DUMITRU STĂNILOAE. DESPRE DOR

  Dumitru Stăniloae ( a fost născut la 16.XI. 1903 la Vlădeni, Braşov şi a murit la 5.X. 1993 la Bucureşti) a fost un preot, teolog, profesor universitar, academician ( din anul 1991), dogmatist, scriitor, traducător, și ziarist. Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX  și cel mai mare teolog român. A fost "Doctor Honoris Causa", la  Universitatea din București şi la Facultăţile de Teologie din Paris, Belgrad, Tesalonic. A scris peste 30 de lucrări teologice şi istorice. Una dintre cărţile lui pe care le-am citit este "Reflexii despre spiritualitatea poporului român", apărută în anul 1992. Numai un iubitor de oameni şi de poporul său putea surprinde calităţile românilor, pe care noi le ignorăm, furaţi fiind de propriile noastre neimpliniri şi neînţelegeri, de sentimentul de inferioritate pe care îl avem în faţa altor neamuri, sentiment pe care ni-l cultivă alţii şi pe care ni-l cultivăm şi noi cu multă sârguinţă.

   M-am gândit să vă amintesc celor care au citit această carte, şi să le prezint celorlalţi câteva reflexii ale sale despre DOR. Ştim că acest cuvânt nu există în nicio limbă, deci nu poate fi tradus, după cum nu putem traduce "Spleen" din engleză. D. Stălinoaie explică lipsa acestui cuvânt în alte limbi, pentru că celelalte popoare nu au trăirea dorului.

" Omul occidental nu are acest cuvânt pentru trăirea acestei legături, care persistă atât de puternic, chiar când partenerii ei sunt la distanţă. Aceasta pentru că nu are trăirea atât de intensă exprimată, de acest cuvânt, întrucât, datorită individualismului său, nu realizează comuniunea adâncă pe care o trăieşte poporul român. Iar omul afro-asiatic nu are acest cuvânt, poate pentru că are sentimentul confundării cu toate, deci şi cu cei iubiţi,chiar dacă sunt la distanţă"

"Dorul e  mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide, în care trăieşte poporul român.În dor fulgeră o pătrundere deosebit de adâncă a calităţilor şi frumuseţilor persoanei dorite, tocmai pentru această pătrundere e înaripată de duioşie.Individualistul nu suferă de dor. Dar el nici nu a srăbătut prin cunoaştere la esenţa cea mai frumoasă a altuia. Lui îi este indiferent din punct de vedere afectiv că este sau nu este cineva lângă el. El nu suferă de absenţa cuiva".

"Dorul descoperă taina negrăită a persoanei dorite.Dorul transfigurează persoana iubită sau mai degrabă e ochiul care vede sau actualizează aura transfiguratoare care învăluie, de fapt, o persoană. Odata cu aceasta, dorul înseamnă o acută simţire a insuficienţei sau a imposibilităţii vieţii în singurătate".

"Dorul răsare din comuniunea deplină realizată înainte şi din conştiinţa persistenţei acestei comuniuni dar a neputinţei ei de a se manifesta deplin".

" În dor românul trăieşte faptul că insul singular nu e omul întreg, că e un amputat.El îl poartă pe celălalt , în sine, chiar în absenţa lui, îl poartă într-o prezenţă absentă sau într-o absenţă prezentă, cum simte ciungul mâna tăiată la locul ei sau durerea unui deget la locul unde el nu mai este".

"Dorul soţilor despărţiţi, al copiilor, al părinţilor nu se stinge până când nu e satisfăcut prin reîntâlnire.,Şi cei ce au acest dor nu pot concepe că el va rămâne nesatisfăcut: "am să mor de dorul lui", "mă duc cu dorul lui în mormânt" sau "dorul lui mă mai ţine în viaţă".

 In această carte, veţi găsi reflecţii despre omenia, umorul, ironia la români, despre cum percepe românul viaţa şi moartea, dar mai ales despre persistenţa spiritului  complex al neamului românesc.
Pe curând, 

Earnest