miercuri, 29 ianuarie 2020

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LX). CHIMAMANDA NGOZI AIDICHIE, AMERICANA

Chimamanda Ngozi Adichie
n. 17.XI. 1977, Enugu, Nigeria
,,... doar un negrotei -minune poate câștiga alegerile americane. Și ce înseamnă un negrotei-minune?,  veți întreba. Bărbatul de culoare veșnic înțelept și bun. Nu reacționează niciodată când este supus unei mari suferințe, nu se enervează niciodată, nu amenință. Iartă mereu tot felul de căcaturi rasiste. Îl învață pe alb cum să înțeleagă trista, dar explicabila prejudecată din sufletul lui. Vedeți acest bărbat în multe filme. Și Obama este perfect distribuit în acest rol" ( Ifemelu, personajul principal din ,,Americana", fragment de pe blogul ei)

     Chimamanda Ngozi Adichie este cea mai cunoscută scriitoare nigeriană ( de națiune igbo), opera sa fiind tradusă în peste 30  de limbi. A fost născută într-o familie  de intelectuali ( tatăl ei a fost profesor de statistică la Universitatea din Nigeria din orașul Nsukk,-prima universitate autohtonă și autonomă, din perioada colonialismului britanic-, iar mama a fost prima grefieră a acestei universități). A studiat un an și jumătate medicina și farmacia la Universitatea din Nigeria. Datorită deselor greve ale profesorilor universitari, care nu-și primeau salariile, a plecat în S.U.A., unde a studiat comunicațiile și științele politice la Universitatea Drexel din Philadelphia și la Universitatea de Est din Connecticut.  De asemenea, a beneficiat de burse la universitățile Yale și Harvard. Este căsătorită cu un medic nigerian și are o fetiță. Este adeptă a mișcării feministe. Discursul ,, Cu toții ar trebui să fim feminiști", îl găsiți tradus în limba română, pe Google. Merită audiat.
    De-a lungul carierei sale, a obținut numeroase premii și distincții, ultima fiind de doctor honorius causa a Universității Fribourg din Elveția.
     În anul 2015  a fost inclusă în revista Time  în „Cele mai influente 100 de persoane ”
   Romanul ,,Americana" este al treilea roman al autoarei, care a fost  tradus în limba română ( ,, Jumătate de soare galben" - 2008- și ,,Hibiscus purpuriu"-2011). Acest roman a fost inclus , în anul 2013, în The New York Times în ,, Cele mai bune zece cărți ale anului 2013"
     Romanul este împărțit în 7 cărți și în 55 de capitole, relatând societatea mai mult snoabă și mai puțin cosmopolită din fosta capitala a Nigeriei, Lagos, obiceiurile, religiile, mentalitățile populației ibgo, viața universitară din SUA,, condiția populației de culoare atât din SUA cât și din Europa Occidentală. Personajul principal, Ifemelu, este o nigeriană, care studiază  în SUA. , care are un blog, unde scrie despre rasismul american, referindu-se nu numai la negrii, ci și la americanii latino, la evrei, la ura unor americani față de catolici, la educația copiilor americani, la condiția imigranților de culoare. De asemenea, Ifemelu ne povestește despre cele trei mari iubiri ale ei: Obinze, Curt, Blaine. Personajele sunt bine conturate, atât cele principale cât și cele secundare, reprezentând tipologii feminine și masculine, cu mentalități specifice rasei sau ale mediului din care provin.  Este un roman  cu 562 de pagini, Astăzi, se  scrie și se citește proză scurtă, iar romanele nu depășesc 250 de pagini. Și totuși, acest roman se citește repede, pentru că cititorul este atras, pe de o parte, de poveștile personajelor, pe de altă parte, de o altă lume, pe care o cunoaște mai puțin: pe cea americană văzută și judecată de o nigeriană și de cea nigeriană prezentată de Ifemelu înainte de a pleca în S.U.A . și după 15 ani, când a revenit acasă, după ce a cunoscut o altă civilizație și cultură.
   Lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest
     

miercuri, 15 ianuarie 2020

MONUMENTE RESTAURATE/REFĂCUTE (I). MĂNĂSTIREA COȘULA

Mănăstirea Coșula, 1535
   Scriam pe acest blog despre monumente uitate, aflate în paragină ( unele dintre ele, cum este Mănăstirea Răchitoasa, au fost total restaurate). M-am hotărât să scriu despre monumente care au fost restaurate sau refăcute.
  Încep cu Complexul Monahal de la Coșula, pe care vă invit să-l vizitați, când mergeți în frumosul oraș Botoșani. Cu 20 de km., înainte de a ajunge la Botoșani, o luați la dreapta, când ieșiți din Flămânzi și după 3 km. ajungeți la Mănăstirea Coșula. Mănăstirea este ctitoria  lui Matieș Coșolvei, vistiernicul  lui Petru Rareș, în prima domnie, făcut logofăt de domnitor, în a doua domnie.
 Biserica a fost ridicată într-un an, 1535 și pictată în doi ani , 1537-1538.  A fost, în perioada medievală, al treilea mare așezământ ortodox european, având o obște de 1500 de călugări români și greci. Aici, s-au refugiat, în anul 1775, călugării de la mănăstirile din Bucovina ocupată de austrieci. În perioada stalinistă, mănăstirea a fost închisă, iar  unele dintre clădirile așezământului au fost transformate în depozite de cartofi, biserica devenind una de mireni. Marea bibliotecă a mănăstirii s-a risipit. Aici, a fost tradusă, în secolul al XVIII-lea, pentru prima oară în limba româna, Historia lui Herodot, descoperită de Nicolae Iorga și dusă la Academia Română.
Galbenul de Coșula, 1538
   Biserica a fost ridicată din piatră, folosindu-se   cărămizi la ferestre și ocnițe. Este construită în stil moldovenesc, cu turla pe naos și este singura biserică pictată și în exterior, din județul Botoșani. Din pictura exterioară se păstrează, doar un fragment din ,,Judecata de Apoi", considerat unicat, pentru că, Raiul este pictat jos, iar Iadul este pictat sus. Bisericii i s-a adăugat în secolul al XIX-lea un pridvor și a fost refăcută pictura, de două ori. 
    În timpul restaurării, s-a reușit să se înlăture o parte din cele două straturi de pictură din secolul al XIX-lea, ajungându-se la pictura originală, descoperindu-se celebrul ,,galben de Coșula". Nu se cunoaște numele pictorilor. Probabil au fost cei formați la Școala lui Dragoș Coman ( pictorul bisericilor Arbore și Voroneț), care au folosit tehnica în frescă și pigmenții naturali. Acest ,,galben de Coșula" nu se șterge și nu poate fi reprodus. Este folosit , în special, la aureola sfinților. Starețul mănăstirii a început să lucreze la documentele pentru trecerea acestui monument în patrimoniul UNESCO, pentru celebrul galben, încadrându-se în culorile recunoscute unicate, ca albastrul de Voroneț, verdele cu 33 de nuanțe de la Arbore, verdele de la Sucevița sau roșul de la Moldovița și Humor.
 Complexul monahal mai cuprinde zidul, turnul clopotnița, casa egumenică, beciurile, arhondaricul.
Nu ratați să vizitați acest monument sacru, care a rezistat vitregiilor vremurilor, loc de închinăciune și de cultură ortodoxă românească, care a contribuit la dezvoltarea limbii române, ca limbă de cultură religioasă și laică. Este unul dintre cele mai reușite restaurări ( ca și Complexul brâncovenesc din Râmnicul Sărat, pe care vi l-am recomandat pe acest blog), pe care vi-l recomand astăzi, de Ziua Națională a Culturii Românești, și care ne face mândrii de măiestria strămoșilor noștri.
   Pe curând,
   Earnest

duminică, 12 ianuarie 2020

DESPRE DROJDIA DE BERE

       Drojdia de bere a fost  numită, în anul 1837, de  cercetătorul Meyen, Sacharomyces Cerevisae ( mucegaiul/ciuperca dulce a berii). El a descoperit că aceasta este formată din microorganisme vii, unicelulare, conținând 16 aminoacizi, 17 vitamine ( toate vitaminele din complexul B, D, H, E), acid nucleic , seleniu, magneziu. Anticii nu cunoșteau ce este drojdia de bere dar o foloseau în cosmetică și în tratarea unor boli. Abia în secolul al XVIII-lea, un producător de pâine din Austria a descoperit că drojdia de fund de la fabricarea berii contribuie la creșterea aluatului.  Prin fermentarea zahărului pe lângă alcool se degajează dioxid de carbon, care afânează aluatul, făcând ca acesta să crească.
     Cea mai veche informație despre folosirea drojdiei de bere o deținem din Antichitate, de la babilonieni. Aceștia aveau o zeiță a berii și a drojdiei de bere, numită Nidaba. Inițial, această zeiță a fost la sumerieni a agriculturii și a contabilității, protectoare a cărturarilor, fiind reprezentată cu șuvițe de spice în păr, cu tăbliță și cu un instrument de scris în mâini. La babilonieni , avea alte atribute, ea era reprezentată , având curmale la urechi ( în Antichitatea Orientală, berea se fabrica din curmale sau smochine),  zeița fiind recunoscută  pentru puterile ei terapeutice. De aici, tragem concluzia că sumerienii foloseau drojdia de bere în tratarea unor boli. Egiptenii și celții foloseau drojdia de bere pentru înfrumusețarea tenului și a pielii, în general. Plinius ne relatează că Hypocrate a descoperit în anul 370 î.e.n. acțiunea diuretică a berii și o recomanda ca remediu.
       În Evul Mediu, călugării, care îi supravegheau pe bolnavii de lepră, consumau drojdie de bere, în scop preventiv și o recomandau în tratarea scarlatinei și a rujeolei.
     În secolul al XIX-lea, medicii germani o recomandau copiilor sau adulților, care sufereau de oboseală cronică, surmenaj sau celor subalimentați.
        Actualmente, drojdia de bere este recomandată atât în cure interne cât și în cure externe.
Cure interne: anemie, avitaminoză, demineralizare, rahitism, tulburări de creștere, intoxicații, tulburări ale sistemului nervos, obezitate, diabet zaharat, afecțiuni cardio-vasculare și hepato-biliare, căderea părului.
Cure externe: împotriva ridurilor,  căderii părului, acneei, psoriazisului, seboreei, ulcerațiilor genitale și anale.
     Se utilizează drojdia de bere proaspătă, uscată sau tablete de bere, fabricate la noi de Rotta Natura, Hofigal sau Dacia Plant.
    În zootehnie, medicii veterinari o dau porcilor, pentru a grăbi perioada de creștere, înlocuind astfel, acele suplimente chimicale.
    Găsiți pe Google suficiente rețete de măști, pentru întreținerea tenului. Mama mea folosea o mască, care se prepară rapid  și avea un ten luminos, fără riduri: drojdie de bere, un gălbenuș de ou ,,de țară", miere de albine. O ținea pe față 20 de minute, după care se spăla cu ceai de mușețel. Împotriva pistruilor, folosea o mască cu drojdie de bere dizolvată în apă oxigenată.
    Trebuie să rețineți, că drojdia de bere în cure interne nu trebuie consumată de persoanele  care au inflamații ale intestinului, cum ar fi colita ulceroasă, fiindcă poate agrava inflamația. De asemenea, este contraindicată celor imunodeprimați sau care sunt sub tratament de chimioterapie. Unele persoane pot fi și alergice.
     Pe curând,
     Earnest


