EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVIII).SIMONA ANTONESCU, CHIAJNA DIN CASA MUȘATINILOR

 ,, Atunci când ieși din curtea plină de căpitani și de oaste purtând făclii aprinse în mâini, Chiajna simți că nu mai are margini. Trupul său nu se termina acolo unde simțea pe piele răcoarea nopții de octombrie, ci cuprindea și Curtea Domnească aflată în fierbere, cerul cu stelele, întinzându-se până în taberele unde o aștepta oastea. Mersul său scotea aceleași sunete ca mersul bărbaților. Teaca sabiei se lovea ușor de carâmbul cizmei, pintenii zornăiau, cămașa de zale ploua mărunt în fiecare mișcare a ei. O plăcere. O mare bucurie. O dreptate întârziată, tocmai din această pricină mai dulce.” ( Simona Antonescu,  Chiajna, în ,,Chiajna din Casa Mușatinilor”) 

Simona Antonescu (n. 1969, Galați)

 
   Simona Antonescu este absolventă a Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din București. În interviurile sale, ne relatează că a fost pasionată de literatură, că a scris poezii din copilărie, că era membră a  cenaclului  literar din școală, că a dorit dintotdeauna să fie scriitoare sau ziaristă. S-a hotărât să scrie , pentru public, după ce băiatul ei a terminat liceul. Astfel, în anul 2015 a debutat cu romanul ,,Fotograful Curții Regale”, câștigător al Premiului de Debut al Editurii Carta Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din  România și finalist la Festival du Premier Roman de Chambery. De atunci până în prezent, Simona Antonescu a publicat  cinci romane și, începând cu anul 2018, a publicat la Editura Nemira seria de cărți ,,Istoria povestită copiilor”( ,,Decebal”, ,,Litovoi”, ,,Menumorut”, ,,Mircea cel Bătrân”, ,,Vlad Țepeș”, ,,Iancu de Hunedoara”, ,,Regina Maria”, ,,Mihai I” )
    Romanul ,, Chiajna din Casa Mușatinilor” a apărut la Editura Polirom, în toamna acestui an.Este un roman istoric, scris în stilul lui Mihail Sadoveanu, cu multe descrieri de personaje  cu gândurile și cu frământările lor, descrieri de natură, de evenimente, reușind să ne aducă în atmosfera primei părți a secolului al XVI-lea din Suceava, București și Istanbul. Uneori, scriitoarea este alături de personaje, participând ca observator al timpurilor respective. 

Doamna Chiajna și Domnul Mircea Ciobanu
Tablou votiv, Biserica Domnească,
Curtea Veche, București

    Doamna Chiajna a Simonei Antonescu este diferită de Doamna Chiajna a lui Alexandru Odobescu. Scriitoarea o prezintă din copilărie, urmărind evoluția personalității ei ca fiică de domn și soție de domn, implicată în viața culturală și politică, înțeleaptă, curajoasă și instruită în tainele diplomației.

   De asemenea, pe lângă persoane reale, în roman ne apar personaje fictive, care demonstrează imaginația scriitoarei. Însă, eu consider că atunci, când descrii, ca scriitor, un eveniment istoric, trebuie să relatezi exact evenimentul respectiv, pentru că necunoscătorii cred că așa s-a întâmplat. De exemplu, Simona Antonescu ne descrie fuga Doamnei Elena și a copiilor în cetatea Ciceului, așa cum și-a imaginat-o, pentru că nu există documente, care descriu traseul fugarilor. Dar, există documente despre viața lor în cetate. Astfel, pârcălabul cetății nu era Manase, ci Simion Dracșin, care nu era deloc fidel lui Petru Rareș. El împreună cu Portarul Sucevei Mihu, cu boierul Trotușanu (personaje pe care scriitoarea le numește cu numele lor real) și cu Episcopul Atanasie de Vad- episcop moldovean pentru domeniile moldovene din Transilvania și care își datorau slujbele lui Petru Rareș, unelteau în taină, moartea domnului. Ciceul nu a fost atacat de Zapolya pe tot timpul iernii , locuitorii nu au suferit de foame, iar Petru Rareș nu a intrat în depresie. Zapolya le-a poruncit tezaurarului său , Gheorghe Martinuzzi, și Voievodului Transilvaniei, Emeric Balassa, să asedieze Ciceul. Aceștia și-au asezat tabara la câțiva kilometri de Ciceu, după care s-au îndreptat spre cetate. Petru Rareș, înțelept și diplomat cum era, a negociat cu ei, a dat Ciceul și Cetatea de Baltă lui Zapolya, și-a păstrat cetățile Bistrița și Rodna, el si familia sa rămânând la Ciceu, unde a găsit în beciurile cetății mulți bani ( documentele spun că ar fi cheltuit în Transilvania vreo 200.000 de florini, că locuitorii îi trimiteau în dar produse și că-l respectau. De asemenea, după ce-și recăpătă tronul, Petru Rareș nu reușește să-și aducă familia imediat de la Ciceu , după cum se spune în roman, ci după vreo trei luni, în urma unor negocieri, prin Regele Poloniei. Un lucru pe care mai vreau să-l precizez: în biserici, la slujbele religioase nu era permis ca domnul ,dregătorii sau orice altă  persoană să poarte arme. Mircea Ciobanu a intrat înarmat la propria nuntă ( exceptând câteva tablouri votive din bisericile din Țara Hațegului, unde cnezii sunt reprezentați cu sabia la brâu, în nicio biserică ortodoxă ctitorii nu sunt reprezentați, purtând arme). De asemenea, răpirea Marinei, după nuntă, a fost pusă la cale de însuși Doamna Chiajna, ea nu a fost răpită de Paleologul, care nici nu venise să o pețească, iar Petru cel Tânăr nu a murit în închisoare la Istanbul, ci a murit în urma unei boli.

