duminică, 28 februarie 2021

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXIII). CONSTANTIN DUMITRESCU, CETATEA NEMURITOARE

,, Apele mari nu se pricep să învețe pe cele mici pe unde să curgă.  Își vor găsi singure vadul. Lăsați puii de vultur să-și aleagă singuri orizontul dorit. Alegându-și-l, nu vor înceta să-l bată cu aripile, până când îl vor îmblânzi.”                                                                 (Comaticus către Zoltes)
 

    Mi-am propus ca, în acest an, să recitesc unele dintre romanele copilăriei și ale tinereții și pe unele dintre ele să le  recomand atât celor care le-au citit ( ca să le propună spre citire copiilor sau nepoților), cât și celor care nu au avut acest prilej. De data aceasta, vă recomand romanul ,, Cetatea nemuritoare” de Constantin Dumitrescu ( 1903-1980), poet, prozator, care a fost primul bibliotecar al Bibliotecii Publice din Alba Iulia. Romanul a fost publicat în anul 1974, la Editura Albatros și am aflat că a fost reeditat acum vreo câțiva ani. În perioada anilor 70 ai secolului trecut, a fost un curent al reînvierii istoriei Daciei și mulți scriitori și-au ales subiecte din perioada respectivă. Îmi amintesc, că am citit cu multă plăcere romanele: ,,Sarmis” de Ion Nicolae Bucur ( probabil, scriitorul a fost inspirat de poezia lui Mihai Eminescu), urmat de ,,Dicomes” și ,,Sargetius”,  ,, Dacia Felix” de Victor Rusu Ciobanu și romanul pe care, astăzi, vi-l recomand. În curând, îmi voi face timp să recitesc și ,,Faraonul” de B. Prus.
  Revenind la romanul ,, Cetatea eternă” a cărui acțiune se petrece în cetatea Apoulon, de pe Piscul Piatra Craivii ( Caprei), menţionată  de  Ptolomeu  în poemul “Consolatio ad Liviam” şi în "Geographia", înainte și în timpul războaielor daco-romane dintre Decebal și Traian, menționez că scriitorul face multe erori istorice. Profit de această ocazie, pentru a menționa câteva aspecte din cultura și civilizația strămoșilor noștri, pe care majoritatea cititorilor nu le cunosc. În primul rând, geto-dacii au fost creatorii unei culturi și civilizații mărețe, unice în centrul-estic european, ei fiind înconjurați la nord, vest și est de populații migratoare. Descoperirile arheologice au confirmat ceea ce anticii afirmau despre geto-daci. De exemplu, Dio Chrysostomus, trimis să spioneze pe daci, constata:” Se întamplă că am făcut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”, iar Iordanes relata “… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…” I-am citat pe cei doi istorici, pentru că autorul, la un moment dat, ne povestește cum dacii au luat un prizonier roman ca să-i învețe cum să prelucreze fierul, că erau considerați de către  romani ca fiind inteligenți dar necunoscători ( același  Dio Chrysostomus spunea că dacii erau la fel de deștepți ca grecii). De asemenea, autorul  ne descrie întrecerile între tineri, pentru stabilirea mesagerului către Zalmoxis, însă în vremea lui Decebal nu se mai săvârșeau sacrificii umane și nu mai era cultul lui Zalmoxis. Prin reforma religioasă a lui Deceneu, s-a introdus monoteismul și cultul zeului solar Gebeleizis, interzicându-se sacrificiile umane. Ce-i drept, au rămas fanatici ai lui Zalmoxis, care au continuat, în secret, sacrificiile umane, după cum  demonstrează descoperirile arheologice de la Corbii de Piatră ( despre acestea, am să vă relatez, cu altă ocazie).  O altă eroare o face, atribuindu-i titulatura de ,, baci” șefului tribului apulilor, Zoltes, stăpânul cetății Apoulon.  Indiferent care era originea unui șef de trib, din rândul crescătorilor de oi, din  negustori , din meșteșugari sau din tarabostes, odată ajuns  șeful tribului i se atribuia apelativul tarabostes (în limba dacă, însemnând ,,stăpân peste”, numit de romani ,, pileates”, adică purtători de căciulă, căciulari. Acesta avea în stăpânire o dava ( cetate), un corp de oaste  și făcea parte din Consiliul Regal.  Scriitorul vorbește de magi, vrăjitori, care slujeau în temple sau pe lângă acestea. Magi erau numiți preoții în Orient, în special în religia persană. La daci, preoții erau numiți ,, pates” și erau organizați în ,, colegii”, pe diferite ocupații: astronomi ( călătorii prin stele), medici, învățători, consilieri sau simpli slujitori în temple, care săvârșeau ritualele zilnice. Ei erau subordonați Marelui Preot, care avea și funcția de vicerege. În timpul lui Decebal, Mare Preot a fost Vezinas, nu Comaticus cum spune autorul, care-l menționează pe Vezinas ca fiind doar vicerege. Dacii mâncau mămăligă. Este adevărat dar cititorii trebuie să știe că dacii preparau o mămăligă din secară, pe care o mâncau cu brânză și smântână sau doar cu brânză. Dacii nu vânau lupi, pentru că era animalul lor totem, fiind considerat sacru. La mijlocul lunii noiembrie, era sărbătoarea lupilor. ( în calendarul popular românesc sunt 35 de sărbători ale lupului, Ziua Lupului, fiind odată cu sărbătoarea Sfântului Andrei; și romanii aveau Lupercaliile, celebrate în februarie) În rest, cititorii, pe parcursul lecturării romanului, se vor simți în epoca dacică, pentru că scriitorul este un talentat povestitor, care reușește să creeze, prin descrierile sale, atmosfera acelor timpuri. De asemenea, vor găsi două legende vechi, și anume, a flăcărilor care se aprind din pământ ( o îmbinare a actualei legende cu legenda Soreancăi - Floarea-Soarelui) sau a Știrmei Apelor, pe care o întâlnim , astăzi, în Delta Dunării.
   Așadar, merită să recomandați această carte,  celor tineri, care nu mai citesc romane istorice.
   Pe curând,
   Earnest


vineri, 19 februarie 2021

ORAȘE-MUZEU UITATE (VII).SIRET

 ,„Dacă ar vrea cineva să se convingă de ceea ce stăpânitorii de ieri au putut săvârşi într-un oraş odinioară curat românesc, n-are decât să se ostenească până-n Siret, cel mai vechiu oraş al Moldovei ce întâlnim în documente. Tot în Siret însă poate oarecine să prindă şi spiritul nostru larg de toleranţă. Mărturisesc că, deşi, pe cât am vizitat Bucovina, pretutindeni am întâlnit aceeaşi slăbiciune faţă de trecut, nicăieri trecutul nu mi s-a părut mai ostentativ păstrat ca la Siret”. ( Ion Simionescu,  „Oraşele din România”, 1928)

Biserica ,,Sfânta Treime”, 1358

   Îmi veți spune că orașul Siret nu este deloc uitat , pentru că este unul dintre cele mai tranzitate orașe din România, fiind punct de trecere a frontierei spre Ucraina. Eu vă spun, din propria experiență, că toți cei care se îndreaptă spre Cernăuți, Liov, Cracovia, nu se opresc să viziteze Siretul. Majoritatea călătorilor știu despre Siret, ceea ce s-a arătat în documentare, și anume, despre copiii de la Școala Specială, de dinainte de anul 1989.
   Acum, vreo zece ani, mi-am propus să-mi iau copiii și să merg special la Siret, ca să vizitez, pe îndelete, orașul care a fost a doua capitală a Moldovei între anii 1356 și 1388, aici, domnind: Sas, Bogdan I, Lațcu și primii ani din  domnia sa , Petru I Mușat. Orașul Siret merită să fie vizitat: este curat, plin de spații verzi și copaci ( fagi, arini, plopi, sălci). Dincolo de monumentele istorice, pe care le găsești cu greutate, fiind risipite prin tot orașul, te poți desfăta cu bucate foarte bune, specifice zonei și poți să rămâi peste noapte, pentru că în  oraș și în localitățile din jurul lui sunt  suficiente locuri de cazare, cu prețuri cuprinse între 60 și 200 de lei. 
  Revenind la vizita în acest oraș, eu regret că nu  se mai păstrează clădirile unde au fost înființate: prima școală cu predare în limba latină ( 1373), prima monetărie a Moldovei ( 1377), prima bibliotecă din Moldova ( !380), mutată, în anul 1575, la Iași de către Despot-Vodă sau ale școlilor înființate în anul 1395. De asemenea, din vechea cetate medievală se mai văd câteva urme, pe Dealul Ruina, pe care documentele papale o evidențiază, în anul 1340, drept capitală a unui duce al Valahiei Mici În schimb, puteți vedea  una dintre cele mai vechi biserici din piatră din Moldova, păstrată fără modificări. Este  vorba de Biserica ,,Sfânta Treime” ( 1358), ctitoria lui Sas, principalul motiv pentru care am vrut să vizitez Siretul. Este o bijuterie arhitectonică, prin decorațiile exterioare cu cărămizi, discuri ceramice policrome și flori cruciforme. Alte două biserici monumentale , care merită a fi văzute sunt : Biserica "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" , ctitoria lui Ștefan Petriceicu, în perioada celor trei domnii ale sale  (1672-1673; 1673-1674 și 1683-1684), ridicată peste ruinele Bisericii catolice ctitorită de Margareta Mușat între anii 1377 și 1380 , care ,la rândul ei, a fost ridicată peste o veche biserică din lemn. și Biserica ,,Sfântul Onufrie” ( 1673), ctitorie
a lui Ștefan Petriceicu, ridicată peste o biserică din lemn, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu.
    În oraș, veți putea vedea numeroase clădiri, în diferite stiluri, numeroase busturi și statuia  Margaretei Mușat, sculptată în gresie de sculptorul Dan  Covătaru. De asemenea, nu sunt de neglijat nici Muzeul de Istorie, unul dintre cele mai vechi muzee din țară, înființat în anul 1863 , având, astăzi,  sediul în casa avocatului și fost primar al  orașului, Emanoil Samușco ( imaginea din stânga) și nici Cimitirul Medieval Evreiesc, unul dintre cele mai vechi cimitire evreiești din S-E-stul  Europei ( cea mai veche piatră funerară păstrată în cimitir  este din anul 1560).
    Cred că am reușit să vă trezesc interesul pentru a poposi în acest oraș, în drumul dumneavoastră spre Cernăuți Liov sau Cracovia, atunci când pandemia se va sfârși.
  Pe curând,
  Earnest




miercuri, 10 februarie 2021

MANUSCRISE RARE (IV). PSALTIREA CU TÂLC ( 1346)

Psaltirea cu tâlc, 1754

    ,, Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu. Să ne bucurăm și să ne veselim de ea.” ( Ps.118:24)


        Una dintre cele mai vechi biblioteci medievale din Țara Românească este aceea de la Mănăstirea Bistrița ( 1494), ctitorie a fraților Craiovești: Barbu, Pârvu, Radu și Danciu. Aceștia nu au rămas doar ca simpli ctitori ai mănăstirii, ci și ca  întemeietori ai bibliotecii și ai școlii din acest locaș de cult. Mănăstirea a devenit un important așezământ cultural, desfășurându-se aici o importantă  activitate cărturărească, unde au fost realizate valoroase lucrări de caligrafie. Barbu a adus aici, în anul 1497, moaștele Sfântului Grigore Decapolitul, aducător de ploaie și vindecător de boli.
     În anul 1860, Alexandru Odobescu, din însărcinare Ministrului Culturii și Instrucției, a adus la București 19 manuscrise și tipărituri vechi, de la Biblioteca Mănăstirii Bistrița. În Revista Română ( 1861), Alexandru Odobescu ne relatează că, din marea bibliotecă a mănăstirii, rămăseseră doar vreo 300 de volume vechi, foarte prost conservate, scrise în limbile greacă, slavonă și română. Cel mai vechi manuscris găsit la Mănăstirea Bistrița este ,,Psaltirea cu tâlc” scrisă, în anul 1346, de Ioan Bogoslavul, pentru  Branko Mladenovici. Acest manuscris a fost adus în Țara Românească de către Maxim Brancovici, din familia domnitoare a Serbiei. În anul 1459, Serbia a fost cucerită de Imperiul Otoman, iar domnitorii români au devenit protectori ai bisericii sârbești, mai ales  ai mănăstirilor, ca cele din Srem ( ctitorii ale familiei Brancovici) și Hlindar de la Muntele Athos. Maxim Brancovici a venit în Țara Românească împreună cu mama sa, Anghelina, și cu nepoatele sale, Elena și  Despina Milița, care a devenit soția lui Neagoe Basarab. Maxim Brancovici a fost episcop al Episcoiei Râmnicului, iar între anii 1503 și 1504 a fost Mitropolitul Țării Românesti. Se pare că această psaltire a fost dăruită mănăstirii de către domnița Despina împreună cu alt manuscris rar, ,,Sintagma ( Pravila) lui Matei Vlastaris”, scrisă în variantă prescurtată, după anul 1346 , cercetată și adnotată, în anul 1636, de Udriște Năsturel.
     Revenind la ,,Psaltirea cu tâlc”, din anul 1346, ( Seferteilim) este numele  sub care este cunoscută ,, Cartea laudelor” sau ,,Psaltirea prorocului şi împăratului David.” După unii autori, acesta ar fi stat la baza traducerii în limba română a primei psaltiri, în anul 1482, numită ,,Psaltirea Scheiană.” În prezent, ,,Psaltirea cu tâlc” din anul 1346 se află la Biblioteca Academiei de Științe. Nu am găsit nicio imagine a acesteia, de aceea am pus o fotografie a frontispiciului ,,Psaltirii cu tâlc”, în limba română, din anul 1754, unde identificăm, deasupra literei chirilice inițiale, bustul regelui David, cântând la harpă.
Pe curând,
Earnest

miercuri, 3 februarie 2021

E BINE DE ȘTIUT (V). CĂRȚI INTERZISE

A.Whitney
   

    În perioada stalinistă, în România, au fost interzise multe cărți, iar în școli se făceau anumite opere literare ale scriitorilor noștri. De exemplu, se studia doar ,,Mitrea Cocor” din opera vasta a prozatorului M. Sadoveanu , din M. Eminescu se studiau ,, Împărat și proletar” și ,,Scrisoarea III”, din G .Coșbuc elevii cunoșteau numai poezia ,,Noi vrem pământ” și lista poate continua dar nu despre cărți sau autori interziși în  Republica Populară Română vreau să scriu, ci despre cărțile interzise în minunata democrație a S.U.A.
     Majoritatea cunoaștem isteria declanșată de progresiști, majoritatea votanți ai democraților în S.U.A., după decedarea lui George Floyd, în urma arestării brutale de către polițiștii americani. Urmare a acestui eveniment, a apărut în S.U.A. un curent care cere  interzicerea folosirii unor cuvinte, care ar putea leza rasa neagră, interzicerea unor opere literare ca ;,Othello” de Shakespeare, ,, Tom Sawyer” și Huckleberry Finn ” de Mark Twain ;, Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell  ( carte premiată cu Pulitzer) etc, a unor filme și dărâmarea unor statui. Ce-i drept, arderea cărților și a statuilor nu este o invenție a comuniștilor sau fasciștilor. Năravul este vechi: o făceau din Antichitate egiptenii, strămoșii noștri romani, iar mai târziu Inchiziția, revoluționarii francezi. De ce n-ar face-o și progresiștii, într-un stat democratic ,, model” pentru mulți fraieri?
       Puțin știu că în perioada guvernării republicane a lui Ronald Reagan ( 1981-1989), în peste 30 de state americane,  au fost scoase din programele școlare, din bibliotecile școlare și publice numeroase cărți , motivându-se: obscenitatea, pornografia sau faptul că nu sunt recomandate minorilor. De fapt, au fost interzise pentru critici aduse eticii corporatiste și de afaceri, pentru idei politice discutabile, pentru limbaj sexual explicit ( chiar și în texte de biologie), pentru defăimarea autorităților americane. Voi da, mai jos, o parte din lista cărților interzise, unele dintre acestea, găsindu-se în programele școlare din România.
,, Abatorul cinci” de Kurt Vonnegurt
,,Maimuța goală” de Desmond Morris
,,Clopotul de sticlă” de Sylvia Plath
,,Fălci” de Peter Benchley
,, Avortul” și alte romane de Richard Brautigan
,,Kramer contra Kramer” de Avrey Cormen
,,Nașul” de Mario Puzo
,,1984” de George Orwell
,, Minunata lume nouă” de Aldous Huxley
,,Fructele mâniei” de John Steinbeck
,, Împăratul muștelor” de William Golding
,,Adio arme” de Ernest Hemingway
,, De veghe în lanul de secară” de J. D. Salinger.
   De asemenea, au fost interziși clasici ai secolului al XIX-lea, precum Allan Poe, Mark Twain, Nathaniel Hawthorne etc dar și ,,The American Heritage Dictionary” și ,, The Dictionary of American Slag”.
     Nu pricep de ce ne mai revoltăm că mulți autori nord-coreeni sau sud-americani au fost interziși în țara lor, cel mai elocvent caz, fiind cel al lui Gabriel García Márquez. Acolo este dictatură și trebuie să criticăm dar S.U. A.  este modelul democrației și totul este lumină.
Pe curând,
Earnest