marți, 24 martie 2009

DESPRE DEMNINATE


Ma intreb, ce ar fi raspuns Socrates la intrebarea pe care i-ar fi pus-o invatacelul Platon: "Ce este demnitatea?" Imi place sa-mi imaginez raspunsul (iertata-mi fie indrazneala, de a ma pune in locul lui Socrates), cam in felul urmator: "Demnitatea este atitudinea si curajul de a recunoaste ceea ce suntem", adică hotul, lasul, criminalul, desteptul, prostul, fudulul, marlanul, domnul, betivul, drogatul etc. sa recunoasca ceea ce sunt. Probabil, atunci lucrurile ar merge mult mai bine, cand cei buni vor sti cu demnitate si fara modestie sa-si arate calitatile, cei rai sa-si recunoasca defectele si sa doreasca cu sinceritate sa se schimbe. Insa societatea in care traim si pe care noi, toti, o formam nu accepta: cei destepti si cei buni vor fi intotdeauna invidiati, barfiti, uneori marginalizati sau acuzati de cine stie ce fapte, numai pentru a fi inlaturati ( pentru ca de! reprezinta un pericol pentru un mediocru sau pentru un oarecare ins care vrea sa parvina si sa-i ia locul), iar cei rai mint cu atata curaj, incat ei insusi cred ca sunt ceea ce nu sunt! Acestea tin de demnitatea personala si de atitudinea celor din jur fata de calitatile si defectele semenilor. Insa mai exista si demnitatea colectiva: a unei colectivitati mai mari sau mai mici, a unui grup social sau a unei natiuni. Sunt comunitati mici, care-si apara cu demnitate traditiile, valorile sunt natiuni care fac totul ca sa fie vizibile in lume. De exemplu, eu ii admir pe vecinii nostri unguri, care vorbesc cu atata demnitate despre ei, ca si cum ar fi cea mai minunata natiune, cu cei mai mari oameni de cultura si oameni politici. Noi, romanii, stam la rand, ne este frica sa iesim in lume, sa ne prezentam valorile. M-a revoltat tacerea noastra vis a vis de atitudinea lui Marko Belo la ziua nationala a Ungariei. Nimeni nu-i opreste sa-si sarbatoreasca ziua naţionala, dar nu mi se pare normal sa se vorbeasca despre drepturi teritoriale, in Romania, in prezenta Presedintelui Ungariei (chiar daca acesta era intr-o vizita particulara), iar autoritatile sa nu ia atitudine! Cum nu mi s-a parut normal sa nu solicitam statului american pedepsirea celor care au omorat cetateni romani, in urma unor accidente rutiere sau statului englez pentru pedofilii care s-au perindat prin Romania si au atentat la integritatea copiilor nostri. Singura atitudine demna, din ultimii ani, a fost a ministrului actual de externe Cristian Diaconescu, pe care a avut-o in Italia.
M-a deranjat, de asemenea, filmul realizat de americani despre copiii strazii, din Bucuresti. Este realitatea noastra, dar care este realitatea lor? Cati copii drogati , criminali, parasiti au americanii, care sunt cea mai puternica natiune! De ce nu au mila de ai lor? De ce pe toti ii interesează raul din Romania, iar pe romani ii intereseaza binele din alte parti? De ce nu prezentam si noi uratul, grotescul, decadenta, mizeria din alte civilizatii!?De ce trebuie sa inghitim tot ce se spune despre noi, numai pe motivul ca aceasta este realitatea. Da este O realitate, dar mai este si O ALTA realitate. Am putea sa discutam mult despre demnitatea natiunii romane, dar ma intreb, la ce ne foloseste?
Ma uitam zilele trecute la confruntarea dintre domnii Tariceanu si Antonescu. M-a socat atitudinea aroganta al lui taica Tariceanu, care in loc sa-si expuna programul lui, a criticat discursul lui Antonescu, lipsa de experienta a acestuia, neimplicarea in guvernare etc. Unde era demnitatea lui Tariceanu? Imi amintesc, ca atunci cand a pierdut alegerile, Adrian Nastase nu a pretins sa fie reales presedintele partidului. A fost un act de demnitate, pe care multi l-au trecut cu vederea si au facut tot posibilul sa-l izoleze pe fostul Prim Ministru, pentru ca reprezenta si mai reprezinta un pericol, pentru multi mediocri.
Earnest

Niciun comentariu: