SFINȚI IERARHI ERUDIȚI ROMÂNI (X).SFÂNTUL IERARH IOSIF MĂRTURISITORUL DIN MARAMUREȘ

 „Toiagul său de păstorire n-a însemnat putere de stăpânire feudală ci steagul sfânt al credinței (…) în mijlocul urgiei prin care a trecut.” (Mitropolitul Nicolae Bălan)

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul
( ?-1711)

 Sfântul Ierarh Mărturisitorul s-a născut la sfârșitul secolului al XVIII-lea la  Crișănești (localitate așezată pe cursul mijlociu al Văii Talaborului, un afluent din dreapta Tisei), într-o familie ortodoxă. Tătăl său, Simion Stoica, era vicecomite al Maramureșului, având și alte moșii prin alte localități nu numai în Maramureș. În acea perioadă, Transilvania și-a schimbat statutul din Principat Autonom Vasal Imperiului Otoman, în provincie a Imperiului Habsburgic, în urma războiului turco-austriac (1683-1697), încheiat cu pacea de la Karlowitz din anul 1699, prin care turcii au  renunțat la vasalitatea Transilvaniei, tranferând-o austriecilor.  De fapt,neoficial, încă din anul 1691 , în urma negocierii delegației a nobililor transilvăneni, condusă de Nicolae Bethlen, a fost încheiată cu austriecii o convenție la Viena, ratificată în decembrie 1691. Cunoscut sub numele de ”Diploma Leopoldină”, acest document stabilea raporturile dintre Imperiul Habsburgic și Transilvania, recunoscând vechile privilegii ale nobilimii transilvănene pe plan economic și în planul politicii interne. Menționăm că mulți nobili maghiari preferau stăpânirea otomană, de aceea aceștia s-au opus, declanșând Răscoala curuților (participanți la lupta antihabsburgică  ), ce  s-a desfășurat între anii 1703 și 1711, fiind condusă de Francisc Rákóczi  II, la care s-au alăturat și românii sub conducerea lui Pintea Viteazul. Prin Sinodul de la Alba Iulia din anul 1698, s-a propus unirea Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Catolică. Organizarea oficială a Bisericii Române Unite ca parte a Bisericii Catolice s-a făcut în data de 6 iulie 1716

Baia Mare
Biserica ,,Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”

, în vremea Papei Clement XI. 
Așadar, prin Diploma Leopoldină, nu li s acordau drepturi românilor, iar prin constituirea Bisericii Greco-Catolice, uniații ar fi obținut unele drepturi. Din nou, drepturile  românilor erau condiționate de renunțarea la religia lor. Însă, au fost declanșate persecuții asupra preoților și credincioșilor, care nu au aderat la noua biserică. Aceasta era situația, din Transilvania, când tânărul Ion Stoica își făcea studiile teologice la Mănăstirea Peri. După terminarea studiilor, s-a căsătorit şi a fost hirotonit la Mănăstirea Peri. Nu după mult timp de la căsătorie a rămas  văduv, s-a călugărit, luându-și numele de Iosif. În anul 1790  sând era protopop la Ierașul de Jos,  a fost  ales episcop de către preoţi şi credincioşi şi a fost sfințit ca Episcop de către Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, care era în pribegie în Polonia: a fost  sfinţit, învăţat şi catehizat de către acesta, şi l-a trimis să păstorească în Maramureş. Episcopia sa mai cuprindea Sătmarul şi o parte din Sălaj. A fost o Episcopie renumită, cea mai străveche Episcopie din Transilvania. A mai avut și rangul de Ierarh al „Stavropighiei patriarhicești a Țarigradului (Constantinopol)” precum și „administrator al Mitropoliei Bălgradului, Ardealului.  El nu a semnat actul de unire, rămânând singurul ierarh ortodox din Transilvania. Episcopia Maramureşului a fost desfiinţată, în anul 1739, cu ultimul Episcop Gavriil de Bârsana, care a avut reşedinţa la Mănăstirea Bârsana. După aceea, românii n-au mai avut alt episcop, iar Episcopia a fost suprimată cu totul în 1790, şi două sute şi ceva de ani maramureşenii ortodocşi n-au avut voie să aibă episcop de legea lor, de credinţa lor. 

  Revenind la Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, acesta a fost chemat la Viena, în anul 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinței ortodoxe. El a respins această propunere, considerând-o un act de  trădare a Ortodoxiei, ceea ce a atras asupra sa, din partea vrăjmașilor Ortodoxiei, o serie de acuzații, calomnii, pentru a-l compromite. Ca urmare a unor asemenea învinuiri,  el a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în fața Guvernatorului Transilvaniei.  S-a prezentat fără teamă la judecată și s-a apărat cu demnitate și curaj, drept pentru care a fost trimis în temniță, de unde a fost scos la insistențele clerului și credincioșilor Maramureșului. Întors la Peri a tipărit  cinci cărți in limba română, printre care  Evanghelierul, Molitvelnicul sau Triodul și a scris și a tipărit tratatul “Contra Unirii cu Patriarhul Romei” ceea ce a atras, din nou, ura împotriva sa, fiind întemnițat fără judecată la Cetatea Hust iar Mănăstirea Peri a fost distrusă.  În anul 1711 a revenit totuși în scaunul de episcop al Maramureșului, dar la scurtă vreme, în urma suferințelor îndurate în temniță, a trecut la cele veșnice cu conștiința curată că a mărturisit și a slujit cu credință Legea strămoșească, până la sfârșitul zilelor sale.

    Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul intră în rândul ierarhilor erudiți, nu numai prin tratatul pe care l-a scris, ci și prin activitatea sa de a încuraja traducerea și tipărirea în limba română a cărților religioase. În același timp, el face parte și din rândul sfinților martiri mărturisitori.

 Sfântul Sinod al B.O.R., pe 21 iunie 1992 a proclamat oficial a canonizarea Sfântului Ierarh Mărturisitorul, fiind prăzmuit pe 24 aprilie. 

 Epitrahilul atribuit Sfântului Iosif Mărturisitorul 

   Seminarul Teologic din Baia Mare se numește ,,Sfântul Iosif Mărturisitorul”. Tot în Baia Mare a fost ridicată o biserică cu Hramul ,,Sfântul Iosif Mărturisitorul”,cât și o Asociație Filantropică, care-i poartă numele. De asemenea, la Sighetul Marmației s-a înființat Centrul Pastoral Cultural „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

    La Muzeul Episcopiei Maramureșului și Satmarului
din Baia Mare se află un epitrahil care este atribuit Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul. El a fost păstrat circa 300 de ani de stră-stră-strănepoţii lui Pintea Viteazul de la care a fost recuperat de  către Arhiepiscopul Justinian, pe când era Episcop-Vicar la Cluj-Napoca.

    Pe curând,

    Earnest

ORAȘE DISPĂRUTE (I). ORAȘUL DE FLOCI

 ,,Oraş medieval în răsărit de soare; de pe turnurile oraşului sunetul trompetei vesteşte dimineaţa; se deschid porţile, iar cavalerii ies din oraş pe falnici cai; ajunşi în pădure, sunt cuprinşi de vraja şi freamătul codrului şi de cântecul păsărilor.
                                                                                                  (Anton Bruckner, Simfonia a IV-a)

   În întreaga lume au existat orașe care, în anumite perioade, au cunoscut o mare dezvoltare economică, politică sau culturală, unele fiind capitale sau cetăți cu funcții militare. Multe dintre acestea au cunoscut perioade de decădere, ele devenind simple așezări rurale, altele nu și-au pierdut statutul de oraș, devenind în zilele noastre importante orașe moderne, foarte dezvoltate. Însă, sunt câteva orașe care au dispărut definitiv în urma unui cataclism natural sau al  unui incendiu, ele fiind descoperite întâmplător sau în urma unor căutări organizate de către arheologi, ajungând, multe dintre acestea, importante atracții turistice.
   Un important oraș medieval din țara noastră , peste care nu s-a suprapus nicio o așezare modernă, este Orașul de Floci, orașul domnului Pătrașcu cel Bun, unde s-a născut Mihai Viteazu.

   În ceea ce privește etimologia cuvântului ,,Floci” sunt două teorii: una  care susţine că numele trebuie pus în relaţie cu comerţul de lână şi prelucrarea acesteia, cealaltă consideră că provine de la numele nostru, etnic de ‘Vlahi, Blaci, Iflaci’, ultimul dat românilor de populaţiile turco-tătăreşti din Dobrogea.

   Oraşul de Floci era situat în partea de est a Câmpiei Bărăganului, la vărsarea râului Ialomiţa în Dunăre  Ca microrelief apar grinduri, cursuri părăsite, lacuri mici şi areale părăsite, zona fiind până nu demult şi un domeniu al apelor revărsate. Hărţile întocmite în cursul secolelor XVI-XVIII indică amplasarea oraşului pe malul stâng al Ialomiţei, fapt confirmat astăzi de existenţa unei văi pronunţate în vatra abandonată a aşezării, observabilă cu uşurinţă, care reprezintă un martor din vechea albie a râului, loc situat la 7 km vest de localitatea Giurgeni, din județul Ialomița. 

  Istoricii presupun că locul unde erau scutiți de vamă negustorii brașoveni prin privilegiile date de Regele Ungariei  Ludovic I de Anjou din 28 iunie 1358 și de Domnul Țării Românești  Vladislav Vlaicu din  la 20 ianuarie 1368 s-ar referi la Orașul de Floci. Însă, deocamdată, este considerat ca fiind folosit pentru prima oară numele  de ‘Floci’ al aşezării  într-un hrisov  dat de Radu cel Frumos, la 15 ianuarie 1467, prin care întărea Mănăstirii Cozia bălţile de la Săpatu şi Gura Ialomiţei, stabilind hotarul în prezenţa unor martori din localităţile ialomiţene Făcăeni, Frăţileşti şi Oraşul de Floci. 

  Prezenţa unui port în zona Orașului de Floci este confirmată de firmanul din anul 1558 dat de sultanul Suleiman Magnificul, adresat domnului Ţării Româneşti Petru cel Tânăr, în care îi cere să ia măsuri urgente în vederea transportării la Nicopole a vaselor încărcate cu orz care erau abandonate în acel loc. În documentul amintit se face referire la vadul sau trecătoarea ,,Salta de la Floci” 

  Descoperirea întâmplătoare a două tezaure monetare din secolele XV-XVIII cu ocazia unor amenajări a drumului naţional şi a unor lucrări agricole desfăşurate în vatra Oraşului de Floci în anii 1961, 1962, 1971 şi 1980, a determinat ca în anul 1975 să înceapă cercetările arheologice care se desfășoară și în zilele noastre Au fost descoperite 3 biserici, 1 mănăstire, ateliere meșteșugărești, case boierești, gropi menajere dar și case ale orășenilor, unele de tip semibordei, 5 necropole, un edificiu cu contraforturi și un bogat și diversificat material arheologic. Orașul a cunoscut mai multe incendieri, dar de fiecare dată, activitatea economică a fost reluată și clădirile refăcute. Acesta  se întindea pe o suprafață de 80 ha și nu era fortificat.

  Prima mențiune a dispariției orașului o găsim în anul 1872 la Dimitrie Frunzescu care  menţiona, cu ocazia tipăririi Dicţionarului topografic şi statistic al României, faptul că în apropiere de Piua Petri (plasa Balta, județul Ialomiţa) se află nişte ruine de cetate veche numită ,,Cetatea de Floci” sau ,,Cetatea de Flote”, care se mai numea şi ,,Oraşul de Floci”.

 La 21 iulie 2021, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală „Orașul de Floci”,  Marian Pavel , Președintele Consiliului Județean Ialomița și reprezentantul firmei câștigătoare au semnat contractul de execuție a lucrării pentru  Reabilitarea și punerea în valoare a Monumentului istoric Orașul de Floci, în valoare de 18.761.413,63 lei. Menționăm că la data semnării acestui proiect, situl arheologic intrase în circuitul turistic, Orașul de Floci fiind declarat monument istoric de categoria 1.

Aici, se desfășoară anual Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană ,,La Casa Tudorii”.

„Oraşul de Floci era cea mai principală localitate a judeţului; avea 38 de biserici, o câpitănie militară şi făcea parte din plasa oraşului care avea 26 de sate. […] Fiind port însemnat în ţară, aici era mare mişcare comercială; se exporta pentru orient: boi, oi, cai, sare, unt, seu, vin, pastramă, miere, piei de vite, vânaturi, lemne etc. Aici era cea mai însemnată piaţă a ţării, unde se vindea multă lână pentru care şi oraşul şi-a luat numirea de Floci. Pe la începutul secolului trecut, mişcarea comercială a încetat, şi a mers spre decădere, căci încetase de a mai fi capitala judeţului…. Şi din marele oraş a mai rămas decât o silişte”. (Nicolae Iorga)

Pe curând,

Earnest

 Sursa principală: Simona  Munteanu, O așezare urbană medievală la vărsarea Ialomiței în Dunăre, pe site-ul Muzeului Județean Teleorman

LOCURI SACRE (XI). MĂNĂSTIREA CHEIA

 ,,Nu te căina pentru lucrurile din trecut, ar trebui citit  în această cheie: Dacă vrei să cunoşti iubirea dumnezeiască, înaltele stări contemplative, nu te mai căina, nu te mai văicări, nu doar pentru lucrurile din trecut, ci nici pentru cele din prezent şi nici pentru cele ce vor urma în celelalte zile ale vieţii tale.”
                                                                                                                      (Sfântul Antonie cel Mare)

   

România are locuri minunate: unele dintre ele au devenit locuri sacre prin mănăstirile unde rugăciunile, credința viețuitorilor acestora, slujbele de sfințire a locașurilor au sacralizat și spațiul înconjurător. Un astfel de loc este Valea Teleajenului, din județul Prahova, unde au fost ridicate trei mănăstiri:Zamfira,Suzana și Cheia.

