,,Urma civilizaţiei nu dăunează decât monumentelor.” ( Mircea Eliade)
![]() |
Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi |
![]() |
Biserica ,,Sfântul Dumitru” |
În anul 2011, a început restaurarea ansamblului, prin implementare atât a proiectului european „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea / modernizarea infrastructurilor conexe din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi”, cât și a două proiecte adiacente, care prevedeau amenajarea pârâului Tudorel, din zona învecinată ansamblului brâncovenesc - prin lucrări de salubrizare, igienizare și amenajarea unei punți pietonale peste pârâu - și amenajarea unei parcări în zona Ansamblului Brâncovenesc, pe latura din față și zona laterală, pe o suprafață de 1.000 m.
Astfel, astăzi, se pot vizita palatul, cuhnia ( refăcută în totalitate pe fundația păstrată) și anexele ( încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, droşcăria -atelierul pentru repararea trăsurilor), biserica. De asemenea, s-a amenajat și grădina, pentru că știm că Domnului Constantin Brâncoveanu îi plăcea să-și înconjoare palatele, conacele, bisericile cu parcuri.
![]() |
Potlogi, Bustul lui C. Brâncoveanu, sculptor Olimpiu Petre, 2014 |
În anul 1683, în satul Potlogi ( etimologia localității vine de la arhaismul "potlog", care desemna o bucată de piele naturală, folosită de cizmari la căptușirea încălțămintelor din piele), Constantin Brâncoveanu, pe atunci spătar, a ridicat o biserică închinată Sfântului Dumitru. Biserica a fost construită în stilul brâncovenesc, cu o singură turlă și cu o cupolă sferică. Ea a cunoscut mai multe transformări: în anul 1904 s-a construit a doua turlă, iar pictura originală a fost acoperită, biserica fiind repictată de către pictorul italian Umberto Marchetti adus de către Regele Carol I ( știm că respectivului monarh îi plăceau artiștii , arhitecții străini și nu mai trebuie să reamintesc năzdrăvăniile pe care le-a făcut arhitectul Lecomte de Nouy la Mănăstirea din Curtea de Argeș și la alte minunate monumente medievale românești).
![]() |
Loggia Palatului Brâncovenesc |
![]() |
Cuhnia |
Cuhnia era realizată cu bolți pe trompe și reprezintă, astăzi, una dintre atracțiile ansamblului, pentru că ne creează atmosfera din acea perioadă. Aerisirea se făcea prin 5 coșuri: prin coșul principal dispus în tavan, mai sus, ieșeau fumul și aburul, iar prin celelalte 4 coșuri dispuse, mai jos,intra aerul proaspăt.
Palatul Domnesc și întreaga curte au fost incendiate în anul 1714 de către turci, pe același motiv al mazilirii și decapitării sale și a urmașilor:trădarea, susținându-l, prin neparticipare, pe Țarul Petru I în Războiul Ruso-Turc, din anul 1711.
În anul 2014, pe 15 august, în comuna Potlogi, în apropierea intrării în Curtea Domnească, s-a inaugurat Bustul lui Constantin Brâncoveanu, realizat de sculptorul Olimpiu Petre.
Vă doresc un concediu plăcut și dacă treceți prin județul Dâmbovița, vă invit să vizitați acest Ansamblu Brâncovenesc de la Potlogi ,care sa află la 49 km de Târgoviște!
Pe curând,
Earnest
Un comentariu:
🎩🎩🎩🎩
Trimiteți un comentariu