marți, 27 martie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI(VI).100 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

Chișinău, 25 martie 2018
 1. Duminică, la Chişinău, a fost organizată "Marea Adunare Centenară", dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Am aflat de la cei care au participar, că ar fi fost vreo 10.000 de participanți, veniți din toate părțile Republicii. Unii dintre participanți ar fi venit pe jos sau cu ce mijloace de transport au găsit în ceasul al 12-lea, după ce autoritățile au făcut presiuni asupra companiilor angajate prin contract să-i transporte pe oameni, cerându-le să stopeze transportul.  Dimineața, termometrul din Piață arăta la Chișinău -7 grade.  Printre participanţii din România nu a lipsit Traian Băsescu. I-am ascultat la TV discursul, prin care cerea imperativ parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău să voteze în cel mai scurt timp unirea. Eu mă întreb: Ce a făcut, pe vremea când era Președinte? Nu s-a arătat interesat nici măcar de recuperarea Tezaurului, considerând comisia condusă de profesorul universitar I.Scurtu doar una care poartă discuţii cu caracter istoric. Ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a dat instrucţiuni ambasadorului României la Moscova să nu se implice în problema Tezaurului, după cum, mai târziu, a renunţat la valorile Fundaţiei Gojdu.
Delegația din Republica Moldova, ăn Parlamentul României
   2. Astăzi, 27 martie, la București, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului a fost adoptată "Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”.La ședință a participat și o delegație de la Chișinău, din care au făcut parte și Andrian Candu, președintele Parlamentului ,Valeriu Ghilețchi, vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Leancă, Vicepremier pentru Integrare Europeană, Monica Babuc, ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Sergiu Cioclea, Guvernatorul Băncii Naționale ,reprezentanți ai partidelor politice. A lipsit Președintele României, care, acum vreo două săptămâni la o conferință de presă, critica Guvernul și Parlamentul că nu au plan coerent, privind celebrarea  Centenarului Marii Uniri. Mă întreb: este Președintele României, președinte al tuturor românilor?
Conferința din Aula Universității ,, Vasile Alecsandri"
   3. Tot astăzi, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri", Casa Corpului Didactic ,, Grigore Tabacaru", Inspectoratul Școlar al județului Bacău, Filiala Bacău a Societății de Științe Istorice au organizat o conferință dedicată unirii Basarabiei cu România. Au cuvântat: prof. univ.dr. Constantin Hlibor de la Universitatea București despre ,,Chișinău, 27 martie 1918. Începutul revoluției unității naționale depline a românilor", cercetătorul dr Vitalie Văratic despre ,, Acordul Averescu-Racovschi din martie 1918, între mit și realitate", prof univ. dr. Alexandru Florin Platon de la Universitatea ,, Alexandru Ioan Cuza" Iași despre ,, Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) în perspectiva istorică". Din partea băcăuanilor, au cuvântat prof. Adrian Horodnic despre ,, Basarabia între țarism și democrație. Aspecte diplomatice" și prof. dr. Nicoleta Zărnescu despre ,, Documente privind contribuția Bacăului la susținerea frontului românesc, în Primul Război Mondial".
   Au mai fost trecute în agenda Centenarului Marii Uniri câteva activități. Închei această trecere în revistă a celor trei evenimente, citându-l pe domnul profesor universitar Hlibor, care, printre altele, a spus: ,, Putem prezenta mii de documente despre actul unirii, dar dacă nu pătrundem în esența lor și nu le simțim, nu am realizat nimic".
Pe curând,
Earnest












Un comentariu:

Diana spunea...

Am citit articolul cu multa placere