joi, 30 aprilie 2020

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXIII). ION FERCU, PRIN SUBTERANELE DOSTOIEVSKIENE

Ion Fercu
n.8.I.1952, Valea lui Ion, Blăgești, Bacău
 ,, Trăind tragic, eroii dostoievskieni îndrăznesc să creadă că Hristos nu poate oferi oamenilor decât o libertate care seamănă cu o nesfârșită Golgotă, cu o crucificare perpetuă, în vreme ce Anticristul  nu le poate oferi  decât tot o variantă de coșmar: liniștea și îndestularea unui prizonierat etern în care le este asigurată doar pâinea robiei. Această tragică dilemă, între neîmplinirea morală lumească și împlinirea imorală,  între nemulțumirea sacră și diabolica mulțumire, între chinul libertății sufletești și bucuria slugărniciei trupești, între visul nefericitului de a cuceri fericirea vieții de apoi și realitatea nefericită a unei vieți marchează destinul majorității personajelor dostoievskiene, care încearcă dezlegarea sa."
 (Ion Fercu, 
,,Libertatea și avertismentele sale", în ,,Prin subteranele dostoievskiene")

   Ion Fercu este absolvent al Liceului Pedagogic Bacău și licențiat în filosofie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, promoția 1977. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2006 ( de-a lungul anilor, a publicat poeme, eseuri, romane și a coordonat ,,Monografia orașului Buhuși. )
  ,, Prin subteranele dostoievskiene” a apărut în anul 2018, la Editura Junimea, Iași. Lucrarea lui Ion Fercu , numită de Liviu Atonesei ,,eseu enciclopedic , ,,o carte erudită și foarte bine scrisă este concepută de autor în 9 părți, ultima parte, cuprinzând postfețe realizate de Leo Butnaru, Ștefan Munteanu, Petre Isachi, Viorel Savin, Dan Sandu, Bibliografie selectivă și Indice de nume.
    Nu voi face comentarii asupra acestei vaste lucrări, la care, cred, că Ion Fercu a trudit mulți ani, ci vă voi spune de ce eu v-o recomand.
1. În primul rând, această carte nu se poate citi oricând și oricum. Trebuie să ai răgaz  și acum,( slavă Domnului!), datorită pandemiei, avem timpul necesar și pentru sufletul nostru. Este cartea pe care trebuie să o citești în tihnă, uneori cu creionul în mână, alteori revenind asupra unor pasaje, meditând, nu la personajele dostoievskiene, ci la însuși creatorul acestor personaje, la preceptele unor filosofi, la care autorul face trimitere, de la Socrates la Țuțea, la alți scriitori sau la alte personaje, la care, probabil, nu ți-a venit niciodată în minte să le compari cu cele ale lui Dostoievski.
2. În al doilea rând, o recomand tuturor celor care nu l-au citit pe Dostoievski ( mă refer, în general, la generația tânără) ca să încerce să-l citească dar și celor care au citit câteva cărți de  ale sale, ca să citească și altele. De exemplu, pe mine m-a convins să citesc ,,Însemnări din subterană. Și nu este vorba numai de Dostoievski, ci și de alți scriitori ori filosofi, la care Ion Fercu face trimiteri. Eu nu am citit ,,Zidul" de Jean Paul Sartre și-l voi citi.
3. În al treilea rând, o recomand celor care vor să pătrundă în ,,subteranele dostoievskiene", adică celor care vor să-l cunoască pe scriitor, pentru că profesorul de științe socio-umane îl analizează, indirect, prin corelații logice, prin personajele sale, prin frământările sufletești, prin întrebările pe care și le pun despre existența și menirea lor în această viață, prin acțiunile lor, prin prisma sociologului, care are în vedere mentalitatea oamenilor din diferite spații și epoci. Nici Dostoievski deci  nici personajele sale nu și-au putut depăși epoca și nu s-au putut detașa de mentalitatea oamenilor din acea perioadă, cu toată dorința, uneori cu voința lor, de a o face. În fiecare personaj al lui Dostoievski, găsim o părticică din sufletul, din trăirile  și  din gândurile ascunse ale scriitorului dar și secvențe din viața sa.
,, Eroii lui Dostoievski problematizează, persiflează, lasă loc șanselor devenirii uman-revoltate: ,,Vai, domnilor, cum să mai fie vorba de propria ta voință, când se ajunge la tabel și la aritmetică și când numai doi-ori-doi-fac-patru va avea căutare? Și fără voința mea doi ori doi fac patru. Mulțam de așa voință proprie.”(,,Însemnări din subterană.”) Dar ființa această care sfidează legile naturii este o ființă livrată eșecului. Cum putem justifica o asemenea atitudine... dostoievskiană? Este o întrebare la care răspunsul nu-l pot oferi nici cei care trăiesc în ordine dostoievskiană: ,, Totuși, de ce pune patimă, de asemenea, în distrugere și haos?, întreabă omul din subterană. Asta spuneți-mi-o!” (,,Ibidem”). Răspunsul este deschis; hamletian. Dar tu ființă, care ai contact, semnat de propria conștiință, cu firescul, cu libertatea absolută care nu poate vătăma pe nimeni (?), poți accepta acest pact cu limitele, cu hotarul, cu interdicția? Nu cumva cochetezi cu gândul că o asemenea atitudine este doar un spectacol pentru a potoli foamea ridicolului?
(Ion Fercu, ,,Zidul în ,, Prin subteranele dostoievskiene”)

Lectură plăcută și cu folos!
Pe curând,
Earnest


























































































































































































































































sâmbătă, 18 aprilie 2020

BIBLIA (V). DESPRE IERTARE

,,Iartă și vei fi iertat"
(Luca, 6:37)


  În fiecare an, în noaptea Învierii, oamenii se îmbrățișează și își cer iertate. Ce este iertarea și despre iertare ne vorbește Biblia.
   Teologii cunoscători și interpretori ai Bibliei ne explică sensurile și semnificația iertării.
 În Vechiul Testament, iertarea ne este exprimată prin trei cuvinte explicate de teologi, astfel:
1. Ispășirea care este legat de jertfă. De exemplu, când este vorba de a ierta, se înțelege că s-a făcut ispășire. ,, Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile  noastre de la noi" (Ps. 103:12)
2. A ridica, a purta se referă la faptul că păcatul este ridicat de păcătoși și îndepărtat imediat. Se ridică prin căința păcătosului.
3. Iertarea lui Dumnezeu care trebuie privită  cu recunoștință, respect și uimire, pentru că ea este un har uluitor, deoarece păcatul merită pedepsit. Psalmistul spune: ,, La Tine este iertarea (...) ca să fii temut." ( Ps.130:4)
     În Noul Testament, iertarea este exprimată, astfel:
1. A trata cu har;
2. A trimite departe, a elibera, a dezlega;
3 A ierta.
    Ce trebuie să înțelegem din cele trei sintagme? În primul rând, păcătosul iertat trebuie să ierte pe alții. În al doilea rând, iertarea trebuie acordată din toată inima. Cel mai important este că iertarea este dată de Iisus Cristos și trebuie să fie ca ea. Iisus Cristos insistă asupra acestui fapt, cum ar fi în ,,Pilda slujitorului nerecunoscător."
  Iertarea este în legătură cu Iisus Cristos, ea bazându-se pe lucrarea de ispășire, înfăptuită prin moartea ispășitoare a Mântuitorului. Iertarea ține de credință, de pocăință, care trebuie privite ca mijloace prin care ne însușim harul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne-a dat acest har, de a ierta, de ce-l ignorăm? De ce Inchiziția l-a ignorat sute de ani? În rugăciunea ,,Tatăl nostru" cerem iertare, astfel: ,,și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri." Tocmai acest ,,precum" este uitat și ne credem mai puternici ca Dumnezeu. Unde este înțelegerea și iubirea aproapelui?
    De aceea, dacă în acest an nu putem să ne îmbrățișăm și să cerem iertare unul altuia și să iertăm, să o facem cu gândul, din tot sufletul și poate noi, împreună cu ceilalți, vom deveni mai buni și vom conștientiza că am primit harul iertării.
   Vă doresc un Paști liniștit, iar Lumina Sfântă să vă pătrundă în casele voastre și să vă aducă sănătate și înțelepciune!
   Hristos a înviat!
   Pe curând!
   Earnest




























































































































 

marți, 14 aprilie 2020

MONUMENTE RESTAURATE/REFĂCUTE (II).CASTRUL ROMAN DE LA POROLISSUM


Porolissum
Poarta Praetoria


 Direcția Județeană de Cultură a Județului Sălaj este permanent preocupată de promovarea turismului, prin refacerea, cu fonduri proprii, a monumentelor și clasificarea acestora pe lista tentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO. Au început cu Biserica de lemn de la Fildu de Sus, care, alături de alte șase biserici, a înscris-o în proiectul ,,Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord-județul Sălaj"(despre această biserică și despre proiect am scris pe acest blog).
Castrul de la Buciumi
   A urmat al doilea  proiect, finalizat în anul 2019, privind înscrierea pe lista tentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a celor șase castre romane din județ: Porolissum, Buciumi, Brusturi-Romita, Românași, Tihău-Surduc, Sutoru. Castrele Porolissum și Buciumi au fost, parțial, reabilitate. Proiectul a cuprins, de asemenea, reabilitarea șoselor și podurilor care duc la aceste obiective, iluminatul ambiental, grupuri sanitare, iar la Buciumi instalarea unui lift vertical de acces la castru, acesta devenind singurul castru  cu lift,din lume.
  Castrul roman de la Porolissum ( Moigrad , comuna Mirșid)) a fost construit lângă o așezare dacică.
Toponimul Porolissum, de origine dacică, înseamnă "loc de trecere", "trecătoare" și este în strânsă legătură cu prezenţa în vecinătate a trecătorii "Poarta Meseșeană" - importantă cale de acces între spaţiul pannonic şi cel transilvan, având, de asemenea,  o deosebită importanţă strategică şi militară, încă din Antichitate. Construcția castrului a început în anul 106. De-a lungul anilor, castrul s-a dezvoltat într-o importantă așezare urbană, fiind reședința Daciei Porolissensis, care a dobândit statutul de municipium, în perioada împăratului Septimius Severus (193-211). Castrul propriu-zis se întinde pe o suprafață de 6,9 ha. și au fost descoperite în interiorul acestuia: locuințe, băi publice, trei temple ( Templul lui Jupiter Optimus Maximus Dolichenus-zeu rezultat al fenomenului interpretattio romana, Templul zeiței Nemesis- care printre atributele sale sunt și acelea legat de lumea amfiteatrelor, putând influența soarta celor care se confruntă frecvent cu moartea, cum sunt soldații și gladiatorii, Templul lui Liber Pater-zeul vegetației, al viței-de-vie) și un amfiteatru. Amfiteatrul de la Porolissum este cea mai mare construcție publică de pe teritoriul  provinciei Dacia Romana, având 6000 de locuri, cu o arenă ce măsoară 66,5×52 metri  În acest amfiteatru, se organizau lupte de gladiatori, vânători de animale, acrobaţii, jocuri scenice şi chiar execuţii publice. 
   Anual, la Porolissum, în luna iulie, se organizează un festival, care evoca, prin diferite spectacole, Epoca Daco Romană.
   Nu știm, dacă aceste monumente vor trece evaluarea intrării lor în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru că arhitectul, care a realizat proiectul de reabilitatare a castrului roman Porolissum, nu arespectat normele minimale de restaurare ( după părerea arheologilor, acesta nu are cunoștiințe temeinice de arhitectură romană, pentru că în România nu mai există o școală de restaurare a monumentelor antice). Trei mari greșeli au fost constate : zidul castrului este prea înalt în raport cu Poarta Praetoria, zidul original era din piatră vulcanică, asemănătoare cu bolovanii de râu, iar  pentru completarea zidului a fost folosită piatră de carieră și gradenele amfiteatrului falsifică monumentul.
   Indiferent dacă aceste monumente vor intra sau nu în patrimoniul mondial, ele merită să fie vizitate. 
   Pe curând,
   Earnest
   


vineri, 10 aprilie 2020

NU NE MAI IUBEȘTE DUMNEZEU?



„Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

   
   O bună prietenă, îngrijorată de pandemia coronavirusului 9, îmi scria că Dumnezeu nu ne mai iubește. Eu spun că Dumnezeu ne iubește, însă noi nu ne mai iubim. Strămoșii noștri, începând cu dacii, daco-romanii au adoptat creștinismul de bunăvoie, poporul român, născându-se creștin. Ei nu au fost creștinați cu forța, printr-o lege, ca majoritatea popoarelor, pentru că ei au înțeles că celelalte religii își întemeiau cultul pe uzul forței, pe când creștinismul pe iubirea Tatălui, a aproapelui și a sinelui, dar nu în mod egoist, ci al iubirii spiritului și trupului, de care trebuie să aibă grijă, pentru că omul a fost creat de Tatăl său ,, după chipul și asemănarea Sa." Așadar, tot ce ni se întâmplă ni se datorează nouă, a faptului că am uitat să ne iubim și să ne iubim aproapelui, am uitat că suntem răsplătiți sau plătim pentru faptele noastre. De asemenea, și popoarele sunt răsplătite sau  plătesc, mai devreme sau mai târziu, pentru faptele lor.
   Privind statisticile răspândirii virusului SARS-CoV-2 , dintr-o țară necreștină, observăm că a lovit cele mai puternice țări creștine, socotite de semenii noștri ,, civilizate". Fiecare înțelege în felul lui civilizația. Eu o înțeleg, după ierarhizarea valorilor și a respectării valorilor creștine. 
   Să ne amintim ce au făcut aceste mari popoare civilizate, de-a lungul istoriei.
  Italienii, locuitorii Italiei unde se află Scaunul Papal, unde Apostolul Petru a fost jertfit, au ars pe rug cu crucea în mână și culmea! în numele lui Iisus pe savanții care spuneau că Pământul se învârte, nu Soarele, pe medicii care vindecau pe cei aflați în suferințe, considerându-i vrăjitori, pe toți cei care aveau alte idei. diferite de ale Bisericii Catolice. Este vreo mărturie a evangheliștilor, din care să aflăm că Iisus a spus ca oamenii să fie arși pe rug? Nu! Iisus spunea ,, Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!"
  Spaniolii, tot cu crucea în mână și în numele lui Iisus, au distrus civilizații întregi din America de Sud, i-au jefuit, le-au luat pământurile, i-au omorât în masă pentru  că nu au vrut să renunțe la religia lor.
 Englezii, după ce au ocupat o parte din America de Nord,  au exploatat un sfert din populația Pământului, i-au transformat pe negrii în sclavi și i-au vândut noii lor națiuni, americanii, au instaurat  segregația rasială a negrilor, în propria lor țară.
 Francezii,  în numele libertății conștiinței, au cultivat ateismul, ridicându-l la nivel de concept filosofic.
  Olandezii au fost primii care s-au grăbit să legifereze familia între partenerii de același sex, primii care au considerat perversiunile sexuale fapte normale. Exemplul lor a fost urmat și de popoarele nordice.
 Germanii  au gazat oamenii, pe criterii etnice. Măcar ei nu au făcut-o cu crucea în mână, ci cu svastica pe frunte, în numele rasei pure, luminate!
 Americanii  au răspândit cea mai cumplită religie: satanismul și în numele democrației, în ultimele decenii, au declanșat războaie pentru a lua resursele altor popoare. 
 Elvețienii au profitat de neutralitatea lor, favorizându-i pe toți escrocii și criminalii mafioți să-și ascundă bogățiile, în băncile lor.
  Îmi veți spune: Earnest, noi, românii, nu am făcut nimic din toate acestea! Așa este! Noi, cei creștinați de bunăvoie, adică creștinați conștient, am săvârșit fapte mai grave, și anume, nu ne mai iubim: ne-am pierdut demnitatea națională, patriotismul, identitatea națională, vânzându-ne propria conștiință! Ne-am vândut pământul udat cu sânge de strămoșii noștri în luptele cu cei care voiau să ni-l ia, trădându-ne strămoșii și pe noi înșine. Vânturăm cătușele și purtăm sicrie pe umăr pe la mitinguri, cerând moarte semenilor noștri, pe criterii politice, repetând greșelile anilor 50 ai secolului trecut.  Acceptăm  cuvântul M...E, ca noțiune politică și ura între oameni ( pe criterii de vârstă, loc de muncă și aderare la un partid, ideologie) ca politică de stat. Nu ieșim la referendumul pentru familie, iar în ierarhizarea valorilor, educația și familia au devenit ,,Cenușărese".
  Sper ca această pandemie să determine popoarele să mediteze la propriile greșeli și pe oameni să se întoarcă la valorile creștine și să nu uităm că Dumnezeu ne iubește și că noi trebuie să ne iubim, ca să putem să-i iubim și pe semenii noștri.
  Deocamdată, am constatat o consecință pozitivă a pandemiei în România: a scăzut numărul avorturilor. Româncele, probabil,  au conștientizat că omorârea unui făt în devenire om, tot crimă este!
  Pe curând,
  Earnest


















R