marți, 23 decembrie 2014

FAMILIA BRÂNCOVEANU (XII). STILUL BRÂNCOVENESC. ORFEVRĂRIA

Chivotul Mănăstirii Hurezi, dăruit de Brâncoveanu
   Am ajuns la ultimul articol dedicat familiei Brâncoveanu în Anul Sfinţilor Martiri Brâncoveanu, prin care am încercat să relatez fapte, aspecte mai puţin cunoscute de publicul larg, aparţinând Epocii Brâncoveneşti. De aceea, voi scrie despre o manifestare a stilului brâncovenesc, orfevrăria. Deşi obiectele de argint laice şi religioase ocupau un loc important în stilul brâncovenesc, ele sunt  mai puţin cunoscute pentru că pe majoritatea oamenilor îi interesează alte manifestări ale stilului, cum ar fi arhitectura sau pictura.
  Numărul mare al "arginturilor" evidenţiază nu numai luxul de la curtea domnească, de la curţile boiereşti dar şi încadrarea acestei manifestări artistice în unitatea stilisticii brâncoveneşti.
"Arginturile" cuprind obiecte de cult religios: anaforniţe, ripide, chivote, căţui, cadelniţe, potire, relicvarii, ferecături de cărţi; obiecte de uz casnic:talere, căni, pahare, pocale, tot felul de alte obiecte; bijuterii: inele, cercei, colane, cruci, medalioane, paftale, broşe nasturi etc. Dacă până în secolul al XVI-lea, aceste obiecte erau comandate la atelierele din Italia sau Germania, începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea comenzile se fac la atelierele saşilor din Sibiu sau Braşov, iar modelele executate de meşterii saşi pentru munteni sunt cu totul altele decât acelea executate pentru clientela transilvană. Însuşi domnitorul le trimitea izvoade (modele) care se încadrau în stilul brâncovenesc din sculpturile în lemn, piatră sau din pictură. Au fost aduşi câţiva argintari lutherani la Bucureşti ca să lucreze pentru domnitor, boieri şi biserică, ca braşoveanul Georg Heltmer ( acesta, pentru că s-a stabilit la Bucureşti a fost scos din breslă, deşi s-a angajat că nu va divulga arta argintarilor braşoveni). Sunt cunoscute şi numele altor argintari ai epocii care au lucrat pentru munteni, ca : Johannis Henning, George May II, Sebastian Hann. 
   Se ştie că în perioada respectivă saşii adoptaseră stilul baroc, dar li s-a sugerat ca în obiectele comandate de clientela munteană, subiectul cât şi ornamentaţia să se reliefeze mai complet, într-un câmp cât mai aerat, imprimând armonie şi unitate. Comun celor două stiluri a rămas tehnica specifică Transilvaniei, a repousse-ului şi a cizelării. Subiectele "arginturilor" comandate de clienţii munteni pentru obiectele de cult sunt legate de istoria bisericii ortodoxe, de multe ori se refereau la la hramul bisericii pentru care s-a făcut comanda, iar ornamentaţia reproducea motivele florale autohtonizate: bujorul, laleaua, garoafa, narcisa, trandafirul, înconjurate de gingaşe arabescuri. Se creează acest stil brâncovenesc în orfevrărie, ca şi celelalte manifestări ale stilului, îmbinând arta occidentală cu cea orientală de factură persană şi cu cea tradiţională bizantină, făcându-se astfel trecerea de la arta medievală spre cea modernă.
   Prin introducerea frumosului artistic în viaţa de toate zilele sau în executarea cultului religios, domnitorii, boierii, reprezentanţii bisericii au exprimat un deosebit simţ artistic, demonstrând fie o educaţie estetică primită, fie o caracteristică a românilor, care s-a manifestat şi în arta broderiei ( în Epoca Brâncovenească, atelierul de broderie de la Mănăstirea Hurezi, condus de Despineta, poate fi considerat cea mai de seamă şcoală de artă românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea, neignorând nici contribuţia atelierelor de la Neamţ. Bistriţa Moldovei sau Tismana), în cusăturile şervetelor, iilor sau cămăşilor.
   Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre mulţii noştri domnitori care au lăsat ţării valori materiale şi morale, care şi-au iubit ţara şi faţă de  care noi, urmaşii, avem o mare datorie.
Pe curând,
Earnest

marți, 16 decembrie 2014

25 DE ANI DE LA REVOLUȚIE

Se împlinesc 25 de ani de la începutul revoluției din decembrie 1989. Este cea mai lungă revoluție din istoria României. Doar China a mai avut o revoluție atât de lungă: revoluția lor comunistă a început  în anul 1904 și s-a încheiat în anul 1949, prinzând două războaie mondiale, desfășurându-se sub forma unui lung război civil, încheiat cu instaurarea Republicii China și cu o serie de reforme, prin care s-a construit comunismul. În România, revoluția din decembrie 1989 a început la Timișoara cu o manifestare de solidaritate față de pastorul Tokes, despre care nici până astăzi nu știm cât de spontană a fost, continuată la București, când cel mai iubit om al țării al acelor ani a fost înlăturat, după 25 de ani în fruntea statului, arestat, judecat, condamnat la moarte și executat la Târgoviște, în ziua de Crăciun. De atunci și până astăzi, revoluția continuă prin reformele care se înfăptuiesc, nereușindu-se să se construiască societatea pe care au dorit-o cei care au răsturnat regimul ceaușist și ceea ce s-a promis de către cei care au preluat puterea în zilele fierbinți ale luptelor de stradă. Eu am mai scris despre acesti ani de așteptări în articolul "Ce aveam si ce avem", dar astăzi voi scrie despre ceea ce am simtit eu, cetățean onest, în sfertul de veac pe care l-am trăit cu speranță. Vă spun că pentru mine, nimic nu s-a schimbat în bine în acești 25 de ani. Muncesc mai mult, pe bani mai puțini. Sunt un intelectual pe care societatea nu dă 2 bani, pentru că ierarhia valorilor are la bază banii, nu educația și de acolo începe recunoașterea ta pe scară socială. Sunt asigurat, dar plătesc dacă vreau să am dinți în gură, dacă vreau să-mi fac analize, dacă vreau să fiu operat. Copiii mei au învățat carte ca și mine, la înalte școli ale statului și nu au loc de muncă, așa cum am avut eu când am terminat studiile. Cât despre o locuință nici gând! Statul are programul "Prima casă", dar pentru cei care au un loc de muncă, cum este și firesc. S-a construit statul de drept, care era declarat și în Constituția socialistă. Măcar în acele vremuri, în aparență, acest principiu era respectat. Atunci erau nomenclaturiștii unui singur partid, acum sunt nomenclaturiștii tuturor partidelor, care pe rând ajung la guvernare. Cât despre separarea puterilor în stat, nici nu mai îndrâznesc să vorbesc! Este la fel! Pot să mă exprim liber? Este doar o iluzie! Pot să mă plimb prin lume? Cu ce bani? Pot să mă mândresc că sunt român, când Europa ne disprețuiește ca popor, pentru că nu am cine să mă reprezinte?  De ce nu are cine să mă reprezinte, pentru că el, Cetățeanul X, fie că nu a știut să aleagă pe reprezentantul meu și al lui, fie că nu l-a interesat și nu a fost niciodată la vot. El ,Cetățenul X, ca și mine, un cetățean onest, am fost supuși celei mai periculoase arme: manipularea. Înainte eram manipulați cu ideologia socialistă, acum suntem manipulați cu reforme, programe, promisiuni, cu mesaje pe Internet, cu lozinci mai ticluite decât acelea dinaintea revoluției ( de exemplu: "Trăiască alianța dintre clasa muncitoare și tărănime!" a fost inlocuită cu "Să trăiți bine"! Spuneți și dumneavoastră: care este mai aproape de interesul oamenilor?  Recunoașteți că este mai bine ticluită lozinca cu traiul bun!). Toți cei care ajung la putere spun că s-a instaurat normalitatea. Astfel, am aflat câteva variante de normalitate. Toți spun că ceilalți nu au făcut nimic și dau vina pe vechea moștenire: pe aceea a regimului dinaintea anilor 1989 sau pe aceea a fostului guvern. Moștenirea dinaintea Revoluției nu o mai avem în mare parte, pentru că am vândut cam tot ce era de vândut și ceea ce s-a vândut s-a distrus, începând de la fabrici, uzine, ajungându-se la păduri. Resursa umană, fie că a imbătrânit, fie că plecat pe alte meleaguri. Au mai rămas pensionarii, optimiștii, cei care nu se pricep să facă nimic, tinerii care așteaptă să fie educați și instruiți gratuit, ca apoi să-și ia diploma și să caute alte meleaguri care să le valorifice și valorizeze priceperea. Noi nu știm să construim, prin preluarea lucrurilor bune și dezvoltarea lor. Noi distrugem tot, pentru că ne considerăm mai buni decât ceilalți. Astfel, batem pasul pe loc. Suntem atât de mândri și încăpăținați, încât nu dorim să recunoaștem că alții sunt mai buni. Îi distrugem, ca să nu se vadă diferența. Cum îi distrugem? Prin defăimare, când ne ajută manipularea prin mass-media sau  prin dosare, denunțuri.  Cu amărăciune mă întreb: când s-a stricat poporul meu? Oare așa-zisa libertate i-a scos la suprafață ambițiile negative mai mult decât cele pozitive? Sau faptul că am devenit o semicolonie, dorim să fim slugarnici în fața Marilor Lumii, cine or fi ei (?), arătându-ne ambițioși, dornici să ne evidențiem prin distrugere? Ne condamnăm singuri, ne punem cenușă în cap, ne negăm istoria, nu ne mai recunoaștem valorile, admirăm tot ce este străin, nu ne mai ținem de tradiții, nu ne respectăm simbolurile, pe care mulți dintre noi nici nu le cunosc. Influența societății, a mediului este mai puternică decât aceea a școlii sau a bisericii, pentru că este mai comod să  accepți și să urmezi modelele negative, decât cele pozitive. Este o mare lehamite în rândul cetățenilor. Așa au trecut  cei 25 de ani! O lacrimă pentru cei care au murit pentru o cauză în acel decembrie, o lacrimă pentru poporul meu care nu vrea să devină înțelept, o lacrimă și pentru speranțele mele!
         Pe curând,
         Earnest


 

marți, 9 decembrie 2014

MONUMENTE UITATE (X). BISERICA "CUVIOASA PARASCHIVA" DIN DOLHEȘTII MARI

Biserica Cuvioasa Paraschiva din Dolheștii Mari (sec.XIV)
Pe șoseaua  care leagă orașul Pașcani de orașul Fălticeni, pe partea dreaptă, la vreo 15 km. înainte de Fălticeni, trecem, fără să observăm, pe lângă una dintre cele mai vechi biserici  din Moldova păstrată în construcția inițială: Biserica "Cuvioasa Paraschiva" din Dolheștii Mari, ctitorie a familiei de boieri vechi, Șendrea. Localitatea ne este cunoscută, pentru că aici l-a înfrânt, în anul 1457, Ștefan cel Mare pe unchiul său Petru Aron, ucigașul tătălui său, domnitorul Bogdan II, ajutat fiind de vărul său, Vlad Țepeș și de cumnatul său, Șendrea, căsătorit cu sora sa, Maria.
   Biserica a fost ridicată în curtea boierească a Șendreștilor, la sfârșitul secolului al XIV-lea, în stil romanic ( în Moldova se păstrează în același stil ctitoria lui Bogdan I de la Rădăuți), căreia i s-au adăugat în secolul al XIX-lea un pridvor și un masiv și diform turn-clopotniță, în stil rusesc, în bulb de ceapă, care, în viziunea noastră,se potrivește ca nuca in perete cu arhitectura bisericii.
   Biserica este construită din piatră brută, în plan dreptunghiular, fiind împărțită în pronaos, naos și altar, pronaosul fiind ușor lărgit și la fel ca altarul este supraînălțat față de naos. Pronaosul și naosul au fiecare câte o boltă semicilindrică, cu arc ușor frânt, construite din sigă și întărite la mijloc cu câte un arc dublou în consolă. Bolta altarului este semicilindrică în arc ușor frânt în partea apuseană și are formă de semicalotă poligonală înspre răsărit.
Tabloul votiv
din Biserica Cuvioasa Paraschiva din Dolheștii Mari
   Biserica păstrează fresce de pictură originală, care, alături de cele din biserica de la Lujeni ( aflată astăzi pe teritoriul Ucrainei), sunt cele mai vechi din Moldova. Tabloul votiv este unul dintre cele mai frumoase exemplare de artă religioasă din Moldova, depășind granițele tării, fiind  apreciată de specialiști ca un monument de artă bisericească și civică (figurile ctitorilor și costumația) din secolul al XIV-lea, fiind considerată ca „mama tuturor picturilor din Moldova”.   
 Portretele ctitorilor – portarul Șendrea, soția sa, Maria, și cei 3 copii – sunt executate în formă de bandă de pictură clasică, adică în friză. Compoziția tabloului și atitudinea personajelor este următoarea: Mântuitorul Hristos este pictat stând pe un jilț în culoare roșie și aur. El are figură de bărbat bine legat, maiestuos, iar veșmintele de formă antică, albastru închis, acoperă și modelează în mod minunat corpul său. Sfântul Nicolae este îmbrăcat în alb, iar Sfânta Fecioară este acoperită în roșu și stau în primul rând. Portarul Șendrea este acoperit cu stofă albastră, ornată cu aur. Gulerul tunicii este brodat cu aur, gulerul mantoului este roș. Pe cap are o beretă albastră ornamentată în roș și aur. Soția sa, Maria, poartă o tunică strânsă la mâneci și brodată cu perle, mantoul bleu, fără mâneci, ornat cu motive roșii și aur, cade drept; de pe pălăria mică, pe fond roș și aur, cu marginile ridicate în sus, se lasă în jos un voal de mătase brodat cu aur și roș, care cade pe ceafă și pe spate. Unul dintre copii, ale cărui mâini fac gestul de rugăciune, poartă o bonetă roșie și un mantou acoperit cu aur, de brandenburg albastru. Tencuielile sunt făcute dintr-o compoziție de lapte de var fin, legate de lungi filamente mătăsoase de in.
  În biserică, se află mormintele portarului Sucevei Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare, cel care a apărat cetatea Sucevei în anul 1476 de atacul lui Mohamed Cuceritorul, mort însă în bătălia de la Râmnic ,din anul 1481,cu muntenii conduși de Țepeluș, al bunicului, al tatălui și al soției sale. Maria.
 Merită să vă opriți în drumurile voastre, pentru a vizita acest monument, bine conservat și întreținut  cu multă responsabilitate de parohie, dar totuși uitat. 
Pe curând,
Earnest

marți, 2 decembrie 2014

NU ÎNVĂȚĂM NIMIC DIN ISTORIE !

Pericle în fața Eclessiei, ținând un discurs
                         "Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se" ( Nicolae Iorga)
                               "Cei care nu pot învăța din istorie sunt condamnați să o repete" ( George Santayama)

   Popoarele nu vor să învețe nimic din istorie, pentru că cei care le  conduc cred că niciodată istoria nu se repetă, pentru sunt alți oameni care o fac, alte generații și alte mentalități. Și totuși, evenimentele, faptele ne-au demonstrat, că istoria se repetă.
    O oarecare doamnă, dintr-un oarecare partid făcea la o emisiune TV pledoaria democrației directe, considerând că pătrunderea internetului mai în toate domeniile vieții ar constui o premisă pentru cea mai pură democrație și că sunt state care experimentează această formă de democrație.  Istoria ne arată că în Atena Antică, democrația directă, pe care oameni de vază ai cetății au creat-o, a fost un eșec. Eclessia era formată din toți cetățenii Atenei, cu pregătire diferită, care puteau fi ușor manipulați de un orator priceput. Însuși Pericle, cel ce a dat numele unui secol de cultură și civilizație greacă, cel ce a desăvârșit democrația directă, a fost victima ei. Un orator de vază a reușit să convingă poporul că Pericle nu mai trebuie să fie în fruntea Atenei, iar poporul l-a ostracizat. Acum nu ne mai trebuie oratori care să cucerească auditoriul și să-l convingă, pentru că vor fi suficiente câteva mesaje pe internet și votul pro sau contra va fi asigurat.
 Marea Criză Economică din anii 1929-1933 a avut consecințe catastrofale în plan social, politic, cultural,  dar mai ales a afectat psihic milioane de oameni. Până au lansat americanii celebrul New Deal, au fost luate măsuri incoerente ca: scăderea producției, aplicarea unor curbe de sacrifiu, închiderea fabricilor, distrugerea mărfurilor, creșterea șomajului. Ce au făcut guvernele lumii, în actuala criză economică? Au aplicat în parte cam aceleași măsuri de austeritate, care s-au dovedit ineficiente.
  Germania a fost principala forță militară,   în cele două Războaie Mondiale, purtând un război nedrept, de cucerire a altor popoare. Tratatul de Pace de la Versailles i-a impus măsuri severe, dar prin planurile Dowes si Young, Germania a fost ajutată să-și plătească reparațiile de război și, indirect, l-au încurajat pe Hitler să încalce prevederile păcii, Germania refăcându-se și a declanșat cel de al Doilea Război Mondial, istoria, repetându-se. Pacea de la Paris din 1947 a impus iarăși măsuri drastice Germaniei, separând-o, iar Berlinul a fost împărțit în două, construindu-se celebrul zid. Dar se lansează planul Marshall destinat Aliaților, dar se aplică și Germaniei de Vest, iar aceasta se reface, devenind o super putere economică și politică. În anii 90, Germania se unifică, cade zidul Berlinului și astăzi, Germania reabilitată "conduce" U.E. ne impune regimuri de austeritate și ne dă lecții de democrație. Sper ca istoria să nu se mai repete!
   În România, au existat două partide cu ideologii și programe puse în slujba poporului: Partidul Țărănesc condus de Mihalache care milita pentru bunăstarea societății rurale și Partidul Național Român condus de Maniu care milita pentru făurirea statului unitar, național, independent român, pentru construirea unei democrații reale. În anul 1926, cele 2 partide au fuzionat, constituindu-se Partidul Național Țărănesc, care a guvernat în anii Marii Crize Economice, iar măsurile catastrofale pe care le-au luat național-țărăniștii nu au fost în folosul oamenilor și nici pe departe nu au avut un caracter național. Acum, s-au unit liberalii cu democrații. Sper ca istoria să nu se repete, că ar fi mare jale pentru acest popor!
  Însă se repetă de vreo câțiva ani, aceeași sfidare a legii privind însemnele naționale în județele populate de secui. Conform  art. 22 (3 c) din Legea  însemnelor naționale, se constituie contravenție nearborarea drapelului României la evenimentele prevăzute de lege. Însăși Ziua Națională este însemn național și eveniment când instituțiile, firmele, asociațiile, fundațiile sunt obligate să arboreze steagul național. Cu foartă multă tenacitate, grupuri revizioniste pretind aplicarea articolului III al Rezoluției de la Alba Iulia : "Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l au"
 Ce uită revizioniștii, că această rezoluție recunoscută de tratele de pace de la Paris din 1919 a fost anulată de Ungaria prin Dictatul de la Viena din anul 1940, iar în clauzele Tratatului de Pace de la Paris din 1947, se  făcea semnatarilor,  următoarea recomandare referitoare la minorități: "asigurarea tuturor persoanelor de sub jurisdicția sa indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, drepturile umane și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice și a întîlnirilor publice". Nici vorbă de autonomie administrativă, care în viziunea actuală a secuilor înseamnă ținut secuiesc cu legi proprii, un guvernator și ce mai vor ei.
 Pe curând,
 Earnest