duminică, 26 august 2012

PARFUMUL CARE TI SE POTRIVESTE (III). PARFUMURILE ZODIEI "FECIOARA"

Jean-Paul Gaultier
  Caracteristic domnisoarelor si doamnelor acestei zodii este ca se omoara cu firea sa gaseasca parfumul ideal care sa li se potriveasca, dar nu reusesc niciodata: ba poarta un parfum prea tineresc pentru anii pe care ii au, ba unul prea impozant pentru tinuta vestimentara pe care o poarta.
   De aceea, va recomand parfumuri care sa se potriveasca cu bunul gust cu care sunteti inzestrate si care sa va satisfaca perfect. Asadar, domnisoarelor si doamne "Fecioare"  vi se potrivesc de minune Feminite du Bois de la Shiseido, Jean-Paul Gaultier, Romeo di Romeo Gigli. Va prind, de asemenea, Boucherons, Ungaro d'Ungaro sau Gianni Versace.
Feminite du Bois a fost creat de Serge Lutens pentru casa japoneza Shiseido, inspirat fiind de aerul imbalsamat de cedru din Muntii Atlas, in plimbarile sale pe strazile orasului Marakech. Astfel, nota predominanta este mirosul de cedru peste care se suprapun cele de trandafir marocan, nucusoara, piersica si miere. Acest parfum te invaluie intr-o relaxare calma si nu are varsta si nici anotimp. Se poarta cu orice lucru moale si plin de senzualitate, mai ales daca este bleu, roz-pal, gri-perlat sau crem, in orice moment al zilei.
Jean-Paul Gaultier este "enfant terrible" al lui Jean-Paul Gaultier, care ii aminteste acestuia de bunica lui, caruia ii placea sa se inconjoare de mirosuri placute. Ambalajul este socant: acesta aminteste de corsetul bunicii aplicat pe un tors cat se poate de lasciv. Din aceasta sticluta, da navala un parfum care este dulce, cu note de trandafir, flori de portocal, iris florentin, vanilie, mosc, ghimbir si anason. Se poarta in orice anotimp  cu culori limpezi si luminoase sau imprimeuri romantice in nuante de pastel. Este potrivit deopotriva in timpul zilei sau la un cocteil cu multa lume. Regula numarul unul pentru Fecioare este aceasta: daca ai chef de el, atunci inseamna ca merge!
Romeo di Romeo Gigli, ambalat intr-un flacon in forma de tichie medievala, este un parfum pe care Romeo Gigli l-a creat ca sa ne aminteasca de cuplul celor doi indragostiti, de epoca Renasterii italiene. Este un parfum care imbina miresme de fructe cu cele florale: bergamota italiana, mandarina , portocala, lamaie verde, busuioc, galbenele, galbanum de Persia, frezia, lacramioara, garoafa si iasomia. Este un parfum creat pentru femei tinere si inocente, pentru femei care isi construiesc o cariera, pentru femei sofisticate sau pentru cele tari ca piatra. Se poarta primavara si vara, oriunde si oricand. Dar mai ales , purtati-l cand sunteti fericite!
La multi ani, domnisoarelor si doamnelor "Fecioare"!
Pe curand, 
Earnest

duminică, 19 august 2012

CREDINTE SI TRADITII (V).SARBATORILE LUNII AUGUST

Pelerinaj la Manastirea Nicula la Sfanta Maria Mare
   Luna august, denumita popular 'Gustar'' sau ''Secelar'' , este una din lunile ce abunda in legume, fructe si recolte de tot soiul. Dar este si luna care anunta sfarsitul verii si oamenii, in vechime , se pregateau in aceasta luna pentru muncile de toamna. Si in aceasta luna, se imbina credinte crestine cu cele precrestine, se fac diferite ritualuri si au loc o serie de interdictii. In august, se tin cu strictete 4 sarbatori, pe 1, 6, 15 si 29 august.
1augustMacoveiul sau Ziua Ursului, Pastele Viteilor, Macoveiul Cap de Post, este comemorarea celor 7 frati Macabei/Macobei/Macovei, care au trait acum 2200 de ani in Israel si care au fost omorati, pentru ca au condus o rascoala impotriva stapanirii asiriene. In aceasta zi, se sfinteste macul, planta asociata zeilor cerului si cultului mortilor, se face agheasma cu care se stropesc gradinile si spicele de grau ale caror boabe urmeaza a fi semanate. Acum incepe imperecherea ursilor de aceea se numeste si Ziua Ursilor. Celelalte denumiri vin de la alte practici: permiterea viteilor sa bea tot laptele de la mamele lor, pentru ca pe 1 august este interzisa mulgerea vacilor si inceperea postului Sfantei Marii. De asemenea, acum se scoate ultima miere din stupi, lasandu-se atata miere cat se considera ca le-ar fi necesara albinelor pentru iernat, iar apicultorii sarbatoresc, gustand mierea, din tuica si vinul indulcit cu miere.
6 august, Schimbarea la Fata, denumita popular Probajeniile ( in slava inseamna transformari) sarbatoare ce aminteste de episodul in care fata  Domnului Iisus Hristos a stralucit ca soarele, iar vesmintele lui s-au facut albe. Acum, in traditia populara, natura isi schimba culoarea ( sunt trei momente pe care oamenii, observand natura, le-au asociat schimbarea culorii verde  cu sarbatorile de Sanziene, Schimbarea la Fata si Sfantul Dumitru). In aceasta zi, incepe racirea apelor si se face ultima scaldare in paraie si rauri, berzele si randunelele se pregatesc de plecare, iar la biserica se fac ofrande de fructe, in special de struguri. Tot acum, serpii intra in pamant, iar daca flacaii vad serpi, dupa aceasta data, trebuie sa-i omoare pentru ca acestia se transforma in zmei.Domnisoarelor le era interzis in ajunul acestei sarbatori sa se spele pe cap, pemtru ca altfel , parul nu le mai crestea. In aceasta zi, se culeg plante de leac ca avrameasa, musetelul si leusteanul, care impreuna cu o crenguta cu7 prune te vindeca de friguri.
15 august, Sfanta Marie Mare este sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sarbatori religioase. si sarbatoarea marinarilor. Ajunul acestei sarbatori se numeste Cercurile Sfintei Marii pentru ca in aceasta seara se adunau oamenii in cerc si se povesteau despre minunile infaptuite de Sfanta Maria. iar vracii sustin ca acum Fecioara le transmite descantece de vindecare. In ziua de Sfanta Maria, se aduc ofrande de fructe, se fac rugaciuni pentru apararea de hoti si prinderea acestora, pentru sanatate si prosperitate. Dupa slujba, se sfintesc mormintele. Fetele mari isi fac de dragoste, punandu-si in sani o buruiana numita navalnic, pentru a atrage petitori. Se spune ca, daca in aceasta zi infloresc trandafirii, va fi toamna lunga.
29 august Taierea Capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul sau Sarbatoarea de Toamna a Sfantului Ioan Botezatorul. In trecut, in aceasta zi , credinciosii mancau doar struguri si cei care voiau sa li se ierte un mare pacat, cum ar fi crima, violul, incepeau un post greu pe care il tineau pana la Ziua Crucii, perioada in care mancau doar o turta pe zi din malai sau din  faina de grau, facuta de postiitor. Acest post se poate face si pentru altii. La biserica, se aduc ofrande si se da de pomana mere, pere si castraveti. Le este interzis credinciosilor sa taie cu cutitul, pentru ca acest gest aminteste de modul cum a fost omorat Sfantul Ioan Botezatorul, exceptie facand femeile gravide. Se crede ca in aceasta zi, maturile se incarca cu puteri magice, de aceea ele nu pot fi folosite..
Pe curand,
 Earnest

duminică, 12 august 2012

IASUL STUDENTIEI MELE (VII). TEATRUL SI PALATUL CULTURII


"Popoarele care ingrijesc monumentele lor se ridica pe ele insele, caci pretutindeni monumentele sunt povestirea vie a istoriei, oglinda trecutului, semnele adevarate pentru generatiile viitoare." (Carol I)



 In ultimele luni, circula pe internet imagini cu Teatrul National , redenumit "Vasile Alecsandri"  si  Palatul Culturii, monumente reprezentative pentru Iasi, recent reabilitate si reamenajate. Sunt ani buni, de cand cele doua cladiri au fost inchise pentru a fi reabilitate. Astfel, sunt studenti care nu au putut vedea interiorul acestora, pentru ca pe perioada studentiei lor, acestea au fost inchise. Generatiile viitoare, ca si generatia mea, se vor putea bucura de frumusetea lor perfecta. Pentru cei care nu cunosc Iasul, pentru cei care vor sa-l viziteze, voi scrie astazi cateva randuri despre aceste monumente, pentru a ne bucura spiritul, in aceste momente de incarcatura politica. 
TEATRUL a fost construit intre anii 1891 si 1894, constructia a inceput in vremea primariatului lui Vasile Pobor si s-a finalizat in timpul lui Nicolae Gane. Era necesara ridicarea unui nou teatru, deoarece teatrul din Copou a ars din temelii, in urma incendiului din anul 1885. Noua cladire a fost construita pe locul vechii primarii. Arhitectii teatrului au fost vienezii Ferdinand Fellmer si Herman Helmer, cunoscuti arhitecti de teatre in Europa, ei fiind autorii multor teatre din Austria, Germania, Cehia, Bulgaria etc. In spatiul romanesc, lor le apartin si teatrele din Cernauti, Cluj, Oradea, Timisoara. Specialistii considera ca teatrul din Iasi, realizat in stil baroc, este cel mai frumos monument ai celor doi arhitecti, fiind socotit unul dintre cele mai frumoase teatre din lume. In anul 1896, a fost finalizata si Uzina Electrica a teatrului, iar la prima reprezentare de teatru din noua cladire au fost aprinse 12 lampi cu arc. In aceasta cladire a locuit pe perioada cat a fost directorul teatrului, M. Sadoveanu si tot aici a facut repetitii orchestra simfonica condusa de G. Enescu, care a dat primul concert, in decembrie 1917. In anul 1905 , in fata teatrului a fost amplasata statuia in bronz a lui Vasile Alecsandri, realizata de sculptorul polonez, de origine germana, Vladimir Hegel. Aceasta noua statuie o inlocuia pe aceea a lui Gh. Asachi, care a fost mutata in preajma Bisericii Trei Ierarhi. Intre anii 1970 si 1980, a fost realizata actuala Esplanada a Teatrului, care pune in valoare frumusetea cladirii.
PALATUL CULTURII  a fost construit  intre anii 1905 si 1925, pe locul Palatului Domnesc, cladire distrusa, de asemenea, in urma unui incendiu, despre care contele Mariolles consemna in anul 1809, urmatoarele: "edificiu elegant si modern, cu decoratii grandioase, plasat intr-o pozitie fermecatoare. Interioarele erau vaste, impunatoare, intr-un stil usor oeiental si aranjamentul mobilierului magnific".   Putini stiu ca in preajma acestei cladiri , in prima jumatate a secolului al XIX-lea, a fost construit un strand, in urma   realizarii uneia dintre alimentarile cu apa ale orasului de catre  Carol Mihalic de Hodocin, transilvanean stabilit in  Iasi, cunoscut chimist, geolog si inginer de mine .Arhitectul noului palat, cladire promisa iesenilor de Carol I, a fost  I.D Berindei, la moda in Bucuresti, realizatorul Palatului Cantacuzinilor, astazi Muzeul Muzicii, Casei Asan, astazi Casa Oamenilor de Stiinta, Hipodromului din Bucuresti. Initial cladirea a fost ridicata ca Palat Administrativ si al Justitiei, devenit Palatul Culturii in anul 1954. Palatul este construit in stil gotic flamboyant si are 299 de camere, 40 dintre ele fiind destinate ca locuinte pentru functionari ( insusi presedintele tribunalului locuia in palat). In fata palatului se afla statuia lui Stefen cel Mare realizata in Suedia la Upsala de catre sculptorul Emamanuel Fremiet, cel care a realizat-o si pe aceea a lui Carol X al Suediei si care le-a incurcat, ele fiind trimise invers catre Iasi si respectiv Stockolm. De o parte si de alta a statuii, sunt doua tunuri daruite de Carol I, ele fiind din timpul Razboiului de Independenta din anul 1877. In preajma palatului , se afla Biserica Sfantul Andrei ridicata in anul 1794, pe locul numit Fantana Domneasca, prin contributia breslelor carciumarilor si pescarilor. Aici se afla din anul 1886 icoana facatoare de minuni a Sfantului Mina. In spatele palatului, a fost ridicat cartierul Palas, proiect premiat la Targul International  de Retail si Real Estate MAPIC, de la Cannes, din anul 2007. Ansamblul Palas este conceptia lui Iulius Group di Iasi si a introdus pe piata romaneasca de "mixed-ude developments".  "lifestyle center".
Va doresc vizita placut si sa nu uitati ca Iasul ramane cel mai reprezentativ centru cultural al acestei tari.
Pe curand,
Earnest