duminică, 9 aprilie 2017

DESPRE SIMBOLURI (V).CRUCEA (III). CELE MAI RENUMITE CRUCI DIN ROMÂNIA (I)

Crucea cu raze de la Tărtăria, mil V î.e.n.
 (rândul 2, semnul 3)
Crucea, cel mai important simbol creştin, a fost implicată în toate domeniile artei, de la arhitectură la artele aplicate, construindu-se şi ridicându-se în spaţiul românesc cruci de piatră, marmură, lemn, pe biserici,în biserici,  pe morminte, la hotare, troiţe sau sculptându-se pe pietrele funerarare sau confecţionându-se cruci din metal, lemn, piatră semipreţioasă, cu diferite destinaţii.
Icoană de sticlă: Sfinţii
Împăraţi Constantin şi
Elena, între Sfânta
Cruce cu Raze
 După cum am arătat în celelalte articole, crucile, ca simbol religios, au existat înainte de creştinism, astfel de reprezentări fiind identificate pe ceramică, încă din epoca neolitică.
Crucea de tip Malta
sec XIV, Rădvani
Transilvania,
Cruce celtică, sec,XVII, cimtir
 CRUCEA CU RAZE  în centrul ei este semnul Învierii, este crucea dădătoare de viaţă, este  frecvent reprezentată pe icoanele de sticlă ale meşterilor populari şi ca troiţe. Însă cele mai vechi cruci cu raze din lume au fost identificate pe tăbliţele de lut de la Tărtăria, aparţinând culturii neolitice Vinca, mileniul V î.e.n. După 1000 de ani, depărtare în timp de  cultura Vinca, întâlnim această cruce ca simbol al zeului sumerian Anu şi unul dintre simbolurile zeului egiptean Ra. Crucea cu raze apare şi  pe ceramica dacică din Munţii Orăştiei până în Munţii Buzăului.
CRUCEA CELTICĂ este frecvent întâlnită în cimitirele din Transilvania din sec. XVII-XIX şi ca troiţe, în întreg spaţiul românesc din trecut şi din zilele noastre.
CRUCEA DE TIP MALTA   este reprezentată frecvent pe piatră între secolele IX şi XIV, dintre care menţionăm pe cele de pe elementele de arhitectură ( Complexul Basarabi, sec.IX-XI,  zidul de piatră al cetăţii Dăbâca, sec.XI-XIII), pe lespedea de la Reghiu ( Vrancea), sec.XII-XIII, pe stela antropomorfă de la Conop (  Alba), din aceeaşi perioadă sau pe piatra funerară de la Rădvani ( Bihor), sec. XIV.
CRUCI TĂMĂDUITOARE 
Mănăstirea Dervent, Crucea din Paraclis
Crucile tămăduitoare de la Dervent (judeţul Constanţa) sunt cele mai bine cunoscute de creştinii români. (Dervent în limba turcă înseamnă ,, loc de trecere lângă o apă"). Despre Dervent, ca loc sacru, voi scrie altă dată. Cele 4 cruci au crescut din pământ, pe locul unde au fost martirizaţi un preot şi trei fecioare creştine, în vremea lui Diocleţian, în sec. al III-lea. Acestea au devenit făcătoare de minuni şi loc de pelerinaj, ceea i-au determinat pe turci să încerce să le distrugă. Astfel, din cele 4 cruci, au rămas 2, iar în anul 1936 s-a ridicat acolo o biserică, devenită astăzi mănăstire, important loc de pelerinaj şi de vindecare a celor care cred în minunile Domnului.
Cele 40 de cruci de pe Dealul Amaradiei   
Biserica din Crucile, sec. XVIII
  În judeţul Dolj, în satul Crucile, mai există 2 case şi  o biserică aflată în ruină, complet izolată între dealuri şi văi. Oamenii s-au mutat în vale, aproape de şosea, pentru a avea curent electric, lăsând în urma lor o biserică, care le-a făcut satul lor faimos, loc de pelerinaj, loc de vindecare a multor bolnavi.  Cronicele spun şi pisania din biserică confirmă, că în sec. al XVIII-lea, unui cioban, pe nume Radu, i s-a spus în vis să ridice acolo o biserică. El a început să facă, mai întâi, 40 de cruci, cioplindu-le direct în copacii din pădurea boierului Andrei Bălăcescu. Boierul, aflând că o slugă a intrat în pădurea sa şi a început să cioplească copacii, a dat poruncă să taie crucile, însă îndată a orbit. După 40 de zile de plânsete şi rugăciuni, boierului i-a revenit vederea şi a hotărât să înceapă, în anul 1753, construirea bisericii. Crucile rămase, după tăiere, au devenit parte integrantă a bisericii: 2 cruci au fost zidite în catapeteasmă, , 2 în zidul din pronaos, iar în faţa catapetesmei, în mijlocul bisericii se află o altă cruce de 5 m. înălţime. Din partea dreaptă a Sfântului Altar izvorea un izvor tămăduitor, care astăzi a secat. Biserica nu mai are nici uşi, nici ferestre, este susţinută de multe bârne masive şi de un brâu din metal, la exterior. Mă întreb, dacă localnicii, cei care şi-au părăsit biserica, îşi amintesc întâmplarea boierului Bălăcescu şi dacă nu le trec fiori de teamă. În loc să aducă civilizaţia la ei în sat, aceştia au plecat după civilizaţie, fără să facă nici un efort.
Crucea de la Stoina (Gorj),1783
CRUCI ÎNTRE HOTARE
Oamenii au ridicat, în general, cruci din piatră între hotarele dintre localităţi, care delimitau spaţiul sacru al comunităţii lor de spaţiul profan. Aici, la hotar, aveau loc judecarea celor care încălcau regulile laice sau religioase, până aici se petreceau cei care plecau la oaste, aici se săruta pământul sau de aici se lua un pumn de pământ şi purtat în raniţă, pentru a-i aminti celui plecat de origine, pentru a-i alina dorul. Pe aceste cruci, se scriau nu numai numele celor din grija cărora au fost ridicate, ci numele tuturor membrilor comunităţii. Ele eru socotite ctitorii la fel de importante ca  bisericile. În judeţul Gorj, s-au păstrat 11 cruci de hotare, din sec. al XVIII-lea, scrise în chirilică.
Pe curând,
Earnest

Niciun comentariu: