSS, urmărea ca țara noastră să fie mediatoare între Occident și țările socialiste. În România, Charles de Gaulle a ales să viziteze, de pe lista propusă de Guvern,  orașele Târgoviște , Slatina, Pitești, Craiova. De ce a ales Craiova , unde a vizitat Uzina Electroputere ( marca Electroputere a fost cunoscută  în peste 100 de țări), Combinatul Chimic, Centrala Electrică de Termoficare și nu Iașul? Răspunsul l-a dat Charles de Gaulle:  a vrut să-l întâlnească și să-i dea salutul, la el acasă, colegului său și bun prieten, Generalul Polihron Dumitrescu. Generalul român a fost șeful clasei de la la Școala Superioară de Război de la Paris, din anii 1920, și, conform regulilor școlii,el trebuia să primească salutul de colegii săi, ceea ce Charles de Gaulle a făcut.

  Urmarea acestei vizite a fost realizarea unor schimburi culturale și educaționale între Franța și România, asistență tehnologică la un laminor de la Galați și la Uzina de Aluminiu de la Slatina, dar, mai ales, deschiderea căii lui Nicolae Ceaușescu și a României spre Occident.
Bobul  de cultură
Ridicarea Mănăstirii Cozia

 

  Pe 18 mai 1388 a fost  sfințită Biserica Mare a Mănăstirii Cozia. Aceasta a fost construită între anii 1386 și 1388, pe Valea Oltului, în orașul actual Călimănești, într-un loc mirific, pe care Paul de Alep îl descria, astfel: „În limba lor înțelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este „fortăreață de pământ din pricina nenumăraților munți din această țară” (...). Clădirea este mare și  este  înălțată pe marginea acelui râu (Olt), dar înconjurată de piscuri înalte și impunătoare, închise de păduri de nepătruns, astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare. Drumul către aceasta din urma este prin spatele munților de miazăzi, este extrem de greu și cu neputință de străbătut cu carul cu boi.”. Mănăstirea este ctitoria lui Mircea cel Bătrân și necropola sa. El a ridicat această mănăstire la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care era sfetnicul său între ,,cele dumnezeiești.”

Cozia, Tabloul votiv
Mircea cel Bătrân și fiul său Mihail,
 dăruind biserica Fecioarei Maria cu pruncul

   Eu  m-am oprit să văd și să mă închin la această mănăstire ori de câte ori am trecut pe Valea Oltului și de fiecare dată am descoperit ceva în plus, față de celelalte dăți. Aici, găsești evoluția stilului arhitectonic de la cel bizantin muntenesc spre cel brâncovenesc, evoluția de la pictura bizantină spre cea brâncovenească. Biserica a fost ridicată din piatră, alternând cu cărămidă,  în plan triconc, stil care se va păstra în Țara Românească până în secolul al XVIII-lea. Între  anii 1706 și 1707, Constantin Brâncoveanu a adăugat bisericii pridvorul, în stilul brâncovenesc, unde se află mormântul Mitropolitul Varlaam. Pronaosul considerat sala-tezaur a fost destinat ca necropolă domnească, unde se află mormintele lui Mircea cel Bătrân, ale familiei lui, al Teodorei ( cu numele de călugăriță Teofana),  mama lui Mihai Viteazul, fiind zidit fără ferestre (  două ferestre au fost deschise pe zidul sudic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu) și este singura parte a bisericii unde se păstrează pictura originală , în frescă, din anul 1391. Nu se cunoaște numele zugravilor. Ceea ce putem vedea aici și, privind cu multă atenție, ne îmbogățește cunoștințele: Portretul Sfântului Cuvios Nicodim și menologul, Judecata de Apoi, în total 237 de scene, dintre care 183  pot fi ,,citite, cunoscând, prin modul de redare bizantin, viața monastică isihastă,  viața sfinților,  martiriul  unora dintre ei. În naos, turla  este ridicată pe pandantivi.  În sistemul de boltire, arcadele mari sunt susținute de stâlpi masivi de zidărie adosați pereților, de o parte și de alta a absidelor laterale. Între anii 1517 și 1520 a fost refăcută pictura din naos: Tabloul votiv, Deisis. Pictura care se păstrează astăzi, în naos și în Sfântul Altar, este din vremea lui Constantin Brâncoveanu, realizată, în anul 1707,  tot în frescă de către Preda Zugravul și  fiii săi, Ianache Sima și Mihai. Pictura din pridvor aparține lui  Andrei, Constantin şi Gheorghe.  Catapeteasma originală a fost distrusă de foc, fiind făcută una nouă, în vremea lui Alexandru Moruzzi, în anul 1794. A fost realizată în stucatură, cu bogate ornamente în relief, pe cheltuiala egumenului Teodosie. Icoanele poartă semnăturile zugravilor Ioan, Ruca Ioan, Nica. Piciorul Mesei Sfântului Altar este o coloana din castrul roman de la Arutela, ridicat de către Împăratul Hadrian, în anul 138. Fațadele bisericii sunt decorate prin alternări de piatră și cărămidă, împărțite în trei registre, prin brâuri de piatră profilată în dublu tor. În curtea mănăstirii, Neagoe Basarab a ridicat Fântâna care-i poartă numele, în anul 1512,  în mijlocul căreia se află o cruce înconjurată de patru capete cufundate în apă pe jumătate, unde credincioșii aruncă bani și își pun dorințe. Ansamblul monahal  a fost întregit cu Biserica  Bolniței ridicată în vremea lui Radu Paisie, în anul 1542 și pictată de zugravii David și fiul său, Radoslav, Paraclisul sudic ctitorit ,în anul 1584, de către egumenul Amfilohie și pictat în secolul al XVIII-lea,  Paraclisul sudic, ctitorit, în anul 171, de  către arhimandritul Ioan de la Hurez, Fântâna cea Mare din secolul al XVI-lea, , cuhnia, chiliile și muzeul.

 În perioada anilor 1880-1920, biserica mănăstirii a fost grajd, iar ansamblul mănăstiresc a fost temniţă, azil sau cazarmă, iar obştea mănăstirii a locuit în jurul acestei biserici și tot aici, au fost săvârşite şi sfintele slujbe. Ctitoria marelui Domn și Voievod Mircea cel Bătrân, unde, începând cu anul 1415, a  funcționat prima Școală de Miniatură și Caligrafie din Țara Românească, sub conducerea lui Sofronie și a lui Filotei, imnologul, a fost transformată în temniță de Carol I, Regele care a avut  această inițiativă la multe mănăstiri din țară, printre care și Mănăstirea Răchitoasa din județul nostru.

 Pe curând,

 Earnest