joi, 9 ianuarie 2020

DE CÂND SUNT EVREII PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Nicolae Grigorescu
 Evreul cu gâsca
     M-am întrebat, deseori, de ce evreii plecați în Israel mai țin legătura cu România și se simt, aici, ca acasă. Vorbesc foarte bine limba română, își învață copiii limba română, trimițându-i la studii în România ( de exemplu, 1/3 din medicii stomatologi din Israel au studiat aici) și au o secție de limba română a Uniunii Scriitorilor din Israel. 
     Pe la începutul anilor 2000, se zvonea că în situația în care va începe un război între Israel și Iran sau Irak, cam un milion de evrei vor migra în România, unde au diferite proprietăți ( statisticile ne arată că doar 400.000 de evrei din Israel provin din România și la noi în țară există 5143 de întreprinderi israelite). În aceste zile, Iranul a anunțat că va începe războiul cu Israel și cu toți aliații SUA.
     Acestea sunt motivele pentru care m-am hotărât să scriu câteva date despre vechimea așezării evreilor, în spațiul nostru; unele dintre informații nu le veți găsi pe Wikipedia.
    Materialele arheologice descoperite până în prezent ne arată prezența evreilor aici, încă din perioada romană, atât în Provincia Dacia Romană cât și în Moesia Inferior. Deși nu există aici prezente auxilia care să poarte numele Iudeea, prezența soldaților evrei este semnală în auxilia Palmyra sau Syria. Nume evreiești se găsesc pe monumente funerare, ca Iacob sau Sabatia, dar și simboluri ale evreilor, ca steaua lui David. De asemenea, au fost descoperite monede evreiești ( pe care, probabil, și le-au luat ca amintire), din timpul războiului antiroman condus de Simeon Bar Kohba și însemnări magice și gnostice pe geme, pe plăcuțele de pe sicrie. Ca majoritatea popoarelor supuse romanilor, și evreii au trecut prin procesul religios al interpretatio romana, când Yahve a luat fie nume grec, fie nume latin, urmat  de apelative biblice, ca de exemplu: Zeus Hypsistos (Prea Înaltul) sau Deus Aeternus, nume pe care le întâlnim în inscripțiile din multe orașe din Dacia Romană.
     Despre evreii din perioada medievală, aflăm din relatările călătorilor străini, din catagrafii, condice, catastife, monumente funerare. De exemplu, cele mai vechi monumente funerare se păstrează la Cetatea Albă , cel din anul 1527, deși cea mai veche mențiune documentară a lor aici, datează din anul 1320; cel mai vechi monument funerar al unui rabin s-a păstrat la Timișoara (1636), urmat de cel de la Iași ( 1678). În județul Bacău, cea mai veche piatră funerară se păstrează la Moinești (1740, anterioară primului hrisov  de întemeiere a localității, din anul 1781). Documentele medievale ne informează despre faptul că unii vorbeau limba română, că aveau diferite meserii: negustori, farmaciști, doctori, profesori. Este menționat chiar și un logofăt evreu la Curtea lui Ștefan cel Mare și Sfânt,  Ițhak fiul lui Beniamin Șor. 
    Însă marea migrație a evreilor spre Țările Române, în special în Moldova, a fost în secolul al XIX-lea. Deși Regulamentele Organice nu acordau cetățenie decât creștinilor, istoricul austriac Zieglauer scria că ,, în nicio țară evreul nu se bucură de atâtea privilegii și drepturi și nu plătește mai puțin decât în Moldova". Programele pașoptiste ca Proclamația de la Islaz sau Dorințele partidei naționale se pronunțau pentru emanciparea israeliților, în perioada în care la Moscova și la Berlin se înființau primele ghetouri pentru evrei.
     Alexandru Ioan Cuza, în Codul Civil, a acordat dreptul de cetățenie evreilor, punând două condiții: rezidență de minimum 10 ani în țară și renunțarea la orice formă de protecție străină. Însă în Constituția lui Carol I din anul 1866, prin articolul 7, se acorda cetățenie română doar creștinilor, astfel evreii pierdeau dreptul acordat de Cuza. Acest articol a fost anulat, în anul 1878, ca o condiție  a  recunoașterii independenței României și a revenirii Dobrogei la țara noastră.
       Ce s-a întâmplat cu evreii în secolul al XX-lea, știm foarte bine: în perioada interbelică, după URSS, în România trăiau cei mai mulți evrei din Europa, mulți dintre ei fiind importante personalități culturale și politice, după care a urmat persecuția lor în Transilvania horthystă și în guvernarea lui Antonescu. În anii 60-70 ai secolului trecut, mulți evrei au plecat din România în Israel, cam 200.000, Israelul, plătind statului român sume uriașe. Actualmente, în România, mai trăiesc în jur de 7.000 de evrei
     În ceea ce privește izbucnirea unui al Treilea Război Mondial, mă rog ca mai marilor Lumii să le intre mințile în cap!
      Pe curând,
      Earnest