  În rest, cartea, deși conține multe pagini (746 e pagini), este atractivă și merită citită.

  Lectură plăcută!

     Dragii mei cititori onești, vă doresc un An Nou îmbelșugat, care să vă aducă sănătate și bucurii. Să fie pace în Lume și între oameni bunăvoire!

     Pe curând,

     Earnest

E BINE DE ȘTIUT (VII). MOLDOVA ÎN VREMEA LUI PETRU RAREȘ

,,Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”
                                                                                                                  (Nicolae Densușianu)     

Petru Rareș
( 1527- 1538),(1541-1546) 

   Din nou, mă văd silit să dau niște răspunsuri unor istorici, care vor neapărat să ne arate că  strămoșii noștri (dacii și apoi românii)  au fost niște primitivi, care nu au creat nimic. Printre acești istorici, care sunt clienți ai televiziunilor, este și Andrei Pogăciaş. Printre multe alte minuni, ,,celebrul istoric” ne spune că dacii nu cunoșteau scrierea ( din păcate îl dezamăgesc cu informația că dacii aveau o scriere formată din litere și hieroglife, pe care au înlocuit-o cu alfabetul grecesc, apoi cu cel latin), că erau niște primitivi sălbatici, că nu a existat civilizația dacică ( dau doar un exemplu: Iordanes, citându-l pe Dio Chrysostomos, relata că  dacii erau superiori celorlalte popoare, egali aproape cu grecii și ,, niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-i vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul văzând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, soarele vrând sa atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală …” Nu mai trebuie să amintesc descoperirile arheologice, privind sistemul de fortificație, tezaurele de aur și de argint etc) Surprinzător este faptul că acest istoric are susținători, care îl roagă să mai vină pe la televiziuni, ca să-i învețe pe românași istoria adevărată. În ceea ce privește Epoca Medievală, el ne povestește cu multă siguranță că românii nu au avut arme și armuri ( ce să facă oștenii români cu armura, când ei se luptau cu turcii, care nu aveau armuri, care se mișcau repede și nu respectau ,,regula jocului”?) De asemenea, ne spune că în Evul Mediu, nu existau orașe în spațiul românesc, că românii nu aveau conștiință națională. Bineînțeles că nu aveau, căci niciun popor în Evul Mediu nu avea conștiință națională, ci conștiință de neam.

   Așadar, am ales câteva fragmente din doi istorici contemporani lui Petru Rareș, care-l contrazic pe ,,destoinicul” nostru istoric.

   Georg Reicherstorffer ( 1495-1554), umanist sas, diplomat la Curtea lui Ferdinand I, autor al cărții ,, Chorographia Moldovei”, trimis de acesta ca sol la Petru Rareș, scria printre altele , următoarele:

,,Moldova este plină de belșug, de toate bogățiile” , nu lipsea ,, nimic din cele ce ar putea fi de trebuință oamenilor:pământul câmpiilor este  foarte darnic în toate cele trebuitoare nevoilor zilnice și hranei, țara fiind cu mult  cea mai bogată în locuri de arătură, vii și vite precum și în lacuri și heleștee cu tot felul de pești aleși”; ,,munții înalți și frumoși, acoperiți cu păduri bogate și frumoase ascund mine de aur, argint și sare”. Apoi, el enumeră 16 ,,cetăți și orașe”, arătînd că mai sunt și altele unde se desfășoară o intensă viață economică, unde locuiesc alături de români și  sași, secui, maghiari, e vrei cu religii diferite, adăugând ,,fără ca din cauza deosebirilor de rituri și  dogme să se certe între ei” (tragem concluzia, din cele arătate, că românii cultivau pământul, creșteau animale,  construiau cetăți- căci nu s-or fi ridicat singure-, aveau orașe unde se desfășura o activitate economică intensă, că se ocupau cu mineritul, pentru că minele nu stăteau la suprafață sau în subteran, ca să le vadă sasul și orice călător, fără a fi exploatate.)

  Despre populația Moldovei , umanistul sas spune că sunt români , care  ,,sunt de o seminție italică, ce se trage, după cum zic ei, din vechii romani” ( deci aveau conștiință de neam).

   Cronicarul polonez Martin Bielski ( 1495-1675) scria despre armata lui Petru Rareș, următoarele:

,, Puștile lor sunt bune, care le putuse verifica bătaia la Obertyn, dar cam grele.”  Petru Rareș avea o artilerie ușoară alcătuită din tunuri mici, de fier ,,montate câte șase sau câte opt, la un loc, pe două roticele ușoare, încât nimic nu poate fi mai trebuincios pentru infanterie, pe care le duce după sine, oriunde merge, le întoarce precum vrea și, înconjurându-se cu ele în marș, nu se teme nici de un atac de cavalerie.” Artileria grea era formată din ,, tunuri de câmp - camprestrales- destul de rudimentare ca fabricație, dar eficiente, cărora li s-au adăugat , prin victoria de la Feldioara,  vreo 48-50 de tunuri mari de bronz, pentru asedii -murales-, care până atunci  lipsiseră armatei moldovene”.

   Așa că, eu îl sfătuiesc pe acest istoric să mai citească și să nu mai emită păreri, care  tulbură minților celor care nu  cunosc istorie și cred ceea ce li se spune.

  Pe curând,

  Earnest

MONUMENTE UITATE (XVIII).SINAGOGA DIN LEMN DIN PIATRA NEAMȚ

 ,,Simplitatea este cea mai mare sofistificare.”
                                    (Leonardo da Vinci)

Sinagoga de lemn din Piatra Neamț

  Sinagoga ,,Baal Sem Tov”din Piatra Neamț este singura sinagogă construită din lemn din Estul  Europei. Am trecut-o la postările ,,Monumente uitate” pentru că, deși a fost reabilitată, trecută pe lista monumentelor și în circuitul turistic, puțini știu despre existența ei, exceptând o parte dintre israeliții din România și dintre locuitorii din județul Neamț.
   Sinagoga ,,Baal Sem Tov” a fost ridicată pe locul unei alte sinagogi de piatră ( secolul al XVI-lea), în baza hrisovului din 19 aprilie 1766  semnat de domnul Grigore III Ghica, nefericitul domn,care a fost mazilit

Urna Sfântă unde se păstrează
Tora

și apoi decapitat, pentru că a protestat împotriva cedării Imperiului Habsburgic a Bucovinei de către Imperiul Otoman, încălcându-se capitulațiile care prevedeau, printre altele, că Imperiul Otoman nu vor înstrăina teritoriile românești ( menționăm că mazilirea lui a fost cerută de către Imperiul Habsburgic). Sinagoga poartă numele lui Baal Sem Tov, (,,cel cu nume bun”),cognomen al lui Israel ben Eliezer, întemeietorul hasidismului (acest curent a apărut în comunitatea israeliților din  Polonia, în urma pogromului înfăptuit de către hatmanul Bogdan Hmelnițki, prin  care se se îndemna ca israeliții să se unească în jurul unui lider spiritual învățat, numit țadic, care să-i învețe sensul lumii și să-i conducă spre scânteile divine), pentru că se spune că acesta ar fi trăit într-o perioada în  Munțiii Ceahlău și că în ziua de Sabath cobora ca să se roage în această sinagogă.

     Sinagoga are o înălțime de cinci metri, este construită pe o temelie înaltă de  piatră, din bârne groase de brad, învelită în interior și în exterior cu taban. Forma de navă a acesteia și tehnica de îmbinare a bârnelor ne arată că la ridicarea ei au contribuit meșterii care au construit bisericile din lemn de pe Valea Bistriței. Intrarea în sinagogă se face, coborând pe trepte , într-o galerie  cu două etaje, la nord, unde stăteau bărbații și cu un singur etaj, la vest, destinat femeilor, având, de asemenea,  o galerie mai mică, la sud, pentru copii.În fostul balcon al femeilor este amenajat un muzeu, unde sunt expuse, printre alte obiecte, următoarele vestigii de cult:  o perdea cu șapte triunghiuri și cu inscripţii cusute din anul 1767, Urna Sfântă -Aron ha Kodeș-sculptată în lemn masiv de Şaraga Iţchok ben Moische, dispusă în trei etaje, fiecare nivel, fiind aşezat pe coloane rotunde acoperite cu bronz şi argint, 

Bima cu pupitrul de unde se citește Tora

datând din anul 1835, suluri de Tora, ( în perioada interbelică existau paisprezece Tora), vase rituale, cărţi de rugăciune și alte obiecte ritualice. Altarul este suflat cu aur și are o vechime de 250 de ani.Tradiția spune că israeliții din Piatra Neamț l-ar fi ascuns în sinagogă pe Petru Rareș, care  era urmărit de turci.

   Menționăm că această sinagogă este situată foarte aproape de ctitoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica ,,Sfântul Ioan”, nerespectându-se distanța impusă de canoanele bisericești, aceea de 150 de stânjeni ( 300 m.), care trebuia să o despartă de o biserică creștină. 

   Închei această postare cu unul dintre  aforismele, aparținând lui Baal Sem Tov, afișate în muzeu: ,,Nu contează câte porunci îndeplinești, ci în ce spirit le îndeplinești”.

    Pe curând, 

    Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (VIII). OUL LUI BRÂMCUȘI DIN CRAIOVA

 ,,Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.”

                                                                           ( Constantin Brâncuși)

Craiova, Muzeul de Artă și
Oul lui Brâncuși/Prisma ,, Brâncuși”

      A început ,,Sezonul Târgului de Crăciun”. Marile orașe se întrec în organizarea unor târguri deosebite.

    Românii ,,cu stare” se grăbesc să meargă și în acest an la Viena, căci așa ,,dă bine”. Am văzut, și în acest an, că Olguța Vasilescu a organizat, din nou, un târg deosebit la Craiova și speră să urce în clasamentul târgurilor ( anul trecut a fost pe locul III). De aceea, mi-am propus să vă invit la acest târg, pentru că se ajunge mai repede ca la Viena, costă mai puțin, pentru a vă bucura că și în România se poate. În optimismul meu, m-am gândit că dacă tot ajungeți la Craiova ( care este un oraș foarte frumos; eu am fost de trei ori și vă spun că merită să-l vedeți), mergeți și la ,,Oul lui Brâncuși”, un muzeu dedicat marelui sculptor oltean.

   După cum v-am promis, când am început cu postările, privind recomandarea unui muzeu, vă prezint muzee unice fie prin tematică, fie prin ingeniozitatea realizării sau a construcției clădirii.

Oul lui Brâncuși, Sală de expoziție

 ,,Oul lui Brâncuși” sau Pavilionul /Prisma ,,Brâncuși” este amplasat în curtea Muzeului de Artă ( Palatul ,,Jean Mihail”). este o construcție unică în lume. Proiectul acestei construcții aparține arhitectului Dorin Ștefan pe care l-a prezentat Consiliului Județean Dolj, în anul 2014, iar construcția acestuia a început în anul 2015 și  s-a finalizat în anul 2022. Construcția a costat 250.000 de lei din fonduri europene.

  Arhitectul Dorin Ștefan, ne relatează într-un interviu că ideea acestei construcții i-a venit chiar de la Brâncuși. Prin anii 30 ai secolului trecut, Maharajahul Yeshwant Rao Holkar II a fost în atelierul lui Brâncuși din Paris și a cumpărat “Pasărea în văzduh”, propunându-i sculptorului să-i ridice în India un templu, în amintirea soției sale, realizat din marmură și având forma unui cub. Brâncuși ar fi dorit ca acesta să fie Oul Ancestral. El a făcut împreună cu inginerul Georgescu schițe ( care se păstrează),  reprezentând un ovoid uriaș. Arhitectul Dorin Ștefan  a dorit să realizeze, în memoria sculptorului, acest ovoid uriaș, care să reprezinte ,,ascensiunea omului spre Univers”. 

   Clădirea este formată din două părți: una de suprafață, care reprezintă o performanță tehnică și una subterană, care este muzeul propriu-zis. Partea de suprafață are o înălțime de 12,6 m., este realizată din bucăți de sticlă prinse cu un silicon special ( gros=5 cm, L=12 m., l=3m.), pe o structură tot din sticlă, așezată pe arcuri speciale, pentru a face față unui eventual cutremur, mișcându-se fără a cădea, indiferent de magnitudine. Subsolul se întinde pe o suprafață de 1200 m.p., este din beton și are ateliere de discurs și de creație, săli de spectacole, de conferințe, de proiecție și de expoziție. În clădire se intră prin subsol și de acolo cu un lift de sticlă de o persoană ( ieși din întuneric în lumină și poate te gândești la ascensiune, ne propune arhitectul) se urcă în clădirea de sticlă în interiorul căreia se vede reprodusă  la scară mare  celebra operă „Măiastra“ și , de asemenea, întreaga panoramă a orașului.

  Poate v-am convins, cu această sumară descriere, să vizitați acest muzeu, când sunteți în trecere prin Craiova, dacă nu vă duceți la Târgul de Crăciun.

  Pe curând,

  Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=cEgXa6_slY4