EARNEST- VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CIX). ARHIMANDRITUL SOFRONIE, RUGĂCIUNEA - EXPERIENȚA VIEȚII VEȘNICE

 ,,Rugăciunea cere experiența a unei libertăți duhovnicești pe care majoritatea oamenilor o ignoră.”(Arhimandritul Sofronie, ,,Despre căință și războiul duhovnicesc”)

 ,,Omul e mai prețios decât tot restul creației. Desăvârșit și încheiat, omul este minunat așa acum minunat este și Dumnezeu. E nemuritor și mai presus decât un microcosmos- e un microtheos. Faptul că Logosul Cel Veșnic al Tatălui S-a făcut trup ,,făcându-Se asemenea oamenilor” (Flp 2,7) înseamnă că, la rândul său, cu darul iubirii Sale omul se poate face asemenea lui Dumnezeu, până la identitate cu el.”( Arhimandritul Sofronie,  ,,Prin întuneric la lumină”)

Arhimandritul Sofronie
(1896 Moscova-1993 Tolleshunt Knights)

   Am intrat în Postul Crăciunului numit și Postul Bucuriei pentru că la sfârșitul lui sărbătorim Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, numai că societatea românească este mai dezbinată ca niciodată. De aceea, mi-am propus să vă recomand această carte, care nu este ușor de citit, dar care, dacă ne aplecăm asupra slovei ei, putem să conștientizăm ceea ce ar trebui să fim, ,,un nicrotheos”, și să devenim mai înțelepți și să înțelegem că doar toleranța, iubirea și armonia între noi ne pot duce la liniște și împliniri spirituale, economice, culturale. 

   Arhimandritul Sofronie este unul dintre cei mai mari asceți ai Epocii Contemporane pe care, la 27 noiembrie 2019, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol l-a declarat sfânt al  Bisericii
Ortodoxe. 

 Sfântul Sofronie, cunoscut și cu numele Athonitul Sofronie, Arhimandritul Sofronie, s-a născut la Moscova, pe 23 septembrie 1896, având numele  Serghei Symeonovich Saharov. A studiat la Academia de Arte din Moscova, a migrat în Italia, Germania, Franța ( la Paris a avut numeroase expoziții), a trecut la budism, după care a revenit la religia creștină ortodoxă, fiind printre primii studenți ai Institutului Teologic Ortodox ,,Sfântul Serghei”. Însă, în anul  1925, considerând că studiul teologic formal nu-l  împlinea,  a părăsit institutul și Parisul pentru Muntele Athos, la Mănăstirea ,,Sfântul Pantelimon”, unde a fost discipolul Sfântului Silouan. După moartea Sfântului Silouan, el i-a scris biografia, i-a organizat scrierile. La  Athos, a fost pe rând diacon ,apoi preot, pustnic în deșertul athonit. În anul 1947, a părăsit Muntele Athos , stabilindu-se la Paris, 

Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul”
Tolleshunt Knights, Essex, Regatul Unit Marea Britanie

în Casa Rusă, un cămin de bătrâni, în St Genevieve-des-Bois, asistând pe preotul azilului și acționând ca părinte mărturisitor. A suferit o operație majoră de ulcer la stomac. În anul 1959, a întemeiat în ținutul Maldon din Essex, Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, sub jurisdicția Înalt Preasfințitului Antonie de Suroj, episcopul rus al Angliei. Aici, a reușit să tipărească și să publice cărțile Sfântului Silouan. Odată cu înființarea mănăstirii, li s-a adus  la cunoștință faptul că nu pot face un cimitir la suprafață, lucru care i-a constrâns să sape o criptă subterană. Sfântul Sofronie a trecut la cele veșnice, pe data de 11 iulie 1993, cu o zi mai înainte de finalizarea criptei.

Biserica -criptă de la
Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul”

  Cartea ,,Rugăciunea - experiența vieții veșnice” ( pe care am primit-o de la Asociația Profesorilor de Religie ,,Sfânta Paraschiva) cuprinde trei cărți ale Sfântului Sofronie despre rugăciune : ,,Viața Sa e viața mea”, ,,Despre Rugăciunea lui Iisus” ( publicată postum), ,,Unitatea Bisericii după chipul Sfintei Treimi”, fiecare carte fiind împărțită în mai multe capitole. Cărțile Sfântului Sofronie sunt concepute în spiritul filosofiei religiei creștine ortodoxe, de aceea, nu pot să să fie citite cu ușurință, mai ales, de cei care nu au pregătire teologică, dar cu răbdare, ele pot fi ,,descifrate” și înțelese, provocându-ne să reflectăm și să încercăm să învățăm cum să ne rugăm, cum să trăim rugăciunea, ca să putem crede în puterea ei, în special, în Rugăciunea lui Iisus Hristos , care ,,oferită în smerenie unește inima și mintea, și chiar trupul simte căldura și energia sfințită ce iese din numele lui Iisus. După o vreme - durata acestui interval diferă la fiecare dintre noi- rugăciunea poate deveni starea noastră permanentă, însoțindu-ne în tot ceea ce facem. Rugăciunea va fi cu noi atunci când vorbim și atunci când tăcem. Nu ne va părăsi atunci când lucrăm - și mulți ( sau nu poate mulți) simt rugăciunea chiar și atunci când dorm.”

Rugăciunea lui Iisus: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul !”

Pe curând,

Earnest

ALEGĂTORII ROMÂNI ÎNTRE SUVERANIȘTI ȘI PROGRESIȘTI

 ,,Uitarea mi se pare o trădare. Uitarea e o supremă lașitate!” ( Victor Eftimiu)

 În sfârșit, națiunea română s-a aliniat tendințelor ideologice mondiale: suveranismul și progresismul. De aceea, reprezentanții celor două partide politice mari, PSD și PNL, nu au intrat în turul 2. Ambii au uitat de gruparea națională din partidele lor. Astfel, Marcel Ciolacu a vorbit doar că nu va intra România în război, dacă el va fi președinte, dar susține necondiționat Ucraina, fără să lămurească ce  înseamnă susținere necondiționată. Belicosul de Nicolae Ciucă a răspuns evaziv, laș ( nu prudent), referindu-se la NATO, la obligațiile noastre în cadrul acestei alianțe, atitudine pe care a avut-o și Mircea Geoană. Cât depre Elena Lasconi, aceasta, belicoasă, a spus numai trăsnăi, dovedind că habar n-are care este rolul NATO, ONU, UE. Ceea ce n-au înțeles  Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă este că, după trei luni de campanie belicoasă a televiziunilor, pe români nu-i mai interesează nici salariile, nici pensiile, nici autostrăzilor, ci  PACEA. Românii se tem de război, iar Călin Georgescu a transmis un mesaj pentru PACE internă și mondială.
  Ceea ce o parte dintre români- fie din ură, fie din rea-voință- au uitat ce a însemnat guvernarea useristă, administrarea capitalei de către Nicușor Dan, pe care l-au ales a doua oară și i-au votat Referendum-ul, au căzut în extaz și au votat-o cu entuziasm pe prințesa de Câmpulung. Cred că au mers pe același principiu: Primar- Președinte, nu Premier-Președinte, dacă ne gândim că patru premieri care erau în funcție nu au câștigat alegerile, deși, cei în cauză, au dovedit că au habar de ce înseamnă politică internă și externă.

  Revenind la orientările ideologice, trebuie să recunoaștem că, în Lume, nu mai există ideologii de dreapta sau de stânga, liberalism/neoliberalism, socialism, (neo)fascism, (neo)comunism, etc, ci două ideologii, suveranismul și progresismul, ambele, fiind rezultatul unui sincretism ideologic, ele deosebindu-se prin valorile pe care le promovează. Suveraniștii promovează valorile morale clasice,  tradițiile, identitatea națională (manifestată prin origine, limbă și religie) și suveranitatea statului, iar progresiștii promovează globalismul și noile valori LGBTQIA+

  Ce se întâmplă, acum? Curtea Constituțională a  hotărât, în urma unei contestație, renumărarea voturilor. Jale mare pe USR, PNL. De ce? Dacă au conștiința curată, n-ar trebui să se agite. Mai mult, televiziunile, care o ironizau pe Elena Lasconi, au devenit  admiratoarele acestei doamne și ironizează sloganul lui Călin  Georgescu: ,,APĂ, HRANĂ, ENERGIE”. Aceste trei cuvinte reprezintă existența vieții: fără apă, hrană nu poate trăi nicio vietate, iar fără energie nu te poți dezvolta, te întorci la silex și la săpăligă. De asemenea, îl ridicularizează pe Călin Georgescu ( tocmai cei care spun ,, Doamne, ajută!”), pentru că a afirmat că apa este purtătoare de informație. Bineînțeles, că apa este purtătoare de informație, aspect dovedit științific, pornind de la  apa sfințită, care poartă informația rugăciunii și ajută la purificarea și vindecarea organismului, la alungarea energiilor negative din clădiri, curți. străzi etc. De la această constatare, au fost făcute și alte experimente și s-a ajuns la concluzia că prin apă se pot transmite atât energii pozitive, cât și energii negative. Nu are rost să scriu și să explic despre energia umană și despre acea a Universului și faptul că echilibrul dintre aceste două energii determină  supraviețuirea Planetei, după cum energia artificială creată de om duce la progres, după cum nu are rost să spun că doar ignoranții pot crede că suntem singurii în acest infinit Univers ( mă refer, aici, la afirmația, bineînțeles, și aceasta ironizată, referitoare la existența extratereștilor) și că extratereștii nu ar avea o civilizație superioară nouă și că , probabil, ne și supraveghează.

   Cititorii acestui blog, care mă cunosc, știu că sunt pesedist, dar orientarea mea social-democratică nu mă împiedică să văd înverșunarea unora împotriva lui Călin  Georgescu, pe care îl numesc fascist și omul rușilor, cu idei comuniste.  Să se hotărească:ori este fascist, ori este comunist,  căci mai sunt și români, care fac deosebirea între cele două ideologii, privind concepția economică și socială (nu cea privind metodele de aplicare). Am ajuns să fim ca Prezidentul care, ieri, spunea despre Călin Georgescu că nu este pro rus, iar, astăzi, ne-a spus că este un șarlatan, uitând că el l-a propus premier. Eu cred în zicerile lui Victor Eftimiu, scrise, mai sus, și cred că uitarea unora nu ține de memoria precară a românilor, ci de invidia, răutatea și corupția unora dintre formatorii de opinie, plătiți, pentru a manipula în direct, pe cei care le fac audiență, ceea ce le asigură lor salariile și bunăstarea.

   Așadar, indiferent care va fi rezultatul renumărării voturilor, important este să acceptăm realitatea,  chiar dacă nu ne convine, să nu mai scoatem tinerii în stradă, să nu-i mai intoxicăm cu pericolul Rusiei, cu Al Treilea Război Mondial, cu instaurarea dictaturii etc. Au încercat și în Georgia, dar până la urmă, oamenii au fost cei care au hotărât pe cine să aleagă, nu rușii, pentru că sunt ocupați  cu războiul și știau că georgienii își cunosc interesele.

  Așadar, români onești, treziți-vă, duceți-vă la vot duminică și votați partidul care vă va rezolva problemele și apoi președintele care nu va trăda această țară!

  Pe curând,

  Earnest

 https://www.youtube.com/watch?v=YtvmMHQYB1g

    

E BINE DE ȘTIUT (XIII). AVRAM IANCU ȘI ÎMPĂRATUL FRANZ IOSEF (VI)

 ,,Frate, avem puțini oameni ca Iancu, la glasul cărora se deschid cu amar inimile și auzul poporului, și cată, de voim să ne împlinim datoria de patrioți, cată să păzim pe acești oameni de orice  pericol și să nu-i lăsăm , pe cât ne stă în putință, să cadă în cursele ce le întind mereu  inamicii declarați sau ascunși ai națiunii noastre.”

 ( Magheru într-o scrisoare către Barițiu la Brașov)

Mișu Pop, Avram Iancu îmbrăcat cu
hainele pe care le-a purtat în audiență 
la Franz Iosef

     După înfrângerea Revoluției de la 1848, românii se așteptau ca promisiunile făcute lui Avram Iancu de către austrieci, în ultima parte a revoluției, în urma declarării neutralității armatei revoluționare a lui Avram Iancu în luptele dintre maghiari și austrieci. Însă,  realitatea era alta: pretențiile fiscului pentru pădurile moților începuseră din nou. Mulți fruntași revoluționari din Transilvania erau la Viena unde au prezentat Împăratului Franz Iosef un Memorandum, prin care cereau garantarea celor făgăduite. Răspunsul lui Franz Iosef a fost unul convențional, care se încheia cu următoarea frază: ,,Petițiunea credincioasei mele națiuni române voi dispune să fie luată în apreciere amănunțită și o voi rezolva în cel cel mai scurt timp spre mulțumirea ei.” Dar, în Constituția din martie din 4 martie 1849 nu se pomenea de cele 3 milioane de români din imperiu, menționându-i doar pe maghiari, croați,  sârbi și sași. Din nou, la 30 iulie delegația română a făcut o nouă  petiție, în care arătau că în Constituția la care făceau mereu referiri, românii nu sunt pomeniți. În cele din urmă, revoluționarii aflați la Viena au hotărât să-l cheme pe Avram Iancu la Viena, luând în considerare faima pe care acesta o avea.

  Avram Iancu s-a lăsat cu greu convins și s-a hotărât în februarie 1850 să plece la Viena unde a ajuns pe 20 februarie, fiind însoțit de către Simion Balint și prefectul Maior. A fost primit de către Bărnuțiu, Laurian, Maiorescu, Popazu și Aron Florian,  dar și de studențimea română care voia să-l cunoască. El a fost sfătuit de către Andrei Șaguna cum să se comporte, să dea dovadă de diplomație, , să facă vizite de la președintele ministerial până la cel mai mic ministru, la comandanții supremi militari, după care să aștepte contravizite de la ei. Avram Iancu s-a întâlnit cu tinerimea română, fără a neglija interesele românilor pentru care venise la Viena.

  Abia pe 8 martie 1950 este primit de către Împăratul Franz Iosef, pe care  l-a salutat, nu întâmplător, în limba latină. A fost doar o audiență de prezentare.După această vizită, a mers la arhiducele Francisc Carol,la baronul Welden , la miniștrii Schwartzenberg și Bruck.

Pe 18 martie  împreună cu 17 delegați a fost primit, din nou, de Franz Iosef, unde i-a prezentat o altă petiție.Nu s-a discutat nimic,iar Franz Iosef le-a spus: ,,Vă asigur că dorințele juste ale românilor vor fi împlinite.” Aceleași făgăduieli le-au primit și de la ministrul Bach.Au fost doar promisiuni.

 În toamna anului 1850, Avram Iancu a fost, din nou, chemat la Viena, fiind însoțit de tribunul Andrei Aderca. La Viena, a stat până la începutul anului 1851, mergând și la Praga, unde a cheltuit mulți bani, pentru a se publica, în presa locală, date privind  situația și cerințele românilor. La Viena, a discutat modalitatea organizării administrative și politice a Transilvaniei. Nu le-a fost ușor românilor de a respinge cele mai aberante planuri, printre care unul, care prevedea împărțirea Transilvaniei în trei  teritorii naționale: românesc, săsesc maghiar, dezmembrarea Banatului și a Bucovinei. Cât a stat la Viena, Avram Iancu s-a întâlnit des cu studențimea română radicală, activitate care i-a adus critici din partea moderaților, dar și nemulțumirea oficialităților vieneze. Cu toate acestea, generalul Luders, aflându-se la Alba Iulia, a propus decorarea unor tribuni și a lui Avram Iancu. Însă, Țarul Rusiei Nicolae I,  a luat-o înainte austriecilor și au trimis o delegație cu Ordinul ,,Sfânta Ana” și bani  pentru conducătorii revoluției. Această măsură a Rusiei l-a pus într-o situație neplăcută pe Franz Iosef, care uitase de făgăduiele făcute românilor și a hotărât să-i acorde lui Avram Iancu ,,Ordinul Franz Iosef”. Avram Iancu, aflat încă la Viena, a refuzat decorația argumentând, în scris, că nu are nevoie de jucării și că trebuie decorată, mai întâi, națiunea română, încheindu-și argumentarea cu următoarea frază: ,,Poporul m-ar considera un bărbat de rea-credință, pentru că aș fi ținut să-l înșel cu promisiuni goale, dar mi-ar fi imposibil, de aici încolo, să realizez ceva pentru monarh și pentru națiunea mea.”  Atitudinea Craiului Munților a produs o mare senzație și purtarea sa ostentativă  i-a determinat pe oficialii imperiului să-l invite să părăsească Viena împreună cu Bărnuțiu, Laurian, Ciparu și alții.

   Întors în Transilvania, s-a ocupat de procesele moților, iar cei 3000 de galbeni, pe care i-a primit de la Țarul Nicolae I, i-a împărțit , dându-i o parte lui  Bălcescu ca să ajungă la Paris, iar cu  cealaltă parte a  plătit datoriile moților la fisc, pentru că aceștia  nu putut munci, pentru că au fost înrolați în armata sa.

   După ce au fost date cele două patente imperiale, din anul 1852, prin care se punea în aplicare și în Transilvania eliberarea țăranilor din iobăgie, Franz Iosef, în calitatea sa de Mare Principe al Transilvaniei, a vizitat Transilvania. Avram Iancu i-a schimbat traseul, purtându-l prin Țara Moților, organizându-i o primire cu mult fast, oferindu-i o serbare și o masa câmpenească pe Muntele Găina, dar el nu s-a prezentat la niciun popas al Împăratului, care întreba de fiecare dată: ,,Wo ist der Iancu”. Se spune că totuși Avram Iancu s-ar fi dus, seara, la Câmpeni, să se întâlnească cu Franz Iosef, dar contele Grűnne a dat ordin, din propria inițiativă, să i se spună că Împăratul este obosit și că îl va primi a doua zi, dimineața. El știa foarte bine că Franz Iosef îl aștepta, dar nu voia această întrevedere și, cunoscând caracterul lui Iancu, spera ca acesta să nu se mai înfățișeze Împăratului, ceea ce s-a și întâmplat. Mulți istorici susțin că Franz Iosef ar fi vrut să-i acorde un titlu nobiliar ( cum îi acordase croatului Jelàčič) și că acesta ar fi fost motivul pentru care Avram Iancu nu ar fi vrut să se mai întâlnească cu el. Pentru a-l îndepărta de moți, Prințul Schartzenberg, Guvernatorul Transilvaniei, a încercat să-l convingă să accepte o funcție în cadrul Imperiului Habsburgic, dar și de data aceasta, Avram Iancu a refuzat.

  Acesta a fost caracterul Craiului Munților, care ne-a demonstrat că el nu putea să-i trădeze pe moți și că nu-l impresionau titlurile nobiliare și înaltele funcții.

 Pe curând, 

 Earnest

 Sursa principală: Livia Liliana Sibișteanu, AVRAM IANCU (1824-1872), PORTRET, în Diaconia, nr.19, cu bibliografia aferentă

https://www.youtube.com/watch?v=ktbIWaFh66A

TĂMĂDUITORII FĂRĂ DE ARGINȚI (II). SFÂNTUL NECTARIE DE LA EGHINA

 ,,Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii națiuni. Este baza fericirii și bunăstării oamenilor și temelia tuturor virtuților. Este scara care-l ridică pe om la desăvârșire și-l arată cu adevărat chip și asemănarea cu Dumnezeu.” (Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina)

Sfântul Nectarie ( n.1. X.1846 la Silivria,
 d. 8.XI. 1920 la Atena)

 Luna noiembrie este numită luna tămăduitorilor fără de argint, pentru că în  această lună sunt sărbătoriți 16 tămăduitori. Primii sfinții tămăduitori din această lună, Cosma și Damian din Asia, sunt sărbătoriți pe 1 noiembrie, iar ultimul este Sfântul Stelian Paflagonul sărbătorit pe 26 noiembrie. Unii dintre ei erau medici ca frații Cosma și Damian, alții aveau doar cunoștințe medicale ca Sfânta Ecaterina, iar majoritatea erau preoți care au primit acest har. Printre aceștia este și Sfântul Nectarie din Eghina, care a fost canonizat pe data de 8 noiembrie 1961 de către Sinodul Patriarhiei Ecumenice, sub conducerea Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului, cu numele de Sfântul Părinte Nectarie, Mitropolit de Pentapole, cu zi de cinstire în 9 noiembrie.
  Sfântul Nectarie s-a născut pe 1 octombrie 1846, într-o familie de greci creștini,  în orașul Silivria, situat în provincia otomană Tracia ( astăzi, Silivri, în provincia Istanbul din Turcia), oraș unde s-a născut în secolul al V-lea celebrul medic grec Herodicos, fratele filosofului sofist Gorgias. La botez, a primit numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani, a plecat la Constantinopol ca să-și continue studiile începute în orașul natal. La 27 de ani, a devenit monah la Mănăstirea ,,Nea Moni”, întemeiată în anul 1042 de către Împăratul Constantin al IX-lea Monomahul ( astăzi, aflată în Patrimoniul UNESCO), primind numele de Lazăr, iar după un an de zile a  fost 

Biserica ,,Sfânta
Treime ” din Eghina

hirotonit diacon, primind numele Nectarie. După ce a terminat studiile teologice la Atena, a plecat, în anul 1885, în Egipt. Aici, a slujit la Biserica "Sfântul Nicolae“ din Cairo. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a hirotonit Mitropolit Onorific de Pentapolis (eparhie corespunzând în acea vreme Libiei Superioare) și secretar patriarhal, fiind  reprezentantul său la Cairo. În urma unor calomnii venite din partea unor preoți invidioși  din Alexandria, care l-au acuzat de trădare, spunând că vrea să ia locul Patriarhului Sofronie, Patriarhul i-a retras, printr-o ordonanță, titlurile ierarhice, iar  el s-a întors, în anul 1890, în Grecia. Aici, a fost director la Seminarul Teologic Ortodox Rizarios, până în anul 1908, când și-a da demisia, retrăgându-se la Mănăstirea ,,Sfânta Treime” din Eghina. Această mănăstire este ctitoria sa, pe care a început s-o ridice în anul 1904, la cererea mai multor fiice duhovnicești care-și doreau să devină călugărițe. Retras la Mănăstirea din Eghina, a săvârșit numai fapte bune, ajutându-i pe cei săraci și pe cei bolnavi. Rugăciunile sale au vindecat mulți oameni aflați în suferință. Însă, o boală mistuitoare l-a slăbit, ceea ce le-au determinat pe măicuțe să-l ducă la un spital din Atena, unde, după două luni, pe 8 noiembrie 1920, a fost chemat la Domnul. A fost înmormântat la Mănăstirea Eghina. După șapte ani, când a fost dezgropat, trupul său era intact, răspândind multă mireasmă. 

Biserica ,,Sfântul Nectarie” din Eghina

La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire și binecuvântare. 

   Sfântul Nectarie a fost, de asemenea, un cărturar și un înțelept, un teolog erudit. El a scris și a redactat mai multe scrieri teologice de morală și de istorie a Bisericii. Sfântul Ierarh Nectarie  era foarte smerit și blând și nu căuta cinste de la nimeni.  În timpul liber, lucra la grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă. 

  Mai târziu, la poalele mănăstirii, între anii 1973 și 1994, a fost construită o bazilică măreaţă, cu hramul ,,Sfântul Nectarie”, una dintre cele mai mari din Grecia, pentru a primi miile de pelerini ce vin în timpul verii şi în ziua prăznuirii sfântului. Astăzi, capul sfântului este păstrat într-o mitră de argint în biserica mănăstirii, iar alte părţi din moaştele sfântului se află alături, într-o raclă de argint.
  De asemenea, mâna stângă se află în catoliconul ( biserica primară) Mănăstirii ,,Marea Lavră” din Sfântul Munte Athos și  părți din moaște se află în câteva biserici din lume, dar cele mai multe se găsesc în mănăstirile și bisericile din România. Cultul Sfântului Nectarie  s-a răspândit în România, mai ales, după aducerea, în anul 2004, de părticele din moaștele lui la Mănăstirea Radu -Vodă din București. Cele mai multe biserici din țara noastră care au fost înzestrate cu părți din moaștele Sfântului Nectarie sunt în București ( în 9 biserici), în județele Suceava, Neamț, Cluj, Constanța. La Iași, la Mănăstirea Frumoasa și la Biserica ,,Sfântul Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun, în Bacău, la  Biserica ,, Adormirea Maicii Domnului”, Lazaret și în județul  Brașov la Schitul Șinca Nouă, comuna Șinca Nouă, Biserica “Sfânta Treime” Bucium, Schitul “Nașterea Maicii Domnului” Șinca Veche, și la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Visarion de Larisa”,cartierul Craiter, merg bolnavii de cancer pentru a se ruga. Sfântul Nectarie, care a murit de cancer, este cel care alină durerile bolnavilor de cancer și-i vindecă pe cei care se roagă cu evlavie și cu credință, pentru că orice minune dumnezeiască se săvârșește numai atunci când crezi în puterea vindecatoare a Domnului și a intermediarului dintre noi și Dânsul, în acest caz, Sfântul Nectarie, care se roagă, alături de noi.

  Pe curând,

  Earnest

BIBLIA (X). PĂCATUL

 

În Biblie, despre păcat  se fac mai multe referiri, privind originea, consecințele  sau înfrângerea păcatului. Cuvântul păcat este folosit în diferite situații el, având semnificația: devierea de la  direcția propusă sau de la cale, abaterea de la norma morală, răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, sfidarea domniei și conducerii Lui, un rău înfăptuit  voit, săvârșirea unei nelegiuri etc.

 Vă propun spre citire un fragment, privind o analiză a păcatului biblic realizată de  Arhimandritul Sofronie:

,,Vechiul Testament înțelege  păcatul drept încălcarea poruncilor morale și religioase ale Legii lui Moise. Noul Testament a transferat conceptul de păcat asupra omului lăuntric. Faptul de a simți păcatul în noi înșine e un act spiritual, cu neputință fără har, fără apropierea de noi a Luminii Dumnezeiești. Efectul inițial al apropierii acestei misterioase Lumini e acela că vedem locul precis unde ne aflăm ,,duhovnicește” într-un moment anume. Primele arătări ale acestei Lumini Necreate nu ne îngăduie să avem experiența ei ca lumină. Ea strălucește într-un mod tainic, luminând întunericul nostru al lumii noastre interioare, dezvăluindu-ne un spectacol care în starea noastră normală de ființe căzute e departe de a fi vesel pentru noi. Simțim ca o ardere. Aceasta este începutul contemplației reale -care nu are nimic comun cu contemplația spirituală sau filozofică. Devenim conștienți de păcat ca o despărțire de izvorul ontologic al ființei noastre. (...). Păcatul nu este încălcarea standardelor etice ale societății umane sau a vreunei prescripții legale. Păcatul ne taie de Dumnezeul Iubirii Care ni S-a arătat ca Lumină în care nu este niciun întuneric (cf.1 In 1,5). Faptul de a ne privi realitatea noastră jalnică e un dar ceresc, unul din cele mai mari care există. El înseamnă că am pătruns deja într-o oarecare măsură în sfera dumnezeiască și am început să contemplăm -existențial, nu filozofic -omul așa cum este el în gândul lui Dumnezeu înainte de creația lumii 

  Oroarea de a ne vedea pe noi înșine așa cum suntem e ca un foc mistuitor. Cu cât mai sever își face acest foc lucrarea, cu atât mai aproape de agonie e durerea noastră spirituală. Și totuși, în chip inexplicabil, lumina nevăzută ne dă o simțire a prezenței dumnezeiești înăuntrul nostru: o ciudată prezență tainică ce ne atrage spre ea, spre o stare de contemplație, despre care știm că e autentică pentru că inima noastră începe să zvâcnească în rugăciune. Nu poate fi repetat îndeajuns faptul că lucrarea dumnezeiască are o dublă mișcare: una, cea care ni se pare a fi cea dintâi, ne cufundă în întuneric și suferință. Cealaltă ne înalță în sferele înalte ale lumii dumnezeiești. Dimensiunile ființei noastre interioare se extind și cresc. Dar atunci când predomină mișcarea coborâtoare , ea ne silește să strigăm: ,,Înfricoșător lucru e să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu” (cf.Evr10,31).”

  Pe curând,

  Earnest

Sursa: Arhimandritul Sofronie, Contemplația, în ,,Viața Sa e viața mea” (,,Rugăciunea -experiența Vieții Veșnice”, Editura Deisis, Sibiu, 2007