sâmbătă, 30 iunie 2018

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XLI).ATTILA BARTIS, SFÎRŞITUL

Attila Bartis ( 22 ian. 1968, Târgu Mureş)
 ,, Uneori e riscant să nu ţii cont de ceva ce puterea spune că nu e obligatoriu, Puterea este în stare să te strivească, pentru ceea ce mai ieri tocmai ea te-a obligat să faci. Iar între timp îţi şi explică logic de ce nu a avut de ales nici azi. Dar nu-ţi va cere socoteală niciodată, nici măcar în faţa plutonului de execuţie, pentru că nu era obligatoriu. Fiindcă are şi ea demnitatea ei. Puterea e ca omul“
( Attila Bartiş, Sfîrşitul)

     Attila Bartis este un scriitor, jurnalist, fotograf maghiar născut în România, care trăieşte actualmente la Budapesta. Este cel mai cunoscut prozator maghiar contemporan, atât în Europa, cât şi în afara ei, datorită faptului că operele sale au fost traduse în numeroase limbi. Întrebat de un reporter ce este, acesta a răspuns:  „Depinde unde sînt. Dacă sînt de partea cealaltă a lumii, sînt european. Dacă sînt în Europa, sînt maghiar.  Dacă sînt în Ungaria, atunci sînt scriitor maghiar din Ardeal.".
       Romanul  „ Sfîrşitul" a fost publicat de  Editura Polirom, în anul 2017, în traducerea lui Marius Tabacu ( la Budapesta a apărut în anul 2015). Menţionăm că această editură a mai publicat două romane ale autorului: ,, Tihna", în anul 2006 şi ,,Plimbare",  în anul 2008.
Attila Bartis, Aubrey
   Romanul nu este împărţit în capitole, ci în mici texte ( diferite povestiri şi istorioare), cu anumite titluri ale personajelor ( Mama, Tata, Bunicuandraszabad, Contesa, Kadar, Bătrâna, Zenta, Kornel, Gizelle Eva, Johanna, Lovas etc) sau ale istorioarelor ori povestirilor ( varza, racolarea, lista, îndreptăţirea, Cartea lui Iov, despre muzică, expoziţia, explorarea spaţiului, aselenizarea, păunul etc). Textele nu sunt prezentate în ordine cronologică, romanul cuprinzând evenimente, începând cu Primul Război Mondial, până în zilele noastre. Personajul principal este Andras Szabad, fotograf, al cărui bunic dinspre mamă a fost un arhitect polonez, iar dinspre tată, medic maghiar. Tatăl său, profesor , a fost deţinut politic, revoluţionar al anului 1956. Personajele, istorioarele şi povestirile cuprind întreaga societate maghiară, în care naţionalismul, uneori şi şovinismul (,, jidanul  împuţit", aţi fi putut trăi liniştiţi cu toţii fără evrei şi ţigani ") nu s-au stins, indiferent de regim: horthyst, comunist sau democratic. În dreptul maghiarilor de a-i maghiariza pe toţi locuitorii Ungariei, credea şi bunicul său polonez, care şi-a luat nume maghiar, considerând că :,, nu doar maghiarii şi evreii au obligaţia de a deveni buni maghiari, ci şi polonezii". Cât despre Tratatul de Pace de la Paris, după Primul Război Mondial, un personaj relatează: ,, Apoi s-a semnat la Versailles condamnarea la moarte a Europei, ceea ce, după părerea mai multor specialişti, a fost urmarea faptului că pe vremea tratativelor a fost întinsă harta Ungariei Mari, pe care curvele românce, sârbe, cehoslovace au dansat legate la ochi, până ce au marcat cu tocurile de la pantofi, graniţele Ungariei Mici".
     Personajele sunt diverse: prieteni sinceri (Kornel), foşti deţinuţi politici ( intelectuali, care nu-şi mai puteau  profesa meseria, dar cărora li se dăduseră totuşi posturi de bibliotecari, funcţionari,unii dintre ei fiind turnători), elevi turnători, ca Syucs, care-l provoca mereu pe profesorul de biologie, parveniţi sau foşti nobili aflaţi în pragul sărăciei, fete obsedate de sex, practicând sexul oral, pentru că trebuiau să fie virgine în faţa altarului, ca bune catolice ce se pretindeau, femei curve ( nu ştiu de ce, dar am impresia că scriitorul le consideră pe majoritatea femeilor curve, exceptând-o pe mama personajului principal, pe care acesta o venerează) Să nu o uităm nici pe profesoara de literatură, Adel Seleym, care-l deflorează pe Andras, care-i era elev. Pot considera  că scenele erotice, uneori perverse, sunt frecvente în roman, deşi autorul afirmă întru-un interviu despre romanul  ,, Tihna", că ,, nu mă interesează sexualitatea în sine, ci rolul ei în viaţa omului, cum apare în diferite relaţii".
  În concluzie, vă recomand să citiţi acest roman, indiferent ce părere am eu despre scriitor şi mentalitatea sa.
Pe curând,
Earnest
 



marți, 26 iunie 2018

PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI (IX). BASARABIA SUB OCUPAȚIA RUSĂ (1812-1918)

     ,, Cuvântul ,,Basarabia" trezește în sufletul fiecărui român amintiri istorice de lupte și jertfe, cu care timp de mai multe veacuri a fost apărat acest  frumos colț al pământului românesc. Ele au făcut să se nască și să se simtă o legătură indisolubilă între sufletul românesc și această mult încercată provincie"
(A Boldur, ,,Istoria Basarabiei")

  Rusia, în anul 1812, a încălcat prevederile Tratatului de la Luțk încheiat în anul 1711 între Dimitrie Cantemir și Petru I, prin care se angaja să respecte frontierele Moldovei, luând  prin Pacea de la București, teritoriul  Moldovei dintre Prut și Nistru, în contextul în care statul Moldova era doar tributar și vasal Imperiului Otoman, nicidecum parte integrantă a imperiului. Ca să nu recunoască încălcarea acelui tratat, a numit noua gubernie a Imperiului Țarist, Basarabia, după teritoriul sudic  al Moldovei,  denumire dată după Basarab I, care a eliberat acest ținut de sub ocupația cumană și tătară.
   Ocupația țaristă a însemnat pentru românii de aici același lucru ce a însemnat ocupația maghiară, și  austrică pentru  românii din Transilvania, adică deznaționalizare și colonizarea teritoriului cu alte neamuri.
  Dacă la început, prin cele 2 legi din anii 1812 și 1836 se permitea folosirea limbii române în administrație și justiție,  românilor asigurându-li-se traducători, atunci când se adresau autorităților, începând cu anul 1864 și până în anul 1905, limba română a fost scoasă din liceee și din  seminarii, introducându-se obligatoriu limba rusă, iar mai târziu , introducându-se și în școlile primare. Totuși călătorii străini prin Basarabia scriau că peste tot se aude vorbind graiul românesc, iar călătorul german dr. Zucker relata că în interiorul Rusiei, Basarabia ,, se numește câteodată Italia rusească; aceasta n-o împiedică să fie privită aproape ca străină".  Documentele vremii vorbesc despre boierimea românească, care, deși era fidelă țarului, era rezistentă la învățarea limbii ruse.  Unii tineri ai acestor boieri ca Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alecu Russo au părăsit Basarabia, stabilindu-se dincolo de Prut , unde  aveau ca plan politic realizarea unei Românii între Tisa și Nistru. Alții, ca Mateevici, Stamati, frații Codruța, Alexandru și Carol, frații Casso, familia Halippa etc. au rămas în Basarabia, punând bazele jurnalismului românesc ( menționez că în Basarabia, primele ziare, reviste au fost în limba română, după care au apărut cele în limba rusă), au scris cărți didactice, abecedare, cărți bisricești, iar în final au reușit să se unească cu România.
    Biserica Ortodoxă Română din Basarabia a avut un rol important în menținerea românismului: din cele 40 de mănăstiri și schituri din Basarabia, doar 3 mănăstiri și 2 schituri se socoteau rusești, pentru că se ținea slujba în slavonește, în toate celelalte, serviciul se făcea numai în ,,moldovenește", după cum ne relatează documentele epocii.
Mănăstirea Ciuflea (1858), din Chișinău
 Dacă autoritățile rusești nu au reușit să-i determine pe români să vorbească limba rusă, au încercat să le rusifice numele. Astfel, au devenit: Anastasiu =Anastasiev, Andronache=Andronachevici, Ciobanu=Ceben, Talpă=Talpov etc.
   În ceea ce privește colonizarea  Basarabiei cu alte neamuri, această acțiune a început imediat după anul 1812, înainte de a fi transformată în gubernie rusească, în anul 1825. Menționez că deja în sudul Basarabiei se aflau diferite minorități ca: turci, tătari, evrei, armeni, ruteni. Pe lângă aceștia, au fost colonizați germani și polonezi aduși din Ducatul Varșovia, apoi bulgari, ucraineni, francezi elvețieni, greci, pe care i-au stabilit nu numai în sudul Basarabiei, ci și în orașe și târguri.
    E de mirare, că rușii, cu toată stăruința lor, nu au reușit să-i rusifice pe români, după cum nu au reușit nici ungurii să-i maghiarizeze sau austriecii să-i germanizeze pe românii din Transilvania.
Deosebirea între Basarabia și celelalte gubernii din imperiu rămâne fundamentală, până la sfârșitul dominației rusești,
Pe curând,
Earnest


duminică, 24 iunie 2018

DESPRE SUPERSTIȚII (XII). FLORILE(II)


Sânziene albe de munte, margarete și garofițe
Maci albi, galbeni și portocalii
  Florile au constituit pentru oameni simboluri ale prieteniei sau dragostei, ale despărțirii sau respectului. Multe obiceiuri sau simboluri ale acestora au devenit superstiții  sau invers. Astăzi este Sărbătoarea Soarelui, în mitologia română, și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul în  calendarul creștin ortodox. In vechile credințe românești, de Sânziene începe toamna mitică, verdele crud al pădurii se închide la culoare și începe culegerea primelor roade ale pământului.  Vremea și vremurile s-au mai schimbat dar unii oameni nu vor să renunțe la tradiții și credințe, pentru că acestea îi identifică ca nație.De aceea, s-a hotărât ca în această zi să fie și Ziua Universală a Iei.
     Sânzienele sunt florile zânelor bune , foste preotese ale cultului solar. Dacii le numeau Floarea Soarelui. Unii mitologi consideră că denumirea de sânziene vine de la Sancta Venus, afirmație cu care nu suntem de acord. Considerăm că vine de la Sfânta Zi, închinată Soarelui, în ziua cea mai lungă din an. Atunci, preotesele purtau aceste coronițe din sânziene și săvârșeau diverite ritualuri legate de viitor, viață, fertilitate, fecunditate. De aceea, a rămas obiceiul, la români, ca tinerele fete să-și facă de ursită în această  zi, să împletească coronițe de sânziene, să le pună în coarnele vitelor, să le ducă la biserică, să le arunce peste casă, florile fiint plante fitomorfe, care le întruchipează pe zânele cele bune, prezente în toate aceste ritualuri.
    Macii erau florile folosite în Grecia Antică, în ritualurile eleusiene, închinate Demetrei, zeița Pământului. Ei reprezintă puterea somnului și a uitării,  care îi cuprinde pe oameni după moarte și înainte de reînviere. Pământul este locul în care  se înfăptuiesc transmutațiile: naștere, moarte, uitare și renaștere. La mormintele eroilor necunoscuţi, în zilele în care sunt comemoraţi, se aduc flori de mac, de aceea i-au ales englezii, ca simbol al eroilor. În Rusia, se spune despre o tânără că este frumoasă ca o floare de mac. Expresia ,, a rămâne în mac", înseamnă a rămâne fată bătrână.  E bine, să cultivăm în curte maci, pentru ca Pământul să ne ofere roade bogate, viață lungă, somn lin și odihnă binemeritată în Lumea de Dincolo. Macii albi e bine să fie cultivați de  cei născuți în Zodia Rac, pentru că este floarea lor protectoare.
    Garofițele renumite prin parfumul lor fin au fost considerate întotdeauna flori ale iubirii, alături de trandafiri. Grecii antici o numeau Floarea Zeilor și făceau coroane și ghirlande din aceste flori, pe care le aduceau ca ofrande, la temple. La creștinii catolici este floarea Sfântului Patrick. Este, de asemenea,  floarea celor născuți în Zodia Săgetător, este floarea națională a statului Ohio din SUA. Americanii au cele mai multe superstiții legate de garoafe, mai ales în lumea studențească, superstiții care au devenit reguli. Astfel, studenții de  la Universitatea din Oxford, poartă la piept o garoafa albă la primul examen, o garoafă roz la examenele de la mijlocul studenției și o garoafă roșie la examenul de absolvire. Însă, în Coreea, această floare, se poartă în piept la Ziua Profesorilor ( 15 mai) și la Ziua Părinților ( 8 martie)
    Margaretele sunt florile de la care afli în câte luni te căsătorești sau dacă ești iubit sau nu. Astfel, fetele, chiar și băieții, nesiguri pe ei, rup câte o petală din margaretă, spunând, pentru o petală ,,mă iubește" iar pentru următoarea petală,, nu mă iubește": în ultima petală se găsește adevărul! Alteori fetele merg în câmpul de margarete, închid ochii și smulg un mănuchi de iarbă și de flori. Numărul de margarete din mănunchi indică numărul lunilor până își vor găsi alesul, iar dacă-l au, numărul lunilor, până când se vor căsători. Margareta, ca și macul alb, este floarea protectoare a celor născuți în zodia Rac.
În limba greacă, margarites“ înseamnă  ,,perlă“, iar în limba engleză ,, daisy“ provine dintr-o expresie veche, care înseamnă ,,ochiul zilei“ : ,,day"s eye", pentru că margareta își închide petalele la apusul soarelui și le deschide la răsări. O legendă veche spune că margaretele au răsărit din lacrimile Mariei Magdalenei.
   Pe curând,
   Earnest

marți, 12 iunie 2018

DESPRE ABUZ

,,Un orator opozant: Câteodată, autorităţile... prin abuz de putere, se întâmplă prea de multe ori să comită...
Un ministru: Mofturi!"
             (I.L.Caragiale, Replici din Moftul român)

    
  Ce este un abuz? O faptă ilicită, adică, încălcarea legalității.
   Cred că primul abuz a fost atunci când primul om liber a devenit sclav. Apoi acest fapt nu a mai fost abuz, pentru că a fost legalizat. Și așa, de-a lungul istoriei, s-au comis abuzuri, care au fost legalizate. Ce-i drept, unele dintre ele nu au fost legalizate, dar  au devenit cutume , cum ar fi, în Occidentul medieval  ,,primera nocte” a nobilului, față de mireasa unui țăran șerb, de pe domeniul său.
   Apoi a apărut un nou abuz: denunțătorul, care a devenit și martor. Inchiziția, apoi statele totalitare, indiferent de regimul lor: fascist, comunist sau islamic au folosit denunțătorii, fie pentru a pune mâna pe averile celor denunțați, fie pentru a-și înlătura rivalii. Chiar și în statele democratice se produc abuzuri și se practică în justiție denunțul. Acestea  privesc libertatea individului, orice fel de libertate: de conștiință, socială, economică, etnică, culturală, religioasă, sexuală. Unele au fost legalizate. De exemplu, în dreptul românesc, conform legii  procesual penale, cetățeanul cinstit are obligația morală și nu numai, de a denunța persoana, care a săvârșit o faptă penală. Mai mult, acuzatul, la rândul lui, poate denunța și pe complicii săi, chiar și în situația când aceștia nu există: ei trebuie să existe, peste noapte, dacă așa dorește procurorul. Sub pretextul că, acuzatul va beneficia de cauza de reducere a pedepsei la jumătate (art. 19 din OUG nr 43/2002, art 19 din Legea nr 682/2002), procurorul are puterea de a-l convinge să facă denunţul şi să-l audieze ca martor. Astfel, denunțătorul devine martor. Dar ce să vezi? După câțiva ani, CCR a decis că nu este constituțional că un denunțător să devină martor. S-a constatat  că în România au fost comise în justiție abuzuri, în baza unei legi neconstituționale.
  Toate abuzurile, mai ales cele din domeniul politicului și al justiției, au nemulțumit pe oameni, care au venit la București, cu sutele de mii ca să spună: STOP ABUZURILOR! S-au comportat civilizat, nu au răspuns provocărilor, nu au fost violenți, dar au fost jigniți, de membrii # Rezist, un fel de ,,Y " românesc, încărcați de ură. Au fost numiți ,, mizeria" societății românești,  de unii ziariști. Aceiași membrii # Rezist i-au stricat sărbătoarea Simonei Halep, hulind, când aceasta a fost onorată cu cea mai mare distincție a capitalei: cheia Bucuștiului. Dacă nu au reușit să hulească la mitingul din Piața Victoriei, s-au folosit de cel mai fericit moment din viața Simonei Halep. Rușine să le fie! Și acesta este un abuz!
Pe curând,
Earnest