luni, 2 martie 2015

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (I). STANLEY BING "SUN TZU ERA UN BIET MOTOTOL"

"Ar trebui să ne studiem pe noi înşine în tăcere şi să ne căutăm în adâncul sufletelor noastre, oriunde s-ar afla acestea, capacităţile şi slăbiciunile?. Mda, bine. Putem face asta"
 (Stanley Bing)

   Stanley Bing (n. la New York pe 20 mai 1951, cronicar la revista "Fortuna", scriitor, autor a 13 cărţi, vicepreşedinte la o companie multinaţională gigant, căsătorit cu scriitoarea Laura Svienty), un fin observator al realităţii cotidiene a secolului al XXI-lea, când oamenii au devenit mai egoişti şi  mai carierişti ca niciodată, când lupta pentru supravieţuire în societate şi la locul de muncă s-a întors în timp la epoca primitivă, s-a gândit să ne înveţe nişte tehnici de luptă, pentru a rezista în această lume nebună., în cartea "Sun Tzu era un biet mototol".
  Cartea lui Stanley Bing a apărut în S.U.A în anul 2004, iar în România în anul 2009, la Curtea Veche Publishing, fiind vândută la chioşcuri împreună cu "Săptămâna financiară" şi are ca subtitlu, următorul îndemn:" Subjugă-ţi adversarii, ţine-ţi aproape prietenii şi stăpâneşte adevărata artă a războiului". Cartea este didicată lui Alexandru Macedon, care a vărsat lacrimi când nu a mai avut ţinuturi de cucerit, lui Bobby Fischer, care nu a priceput că şahul este un simplu joc şi şi-a făcut adversarii să plângă, lui George W. Bush, pentru hotărârea de a isprăvi războiul tătălui său cu orice preţ...şi tipilor care conduceau corporaţia unde era angajat, care erau mereu furioşi, pentru un motiv sau altul.
   Cred că punctul de plecare al acestei cărţi  este cunoscuta reflecţie a lui Sun Tzu ( 544-496 î.e.n.), autor al lucrării "Arta războiului",( culmea! autorul nu o citează în cartea sa), şi anume, "Nicio ţară nu poate fi cucerită, fără o complicitate din interior", el considerând că eşecul în planul nostru de supravieţuire stă în propria noastră trădare faţă de noi înşine (vezi capitolul Cum îi faci pe oameni să te iubească: iubindu-te pe tine însuţi). De asemenea, în Mulţumiri, desluşim că motivul acestei cărţi se găseşte în frustrările sale provocate de cei din jur, de la profesorul său de sport, care l-a făcut în clasa a IV-a grăsan, la colegul său din clasa a VI-a, care i-a spus că blugii săi nu mai sunt la modă, ajungând la şefii săi, care s-au dovedit a fi nişte nenorociţi, înlăturându-şi frustrările cu speranţa că va veni şi vremea lor.
    În carte, autorul analizează modul în care au acţionat personalităţi din diferite domenii şi din toate timpurile, de la Moise la Michael Jackson, prezintă diferite grafice, tabele, unele dintre ele obiective, altele foarte subiective. Din această carte, poţi să înveţi foarte multe din sfaturile bune şi dacă eşti un spirit superior, poţi să înveţi şi din sfaturile care te fac un robot, acţionând după programul pe care ţi l-ai propus, refuzând să le urmezi, pentru că eşti fiinţă umană, ai suflet ,eşti raţional şi trebuie să ai încredere că poţi învinge, fără a fi o maşină.
   Ideea de bază a cărţii, în opinia mea, este că "În luptă atitudinea este totul". Restul, vă las pe dumneavoastră să descoperiţi. Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest

Un comentariu:

Unknown spunea...

http://adevarul.ro/cultura/carti/cum-sa-l-intelegem-sun-tzu-secolul-xxi--1_54e9db86448e03c0fddf13f6/index.html