CUI DATORĂM UNIREA DE LA 24 IANUARIE 1859?

 „Tot ce am îndurat, tot ce m-am silit a face pentru Țară și Biserică, doresc să rămână necunoscute, precum au fost tainice și lacrimile și suspinurile mele în lunga carieră ce am străbătut”.

     ( din Testamentul Mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei (1850-1865) și apoi de Mitropolit-Primat al României (1865-1875)

Gh.Tăttărescu, Portretul Mitropitului Nifon

        Astăzi, se împlinesc  164 de ani de la dubla alegere al lui Alexandru Ioan Cuza, la București, la 24 ianuarie 1859, dată considerată Unirea Țării Românești cu Moldova, zi devenită Sărbătoare Națională, prin Legea nr. 171/2014.  Prin această dublă alegere, românii au pus Puterile în fața faptului împlinit, pentru că la Conferința de la Paris, care s-a desfășurat  în perioada mai-august 1858, cele șapte Puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman)  au hotărât aprobarea, cu modificări, a  unor cerințe din rezoluțiile Adunărilor ad hoc din 1857: unirea celor două țări române sub un princepe român, ales pe viață, cu numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești dar cu două capitale, cu două guverne şi cu două adunări legiuitoare. Era înfiinţată Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun, precum şi Curtea de Casaţie comune pentru ambele Principate, avându-şi sediul la Focşani. Armata urma să aibă un şef unic. Românii, după cum știm, au organizat două alegeri, conform hotărârii Puterilor, numai că au ales același domnitor: pe Alexndru Ioan Cuza la Iași pe 22 ianuarie 1859, iar pe 24 ianuarie 1859, la București tot pe Alexandtu Ioan Cuza, profitând de omisiunea făcută de Puteri, care nu specificaseră că trebuie aleși principi diferiți.

  Așadar, cine a venit cu ideea alegerii tot a lui Alexandru Ioan Cuza și la București, știind că urmașii  vechilor familii domnitoare își doreau să devină principi?

    Se spune că ,,Poporul a făcut Unirea”, având în vedere faptul că  pe Dealul Mitropoliei s-a adunat poporul, care-l voia pe Cuza domn și că , sub presiunea acestuia, membrii Adunării Elective s-au văzut nevoiți să-l aleagă tot pe Cuza.

  Puțini știu că în dimineața acelei zile, Mitropolitul Ungrovlahiei, Nifon, i-a chemat pe electori și i-a pus să jure pe Evanghelie că-l vor alege tot pe Cuza. Nu se știe, dacă oamenii au fost scoși în stradă tot de trimișii vrednicului mitropolit, dar ne întrebăm: câți  auziseră de Cuza, la București?

   Corect ar fi să spunem, următoarele:

Biserica a înfăptuit Unirea!

Poporul a dorit unirea, exprimând-o în  rezoluțiile Adunărilor ad-hoc și sprijinind dubla alegere a lui Cuza!

Cuza, alături de oamenii politici ai vremii, a desăvârșit unirea prin activitatea diplomatică de recunoaștere a dublei sale alegeri și prin reformele pe care le-a înfăptuit, care au continuat și modernizarea României începută, timid, după Revoluția lui Tudor Vladimirescu!

    Așadar, nu putem neglija cei trei mari factori care au înfăptuit Unirea: Biserica care a susținut românismul, prin religie, dar mai ales prin primele scrieri în limba română, care au fost răspândite în tot spațiul românesc, de popor care a conștientizat dintotdeauna că se poate înțelege în limba română, în teritoriile aflate de o parte sau de altă parte a Milcovului sau a lanțului carpatic, de marea personalitate Alexandru Ioan Cuza și de marii oameni politici ai acelor vremuri care au fost alături de el. 

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=Ttx65dl4YLg