Stephen King cu soția sa, scriitoarea Tahita King
,, E ca o caricatură desprinsă dintr-un film din anii 40 despre politica heirupistă dintr-un orășel, și e atât de mocofan că nici măcar nu-și dă seama de asta. N-are decât o idee neroadă în cap - să facă saltul , broscoiul - dar după ce ajunge în lacul din Augusta ar fi înțelept să termine cu prostiile astea, că dacă mai încearcă o săritură, o să fie strivit,” (Vince către Stephanie, personaje principale din ,,Colorado King”)
Scriitorul american Stephen King (n.21 septembrie 1947, Portland, Maine) este absolvent al Universității din Maine, din orașul Orono, specialitatea engleză. În timpul facultății, a cunoscut-o pe Tahita cu care s-a căsătorit, în anul 1971.Împreună au trei copii, doi băieți care sunt, de asemenea, scriitori, iar fata, Noemi, este preot în Biserica Unitariană Universalistă din Utica, statul New York. Este membru al Partidului Democrat. De-a lungul vieții sale a fost profesor, scenarist, regizor de filme, producător de televiziune, actor. A scris foarte multe romane și nuvele horror, S.F., gotice, drame, benzi desenate. A fost alcoolic, dependent de droguri și de medicamente, reușind să scape de toate acestea, în anul1980. Este unul dintre cei mai premiați scriitori americani și căruia i s-au ecranizat pe micul și marele ecran, majoritatea cărților.
M-am gândit să vă recomand această nuvelă, când citeam cartea, pe care v-am recomandat-o în luna iunie, ,,Dragă nemernicule”, în care scriitoarea Virginie Despentes făcea mereu trimitere la Stephen King. Având în vedere faptul că eu nu sunt amator de literatură horror sau S.F, deci nu prea am astfel de cărți în bibliotecă, dar sunt mare cititor de cărți polițiste, mi-am amintit că am o nuvelă a lui Stephen King, aparținând acestei specii literare și așa mi -a venit ideea să v-o recomand, pentru a o citi în perioada concediilor sau a vacanțelor. Este o nuvelă în care autorul ne dă posibilitatea ca noi să găsim, care a fost cauza morții lui Colorado King și, dacă a fost vorba de crimă, cine l-a omorât și de ce. Acțiunea nuvelei se petrece după 25 de ani de la găsirea cadavrului lui Colorado King, pe o plajă din insula Moose - Lookit. Proprietarilor ziarului local ,,The Weekly Islander”, vârstnicii ziariști Vince Teague și Dave Bowie, care nu au reușit, în cei 25 de ani, să dezlege misterul legat de Colorado Kid, li se alătura tânăra lor angajată, ziarista Stephanie McCann.

Stephen King a terminat de scris nuvela pe 31 ianuarie 2005, iar ediția pe care o am eu a fost publicată de Editura Nemira, în anul 2006, cu traducerea din limba engleză realizată de Gabriel Stoian
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest
Un comentariu:
Mă întreb cum ar scrie S.King un roman horror despre România zilelor de astăzi și a celor ce vor urma.
Trimiteți un comentariu