luni, 8 noiembrie 2010

ADRIAN PAUNESCU. NU S-A VRUT DOLIU NATIONAL

Ma revolta intotdeauna lipsa de respect a unor oameni fata de anumite momente. Subiectivismul unora isi pune amprenta in  aprecierile pe care le fac asupra semenilor: ii apreciaza pe cei din jur in functie de relatiile personale. Asa s-a intamplat cu aprecierile pe care le-a facut, chiar in ziua inmormantarii poetului Adrian Paunescu, criticul de arta Andrei Cornea. S-a vazut multa, foarte multa rautate, dupa cum se vede rautatea lui Tismaneanu, Patapievici sau a celor care au scris astazi in "Romania Libera". Ii intreb pe acei, care au afirmat ca intelectualii nu-l considera pe Adrian Paunescu un mare poet, ce sunt Serban Cioculescu, Razvan Teodorescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Dan Berindei, Aurel Martin, Mircea Tomus, Ion Pop, Eugen Negrici s.a? Sunt cumva zidari, maturatori de strada sau valorosi critici literari, critici de arta si istorici?
Ma gandesc ca nici nu se putea decreta doliu national poetului, care a scris "Slugi la noi acasa" si care de pe patul de moarte se ruga sa se dea romanilor minima dreptate si ne ruga sa ne ingrijim inima si gandul.
A fost Paunescu poet de curte? Ii intreb, pe acesti domni, ce faceau parintii lor pe vremea cand tatal poetului era arestat politic, ce faceau ei, cand poetul l-a alungat in public pe Mos Gerila, aducandu-l inapoi pe Mos Craciun, cand ii invata pe tineri semnul libertatii, cand le vorbea acestora despre libertate si cultura in tranzitie? Au uitat ca el i-a redat poporului roman "Doina" lui Eminescu, i-a invatat pe tineri sa recite "Mistretul cu colti de argint", poezie interzisa ( dupa un an de zile de recitat in cenaclul "Flacara", aceasta a fost introdusa in programa scolara), i-a facut pe unguri sa cante alaturi de romani "Treceti romanii batalioane Carpatii"( astazi ne fac ei sa votam ca limba romana este limba straina la noi in tara), i-a invatat poeziile lui Essenin si Khayam si mai ales i-a facut sa cante "Viata noastra , ce ati facut cu ea?", i-a facut sa vibreze la Putna, Tebea si Alba Iulia. Oare nu el a pregatit acea generatie in adidasi si blugi sa iasa si sa-si ceara libertatea? Domnilor curati ca lacrima in vremea comunistilor, cate mesaje anticomuniste si anticeausiste ati scris sau ati rostit ca acelea care se afla in poeziile publicate in anii 80, "Rezervatia de zimbri", "Analfabetii", "Tacerea" s.a Cu voia sau fara voia voastra, Adrian Paunescu va ramane cel mai mare poet angajat la secolului al XX-lea. A scris poezie sociala, poezie national- patriotica, poezie pentru pace, poezie politica, dar a scris si poezie de dragoste. Si nu uitati, a fost un simbol al dreptatii si recunoasterii valorilor.
Bravo armatei romane, care l-a onorat cum se cuvine!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
Pe curand,
Earnest

Niciun comentariu: