marți, 9 ianuarie 2018

ROMÂNCE CELEBRE (IX).FLORENTINA MOSORA

Florentina Mosora
n.1940, Cluj, d.1994, Liege


 ,,Florentina Mosora era o adevărată savantă.” 
 (Jacques Nihouil – profesor universitar, Universitatea din Liège)

Florentina Ioana Stan Mosora, frumoasa şatenă cu ochii verzi, este cunoscută românilor mai degrabă ca artistă, decât ca om de știință. Datorită frumuseții sale, din anii studenției de la  vârsta de  19 ani, a fost distribuită în 5 filme:  "Baieţii nostrii (1959)", "Sub cupola albastră (1962)","Post-Restant (1961)", "Dragoste la zero grade (1964)". Însă tânăra Riri, cum era numită de colegi, a  renunţat la succesul din lumea artistică, pentru a-şi urma vocaţia ştiinţifică. 
  Florentina Mosora a fost licențiată în bilogie și în fizică ( ambele diplome au fost recunoscute și în Belgia),  specializându-se în biomecanică, urmărind aplicarea legilor fizice la corpul uman. A înființat catedra de biomecanică la Universitatea din Liege. A urmat numeroase specializări la cele mai renumite universități din Europa: URSS, Germania, Franța, Anglia, Belgia. De asemenea, s-a specializat în oceaonografie. În anul 1971, a obținut titlul de doctor  în ştiinţe (specialitatea biofizică), la Universitatea Bucureşti, cu teza: Aspecte biofizice ale problemei apei şi ionilor de clor în apă.
 Între anii 1961și 1967 a fost cercetător ştiinţific la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Între anii 1965 și 1970 a fost asistenta profesorului Vasile Vasilescu la Laboratorul de biofizică din cadrul aceleiaşi facultăţi, iar din 1972 a fost lector la Facultatea de Biologie. În anul 1974 a plecat în Belgia, unde a lucrat la cercetarea utilizării izotopilor stabili în medicină. A fost mai întâi conferenţiar, între 1974 şi 1979 şi a devenit profesor universitar în anul 1988, specialitatea Fizică biologică –Biochimie. S-a ocupat si de oceanografie.În 1989 a fost unul dintre cei trei oameni de ştiinţă care au organizat un seminar NATO privind biomecanica proceselor de transport. A fost : membră a Societăţii Române de Fiziologie (’63-’71), Biochimie (’63-’71), Biofizică (’65-’71); membră a Societăţii Belgiene de Biofizică, Fizică după anul 1969, a Societăţii Regale de Ştiinţe din Liège, după anul  1980, a Asociaţiei Biochimiştilor şi Specialiştilor în Biologie Moleculară a Universităţii din Liège 1980-’85, a Societăţii Internaţionale pentru Studiul Maladiilor Civilizaţiei şi Mediului după anul  1981; membră a Academiei de Ştiinţe din New York (după 1982), preşedintă a Institutului de Cercetări Marine şi Interacţiunii Aer Mare după 1989, vicepreşedintă a societăţii franceze “Izotopi stabili” după anul 1987; membră a Consiliului Ştiinţific al Staţiunii de Cercetări Submarine şi Oceanografice al Universităţii din Liège; după anul 1987.
Pentru activitatea sa științifică, a obținut următoarele distincții și medalii:Premiul Agathon De Potter la Academia Regala a Belgiei ( pentru diagnoza diabetului zaharat prin detecţie de carbon-13 si spectrometrie de masă) , ordinul "Officier de l'Ordre de Leupold II"-1981 şi "Commandeur de l'Ordre de la Couronne"-1992
  Soțul Florentinei Mosora, doctorul ortoped Ștefan Stan, spune într-un interviu acordat Cleopatrei Lorințiu că ,,renumele pe care Florentina Mosora şi l-a făcut în lume, e un elogiu subtil al şcolii româneşti al cărei produs a fost . 
   Numai românii adevărați, care nu-și uită originea , recunosc rolul pe care școala românească l-a avut în devenirea lor profesională!
  Pe curând,
  Earnest

Niciun comentariu: