PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ(VII). DRUMUL DE LA BACĂU LA BUHUȘI ( 1)

 ,, Oriunde te duci, du-te cu toată inima.” ( Confucius)

Hemeiuș,Castelul Roșu ( 1864-1866)

  Anul acesta nu v-am recomandat nicio plimbare prin județ, pentru că vremea nu a fost pe măsura unei plimbări,unde să mergi cu toată inima. Astă iarnă, nu a fost zăpadă și nu merita să te plimbi și să vezi copacii dezbrăcați. Primăvara a fost rebelă ca și vara:  dacă n-a fost ploaie, a bătut vântul, dacă n-a bătut vântul, au fost temperaturi ridicate, care nu te îmbiau la plimbări. Așadar, deocamdată, văd că luna august și-a intrat în drepturi și , de aceea, vă propun  pentru  un sfârșit de săptămână,  traseul Bacău- Buhuși cu câteva popasuri. Drumul până la Buhuși este frumos, ca întreaga Vale a Bistriței.
   Primul popas, vi-l propun la Hemeiuș, deși cred că ați fost de multe ori în această comună, probabil, la locul de muncă sau  la restaurante, pensiuni și, mai ales, la  Centrul de Echitație ,,Decebal”, care are și două școli: una de echitație și alta de dresaj.  Mai mult ca sigur, nu ați văzut tot ce se putea vedea aici:  un relief variat de deal, șes, luncă,  case noi și vechi ( unele cu arhitectură deosebită), cu grădini și livezi, lacuri de acumulare, biserici și zone naturale protejate: Parcul Dendrologic și Lacul Lilieci.

 Parcul Dendrologic a fost realizat într-o perioadă lungă  de timp, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea odată cu căsătoria Lucicăi Cantacuzino cu Prințul Shomburg-Waldemburg. În prezent, parcul  se întinde pe o suprafață de 49 ha și are 130 de specii de arbori și arbuști și cea mai mare colecție de trandafiri din România ( 280 de soiuri), dintre care un soi a fost creat, aici: este vorba de trandafirul care-și schimbă culoarea de la galben ( bobocul), la roșu ( floarea). În parc, se află Castelul Roșu ( aici au fost filmate câteva secvențe din filmul ,,Dumbrava minunată”), cunoscut cu numele de Conacul  Cantacuzino - Pascanu, care a fost construit din cărămidă roșie, între anii 1864 și 1866,  de către familiile de boieri Grigore Cantacuzino și  Costache Pascanu, în stilul eclectic al Europei Occidentale din acele vremuri.

Casa-Muzeu ,,Grigore Tăbăcaru”
 ( 1851)

 Lacul Lilieci este o altă zonă naturală protejată, care se întinde pe o lungime de 5 Km, fiind un habitat natural pentru cele 159 de specii de păsări, printre care și rața cu moț roșu care nu trăiește în România decît în această zonă. Probabil, copiii sau nepoții dumneavoastră au văzut aceste zone naturale protejate, pentru că  în Săptămâna ,,Școala altfel”, învățătorii,profesorii de geografie și de biologie  organizează, aici, excursii. 

 Nu puteți părăsi comuna fără a vă închina măcar la una dintre bisericile comunei: la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ridicată în anul 1851, Biserica ,,Sfinții Voievozi”, ridicată în anul 1756, în curtea căreia se află ruinele fostei biserici din ,,Livada Curții”, datată între secolele al XV-lea  și al XVI-lea și, bineînșeles,  trebuie să vizitați Casa Memorială ,,Grigore Tăbăcaru”. Grigore Tăbăcaru  era fiul preotului din comună și, după cum știm,  a fost un mare pedagog și om de cultură, a fost membru fondator al revistei ,,Ateneu” , care anul acesta și-a sărbătorit centenarul.

Gârleni, Moara de apă (1881)

Următoarea comună prin care treceți spre Buhuși este Gârleni cu o comunitate mare de ortodocși și de  catolici, ceea ce este foarte bine pentru copii și credincioși , pentru că  ele se întrec în activități culturale, educative și caritabile. Alegeți dumneavoastră la care dintre bisericile acestor  două comunități vă veți închina (în funcție de cultul dumneavoastră), dar eu vă sfătuiesc să vă opriți și la Moara de Apă construită în anul 1881, care  funcționa, când am revăzut-o, înainte de celebra pandemie  și la vechea Biserică de Lemn de la Lespezi. De  asemenea, mai sunt câteva clădiri vechi, monumente de interes local : dispensarul care este într-un conac de la sfârșitul secolului al XIX-lea și cele două școli: una în satul Lespezi construită în anul 1906 și alta în Gârleni, construită în anul 1908, ambele în stilul Spiru Haret, ușor modificat,  prin reabilitări.

 Ultimul popas pe care vi-l propun în prima zi de  plimbare la Buhuși este Racova.

Racova, Casa Memorială ,,Ion Borcea”

Dacă Gârleniul este o așezare veche care, conform  cercetărilor arheologice,  a fost locuită încă din neolitic, iar din  documentelor istorice aflăm că locuitorii comunei au fost alături de Ștefan cel Mare în bătăliile de la Orbic ( 1457), Vaslui (1475) și Războieni ( 1476), despre Racova documentele ne informează că, aici, s-au stabilit românii din Transilvania, participanți la Revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan ( 1784), ca să scape de urgia declanșată de puterea austriacă. Urmașii lor au ridicat între anii 1820 și 1829 Biserica de Lemn ,,Sfântul Ioan.” La Racova, neapărat, trebuie să vizitați  Casa Memorială ,, Ion Borcea”, 

Hălmăcioaia, Biserica ,,Adormirea Sfintei Ana”,
 interior

reorganizată, cu o grădină bine întreținută. În această casă, Ion Borcea (1879-1936) a copilărit. El este fondatorul oceanografiei românești, membru fondator al Academiei de Științe din România și fondator al Stațiunii Zoologice Marine din Agigea.

  Nu puteți părăsi comuna, fără a face o deviere de la drum, îndreptându-vă spre Hălmăcioaia unde veți poposi la Biserica  ,,Adormirea Sfintei Ana”, construită în stil bizantin, între anii 1920 și 1923, după proiectul arhitectului  Siovani Petru cu o frumoasă catapeteasmă din brad pictată  de  Bizante Petru.

  Cred că este destul pentru o zi de plimbare, relaxare și bucurie spirituală. Mai trebuie făcut un popas la Blăgești și apoi ajungeți la Buhuși.

Pe curând,

Earnest

ION ILIESCU -SINGURUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI CARE A FOST OM DE STAT ȘI A ȘTIUT POLITICĂ

 ,, Nerușinarea este cea mai rea din toate bolile omenești.” ( Euripide)

 

Ion Iliescu, 3.III.1930, Oltenița -5.VIII 2025, București

 Nu-mi vine să cred că este real ceea ce am văzut și am auzit  pe diferite posturi de televiziuni despre Ion Iliescu, din ziua când a fost internat în spital și până astăzi. Indivizi- comentatori politici, jurnaliști ,,independenți”, politicieni - s-au întrecut în a analiza viața și activitatea politică a primului Președinte democrat din România, acuzându-l de cele mai grozave crime. Mulți dintre aceștia erau copii în anul 1989, alții sunt fiii celor care au ocupat funcții în Epoca Ceaușescu și care s-au îmbogățit peste noapte, iar majoritatea dintre ei au profitat cât au putut de mult de cele 10 măsuri ale Programului F.S.N. Mai mult, văd cum Jandarmeria se mobilizează de fiecare dată când domnul Georgescu se duce la Poliție sau la Tribunal, ca și cum cei care îl susțin ar lua cu asalt cele două instituții, dar i-au lăsat pe nerușinați să se manifeste, seara pe 5 august, în cel mai deplorabil mod, total lipsiți de demnitate și de  morală creștină. S-au întâmplat în acest timp atâtea lucruri în România, au fost luate măsuri antiumane și antiromânești, dar pe dragii de ei nu i-au interesat decât  activitatea politică a lui Ion Iliescu. Mai mult, useriștii, conduși de un individ care nu este cetățean român și care nu poate conduce un partid politic în România dacă nu are cetățenie românească, ne îndeamnă la proteste pentru că  au fost organizate funeralii de stat pentru Ion Iliescu și, bineînțeles, nu au fost de acord cu zi de doliu național. Ministrul Apărării Naționale a refuzat să ia parte la ceremonia din această zi, alături de ceilalți membrii ai Guvernului și a anunțat că nu va participa nici la funeraliile de înmormântare. Eu nu înțeleg un lucru:  un ministru important al țării nu respectă hotărârea Guvernului și mai rămâne în funcție? Acest individ nu știe să facă diferența dintr-o hotărâre a partidului său și o hotărâre a unui Guvern din care face parte, pe care trebuie să o respecte obligatoriu? În țara aceasta fiecare ministru face ce vrea? Cam așa,pentru că Ministresa de la Externe nu a deschis condica de condoleanțe la ambasadele românești din străinătate, Ministrul Învățământului face o nouă Lege a Învățământului cu un  ONG.  Ministrul de la M.A.I. îi pune pe jandarmi să  joace cu poporul ,, Hoții și vardiștii”, Ministrul Sănătății vrea să închidă spitalele de urgență că sunt prea multe etc. M-am îndepărtat de la subiect, dar prin exemplele date am vrut să vă amintesc că în această perioadă au  fost atâtea probleme ( printre care și listarea la Bursă a unor bunuri naționale) pe care televiziunile ar fi trebuit să le dezbată, dar pentru ei a  fost mai importantă activitatea politică a lui Ion Iliescu.
  De fapt, eu am vrut să scriu în această postare despre Ion Iliescu, dar m-am înfuriat când am văzut discuțiile total nepotrivite, imediat după ce a fost anunțat decesul său.

  Eu l-am cunoscut pe Ion Iliescu ca student în Iași, când a fost președinte al Consiliului Județean Iași ( 1974-1979). În acea perioada, a fost introdus serviciul studenților în cămine și cantine, un fel de autogospodărire. Așa cum cerea democrația socialistă, trebuia consultată studențimea. Am fost convocați în Aula Universității și am fost informați de către Ion Iliescu în ce constă această măsură, cerându-ne părerea. Probabil, cei care au fost studenți în acea perioadă își amintesc acest eveniment și știu că au fost studenți care și-au spus părerea. La sfârșit, Ion Iliesu ne-a mulțumit și ne-a spus, cu o sinceritate nemaiîntâlnită de mine la un om politic, că măsura a fost deja luată și că acea consultare a fost de formă.

Următoarele întâlniri au fost față în față, pe șantierul arheologic de la Cucuteni, unde ne vizita săptămânal, interesându-se ce am mai descoperit, facilitându-ne aprovizionarea direct de la Ferma de Păsări de la Târgu Frumos ,cu prețul de producție, dar, mai ales, ne-a permis să realizăm săpăturile arheologice pe un teren care, de obicei, era destinat cultivării de  cereale. Într-o duminică, eram singur pe șantier  ( domnii profesori plecaseră la Iași, iar colegiii mei plecaseră după materialele necesare pentru cercetare și să facă aprovizionarea cu alimente) și desenam, când l-am văzut pe Ion Iliescu, venind  prin lanul de grâu cu o sacoșă în mână. M-a întrebat unde sunt ceilalți ( probabil, trecuse pe la școală, unde noi eram cazați), am discutat despre toate și mi-a  dat sacoșa, spunându-mi că ne-a a adus chec făcut de soția sa. Alte întâlniri au fost, după revoluție , în anii când era în opoziție ( 1996-2000), la o conferință  la Mamaia și apoi, la Bacău. 

 Pentru toți ,,măcăitorii de democrație” spun că eu nu l-am simțit  în studenție ca un comunist , ci  ca un socialist și așa a rămas până la sfârșitul vieții. Ceea ce el a făcut pentru România în acele cumplite zile de la sfârșitul anului 1989 și în anii următori a fost salvarea integrității teritoriale a României. A știut să liniștească furia poporului, grăbind condamnarea lui Ceaușescu, să stopeze ocuparea României, în situația în care s-ar fi declanșat un război civil. A început încă din anii 90 discuțiile pentru aderarea României la NATO și la U.E și le-a pus în practică în ultimul său mandat de președinte, după 4 ani de încetare a negocierilor. Așadar, el nu a stopat apropierea României de Occident, ci a folosit toate căile diplomatice pentru a grăbi acest proces. Nimeni nu se întreabă, de ce în perioada guvernării C.D.și a președinției lui Emil Constantinescu au încetat aceste negocieri.

  De aceea, consider că toți- cei care  în loc să se abțină trei zile de a vorbi cu ură despre Ion Iliescu- sunt ei înșiși sau urmașii celor care nu au reușit să pună mâna pe putere în decembrie 1989 și nu au putut să scoată, atunci, România  la vânzare, dar care, după 35 de ani, au reușit acest lucru, manipulând tineretul, dar și pe cei mai în vârstă,vorbindu-le despre înlăturarea  corupției, despre  bunăstarea poporului, asigurarea democrației și a unei justiții corecte.Să fim serioși!

  Dumnezeu să-l ierte pe singurul Președinte al României care a fost un adevărat om de stat și  care știa politică!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Pe curând,

Earnest

P.S. Funeraliile de stat au fost organizate tendențios: cei care voiau să aducă un ultim omagiu fostului Președinte să nu o poată face, pentru că le-a permis acestora  o singură zi, între orele 13 și18. adică, în traducere, în perioada când temperatura aerului este foarte ridicată, iar cei în vârstă nu puteau veni și când cei care lucrează nu aveau la dispoziție decât o oră. Este vară,  guvernanților și se întunecă târziu. Puteați să acordați accesul la Palatul Cotroceni până la ora 20.

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXVII).STEPHEN KING, COLORADO KID

 

Stephen King cu soția sa, scriitoarea Tahita King

,, E ca o caricatură desprinsă dintr-un film din anii 40 despre politica heirupistă dintr-un orășel, și e atât de mocofan  că nici măcar nu-și dă seama de asta. N-are decât o idee neroadă în cap - să facă saltul , broscoiul - dar după  ce ajunge în lacul  din Augusta ar fi înțelept să termine cu prostiile astea, că dacă mai încearcă o săritură, o să fie strivit,” (Vince către Stephanie, personaje principale din ,,Colorado King”)

    Scriitorul american Stephen King (n.21 septembrie 1947, Portland, Maine) este absolvent al Universității din Maine, din orașul Orono, specialitatea engleză. În timpul facultății, a cunoscut-o pe Tahita cu care s-a căsătorit, în anul 1971.Împreună au trei copii, doi băieți care sunt, de asemenea, scriitori, iar fata, Noemi, este preot în Biserica Unitariană Universalistă din  Utica, statul New York. Este membru al Partidului Democrat. De-a lungul vieții sale a fost profesor, scenarist, regizor de filme, producător de televiziune, actor. A scris foarte multe romane și nuvele horror, S.F., gotice, drame, benzi desenate. A fost alcoolic, dependent de droguri și de medicamente, reușind să scape de toate acestea, în anul1980. Este unul dintre cei mai premiați scriitori americani și căruia i s-au ecranizat pe micul și marele ecran, majoritatea cărților.
  M-am gândit să vă recomand această nuvelă, când citeam cartea, pe care v-am recomandat-o în luna iunie, ,,Dragă nemernicule”, în care scriitoarea Virginie Despentes făcea mereu trimitere la Stephen King. Având în vedere faptul că eu nu sunt amator de literatură horror sau S.F, deci nu prea am astfel de cărți în bibliotecă, dar sunt mare cititor de cărți polițiste, mi-am amintit că am o nuvelă a lui Stephen King, aparținând acestei specii literare și așa mi -a venit ideea să v-o recomand, pentru a o citi în perioada concediilor sau a vacanțelor. Este o nuvelă în care autorul ne dă posibilitatea ca noi să găsim, care a fost cauza morții lui Colorado King și, dacă a fost vorba de crimă, cine l-a omorât și de ce. Acțiunea nuvelei se petrece după 25 de ani de la găsirea cadavrului lui Colorado King, pe o plajă din insula Moose - Lookit. Proprietarilor ziarului local ,,The Weekly Islander”, vârstnicii ziariști Vince Teague și Dave Bowie, care  nu au reușit, în cei 25 de ani, să dezlege misterul legat de Colorado Kid, li se alătura tânăra lor angajată, ziarista Stephanie McCann. 

  Stephen King a  terminat de scris nuvela pe 31 ianuarie 2005, iar ediția pe care o am eu a fost publicată de Editura Nemira, în anul 2006, cu traducerea din limba engleză realizată de Gabriel Stoian

  Lectură plăcută!

  Pe curând, 

  Earnest

  

MANA CEREASCĂ

 

Apryl Scott ,,Moise și Mana cerească”

,,Foarte des ne întâlnim cu această expresie. O găsim în nenumărate scrieri când cu înțelesul se surpriză plăcută care aduce belșug, când cu înțelesul de hrană bogată, când cu înțelesul de sursă inepuizabilă de câștig, când cu înțelesul de pricopseală etc. Explicația la toate aceste semnificații rezidă din Biblie ( Exodul, cap. XVI, 5 ș.u.) după care, Dumnezeu spre a-i hrăni pe israeliții plecați din Egipt și aflați în pustiu le-a făcut marea surpriză ( primul sens) să le pice din cer o hrană gustoasă ( al doilea sens), zi de zi, dimineața și seara ( al treilea sens de izvor nesecat) și gata preparată ( prin urmare, iată și înțelesul de pricopseală, de belșug obținut fără efort). Cum această hrană era cu totul nouă, necunoscută, având orice gust după cerința fiecăruia și neînsemănând cu nici una din bucatele de până atunci, a fost numită mană, care e o îmbinare de două cuvinte ebraice ( mân și hu), însemnând ,,ce-i asta?” Pictori mulți și  mari ( Rafael,Tintoretto, Veronese, Millet, Poussin etc) s-au frământat să-și imagineze ,,ce-i asta”?, atunci când au abordat acest subiect în operele lor. Lingviștii - de asemenea. Pentru oratori, literați, gazetari, povestitori etc, aceasta a fost ... o adevărată mană cerească! ,, Aștept cuvintele dv. dulci ca mana” ( Gogol, ,,Suflete moarte”). ,,Vânătorul ... Vladimir trăind fără nici un ban, fără ocupație permanentă, se hrănea parcă numai cu mană cerească ( Turgheniev, nuvela ,,Lgov”).
I.Berg,  ,,Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre ”, Editura Științifică, București, 1968, p.249)

  Mă gândeam, în aceste zile, cum te poți pricopsi în România mea dragă. Ce-i drept, nu mi-a trebuit prea mult timp de gândire, pentru că realitatea zilelor pe care le trăiesc m-au luminat, cum nu m-au putut lumina zecile de mii de cărți pe care le-am citit, pe care le-am învățat, iar  învățăturile din ele le-am  discutat cu cei la fel ca mine sau le-am transmis și altora. De exemplu, te poți pricopsi, păcălindu-i pe cei din jur , spunându-le  că totul este darul lui Dumnezeu, ca și cum tu ai colindat vreo patruzeci de ani prin deșertul vieții, învățând, învățându-i și pe alții, spetindu-te de atâtă muncă, încât, în sărăcia ta, ca să supraviețuiești, ai dat sau ai luat mită de milioane. Și nu-ți ajunge, vrei mai mult, vrei să reformezi țara, s-o modernizezi prin sărăcirea celor mulți, vrei și mai mult, să câștigi ceva din vânzarea bunurilor poporului care le-a făcut, le-a apărat de-a lungul a sute de ani. Și nu-ți ajunge, pentru că vrei să-i înveți pe doctori, pe profesori, pe funcționari cum să muncească eficient pe bani puțini. Și nu-ți ajunge nici asta, pentru că mai vrei ca olimpicii internaționali, din premiile lor, să-și plătească bursa și vrei să rescrii tu ca Roller Istoria Românilor, unde să  le spui că strămoșii lor nu au fost prea viteji și nu au creat mai nimic, dar în schimb s-au victimizat și că nu trebuie să  creadă că, pe undeva, în gena lor ar fi vreo urmă de geto-dac. Nu de alta, dar ți-e frică că ar mai apărea pe la vreun protest mai mulți daci cu steagul lor, alături de steagul României.  Arestează-i pe toți ce pun steagul în copaci și lasă-i liberi pe cei care se urinează pe steagul României, pe criminali, pe violatori, pe traficanții de droguri, cu ajutorul cărora te mai  poți pricopsi în continuare.  Nu vrei să promovezi turismul, punând piedici celor din COREGA, nu vrei să-i încurajezi pe fermieri să-și dezvolte afacerea, punându-le taxe și să plătească apa din pâraie și râuri pe care o folosesc la irigații, nu vrei să-i încurajezi pe proprietarii micilor întreprinderi, pentru că vrei să imporți chiar și grâul, apa, gazul, țițeiul și lemnul din țara ta. Vrei ca șomerii, cărora nu le-ai creat locuri de muncă pentru că nu asta este scopul tău, să-și plătească asigurările medicale, la fel și cei fără venituri, handicapații, călugării și măicuțele.Și nu-ți ajunge nici atât, pentru că mai vrei ca toți cetățenii acestei țări să te aplaude, să te admire, să spună ce noroc pe ei că ești acolo sus, aproape de stele, pentru că ei te-au ales, te-au trimis în Parlament  și, din nou, nu ți-a ajuns, ai vrut mai mult, pentru că a fost o adevărată Mană cerească alegerea ta, iar politica este calea cea mai bună de pricopseală. Te uiți, în dreapta și în stânga ta, și vezi, alături de tine, pricopsiți la fel de bine, toți dornici să facă o nouă Internațională, dar nu a ,,robilor”, ci a pricopsiților și toți vreți primul loc și toți sunteți gata să-l denunțați pe pricopsitul de lângă voi, pentru că denunțul a devenit o instituție în țara ta pe care vrei s-o modernizezi, pentru că te crezi cel mai îndreptățit să o faci. Ești gata de orice sacrificiu, chiar și să plângi, chiar să arăți ca un domn, punându-ți papion sau cravată, dar bând apă direct din sticlă, la o conferință de presă. Și mai mult decât toate cele spuse, mai sus, vrei război cu Mama Rusie, apărând Slava Ucraina. Pricopsiților aveți aprobarea mea să plecați la război, indiferent de vârstă, dar lăsați-ne copiii și nepoții să trăiască în pace și libertate ! 

Pe curând,

Earnest

MONUMENTE RESTAURATE/REFĂCUTE (V). ANSAMBLUL BRÂNCOVENESC DE LA POTLOGI

 ,,Urma civilizaţiei nu dăunează decât monumentelor.” ( Mircea Eliade)

          

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi

 Acum, mulți ani, când colindam România ca să le arăt copiilor mei ce țară frumoasă avem și să-și  cunoască geografia și istoria ei, eram în județul Dâmbovița și am vrut să vizităm Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi. Știam că în vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în anul 1955,  au început lucrările de restaurare, reluate în Epoca Ceaușescu. Însă am găsit acolo niște clădiri aflate în paragină. Mult mai târziu, am aflat că lucrările au fost întrerupte de Elena Ceaușescu care, ducându-se să viziteze cum merg lucrările, i-a găsit pe muncitori în pauza de prânz, iar unul dintre ei i s-a adresat cu apelativul ,,cucoană”, ceea ce a nemulțumit-o. Întoarsă la București, a oprit finanțarea lucrărilor ( se reabilitaseră 90% din clădiri), motivând că muncitorii sunt leneși și nu-și fac treaba cum se cuvine. Așa s-au dus banii investiți pe Apa Sâmbetei.

Biserica ,,Sfântul Dumitru”

   În anul 2011, a început restaurarea ansamblului, prin implementare atât a proiectului european „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea / modernizarea infrastructurilor conexe din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi”, cât și a două proiecte adiacente, care prevedeau   amenajarea pârâului Tudorel, din zona învecinată ansamblului brâncovenesc - prin lucrări de salubrizare, igienizare și amenajarea unei punți pietonale peste pârâu - și   amenajarea unei parcări în zona Ansamblului Brâncovenesc, pe latura din față și zona laterală, pe o suprafață de 1.000 m.

  Astfel, astăzi, se pot vizita palatul, cuhnia ( refăcută în totalitate pe fundația păstrată) și  anexele ( încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, droşcăria -atelierul pentru repararea trăsurilor), biserica. De asemenea, s-a amenajat și grădina, pentru că știm că Domnului Constantin Brâncoveanu îi plăcea să-și înconjoare palatele, conacele, bisericile cu parcuri.

Potlogi, Bustul lui C. Brâncoveanu,
sculptor Olimpiu Petre, 2014

  În anul 1683, în satul Potlogi (  etimologia localității  vine  de la arhaismul "potlog", care desemna o bucată de piele naturală, folosită de cizmari la căptușirea încălțămintelor din piele), Constantin Brâncoveanu, pe atunci spătar,  a ridicat o biserică închinată Sfântului Dumitru. Biserica a fost  construită în stilul brâncovenesc, cu o singură turlă și cu o cupolă sferică. Ea a cunoscut mai  multe transformări: în anul 1904 s-a construit a doua turlă, iar pictura originală a fost acoperită, biserica fiind repictată de către pictorul italian Umberto Marchetti  adus de  către Regele Carol I ( știm că respectivului monarh îi plăceau artiștii , arhitecții străini și nu mai trebuie să reamintesc năzdrăvăniile pe care le-a făcut  arhitectul Lecomte de Nouy la Mănăstirea din Curtea de Argeș și la alte minunate monumente medievale românești).

Loggia Palatului Brâncovenesc

  În apropierea bisericii, Domnul Constantin Brâncoveanu, pe locul unei vechi curți boierești, a ridicat în anul  1698, un mic palat, pentru fiul său Constantin . Acesta era orientat  spre un eleșteu, care avea în fațadă o dublă loggie etajată,avea două nivele cu etajul rezervat dormitoarelor domnești, sălii de ospețe, sălii tronului și o cameră a chelarului (  adică a tezaurului) și o pivniță. Accesul din curte la etaj era asigurat de o scară cu foișor. Decorația camerelor era realizată din stuc, cu motive florale de inspirație persană.Accesul la p

Cuhnia

ivniță,  se făcea  prin colțul de sud-est al palatului Aceasta  era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care făcea legătura cu camera tezaurului,  dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi.

 Cuhnia era realizată cu bolți pe trompe și reprezintă, astăzi, una dintre atracțiile ansamblului, pentru că ne creează atmosfera din acea perioadă. Aerisirea se făcea prin 5 coșuri: prin coșul principal dispus în tavan, mai sus, ieșeau fumul și aburul, iar prin celelalte 4 coșuri dispuse, mai jos,intra aerul proaspăt.

 Palatul Domnesc și întreaga curte au fost incendiate în anul 1714 de către turci, pe același motiv al mazilirii și decapitării sale și a urmașilor:trădarea, susținându-l, prin neparticipare, pe Țarul Petru I în  Războiul Ruso-Turc, din anul 1711.

   În anul 2014, pe 15 august, în comuna Potlogi, în apropierea  intrării în Curtea Domnească,  s-a inaugurat Bustul lui Constantin Brâncoveanu, realizat de sculptorul Olimpiu Petre.

Vă doresc un concediu plăcut și dacă treceți prin județul Dâmbovița, vă invit să vizitați acest Ansamblu Brâncovenesc de la Potlogi ,care sa află  la 49 km de Târgoviște!

Pe curând,

Earnest

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (7)

 

,,Adevarata fericire consta în fapte ale spiritului, și nu în cele ale trupului.”( Emily Dickinson)

Bobul de istorie

   2 iulie 1504.Moare Ștefan cel Mare și Sfânt. Fiicele lui Ștefan cel Mare și Sfânt

   

Elena (Olena).n. 1464 la Suceava, 
d. 18 I. 1505 la Moscova

Nu voi scrie despre moartea lui Ștefan cel Mare și nici despre mormântul marelui Domn. Despre acestea voi scrie,  la anul viitor. Ceea ce vă spun, acum, este că luna iulie  a fost plină de evenimente în activitatea Domnului: a încheiat tratate economice, alianțe politice ( uneori, fiind nevoit să se declare vasal până la trecerea pericolului, după  care și-a înfrânt suzeranii), a făcut ,,ordine” în Țara Românească. Pe 25 iulie 1476 a atacat avangarda turcească condusă de Suleiman -Pașa, înfrângând-o și obligând-o să se retragă, dar a doua zi, pe 26 iulie, în confruntarea de la Valea Albă- Războieni a fost nevoit să se retragă, datorită superiorității numerice a armatei turcești ( Ștefan cel Mare nu a primit ajutorul promis de la aliații săi), dar a reușit să facă din această înfrângere un succes. Un martor ocular a spus că marele Sultan Mohamed Cuceritorul ,,a părăsit țara cu cetele sale fără să fi luat o singură cetate și fără altă pagubă pentru Moldova decât prada ce a dus cu sine, iar Ștefan-Vodă a ieșit din munți și călărește viteaz prin toată domnia sa.”

  De ce vreau să scriu câteva rânduri despre fetele lui Ștefan cel Mare, deși, legat de ele, nu a existat niciun eveniment în această lună? Motivul este Oana Țoiu. Am aflat în această lună că Ministresa de la Externe a postat că este mândră de numele ei, Oana, căci este un nume românesc pe care i l-a dat mama ei, find  impresionată de o piesă de teatru radiofonică despre Ștefan cel Mare, unde apărea un personaj, Oana. Înțeleg că doamna cu pricina nu a informat-o pe fiica ei că era vorba de  piesa de teatru ,,Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, dar dumneaei putea să se informeze cine era această Oana din ,,teatrul radiofonic” și ce treabă avea cu marele Domn? Toți cititorii celebrei piese de teatru au înțeles din replici că autorul ne sugerează că personajul Oana era fiica lui Ștefan cel Mare. Istoricii nu au ajuns la nicio concluzie, privind care dintre cele trei fiice ale Domnului l-ar fi influențat pe Delavrancea în crearea personajului Oana. 

 Elena (Olena) este fiica  lui Ștefan cel Mare  cu  Evdochia de Kiev, care era nepoata maternă a lui Dmitri Doskoi, primul cneaz al Moscovei și verișoara lui Ivan al III-lea. Olena s-a căsătorit cu vărul ei al doilea, Ivan cel Tânăr, fiul  și succesorul la tron al lui Ivan  al III-lea.  Ea este cunoscută în istoria Rusiei cu numele de Olena Stefanovna sau Elena  Voloșanka ( Românca). Destinul ei a fost tragic,pentru că Sofia, mama vitregă a lui Ivan cel Tânăr, a uneltit, pe rând, împotriva lui Ivan cel Tânăr, împotriva Olenei și împotriva fiului lor, Dumitru, pentru a fi succesor la tron Vasili,  fiul ei și al lui Ivan al III-lea. Finalul a fost acesta: Ivan cel Tânăr a murit otrăvit, iar pe Olena a acuzat-o de uneltire și a  trimis-o la închisoare împreună cu Dumitru, în anul 1502. Lui Ștefan cel Mare i s-a spus că sunt zvonuri, el neștiind prin ce chinuri a trecut fiica sa. După un an de la moartea Domnului, au murit și Olena cu Dumitru. Unii istorici spun că ar fi murit de foame, alții că ar fi fost otrăviți. Ei au fost înmormântați la Mănăstirea Voznesenskaia.

 Maria zisă Chiajna  este fiica lui Ștefan cel Mare cu Maria Voichița.  Aceasta a rămas nemăritată, pentru că nu s-a găsit un soț pe măsura ei. A murit fată bătrână, la 19 martie 1518 și a fost înmormântată la Mănăstirea Putna.

 Ștefan cel Mare  mai avut o fiica cu una dintre cele trei soții, dar nu i se cunoaște numele și nici cine a fost mama ei. Dintr-o scrisoare a Prințului polonez  Wisnowiecki  aflăm că acesta era căsătorit cu fiica marelui Domn al Moldovei. Alte documente ne informează că  strănepotul sau nepotul lor s-a căsătorit cu Chiajna, fata lui Eremia Movilă, iar ei au fost bunicii Regelui  Mihai Corybut Wisnowiecki. Dacă s-ar cerceta Arhivele Naționale ale Poloniei, poate s-ar găsi mai multe informații despre această fiică a lui Ștefan cel Mare.  În afara celor trei fiice legitime, izvoarele istorice nu pomenesc vreo fiică nelegitimă a Domnului.

  Probabil, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, când a creat personajul Oana s-ar fi gândit la Maria Chiajna, singura fiică care i-a fost Domnului alături până la moarte.

Bobul de cultură

   23 iulie 1859. S-a înființat Observatorul Militar,  prima publicație militară din România. Ziua Națională a Presei Române 

 

În vremea lui Alexandru Ioan Cuza, pe 23 iulie 1859, când încă nu se uniseră cele două armate ale Principatelor Unite, la București  s-a înființat ,,Observatorul Militar”. Acesta era primul periodic militar din România și printre primele din Europa și din Lume. Pe frontispiciul acestuia erau scrise următoarele:

- pe rândul de sus: denumirea țării emitente – ,,Principatele Unite”, anul de apariție a ziarului, ,,1859”, data de tipărire a primului număr – ,, joi 23 iulie”;
- în centrul, pe rândul al doilea,era titulatura ziarului – „Observatorul Militar”, iar sub titlu era scris  conținutul publicației, în următoarea formulare „Diariu Politicu și scientifice” (ziar politic și științific).
Despre scopul publicaţiei, se arată în „Prospectul” apărut în prima pagină a acestui număr al ziarului, semnat de colonelul Ion Voiculescu: „Simțind trebuința unui ziar științific militar, am luat această grea sarcină asupră-ne, crezând de datoria a dezvolta camarazilor noștri de arme conștințele cele întinse ale artei militare, care s-au dezvoltat așa de mult în celelalte state ale Europei (…) Scopul nostru va fi de a ne face trebuincioși tuturor ofițerilor în general, cadeților din școala militară și chiar subofițerilor, dându-le prin acest ziar cele mai principale obiective ale artei militare la care se exersează în toate zilele…”. Menționăm că acest număr a avut 8 pagini și a fost redactat cu litere latine, iar în unele cuvinte  erau intercalate și litere chirilice pentru sunete, care nu aveau corespondent în alfabetul latin.
De-a lungul anilor, au apărut numeroase publicații militare cu denumiri diferite : ,,Monitorul oastei”, ,,România militară”, ,, Anuarul militar al Armatei române”, ,,Dorobanțul”, ,,Războiul”, ,,Armata”, ,, Viața militară” etc, iar unele dintre ele erau specifice unei arme ca cele ale artileriștilor, geniștilor sau ale medicilor militari veterinari sau umani. Între anii  1917 și  1918 a apărut și  la Iaşi primul cotidian militar „România”, sub direcţia lui Mihail Sadoveanu, la care au colaborat O. Goga, Barbu Delavrancea, V. Voiculescu.Prima emisiune dedicată armatei la radio s-a difuzat pe 19 decembrie 1937 și s-a numit ,, Ora premilitară”, iar în august 1968 a fost prima emisiune militară de televiziune ,,De strajă patriei”. În anul 1990 s-a înființat Grupul  Mass-Media al Armatei devenit ulterior Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.Ziua Națională a presei militare din România. În 2002 apare prima pagină web a presei militare, www.presamil.ro. iar în anul 2004 ,, Observatorul Militar” a fost decorat cu Meritul Cultural,  gradul de Cavaler. 
  Nu știm când s-a hotărât ca data de 23 iulie (probabil în anul 1990), ziua când a apărut prima publicație românească dedicată armatei, să fie declarată Ziua Națională a Presei Militare. Nici măcar Inteligența Artificială nu știe acest lucru! Cert este că în această zi, anual, au loc manifestări dedicate ziariștilor militari din toate generațiile, din presa militară scrisă, audio și audio-vizuală.

Pe curând,

Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXVI).CĂTĂLIN PAVEL, ELEFANTUL LUI CAROL CEL MARE

 ,, Istoria este într-o poziție privilegiată între celelalte științe, către care aruncă punți în toate direcțiile.” ( Cătălin Pavel)

     

Cătălin Pavel este un reputat arheolog, istoric, conferențiar universitar la Universitatea ,,Ovidius”  din Constanța, dar și scriitor. Eu v-am recomandat, pe acest blog, două cărți de istorie: ,, Arheologia iubirii” și ,,Animalele care ne învață”,  în care subiectele puse în discuție sunt  abordate multidisciplinar, adresându-se nu numai istoricilor, ci și publicului larg, iubitor de cunoaștere.

  Eu nu-l cunosc pe acest istoric decât din ceea ce scrie, și probabil domnia sa mă cunoaște tot din ceea ce eu am publicat, căci astfel nu-mi pot explica  ceea ce mi-a scris pe carte: ,, Pentru Livia Sibișteanu cea mai sofisticată profesoară, omagiul autorului. 31  mai 2025” Eu cred că prin cuvântul ,,sofisticat”, istoricul  s-a referit la sensul pozitiv al cuvântului, adică acela pe care ni-l dă etimologia lui, ,,sophia”, acel al înțelepților antici care considerau că nu există adevăr absolut, de aceea, două puncte de vedere contradictorii ar putea fi valide concomitent în unele situații, când argumentele aduse pentru un punct de vedere țin de gândirea critică și nicidecum de dorința de a manipula. În acest sens, eu consider că istoricul Cătălin Pavel este de multe ori mai sofisticat ca mine, drept care îl apreciez foarte mult.

   Cartea  pe care v-o propun, astăzi, ,,Elefantul lui Carol cel Mare- un anti-manual de istorie” a fost scoasă de Editura ART, București, 2025, după ce Editura Humanitas, care i-a publicat autorului multe cărți, i- a respins-o. În ultimul capitol al cărții, istoricul ne dezvăluie de ce cartea sa este un anti-manual de istorie: are o mare calitate pentru că nu trebuie învățat, că se deosebește de un manual prin faptul că este magmatic, fragmentar, are dubii, interpretează și este plină de idei. Deși istoricul spune că această carte este pentru adolescenți și pentru tineri, eu consider că  este adresată profesorilor de istorie, celor care scriu istorie, este o carte de filosofia istoriei pe care un adolescent nu are răbdare s-o citească. Cătălin Pavel citează numeroși istorici și filosofi ai istoriei pe care îi interpretează în maniera sa , dar emite multe puncte de vedere personale, pe care eu nu le-am găsit la alți autori. Elefantul Abdul Abaz pe care Harun-al- Rașid i l-a trimis prin Isaac Iudeus, în dar, lui Carol cel Mare este pretextul acestei cărți. De fapt, în subcapitolul Transdisciplinaritate al capitolului Multidisciplinaritate dă ca exemplu  Expoziția de la Aachen din anul 2003: ,,Ex Oriente: Isaac și elefantul alb” dedicată formal elefantului Abdul Abaz, care în realitate a fost  o prezentare documentată a dialogului politic și cultural dintre lumea medievală islamică, iudaică și creștină. Toate capitolele cărții, care reprezintă aspecte de care trebuie să țină cont istoricul când scrie o carte (surse,  gândirea critică, cauzalitate, progres, știință, arheologie, multidisciplinaritate, adevăr, patrimoniu) sunt susținute cu exemple, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar  subtil alese (în ceea ce mă privește, pe unele dintre ele le țineam undeva închise într-una dintre cămăruțele memoriei și le-am dat, acum, un alt sens, o altă interpretare), cu scopul ca  istoricul care scrie istorie sau profesorul care predă istorie, dar și cititorul să înțeleagă cât de importante sunt aspectele menționate, mai sus, în orice manual, în orice carte de istorie,în orice oră/curs de istorie. La urma urmei, trebuie să înțelegem că nu sunt de vină numai programele, manualele, unii profesori din învățământul preuniversitar, pentru că elevilor nu le mai place această disciplină, ci și unii universitari care nu-i învață istoria pe viitorii profesori, în manieră pe care Cătălin Pavel ne-o propune.

 Înainte de a încheia motivarea propunerii mele pentru a citi această carte, menționez că istoricul Cătălin Pavel are mult umor ironic , pe care l-am remarcat și în celelalte două cărți, pe care vi le-am menționat,  mai sus.

,, ... situația cea mai gravă este a țărilor bogate în antichități, dar sărace în luciditate și perpetuu în criză. Asemeni țări, printre care și România, sunt condamnate să devină exportatori ilegali de patrimoniu! Adică, vor alimenta piața neagră cu aterfactele după care unii detectoriști scormonesc în situri arheologice fără pază , sau care sunt făcute pierdute direct din muzee cu liste de inventar flexibile.”

   Când veți termina de citit cartea, veți înțelege de ce Editura Humanitas a refuzat s-o publice.

Pe curând,

Earnest

                                                                                                                                          

IRANUL ȘI ISRAELUL

 ,,Religia este recunoaşterea tuturor îndatoririlor noastre ca fiind porunci divine”. 
                                                                                                                                    (Immanuel Kant)

Ecbatana

   Un nou  război a izbucnit în Orientul Apropiat și Mijlociu, între Iran și Israel. Ambele popoare consideră  că  religia lor le  cere să îndeplinească poruncile divine: iranienii- musulmani șiiți- consideră că ei sunt justițiarii care îndeplinesc porunca  lui Allah transmisă prin mesagerul Lui, Mohammad  ( ,,Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra ta!”), iar  evreii- singurul popor căruia Dumnezeu i-a dăruit un teritoriu și care se salută cu Șalom- Pace, cuvânt  și cu înțelegerea în Vechiul Testament de ,,plinătate”, ,,trăinicie” , ,,bunăstare”  (numai în Noul Testament are  înțelesul doar de Pace) -consideră, de drept, că ei trebuie să-și apere teritoriul primit.

  În Antichitate, cele două popoare au trăit în bună înțelegere. Iranienii sau persanii sunt un popor indo-european din gruparea iraniană, din care făceau parte și mezii, sciții, sarmații ( astăzi, urmașii sarmaților sunt osetinii). Primii care au întemeiat un stat puternic au fost mezii cu capitala la Ecbatana și erau

Persepolis,, Un leu vânează un taur”,
basorelief pe zid 

suzeranii perșilor, iar aceștia își aveau capitala la Persepolis. Cirus al II-lea, în anul 550 î.e.n., s-a răzvrătit împotriva suzeranul său med, Regele Astyages, omorându-l și cucerindu-i capitala. Ecbatana va fi, de-a lungul secolelor, reședința de  vară a regilor și împăraților persani. Cirus al II-lea și-a extins teritoriul spre Est, cucerind Babilonul, de unde a luat toate obiectele de cult valoroase, pe care le-a returnat templelor de unde le-au luat babilonienii. În perioada lui Cirus al II-lea, au început relațiile cu evreii, care au continuat până la cucerirea celor două popoare de către Alexandru Macedon. Regele Cirus al II-lea le-a restituit evreilor vasele scumpe pe care Nabucodonosor le-a luat de la Templu, a autorizat rezidirea Templului și le-a permis fiecărui evreu să se întoarcă în țara lui. În vremea lui Artaxerxe (465-424 î.e.n.), evreii aveau reprezentanți la curtea acestuia, unde  Ezra era Secretar de Stat pentru Afacerile Evreilor, conform V.T., Ezra (7:12), iar  Neemia era paharnicul Împăratului și apoi a fost Guvernatorul Iudeii. Toate acestea ne sunt relatate în ,,Cartea lui Neemia”, introdusă în V.T.. În carte sunt memoriile lui Neemia, pe care specialiștii le consideră ca fiind adevărate rapoarte pe care acest demnitar le prezintă lui Dumnezeu spre aprobare. Evreii consideră foarte importantă această carte ( Neemia este singurul demnitar evreu din V.T.  care a scris despre afacerile în care a fost implicat), pentru  că prin ea se transmite un mesaj:evreii un popor mic, înconjurat de popoare mari, păgâne, sunt conduși de persoane alese de Dumnezeu și trebuie să-și apere cu sfințenie teritoriul dăruit.

   După cucerirea macedoneană, cele două popoare au avut destine diferite, fiind supuse ocupărilor romane, bizantine, arabe ( iranienii și celor turcești,după care au devenind cel mai de temut popor pentru Imperiul Otoman). Punctul comun al celor două popoare este că nu și-au pierdut identitatea națională, iar marea diferență constă că persanii/iranienii au fost musulmanizați, în cel mai radical musulmanism șiit,  în timp ce evreii au rămas neclintiți în religia iudaică. 

 

Ierusalim, Zidul antic

Marea ,,trezire” a iranienilor la adevăratul musulmanism șiit s-a declanșat odată cu Revoluția ,,Albă” din anul 1979, când a fost înlăturată monarhia autoritară, prin părăsirea Iranului de către  Șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, în urma unor repetate revolte ( menționez două dintre cauzele revoluției: reformele accelerate de modernizare a economiei și influența occidentală asupra vieții cetățenilor iranieni), instaurându-se o republică islamică teocratică în care conducătorul are atribuții politice și religioase ( Ayatollah) și acesta a fost  Ruhollah Khomeini. Știm cu toții cât de bogat este Iranul în petrol și gaze naturale și cât de mari sunt interesele unor state pentru aceste resurse. Marea ironie a istoriei este că această Revoluție Albă a fost pregătită de către cel mai occidental stat:S.U.A.

  Iranul a devenit un stat al terorismului islamic, care a interpretat  Coranul, conform șiismului, introducând în Constituția lor, un capitol referitor la armata religioasă cu următoarea misiune religioasă: ,, Războiul Sfânt (JIHAD) care este calea lui Allah și lupta pentru a extinde supremația Legii Lui Allah în Lume”, numai că în Coran se spune că ,,Nu este silire la credință” ( 2, 256). De fapt, în Coran sunt introduse în unele sutre îmboldul de a-i ucide pe iudaici pentru că nu au respectat Legământul și pe creștini că au îndrăznit să considere un Profet ( Iisus Hristos) ca , fiind Fiul Lui Dumnezeu. Tot în Coran sunt suficiente porunci : ,,să nu ucideți femei!”, ,,să nu ucideți copii!”, ,,nu încălcați tratate!”. În ceea ce privește încălcarea poruncilor referitoare la omoruri, acestea au fost încălcate de însuși Mohammad ( ,,Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra ta!”), când a măcelărit bărbații,femeile și copiii evreilor din Quraya, pentru purificarea etnică a evreilor. În ceea ce privește încălcarea tratatelor, tocmai în aceste zile s-a ,,descoperit” că Iranul, țară semnatară a Tratatului de neproliferare nucleară, se pregătește să producă bombe atomice și să iasă din tratat.

 Și acum, după atâtea informații, trag următoarele concluzii: dincolo de interese economice și de dorința fiecărei țări de a-și exploata singură resursele, cel mai grav este faptul că la conducerea unor state stau niște fanatici religioși, care declanșează războaie  cu caracter religios și misionar, în numele unei porunci dată de  Allah. Dumnezeu nu a creat Lumea pentru ca unii oameni sau unele popoare să se considere îndreptățite de a o stăpâni, de a-și  impune religia, ideologia politică sau modul de viață. Misiunea popoarelor, a oamenilor este să trăiască în pace și în iubire.

Pe curând,

Earnest

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (6)

 ,, Nu progresezi decât dacă te miști simultan în ambele direcții - spre viitor, dar și spre trecut.”
                                                                                                                                           (Cătălin Pavel)

     Întrebarea firească pe care mi-o pun este ce se întâmplă, când nu ne uităm spre trecut, pentru că nici nu-l știm și nici nu vrem să-l cunoaștem, când nu ne interesează nici viitorul și nici măcar prezentul?

Bobul de istorie

8 iunie 1288 cea mai veche mențiune a Adunării Obștești Nobiliare din Transilvania

 

Cetatea Piatra Șoimului
stăpânită vremelnic de familia Borșa

Voievodul Transilvaniei Roland Borșa, în cea de a treia ,,domnie”, a convocat Adunarea Obștească a Nobililor Transilvaniei ( generali convocatio nobilium regni Transsylvani,) diferită de Dieta Ungariei. La această adunare au participat nobilii celor șapte comitate, clerul superior, orășeni și chiar țărani.  Atribuțiile acesteia erau administrative, fiscale şi judiciare, dar nu şi legislative. Va exista un “regnum Transsilvanum”, deosebit faţă de regnum Hungariae, condus de către voievodul Roland Borşa, cu puteri de adevărat suveran (vayvoda Transylvanus et comes Zonuk; între ani 1258 și 1446, voievozii Transilvaniei au purtat și titlul de comes Zonuk, Solnocul de astăzi). Roland Borșa este considerat întemeietorul acestei instituții. Începând cu anul 1320, aceste congregații se vor întruni  o dată sau de două ori pe an.  

 Cine era Roland Borșa? Majoritatea istoricilor  consideră că făcea parte din nobilimea română, care stăpânea teritoriul Transilvaniei înainte de a veni ungurii în acest spațiu. Se cunosc două ramuri ale familiei Borșa: una de pe Valea Borșei ( județul Cluj), iar cealaltă din Bihor, cu reședința la Sânicolaul de Beiuș. Roland a fost voievodul Transilvaniei în anul 1282 și între anii 1284 și 1285, respectiv între anii 1288 și 1294, într-o perioadă grea pentru Ungaria care, pe de o parte, era măcinată de luptele între clanuri, pe de altă parte, era atacată de către mongoli și cumani. De asemenea, Regele Ungariei era presat de Papa Martin al IV-lea să-i creștineze pe cumani și să-i treacă pe români la catolicism. În acest context, Regele Ladislau Cumanul l-a  numit pe Roland Borșa Voievodul  Transilvaniei ca să-l ajute în lupta împotriva clanului  Aba și pentru înfrângerea răscoalei cumanilor. Însă victoria pe care a obținut-o în cele două bătălii a stârnit invidia nobililor maghiari, care l-au influențat pe Ladislau Cumanul, despre care știm că era instabil în măsuri, să-l înlăture din conducerea Transilvaniei.  În anul 1284, mongolii au atacat din nou Transilvania, ajungând la Pesta, ceea ce l-a determinat pe Ladislau Cumanul să-i ceară ajutorul lui Roland. Acesta, cu  frații săi Petru și Nicolae și împreună cu secuii, a  reușit să-i înfrângă pe mongoli. Roland Borșa era ortodox și s-a opus hotărârii Papei Martin al IV-lea prin care interzicea preoților ortodocși să săvârșească slujbe bisericești, să mai zidească biserici ortodoxe, interzicând și  dreptul de a intra în cele deja ridicate. Regele, la rândul său,  a dat două decrete restrictive prin care catolicismul și Coroana Maghiară, i-a aruncat pe toți românii în tabăra dușmanilor lor. Astfel, din nou, Roland s-a retras, dar  a revenit ca voievod în anul 1288, când a convocat Adunarea Obștească a Nobililor Transilvaniei. Nobilimea maghiară a considerat, pe drept cuvânt, că Roland Borșa dorește independența Transilvaniei și a început uneltirile împotriva lui, ceea ce l-a determinat pe Ladislau Cumanul să intre în Transilvania cu armata sa, stabilindu-și  tabăra lângă cetatea Cheresig, din comitatul Bihorului. Informat fiind de acțiunile Regelui, Roland Borșa împreună cu frații săi a organizat un complot de suprimare a Regelui. Era momentul să se răzbune pe acesta, care s-a folosit de el pentru a-i înfrânge pe dușmanii interni și pe cei externi, nefiind niciodată recunoscător. Astfel, la  10 iulie 1290, a tocmit ca lefegii trei cumani, pe nume Arboc, Tortei și Kemenec, care au  pătruns în tabăra Regelui și l-au ucis în timp ce acesta dormea. Regele a fost înmormântat la Cenad ( fostă mănăstire românească Morisena, transformată în Dieceză Romano-Catolică), iar, mai târziu, osemintele sale au fost mutate la Oradea. Urmașul lui Ladislau Cumanul a fost  Regele Andrei III care, nemulțumit de atitudinea oligarhică a Voievodului român, a declanșat un Război Civil în care Roland Borșa a fost învins,în anul 1294. Andrei III l-a demis din funcția de Voievod, fără a-i confisca propritățile. Roland s-a retras pe domeniile sale din Bihor şi a murit în anul 1301. Cel care i-a urmat ca Voievod al Transilvaniei, Ladislau Khan, a transformat voievodatul într-un regat aproape independent, mergând pe aceeaşi idee de autonomie iniţiată de Roland Borşa.

Bobul de cultură

24 iunie Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Jocul Sânzienilor/Drăgaica 

,,Drăgaica”

  În multe dintre sărbătorile religioase, creștinii români au păstrat obiceiuri care țin de credințele și cultele precreștine. Multe obiceiuri se săvârșesc la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Unul dintre obiceiul acestei sărbători este Dansul Sânzienelor/ Drăgaica. Acest dans/joc a fost atestat prima dată de Dimitrie Cantemir în ,,Descrierea Moldovei”. Potrivit tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și pasările, umplu de leac și miros florile, tămăduiesc bolnavii și apară semănăturile de grindină.   Jocul mitic al Sânzienilor, pe care oamenii și l-au imaginat, a fost transpus într-un ritual în ,,Jocul Drăgaica”, care se mai practică foarte rar, în unele zone din Teleorman, dar este promovat de ansamblurile folclorice.

 Vă selectez un fragment postat pe site-ul Agenția Naționale a Zonei Montane, care descrie acest joc din  Teleorman: ,,Ceata era formată din fecioare, două sau patru la număr, dintre care una sau două sunt  îmbrăcate băiețește. Când avea și steag, ceata număra cinci persoane.  Flăcăul care le cânta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol în desfășurarea jocului. Din recuzita Drăgaicei nu lipsea năframa, marama, basmaua, ce se flutura în timpul dansului. În unele sate din sudul țării cetele purtau un steag împodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grâu, asemănător steagului purtat de călușari. Steagul Drăgaicelor în județul Teleorman, era făcut dintr-o prăjină de 2-3 m căreia i se atașa în vârf o cruce de lemn. Pe steag, în vârf, se legau usturoi și flori de drăgaică (sânziene), iarpe brațele crucii se agățau mărgele, brățări, multe tichiuțe și hăinuțe de copii. Când jucau Drăgaicele, mamele le dădeau diferite piese de îmbrăcăminte ale copiilor să le pună pe steag și să le joace. Pelinul și florile de sânziene îi confereau steagului purtat de fetele teleormănence calități apotropaice și purificatoare captate prin acte magice în favoarea copiilor. În unele sate, participantele purtau câte o coasă sau o seceră, amănunt important pentru descifrarea funcției rito-magice a dansului. În scenariul ritual care însoțea cultivarea grâului, începând cu aratul și semănatul și terminând cu recoltatul și pregătirea pâinii, Drăgaicei îi aparținea secvența când holdele de grâu erau "în pârg", înainte de recoltat. Semnificațiile inițiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Drăgaicei cu holdele de grâu aflate în pragul rodirii și transferul fertilității în dublu sens: vegetal și uman.Drăgaicele făceau pași dansanți, săreau și se duelau cu coasele, mai ales atunci când se întâlneau două cete, rupeau bucăți din năframele purtate și le împărțeau pe la casele colindate”. 

Pe curând,

Earnest

PREȘEDINTELE ȘI LIMBAJUL NEROSTIT

 ,, Şi cuvintele nerostite au energie cu impact în lumea vie; oricât te-ai strădui, în mintea ta nu poţi minţi.” ( Michelle Rosenberg)

 

  Îmi veți spune că nu există limbaj nerostit, pentru că există limbajul trupului. Eu vă spun că există limbaj nerostit, atunci când cel care, în relațiile cu cei din jur, a fost învățat cum să folosească limbajul trupului și, crezându-se isteț, manipuleză.
  Există numeroși specialiști în comunicare care sunt consilierii politicienilor, sfătuindu-i cum să se comporte în timpul campaniilor electorale, în conferințele de presă, în mijlocul mulțimii, la piață, pentru a fi pe placul cetățenilor, pentru a avea carismă. Dar ce te faci, atunci când nu ai carismă, nici măcar una fabricată și cu toate acestea ești cel mai apreciat și considerat bun pentru a fi Președinte? Ești încurajat și începi să crezi că ești un Superman național.

 Lăsând teoria la o parte, eu nu l-am ales pe actualul Președinte, tocmai din motivul de mai sus: a avut un limbaj nerostit.

   M-am uitat la conferințele de presă și mi-am zis cum un geniu mondial ( trei profesori universitari  de la trei universități din țări diferite: S.U.A., Franța, Germania ne-au informat că suntem norocoși ca îl avem Președinte pe geniul secolului) poate să nu spună mai nimic, dar susținătorii entuziasmați ne zic că poporul , adică noi plebea care nu l-am votat, nu înțelege că Președintele nostru nu se avântă în judecăți de valoare, el meditează, se gândește. De aceea, m-am străduit să-i descifrez gândirea profundă urmărindu-i gesturile.

  Consilierii săi i-au spus că la o conferință de presă sau la susținerea unui discurs trebuie să stea cu mâinile îndepărtate, bine ,,înfipte” în pupitru pentru a arăta auditorului că este un om hotărât, puternic, care știe ce face. Însă consilierii nu i-au spus cum trebuie să-și țină picioarele, neștiind, probabil, că ziariștii vor filma și din lateral. Așadar, Președintele nostru, care nu cred că este suferind, și-a schimbat poziția picioarelor, dezvăluindu-se în toată ,,splendoarea” sa: oportunist și directiv, ba nerăbdător, ba  stăpânind nerăbdarea, și chiar ambiția sa de a obține aprobarea celor prezenți și un feedback pozitiv. Uneori ține pumnii strînși care pot semnifica o acțiune stresantă, iritantă și o agresivitate pe care o simte că o primește ( atunci când i se pun întrebări pe care le consideră incomode sau la care nu știe ce să răspundă)  ori când consideră că trebuie să -și arate agresivitatea. De asemenea, postura corpului ne arată că este neliniștit, pentru că se teme de întrebări, că va spune minciuni. Cred că ați observat că se uită când în partea dreaptă, când în partea stângă, deși nu este nimeni în acele părți: toți ziariștii stau în față, pe scaune, foarte cuminți. Specialiștii spun că privirea îndreptată în partea dreaptă înseamnă că spune o minciună sau că inventează ceva, iar când se uită în partea stângă înseamnă că vrea să-și amintească ceva. Eu cred că așteaptă răspunsul de undeva, în cască ( în campanie, la o dezbaterea cu ziariștii, un șmecher de ziarist i-a  prins casca, pe imagine, în plin plan și nu cred că a fost trucaj,pentru că el făcea pauze mari ca să răspundă și vorbea rar, ca și cum îi suflă cineva răspunsul. În ceea ce privește expresia sa facială, aceasta  ne arată ostilitate, iar râsul fără motiv ne arată  că este în mare dificultate. Cred că ați observat că obosește repede și atunci face gesturi multe, nu reușește să-și ducă ideea până la capăt, se freacă la ureche (este nesigur, își cântărește posibilitățile, dar nu reușește) și dă repede din cap pentru că este impacientat. Îmi este milă de el și cred că ar fi foarte bun ca material didactic la cursurile de comunicare sau la cele de psihologie, pentru că este un adevărat tezaur. Oare acesta este rezultatul genialității sale? Mă întreb și eu, cu onestitate:oare în mintea sa, nu se minte?

Pe curând,

Earnest

P.S. Astăzi, este Ziua Internațională a Prieteniei. Așa că vă doresc să aveți parte de prieteni adevărați!

https://www.youtube.com/watch?v=LEGcLG5CRJY