Suntem în plin Post al Paștilor și vremea ne permite să mergem mai departe de locurile sacre din jurul nostru, unde să  găsim cheia rezolvării neliniștirilor noastre. Așadar, vă propun un pelerinaj la Mănăstirea Cheia, aflată la 214 km de Bacău. Traseul spre acest loc sacru este: 

Mănăstirea Cheia,
catapeteasma

DN11 Bacău - Onești - Tg. Secuiesc - Brașov, DN1A Braşov - Săcele -Cheia -Mănăstirea Cheia. Mănăstirea are locuri de cazare, dar puteți să vă cazați și în stațiunea Cheia.

     Mănăstirea se află la o altitudine de 887 m., la poalele Munților Ciucaș, mai precis, Muntele Roșu, pe malul stâng al Pârâului Tâmpa, la o distanță de 46 km. de la Brașov, dacă veniți dinspre Bacău pe traseul dat de mine și la o distanță de 190 km., dacă vă aflați în capitală, la cumpărături sau în delegație ( faceți un ocol spre Bacău de vreo 100 km. și vă spun că merită, pentru sufletul dumneavoastră).

   Istoricii spun că în anul 1770 a fost ridicat un schit cu  o biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae de către ciobanii  din Săcele, pentru că prin acest loc mirific treceau păstorii transilvăneni  prin Pasul Bratocea, unde îşi rânduiau şi treburile de vamă, dar și românii persecutați de dominația austriacă. După șapte ani de la ridicarea schitului, acesta a fost ars de către turci ( după cum știm, în secolul al XVIII-lea, teritoriul Țărilor Române a fost câmpul de luptă a războaielor ruso-austro-turce), iar după douăzeci de ani a fost ridicat, în același loc un alt schit (din inițiativa lui Atanasie, care a devenit primul stareț cunoscut al Mănăstirii Cheia), biserica acestuia a fost tot d lemn, cu  hramul ,,Sfânta Treime”, după cum este scris pe pristolnicul ce păstrează și singura imagine a acesteia

Actuală biserică a mănăstirii a fost ridicată între anii 1835 și1839, din inițiativa, munca, eforturile, călugărilor din schit. Biserica  a fost construită din cărămidă și piatră, în stil muntenesc cu influențe brâncovenești ( pridvorul), cu planul  în formă treflă: pronaos, naos, altar. Pridvorul este uşor desprins de pronaosul boltit semicilindric transversal şi încununat cu două mici turle, iar pronaosul este despărțit de naos prin doi stâlpi de zidărie care formează trei arcade. Deasupra naosului se ridică pe patru arce turla de lemn. Catapeteasma este din lemn sculptat, stucat și aurit ( de obicei, în stilul muntenesc aceasta este zidită) ca și tetrapodul au fost lucrate la Viena, în manieră barocă. Icoanele împărăteşti sunt atribuite pictorului Gheorghe Tattarescu și  au fost îmbrăcate în argint între anii 1911 și 1912 de către Lazăr argintarul din Ploieşti.Picturile bisericii aparțin lui Naum Zugravul, format la Școala de Pictură de la Buzău ( deschisă de Nicolae Teodorescu, unchiul lui Gheorghe Tattarescu), iar icoanele de hram de pe tetrapod şi cea a Maicii Domnului din Axioniţa aparţin pictorilor contemporani Doru Slădescu şi Sorin Ilfoveanu.  Tronul arhieresc este opera monahului Iustin Druga.

    Ansamblul Mănăstirii Cheia cuprinde o incintă patrulateră, ocupată, pe laturile de sud, est şi nord, de trei corpuri de chilii zidite în anul1844 (după cum atestă inscripţia ce însoţeşte icoana Maicii Domnului zugrăvită pe faţadă corpului de sud), paraclisul cu hramul Adormirii Maicii Domnului şi muzeul, iar la vest clopotniţa şi casa stăreţească, construită în anul1902.

   Menționez că la mănăstire sunt patru călugări, este liniște, se aude doar vocea naturii și a rugăciunii călugărilor. La această mănăstire, între anii 1967 și 1971 a fost stareț Arsenie Papacioc.cu rang monahal de protosingel.

    Vă doresc un pelerinaj cuvios, unde să vă puteți ruga în tihnă și să găsiți cheia rezolvării problemelor pe care le aveți sau cheia viitorului dumneavoastră!

Pe curând,

Earnest