joi, 29 mai 2014

LA TEATRU

"Cinci bandite" de Kawatake Mokuami (1816-1893)
  Aseară am vizionat la Teatrul "Bacovia"  piesa "Cinci bandite" de Kawatake Mokuami,  interpretată de Compania de teatru “1980” din Tokio. Piesa aparţine genului kabuki ce face parte din teatrul tradițional japonez alături de teatrul: nō, kyōgen și bunraku.
 Genul kabuki a apărul în anul 1603 odată cu instaurarea epocii shogunatului, numită după numele shoghunului, epoca Tokugawa. Acest gen este destinat oamenilor de rând, reprezentând drama acestora, fiind creat şi nutrit de sentimetele și interesul lor pentru anumite teme.
  Vă informez că  a treia zi de la anunţ, casa de bilete era închisă: se vânduseră toate biletele. M-am bucurat că publicul băcăuan este interesat de arta japoneză şi bucuria mi-a fost şi mai mare când am văzut foarte mulţi tineri , aşteptând la intrarea la teatru. Însă bucuria mea a durat puţin, încât mi-am zis că începe să-mi fie ruşine cu acest public. Majoritatea fetelor şi băieţilor erau îmbrăcaţi ca la picnic ( dacă mergi sâmbăta şi duminica la mall, ai prilejul de a vedea parada modei în rândul liceenilor, dar la teatru este cu totul altceva: aici poţi veni în pantaloni scurţi. tricou, rochie de plajă, încălţat cu adidaşi, căci deh! e teatru, nu e mall). M-am interesat şi am aflat că erau elevi de la C.N."V.A." Şi mi-am zis, acel cadru didactic care a avut iniţiativa ducerii în masă a elevilor la teatru nu a avut şi iniţiativa de a-i pregăti?. Adică să le spună adolescenţilor cu se îmbracă la teatru, cum se comportă într-o sală de teatru, ce este teatrul kabuki, care nu are nimic de a face cu teatrul european şi astfel nu ar fi fost situaţii ca acelea de a părăsi sala în timpul spectacolului, de a se plimba dintr-o lojă în alta, de a ieşi pe o uşă şi a intra pe alta, de a te plictisi şi pentru a scăpa de plictis îţi săruţi partenera sau te asezi pe jos în lojă şi te hârjoneşti etc. Mi-am amintit de "epoca de aur" a culturalizării maselor, când se vindeau bilete de teatru prin instituţii şi uzine, numai că atunci, clasa muncitoare, funcţionărimea şi intelectualitatea veneau la teatru îmbrăcaţi cu ce aveau ei mai frumos: bărbaţii în costum de haine sau la sacou, iar doamnele cu haine pentru ocazii. Încep să regret epoca aceea, care era mai de bun simţ ca aceasta.
Pe curând,
Earnest






joi, 22 mai 2014

DUMITRU STĂNILOAE. DESPRE DOR

  Dumitru Stăniloae ( a fost născut la 16.XI. 1903 la Vlădeni, Braşov şi a murit la 5.X. 1993 la Bucureşti) a fost un preot, teolog, profesor universitar, academician ( din anul 1991), dogmatist, scriitor, traducător, și ziarist. Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX  și cel mai mare teolog român. A fost "Doctor Honoris Causa", la  Universitatea din București şi la Facultăţile de Teologie din Paris, Belgrad, Tesalonic. A scris peste 30 de lucrări teologice şi istorice. Una dintre cărţile lui pe care le-am citit este "Reflexii despre spiritualitatea poporului român", apărută în anul 1992. Numai un iubitor de oameni şi de poporul său putea surprinde calităţile românilor, pe care noi le ignorăm, furaţi fiind de propriile noastre neimpliniri şi neînţelegeri, de sentimentul de inferioritate pe care îl avem în faţa altor neamuri, sentiment pe care ni-l cultivă alţii şi pe care ni-l cultivăm şi noi cu multă sârguinţă.
   M-am gândit să vă amintesc celor care au citit această carte, şi să le prezint celorlalţi câteva reflexii ale sale despre DOR. Ştim că acest cuvânt nu există în nicio limbă, deci nu poate fi tradus, după cum nu putem traduce "Spleen" din engleză. D. Stălinoaie explică lipsa acestui cuvânt în alte limbi, pentru că celelalte popoare nu au trăirea dorului.
" Omul occidental nu are acest cuvânt pentru trăirea acestei legături, care persistă atât de puternic, chiar când partenerii ei sunt la distanţă. Aceasta pentru că nu are trăirea atât de intensă exprimată, de acest cuvânt, întrucât, datorită individualismului său, nu realizează comuniunea adâncă pe care o trăieşte poporul român. Iar omul afro-asiatic nu are acest cuvânt, poate pentru că are sentimentul confundării cu toate, deci şi cu cei iubiţi,chiar dacă sunt la distanţă"
"Dorul e  mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide, în care trăieşte poporul român.În dor fulgeră o pătrundere deosebit de adâncă a calităţilor şi frumuseţilor persoanei dorite, tocmai pentru această pătrundere e înaripată de duioşie.Individualistul nu suferă de dor. Dar el nici nu a srăbătut prin cunoaştere la esenţa cea mai frumoasă a altuia. Lui îi este indiferent din punct de vedere afectiv că este sau nu este cineva lângă el. El nu suferă de absenţa cuiva".
"Dorul descoperă taina negrăită a persoanei dorite.Dorul transfigurează persoana iubită sau mai degrabă e ochiul care vede sau actualizează aura transfiguratoare care învăluie, de fapt, o persoană. Odata cu aceasta, dorul înseamnă o acută simţire a insuficienţei sau a imposibilităţii vieţii în singurătate".
"Dorul răsare din comuniunea deplină realizată înainte şi din conştiinţa persistenţei acestei comuniuni dar a neputinţei ei de a se manifesta deplin".
" În dor românul trăieşte faptul că insul singular nu e omul întreg, că e un amputat.El îl poartă pe celălalt , în sine, chiar în absenţa lui, îl poartă într-o prezenţă absentă sau într-o absenţă prezentă, cum simte ciungul mâna tăiată la locul ei sau durerea unui deget la locul unde el nu mai este".
"Dorul soţilor despărţiţi, al copiilor, al părinţilor nu se stinge până când nu e satisfăcut prin reîntâlnire.,Şi cei ce au acest dor nu pot concepe că el va rămâne nesatisfăcut: "am să mor de dorul lui", "mă duc cu dorul lui în mormânt" sau "dorul lui mă mai ţine în viaţă".
 In această carte, veţi găsi reflecţii despre omenia, umorul, ironia la români, despre cum percepe românul viaţa şi moartea, dar mai ales despre persistenţa spiritului  complex al neamului românesc.
Pe curând, 
Earnest

sâmbătă, 10 mai 2014

10 DESCOPERIRI ŞI INVENŢII CARE AU SCHIMBAT LUMEA

  De la apariţia primelor fiinţe umane pe Pământ, progresul a fost determinat de descoperiri şi invenţii, care au schimbat modul de viaţă a omului. 
FOCUL, "furnalul tuturor invenţiilor umane", a scos pe om din sălbăticie şi i-a deschis calea spre civilizaţie.
AGRICULTURA a transformat pe omul culegător, pescar şi vânător, în producător.
SOCOTITUL inventat de sumerieni în mileniul IV î.e.n., unde 60 era baza unui sistem de măsură ( supravieţuieşte în măsurarea timpului: ore, minute, secunde), a deschis calea spre matematică, ştiinţă care stă la baza tuturor activităţilor umane.
SCRISUL, care a evoluat de cel pictografic, hieroglific, cuneiform spre cel alfabetic ( cele mai vechi scrieri fiind considerate tăbliţele de la Tărtăria şi Oţeleni datate în mileniul V î.e.n.) a fost al doilea mijloc de comunicare, după gest şi vorbire, cu care pot comunica astăzi atât surdo- muţii cât şi orbii, a dat posibilitatea oamenilor să lase urmaşilor toate gândurile lor, credinţele, mentalităţile, faptele pe care le-au săvârşit, consemnând evenimentele la care au asistat, fenomenele naturale, descoperirile, fără de care nu am şti mai nimic despre ce a fost în trecut.
TIPARUL, inventat în China în Antichitate şi abia în Evul Mediu în Europa de către Guttenberg, a deschis accesul public la carte, a determinat apariţia ziarelor, revistelor, răpunzând unei varietăţi imense de nevoi  de cunoaştere.
MOTORUL CU ABURI  inventat de Thomas Newcomen şi  James Watt a deschis calea maşinismului.
MOTORUL CU COMBUSTIE INTERNĂ  invenţie a lui Carl Benz şi Gottlieb Daimler a revoluţionat transporturile, determinând apariţia primului avion, la care s-a folosit un motor cu ardere internă.
FOTOGRAFIA, realizată pentru prima oară de către Jacques Daguerre şi William Fox Talbot, a făcut posibilă imortalizarea persoanelor, scenelor şi evenimentelor.
RADIOUL şi TELEVIZIUNEA au devenit mijloacele de informaţie şi de amuzament dominante transmiţând în direct evenimente politice, sociale, sportive, culturale, religioase din toate colţurile lumii.
COMPUTERUL ( primul a fost instalat la Universitatea din Pennsylvania, în anul 1946) a deschis o nouă eră, aceea a Tehnologiei Informației, uşurând munca de cercetare, de informare, de calcul, de programare, de prelucrarea datelor.
Pe curând,
Earnest

marți, 6 mai 2014

FAMILIA BRÂNCOVEANU (V). BIBLIOTECA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Mănăstirea Hurezi: Muzeul şi Biblioteca
  Constantin Brâncoveanu, om de aleasă cultură, cunoscător al limbilor greacă şi latină, a manifestat din tinereţe o mare pasiune pentru studiu şi cărţi. De aceea, el îi preţuia pe cărturari cărora le-a acordat dregătorii ( fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Radu Popescu). Pe Sevastos Kiminitul, directorul Academiei Domneşti, atunci când era invitat la Curte, îl punea "mai sus de toţi boierii, onoare pe care niciun alt principe la un alt profesor nu a dat şi nici nu dă", ne relatează cronicarul C.Daponte. De asemenea, şi-a educat fiii în dragoste pentru cărţi şi cultură, aceştia (Ştefan, Constantin, Radu), dovedindu-se traducători şi scriitori.
   Pasiunea domnitorului pentru cărţi nu s-a manifestat numai prin daniile de cărţi făcute mănăstirilor şi bisericilor din Ţara Românească, Transilvania, Muntele Athos, ci şi prin alcătuirea unei biblioteci personale de cărţi rare, din toate domeniile. În anul 1708, el a transferat biblioteca la Mănăstirea Hurezi şi a poruncit să se scrie pe frontispiciul ei: "Biblioteca de hrană dorită sufletului, această casă a cărţilor îmbie spre înţeleaptă îmbelşugare". Domnitorul a organizat  biblioteca la Hurezi, pentru că intenţiona ca acest complex monahal să devină o mare instituţie culturală. Astfel, ar fi fost prima bibliotecă naţională, în sensul organizării ei, mai ales că poruncise celor 5 tipografii să trimită bibliotecii câte un volum din tot ce tipăreau. Prin urmare, aceasta ar fi devenit primul depozit legal al cărţii româneşti.  Calogul din anul 1791 al bibliotecii cuprindea 428 de volume şi manuscrise, din care 115 erau scrise în limba română, iar în anul 1861, când Alexandru Odobescu a descoperit biblioteca, acesta mai păstra 425 de volume şi manuscrise şi cuprindea, pe lângă cărţi religioase, cărţi ale istoricilor bizantini, cărţi de literatură, astronomie, matematică, drept, apărute la Londra, Roma, Paris Amsterdam, Köln. Această bibliotecă ne dovedeşte cât de variate erau preocupările domnitorului, el înscriidu-se în rândul conducătorilor luminaţi, care ştiau  să preţuiască valorile culturale şi pe creatorii acestora.
Pe curând,
Earnest