Crucea de pe Caraiman |
Crucea de pe Caraiman sau Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926 şi 1928, din iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, în cinstea eroilor ceferişti căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu de beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. Crucea propriu-zisă are o înălţime de 28 m. şi 2 braţe de câte 7 m. fiecare, aflându-se la o altitudine de 2291 de m., de aceea a fost desemnată de către Guinnes World Records ca fiind ca cea mai înaltă cruce din lume, amplasată pe un vârf montan.
Crucea Albă |
Crucea Albă se află în Rezervaţia Domogled, pe traseul turistic Băile Herculane-Crucea Albă- Izvorul Jelerău, la o altitudine de 530 m.Constriurea acestei cruci este învăluită în mister:cine şi în memoria cui a fost ridicată sunt întrebări cu răspunsuri diferite. Acum vreo 35 de ani, când am urcat prima oară la această cruce, ghidul ne-a spus că a fost ridicată în cinstea unui aviator care s-a prăbuşit cu avionul, în acel loc, în timpul Primului Război Mondial. Am aflat din monografia oraşului Băile Herculane o altă variantă: această cruce din piatră albă a fost ridicată în memoria unui ofiţer care a luptat sub conducerea generalului Dragalina. Însă o legendă, care impresionează pe turişti, ne relatează că a fost dedicată de o tânără în memoria iubitului ei, care s-a întrecut cu dânsa pentru a ajunge la muntele Domogled. Calul s-a speriat la strigătul de triumf şi a sărit în gol, prăbuşindu-se în prăpastie cu îndrăzneţul tânăr.
În afara acestor cruci fixe, sunt crucile de pe lămpi, de pe ferecăturile cărţilor sacre, crucile care se poartă pe piept, crucile procesionale, crucile de mână, adevărate opere de artă executate din metal preţios sau nepreţios, din lemn sau din fildeş.
Pe teritoriul României au fost descoperite cruci valoroase prin vechimea lor dar şi prin modul lor de realizare.
Lampă de bronz cu cruce greacă,, Luciu, sec VI |
Crucea greacă de pe lampa de bronz de la Luciu, judeţul Ialomiţa, secolul VI. Vasile Pârvan consideră că această ar fi provenit din castrul roman Carsium ( Hârşova), stăpânit în acea perioadă de bizantini şi îi face următoarea descriere: "Lampă de bronz cu o cruce mare deasupra toartei; toarta perfect rotundă continuată în sus de o cruce veche bizantină. Capacul lămpii este stilizat în formă de stridie. Fundul lămpii are în interior o adâncitură prelungită ca un cui, pentru a servi la fixarea lămpii pe un candelabru ascuţit. Dimensiunile piesei: diametrele orizontale de 0.170 pe 0.70 şi înălţimea de 0.105 la cruce şi 0.055 la capac".
Dintre crucile pectorale vechi, cele mai renumite, descoperite pe teritoriul ţăriii noastre sunt: crucea de aur din secolul al VI-lea, de la Histria, și mai ales cunoscutul engolpion relicviar din secolul al XI-lea, descoperit tot în Dobrogea, la Dinogeţia (Garvăn), ambele păstrate la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Engolpion relicviar de la Dinogeţia, sec. IX. În accepțiune largă, engolpionul este un obiect căruia îi sunt atribuite
puteri apotropaice, fiind purtat la gât și suspendat în dreptul
pieptului. În epoca bizantină, acesta are forma unui medalion sau a unei
cruci în interior cu relicve sfinte, fiind purtat de înalți demnitari
laici dar mai ales de clerici.
Engolpion relicvar, Dinogeţia, sec. IX |
Engolpion relicviar de la Dinogeţia are forma de cruce latină, cu brațele ușor evazate și rotunjite spre extremități, fiind compusă din două jumătăți
articulate longitudinal prin intermediul a două balamale. Partea din
față, puțin mai mică, este cuprinsă de cea din spate și îmbinate
formează împreună o casetă. În interiorul acesteia se păstrează o
bucățică de pânză fină de mătase, în care e înfășurată o mică relicvă.
Cele două jumătăți sunt lucrate din foaie de aur, cea din spate este
simplă, neornamentată. Fața superioară este mărginită de un fir perlat
și în mijloc este aplicată o statuetă miniaturală cu Iisus răstignit. A fost executat prin turnare, ciocănire şi filigramare. Este ornamentat cu pietre semipreţiooase, calcedoniu bleu. În partea
superioară este sudată o perlă bitronconică prin care este petrecut un
lanț cu 174 de zale dreptunghiulare realizate dintr-o bandă îngustă de
aur., lung de 70 cm.Crucea are o
lungime de 10,2 cm, o lățime de 6,30 cm și o greutate împreună cu lanțul
de 77,27 g.
Despre alte cruci renumite de pe teritoriul României am să vă relatez altă dată.
Pe curând,
Earnest
Despre alte cruci renumite de pe teritoriul României am să vă relatez altă dată.
Pe curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu