,, Nu progresezi decât dacă te miști simultan în ambele direcții - spre viitor, dar și spre trecut.”
(Cătălin Pavel)
(Cătălin Pavel)
Întrebarea firească pe care mi-o pun este ce se întâmplă, când nu ne uităm spre trecut, pentru că nici nu-l știm și nici nu vrem să-l cunoaștem, când nu ne interesează nici viitorul și nici măcar prezentul?
Bobul de istorie
8 iunie 1288 cea mai veche mențiune a Adunării Obștești Nobiliare din Transilvania
 |
| Cetatea Piatra Șoimului stăpânită vremelnic de familia Borșa |
Voievodul Transilvaniei Roland Borșa, în cea de a treia ,,domnie”, a convocat Adunarea Obștească a Nobililor Transilvaniei ( generali convocatio nobilium regni Transsylvani,) diferită de Dieta Ungariei. La această adunare au participat nobilii celor șapte comitate, clerul superior, orășeni și chiar țărani. Atribuțiile acesteia erau administrative, fiscale şi judiciare, dar nu şi legislative. Va exista un “regnum Transsilvanum”, deosebit faţă de regnum Hungariae, condus de către voievodul Roland Borşa, cu puteri de adevărat suveran (vayvoda Transylvanus et comes Zonuk; între ani 1258 și 1446, voievozii Transilvaniei au purtat și titlul de comes Zonuk, Solnocul de astăzi). Roland Borșa este considerat întemeietorul acestei instituții. Începând cu anul 1320, aceste congregații se vor întruni o dată sau de două ori pe an.
Cine era Roland Borșa? Majoritatea istoricilor consideră că făcea parte din nobilimea română, care stăpânea teritoriul Transilvaniei înainte de a veni ungurii în acest spațiu. Se cunosc două ramuri ale familiei Borșa: una de pe Valea Borșei ( județul Cluj), iar cealaltă din Bihor, cu reședința la Sânicolaul de Beiuș. Roland a fost voievodul Transilvaniei în anul 1282 și între anii 1284 și 1285, respectiv între anii 1288 și 1294, într-o perioadă grea pentru Ungaria care, pe de o parte, era măcinată de luptele între clanuri, pe de altă parte, era atacată de către mongoli și cumani. De asemenea, Regele Ungariei era presat de Papa Martin al IV-lea să-i creștineze pe cumani și să-i treacă pe români la catolicism. În acest context, Regele Ladislau Cumanul l-a numit pe Roland Borșa Voievodul Transilvaniei ca să-l ajute în lupta împotriva clanului Aba și pentru înfrângerea răscoalei cumanilor. Însă victoria pe care a obținut-o în cele două bătălii a stârnit invidia nobililor maghiari, care l-au influențat pe Ladislau Cumanul, despre care știm că era instabil în măsuri, să-l înlăture din conducerea Transilvaniei. În anul 1284, mongolii au atacat din nou Transilvania, ajungând la Pesta, ceea ce l-a determinat pe Ladislau Cumanul să-i ceară ajutorul lui Roland. Acesta, cu frații săi Petru și Nicolae și împreună cu secuii, a reușit să-i înfrângă pe mongoli. Roland Borșa era ortodox și s-a opus hotărârii Papei Martin al IV-lea prin care interzicea preoților ortodocși să săvârșească slujbe bisericești, să mai zidească biserici ortodoxe, interzicând și dreptul de a intra în cele deja ridicate. Regele, la rândul său, a dat două decrete restrictive prin care catolicismul și Coroana Maghiară, i-a aruncat pe toți românii în tabăra dușmanilor lor. Astfel, din nou, Roland s-a retras, dar a revenit ca voievod în anul 1288, când a convocat Adunarea Obștească a Nobililor Transilvaniei. Nobilimea maghiară a considerat, pe drept cuvânt, că Roland Borșa dorește independența Transilvaniei și a început uneltirile împotriva lui, ceea ce l-a determinat pe Ladislau Cumanul să intre în Transilvania cu armata sa, stabilindu-și tabăra lângă cetatea Cheresig, din comitatul Bihorului. Informat fiind de acțiunile Regelui, Roland Borșa împreună cu frații săi a organizat un complot de suprimare a Regelui. Era momentul să se răzbune pe acesta, care s-a folosit de el pentru a-i înfrânge pe dușmanii interni și pe cei externi, nefiind niciodată recunoscător. Astfel, la 10 iulie 1290, a tocmit ca lefegii trei cumani, pe nume Arboc, Tortei și Kemenec, care au pătruns în tabăra Regelui și l-au ucis în timp ce acesta dormea. Regele a fost înmormântat la Cenad ( fostă mănăstire românească Morisena, transformată în Dieceză Romano-Catolică), iar, mai târziu, osemintele sale au fost mutate la Oradea. Urmașul lui Ladislau Cumanul a fost Regele Andrei III care, nemulțumit de atitudinea oligarhică a Voievodului român, a declanșat un Război Civil în care Roland Borșa a fost învins,în anul 1294. Andrei III l-a demis din funcția de Voievod, fără a-i confisca propritățile. Roland s-a retras pe domeniile sale din Bihor şi a murit în anul 1301. Cel care i-a urmat ca Voievod al Transilvaniei, Ladislau Khan, a transformat voievodatul într-un regat aproape independent, mergând pe aceeaşi idee de autonomie iniţiată de Roland Borşa.
Bobul de cultură
24 iunie Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Jocul Sânzienilor/Drăgaica
 |
| ,,Drăgaica” |
În multe dintre sărbătorile religioase, creștinii români au păstrat obiceiuri care țin de credințele și cultele precreștine. Multe obiceiuri se săvârșesc la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Unul dintre obiceiul acestei sărbători este Dansul Sânzienelor/ Drăgaica. Acest dans/joc a fost atestat prima dată de Dimitrie Cantemir în ,,Descrierea Moldovei”. Potrivit tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și pasările, umplu de leac și miros florile, tămăduiesc bolnavii și apară semănăturile de grindină. Jocul mitic al Sânzienilor, pe care oamenii și l-au imaginat, a fost transpus într-un ritual în ,,Jocul Drăgaica”, care se mai practică foarte rar, în unele zone din Teleorman, dar este promovat de ansamblurile folclorice.
Vă selectez un fragment postat pe site-ul Agenția Naționale a Zonei Montane, care descrie acest joc din Teleorman: ,,Ceata era formată din fecioare, două sau patru la număr, dintre care una sau două sunt îmbrăcate băiețește. Când avea și steag, ceata număra cinci persoane. Flăcăul care le cânta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol în desfășurarea jocului. Din recuzita Drăgaicei nu lipsea năframa, marama, basmaua, ce se flutura în timpul dansului. În unele sate din sudul țării cetele purtau un steag împodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grâu, asemănător steagului purtat de călușari. Steagul Drăgaicelor în județul Teleorman, era făcut dintr-o prăjină de 2-3 m căreia i se atașa în vârf o cruce de lemn. Pe steag, în vârf, se legau usturoi și flori de drăgaică (sânziene), iarpe brațele crucii se agățau mărgele, brățări, multe tichiuțe și hăinuțe de copii. Când jucau Drăgaicele, mamele le dădeau diferite piese de îmbrăcăminte ale copiilor să le pună pe steag și să le joace. Pelinul și florile de sânziene îi confereau steagului purtat de fetele teleormănence calități apotropaice și purificatoare captate prin acte magice în favoarea copiilor. În unele sate, participantele purtau câte o coasă sau o seceră, amănunt important pentru descifrarea funcției rito-magice a dansului. În scenariul ritual care însoțea cultivarea grâului, începând cu aratul și semănatul și terminând cu recoltatul și pregătirea pâinii, Drăgaicei îi aparținea secvența când holdele de grâu erau "în pârg", înainte de recoltat. Semnificațiile inițiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Drăgaicei cu holdele de grâu aflate în pragul rodirii și transferul fertilității în dublu sens: vegetal și uman.Drăgaicele făceau pași dansanți, săreau și se duelau cu coasele, mai ales atunci când se întâlneau două cete, rupeau bucăți din năframele purtate și le împărțeau pe la casele colindate”.
Pe curând,
Earnest
2 comentarii:
Foarte interesant. Multumesc de informatii
🎩💐💐💐💐💐
Trimiteți un comentariu