Moto: "A nu fi cuprins de rusine atunci cand ai gresit, este cea mai mare depravare" ( Aristotel)
Rusinea este un sentiment de sfiala, jena, provocat de ceva anume, fie de origine sau de apartenenta la un grup, comunitate, etnie, natiune, fie de a fi pus intr-o anumita situatie, fara voia ta. De asemenea, rusinea este provocata de un insucces sau de o fapta pe care ai facut-o sau de imposibilitatea de a nu putea face nimic, fiind pasiv, spectator al acestei lumi, aflata in schimbare regresiva. Deci, rusinea este un sentiment. Cei care nu traiesc acest sentiment sunt nerusinatii. Eu nu vreau sa ma regasesc printre acestia, de aceea am luat intotdeauna atitudine, pentru ca nu vreau sa-mi fie rusine de mine, in intimitatea mea si rusine cu mine, in societate.
In ultimul timp, percep in jurul meu numai fapte rusinoase, care dauneaza nu numai unui individ sau unui grup de indivizi, ci intregii natiuni pentru ca pot determina si permanentiza incalcarea unor principii, cu consecinte grave in morala colectiva.
Voi trece in revista cateva evenimente, care mi-au provocat rusine si revolta pentru neputinta mea de a riposta public, cat si nemultumirea mea fata de cei care nu au rusine si cred ca faptele lor sunt normale.
Imi amintesc ca mi-a fost rusine, cand statul roman, prin vocea Presedintelui Iliescu si-a asumat holocaustul. Ma intreb, Germania, Ungaria cati kilometri de holocaust trebuie sa-si asume? De ce trebuie noi sa ne punem cenusa in cap, mai multa decat trebuie sa ne punem? De asemenea, mi-a fost rusine, cand am vazut ca in societatea romaneasca a inceput fenomenul becalizarii, de la mediul de afaceri la viata politica, de la sport la biserica, intrand in aceasta febra deopotriva oameni simpli cat si oameni cu carte, laici si ierarhi bisericesti. Mi-a fost rusine, zilele trecute, cand l-am vazut pe Cristi Diaconescu, care statea stingher, la ultinul sumit, alaturi de Presedinte, care facea glume, gafand, crezandu-se la o intalnire cu reprezentantii partidelor politice din tara.
Ma intreb, oare nu le-a fost rusine, intelectualilor elitisti romani, cu Presedintele lor, cel pe care l-au salvat, prin acea scrisoare ( redactata in maniera vremurilor tovarasului, iubit fiu al poporului), cand si-au vazut idolul, aruncand, in noaptea de trecere intre ani, cu sticla de sampanie in multime sau aruncandu-si haina ori tinand un penibil discurs? Ma intreb, de asemenea, nu le este rusine procurorilor sa faca dosare si sa fabrice probe la comanda sau judecatorilor sa dea sentinte dictate? De ce nu le este rusine, celor care incalca principiile statului de drept si ale democratiei, cand spun ca ei respecta statul de drept si apara democratia? De ce nu le este rusine de neputinta lor, cei care nu pot gasi argumente si probe care sa dovedeasca fapte comise si apeleaza la minciuna, calomnii, pentru a denigra o persoana incomoda, pentru a o inlatura definitiv?
Stiti, dragii mei cititori onesti, eu cred in justitia divina. Deja vad, cum persoane care au facut rau altora, aluneca, prabusindu-se intr-un hau, de unde in viata aceasta nu-i va mai scoate nimeni. Asa cum nimeni nu mai vorbeste de Mona Musca, nu se va mai vorbi nici despre Tulus, Morar si despre alte unelte, foste fiinte, atunci cand nu vor mai fi de folos.
Va doresc sa nu fiti pusi in situatia de a va fi rusine de faptele voastre si sa nu fiti raspunzatori de faptele celorlalti.
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu