marți, 24 februarie 2015

SFINȚI ROMÂNI (II). IOAN CASIAN ( 360-435)


" Oroi Casianoun kai spilouha" ( Hotarele Casienilor și Peșteruca)
Inscripție pe o stâncă din Cheile Dobrogei
Peștera Sfântului Ioan Casian
 "În om este întotdeauna libertatea de alegere, care poate să nesocotească sau să repete harul lui Dumnezeu ."
                                                         ( Ioan Casian)



    În Rezervația Cheile Dobrogei, se află Peștera și Mănăstirea " Sfântul Ioan Casian", închinată memoriei Sfântului Casian " cel mai mare dascăl-ascet al lumii creștine" , sanctificat în Galia  în secolul V și prăzmuit la catolici pe 23 iulie și sanctificat  în România în anul 1992 și prăzmuit pe 28/29 februarie. În acest an, se împlinesc 1580 de ani de când Ioan Casian a trecut în lumea celor drepți, în Marsilia.
  Ioan Casian a fost născut la Hotarele Casimcei (localitate care astăzi îi poartă numele), într-o familie de creștini daco-romani,tămăduitori de trup și suflet, folosind puterea energetică și care, probabil, erau proprietari ai acestui teren, după cum arată inscripția de mai sus. Această zonă calcaroasă are multe stânci, care adăpostesc grote și peșteri. În acea epocă, ele erau renumite, râvnite și căutate de pustnici, pentru că  ofereau izolarea și austeritatea pe care călugării o căutau. Aici, cât și la școlile de la Histria, Tomis, învățau limbile latină și greacă, citeau cărțile teologilor creștini dar și ale filosofilor greci, meditau, căutând căi de a răspândi, pe înțelesul tuturor, învățătura creștină. La vîrsta de 20 de ani, împreună cu sora sa mai mică Ralina ( în limba dacă înseamnă puterea pământului) și cu prietenul său Gherman, pleacă spre locurile sfinte ( la Bethleem, sora sa se călugărește), el este hirotonisit la Constantinopol, ca diacon , de către Sfântul Ioan Gură de Aur, iar Gherman este preoțit, călătorește și stă vreo 10 ani în Pustia Schetica ( Egipt), unde dobândește tainele rugăciunii inimii pe care le va răspândi apoi pretutindeni  ( întâlnirea minții cu inima, când mintea căboară în adâncul inimii, unde găsește odihna și unde devine strâns unită cu adâncul lui Dumnezeu), după care pleacă la Roma. Aici, Papa Leon cel Mare, îl hirotonisește ca preot și-l trimite, printre galo-romani, la Marsilia, să-i creștineze. La Marsilia, organizează viața monahală în două mănăstiri: una de călugări "Saint Victor", și una de călugărițe " Saint Sauveur".
    De la Ioan Casian s-au păstrat 3 cărți, scrise în limba latină: "Despre așezămintele cenobiților și despre remediile celor 8 păcate principale", scrisă în anul 420 și conține 12 cărți, "Colațiuni sau convorbiri cu Părinții" , scrisă în anul 428 și conține 24 de cărți și "Despre întruparea Domnului, contra lui Nestor" , scrisă în anul 430 și conține 7 cărți. Acestea sunt pline de învățături și frumusețe  (pentru că este multă frumusețe în profunzimea cuvintelor sale, spuse direct, cu o simplitate logică, pe înțelesul tuturor). El vorbește despre schimbarea omului în bine, făcând legătura între gând și inimă. Dacă gândurile omului sunt rele , atunci și faptele sale sunt rele, identificând 8 gânduri ale răutății: lăcomia, desfrâul, iubirea de avuție, mânia, întristarea, lâncezeala, slava deșartă, mândria. El consideră gândul slavei deșarte ca fiind  cel mai mare dușman, pentru că este singurul "cu multe și felurite chipuri și este atât de subtil, încât cu ochii cei ageri abia poate fi zărit și recunoscut, darămite ocolit." În cele 24 de dialoguri, vorbește despre prietenie, desăvârșire, despre duhul trufiei etc. În Dialogul XII dă răspuns adepților lui Pelagiu ( care considerau că omul se poate mântui singur) și adepții lui Augustin (care considerau că omul nu poate face nimic singur, iar mântuirea o acordă Domnul, numai acelor aleși de El), arătând că în mântuirea omului există o tainică împreună-lucrare o omului cu Dumnezeu ( sinergie).
    Moaștele Sfântului Ioan Casian se află în Mănăstirea "Saint Victor",iar  din anul 2002, la Mitropolia din Iași se păstrează o părticică din aceste moaște.
  Pe curând,
  Earnest


  

marți, 17 februarie 2015

ELENELE ȘI ISTORIA

  Etimologia prenumelul Elena se găsește în limba greacă, în cuvintele " helene" care înseamnă făclie, torță sau în  "hele " , care înseamnă strălucirea Soarelui. Numeroase doamne și domnișoare au purtat și poartă acest nume, unele dintre ele au rămas celebre în istorie prin faptele lor bune sau rele, pe care le-au săvârșit.
   Prima Elena intrată în istorie este Elena (sec. XIII î.e.n.), fiica lui Zeus și a Ledei, soția regelui Menelaus din Sparta, considerată cea mai frumoasă pământeană, de care s-a îndrăgostit Paris, fiul  lui Priam, regelui din Troia, ajutat fiind de frumoasa Afrodita. Răpirea ei de către Paris a constituit pretextul războiului troian, care a durat 10 ani și subiectul epopeei "Iliada" a lui Homer. Elena și Paris constituie simbolul  cuplului laș, iar dragostea Elenei s-a dovedit a fi superficială, ea recăsătorindu-se după moartea lui Paris, iar mai târziu a revenit în Sparta, la soțul ei. Tradiția spune că ar fi fost omorâtă după moartea lui Menelaus și îngropată în insula Rodos.
Elena Rareș, cu
fiul Ștefan, tablou
votiv, Suceava,Biserica
" Sânta Înviere"
   Opusă Elenei din Troia, este Flavia Augusta Elena (cca. 248-329), mama înpăratului Constantin cel Mare. Deși era doar o stabularia (servitoare de han), frumusețea și inteligența sa, calitățile morale datorate educației creștine, l-au determinat pe tribunul Constantin Chior, viitor împărat, să o ia de nevastă. Din căsătoria lor, a fost născut viitorul împărat Constantin cel Mare. Ea l-a îndemnat pe fiul ei să dea Edictul de la Milano, în anul 313, prin care se acorda libertatea creștinismului. Se ruga nopti intregi ca fiul său să nu fie corupt de slavă deșartă și de mândrie, știa că "cea mai importantă calitate a unui viitor împărat este ca, înainte de a-i comanda pe alții, să fie stăpân asupra propriilor patimi." Ea a identificat mormântul lui Iisus, locul unde a fost născut, locul de pe Muntele Măslinilor de unde s-a înălțat Iisus, lemnul Sfintei Cruci, a ridicat numeroase basilici. A murit la 80 de ani, iar trupul ei a fost depus în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa și a lui Constantin cel Mare, apoi a fost adus la Roma. Tronul ei și o parte din sicriu se află  în Muzeul Vaticanului. A fost sanctificată  și este prăzmuită la 21 mai.
   Și în istoria românilor au exista Elene celebre.
  Prima Elena intrată în istoria noastră este Elena Ecaterina (Cătălina) (1490-1553), fiica despotului Serbiei Iovan Brancovici, sora domniței Milița Despina, (soția lui Neagoe Basarab), cea de a doua soție a lui Petru Rareș. Soție credincioasă, mamă devotată, și-a urmat soțul prin cazarme, câmpuri de luptă, și-a educat proprii copii, dar și pe Chiajna, fiica lui Petru din prima căsătorie,în dragoste de țară, a ctitorit biserici ca: "Sfântul Gheorghe",           "Uspenia" din Botoșani și " Sfânta Înviere" din Suceava. L-a ajutat pe Petru să fie primit de sultanul Soliman Magnificul, prin scrisoarea pe care i-a trimis-o acestuia, a domnit alături de fiul ei, Ștefan. Tradiția spune că a fost omorâtă, prin strangulare din ordinul ginerului ei , Alexandru Lăpușneanu. A fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ctitoria lui Petru Rareș.
       O altă Elena este Elena Udriște (1598-1653), rudă de a lui Mihai Viteazul, soția domnitorului Matei Basarab, sora cărturarului  Năsturel Udriște. Era cunoscătoare a limbilor latină, greacă, slavonă, iubitoare de literatură, artă, istorie, fiind considerată printre cele mai culte persoane ale secolului al XVII-lea. A fost culegătoare de datini, ocrotitoare a bisericii ( a ctitorit bisericile din Fierești, Negoiești,  Mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari, fiind, de asemenea, alături de domnitor la ctitoria celor 46 de locașuri de cult), l-a determinat pe Matei Basarab să inființeze 3 tipografii ( Mănăstirea Dealu, Câmpulung, Govora), l-a ajutat pe fratele ei la numeroase traduceri, făcând Prefața la traducerea cărții lui Thomas Kempis, unde sublinia asemănarea dintre limba română și limba latină. Alături de soțul ei, au format un cuplu patriot, iubitor de tot ce este românesc. A fost înmormântată la  Mănăstirea  Arnota.
      Ultima Elena, care rămâne renumită pentru bunătate, cinste și discreție,  este Elena Cuza (1825-1909), coborâtoare din două familii de cărturati: Rosetti și Sturdza. Educată cu profesori renumiți din epocă, cunoscătoare a limbilor germană și franceza, este prima Înaltă Doamnă a Principatelor Unite. A fost total opusă firii domnitorului, contemporanii lor spunând că au fost total diferiți, dar iubărețul domnitor a respectat-o și i-a luat în considerare sfaturile, mai ales în elaborarea Legii Instrucției Publice. Cumpătată, timidă, retrasă, i-a adoptat pe fiii lui Cuza cu prințesa Maria Obrenovici, (Alexandru și Dimitrie), și-a dedicat întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni destinat fetelor orfane, și a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea” din Iași. Este înmormântată în cimitirul bisericii din Solești, din județul Vaslui.
   După aceste trei Elene, care au făcut cinste istoriei noastre, urmează alte 3 Elene: Elena Lupescu (1896-1970), amanta nimfomană, apoi soția Regelui Carol II, singura care i-a rezistat priapismului regelui, iar pentru această dragoste interzisă de Regulamentul Curții Regale, acesta a fost determinat să renunțe de două ori la tron, Elena Ceaușescu (1916-1989), ambițioasă, parvenită, care a vrut să fie deopotrivă om politic și savant mondial, mai dictatorială decât Nicolae Ceușescu și ultima, Elena Gabriela Udrea (1973), care de  2 săptămâni ține ocupat DNA, Parlamentul și umple paginile ziarelor și comentarile TV, întruchipează într-una singură, pe cele 2 Elene.
Pe curând,
Earnest

marți, 10 februarie 2015

IAȘUL STUDENȚIEI MELE (XII). SĂRĂRIE

Casa Atanasie Bașotă (1828)
" Te salut oraș arhaic, plin de suveniruri
   Te salut cu toată stima, te salut și... n-am cuvinte!"
                                                       ( G. Topîrceanu, "Salut, Iași !")



     Sărărie, pe unde treceau negustorii medievali de sare spre Rusia sau Polonia, este o altă zonă frumoasă a Iașilor, un alt loc minunat al studenției mele, pentru că aici, iarna mă dădeam cu sania împreună cu prietena mea  (se mai bucurau de zăpezile străzii și niște studenți de la medicină, dar ei foloseau bobul), iar  în nopțile de primăvară mă "îmbătam" cu mirosul liliacului, fredonând boema lui Aznavour și  pentru că aici, mi s-a făcut indirect, din gelozie, prima declarație de dragoste.
  Sărărie este împărțită în două părți; strada Sărărie care începe din Târgu Cucului ( numit până în sec. al 18-lea Târgul Făinii), denumire venită de la expresia "vama cucului", care în argoul contrabandiștilor desemna locurile ascunse de trecere peste vamă și se termină la întretăierea cu strada Lascar Catargiu, de unde începe a doua parte, Șoseaua Sărărie, continuată de Șoseaua Ștefan cel Mare, care duce spre ieșirea din oraș pe drumul către Sculeni, punct de frontieră cu Republica Moldova.
   Sărărie este una dintre străzile Iașilor care mai păstrează vechea arhitectură a caselor cu demisol, (stil strategic de apărare împotriva tătarilor, care de pe colina Tătărașilor, vedeau doar acoperișurile de șindrilă, pe care le confundau cu pământul), grădinile cu trandafiri și cu liliacul la poartă, cu terasele și livezile din spatele caselor, unde în diminețele calde se bea cafeaua, iar în serile de vară și de toamnă se tăinuiește la un pahar de Cotnari. Este mult romantism și ședere blândă în acest colț al   bătrânei citadele.
Totuși, s-a  mai schimbat "peisajul" urbanistic al străzii: nu mai circulă vechiul tramvai cu un singur vagon, nu mai este  Hanul lui Topor ( a fost demolat în anul 1980) frecventat de Ion Creangă și Mihai Eminescu  ( Constantin Radinschi  ne povestește  că aici poposeau " mulți călători străini, negustori de toate felurile",iar  ieșenii "își depănau necazurile și amintirile în compania unui pahar de vin"), nu mai este  nici casa familiei Ion și Sofia Nădejde, au apărut clădiri noi ca Centrul de Imagistică a Clinicii  "Arcadia", Biserica Creștină Baptistă, Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea. Unele case au devenit vile, dar strada mai păstrează frumoase clădiri din alte vremuri.
Școala "Spiru Haret"- orfelinat catolic (1911)

  Urcând pe Sărărie dinspre Târgu Cucului, vă recomand să vă opriți și să admirați, câteva clădiri de patrimoniu, care au aparținut sau care mai aparțin unor personalități importante din istoria noastră politică și culturală. La nr.6 este Casa scriitorului, politicianului și savantului Constantin Stere, care aparține astăzi părinților regizorului Mungiu, ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, la nr.14 este Casa logofătului filantrop Atanasie Bașotă, ridicată în anul 1828 în stil neoclasic moldovenesc, care a fost pe rând Școală Normală Superioară, cămin studențesc și cantină, Școală Profesională de Ucenici, Școală Specială Ajutătoare, ca astăzi să fie Restaurantul Star Grill, la nr.22 este Casa Sion, la nr. 40 este Biserica "Vulpe" ( după numele unuia dintre ctitori), cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", ctitorită în anul 1630 și refăcută în anul 1760, aparținând cele două bresle din zonă a blănarilor și a brăharilor (  aici fuseseră  două cimitire, unul turcesc și altul românesc care avea clopote vestite pentru armonia și frumusețea sunetelor și tot în curtea bisericii fusese ridicat un monument în cinstea Ecaterinei Vârnav, cea care a purtat drapelul pașoptist), la nr.121 este Casa Teodor Burada , ridicată în secolul al 19-lea , într-un stil prea modern pentru acele vremuri, la nr.134 este  Școala "Spiru Haret"-Orfelinat Catolic, ridicată la 1911, în stil haretian, la nr.140 este Casa poetului Mihai Ursachi, care până în anul în anul 1942 a aparținut pictorului Vedeneschi Pantelimon, autorul tabloului " Cuza Vodă", iar până la  1952 a fost atelierul de lucru al sculptorului Richard P.Hette, creatorul majorităților busturilor din grădinele ieșene și ale cariatidelor Fundației, la nr. 142 Casa sculptorului Richard P.Hette, la nr.189 Grupul Școlar de Arte și Meserii "Gh. Asachi", la nr.212 este Berăria Veche, unde se ascultă blues și jazz, la nr.220 sunt vechile Cămine Studențești "1 Mai", care aparțin acum UMF. Și plimbarea poate continua pe străzile colaterale, dar râmâne pe altădată.
Pe curând,
Earnest

sâmbătă, 7 februarie 2015

DE CE BAT CLOPOTELE, MITICĂ?

- De sfoara, a răspuns Mitică!
  Mitică- personaj al începutului secolului 20, nelipsit de la Gambrinus, din Cișmigiu, din saloanele madamelor Mița, Fifi, Mimi, personaj care le știa pe toate- spunea numai ce-i convenea și le spunea cu tâlc! Mitică de la începutul secolului 21 e același Mitică, madamele și situațiile sunt aceleași ( adică curat murdare, cum ar spune un alt personaj de al lui Caragiale), doar locațiile frecventate de Mitică și-au schimbat aspectul.
   Deunăzi, un politician cita la tv o replică din Caragiale, spunând că este din comedia " O scrisoare pierdută", numai că replica aparține lui Nae Ipingescu și este dintr-o "Noapte furtunoasă". Niciunul dintre invitați și nici moderatorul nu l-au corectat pe distinsul politician. Dar ce, pe Cațavencu,proprietarul ziarului "Răcnetul Carpatilor", l-a corectat cineva, când  și- a enuntat deviza vieții sale "Scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta"?
   Între anii 1969 și 1980, în Italia au avut loc 12.690 de atentate și alte acțiuni violente, care au provocat 362 de morți, 4.490 de răniți ( aceste cifre nu includ și victimile Mafiei). În nicio altă democrație occidentală, asasinatul nu a fost înălțat ca in Italia la rangul de instrument al luptei politice. Mă întreb, de vreo 10 ani incoace, care este calea cea mai "corectă", în a-ți înlătura opoziția politică: asasinatul sau dosariada și arestarea?
     În anii 70 ai secolului trecut, viața politică italiană era marcată de diferite coaliții, mai mult sau mai puțin puternice, până la aceea din ianuarie 1978, dorită de Moro și condusă de Andreoti, care vedeau o Democrație Creștină, acceptând voturile Partidului Comunist Italian, în numele solidarității, în lupta împotriva terorismului. Și la noi, timp se 10 ani s-au făcut și s-au desfăcut alianțe, care luptau împotriva corupției. Mă îndoiesc, că cineva va putea lupta vreodată, împotriva lui însuși!
    Tot prin anii 70, în Italia apărea scandalul Gelli, finanțator al unor atentate, mason al Lojei P2, care cocheta cu serviciile secrete. Rapoartele de anchetă înaintau ideea că Gelli era centrul motor al manevrei de manipulare a opiniei publice, cu jutorul presei și a magistraturii pentru a lovi in Guvern. Câte instituții a debusolat, Gelli? Serviciile Secrete, Presa, Magistratura, Guvernul. Ce s-a întâmplat cu Gelli? A făcut câțiva ani de închisore în Elveția și Italia, a fost liberat pe caz de boală (o operație la inimă, pe care nu a făcut-o niciodată), s-a retras într-un exil fericit la vila sa din Arezzo, de unde acorda interviuri, declarându-se complet nevinovat. Mare tam-tam este acum și la noi în țară, numai că personajul este altul, iar terorismul este înlocuit cu corupția, dar instituțiile sunt aceleași!
    Teribilul cutremur din nul 1980 din Italia a oferit marea ocazie pentru o frauda uriașă în dauna statului, în care un rol important l-a avut Ciro Cirillo. Acesta a avut alături de el Mafia, Loja P2, reprezentanți ai partidelor politice, oameni din serviciile secrete, funcționari publici corupți, intreprinzători de mari afaceri ilegale, toți făcându-se vinovați direct sau indirect de organizarea unor licitații câștigate de antreprize aranjate. În România, în ultimii ani, au avut loc multe inundații, alunecări de teren, avalanșe, înzăpeziri, multe licitații...
      Stiți care este deosebirea între Italia și România? Italia, cu Mafia, cu Loja P2, cu magistrații, cu serviciile secrete, cu funcționarii corupți a reușit să se dezvolte economic, putând fi egala celorlalte state dezvoltate la masa negocierilor, pe când România a sărăcit, și-a distrus economia, s-a indatorat, ramânând cu câteva gondole, terenuri de sport, pârtii de schii neterminate, parcuri de râsul lumii și multe scandaluri inutile.
    Și acum, când au inceput să bată clopotele, întrebați-l pe Mitică: " De ce bat clopotele?", iar Mitică, va răspunde, șmecherește:"De sfoară!"
Pe curând,
Earnest