Ştefan Baştovoi, 4 august 1976, Chişinău |
Ştefan
Baştovoi a fost născut la
Chişinău , în anul 1976, într-o familie de intelectuali: tătăl
său este profesor universitar de logică ( ateu convins), mama sa este regizor.
A studiat la Iaşi
( Liceul de Artă ,,Octav Băncilă"), la Universitatea de
Vest din Timişoara ( Facultatea de Filosofie). A făcut studii teologice la Chişinău. În clasa a
XII-a, a fost internat la
Socola , unde a scris ciclul ,,Un diazepam pentru Dumnezeu".
O vreme a fost
consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat in rangul
de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, profesor de
iconografie la Seminarul Teologic
din Chişinău. Este fondatorul revistei „Ekklezia”, una din primele publicaţii
creştine serioase din Republica Moldova şi al editurii „Cathisma” din
Bucureşti. În anul 2000, a fost hirotonit ierodiacon,luând
numele de Savatie, iar în anul 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea ,Noul Neamț”, Patriarhia Rusă, din satul Chițcani, situat în între Tiraspol și Bender, în Transnistria.
Romanul ,, Iepurii nu mor” a fost scris în
timpul studenţiei la Timişoara. Personajul
principal este băieţelul Sasha, elev în ciclul primar, lipsit de ambiţie dar care
îşi propune de fiecare dată să fie un elev silitor, luându-l ca model pe
copilul Vladimir Ilici şi care îşi pune întrebări existenţialiste despre
Dumnezeu, eroi, război, la care, după
cum este firesc, nu găseşte niciodată vreun răspuns care să-l satisfacă. Viaţa
lui este monotonă: zilnic se duce cu autobuzul la şcoală, întârziind mereu,
este certat că nu reuşeşte niciodată să-şi înveţe poeziile sau că este murdar. Învăţătoarea
Nadejdea Petrovna este total lipsită de tact pedagogic: la şcoală se simte
marginalizat, cu contribuţia învăţătoarei. Orele de curs nu sunt cu nimic
atractive, obiectivul principal fiind educaţia comunistă şi dezvoltarea
sentimentelor de ură faţă de corbul negru (capitalismul hrăpăreţ, al cărui
simbol şi forţă este SUA). Întors acasă mănâncă, dă mâncare la scroafă, după
care pleacă la pădure să adune brebenei pentru scroafă. Singura bucurie a lui
Sasha şi a elevilor sunt baloanele pe care copiii trebuie să le poarte de 1 Mai
şi de 7 Noiembrie şi pe care aceştia le sparg spre disperarea Nadejdei Petrovna.
Lozincele strigate la cele două manifestaţii, revin ca leitmotiv ca şi prezenţa
copilului Vladimir Ilici.
Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit
această carte dar v-o recomand, pentru a compara şcoala şi educaţia sovietică din Republica
Moldova cu şcoala şi educaţia românească.
Pe
curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu